< Întrebare biblică din 1 Corinteni

Î: În 1 Corinteni 1:1, cum era orașul Corint?

R: Orașul antic Corint era mai vechi decât Avraam (2000 î.Hr.); grecii au început să locuiască acolo abia în jurul anului 1350 î.Hr. Romanii au incendiat Corintul și au ucis sau au transformat în sclavi întreaga sa populație în anul 146 î.Hr., după ce provincia s-a răzvrătit împotriva Romei. Un secol mai târziu, în anul 46 î.Hr., Iulius Cezar a refondat orașul cu foști soldați romani și eliberați. Însă, în puțin peste un secol, pe vremea lui Pavel (50 d.Hr.), Corintul era un oraș imens, fiind centrul comercial al întregii zone est-mediteraneene dintre Sicilia și Antiohia. Avea o populație de aproximativ 650.000 de locuitori, dintre care două treimi erau sclavi. Era gazda Jocurilor Istmice, a doua ca importanță după Jocurile Olimpice.

Corintul avea o reputație proastă; grecii aveau un termen argotic pentru a descrie trecerea la o viață complet imorală; acesta era, literalmente, „a corintiza” (termen folosit pentru prima dată de Aristofan în fragmentul 354). Platon a folosit termenul „fată corintiană” pentru a desemna o prostituată în „Republica” lui Platon, 404d. O parte din bogăția Corintului se datora templului lui Afrodita Pandemos, care trimitea în fiecare noapte 1.000 de prostituate.

Totuși, în mijlocul acestui rău întunecat, Evanghelia a strălucit pentru a lucra mântuirea în biserica din Corint. Dar nu tot ce începe bine se termină întotdeauna bine. Biserica de acolo tolera unele probleme morale și doctrinare grave. Dacă cineva spune că vrem să fim exact ca primii creștini, adevărul este că nu vrem să fim exact ca corintenii. Dar dacă ceva nu se va sfârși bine, Dumnezeu poate folosi o persoană ca Pavel pentru a îndrepta și repara situația.

În anii 96-98 d.Hr., Clement din Roma a scris o scrisoare către biserica din Corint, mustrându-i, în esență, pentru că nu făceau unele dintre lucrurile pe care Pavel le-a poruncit să le facă cu aproape cincizeci de ani în urmă.

Î: Oare 1 Corinteni 1:3 arată că Isus este Dumnezeu Tatăl, așa cum susțin unii penticostali unitarieni?

R: Este adevărat că cuvântul grecesc de aici (kai) poate însemna fie „și”, fie „chiar”. Deși versetul 3 ar putea fi interpretat în ambele sensuri, 1 Corinteni 1:4 arată o distincție între Dumnezeu [Tatăl] și Isus. Vezi discuția despre Romani 1:7 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Corinteni 1:8, cum putem fi „fără prihană”?

R: Cuvântul grecesc de aici, anenkletous, înseamnă literalmente „fără acuzație”. Nu înseamnă „perfect fără păcat” sau „fără a avea vreodată ceva de iertat”, ci mai degrabă că, în acest moment, ar trebui să trăim „fără acuzație”.

Î: În 1 Corinteni 1:9, de ce nu i-a chemat Dumnezeu pe toți la părtășie cu Isus Hristos?

R: Dumnezeu oferă mântuirea tuturor oamenilor (Tit 2:11), căci tuturor li se poruncește să se supună acesteia în 2 Tesaloniceni 1:8, 1 Petru 4:17 și Faptele Apostolilor 2:38. Noi trebuie să propovăduim cuvântul vieții (Filipeni 2:16) tuturor. Cu toate acestea, Dumnezeu a ales să creeze oameni cu liber arbitru, capabili să respingă planul Lui pentru ei înșiși (Luca 7:30) și să suporte consecințele care sunt din vina lor (Ieremia 17:4).

Î: Oare 1 Corinteni 1:10 arată că creștinii ascultători nu trebuie să se dezbine având o gândire independentă, așa cum învață Martorii lui Iehova?

R: Nu. Două exemple în care Pavel tolerează gândirea independentă sunt Filipeni 3:15 și Romani 14:1-10. Cartea „Jehovah’s Witnesses Answered Verse by Verse” (Răspunsuri verset cu verset pentru Martorii lui Iehova), paginile 92-94, subliniază că Martorilor lui Iehova li se poruncește să „evite gândirea independentă… punând la îndoială sfaturile oferite de organizația vizibilă a lui Dumnezeu” și să „lupte împotriva gândirii independente” (revista „Turnul de Veghere”, 15 ianuarie 1983, paginile 22, 27).

În ceea ce privește mormonii, profetul mormon Ezra Taft Benson, pe când era apostol mormon, a spus: „Când profetul vorbește, gândirea se oprește.”

Dar noi, creștinii, trebuie să punem întrebări. Chiar și atunci când un lider creștin greșește, trebuie să semnalăm acest lucru, așa cum a făcut Pavel în Galateni 2:11-21.

Î: În 1 Corinteni 1:10-13 și 1 Corinteni 3:3-7, având în vedere că doi creștini autentici au fiecare o relație cu Dumnezeu, cum se face că pot exista dezbinări între ei?

R: Chiar și creștinii autentici, care au o relație cu Dumnezeu și cu Duhul Sfânt care locuiește în ei, tot păcătuiesc și au încă o natură păcătoasă. Pentru un exemplu clar în acest sens, citiți Faptele Apostolilor 15:36-41.

Un motiv al dezbinării este sugerat subtil în 1 Corinteni 1:1-10. Pavel menționează pe Hristos de zece ori în zece versete. Ne concentrăm atenția asupra bisericii (care nu este perfectă) sau asupra lui Hristos (care este perfect)?

Un al doilea motiv al dezbinării este trecerea cu vederea a versetului din 1 Corinteni 1:2. Un pastor, bătrânii, diaconii sau membrii obișnuiți pot fi supărați când lucrurile nu merg așa cum vor ei în biserica LOR – cu excepția faptului că nu este biserica lor. Este biserica lui Dumnezeu. Nu putem uita asta.

Diviziunea apare adesea când există două grupuri care doresc să facă lucrurile în moduri diferite. Unul dintre ele s-ar putea, în cele din urmă, să se separe de celălalt. Nu acesta a fost cazul aici. Existau mai multe grupuri, iar ele erau încă împreună, deși aveau orientări diferite. O biserică poate avea grupuri diferite, iar noi, ca creștini, ar trebui să recunoaștem în ce grup ne-am putea afla și să construim punți pentru a ajunge la toate celelalte grupuri și a ne „uni” cu ele.

Cu toate acestea, chiar și în ciuda neajunsurilor noastre, Dumnezeu îi folosește oricum pe creștini. Dar când un credincios greșește și face lucruri care provoacă dezbinare în biserică, l-ai mai respecta vreodată? Ce-ar fi dacă s-ar numi Petru sau Iacov? Suntem cu toții păcătoși mântuiți prin har, și întrucât nici tu nu ai fost fără păcat, iar Hristos te-a iertat, ar trebui să-i ierți și pe ceilalți.

Pentru a afla cum pot conviețui creștinii cu opinii diferite, ați putea cerceta orașul Rostock din Germania și menoniții și puritanii care au venit acolo.

Î: În 1 Corinteni 1:14-16, Pavel nu-și amintea cu certitudine câți a botezat; deci, dovedește acest lucru că cuvintele lui Pavel de aici nu erau Scriptură?

R: Nu. Catolicii indică uneori acest verset ca o refutare a viziunii protestante conservatoare asupra Bibliei, dar acest verset, de fapt, o susține.

O teorie a inspirației bazată pe dictare mecanică ar susține că Biblia este exclusiv opera lui Dumnezeu și că nu există nicio componentă umană. Așadar, putem fi de acord că acest verset respinge în mod explicit teoria dictării mecanice.

O viziune conservatoare asupra Bibliei este prezentată în 2 Petru 1:21: „Căci nici o profeție nu a venit vreodată din voia omului, ci oamenii au vorbit din partea lui Dumnezeu, fiind purtați de Duhul Sfânt.” Așadar, Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul autorilor pe care El i-a ales. Scriptura conține, de asemenea, componenta umană a autorilor, întrucât Dumnezeu a supravegheat ceea ce au scris aceștia. Așadar, deși Scriptura este fără eroare în manuscrisele originale, se poate observa totuși stilul lui Petru, stilul lui Pavel, stilul lui Luca etc.

Un aspect important este că nu ar trebui să spunem: „Voi interpreta Scriptura în felul «...», pentru că sunt un «...»”. Mai degrabă, ar trebui să căutăm cu toții să interpretăm Scriptura așa cum se prezintă ea însăși, așa cum trebuie interpretată. Iată ce a scris Petru despre Pavel în 2 Petru 3:15b-16: „…așa cum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel, cu înțelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu. El scrie astfel în toate scrisorile sale, vorbind în ele despre astfel de chestiuni. Unele părți din scrisorile sale sunt greu de înțeles, pe care oamenii ignoranți și nestabili le răstălmăcesc, așa cum fac și cu restul Scripturilor, spre propria lor pierzare.”

Î: 1 Corinteni 1:16 și Faptele Apostolilor 16:15 susțin botezul pruncilor prin botezarea casei lui Ștefan?

R: Nu. Toată casa lui Ștefan s-a convertit în 1 Corinteni 16:15, iar pruncii nu se pot converti. O casă nu include întotdeauna prunci. Cu toate acestea, copiii de la vârsta de 6 ani pot lua decizia de a veni la Hristos, și am auzit de un caz în care un copil de patru ani înțelegea ce se întâmplă și a fost botezat ca credincios. Am auzit acest lucru de la fostul copil de patru ani, care este acum un profesor adult la Școala Biblică de Vară.

Chiar dacă creștinii autentici nu sunt de acord cu privire la botezul credincioșilor față de botezul pruncilor, toți ar trebui să fie de acord că „casele” din 1 Corinteni 1:16 și Faptele Apostolilor 16:15 nu dovedesc și nici nu infirmă faptul că se practica botezul pruncilor. Vezi și discuția despre Coloseni 2:11-12.

Î: În 1 Corinteni 1:17, era Pavel împotriva botezului cu apă?

R: Nu, Pavel susținea botezul, întrucât i-a botezat pe Crispus, pe Gaius și pe casa lui Ștefan. Pavel voia să spună că, întrucât unii corinteni greșeau afirmând că „erau ai lui Pavel”, el se bucura că nu fusese el cel care îi botezase personal pe foarte mulți dintre ei. În Biserica primară, Tertulian (198-220 d.Hr.) menționează explicit, în lucrarea sa „De Corona”, capitolul 3, pagina 94, apa folosită în botezul cu apă.

Î: În 1 Corinteni 1:17, nu ar trebui să practicăm botezul cu apă, deoarece acesta a trecut, așa cum învață eroarea ultra-dispensaționalismului?

R: Nu. Vezi răspunsul la întrebarea anterioară. În plus, atât 1) conceptul existenței unei dispensații diferite între învierea lui Hristos în anul 33 d.Hr. și anul 52 d.Hr., cât și 2) conceptul că botezul a dispărut, au lipsit cu desăvârșire din toate scrierile bisericești până cel mai devreme la mijlocul secolului al XV-lea. În schimb, Tertulian (198-220 d.Hr.) în „De Corona”, capitolul 3, pagina 94, menționează botezul, în mod explicit prin scufundare în apă.

Imaginați-vă pentru o clipă că ați găsi un creștin care îl iubea pe Isus ca Domn, dar practica toate jertfele din Vechiul Testament și respecta toate legile alimentare din Vechiul Testament. Ce-ați spune dacă cineva v-ar spune că nu e mare lucru? Este ceva obișnuit, pentru că el pur și simplu nu a aflat încă despre noua dispensație. Ce ați răspunde la asta?

Acum imaginați-vă că mergem în Rai și un înger ne spune: „Voi nu ați aflat despre noua dispensație care a început în jurul anului 100 d.Hr. Timp de aproape 1.900 de ani, creștinii au crezut că trăiesc într-o dispensație care, de fapt, a durat doar 100 de ani. Nu e mare lucru și este ceva obișnuit, deoarece Dumnezeu a uitat să le dezvăluie asta unui singur credincios, într-un mod pe care aceștia să-l poată înțelege, timp de 1.900 de ani.” Ce ați spune la asta?

Vezi următoarea întrebare pentru mai multe informații despre ultra-dispensaționalism.

Î: În 1 Corinteni 1:17, ce este „ultra-dispensaționalismul” și de ce este greșit?

R: Există o distincție clară în practică între ultra-dispensaționaliști, dispensaționaliști și alți creștini: ultra-dispensaționaliștii cred că botezul cu apă nu ar trebui practicat astăzi și, în general, cred că trăim într-o dispensație diferită de cea din vremea în care a fost scris Noul Testament. Pe baza broșurii lor, „Ar trebui practicat botezul cu apă astăzi?”, iată (sper) ce ar considera ei a fi un rezumat corect.

1. [Corect] afirmă că cuvântul grecesc „baptisein” este un termen general care se referă la curățire

2. [Corect] afirmă că botezul cu apă în biserică nu poate fi dovedit pe baza Vechiului Testament sau a lucrării lui Ioan Botezătorul.

3. [Corect] cred că Evanghelia a fost propovăduită mai întâi iudeilor, iar majoritatea dintre ei au respins-o.

4. [În mod incorect] afirmă că botezul cu apă a fost valabil doar în Faptele Apostolilor, în timp ce Isus era încă prezentat poporului Israel ca Mesia al lor, așa cum se arată în Faptele Apostolilor 3:19-21. A se vedea, de asemenea, Faptele Apostolilor 2:16-40, în special versetele 22 și 36; Faptele Apostolilor 3:12-36, în special versetele 12, 25 și 26; Faptele Apostolilor 5:29-32, în special versetul 31; Faptele Apostolilor 2:37, 38; Faptele Apostolilor 3:19.

5. [În mod eronat] se afirmă că botezul nu ar trebui practicat astăzi deoarece:

5a. Spălările (baptisein în greacă) făceau parte din Legea mozaică. (Ca o notă marginală, convertiții la iudaism erau botezați, înainte de Isus.)

5b. Botezul se făcea înainte ca relația lui Dumnezeu cu Israelul să se schimbe.

5c. Botezul se făcea [presupus] înainte ca Dumnezeu să reveleze învățătura despre Biserică, în jurul anului 52 d.Hr. Pavel a spus: „Hristos nu m-a trimis să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia” (1 Corinteni 1:17).

5d. Astăzi, există „un singur botez” (Ef 4:5), și anume botezul cu Duhul Sfânt.

Există trei moduri diferite de a respinge această afirmație, oricare dintre ele fiind suficient în sine.

1. Observarea Scripturii: Toți trebuie să fie de acord că 1 Corinteni 1:13-16 a fost scris în același timp cu versetul 17. Aceste versete arată că corintenii au fost botezați la fel de sigur cum Hristos a murit pentru ei și cum Pavel le-a predicat Evanghelia. Deoarece Pavel i-a botezat pe Crispus și pe Gaius, fie Pavel a greșit făcând acest lucru, fie „evenimentul de tranziție” a avut loc între botezul lor și momentul în care Pavel nu a mai botezat niciun alt corintian, ceea ce este improbabil.

1 Ioan 5:7-8, atât în originalul grecesc, cât și în traducerile moderne, menționează mărturia Duhului, a apei și a sângelui. Dacă „Duhul” este Duhul Sfânt din interiorul credincioșilor, iar sângele este sângele lui Isus, atunci ce altceva este „apa”, dacă nu botezul nostru cu apă?

1 Petru 3:21, scris după anul 60 d.Hr., ne învață despre apa botezului pentru „voi”.

În Efeseni 5:26, întrucât Hristos a spălat Biserica cu apă, în ce fel diferă acest lucru de botezul cu apă?

La fel de important, tăcerea Scripturii este asurzitoare cu privire la o nouă dispensație care ar fi avut loc chiar în mijlocul scrierii Noului Testament.

În concluzie, ceea ce a poruncit Isus, ceea ce au făcut ucenicii lui Isus și Pavel, cu apa menționată de Ioan, ar trebui practicat și astăzi, întrucât Dumnezeu nu a considerat potrivit să vorbească în Cuvântul Său despre vreo nouă dispensație care a fost un secret ascuns creștinismului până în vremurile moderne.

2. Interpretarea Scripturii: Este uimitor cât de multe dezacorduri din secolul al XX-lea privind cuvintele din greaca veche nu pun întrebarea fundamentală: „Cum ar fi înțeles vorbitorii de greacă, călăuziți de Duhul Sfânt, în mod universal propria lor limbă?” Biserica primară nu a interpretat niciun verset în așa fel încât botezul cu apă să nu fie practicat. Iustin Martirul (martirizat în anul 165 d.Hr.), în Prima sa Apologie, dedică un întreg capitol (61) botezului creștin. El discută, de asemenea, despre botez în dialogul său cu Trypho cel iudeu.

Didache (c. 60-120 d.Hr.), capitolul 7, p. 379, spune: „Botează în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, în apă vie. Dar dacă nu ai apă vie, botează în altă apă; și dacă nu poți în apă rece, atunci în apă caldă. Dar dacă nu ai niciuna dintre acestea, toarnă apă de trei ori peste cap în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.”

Alți creștini din primele veacuri care au discutat despre importanța botezului cu apă sunt:

Scrisoarea lui Ignatie către smirneni, cap. 8, p. 90 (-107/116 d.Hr.)

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.)

2 Clement (120-140 d.Hr.), vol. 7, cap. 6, p. 519

Păstorul lui Hermas (c. 115-155 d.Hr.), cartea 3, similitudinea 9, p. 49 (implicit).

Irineu, Împotriva ereziilor (182-188 d.Hr.), cartea 1, capitolul 21.1, p. 345.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.)

Tertulian (198-220 d.Hr.) are o lucrare întreagă intitulată Despre Botez.

Ipolit, episcopul de Portus (222-235/6 d.Hr.), „Împotriva ereziei lui Noet”, capitolul 14, p. 228. A se vedea, de asemenea, „Discursul despre Sfânta Teofanie”, capitolul 10, p. 237

Origen (c. 227-240 d.Hr.) „Comentariu la Ioan”, cartea 1, cap. 25, p. 312. De asemenea, în multe alte locuri.

Novatian (250/4-256/7 d.Hr.) „Tratat privind Sfânta Treime”, cap. 10, p. 620

Anonim, Tratat despre rebotezare (254-257 d.Hr.), cap. 7, p. 671. De asemenea, cap. 5, p. 669-670

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) a învățat că o persoană trebuie să fie botezată în biserică; botezul săvârșit de eretici nu este considerat „legitim”. Epistolele lui Ciprian, Scrisoarea 70, p. 377. De asemenea

Scrisoarea 71, p. 378

Firmilian (c. 246-258 d.Hr.) în scrisoarea sa către Ciprian, Scrisoarea 74, p. 390

Novatus din Thamaguda la cel de-al șaptelea Sinod de la Cartagina (258 d.Hr.), p. 566

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.), Scrisoarea 6.1 (către Sixtus, episcop), p. 102

Sinodul de la Elvira (306/307 d.Hr.) menționează, în cele 21 de canoane necontestate, de șapte ori bărbații și femeile botezate, în canoanele 1, 2, 4, 9 și 10.

Sinodul de la Ancyra (314 d.Hr.)

Sinodul de la Neocaesarea (c. 315 d.Hr.)

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.)

Melito din Sardes

Pamphilus (309 d.Hr.) O expunere a capitolelor din Faptele Apostolilor O, X. vol. 6, p. 167

Patimile lui Perpetua și Felicitas (c. 201/205 d.Hr.),

Victorin din Petau (martirizat în 304 d.Hr.) Comentariu la Apocalipsa, începând cu primul capitol (16), p. 346

Metodiu (270-311/312 d.Hr.)

Lactanțiu (c. 303-c. 325 d.Hr.) „Instituțiile divine”, cartea 4, cap. 15, p. 115

Conform Dicționarului biblic Wycliffe, p. 441, secta evreiască de la Qumran practica, de asemenea, botezul prin scufundare.

Pentru o perspectivă foarte detaliată asupra modului în care un creștin evlavios vorbitor de limba greacă interpreta 1 Corinteni 1:10-17, consultați omilia a II-a a lui Ioan Gură de Aur, de 5 ½ pagini, despre 1 Corinteni.

Pe scurt, nu se susține că vreunul dintre acești învățători creștini post-biblici ar fi fost infailibil. Cu toate acestea, dacă Biserica primară practica în mod universal botezul cu apă, atunci, glumind puțin, poate că ultra-dispensaționiștii ar trebui să postuleze o altă dispensație în care Dumnezeu a reintrodus botezul cu apă.

3. Aplicarea Scripturii: Deoarece Isus ne-a poruncit să facem ucenici, să-i botezăm și să-i învățăm un „al treilea lucru” în Matei 28:19-20, și niciun verset nu spune în mod explicit că botezul a încetat, consecvența ar însemna că și făurirea de ucenici și învățătura ar înceta, de asemenea.

„Al treilea lucru” menționat în Matei 28:20 este să ascultăm de tot ce a poruncit Isus. Deoarece Isus le-a poruncit să boteze, ar trebui să fim foarte atenți să nu lăsăm deoparte o poruncă a lui Isus atunci când niciun verset din Scriptură nu spune acest lucru. În cele din urmă, deși s-ar putea încerca să se argumenteze că Matei 28:19-20 nu se aplica nimănui în afară de cei unsprezece ucenici, acest lucru este fals, deoarece în Matei 28:20 Isus spune că „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”.

Pe scurt, dacă teologia ta te împiedică să-L asculți pe Hristos, ar trebui să-L asculți pe Hristos și să-ți schimbi teologia.

Î: În 1 Corinteni 1:20-21, ce este mai exact „înțelepciunea lumii” despre care a avertizat Pavel?

R: Poate fi considerată orice filosofie, psihologie sau viziune asupra lumii care, în mod nechibzuit, ia în considerare doar această lume sau se ridică pe sine însăși la rang de standard. Pavel a vorbit, de asemenea, despre ceea ce este numit în mod eronat „cunoaștere” în 1 Timotei 6:20.

Cu toate acestea, deși Pavel critică încrederea în înțelepciunea acestei lumi, el nu a văzut nicio problemă în a fi de acord cu adevărurile afirmate și de filosofii greci. Așa cum a afirmat Clement din Alexandria în „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 1, capitolul 14, discutând despre Tit 1:12-13: „Vedeți cum chiar și profeților grecilor el [Pavel] le atribuie o parte din adevăr și nu se rușinează, atunci când vorbește pentru zidirea unora și rușinarea altora, să folosească poezii grecești.”

Î: În 1 Corinteni 1:20-21, având în vedere spectrul larg al domeniului consilierii creștine, cum faceți diferența între creștinii care folosesc consilierea umanistă și ceea ce ar trebui să facă consilierii creștini?

R: Faptul că consilierul este creștin sau chiar că încearcă să-l conducă pe om la Hristos nu este suficient pentru a demonstra că practică o consiliere creștină adecvată. Mai degrabă, conform cărții lui Robert McGee, *The Search for Significance*, și unei conversații personale cu el din 13 iunie 2000, adevărata consiliere creștină înseamnă a întreba ce vrea Dumnezeu să realizeze în această situație și apoi a fi folosit pentru a face acest lucru. Dumnezeu este cel mai bun consilier. McGee, fondatorul Centrelor de Consiliere Creștină Rapha, afirmă că un factor cheie este faptul că, dacă persoana poate începe să interacționeze cu Dumnezeul cel Viu, el a observat că pot avea loc schimbări dramatice într-un timp foarte scurt. Pe lângă consiliere, cartea sa recunoaște, de asemenea, că medicamentele au un rol în tratarea afecțiunilor medicale și a dezechilibrelor chimice.

Î: În 1 Corinteni 1:27-28, de ce a ales Dumnezeu lucrurile nebunești ale acestei lumi?

R: 1 Corinteni 1:29-31 răspunde la această întrebare. Nimeni nu se va putea lăuda în fața altora că a devenit creștin pentru că era mai deștept. Nimeni nu se va putea lăuda în fața lui Dumnezeu că a înțeles datorită inteligenței sale superioare.

A fi „pedant” înseamnă a acumula cunoștințe doar de dragul cunoașterii. Trebuie să ne apropiem mai mult de Hristos și să-L slujim și să-L slăvim mai bine; nu doar să acumulăm cunoștințe de dragul cunoașterii. Așa cum a spus cineva: „El nu era un iudeu iubitor de semne sau un grec iubitor de înțelepciune, ci un creștin iubitor de Mântuitor.” Deși nu toți grecii erau așa, cultura greacă tindea să pună accentul pe căutarea înțelepciunii. Deși există aspecte pozitive în acest sens, faptul că este un scop în sine ar putea, în mod paradoxal, să împiedice pe cineva să experimenteze adevărul din taina lui Dumnezeu. Unii oameni ar putea avea o tendință mai mare de a fi pedanți decât alții.

O inteligență mai mare nu îi oferă unei persoane o șansă mai mare de a ajunge în Rai. În unele cazuri, mândria intelectuală a unei persoane o poate împiedica să recunoască că înțelepciunea ei este foarte mică în comparație cu cea a lui Dumnezeu. Creștinismul este fascinant prin faptul că este suficient de simplu încât un copil să înțeleagă toate lucrurile importante, dar totodată atât de profund, încât nici cea mai inteligentă persoană nu poate spera să știe totul despre un Dumnezeu infinit. A-L accepta pe Isus înseamnă a-ți dedica tot ce ai, indiferent cât de înțelept pretinzi că ești.

La fel, Isus a spus că este greu pentru un om bogat să vină la Dumnezeu în Matei 19:24; Marcu 10:25 și Luca 18:25. Dar 1 Corinteni 1:26 nu spune că „niciunul” dintre cei înțelepți, puternici sau nobili; ci spune: „nu mulți”. Așa cum a glumit o nobilă engleză bogată, ea a fost mântuită datorită literei „m”.

Î: În 1 Corinteni 2:1-7, atunci când împărtășim Evanghelia, care ar fi diferența dintre „a începe cu cuvântul”, „a începe cu înțelepciunea” și „a începe doar cu Isus”, iar în versetul 7, ce rol ar juca „taina” în acest context?

R: Poate că se poate rezuma întrebându-te de ce ar trebui acea persoană să creadă. Ar trebui să creadă în primul rând datorită discursului meu extraordinar și faptului că i-am copleșit cu dezbateri și retorică, sau ar trebui să creadă pentru că știu atât de multe și le-am oferit prea multe fapte ca să nu creadă, sau pentru că Dumnezeu lucrează în inima și mintea lor? În primele două cazuri, în esență, ar trebui să creadă în principal datorită „mie”? Atitudinea aceasta este nebiblică: „dacă se va întâmpla, depinde de mine”. Numai în ultimul caz „depinde de Dumnezeu”, iar eu sunt doar un instrument, cu greșeli și tot ce înseamnă asta. Ultima abordare este mai eliberatoare, pentru că nu crezi că mântuirea lor depinde de tine; depinde de Dumnezeu. Dar dispare scuza că nu putem mărturisi pentru că nu vorbim bine sau pentru că nu avem toate răspunsurile.

În versetul 6, Pavel vede totuși valoarea folosirii înțelepciunii, dar chiar și cea mai bună înțelepciune nu poate înlocui pe Dumnezeu. Însă niciunul dintre noi nu știe totul; Dumnezeu nici măcar nu ne-a revelat toate lucrurile pe care le vom ști când vom fi în cer. Așadar, indiferent cât de multe știe o persoană, credința noastră rămâne în continuare un mister.

Î: În 1 Corinteni 2:3, se arată oare că Pavel avea crize epileptice, așa cum sugerează „Ghidul lui Asimov pentru Biblie”, pag. 1047-1048?

R: Nu. Asimov își bazează această afirmație doar pe faptul că Pavel a spus că avea „un mesager al Satanei, care să mă chinuiască” (2 Corinteni 12:7), iar experiența de pe drumul spre Damasc ar fi putut fi o criză. Faptul că Pavel a recunoscut că era neliniștit în 1 Corinteni 2:3 nu înseamnă că avea crize epileptice. Pe drumul spre Damasc, și ceilalți oameni au văzut lumina și au auzit sunetul, deși nu au înțeles vocea. Nici asta nu înseamnă că toți au avut crize epileptice. Sugestia lui Asimov este de fapt „educațională” în sensul că ne arată până unde sunt dispuși să meargă scepticii, pe baza celor mai fragile dovezi, pentru a discredita scriitorii Bibliei și Biblia însăși ca Cuvânt al lui Dumnezeu.

Î: În 1 Corinteni 2:3, nu ar trebui o persoană să emane întotdeauna încredere și certitudine atunci când împărtășește Evanghelia?

R: Nu neapărat, așa cum arată clar 1 Corinteni 2:3,7. Pavel a predicat aici cu frică și cutremur și a menționat taina credinței noastre. În alte pasaje, Pavel a dat dovadă de încredere. Dar efectul de durată al Evangheliei nu depinde de încrederea, elocvența sau inteligența noastră, ci de lucrarea lui Dumnezeu în viața celuilalt.

Î: În 1 Corinteni 2:5, care este diferența dintre o credință bazată pe înțelepciunea omului și o credință bazată pe puterea lui Dumnezeu?

R: Credința într-o altă persoană, pe care o poți vedea, pare adesea mai ușoară decât credința în Dumnezeu, care nu poate fi văzut. Credința nu poate pătrunde mai adânc decât obiectul credinței. Ea nu va depăși credința într-o persoană, dacă se bazează doar pe acea persoană. Credința se poate prăbuși atunci când se bazează pe o altă persoană.

Dar credința ta în Dumnezeul infinit poate crește și crește. Credința ta nu este la un pas de eșec din cauza unei presupuse contradicții sau a unei întrebări fără răspuns. Credința în Dumnezeu nu se clatină și nu dispare atunci când o simplă persoană muritoare eșuează.

Î: În 1 Corinteni 2:6, este oare doctrina Creației lui Dumnezeu incompatibilă cu conceptul de stăpânitori ai veacului acesta, așa cum credea Rudolf Bultmann?

R: Nu. Aceasta este incompatibilă doar cu o viziune simplistă asupra Creației lui Dumnezeu. Dumnezeu este complet suveran peste toate, și Dumnezeu poate face orice dorește. Nimic nu-L împiedică pe Dumnezeu să aleagă, pentru o vreme, să delege o parte din suveranitatea Sa.

Î: În 1 Corinteni 2:8, cum se face că toți conducătorii acestei epoci nu L-au înțeles pe Hristos, având în vedere că Isus a venit înaintea lui Irod și a lui Pilat?

R: Chiar și pe vremea lui Pavel, o serie de conducători romani auziseră de Hristos și de creștini. Totuși, ideea lui Pavel este că niciunul dintre ei nu L-a recunoscut pe Isus pentru cine era El cu adevărat. Vezi „When Critics Ask”, p. 449, și „Haley’s Alleged Discrepancies of the Bible”, p. 358, pentru răspunsuri suplimentare.

Î: În 1 Corinteni 2:9-10, credincioșii cunosc oare marile lucruri viitoare ale cerului, sau nu?

R: Ni s-a vorbit despre unele dintre lucrurile mărețe ale cerului, dar nu ni s-a spus totul și încă nu le-am experimentat. Așa cum spune 1 Corinteni 13:12: „Acum vedem doar o imagine vagă, ca într-o oglindă; atunci vom vedea față în față. Acum cunosc parțial; atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum sunt și eu cunoscut pe deplin.”

Ca o paranteză, acest verset era deosebit de prețios pentru creștinii din perioada pre-niceeană; acesta este unul dintre versetele pe care le citeau cel mai des. A fost citat de 21 de ori de către 9 autori înainte de anul 325 d.Hr.

Î: În 1 Corinteni 2:12-14, de ce spune Pavel aici că omul firesc nu poate primi lucrurile Duhului lui Dumnezeu, când în Romani 1:19-20 afirmă că Dumnezeu a făcut ca adevărul Său să fie evident în toți oamenii?

R: Romani 1:19-20 se referă la revelația generală, iar 1 Corinteni 2:14 se referă la cunoașterea mântuirii.

Revelația generală: Romani 1:19-20 se referă la adevărul existenței Creatorului, la atributele Sale invizibile, la puterea Sa veșnică și la natura Sa divină. Această cunoaștere nu este suficientă pentru mântuire, dar s-ar putea crede că ar fi suficientă pentru ca oricine să caute să-L cunoască pe acest Creator. Totuși, nu este așa. Romani 1:18 și 3:23 arată că oamenii înăbușă adevărul prin răutatea lor, iar Romani 3:9-20 explică în detaliu cum nimeni, din proprie inițiativă, nu-L caută pe Dumnezeu. Revelația generală este un prim pas: o persoană trebuie să meargă mai departe de acest punct pentru a-L cunoaște personal pe Dumnezeu. Cu toate acestea, o persoană este condamnată dacă respinge adevărul revelației generale pe care o are. Oamenii pot face acest lucru din mândrie, nefiind dispuși să recunoască că au greșit sau punând mai multă încredere în alte lucruri.

Romani 1:19-20 face parte dintr-un argument mai amplu pe care îl prezintă Pavel, și anume că fiecare persoană este vinovată de păcat și că toți avem nevoie de un Mântuitor, pe Isus.

Cunoașterea mântuirii: 1 Corinteni 2:14 continuă de aici și spune că omul firesc nu poate accepta lucrurile lui Dumnezeu; avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:14 face parte dintr-un argument mai amplu din 1 Corinteni 2 privind rolul esențial al Duhului în mântuirea noastră și în creșterea noastră creștină.

Î: În 1 Corinteni 2:12-16, în ce fel faptul de a avea Duhul schimbă ceea ce suntem capabili să învățăm?

R: Poate schimba lucrurile în cel puțin cinci moduri diferite.

Autodisciplina: să cercetăm Scriptura și să „extragem” aurul și diamantele din ea.

Discernământ: Dintre toate informațiile pe care le primim, Dumnezeu ne ajută să discernem ce este adevărat și ce nu este.

Viziune: a vedea lucruri nevăzute de ochii noștri fizici și a înțelege concepte pe care nu le putem percepe pe pământ. Imaginați-vă un pește care ar putea înțelege o parte din ceea ce înseamnă să trăiești pe uscat.

Iluminare: La fel ca un critic de artă orb sau un critic de muzică surd, o persoană fără Duhul Sfânt nu poate merge prea departe.

Duhul le dă credincioșilor cunoaștere și înțelepciune (nu sunt același lucru), precum și discernământ, printre alte daruri.

Uneori, oamenii nu sunt capabili să învețe ceva nu din cauza lipsei de inteligență, ci din cauza lipsei de informații fundamentale sau a prea multor informații eronate.

Î: În 1 Corinteni 3:1-2, care este diferența dintre învățătura creștină „cu lapte” și învățătura creștină „cu hrană solidă”?

R: Laptele nu numai că ține bebelușii în viață, ci le permite să crească și să devină bebeluși mai mari și mai plini. Dar au nevoie de hrană mai concentrată și de mai multe proteine pentru a crește dincolo de acest stadiu. Carnea de vită, de pui, de porc sau alte surse de proteine nu ar trebui date sugarilor; este prea greu de digerat pentru ei. Însă bebelușilor mai mari ar trebui să li se introducă puțină carne sau proteine, pentru a-i ajuta să înceapă să digere hrană mai concentrată.

La fel, creștinii începători ar trebui să fie înrădăcinați în mântuirea lor, în identitatea lor în Hristos și în modul de a-și petrece timpul cu Dumnezeu și Cuvântul Său. Dar nu vă opriți aici. Ei au nevoie, de asemenea, de hrana solidă care le arată cum trebuie să-și schimbe viața pentru a deveni mai asemănători cu Hristos și pentru a înțelege subiecte mai dificile, precum Trinitatea, întruparea și sfârșitul veacurilor.

Când studiați un pasaj, există patru întrebări pe care le puteți pune pentru a obține mai multă hrană solidă.

1) Ce ne învață acest lucru despre Dumnezeu?

2) Ce ne învață acest lucru despre poporul lui Dumnezeu?

3) Ce mă învață acest lucru despre mine?

4) În ce fel ar vrea Dumnezeu să fac lucrurile altfel acum?

(Aceste întrebări sunt preluate dintr-o predică a lui Richard Kerry din 17 martie 2019)

Î: În 1 Corinteni 3:1-2, de ce unii creștini noi cresc, iar alții nu?

R: Este posibil ca ei să nu fie conștienți că ar trebui să crească sau să nu vadă necesitatea de a face acest lucru. Isus a spus pilda celor patru tipuri de sol în Matei 13:1-23; Marcu 4:1-20; Luca 8:4-15. În această pildă, scopul semințelor este să crească și să producă o recoltă. Recolta ar putea fi de 100, 60 sau 30 de ori mai mare decât ceea ce a fost semănat. Unul dintre motivele principale pentru care ne aflăm încă pe pământ este acela de a produce o recoltă. În Ieremia 29:11, Dumnezeu vorbește despre planurile pe care le are pentru noi. În loc să ne facem propriile planuri, să încercăm să împlinim planul lui Dumnezeu pentru noi.

Î: În 1 Corinteni 3:3, care este așteptarea lui Pavel aici?

R: Pavel nu se limitează la a le porunci să nu aibă gelozie și certuri între creștini. Mai degrabă, Pavel avea așteptarea ca ei să fie creștini suficient de maturi încât să nu existe deloc certuri și gelozie între ei.

Gelozia este una dintre cauzele principale ale certurilor, dar ele rămân totuși două lucruri distincte. Gelozia este un sentiment neplăcut pe care îl simți când vezi că altcineva are succes sau se descurcă bine. Gelozia este legată de păcatul lăcomiei, în care îți dorești să ai tu succesul în locul lor. Certurile pot apărea atunci când iei măsuri pentru a încerca să obții succesul pentru tine în locul lor.

Un antidot împotriva geloziei este conștientizarea faptului că suntem cu toții în aceeași echipă; ca frați și surori în Hristos, ar trebui să fim „susținători ai familiei noastre”, încurajându-i pe parcurs. Este greu să fii gelos pe succesul cuiva când te rogi pentru succesul său. Un antidot împotriva certurilor este conștientizarea faptului că relația de iubire cu acea persoană este mai importantă decât problemele mărunte. Păstrează-ți dezacordurile doar pentru ceea ce este important și cedează în privința lucrurilor mărunte.

Dar nu ne putem aștepta ca creștinii să fie perfecți, nici în vremurile de demult, nici în zilele noastre. Pavel și Barnaba au avut o neînțelegere serioasă cu privire la luarea lui Marcu în călătoria misionară, după cum se arată în Faptele Apostolilor 15:37-39.

Î: În 1 Corinteni 3:5, Pavel subliniază că slujitorii lui Hristos, inclusiv el însuși și Apolo, nu ar trebui idolatrizați. Care sunt câteva moduri în care creștinii pot greși astăzi prin idolatrizarea altora?

R: Dacă cealaltă persoană greșește în privința unui lucru, atunci, dacă îți bazezi credința pe ea, vei comite aceeași eroare, în loc să cercetezi Scriptura singur. Dacă îți pui credința în altă persoană, fie în mod deliberat, fie inconștient, atunci când acea persoană cade, credința ta poate cădea. Când împărtășești altora, le spui cât de mare este Dumnezeu sau cât de mari sunt ei? Chiar și cel mai bun creștin pe care îl cunoști este departe de asemănarea cu Hristos la care suntem chemați să aspirăm în această viață. Nu pune pe nimeni care păcătuiește sau nu este perfect pe un piedestal, iar noi toți păcătuim și suntem imperfecți.

Î: În 1 Corinteni 3:5, care sunt câteva modalități de a-i împiedica pe ceilalți, fie ei creștini sau necreștini, să te pună pe un piedestal?

R: Fii deschis și sincer în privința faptului că nu ești perfect. Asigură-te că le arăți calea către Hristos, pe care să o urmeze, și nu către tine însuți, fără să vrei. Când oamenii spun lucruri care te pun pe un piedestal, îndrumă-i să privească mai sus decât tine și dincolo de tine, către Dumnezeu.

Î: În 1 Corinteni 3:11, Isus este temelia, sau temelia o constituie apostolii și profeții din Efeseni 2:20?

R: Deși cuvântul grecesc pentru „temelie”, themelion, este același în ambele versete, Efeseni 2:20 clarifică cele două sensuri ale cuvântului „temelie”. Apostolii și profeții sunt piatra de temelie, care, la rândul ei, se sprijină pe singura piatră de temelie, care este Isus.

La fel cum o casă construită pe stâlpi și grinzi se sprijină pe întreaga sa fundație formată din stâlpi și grinzi, dar casa și grinzile se sprijină pe stâlpi, tot așa Biserica se sprijină pe temelia apostolilor și a profeților, care la rândul lor se sprijină pe piatra de colț a temelii, care este Isus.

Î: În 1 Corinteni 3:12-15, vor fi judecați creștinii?

R: La „Judecata Marelui Scaun Alb”: creștinii autentici nu sunt judecați; ei sunt declarați neprihăniți deoarece sunt acoperiți cu sângele lui Hristos. Puteți citi despre aceasta în Apocalipsa 20:11-15 și în pilda oilor și caprelor din Matei 25:31-46.

Unii creștini spun că aceste două versete se referă la aceeași judecată, iar alți creștini spun că sunt judecăți separate. Judecățile separate ar implica faptul că credincioșii nu sunt prezenți la Judecata Marelui Scaun Alb, așa cum se menționează în *The Complete Book of Bible Answers*, pp. 276-277. R.C. Sproul, în *Now That’s a Good Question*, pp. 501-502, spune că atât credincioșii, cât și necredincioșii vor sta în fața Judecății de Apoi. Indiferent de situație, credincioșii nu au de ce să se teamă de Judecata de la Marele Scaun Alb.

În cadrul „judecății de la scaunul de judecată” care va urma: creștinii vor primi răsplăți cerești pentru faptele săvârșite din motivații corecte. Puteți citi despre acest lucru în 1 Corinteni 3:11-15 și 2 Corinteni 5:10. Creștinii numesc de obicei această judecată „judecata de la scaunul de judecată”, deoarece, în dreptul grecesc, un „scaun de judecată” (sau, mai corect, o bancă) era locul pe care stătea judecătorul.

Î: 1 Corinteni 3:13-15 susține teoria catolică a purgatoriului?

R: Nu. Pare să o susțină doar dacă cineva confundă

1) lucrările de încercare cu purificarea dureroasă a credincioșilor

2) Fapta în sine vs. trecerea credinciosului prin foc

Un catolic ar putea (pe bună dreptate) să replice că mențiunea din acest verset privind trecerea lucrării unui credincios prin foc pentru a fi pusă la încercare nu exclude și o încercare de foc pentru un credincios în scopul purificării. Totuși, întrucât acesta este singurul verset din întreaga Biblie pe care catolicii îl folosesc pentru a susține purgatoriul (cu excepția versetului din 2 Macabei 12:46 din apocrifele catolice), nu există nicio altă bază pentru această invenție extrabiblică.

În plus, 2 Petru 1:11 spune că vom primi o „primire fastuoasă” în împărăția veșnică, nu o primire „caldă”. Evrei 10:2, 16-19; 9:14 arată că Isus este Cel care ne curăță.

Poate că, dacă credeți în purgatoriu, acest argument ad hominem adresat catolicilor v-ar putea ajuta să vă convingeți de punctul de vedere opus.

1. Catolicii au învățat că timpul petrecut de o persoană decedată în Purgatoriu poate fi scurtat dacă o persoană în viață se roagă pentru ea sau face donații financiare bisericii. Astfel, există modalități de a scurta timpul pe care o persoană trebuie să-l petreacă pentru a fi curățată de focul Purgatoriului.

2. Catolicii învață că cei care poartă o piesă de îmbrăcăminte specială, numită scapular, vor fi eliberați din Purgatoriu în decurs de o săptămână, deoarece Maria vizitează Purgatoriul o dată pe săptămână și îi scoate pe toți cei care au purtat acest scapular. Dacă toate păcatele lor ar fi fost curățate prin foc, nu ar mai avea nevoie de ajutorul special al Mariei. Ajutorul special al Mariei are putere purificatoare. Astfel, focul Purgatoriului nu este necesar pentru a curăța toate păcatele, dacă cineva din Rai are putere purificatoare în locul focului.

3. Maria nu este singura care are capacitatea de purificare. Isus ne „curăță” pe toți, conform 1 Ioan 1:7,9; Evrei 9:14,22; 10:2,16-19. Deoarece Isus a promis deja acest lucru, tot ce trebuie să facem este să ne încredem în puterea Sa purificatoare. Astfel, nu este nevoie să ne bazăm pe Maria și pe focul Purgatoriului, dacă Isus a promis deja că va face totul.

Î: În 1 Corinteni 3:16-17, în ce sens sunt creștinii adevărați Templul lui Dumnezeu?

R: O lectură superficială pare să sugereze că trupul unui credincios este un templu al lui Dumnezeu. Deși acest lucru este adevărat, nu este ceea ce spune acest verset. Toate pronumele sunt la plural („voi” sau „voi toți”), iar cuvântul „templu” este la singular. Astfel, așa cum subliniază „Believer’s Bible Commentary” la p. 1756, adevăratul sens al acestui verset este că noi toți, împreună, suntem singurul templu al lui Dumnezeu. Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pag. 579-581, pentru o discuție mai detaliată.

Î: În 1 Corinteni 3:18 și Iacov 1:26, care sunt cel puțin zece tipuri de autoamăgire, chiar și în rândul creștinilor?

R: Creștinii și ceilalți pot avea idei greșite despre anumite lucruri, sau poate nu atât de greșite, cât mai degrabă priorități greșite.

Idei greșite

Idei greșite despre adevăr: creștinii nu vor nega lucruri esențiale, precum nașterea din fecioară, moartea lui Isus pentru păcatele noastre, învierea fizică a lui Isus din morți etc., deoarece, dacă ar face-o, atunci nu ar mai fi creștini adevărați. Dar creștinii pot greși în privința unor aspecte secundare importante, cum ar fi botezul, Cina Domnului, sfârșitul veacurilor, futurismul/preterismul, apocrifele, doctrina „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna”, abordările evanghelistice, dispensaționalismul/teologia legământului, rolul evreilor în planul lui Dumnezeu, darurile spirituale, vârsta Pământului, creaționismul/evoluția teistă, calvinismul/arminianismul, cunoașterea intermediară a lui Dumnezeu, ineranța/infailibilitatea, chemările la altar/trezirile spirituale, Sabatul/duminica, a fi soldat, diaconițele etc.

Creștinii pot căuta adevărul din motive banale sau pedante, în loc să dorească să-L experimenteze mai mult pe Dumnezeu și să-L slujească mai bine. Ar trebui să dorești să știi toate lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le știi și ar trebui să-ți dorești să nu știi lucrurile pe care Dumnezeu nu vrea să le știi.

Concepții greșite despre providența lui Dumnezeu: Unii creștini au crezut că, odată ce vin la Hristos, Dumnezeu îi va feri de orice suferință. Sau că Dumnezeu îi va face bogați, sau că vor avea mereu sănătate bună.

Dar nu trebuie să ne facem griji cu privire la faptul că Dumnezeu ne va asigura cele necesare. Așa cum Dumnezeu are grijă chiar și de crinii de pe câmp, El va avea grijă și de noi, conform Matei 6:28-29 și Luca 12:22-23.

Uneori, credincioșii uită că au fost curățiți de păcatele lor, conform 2 Petru 1:9. Suntem curățiți și, în loc să luptăm singuri împotriva păcatului, trebuie să ne amintim să apelăm la puterea curățitoare a lui Dumnezeu pe care El ne-a dat-o prin Duhul Său Sfânt.

Înșelați de dezamăgire: Dacă Îl iubim pe Dumnezeu așa cum se cuvine, ascultându-L și slujindu-L, credem că putem presupune că vom avea succes și că nu vom avea dezamăgiri sau probleme. Dar de ce am presupune asta, când nici măcar în cazul lui Pavel nu a fost așa? Pavel avea o ușă deschisă pentru a predica în Troas, conform 2 Corinteni 2:12-13, dar avea neliniște în minte din cauza îngrijorării pentru Tit.

Înșelați cu privire la lume: Ei pot privi lumea ca pe un prieten. Alternativ, pot privi lumea ca pe ceva din care ar trebui să iasă și de la care să fugă. Nu trebuie să ne părăsim prima iubire, așa cum avertizează Apocalipsa 2:4 biserica din Efes.

Înșelați cu privire la ei înșiși: Ei pot avea o părere mai bună despre ei înșiși și despre lucrarea lor decât ar trebui. Ei pot crede că Dumnezeu îi consideră mai speciali decât ceilalți, pentru că fac mai multe. Pe de altă parte, pot crede că ceea ce fac pe pământ nu contează prea mult. Ei pot crede că lui Dumnezeu nu-i pasă de ei. Sau pot crede că Dumnezeu nu-i place prea mult pentru că nu fac prea multe lucruri vizibile. Niciodată nu ești prea mare ca să fii slujitor. Și atâta timp cât ești mai mare decât un crin, niciodată nu ești prea mic ca să fii îngrijit în mod special de Dumnezeu.

Uneori, un creștin care obișnuia să facă multe pentru Dumnezeu se poate „baza pe faptele sale din trecut” și poate crede că nu mai are nevoie să-L urmeze pe Dumnezeu atât de îndeaproape sau să-L slujească la fel de bine acum, datorită a ceea ce a făcut în trecut. Dar n-ar trebui să-ți dorești să-ți exprimi dragostea pentru Dumnezeu chiar acum?

Înșelați în privința altora: În toate felurile în care o persoană poate fi înșelată în privința sa, la fel poate fi înșelată și în privința altora. Poate avea o părere prea bună despre cineva, punându-l pe un piedestal. Alternativ, ar putea avea o părere proastă despre un alt credincios pentru că nu crede că acesta face prea multe. Nu ar trebui să ne pese să fim deasupra altora sau mai buni decât alții; ar trebui să ne pese să-L mulțumim pe Domnul nostru.

Înșelăciuni legate de păcat: Oamenii pot avea ideea greșită că „păcatul va îmbunătăți lucrurile”. Pe termen scurt, acest lucru poate părea adevărat, dar pe termen lung, păcatul nu îmbunătățește niciodată lucrurile. Tot ceea ce faci este văzut de Dumnezeu; multe dintre lucrurile pe care le faci sunt văzute și de îngeri și de demoni. Asigură-te că nu faci lucruri pe care nu vrei să fii văzut făcându-le. Oamenii pot crede că „păcatul mă afectează doar pe mine”. Cu toate acestea, păcatul îi poate afecta pe toți cei care știu de păcatul tău, precum și pe alții.

Priorități greșite

Lucrarea lui Dumnezeu: Ce ai de făcut care să fie mai important decât slujirea lui Dumnezeu? Dacă neglijezi slujirea lui Dumnezeu sau îi dedici doar puțin timp rămas, nu te aștepta la mai multă binecuvântare din partea lui Dumnezeu decât au avut cei din Hagai 1. Dumnezeu te-ar putea lua acasă, în cer, chiar acum. Atunci de ce mai ești încă aici? Dumnezeu are câteva lucruri pe care vrea să le faci.

Familia ta: Lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă doar să împărtășești Evanghelia, să-i ajuți pe alții și să faci lucruri. La fel de important este să fii ceva. Este nevoie de efort intenționat și deliberat pentru a fi un soț, o soție, o mamă, un tată, un fiu sau o fiică, o soră sau un frate, un bunic sau o soacră bună. Mulți creștini, activi în slujire, și-au distrus viața de familie prin neglijența lor în a-și dedica timp celor dragi. Vrei să-L slujești bine pe Dumnezeu? Nu o faci, dacă nu te descurci bine și în acest aspect.

Prietenii tăi: Nu ar trebui să-ți consumi tot timpul cu prietenii, dar ar trebui să excelezi în a fi un prieten în două moduri. Poți să-ți ajuți prietenii să fie mântuiți sau să rămână tari în Domnul. În al doilea rând, poți să-i asculți și să înveți de la prietenii evlavioși. Poți fi mai puternic împotriva ispitei, inclusiv a descurajării, dacă ai prieteni evlavioși cu care să-ți împarți viața. Dar alege-ți prietenii cu înțelepciune. Prietenii te pot trage în jos, te pot ispiti și te pot distrage, de asemenea. Este cu atât mai bine dacă tu și prietenii tăi participați împreună la lucrarea lui Dumnezeu și dacă ei sunt prieteni și cu soțul/soția ta, precum și cu alți membri ai familiei.

Distragerile lumii: Poți fi distras nu doar de lucrurile rele, ci și de toate lucrurile deșarte ale lumii. Un autor a spus că societatea noastră „se distrează până la moarte”. Sportul, natura, filmele, cumpărăturile, mesele la restaurant și activitățile culturale nu sunt rele în sine, dar dacă îți ocupă prea mult timp, împiedicându-te să ai prioritățile corecte, atunci au devenit dăunătoare pentru tine.

Distragerile păcatului: O mare parte din timpul oamenilor este petrecut în fața televizorului și cu divertismentul, în căutarea relațiilor romantice, în beții (precum și în mahmureala de după) și în lăcomie. Dacă ai putea să te îndepărtezi de familia ta, să-ți părăsești toți prietenii, să te afli într-o situație în care să-L poți sluji pe Dumnezeu doar într-o măsură limitată, pentru a-ți dubla salariul timp de un an sau doi, ai face-o? Și, mai important, ar vrea Dumnezeu ca tu să faci asta?

Probabil că există mai multe moduri de a te autoamăgi decât acesta. De fapt, este înfricoșător cât de multe moduri există. Și mai înfricoșător este faptul că oamenii pot raționaliza fiecare dintre acestea ca fiind bune sau, cel puțin, că „Dumnezeu înțelege”. Singura speranță pe care o avem pentru a evita toate acestea este să rămânem aproape de Dumnezeu în rugăciune, să rămânem în Cuvântul Său și să ascultăm sfaturile prietenilor noștri evlavioși.

Î: În 1 Corinteni 3:19, de ce a citat Pavel ca pe o scriptură adevărată cuvintele lui Elifaz din Iov 5:13, având în vedere că Dumnezeu a spus în Iov 42:7 că Elifaz nu a vorbit corect despre Dumnezeu?

R: Iov 42:7 nu spune că fiecare cuvânt rostit de Elifaz a fost greșit. Mai precis, Elifaz a greșit acolo unde a presupus că Dumnezeu nu ar lăsa necazul să vină asupra celor care nu o merită. Cu toate acestea, s-ar înțelege în mod universal că Elifaz a vorbit corect când a spus că Dumnezeu „prinde pe cei înțelepți în viclenia lor”.

Nu se știe dacă această învățătură a fost transmisă pentru prima dată prin Elifaz sau dacă Elifaz a învățat-o de la o persoană evlavioasă care l-a învățat, dar acest lucru este irelevant. Punctele cheie sunt

1. Aceasta este o adevăr despre Dumnezeu.

2. Aceasta a fost scrisă în Scriptura Vechiului Testament pe care Iisus, evreii și Biserica primară au recunoscut-o.

3. Pavel spunea pur și simplu că acesta este un adevăr scris în Scriptură. Pavel avea dreptate.

Î: În 1 Corinteni 3:21-22, în ce sens este acesta un „inventar al bunurilor unui copil al lui Dumnezeu”?

R: Include învățătorii de care avem nevoie, tot ce ne trebuie în legătură cu viața noastră și chiar tot ce ne trebuie pentru a „muri bine” pentru Dumnezeu. Include ceea ce ne trebuie chiar acum și ceea ce ne va trebui în viitor. Totuși, nu include neapărat tot ceea ce ne dorim.

Î: În 1 Corinteni 4:1, ce este neobișnuit la cuvântul grecesc pentru „slujitor” folosit aici?

R: În limba greacă există patru cuvinte pentru „slujitor”:

doulos (1401) – un cuvânt general pentru sclav sau slujitor. Este cel mai des folosit cuvânt pentru slujitor.

diakonos (1249) – de la care provine cuvântul „diacon”

huperetes / (plural) hyperetas (5257) – derivat din cuvântul „a vâsli”, înseamnă literalmente un sclav de pe o galeră care vâslește pe o corabie. Poate însemna, de asemenea, un administrator, un subordonat, un slujitor, un ofițer sau un servitor. Un cuvânt înrudit, hypereteo, înseamnă a fi subordonat.

pais (3816) – un copil care este sclav sau slujitor.

Un alt cuvânt, oikonomous (3623), nu înseamnă de fapt sclav, ci administrator. În 1 Corinteni 4:1, Pavel a folosit termenul huperetas pentru sine și pentru ceilalți colaboratori ai săi. Acesta este singurul loc în care Pavel a folosit acest cuvânt.

Î: În 1 Corinteni 4:1-3, spre deosebire de un servitor obișnuit, unui administrator i se încredințează să păstreze și să îndeplinească anumite sarcini. Care este diferența, în viața noastră creștină, între a fi un servitor al lui Hristos și a fi un administrator al lui Hristos?

R: În general, servitorii trebuie pur și simplu să facă ceea ce li se spune. De obicei, ei sunt supravegheați, uneori pentru că nu vor munci din greu decât dacă sunt supravegheați, dar alteori pur și simplu pentru că au mereu nevoie să fie supravegheați. Administratorii sunt ca Iosif sau ca cei trei servitori din pilda talanților. Ei nu sunt supravegheați prea mult; de fapt, se așteaptă ca ei să dea dovadă de inițiativă. Dar, deși nu sunt supravegheați în ceea ce fac, rezultatele lor sunt examinate cu atenție. Au păstrat încrederea care le-a fost acordată? Au luat lucruri care nu le aparțineau? Au îndeplinit sau au încercat să îndeplinească ceea ce li s-a cerut?

Nu suntem doar slujitori ai lui Hristos, ci și administratori ai lui Hristos. Nu este vorba doar despre faptul că am făcut asta sau nu am făcut cealaltă. Nu este vorba doar despre faptul că L-am iubit pe Dumnezeu mult sau puțin. Este vorba și despre faptul că am exprimat iubirea lui Dumnezeu în viețile noastre prin modul în care am avut grijă de copii, de familia în vârstă și de subordonați. Ce fel de influență am avut asupra soțului/soției și a colegilor noștri?

Dacă soțul sau soția ta credincioasă ar primi o mare răsplată în ceruri pentru că a trebuit să te suporte și să-L urmeze pe Hristos în ciuda ta, atunci există o problemă reală!

Î: În 1 Corinteni 4:3-5, care sunt câteva moduri greșite în care creștinii ar putea să-i judece pe alții sau să judece înainte de timpul stabilit?

R: În 1 Corinteni 12:10, discernământul duhurilor este un dar spiritual; judecarea altora nu este. Putem distinge ce este bine și ce este rău; ce este biblic, ce este împotriva Bibliei, precum și ce este extrabiblic (cum ar fi mestecatul gumă sau rezolvarea problemelor de algebră). Creștinii pot exclude din biserică păcătoșii nepocăiți. Dar a nu-i judeca pe alții și a nu judeca lucrurile înainte de timpul stabilit merg, de fapt, mână în mână. Va veni persoana respectivă în cele din urmă la Hristos? Se va pocăi mai târziu? Dumnezeu știe, nu noi.

Un motiv pentru care nu putem judeca aceste lucruri este că nu ne pricepem la asta. Nu suntem cu nimic mai buni decât dacă, în Faptele Apostolilor 7, am încerca să judecăm ce se va întâmpla cu Saul din Tars, sau imediat după întâlnirea dintre David și Goliat, ce va face David mai târziu.

Un al doilea motiv este că aceasta înseamnă a-l umili pe celălalt. Un alt credincios nu este slujitorul tău; el este al lui Dumnezeu. Dumnezeu știe cum să judece oamenii, iar noi nu, dar Dumnezeu are și dreptul de a-i judeca pe alții, iar noi nu. Este un necredincios unul dintre cei aleși care, în cele din urmă, va fi mântuit, sau inima lui nu se va deschide niciodată și el este unul dintre cei respinși? Nu avem nicio idee. Așadar, dacă îi numim pe necredincioși „cei respinși”, spunem cu mândrie că știm cu certitudine destinul lor veșnic și dacă se vor pocăi vreodată sau nu.

Î: În 1 Corinteni 4:3, cum a reușit Pavel să nu se judece pe sine însuși?

R: Pavel nu s-a judecat pe sine însuși în comparație cu alții și nu a încercat să ghicească ce fel de răsplată va primi în Ceruri. Pavel și-a examinat propria viață pentru a se asigura că nu se abătea, nici involuntar, nici intenționat, de la țelul său de a fi asemenea lui Hristos.

Î: 1 Corinteni 4:3, de ce nu s-a judecat Pavel pe sine, având în vedere că a spus că trebuie să ne examinăm pe noi înșine în 2 Corinteni 13:5?

R: Sunt cuvinte grecești diferite. În 1 Corinteni 4:3-4 se folosește anakritho / anakrinun (a judeca), iar în 2 Corinteni 13:5 se folosește cuvântul grecesc peirazete (Concordanța Strong 3985), care se traduce mai bine prin „a ne examina”.

Î: 1 Corinteni 4:5 folosește aici o expresie neobișnuită: „ceea ce este ascuns (krypta) în întuneric”. Care sunt diferitele tipuri de lucruri ascunse în întuneric de care trebuie să ne pocăim? Care ar trebui să fie sfera mărturisirii publice?

R: Orice lucru pe care nu ai vrea ca Dumnezeu, îngerii sau alți credincioși să-l vadă, nu ar trebui să-l faci. Înainte de a păcătui, gândește-te cum vei explica acest lucru când vei fi în cer. Sfera mărturisirii publice ar trebui să fie aceeași cu cunoașterea păcatului. Mărturisirea păcatului nu trebuie făcută publică celor care nu știau despre păcat; dar cei care erau la curent cu acesta ar trebui să știe despre mărturisire și pocăință.

Dacă vrei să fii un creștin de excepție, nu ar trebui să fii influențat de „noaptea krypta”.

Î: În 1 Corinteni 4:6, Proverbe 30:6 și Deuteronom 4:2, ce înseamnă „să nu depășești ceea ce este scris”?

R: Acesta este o repetare a răspunsului la Proverbe 30:6.

Nu este doar o nebunie, ci și un păcat periculos să spui: „Dumnezeu a spus așa”, când Dumnezeu nu a spus asta. Este în regulă să-ți exprimi propria opinie sau interpretare, atâta timp cât se înțelege că nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Evreii aveau obiceiul să stea în picioare când citeau Cuvântul lui Dumnezeu și să se așeze când îl explicau. Astfel, oamenii puteau vedea unde se oprea Cuvântul lui Dumnezeu și unde începea interpretarea omenească.

Când oamenii adaugă în mod flagrant la Cuvântul lui Dumnezeu sau susțin în mod subtil că interpretarea lor umană este adevărul lui Dumnezeu, oamenii pot ajunge să creadă că Cuvântul lui Dumnezeu a eșuat dacă cuvintele omenești se dovedesc a fi greșite. Acest lucru nu înseamnă doar „nu adăugați minciuni la ceea ce a scris Dumnezeu”, ci pur și simplu „nu adăugați nimic la ceea ce a scris Dumnezeu”. Deși creștinii nu sunt de acord cu privire la multe teorii (și asta este în regulă), multe diviziuni necreștine se bazează pe faptul că oamenii afirmă că ceva este Cuvântul lui Dumnezeu, când deducția lor logică nu este de fapt menționată în Scriptură. De exemplu,

1. Când ar trebui oamenii să fie botezați?

2. Hristos va veni înainte, în timpul sau după necazul cel mare?

3. Cum pot pâinea și vinul să fie trupul și sângele lui Hristos?

4. Ce grad exact de libertate au oamenii?

5. Dumnezeu este atemporal, se află în timp sau ambele?

Deoarece unii creștini susțin fiecare dintre aceste puncte de vedere posibile, înseamnă că unii dintre ei trebuie să aibă opinii corecte cu privire la aceste chestiuni. Cu toate acestea, dacă un creștin consideră că Biblia susține punctul său de vedere în această privință, atunci el sau ea echivalează o opinie umană cu Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este bine să procedăm astfel, chiar dacă opinia umană este de fapt corectă.

Î: În 1 Corinteni 4:8-21, Pavel pare a fi exasperat de corinteni, de comportamentul lor, de certurile mărunte și de mândria lor. Ce ar trebui să facem când suntem iritați de alți creștini?

R: Sunt cinci lucruri.

1. Amintiți-vă că, uneori, Dumnezeu ar putea fi foarte nemulțumit și de comportamentul nostru.

2. Nu trebuie să judecăm pe slujitorul altuia (Romani 14:4).

3. Rugați-vă pentru ei și rugați-vă pentru răbdare și mai multă iubire pentru voi înșivă.

4. Dumnezeu te-ar putea îndruma să le vorbești pentru a-i mustra, corecta sau încuraja, dar întotdeauna cu dragoste.

5. Iubirea poate suna blând, dar iubirea adevărată poate fi și severă și strictă, fără compromisuri.

Î: În 1 Corinteni 4:9, care este semnificația faptului că Pavel vorbește aici despre o procesiune?

R: Procesiunile erau o parte rară, dar demnă de știri, a vieții romane antice. Când un general roman câștiga un război important, avea loc o procesiune de victorie în onoarea lui, pe care o conducea la Roma. În procesiune se aflau mulți dintre prizonierii săi, în lanțuri. Ca să spunem frumos, experiențele lui Pavel ca apostol l-au pregătit să se identifice cu ușurință cu astfel de prizonieri. Pavel își contrasta experiența cu complacerea corintenilor.

Î: În 1 Corinteni 4:10, creștinii recunosc că îl cred pe Pavel, un nebun autoproclamat?

R: Noi nu credem în Pavel, ci credem în Isus, care știa ce făcea când l-a rânduit pe Pavel ca apostol al Său. Pavel nu voia să spună doar că înțelepciunea lui era nebunie în comparație cu înțelepciunea lui Dumnezeu, ci și-a dat seama că înțelepciunea oricui era nebunie în comparație cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Pavel a afirmat, de asemenea, în 1 Corinteni 2:6-7 că vorbirea lui era înțelepciunea lui Dumnezeu, care nu era din această lume.

Î: În 1 Corinteni 4:15, de ce ar trebui corintenii să-l considere pe Pavel tatăl lor, având în vedere că Isus a spus în Matei 23:9 să nu numiți pe nimeni „tată”?

R: Ei nu ar trebui să-l numească pe Pavel „tată” și nici nu au făcut-o. Pavel oferă doar o ilustrare a modului în care a devenit ca un tată pentru ei prin faptul că i-a introdus în Evanghelie. În mod similar, Pavel îi numește pe filipeni o parte din coroana sa în Filipeni 4:1.

Î: În 1 Corinteni 5:1, de ce l-a excomunicat Pavel pe bărbat, dar nu și pe femeie? A fost acesta un standard dublu?

R: Dacă amândoi erau membri ai bisericii, ar fi trebuit să fie amândoi excluși. Deși Scriptura nu menționează nimic despre femeie, este posibil ca Pavel să nu fi spus nimic despre ea deoarece ea nu a pretins niciodată că ar fi creștină.

„The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 514, conține o notă marginală interesantă. Un bărbat care avea relații intime cu mama sa sau cu soția tatălui său nu numai că încălca Legea Vechiului Testament (Leviticul 18:8 și Deuteronomul 22:30), dar încălca și Legea romană (Cicero, Pro Cluentio 6:15 și Institutele lui Gaius 1:63).

Limba greacă indică faptul că nu a fost vorba de o acțiune continuă. Nu suntem siguri care a fost reacția bisericii din Corint față de acest păcat. Poate că a fost mândria de a tolera ceea ce ei considerau în mod eronat ca fiind „libertatea lor în Hristos”, așa cum sugerează „Believer’s Bible Commentary”, p. 1759. Sau poate că au vrut să ignore orice probleme de acest gen care apăreau. Sau poate că nu o tolerau în cazul unora, dar pentru alții, oameni care dăruiau sau slujeau mult, îi lăsau să fie un caz special. Nu știm, dar oricare dintre situațiile de mai sus constituia un păcat din partea bisericii. Biserica ar trebui să fie în doliu și să ia măsuri pentru a-l exclude pe membrul care nu s-a pocăit de acest păcat. 1 Corinteni 5:9-12 spune că nu trebuie să-i judecăm pe cei din afara bisericii, ci să-i excludem pe cei din interior care fac astfel de lucruri.

Î: În 1 Corinteni 5:5, ce înseamnă „să-l predăm pe acest om lui Satana pentru distrugerea trupului”?

R: Atunci când un creștin sau un necreștin știe ce este drept și refuză să urmeze, această rugăciune este o „ultimă soluție” prin care Dumnezeu ar preda acea persoană suferințelor fizice provocate de Satana, în scopul disciplinării.

S-ar putea remarca faptul că, în ciuda rebeliunii deschise a lui Satana împotriva lui Dumnezeu, Dumnezeu alege totuși să-l folosească pe Satana ca instrument al disciplinei și pedepsei Sale. Așa cum a spus un creștin, Satana este slujitorul nevoiat al Dumnezeului Celui Preaînalt.

Î: În 1 Corinteni 5:7, care era scopul tratării păcatului ca pe aluat?

R: În vremurile Vechiului Testament, o dată pe an li se poruncea să îndepărteze toată aluatul din casele lor. Trebuiau să curețe uneltele de făcut pâinea. Foloseau o lampă pentru a căuta orice urmă de aluat. În final, se rugau: „O, Dumnezeule, am alungat toată aluatul din casa mea, iar dacă mai există vreun aluat de care nu știu, îl alung și pe acela din toată inima mea.” Aceasta ilustrează minuțiozitatea și seriozitatea cu care trebuie să încercăm să ne curățăm viețile de păcat. Vezi „Believer’s Bible Commentary”, p. 1760, pentru mai multe informații.

Î: În 1 Corinteni 5:9, este aceasta o dovadă a existenței unei scrisori anterioare adresate corintenilor?

R: Teologii creștini conservatori au trei puncte de vedere.

1. Scrisoarea pierdută: Aceasta se referă la o scrisoare anterioară pe care Dumnezeu nu a considerat necesar să o păstreze ca parte a Scripturii. Nu tot ceea ce a scris Pavel a trebuit să devină parte din Scriptură.

2. Păstrată în 2 Corinteni: Aceasta se referă la o scrisoare anterioară, care este păstrată sub formă de fragment în 2 Corinteni, care ar fi putut fi inclusă în 2 Corinteni 1-9.

3. Nu a fost scrisă nicio scrisoare anterioară. Pavel a folosit timpul aorist în limba greacă, care s-ar putea referi la ceea ce scrie Pavel în acel moment. Un exemplu în care Pavel folosește timpul aorist exact în acest mod se găsește în 1 Corinteni 9:15. În favoarea acestei opinii este tăcerea totală din partea bisericii primare cu privire la orice scrisoare anterioară.

Î: În 1 Corinteni 5:9-13, cum ar trebui aplicată disciplina bisericească?

R: Disciplina bisericească este uneori necesară ca o formă de iubire severă, aplicată pentru binele bisericii, al lumii și al persoanei care a păcătuit. Așa cum subliniază „Believer’s Bible Commentary” la paginile 1760-1761, excomunicarea nu este un scop în sine, ci un instrument. Ea are un triplu scop. Este de a-l trezi pe credinciosul păcătos la realitate, arătându-i că acest lucru nu este tolerat. Este de a proteja ceilalți membri ai bisericii de posibilitatea de a imita exemplul său negativ. Este de a arăta lumii că noi nu suntem așa. Dar cei care sunt supuși disciplinei, după ce își manifestă pocăința, pot fi reintegrați în biserică.

Dacă nu se manifestă pocăință pentru anumite păcate, atunci membrul respectiv ar trebui excomunicat din biserică. Câteva exemple sunt crima, imoralitatea sexuală, furtul, idolatria și alte fapte. Dar situația este și mai gravă în cazul unui prezbiter sau diacon. Ei ar trebui să cunoască adevărul și să fie capabili să învețe, dar ar trebui, de asemenea, să fie exemple. Dacă nu sunt un exemplu bun, atunci ar trebui îndepărtați din funcțiile de conducere și înlocuiți cu cineva care a fost un exemplu bun.

Î: În 1 Corinteni 6:1-8, ar trebui creștinii să se dea în judecată unii pe alții în instanțele de judecată?

R: Nu. Creștinii pot și ar trebui să se supună arbitrajului obligatoriu realizat de alți creștini, dar creștinii ascultători nu se dau în judecată unii pe alții în instanțele seculare. Dacă cineva se întreabă cum ar putea cealaltă parte să fie totuși un creștin autentic și să se comporte astfel, aceasta nu constituie o scuză pentru a o da în judecată. Dacă cealaltă parte pretinde că este creștină, dar nu este de acord cu privire la doctrine secundare, cum ar fi tipul de botez, pierderea mântuirii etc., nici aceasta nu constituie o scuză pentru a o da în judecată. Cu toate acestea, dacă cealaltă parte pretinde că este creștină, dar nu recunoaște aspecte esențiale precum lucrarea ispășitoare a lui Hristos, divinitatea lui Hristos, răstignirea, învierea fizică (conform 1 Corinteni 15), atunci acea persoană nu este un creștin adevărat și este în regulă să o dai în judecată, deși este totuși mai bine să se ajungă la o înțelegere extrajudiciară, dacă este posibil.

Întregul Psalm 133 ne spune cât de bine și de plăcut este pentru creștini să trăiască împreună în unitate. Când creștinii autentici au o neînțelegere, amândoi ar trebui să depună eforturi pentru a rezolva acea neînțelegere, pentru a restabili bucuria părtășiei unul cu celălalt.

Î: În 1 Corinteni 6:2-3, cum vor judeca sfinții (toți credincioșii) toate lucrurile, având în vedere că Dumnezeu este judecătorul?

R: Dumnezeu va judeca pe toți oamenii. Cu toate acestea, Dumnezeu va delega o parte din judecata Sa asupra lucrurilor și a îngerilor creștinilor din Cer.

Î: În 1 Corinteni 6:9-10, având în vedere că acești oameni nu vor ajunge în Cer, cum poate cineva să ajungă în Cer?

R: Mai întâi să complicăm puțin întrebarea, iar apoi vom răspunde la ea. Pavel nu a spus niciodată că această listă este exhaustivă; cu alte cuvinte, deși aceste lucruri pot împiedica pe cineva să ajungă în cer, cineva ar putea să respecte toate aceste lucruri, dar să nu respecte altele și totuși să nu ajungă în cer.

Răspunsul la această întrebare se găsește în 1 Corinteni 6:11. Este o mărturisire sinceră că unii dintre ei obișnuiau să facă aceste lucruri înainte de a veni la Hristos, dar că Isus i-a spălat, i-a sfințit și i-a îndreptățit. Lucrarea lui Isus este de a face imposibilul posibil, de a-i lua pe oamenii care nu pot ajunge niciodată în Rai prin propriile lor puteri (adică pe toată lumea) și de a-i duce în Rai împreună cu El.

Î: În 1 Corinteni 6:9, punctul de vedere al lui Pavel cu privire la homosexualitate era doar opinia lui?

R: Nu. Aceasta a fost învățătura apostolului Pavel, iar cuvintele lui Pavel aveau autoritate din partea lui Dumnezeu, așa cum arată 1 Corinteni 14:37 și Galateni 1:12.

Î: 1 Corinteni 6:9 se pronunță împotriva tuturor formelor de homosexualitate sau doar împotriva „celor care comit fapte homosexuale”?

R: Nu există nicio incertitudine nici în ceea ce privește definiția, nici în ceea ce privește cuvântul grecesc pe care l-a folosit. Ceea ce unii oameni pun la îndoială este sfera de aplicare a versetului.

Definiție: Pentru greci, în special pentru spartani, homosexualitatea era o practică obișnuită. Unii chiar creșteau copii cu singurul scop de a-i transforma în prostituate masculine și feminine. Grecii făceau distincție între 1) bărbații care întrețineau relații cu băieți și 2) băieții care erau folosiți de bărbați. Cuvântul grecesc, arsenokoitai, se referă la bărbați.

Sfera de aplicare: Unii susțin că, întrucât Pavel a folosit acest cuvânt grecesc specific, el a anulat cumva ceea ce spuneau Leviticul 18:22; 20:13 și Romani 1:26-27 despre homosexualitate în general. Cu toate acestea, adevărul este că Pavel folosește un cuvânt specific pentru a le reaminti cititorilor săi condamnarea întregii practici.

În Biserica primară, nu exista niciun indiciu că interdicția nu se aplica tuturor formelor de homosexualitate. A se vedea Clement din Alexandria, „Instructorul” 3:12, precum și discuția privind Romani 1:26-27 și Leviticul 18:22; 20:13.

Î: În 1 Corinteni 6:13, cum poate Dumnezeu să ne învie trupurile, din moment ce El urmează să le distrugă?

R: A fi distrus nu înseamnă a fi incapabil definitiv de a fi înviat. Dumnezeu ne va învia și ne va da trupuri fizice, chiar și creștinilor care au fost uciși și mâncați de fiare.

Î: În 2 Corinteni 6:14, ar trebui un pastor creștin să oficieze o ceremonie de căsătorie între un creștin și un necreștin?

R: Creștinul care se căsătorește nu se supune voinței lui Dumnezeu, așa că un pastor nu ar trebui să o facă. Presupun însă că este în regulă să căsătorești doi necreștini.

R.C. Sproul spune despre căsătoria dintre un creștin și un necreștin: „Ca regulă generală, eu nu o fac. Nu o fac pentru că sunt convins că Dumnezeu nu-mi permite să o fac.” În general, pastorii, la fel ca noi ceilalți, ar trebui să fie atenți să nu-și pună pecetea de aprobare asupra păcatului.

Î: În 1 Corinteni 6:20, cum trebuie să ne schimbăm, conștientizând că am fost „cumpărați cu un preț”?

R: Viața noastră nu ne mai aparține. William Borden de la Yale era fiul milionar al familiei Borden, care comercializa laptele Borden. El a scris că, în calitate de credincioși, „dacă ne luăm viețile și facem ce vrem cu ele, luăm ceva ce nu ne aparține și, prin urmare, suntem hoți!”, citat din „Believer’s Bible Commentary”, p. 1993.

Î: În 1 Corinteni 7:2, ar trebui ca toată lumea să se căsătorească?

R: Căsătoria este starea normală pentru rasa umană în general. Cu toate acestea, Pavel, când a scris acest verset, și alții nu trebuiau să se căsătorească, așa cum arată 1 Corinteni 7:7-8, 25-29.

Î: În 1 Corinteni 7:3-5, este în regulă să te abții de la relații sexuale cu soțul sau soția pentru o perioadă de timp?

R: Aici este vorba despre o persoană căsătorită care se aștepta să aibă relații sexuale, iar soțul sau soția a decis unilateral să schimbe ceea ce amândoi au convenit. Sensul în limba greacă este că o persoană nu ar trebui să se abțină de la relații sexuale cu soțul sau soția sa, cu excepția cazului în care există consimțământ reciproc, pentru rugăciune, pentru o perioadă scurtă de timp. Acest lucru este valabil indiferent dacă soțul sau soția este credincios sau necredincios. Astfel, folosirea relațiilor sexuale sau a lipsei acestora ca recompensă (sau pedeapsă) este împotriva Bibliei.

În „Istoria ecleziastică” a lui Sozomen (370/380-425 d.Hr.), cartea 3, capitolul 14, pagina 293, se povestește despre călugări renegați care condamnau căsătoria, oameni care nu consumau alimente de origine animală. Multe femei au fost înșelate de aceștia și și-au părăsit soții, dar, neputând rămâne celibatare, au căzut în adulter. Unele femei se îmbrăcau în haine bărbătești.

Î: 1 Corinteni 7:10-16 contrazice Matei 5:32 și 19:8-9 cu privire la divorț?

R: Nu. Matei 5:32 și 19:8-9 tratează inițierea divorțului, indiferent dacă persoanele în cauză sunt creștine sau nu. 1 Corinteni 7:10-16 spune că putem permite unui soț necredincios să inițieze divorțul, dacă asta este ceea ce își dorește cu adevărat.

Î: 1 Corinteni 7:10-16 permite divorțul în cazul părăsirii soțului sau soției?

R: Desigur, divorțul este o separare destul de definitivă, dar cuvintele grecești nu se referă de fapt la divorț, ci la „separare” sau „părăsire”, așa că aici ar fi inclusă atât părăsirea, cât și divorțul. Cu toate acestea, o separare pe termen scurt sau de probă nu ar constitui o părăsire definitivă și nu este inclusă aici. Consultați „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 398-401, pentru o discuție mai amplă asupra acestor aspecte.

Î: În 1 Corinteni 7:10-16 și 1 Corinteni 7:25-29, ar fi fost posibil ca Pavel să scrie vreo opinie personală care să nu facă parte din Scriptură? Cum ar fi știut biserica primară (și noi) să nu le accepte?

R: Desigur. Au avut multe conversații care nu sunt consemnate în Scriptură. De asemenea, Pavel a scris probabil o scrisoare privată anterioară către corinteni, înainte de 1 Corinteni, așa cum arată 1 Corinteni 5:9.

Tertulian, care a scris între anii 198-220 d.Hr., menționează, de asemenea, că învățătura lui Pavel de aici era Scriptură, dar el făcea diferența între ceea ce spunea din propria autoritate și repetarea a ceea ce spusese Isus. În „Îndemnul la castitate”, cap. 3, p. 52

Unii încearcă să spună că este doar opinia personală a lui Pavel, iar creștinii conservatori spun că este totuși o învățătură cu autoritate. Toți ar trebui să poată fi de acord asupra a cinci lucruri:

1. Nu există nicio învățătură în versetele înconjurătoare din 1 Corinteni 7:8-13 și 7:17 pe care să nu o putem găsi în altă parte din Biblie.

2. 1 Corinteni 7:14-16 este o învățătură nouă care nu se găsește nicăieri altundeva în Noul Testament, iar 1 Corinteni 7:12-13 este un preludiu la aceasta.

3. Pavel spune că Domnul nu a afirmat acest lucru în mod direct.

4. Pavel a spus că ceea ce a scris el erau cuvintele lui Dumnezeu în 1 Corinteni 2:13; 14:37. Petru a spus că cuvintele lui Pavel erau Scriptură în 2 Petru 3:15-16.

5. Pavel nu a spus niciodată că aceasta nu ar avea autoritatea apostolică a celorlalte învățături ale sale.

Î: În 1 Corinteni 7:12-13, pot creștinii să divorțeze de soții lor necredincioși?

R: Creștinii nu ar trebui să inițieze divorțul, cu excepția cazurilor de infidelitate (Matei 5:32) sau în cazuri extreme de viață și de moarte ale soțului sau soției sau ale copiilor.

Cu toate acestea, dacă un soț necredincios inițiază divorțul, creștinii pot să-l lase să plece, așa cum spune 1 Corinteni 7:15: „Dumnezeu v-a chemat să trăiți în pace” în această situație. Mulți consideră că abandonul este echivalent cu inițierea divorțului. Cartea „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, p. 247, explică, de asemenea, versetele din 1 Corinteni 7:14, 15, 39.

Î: În 1 Corinteni 7:12-16, dacă un soț necredincios divorțează de un creștin, poate creștinul să se recăsătorească?

R: 1 Corinteni 7:15 spune că creștinul „nu este legat” în astfel de cazuri. Acest lucru ar indica faptul că creștinul se poate recăsători, dacă nu a fost el cel care a inițiat divorțul.

„New International Bible Commentary”, p. 1362, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 518, afirmă că textul grecesc susține același lucru.

Î: Oare 1 Corinteni 7:14 dovedește sau, cel puțin, susține botezul pruncilor?

R: Nu. Dacă faptul că copiii sunt „sfinți” ar justifica botezarea lor, atunci sfințirea soțului necredincios ar justifica și botezarea soților necredincioși.

Acest verset înseamnă că Dumnezeu va binecuvânta în continuare copiii credincioșilor, chiar și atunci când unul dintre soți nu este credincios. Dacă un copil cu un părinte creștin nu a fost botezat în copilărie, din cauza dorinței părintelui necreștin, acest verset ar rămâne totuși valabil și s-ar aplica acelui copil.

În Suedia, care a fost o națiune oficial luterană până în anul 2000, nu se organizează ceremonii publice de botez al pruncilor. Botezul pruncilor ignoră complet esența alegerii personale de a fi botezat.

Însă copiii crescuți de un părinte credincios vor (sau cel puțin ar trebui să) audă Evanghelia, să fie instruiți în Biblie și să învețe să se roage lui Dumnezeu și să-i ajute pe ceilalți.

Vezi și discuția despre Coloseni 2:11-12 și 1 Corinteni 1:16 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Corinteni 7:14, având în vedere că copiii unui părinte credincios sunt sfințiți, sunt acești copii totuși păcătoși?

R: Da, deoarece „sfințit” nu înseamnă „fără păcat”. Toți, cu excepția lui Adam, Eva și Isus, s-au născut cu o natură păcătoasă. 1 Corinteni 7:14 spune pur și simplu că copiii unui credincios sunt vegheați în mod special de Dumnezeu. Vezi „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, pag. 244-255, pentru un răspuns complementar.

Î: În 1 Corinteni 7:18-19, având în vedere că circumcizia nu înseamnă nimic, iar Galateni 5:2-3 spune că nu ar trebui să ne lăsăm circumciși, de ce l-a circumcis Pavel pe Timotei în Faptele Apostolilor 16:3?

R: Pavel l-a circumcis pe Timotei deoarece evreii din acea zonă știau că tatăl lui Timotei era grec. Vezi discuția despre Faptele Apostolilor 16:3 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Corinteni 7:21-23, îl contrazice oare Pavel pe ceea ce a spus în Efeseni 6:5-8 cu privire la sclavie?

R: Nu. Iată o sinteză a învățăturii lui Pavel.

a) Evită să devii sclav.

b) Dacă ești sclav și poți să-ți câștigi (să-ți cumperi) libertatea, fă-o. (1 Corinteni 7:21, 23)

c) Până atunci, învață să te mulțumești cu situația ta actuală.

Având în vedere că era greu pentru un om liber sărac să-și câștige traiul cinstit în marile orașe și că două treimi dintre corinteni erau sclavi, 1 Corinteni 7:21-23 este un text înțelept și pragmatic.

În Vechiul Testament, oamenii nu trebuiau răpiți și vânduți ca sclavi (Exodul 21:16); sclavii nu trebuiau maltratați (Exodul 21:26-27), iar sclavii fugari nu trebuiau înapoiați stăpânilor lor (Deuteronomul 23:15-16).

Ca o notă marginală, scriitorul evreu ulterior Maimonide a afirmat că niciun sclav nu putea fi profet. Dar în biserică, întrucât nu există nicio distincție între sclav și om liber, oricine putea fi profet. A se vedea The Expositor's Greek Testament, vol. 2, p. 80 pentru mai multe detalii în acest sens.

Vezi, de asemenea, discuția despre Tit 2:9, Filimon 10-15, „Tony Evans Bible Commentary”, p. 1232, și „Hard Sayings of the Bible”, p. 591-593 și p. 642-644 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Corinteni 7:25-26, se face referire la fecioare sau la bărbați?

R: Se referă atât la bărbați, cât și la femei. Același termen, „fecioare”, este folosit pentru bărbați în Apocalipsa 14:4. De multe ori, în Biblie, se dau exemple cu bărbați pentru lucruri care se aplică ambelor sexe.

Î: În 1 Corinteni 7:29, ar fi trebuit creștinii să evite căsătoria acum 2.000 de ani, deoarece timpul era scurt?

R: Privind în retrospectivă, sfatul dat a fost înțelept, întrucât persecuția intensă a început în decurs de zece ani. Pavel nu ne-a oferit toate detaliile privind motivul pentru care timpul era scurt, menționând pur și simplu „criza actuală” și marile schimbări din 1 Corinteni 7:26, 31.

La fel ca un părinte pământesc, uneori Dumnezeu ne spune lucruri fără a ne oferi toate motivele sau contextul. Dacă suntem înțelepți, îl vom asculta pe Dumnezeu oricum.

Tertulian, scriind între anii 198-220 d.Hr. în „De Corona”, capitolul 13, pagina 101, menționează că „apostolul [Pavel] îi îndeamnă pe oameni să se căsătorească în Domnul”.

Î: În 1 Corinteni 7:29-31, expresia „lumea aceasta, în forma ei actuală, trece” se referă la persecuția din acea vreme sau la întoarcerea lui Hristos?

R: Înainte de a răspunde la întrebare, să facem câteva observații cu privire la ceea ce spune pasajul. Pavel oferă atât sfaturi, cât și porunci, și spune că face acest lucru pe baza unei previziuni și a unei observații. El sfătuiește (nu poruncește) oamenii să nu se căsătorească. El le spune credincioșilor să nu plângă, să nu se bucure și să nu-și facă griji pentru bunurile lor (adică să accepte cu stoicism ceea ce urmează să se întâmple). El oferă două motive (7:28b): o profeție privind o perioadă scurtă de timp și faptul că vor fi necazuri în trup, precum și observația: (7:31b) „Căci această lume, în forma ei actuală, [în prezent] trece.” În ceea ce privește trecerea lumii în forma sa actuală (schema în greacă), „Believer’s Bible Commentary”, p. 1770, spune că ultima frază a fost de fapt împrumutată din teatrul grecesc, însemnând schimbarea unei scene.

În ceea ce privește răspunsul, erudiții creștini nu sunt de acord, deoarece se potrivește ambelor.

(răspuns probabil) Persecuția: Pe lângă persecuțiile locale intense, a existat o persecuție generală intensă în decurs de zece ani de la scrierea acestei epistole de către Pavel. Astfel, vor urma vremuri foarte grele pentru creștini, iar pentru cei căsătoriți va fi și mai greu. Nu vă lăsați cuprinși de plâns, deoarece vor fi multe persecuții. Nu vă lăsați cuprinși de bucurie sau de atașament față de bunurile voastre, pentru că lucrurile vor fi foarte trecătoare. Pavel nu a spus nimic aici despre momentul în care lumea, în forma sa actuală, va fi dispărut complet. Mai degrabă, Pavel a spus că lumea, în forma sa actuală, se află în proces de dispariție. Creștinismul a devenit o religie legală și favorizată în Imperiul Roman abia în anul 325 d.Hr., dar procesul a fost greu și dureros pentru urmașii lui Hristos. „New International Bible Commentary”, p. 1363, și „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 10, p. 235, susțin opinia că Pavel se referă la persecuțiile din timpul său.

(puțin probabil) Întoarcerea Domnului: Această interpretare susține că Pavel se referă la întoarcerea lui Hristos. Din nou, Pavel nu a făcut nicio predicție cu privire la momentul în care lumea, în forma sa actuală, va fi trecut, ci doar că aceasta se află acum în proces de dispariție. Cu alte cuvinte, Pavel nu spune când va suna ceasul deșteptător, ci mai degrabă că acesta ticăie înainte. Totuși, întrucât ceasul ticăie, Pavel îi sfătuiește să se dedice din toată inima Domnului și lucrării Sale și să nu se lase prinși în lucrurile lumești, fie că acestea provoacă tristețe, fericire sau dobândirea de bunuri. El sfătuiește împotriva căsătoriei, pentru ca oamenii să se poată dedica mai mult lucrării Domnului, deoarece nu știm niciodată când se va întoarce Hristos. „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 519, și „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1770, susțin punctul de vedere conform căruia este vorba despre întoarcerea Domnului. „NIV Study Bible”, p. 1743, menționează că unii împărtășesc această opinie, dar nu o susține.

Cel mai probabil este prima interpretare, deoarece sfatul pe care Pavel îl dă în acest verset – inclusiv acela de a fi ca cei care nu plâng și nu se bucură – s-ar aplica atât acelei perioade, cât și altor perioade de persecuție. A doua interpretare ar face ca sfatul lui Pavel să se refere la acea perioadă și la toate vremurile de acum înainte, până la revenirea lui Hristos.

Î: Ce înseamnă 1 Corinteni 7:30-31?

R: Aceste versete conțin sfaturi foarte bune atât pentru vremea lui Pavel, cât și pentru orice moment în care creștinii sunt pe cale să treacă prin persecuții severe. Chiar și atunci când creștinii nu sunt persecutați, este înțelept să ne „ținem doar cu o mână” de toate lucrurile pământești, fie că este vorba de bucuria căsătoriei sau de alte forme de fericire, de bunuri materiale sau chiar de doliu. Nu știi niciodată când ți se pot lua acestea sau cât timp mai ai la dispoziție. Știi însă că, în timpul scurt pe care îl petrecem aici, Dumnezeu vrea ca noi să strălucim pentru El și să împlinim voia Lui.

Nu putem trăi așa cum spunea băiețelul Calvin în banda desenată „Calvin și Hobbes”: „Dumnezeu m-a pus aici pe pământ ca să împlinesc anumite lucruri, iar la ritmul în care merg lucrurile, o să trăiesc veșnic!”

Î: În 1 Corinteni 7:31, în ce sens „lumea aceasta, în forma ei actuală, … trece”?

R: Venirea lui Isus și răspândirea creștinismului au reprezentat cel mai semnificativ eveniment istoric al acelei epoci. Cu toate acestea, înainte ca creștinismul să devină o religie legală și favorizată în Imperiul Roman sub împăratul Constantin, în anul 324 d.Hr., creștinii urmau să treacă prin marea suferință a celor zece persecuții.

Î: În 1 Corinteni 7:36, cine este bărbatul menționat aici, tatăl sau logodnicul și viitorul soț?

R: Este logodnicul. Nu tatăl este cel care o dă de soție, ci logodnicul, care este îngrijorat de comportamentul necorespunzător.

O altă interpretare este că cuvântul „fecioară” nu se referă la o persoană, ci la virginitatea persoanei respective. Astfel, un bărbat este preocupat de propria sa virginitate și de faptul că trece de floarea tinereții. Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1771, susține această interpretare.

Î: În 1 Corinteni 7:23 și 6:20, care este tema comună dintre capitolele 6 și 7 din 1 Corinteni?

R: Ambele versete subliniază că trebuie să trăim ca și cum am fi fost „cumpărați cu un preț”: sângele lui Isus. 1 Corinteni 6:20 spune că, întrucât am fost cumpărați cu un preț, să-L slăvim pe Dumnezeu cu trupul nostru. 1 Corinteni 7:23 spune că, întrucât am fost cumpărați cu un preț, să nu devenim sclavi ai oamenilor.

Î: În 1 Corinteni 8:4, din moment ce „un idol nu este nimic”, de ce este idolatria condamnată atât de puternic în 1 Corinteni 10:20, Exod 20:4, Leviticul 19:4, 26:1,30?

R: O analogie este utilă aici. O parașută imaginară nu este nimic, dar a te baza pe o parașută inexistentă înseamnă a face ceva mortal. În mod similar, un idol nu este nimic, dar a-ți pune încrederea într-un idol este ceva mortal. Dumnezeu subliniază în multe pasaje că nu poți să-ți pui încrederea atât în El, cât și într-un idol.

Î: În 1 Corinteni 8:4, 7-13, este în regulă să mâncăm carne oferită idolilor sau ar trebui să ne abținem, așa cum spune Faptele Apostolilor 15:28-29?

R: Romani 14 arată că acest lucru poate fi greșit sau acceptabil, în funcție de circumstanțe.

a) Este greșit să participi la un ospăț de sărbătorire a idolului. Este greșit să mănânci carne de acolo dacă consideri că asta înseamnă, într-un fel, să te închini idolului. Romani 14:23 spune că orice nu provine din credință este păcat.

b) Este în regulă să mănânci carnea (cu o singură excepție) dacă îți dai seama că toată mâncarea provine de la Dumnezeu, nu de la idoli, și că nu te închini la niciun idol.

b2) O excepție este cazul în care un creștin mai slab sau un necreștin ar considera că faptul că mănânci reprezintă o compromitere a credinței tale. Nu trebuie să-i facem pe alții să se poticnească (Romani 14:10, 13) și ar trebui să evităm să dăm impresia de rău (1 Tesaloniceni 5:22 și 2 Corinteni 8:21).

Î: 1 Corinteni 8:5 și Ioan 10:35 învață că există mulți zei?

R: Nu. 1 Corinteni 8:5 se referă la toți idolii în care credeau necreștinii. Există mulți zei, dar există doar Unul care poate fi numit pe bună dreptate Dumnezeu. Ar trebui să ne închinăm „singurului Dumnezeu” (1 Timotei 1:17). A se vedea și discuția privind Ioan 10:35. Tertulian (198-220 d.Hr.), în lucrarea sa „Împotriva lui Hermogen”, capitolul 4, din volumul 3 al „Părinților ante-niceeni”, p. 479, a fost unul dintre primii care a discutat 1 Corinteni 8:5. El a spus că mulți zei sunt zei doar cu numele, în timp ce există un singur Dumnezeu adevărat. Origen (225-253/254 d.Hr.) a răspuns, de asemenea, la această obiecție în lucrarea sa „Împotriva lui Celsus”, cartea 8, capitolul 4, p. 641.

Ai mânca într-un templu al idolilor, contrar versetului 10 din același capitol? Există într-adevăr mulți zei idoli, dar ai învăța că acești zei sunt reali, contrar versetului 4? Dacă nu, atunci nu poți folosi versetul 5 pentru a vorbi despre mai mulți zei reali. Versetul 6 spune că noi suntem diferiți, în sensul că credem doar într-un singur Dumnezeu.

Ca o notă marginală, prima persoană care a abordat această întrebare și a dat, în esență, același răspuns a fost Irineu, episcopul de Lyon, în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 6.5, p. 420.

Un mormon i-a spus odată colegului meu de cameră creștin, Greg, că există mulți zei, dar că există un singur zeu al acestei lumi, iar el îl venera pe zeul acestei lumi. Totuși, zeul acestei lumi este Satana, conform 2 Corinteni 4:4 și 1 Ioan 5:19. Irineu de Lyon (a trăit între anii 120-202 d.Hr., a scris între anii 182-188 d.Hr.) spune, de asemenea, în Fragmentul 46, p. 575, că zeul acestei lumi este Satana.

Î: Oare 1 Corinteni 8:6 ne învață că Isus nu este Dumnezeul Atotputernic, așa cum susțin Martorii lui Iehova?

R: Nu. În acest verset, cuvântul „Dumnezeu” se referă la Dumnezeu Tatăl, dar Martorii lui Iehova ar trebui să ignore toate celelalte versete care spun că Isus este Dumnezeu, precum Ioan 20:28-29 și Ioan 8:58. Ar trebui să nege faptul că există cel puțin două sensuri ale cuvântului „Dumnezeu”, contrazicând astfel Evrei 1:8 și Evrei 1:9. Ar trebui să refuze să-L cinstească pe Fiul așa cum Îl cinstesc pe Tatăl, contrazicând astfel Ioan 5:23.

Martorii lui Iehova încearcă să facă o distincție între „Dumnezeul Atotputernic” (Tatăl) și „Dumnezeul Puternic”, despre care spun că este Fiul. Deși în cadrul Trinității există o distincție între cei trei, întrucât Dumnezeu este Atotputernic, fie există zei separați, așa cum sugerează Martorii lui Iehova, fie există un singur Dumnezeu, iar Dumnezeu este Atotputernic.

Î: În 1 Corinteni 8:6-13, ce ar trebui să facă creștinii în ceea ce privește participarea la sărbătorile de încheiere a Ramadanului pentru musulmani, Divali în India și alte festivaluri?

R: În general, nu participați la niciun fel de cult religios. Dar dacă sunteți invitați la masă, acest lucru ar putea fi sau nu în regulă. Dacă un credincios nou s-ar poticni în credința sa, atunci nu mâncați. Dacă cineva ar crede că vă compromiteți principiile creștine, atunci nu mâncați. În caz contrar, este în regulă să acceptați ospitalitatea lor și să mâncați. Desigur, îi puteți invita și voi la sărbătorile noastre.

Conform unei surse, festivalul indian Divali, festivalul luminilor, este atât de vechi încât nimeni nu mai știe motivul pentru care se sărbătorește și nu este cu adevărat religios. Conform unei alte surse, motivul invocat pentru Divali într-un loc este total diferit de cel invocat în alt loc. Conform unei a treia surse, este o sărbătoare religioasă, care comemorează momentul în care zeul Rama, întrupat pe pământ, a primit permisiunea să se întoarcă acasă după ce fusese exilat. Așadar, lucrurile devin destul de complicate, cu excepția cazului în care pur și simplu nu vă aflați acolo în acea zi. Așadar, dacă are loc vreun fel de ceremonie, evitați-o. Puteți mânca din mâncare dacă sunteți invitați. Desigur, nu mâncați nimic dacă vă prezentați neinvitați la masă.

Î: În 1 Corinteni 8:6-13, ar trebui creștinii să mănânce carne halal, adică carne sacrificată de musulmani după ce au invocat binecuvântarea lui Allah asupra ei?

R: Și în templele păgâne se rugau asupra sacrificiului. Rugăciunea adresată unui alt zeu nu are niciun efect asupra cărnii, așa că este în regulă ca un creștin să o mănânce, cu excepția cazului în care acest lucru ar putea răni conștiința altuia.

Î: În 1 Corinteni 8:11, cum pot acțiunile noastre legate de carnea oferită idolilor să-l facă pe fratele nostru creștin să fie „distrus”, având în vedere că Ioan 10:28 spune că ei nu vor pieri niciodată?

R: Deși cuvintele grecești sunt aceleași (având doar o terminație diferită) – apoleitai/apoluntai –, sensul este diferit. Creștinii autentici nu sunt de acord cu privire la faptul dacă credincioșii își pot pierde mântuirea. Indiferent de aceasta, credincioșii pot, din păcate, să-și piardă mărturia și conștiința curată consumând alimente atunci când consideră că este greșit să o facă.

Î: În 1 Corinteni 9:1-2, era Pavel apostol doar pentru corinteni sau pentru toată lumea?

R: Pavel însuși a spus că era apostol nu doar pentru corinteni, ci pentru toți, în 1 Timotei 1:1; 2:7; Romani 1:1; Galateni 1:1, Efeseni 1:1; Coloseni 1:1; 2 Timotei 1:1; și Tit 1:1.

Î: În 1 Corinteni 9:1-7, unii au pus la îndoială autoritatea lui Pavel ca apostol. Când creștinii contestă în mod necorespunzător autoritatea unui pastor, a unui prezbiter sau a altui lider creștin în zilele noastre, ce le poți spune?

R: Biblia conține multe exemple de oameni care și-au pus la îndoială în mod necorespunzător conducătorii. Miriam s-a opus căsătoriei lui Moise cu o cușită, iar Dumnezeu a lovit-o cu lepră în Numeri 12. Israeliții s-au plâns împotriva lui Moise, iar Dumnezeu i-a amenințat că îi va dezmoșteni în Numeri 14:11-12. Core și adepții săi s-au răzvrătit împotriva lui Moise și au fost înghițiți de pământ în Numeri 16:1-36. Oamenii i-au contestat pe Moise și pe Aaron în legătură cu Core, iar în Numeri 16:41-50 a izbucnit o ciumă.

Dacă un lider face ceva ce ar trebui adus la cunoștința celorlalți bătrâni, atunci aduceți-le acest lucru la cunoștință. Dar, în afară de asta, nu ar trebui să bârfim despre liderii noștri.

Dacă un lider ia o decizie greșită sau face ceva rău, ar trebui să discutați cu el pentru a remedia situația, ținând cont că toți am luat decizii greșite sau am făcut lucruri rele. Dacă un lider este implicat într-o erezie care duce la pierzarea sufletelor, în furt sau într-un păcat grav pentru care nu s-a pocăit, acesta ar trebui înlăturat din funcția de lider. În rest, nu doriți să fiți ca personajele din Biblie și să fiți nevoiți să stați în fața judecății lui Hristos la sfârșit.

Î: În 1 Corinteni 9:5 și Matei 12:46-47; 13:55-56; Faptele Apostolilor 1:14; Galateni 1:19, a avut Isus frați?

R: Da, Isus a avut frați vitregi.

Majoritatea necatolicilor acceptă, în general, sensul literal al acestor versete, și anume că Isus a avut frați. Creștinii din primele veacuri au interpretat acest lucru în același mod. Frații lui Isus erau Iacov (autorul Epistolei lui Iacov), Iosif, Simon și Iuda [Iuda] (autorul Epistolei lui Iuda), conform Matei 13:55-56.

Majoritatea catolicilor interpretează cuvântul „frați” ca însemnând veri, întrucât Biserica Catolică învață că Maria a rămas fecioară pentru totdeauna.

Cu toate acestea, cuvântul grecesc pentru „văr”, suggenes, care a fost folosit în Luca 1:36 și 1:58, era la îndemâna lui Pavel și a lui Matei, dar ei nu l-au folosit. Deoarece unor catolici le place să reamintească oamenilor importanța tradiției creștine, Hippolytus (222-235/6 d.Hr.) menționează, în capitolul 2 al lucrării sa „Refutarea tuturor ereziilor”, pe Iacov ca fiind fratele Domnului nostru.

Alte versete care menționează frații lui Isus sunt Matei 13:55; Marcu 3:31-32, Luca 8:19-20 și Ioan 2:12; 7:3,5,10.

Î: În 1 Corinteni 9:5, a avut Petru (Cefas) o soție?

R: Pe lângă faptul că 1 Corinteni 9:5 afirmă acest lucru, în Matei 8:14 și Luca 4:38-39, Isus a vindecat-o pe soacra lui Petru de febră. Clement din Alexandria (Stromata, 193-202 d.Hr.) și „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu (3:30) ne învață, de asemenea, că Petru era căsătorit și avea copii.

Conform „Istoriei ecleziastice” a lui Eusebiu 3:30, „Se spune, așadar, că atunci când binecuvântatul Petru a văzut-o pe propria sa soție condusă spre moarte, s-a bucurat din cauza chemării ei și a întoarcerii ei acasă, și i-a strigat foarte încurajator și mângâietor, adresându-i-se pe nume și spunând: «O, tu, amintește-ți de Domnul». Așa era căsătoria celor binecuvântați și atitudinea lor desăvârșită față de cei mai dragi lor” (Stromata, cartea 7, capitolul 2)

Isus a vindecat-o pe soacra lui Petru la începutul slujirii Sale (Matei 8:14-17; Marcu 1:29-34; Luca 4:38-39). Prin urmare, este probabil ca Petru să fi fost căsătorit înainte de a-L întâlni pe Isus.

Î: În 1 Corinteni 9:12, cum poate fi împiedicată Evanghelia lui Hristos?

R: „Evanghelia” este pur și simplu „vestea bună” despre Isus Hristos. Comunicarea și transmiterea Evangheliei pot fi împiedicate de necredincioși. De asemenea, ea poate fi restricționată de credincioși care, din teamă de persecuție sau din alte motive, nu doresc să o predice în întregime.

Se poate transmite Evanghelia prin patru puncte simple.

1. Să înțelegem o parte din cine este Dumnezeu, că există un singur Dumnezeu Trinitar și că nu trebuie să ne închinăm la niciun alt așa-zis zeu.

2. Să conștientizăm cine suntem, că ne-am născut cu o natură păcătoasă și că avem nevoie de curățire și iertare pentru păcatele noastre. Nu putem ajunge în Rai prin propriile noastre merite.

3. Să vedem că Isus Hristos, prin moartea Sa pe cruce și învierea din morți, a oferit singura cale prin care oricine poate ajunge în Rai.

4. Să conștientizăm că trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne încredem în Domnul și să înțelegem că sângele lui Isus a plătit prețul pentru păcatele noastre.

După ce ne naștem din nou ca copii ai lui Dumnezeu, știm că Duhul Sfânt locuiește în noi, lucrând în noi pentru a trăi într-un mod plăcut lui Dumnezeu. Deși vom păcătui în continuare, Dumnezeu ne sfințește, pentru a ne face mai asemănători cu Hristos. Trebuie să trăim în ascultare de poruncile lui Dumnezeu, să fim botezați cu apă și să ducem o viață în care să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate și să-i iubim pe ceilalți.

Î: În 1 Corinteni 9:12, 18-19, 22, când nu ar trebui să ne exercităm drepturile care ne aparțin?

R: Nimeni nu ar fi înțelept să-și exercite un drept minor asupra unui detaliu neînsemnat dacă asta ar însemna să renunțe la un drept major asupra unui lucru important. Unul dintre cele mai importante „drepturi” ale noastre, sau de fapt privilegii, este acela de a participa împreună cu Duhul Sfânt la transmiterea mesajului dătător de viață al Evangheliei celorlalți. Ar trebui să fim imediat dispuși să renunțăm la majoritatea celorlalte drepturi ale noastre, mai degrabă decât să renunțăm la privilegiul de a face lucrarea lui Dumnezeu.

Î: În 1 Corinteni 9:14, ar trebui ca toți cei care predică Evanghelia să-și câștige traiul din Evanghelie?

R: După cum arată 1 Corinteni 9:15, acesta este un privilegiu, nu o poruncă. Este perfect în regulă ca un creștin evlavios să-și câștige traiul din Evanghelie, dar nu este obligat să o facă.

Î: În 1 Corinteni 9:16-17, de ce a trebuit Pavel să predice Evanghelia, indiferent dacă predicarea lui era „de bunăvoie” sau „nu de bunăvoie”?

R: Nu trebuie să crezi că ar trebui să-L slujești pe Dumnezeu atât cât dorești tu. Pavel a fost chemat să predice Evanghelia. El a dorit să o predice cu entuziasm și de bunăvoie. Cu toate acestea, el sublinia că, chiar dacă nu ar fi dorit să o predice, s-ar fi simțit totuși obligat să o facă din cauza încrederii pe care Dumnezeu i-o încredințase lui Pavel. Cartea „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, paginile 125-126, subliniază că, la fel ca Pavel, toți creștinii autentici au o obligație solemnă de a predica Evanghelia și vor trebui să stea în fața lui Dumnezeu și să dea socoteală înaintea Lui pentru ceea ce ne-a fost încredințat. Răsplătirile noastre veșnice în Cer se bazează pe ceea ce facem sau nu facem. În Ezechiel 3:17-21, Domnul i-a spus lui Ezechiel că va fi tras la răspundere pentru sângele cuiva dacă își va neglija datoria de paznic.

Î: În 1 Corinteni 9:19-23, care sunt câteva moduri în care am putea renunța la scrupulele din trecut pentru Hristos?

R: În cazul lui Pavel, un iudeu devotat nu mânca carne de porc, creveți sau alte alimente interzise în Vechiul Testament. Fariseii considerau că nu ar trebui să se asocieze cu ne-iudeii. Aveau și numeroase alte reguli.

Astăzi, oamenii au „scrupule” precum cel de a face duș în fiecare zi. Ce-ar fi dacă ar trebui să pleci pe câmpul de misiune într-un loc îndepărtat unde nu ai putea face asta? Ai refuza atunci să pleci? Nu ar trebui să vezi pe cineva de sex opus fără haine, în afară de soțul sau soția ta. Dar ce-ar fi dacă ar fi vorba de un accident sau de o urgență medicală și ar fi inevitabil? Ai pleca pur și simplu când ar fi nevoie de ajutorul tău? Există reguli bune pe care trebuie să le urmăm în viața creștină, dar, în cele din urmă, nu este vorba despre reguli; ci mai degrabă despre a face ceea ce Dumnezeu ar vrea ca noi să facem și a nu-L nesocoti.

Î: În 1 Corinteni 9:20-23, în ce sens este Pavel „totul pentru toți”?

R: Pavel nu a făcut compromisuri în ceea ce privește predicarea sau practicarea adevărului. Cu toate acestea, în Faptele Apostolilor 17 și în alte pasaje, el a folosit abordări diferite în predicarea singurei Evanghelii adevărate și a învățat că ar trebui să ne adaptăm practicile, în chestiuni neesențiale, de dragul credincioșilor mai slabi (Romani 14) și, pe cât posibil, să trăim în pace cu toți (Romani 12:18).

Î: În 1 Corinteni 9:20 și 1 Corinteni 10:33, încearcă Pavel să placă oamenilor, așa cum spune Galateni 1:10 că Pavel nu face?

R: Pavel încearcă să fie totul pentru toți oamenii pentru a-i câștiga pentru Hristos, dar asta nu include compromiterea adevărului.

Î: În 1 Corinteni 9:24, trebuie să alergăm pentru a atinge un țel sau să nu alergăm pentru a atinge un țel, așa cum spune Romani 9:16 („nu depinde de voința omului sau de efortul lui”)?

R: Trebuie să ne străduim ca și cum am urmări atingerea unui țel, iar Romani 9:16 nu contrazice acest lucru. Romani 9:16 ne amintește că toate eforturile noastre nu ne mântuiesc; Dumnezeu este Cel care ne mântuiește.

Ne străduim nu pentru a fi mântuiți, ci pentru a ne arăta dragostea și recunoștința față de Dumnezeu, Cel care ne-a mântuit.

Î: În 1 Corinteni 9:24, va primi premiul doar un singur creștin?

R: Nu, conform 2 Timotei 4:8. Totuși, așa cum un alergător face tot ce poate pentru a câștiga locul întâi, ar trebui să ne străduim cu aceeași sârguință ca viețile noastre să fie o „victorie de loc întâi” pentru Hristos.

Î: În 1 Corinteni 9:24, de ce le vorbește Pavel corintenilor despre alergare?

R: Poate pentru că știa că era o ilustrație cu care ei se puteau identifica. Jocurile Istmice, desfășurate lângă Corint, erau pe locul al doilea ca importanță, după Jocurile Olimpice. Aveau loc o dată la doi ani. Atleții urmau un proces riguros de antrenament de zece luni, iar scopul era să câștige o cunună de lauri, care se ofilește repede.

Î: În 1 Corinteni 9:26-27, care sunt câteva moduri în care trupul nostru ne poate stăpâni, dacă nu suntem atenți?

R: Ori de câte ori simți că pur și simplu „trebuie” să faci ceva, iar acel lucru nu este ceva poruncit de Dumnezeu sau este împotriva poruncilor Lui, ar trebui să te întrebi dacă nu cumva ai o dependență. Simți că „trebuie” neapărat să mănânci mult și să iei fiecare masă, chiar dacă ești supraponderal? Simți că „trebuie” neapărat să te uiți la un serial sau la un film? Uneori este bine să „postești”, adică să nu faci ceea ce corpul tău simte că „trebuie” să facă.

Cuvântul pentru „a predica” de aici, keryxas, este interesant. Se referă literalmente la un vestitor care cheamă oamenii să vină la o cursă.

Î: În 1 Corinteni 9:27, ce înseamnă cuvântul grecesc pentru „disciplină”?

R: Cuvântul grecesc hupopiazo înseamnă a fi lovit până la vânătăi. Corintenii erau sportivi serioși, iar boxul și lupta liberă se numărau printre sporturile lor principale.

Î: În 1 Corinteni 9:27, exista vreo șansă ca Pavel să fie „descalificat”? Dacă nu, ce înseamnă acest lucru?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Din perspectiva veșnică a lui Dumnezeu, El știa cu certitudine cine va persevera și va avea viața veșnică.

2. Cei aleși care ajung în Rai își pot pierde răsplătirile.

3. Din perspectiva noastră pământească, unii pot părea mântuiți, dar în cele din urmă ajung în Iad.

4. Creștinii nu sunt de acord cu privire la faptul dacă un creștin adevărat își poate pierde sau nu mântuirea.

Vezi discuția despre Efeseni 1:14 și Evrei 6:4-10 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Corinteni 10:1-5, ce ne învață acest pasaj despre darurile lui Dumnezeu?

R: Comparând această secțiune cu finalul capitolului 9 din 1 Corinteni, vedem că ceea ce sportivii (spirituali sau de alt fel) câștigă prin disciplină, israeliții au pierdut prin satisfacerea poftelor lor. 1 Corinteni 10:1-4 subliniază că toți, adică fiecare dintre israeliți, au primit aceste binecuvântări. Cu toate acestea, 1 Corinteni 10:5 spune că, oricum, majoritatea dintre ei au pierit în deșert. Oamenii de astăzi primesc binecuvântările temeliilor puse de femei și bărbați evlavioși, de mame și tați. Cu toate acestea, mulți risipesc ceea ce li s-a dat și ceea ce au avut parte în copilărie.

Î: În 1 Corinteni 10:8, cine erau cei 23.000 de oameni care au murit într-o singură zi?

R: Creștinii autentici oferă patru interpretări.

1. Exodul 32:28 menționează un moment de la începutul Exodului, când Aaron a făcut vițelul de aur, iar 3.000 de oameni au fost uciși cu sabia într-o singură zi. În același timp, alții au fost uciși de ciumă în Exodul 32:35. Vezi „Enciclopedia dificultăților biblice”, p. 141, 401, „Când criticii întreabă”, p. 458-459, și „Comentariul cunoașterii biblice: Noul Testament”, p. 526, pentru mai multe detalii despre acest răspuns.

2. Pavel a făcut o greșeală numerică atunci când a consemnat acest lucru. Cartea „Hard Sayings of the Bible”, pp. 597-598, oferă această interpretare. Aceasta ar însemna că Biblia nu este ineranță (fără nicio eroare), dar ar fi infailibilă (fără erori teologice semnificative).

3. Numeri 25:9 menționează momentul de la sfârșitul Exodului, la Șittim, când femeile madianite i-au ispitit pe bărbații israeliți și 24.000 de bărbați au fost uciși. Două modalități posibile de a explica aceste cifre sunt:

3a) 23.000 reprezintă doar o singură zi, iar 24.000 este totalul

3b) 23.000 reprezintă doar poporul, iar 24.000 reprezintă poporul și conducătorii.

Tertulian a spus că 24.000 au murit în ciuma din Midian, dar nu a specificat în câte zile, în lucrarea „Despre modestie”, capitolul 6, pagina 79

4. Pavel se referă la cei care au murit, iar 24.000 este un număr rotund, provenind probabil dintr-o tradiție rabinică.

Î: În 1 Corinteni 10:9, având în vedere că Dumnezeu nu poate fi ispitit, cum L-au ispitit israeliții aici?

R: Cuvântul grecesc folosit aici poate însemna și „a pune la încercare” pe Domnul. Vezi discuția despre Exodul 17:2.

Î: În 1 Corinteni 10:10, ce ne spune Biblia despre faptele rele pe care le-au săvârșit oamenii?

R: O persoană înțeleaptă poate învăța din greșelile altora, înainte de a le face și ea. Biblia dorește ca noi să fim înțelepți.

Î: În 1 Corinteni 10:13, avem vreodată ispite de nesuportat?

R: Nu. Indiferent de ce am putea simți în acel moment, 1 Corinteni 10:13 este adevărat. Dacă ne bazăm pe propriile noastre puteri, poate că am avea parte de ispite de nesuportat. Dar când ne bazăm pe Dumnezeu, nu vom avea niciodată parte de ispite de nesuportat. În momentele de ispită, putem să ne rugăm lui Dumnezeu, să citim Biblia și să sunăm alți credincioși pentru a ne ruga împreună cu ei. Dacă strigăm către Dumnezeu, El ne va oferi întotdeauna o cale de ieșire din ispită.

Î: Deoarece 1 Corinteni 10:14 spune să „fugim de idolatrie”, n-ar trebui creștinii să poarte cruci, așa cum spun Martorii lui Iehova?

R: Nu. Vezi discuția despre Exodul 20:4-5 pentru răspuns.

Î: În 1 Corinteni 10:20 și Deuteronom 32:16-17, religia nu este întotdeauna un lucru bun?

R: Nu. Mai întâi, ce spune falsa religie a reverendului Moon, numită Biserica Unificării, și apoi ce spune Biblia.

Principiul Divin, p. 9: „Religia a apărut ca mijloc de a îndeplini scopul binelui în urmarea căii lui Dumnezeu... conform intenției minții originale. Nevoia de diferite tipuri de înțelegere a determinat apariția diverselor religii.”

Biblia are multe de spus despre idolatria religioasă devotată.

1 Corinteni 10:20 „... jertfele păgânilor sunt aduse demonilor, nu lui Dumnezeu...” (Poate o referință la Psalmul 106:37)

Iona 2:8 „Cei care se agață de idoli fără valoare renunță la devotamentul Său plin de iubire.”

Ieremia 2:5 „...și au urmat idoli fără valoare, și au devenit ei înșiși fără valoare?”

Există multe alte versete împotriva idolatriei. Ideea este că, dacă vrei să-L urmezi pe adevăratul Dumnezeu, trebuie să-ți distrugi toți idolii.

În Biserica primară, iată cum înțelegea Origen, folosind religia sciților ca exemplu: „Și deși sciții îl numesc pe Pappaeus Dumnezeul suprem, totuși noi nu vom fi de acord cu aceasta; recunoscând, într-adevăr, că există o Zeitate Supremă, deși nu-I dăm numele de Pappaeus ca titlu propriu, ci îl considerăm unul care este pe placul demonului căruia i-a fost alocată deșertul Sciției, împreună cu poporul și limba sa. Totuși, cel care îi dă lui Dumnezeu titlul Său în limba scițiană, sau în cea egipteană, sau în orice limbă în care a fost crescut, nu se va face vinovat de păcat.” Origen, Împotriva lui Celsus, cartea 5, cap. 46, p. 564.

Î: În 1 Corinteni 10:21, 27, nu trebuie să mâncăm ceea ce este jertfit idolilor, așa cum arată 1 Corinteni 10:21 și Faptele Apostolilor 15:29, sau este în regulă, așa cum arată 1 Corinteni 10:27 și 1 Corinteni 8:4, 8?

R: 1 Corinteni însuși răspunde la această întrebare.

1. Nu este în regulă dacă participi la un act religios. (1 Corinteni 10:20-21)

2. Deoarece toată mâncarea provine de la Dumnezeu, este în regulă să mănânci, atâta timp cât acest lucru nu îți încalcă conștiința. (1 Corinteni 8:4, 8; 10:23-27)

3. Nu este în regulă dacă îți încalcă conștiința sau în situațiile în care ar face pe altcineva să se poticnească. (1 Corinteni 8:9-13; 10:28-30)

Î: 1 Corinteni 11:2-16 arată o interdicție a homosexualității?

R: Nu o spune în mod explicit, dar sugerează că bărbații și femeile nu trebuie să își asume roluri opuse. Deși Romani 1:26-27; Leviticul 18:22,24; 20:13 și 1 Corinteni 6:9-10 sunt mai directe, 1 Corinteni 11:2-16 indică faptul că îmbrăcarea femeilor în haine bărbătești și a bărbaților în haine femeiești nu reprezintă voia lui Dumnezeu. Kirk R. MacGregor a scris un articol pe această temă, intitulat „Este 1 Corinteni 11:2-16 o interdicție a homosexualității?”, în Bibliotheca Sacra, vol. 166 (aprilie-iunie 2009), pp. 201-216.

Î: În 1 Corinteni 11:3, având în vedere că cuvântul „Dumnezeu” are două sensuri în Biblie, este adevărat că îl putem numi pe Isus „dumnezeu”, în sensul de persoană măreață și puternică (1 Corinteni 8:5; Ioan 10:35-36), dar nu să-l numim „Dumnezeu” ca fiind singurul Dumnezeu Adevărat (Deuteronom 6:4; 1 Corinteni 8:6; 1 Corinteni 11:3), așa cum susțin Martorii lui Iehova?

R: Există cel puțin patru sensuri ale cuvântului „Dumnezeu” în Biblie. În sensul cel mai larg, acesta se referă la o ființă percepută ca fiind puternică, un așa-zis „dumnezeu”, așa cum apare în 1 Corinteni 8:5 și Ioan 10:35. Un alt sens este Dumnezeu Tatăl (Coloseni 1:3 și Efeseni 1:3). Un al treilea sens este Isus (și Duhul Sfânt), așa cum apare în Ioan 1:1; 20:28-29 și în alte versete. O altă semnificație se referă la toți cei Trei. Isus Însuși arată că El este Dumnezeu într-un sens mai amplu decât cel mai larg, în Ioan 10:36 și Ioan 5:22-23. Dacă Isus ar fi vrut să spună doar că El este Dumnezeu în sensul din Ioan 10:35, de ce a spus ceea ce se menționează în Ioan 10:36?

Cartea „Răspunsuri ale Martorilor lui Iehova verset cu verset”, pag. 96-97, subliniază în mod convingător că, dacă Martorii lui Iehova ar dori ca expresia „un singur Dumnezeu” din 1 Corinteni 8:6 să dovedească că numai Tatăl și nu Isus este Dumnezeu, atunci ar trebui să creadă că „un singur Domn” din același verset înseamnă că Isus este Domnul nostru, iar Dumnezeu Tatăl nu este.

Î: În 1 Corinteni 11:3, în ce sens este bărbatul capul femeii?

R: În familie, soția se supune soțului, conform 1 Petru 3:1 și Efeseni 5:22, 24. Când nu se poate ajunge la un acord, soția trebuie să se supună soțului, atâta timp cât acest lucru nu contrazice ceea ce spune Biblia.

Î: În 1 Corinteni 11:3, în ce sens este Dumnezeu „capul” lui Hristos?

R: Un fiu și un tată sunt amândoi oameni și au aceeași valoare în ochii lui Dumnezeu, însă tatăl și fiul au roluri diferite. Tatăl ar putea să-l trimită pe fiu undeva, iar fiul ar trebui să se supună tatălui. În mod similar, Isus și Tatăl sunt egali în natură și cinste, dar au și ei roluri diferite. Isus a fost Cel care a venit pe pământ și s-a supus Tatălui (Evrei 5:8; Filipeni 2:7-8).

Ca o notă marginală, în discutarea textului din 1 Corinteni 11:1-3, Ambrozie al Milanului (340-397 d.Hr.), în lucrarea sa „Despre credința creștină” 4:3:31, a interpretat termenul „Dumnezeu” ca referindu-se la Dumnezeu în Trinitate, nu la Dumnezeu Tatăl. Cu toate acestea, interpretarea aproape tuturor celorlalți nu este de acord cu Ambrozie în această privință. Interpretarea lui Ambrozie ar fi greu de conciliat cu Efeseni 1:3, 17 și Evrei 1:9.

Î: În 1 Corinteni 11:3, Matei 24:36 și Filipeni 2:7-8, este Isus mai mic decât Tatăl?

R: Desigur că Isus era mai mic decât Tatăl în ceea ce privește slava atunci când se afla pe pământ. În cer, El este egal cu Dumnezeu Tatăl în natură, slavă, cinste și alte aspecte. El este (astăzi, în cer) mai mic decât Tatăl în ceea ce privește originea (Isus a fost născut din Tatăl), rolul și rangul. În linii mari, Isus este egal cu Tatăl în același mod în care un fiu este egal cu tatăl său. Isus este mai mic decât Tatăl, la fel cum un fiu este mai mic decât tatăl său. Biblia arată ambele aspecte, iar credincioșii sinceri nu pot face altfel. Trebuie să-L cinstim pe Fiul așa cum Îl cinstim pe Tatăl, așa cum poruncește Ioan 5:22-23.

Î: În 1 Corinteni 11:3, afirmația că Isus este inferior Tatălui contrazice în vreun fel Trinitatea?

R: Nu. Dacă înțelegi greșit Trinitatea sau întâlnești alții care sunt ignoranți, acest lucru nu diminuează cu nimic adevărul lui Dumnezeu. De la episcopul Teofil al Antiohiei (168-181/188 d.Hr.) până în prezent, creștinii au propovăduit neîntrerupt Trinitatea. Creștinii au învățat că Isus era egal în natură, dar că Tatăl este Capul Său.

Î: În 1 Corinteni 11:3-9, este acesta un pasaj șovinist din perspectiva bărbaților?

R: Poate din perspectiva standardelor feministe radicale, dar din perspectiva lui Dumnezeu, nu. Bărbații și femeile au aceeași valoare (Galateni 3:28), dar bărbații și femeile au roluri diferite, așa cum arată 1 Corinteni 11:3-9; 14:34-35 și 1 Timotei 2:11-15. Vezi discuția despre aceste versete pentru mai multe informații.

Ca o paranteză, în tradiția iudaică femeile ar trebui să-și acopere capul în timpul închinării, conform 3 Macabei 4:6; Mișna Ketubot 7:6; Talmudul babilonian Ketubot 72a-b. În cultura greco-romană, femeile ar trebui să-și acopere capul, conform Moralia lui Plutarh 3.232c; 4:267b; Apuleius în „Măgarul de aur” 11:10. De asemenea, în Ovidiu, „Arta iubirii” 3:135-165. În cultura greacă, o femeie cu capul ras era considerată o rușine, conform piesei „Thesmophoriazusae” a lui Aristofan, 837. Pentru mai multe informații, consultați „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 529.

Î: În 1 Corinteni 11:5, ar trebui femeile să poarte văluri astăzi când se roagă?

R: În acea cultură ar fi trebuit să o facă, ca semn de respect și supunere față de soții lor. Pe atunci, femeile ar fi purtat văluri când se rugau. Creștinii autentici au păreri diferite în zilele noastre.

1. Unii spun că acest lucru era valabil din cauza culturii lor.

2. Alte femei creștine poartă acoperitoare de cap atunci când se află în biserică

Î: În 1 Corinteni 11:10, de ce ar trebui femeile să se acopere cu văl „din cauza îngerilor”?

R: Deși unii subliniază că cuvântul grecesc angelos poate însemna „mesager uman”, contextul indică îngeri angelici și nu doar mesageri umani. Alte trei interpretări sunt:

1. Îngerii căzuți: cum ar fi ființele din Geneza 6:2-5. (Tertulian (200 d.Hr.), „Despre acoperirea capului fecioarelor” 9 și „Despre rugăciune” 22). Aceste ființe ar fi putut fi doar îngeri căzuți sau ar fi putut fi bărbați posedați de demoni. Îmbrăcarea într-un mod pe care cultura l-ar considera indecent le oferă îngerilor căzuți ocazia de a-i ispiti pe bărbați.

2. Toți îngerii: „Îngerii erau spectatori ai bisericii”. Chiar în mijlocul închinării aduse lui Dumnezeu, pe care o observau atât îngerii buni, cât și cei răi, o lipsă de respect față de rolul lor este cu totul nepotrivită. Pavel are o idee similară, referitoare la prezența îngerilor în timpul închinării, în 1 Timotei 5:21.

3. Ambele: Deoarece ambele afirmații anterioare sunt adevărate, este posibil ca Pavel să le fi avut pe amândouă în minte.

Î: În 1 Corinteni 11:11-12, cum se leagă faptul că femeia provine din bărbat și bărbatul din femeie de ideea că toate lucrurile provin de la Dumnezeu?

R: Nu există niciun scop pentru masculii unei specii în afara femelelor aceleiași specii și viceversa. În ultimă instanță, nimic nu are un scop în afara lui Dumnezeu. Așa cum a întrebat metaforic un creștin rus: „Dacă un drum nu duce la o biserică, atunci la ce bun este?”

Î: În 1 Corinteni 11:13, ce fel de adevăruri spirituale ar trebui să le „judecăm singuri” pentru a decide dacă le acceptăm sau nu?

R: Ar trebui să acceptăm fără rezerve toate adevărurile pe care le afirmă Scriptura. Ar trebui să verificăm și să judecăm toate celelalte pretinse adevăruri, inclusiv toate interpretările Scripturii. Este important să nu confundăm interpretarea noastră a Scripturii cu ceea ce ne învață Scriptura. Proverbe 30:5-6 și 1 Corinteni 4:6 subliniază că nu trebuie să adăugăm nimic la Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar și în cazul căderii Evei, atât Satana, cât și Eva și-au prezentat interpretările ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

În 1 Corinteni 11:13, Pavel îi invită pe cititori să observe că ceea ce scrie el aici este în acord cu percepțiile lor. El nu spune să judece Cuvântul lui Dumnezeu, nici că, dacă aceste adevăruri nu sunt în acord cu percepțiile lor, atunci să le respingă.

Î: 1 Corinteni 11:14 ne învață oare că bărbații nu ar trebui să aibă părul lung, iar femeile trebuie să aibă părul lung?

R: Unii creștini spun că acest lucru este la fel de adevărat astăzi cum era și pe atunci. Alți creștini spun că era o chestiune culturală. Toți creștinii pot fi de acord asupra a trei puncte.

1) Pe atunci, întrucât o femeie cu capul ras își câștiga existența în mod imoral, femeile creștine nu ar trebui să aibă părul foarte scurt. Ar da impresia de rău (2 Corinteni 8:21; 1 Tesaloniceni 5:22).

2) Atât 1 Corinteni 11:14, cât și Deuteronomul 22:5 se opun ca bărbații să arate ca femeile și femeile să arate ca bărbații.

3) Dacă un creștin greșește în această privință, este o greșeală minoră în comparație cu închinarea la idoli sau urmarea unui Iisus fals.

Vezi „When Critics Ask”, pag. 460-461, pentru un răspuns diferit.

Î: În 1 Corinteni 11:14, dacă o biserică are o concepție greșită cu privire la lungimea părului bărbaților și femeilor, asta dovedește oare că acea biserică nu este o biserică a lui Dumnezeu?

R: Înainte de a răspunde la această întrebare, să facem câteva observații. O biserică ar putea fi totuși o adunare locală adevărată a singurei Biserici a lui Dumnezeu dacă, cel puțin temporar:

a) să tolereze prezența unui membru imoral (1 Corinteni 5:1)

b) Diviziuni între membrii săi (1 Corinteni 3:3)

c) Are printre membri unii care sunt legalisti (Galateni 2:13)

Pentru a răspunde la întrebare: dacă o biserică ar putea fi totuși o adevărată biserică a lui Dumnezeu cu aceste probleme, se poate presupune că o biserică ar putea fi totuși o biserică a lui Dumnezeu chiar dacă ar avea o opinie greșită cu privire la o chestiune secundară, cum ar fi părul.

Cu toate acestea, dacă cineva propovăduiește o altă Evanghelie (Galateni 1:6-9) sau neagă ispășirea sau învierea (1 Corinteni 15:1-7), credința sa este fără valoare. În ceea ce privește pe cei care au forma evlaviei, dar îi neagă puterea, trebuie să ne ferim de ei, așa cum poruncește 2 Timotei 3:5.

Î: În 1 Corinteni 11:19, de ce a spus Pavel că trebuia să existe „diferențe” printre corinteni?

R: Acest cuvânt poate însemna erezii, dar aici se referă la facțiuni sau diviziuni. Acestea nu erau de dorit, dar erau inevitabile printre oamenii care nu ascultau de autoritatea lui Dumnezeu.

Î: În 1 Corinteni 11:20-22, care sunt alte exemple de forme care au continuat după ce scopul inițial a fost pierdut sau deturnat?

R: Există multe exemple care ar putea fi valabile pentru unii oameni, dar nu și pentru alții. Toate aceste lucruri pot fi bune, dar, în același timp, trebuie să ai grijă ca niciunul dintre ele să nu devină un scop în sine.

Istoria și cunoștințele teologice ne pot ajuta să ne apropiem mai mult de Domnul, ne pot oferi o perspectivă și ne pot ajuta să-i învățăm pe alții. Dar ele pot deveni un scop în sine și pot impune altora să învețe multe lucruri care nu au nicio legătură cu caracterul lui Dumnezeu, cu viața noastră sau cu evlavia.

Muzica de închinare din cadrul slujbei are rolul de a-L lăuda pe Dumnezeu. Dar, dacă nu suntem atenți, muzica poate deveni un scop în sine, pentru a suna bine în urechile celorlalți.

Evanghelizarea este poruncită de Domnul nostru – într-un fel. Matei 28:19 ne poruncește să mergem și să facem ucenici din toate neamurile. Nu spune să raportăm cifre mai mari sau să obținem mai mulți „convertiți” care nu au intenția de a-L face pe Isus Domnul vieții lor.

Părtășia este importantă în viața creștină. Cu toate acestea, dacă părtășia nu înseamnă altceva decât a-ți face prieteni ocazionali și a sta la vorbă, atunci pierzi ocazia de a avea relații profunde cu alți credincioși. De asemenea, părtășia nu ar trebui să fie motivul principal pentru care ne întâlnim cu alți credincioși, excluzând închinarea și studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Părtășia ar trebui să fie un motiv, dar unul secundar.

Liturghia și organizarea slujbei bisericești pot avea un sens. Dar există pericolul ca sensul să se piardă și totul să devină doar un simplu ritual.

Chiar și rugăciunea poate deveni o repetare deșartă, făcută doar din obișnuință. Rugăciunea este vitală pentru viața creștină, dar oamenii se pot ruga doar pentru că știu că așa trebuie, și nu din dragoste pentru Domnul.

Î: În 1 Corinteni 11:23-26, sunt acestea cuvintele exacte ale Cinei Domnului, sau cuvintele din Evanghelii – Matei 26:21-29; Marcu 14:18-24 și Luca 22:14-20 – sunt cele exacte?

R: Probabil că niciuna dintre ele nu este o transcriere completă a Cinei celei de Taină; o parafrazare poate fi totuși adevărată. Scopul pentru care Pavel și evangheliștii au parafrazat o parte din conversația de la Cina cea de Taină este ca noi să privim dincolo de memorarea mecanică a formulelor, pentru a vedea conținutul comun.

Un aspect esențial care nu trebuie trecut cu vederea este faptul că Cina Domnului a fost o „cină” sau o masă. În diferite perioade din istoria Bisericii Romano-Catolice, laicilor (celor care nu erau preoți) li se dădea doar ostia, și nu paharul. Pe de altă parte, 1 Corinteni 11:34 arată că nu era o masă obișnuită, ci una specială. Dacă doriți doar o masă obișnuită, fără a aștepta pe ceilalți, atunci nu luați parte la Cina Domnului, ci rămâneți acasă.

Î: În 1 Corinteni 11:24, ar trebui să scrie „frânt pentru voi” sau „pentru voi”?

R: Există manuscrise grecești care prezintă ambele variante.

„Frânt” lipsește:

p46 (Chester Beatty II) 100-150 d.Hr.

Vaticanus 325-350 d.Hr.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr. (original)

Ephraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea (original)

Alexandrinus, cca. 450 d.Hr.

Athanasius din Alexandria 326-373 d.Hr.

Cuvântul „rupt” este prezent

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr. (corectat)

Ephraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea (al treilea corector)

Gotic, 493-555 d.Hr.

Ioan Gură de Aur 370-407 d.Hr.

Lecționarul bizantin

Î: În 1 Corinteni 11:28-29, în ce fel consumarea nedemnă a Cinei Domnului constituie un păcat împotriva trupului și sângelui Domnului nostru?

R: Modul în care abordăm comemorarea jertfei lui Isus arată cât de mult o prețuim. Este un păcat extrem de grav să luăm în derâdere ceea ce a făcut Isus pentru noi.

Î: În 1 Corinteni 11:28, 31, trebuie să ne judecăm singuri sau nu?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

Trebuie să ne judecăm pe noi înșine în sensul de a ne evalua și de a căuta cum putem trăi o viață mai asemănătoare cu cea a lui Hristos. Pavel vorbește serios când ne spune să ne examinăm pe noi înșine în 2 Corinteni 13:5-6. David Îl roagă pe Dumnezeu să-i arate orice lucru din el care este ofensator în Psalmul 139:24.

Nu trebuie să ne judecăm pe noi înșine, în sensul de a ne compara cu alții sau de a încerca să stabilim cum vom sta în fața lui Dumnezeu.

Î: În 1 Corinteni 11:29-31, dacă oamenii iau Cina Domnului în mod nevrednic astăzi, se vor îmbolnăvi și vor muri?

R: Dumnezeu poate disciplina credincioșii atât atunci, cât și astăzi, așa cum dorește El. Nu este automat că se vor îmbolnăvi, dar nimic nu-L împiedică pe Dumnezeu să disciplineze fiecare credincios așa cum consideră El de cuviință.

Î: În 1 Corinteni 12:3, dacă cineva spune cu seriozitate de trei ori că Isus este Domnul, este atunci mântuit, așa cum au învățat unii din biserica locală a lui Witness Lee?

R: Este necesar doar să rostești aceste cuvinte sau altele similare pentru a-L accepta pe Isus o singură dată. Totuși, aceste cuvinte nu sunt o formulă magică. Nicio formulă magică nu este suficientă, chiar dacă este rostită cu sinceritate. În cele din urmă, nu cuvintele sau faptele ne mântuiesc, și nici măcar Evanghelia nu ne mântuiește; Dumnezeu este Cel care ne mântuiește.

Î: În 1 Corinteni 12:3, oare toți cei care spun „Isus este Domnul” o spun prin Duhul Sfânt?

R: Nu. Nu contează rostirea silabelor într-o limbă, ci semnificația acelor cuvinte. O persoană poate spune „Isus este Domnul” în orice limbă și să-L accepte cu adevărat pe Isus ca singurul său Domn numai prin Duhul Sfânt.

Acest verset spune, de asemenea, ceva despre capacitățile noastre în afara lui Dumnezeu. În afara lucrării Duhului Sfânt, omul căzut nu este în stare să-L recunoască cu adevărat pe Isus ca Domn.

Î: În 1 Corinteni 12:7 și, probabil, în Romani 8:9-11, are fiecare creștin o manifestare a Duhului? Cu alte cuvinte, dacă nu ai o manifestare, înseamnă asta că nu ești un creștin adevărat?

R: Fiecare creștin adevărat are fie unul dintre darurile enumerate în 1 Corinteni 12:8-31, fie alte daruri care nu sunt menționate aici. Nimic din 1 Corinteni 12 nu sugerează că această listă ar fi exhaustivă. Nu toate aceste daruri sunt „spectaculoase”, precum minunile, vindecarea și vorbirea în limbi. Unele sunt daruri de înțelepciune, cunoaștere și ajutor. Romani 12:6-8 menționează alte daruri.

Î: În 1 Corinteni 12:7-11, pentru cine sunt destinate mai exact darurile spirituale și de ce?

R: 1 Corinteni 12:7 spune că un dar spiritual NU este în primul rând pentru persoana căreia i-a fost dat; ci este pentru binele comun. Avem nevoie de el pentru a-i ajuta pe alții, în special pe ceilalți credincioși. Dacă ai un dar spiritual și nu îl folosești în beneficiul Trupului lui Hristos, atunci îți irosești darul spiritual.

Ar trebui să înțelegem darurile spirituale, iar 1 Corinteni 12 ne învață trei aspecte. Vorbește despre sursa darurilor (12:1-11), diversitatea darurilor (12:12-31a) și importanța iubirii în folosirea darurilor (12:31b-13:13).

Î: În 1 Corinteni 12:7-11, care sunt fiecare dintre aceste daruri spirituale?

R: Iată o scurtă descriere.

Înțelepciune – Aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în viețile noastre și în situațiile actuale

Cunoaștere – Nu doar cunoașterea unor fapte, ci mai ales cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și, prin urmare, a voinței și dorințelor Sale generale.

Credința – Credința totală și încrederea în Dumnezeu pentru ca rugăciunea noastră să se împlinească.

Vindecări – Vindecări fizice și, uneori, psihologice

Minuni – Alte minuni care Îl slăvesc pe Dumnezeu

Profeția – Dezvăluirea voinței specifice a lui Dumnezeu pentru situațiile actuale

Discernerea spiritelor – Cunoașterea sursei spiritelor, care de obicei se află în spatele oamenilor pentru a-i motiva și influența. Odată, eram afară, așteptând pe cineva, când un străin s-a apropiat și a început să vorbească cu mine. Dar înainte ca el să spună ceva, o voce mică și liniștită din capul meu mi-a spus: „Biserica Unificării” (a falsului Hristos, Rev. Moon).

Vorbirea în limbi – Abilitatea supranaturală de a vorbi într-o limbă necunoscută vorbitorului.

Interpretarea limbilor – Capacitatea de a interpreta, într-o limbă pe care oamenii o pot înțelege, ceea ce a spus cineva care vorbește în limbi.

Î: În 1 Corinteni 12:7-11, acestea sunt toate darurile spirituale?

R: Nu, acestea nu sunt toate darurile, deoarece Efeseni 4:11-12 oferă o listă de daruri cu unele asemănări și unele diferențe. Nu este ca și cum am avea o listă de daruri și am putea spune cu certitudine: „Dumnezeu nu poate da altele”.

Î: În 1 Corinteni 12:12-26, cum pot creștinii cu daruri spirituale diferite să lucreze mai bine împreună ca o echipă?

R: Există cel puțin trei aspecte de luat în considerare: sinergiile, obstacolele și dezvoltarea.

Sinergii: Nu credeți că voi sau alți credincioși asemănători cu voi trebuie să faceți totul singuri. Căutați ocazii de a folosi darurile pe care le au alți credincioși.

Obstacole: Nu vă mai faceți griji cu privire la care om muritor primește lauda; lauda ar trebui să-I revină lui Dumnezeu. Nu-i priviți pe ceilalți credincioși ca pe niște concurenți sau ca pe o amenințare, ci mai degrabă ca pe niște coechipieri. Nu vă mândriți cu darul vostru spiritual și nu vă simțiți mai puțin importanți pentru că nu aveți un anumit dar. Diferențele noastre nu ar trebui să ne împartă în facțiuni, ci mai degrabă să ne unească ca și colaboratori.

Dezvoltare: Mulți oameni doresc să-și cunoască propriile daruri spirituale și să afle cum să le dezvolte și să le folosească. Acest lucru este bun, dar de ce să nu întrebi și care sunt darurile spirituale sau potențialele daruri spirituale ale celorlalți și cum poți fi un catalizator în dezvoltarea și folosirea lor spre binele bisericii?

Î: 1 Corinteni 12:28 arată oare că trebuie să avem apostoli astăzi?

R: În ceea ce privește cei doisprezece apostoli, nu. Dar cuvântul „apostol” are trei sensuri.

1. Cuvântul grecesc pentru „apostol” poate însemna „cel trimis”. Barnaba a fost un mesager și un apostol în acest sens în Faptele Apostolilor 4:36 și 14:14. În secolele anterioare, în limba greacă, acesta se putea referi la un amiral din marină. Deși există apostoli astăzi, la fel cum există poștași și ofițeri de marină, nu la această semnificație a cuvântului „apostol” ne referim aici.

2. Apocalipsa 21:14 spune că cetatea Noului Ierusalim va avea exact douăsprezece temelii, iar pe ele vor fi scrise numele celor doisprezece „apostoli ai Mielului”. Deoarece cei doisprezece apostoli au trăit deja, nu mai există „apostoli ai Mielului”.

3. Există un al treilea sens al folosirii cuvântului „apostol” în Noul Testament. La fel cum pot exista profeți și învățători falși, 2 Corinteni 11:13 și Apocalipsa 2:2 arată că pot exista oameni care se dau drept apostoli. Aceștia sunt apostoli falși, care nu au fost trimiși de Dumnezeu.

Î: În 1 Corinteni 12:28-31, care sunt unele dintre rolurile care implică folosirea acestor daruri spirituale?

R: Iată o scurtă descriere a darurilor enumerate aici.

Apostoli – În primul rând, aceștia au fost cei care au pus temelia Bisericii, conform Efeseni 2:20, mulți dintre ei fiind implicați în scrierea Noului Testament. Deoarece Scriptura este desăvârșită, completă și suficientă, iar noi avem deja tot adevărul esențial de care avem nevoie, astăzi nu mai avem și nici nu mai avem nevoie de apostoli de acest fel. Totuși, într-o măsură mai mică, există oameni care conduc grupuri de biserici.

Profeți – În sensul principal, aceștia au constituit, de asemenea, temelia Bisericii, conform Efeseni 2:20, mulți dintre ei fiind implicați în scrierea Vechiului Testament. Deoarece Scriptura este finalizată, începând cu vremea lui Ioan Botezătorul nu am mai avut nevoie de profeți care să scrie Scriptura. Cu toate acestea, într-o măsură mai mică, chiar și după Ioan Botezătorul, biserica a avut nevoie de profeți, precum Agab din Faptele Apostolilor 21:10-11, pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată înțelege mai bine lucrarea lui Dumnezeu în timpul lor.

Învățători – Deși Biserica are nevoie de învățători, Iacov 3:1-2a ne avertizează să nu fim mulți dintre noi învățători, deoarece Dumnezeu îi va judeca pe învățători cu o mai mare strictețe. Una este să crezi într-o doctrină falsă, dar alta este să predai și să-i convingi pe alții de o doctrină falsă.

Minuni – Cei care fac minuni au unul dintre darurile care par mai „spectaculoase”. Era o biserică în Austin care credea că toate darurile spirituale au încetat. Apoi, pastorul, foarte bine versat în Scripturi, s-a îmbolnăvit de cancer în stadiu terminal. Oamenii s-au rugat pentru el, iar el a fost vindecat în mod miraculos. Atunci biserica și-a schimbat părerea: au spus că toate darurile au încetat să mai existe, cu excepția vindecării. Nu ar fi putut să ia în considerare posibilitatea că ar mai putea exista și alte daruri spirituale?

Vindecările – Unii au darul supranatural de a fi vase prin care Dumnezeu vindecă oamenii de boli fizice. Alții, precum medicii și asistenții medicali, au studiat mult și au daruri naturale. Indiferent dacă ai un dar supranatural sau natural pentru a-i ajuta pe ceilalți, ar trebui să-i ajuți.

Ajutorul – Unii dispun de resurse financiare, timp, o casă sau o proprietate, sau alte resurse care pot fi folosite pentru a promova Împărăția lui Dumnezeu. Dar, cu resursele pe care le avem, trebuie să fim atenți să ne amintim: „nu lăsați faptele bune să vă împiedice să faceți cele mai bune lucruri”.

Administrarea – Numită și guvernare, aceasta este darul de a conduce poporul lui Dumnezeu. Pe de o parte, implică identificarea provocărilor, problemelor și amenințărilor la adresa poporului lui Dumnezeu și abordarea acestora. Pe de altă parte, înseamnă identificarea oportunităților, a oamenilor și a locurilor în care se poate produce dezvoltare, precum și mobilizarea pentru a le permite oamenilor să profite de aceste oportunități și să deschidă uși. În cele din urmă, aceasta implică și formularea unei strategii coerente pentru a îndrepta biserica în direcții în care aceasta este mai în măsură să-L slujească și să-L slăvească pe Dumnezeu.

Limbi – Vorbirea în limbi umane necunoscute cu scopul principal de a-i convinge pe necredincioși, așa cum se menționează în 1 Corinteni 14:22. A vorbi în limbi necunoscute ale oamenilor sau ale îngerilor, cu dragoste, înseamnă, de asemenea, a-L slăvi pe Dumnezeu, conform 1 Corinteni 13:1. Dumnezeu nu ar fi „încurcat lucrurile” făcându-l pe Pavel să menționeze chiar și limbile îngerilor în 1 Corinteni 13:1 dacă nu ar fi existat limbi ale îngerilor.

Ca o paranteză, nimic din 1 Corinteni 12 nu spune că aceasta este o listă exhaustivă sau că nu ar putea exista subcategorii în cadrul acestora. Acestea sunt doar exemple importante ale unor roluri diferite din cadrul bisericii, ideea fiind modul în care aceste roluri ar trebui să funcționeze împreună. A avea o biserică locală în care aproape toți membrii au doar unul dintre aceste roluri nu este deloc ceea ce dorește Dumnezeu.

Î: În 1 Corinteni 12:30, se presupune că toți creștinii adevărați ar trebui să vorbească în limbi, sau nu?

R: Atât creștinii necarismatici, cât și unii creștini carismatici sunt de acord că majoritatea creștinilor nu au darul vorbirii în limbi menționat în 1 Corinteni 12:30, la fel cum majoritatea nu sunt apostoli și profeți.

Creștinii necarismatici spun că, chiar și pe vremea lui Pavel, nu toți creștinii trebuiau să vorbească în limbi, punct.

Majoritatea creștinilor carismatici fac distincție între cei câțiva care au darul de a vorbi în limbi în public, în biserică, și cel de a vorbi în limbi în rugăciunea personală. Mulți, dar nu toți, spun că toți creștinii ar trebui (dar, din păcate, nu o fac) să practice vorbirea în limbi în rugăciunea personală. Singurul verset biblic care susține că toți ar trebui să vorbească în limbi (1 Corinteni 14:5) este, în cel mai bun caz, indirect.

Mulți carismatici asociază termenul „botezul cu Duhul Sfânt” cu vorbirea în limbi și cred că aceasta este o a doua binecuvântare pe care necarismaticii nu o au. Cu toate acestea, „Believer’s Bible Commentary”, la pagina 1794, afirmă categoric că este greșit să se învețe că toată lumea are darul limbilor sau că limbile sunt [singurul] semn al botezului cu Duhul Sfânt.

1 Corinteni 14:1,5 spune că Pavel își dorește ca toți să vorbească în limbi, dar mai degrabă să profețească. Această formulare este similară cu cea din Numeri 11:27-29, când Eldad și Medad profețeau, iar Iosua i-a spus lui Moise să-i oprească. Moise a răspuns: „Aș vrea ca tot poporul Domnului să fie profeți.” Acest lucru nu înseamnă că fiecare israelit trebuia să fie profet.

Î: În 1 Corinteni 12:30, există astăzi măcar câțiva creștini care vorbesc cu adevărat în limbi?

R: Creștinii autentici au păreri diferite în această privință.

Carismaticii: cred că darul este practicat și astăzi. Așa cum a explicat un prieten carismatic, carismaticii pot fi clasificați în „carismatici cu C mare” și „carismatici cu C mic”. Carismaticii cu C mare pun accentul pe darurile spirituale la fel de mult cât îl pun pe Hristos. De multe ori, ei nu doresc să lucreze în unitate cu cei care nu sunt carismatici. Carismaticii cu c mic, deși cred că cei care nu sunt carismatici greșesc în privința acestei doctrine, pot vedea că creștinii necarismatici sunt folosiți de Dumnezeu în multe alte moduri și doresc să lucreze împreună cu ei, deoarece Hristosul care ne unește este mai mare decât doctrinele neesențiale care ne despart.

Penticostalii cultici ai unității: pe lângă faptul că neagă Trinitatea, învață că oricine astăzi care nu vorbește în limbi va ajunge în Iad.

Anti-carismaticii: învață că toată vorbirea în limbi dată de Dumnezeu a încetat cu mult timp în urmă și că vorbirea în limbi nu ar trebui permisă în nicio adunare creștină, iar 1 Corinteni 14:39 este un verset din Noul Testament care ar trebui ignorat astăzi.

Alți necarismatici: au opinii diferite cu privire la faptul dacă vorbirea în limbi sau toate darurile spirituale au încetat sau nu. Ei fie cred că unele manifestări de vorbire în limbi ar putea fi autentice, fie cred că toată vorbirea în limbi nu este inspirată divin, dar nimeni nu este perfect și aceasta este un fel de eroare care poate fi tolerată, iar 1 Corinteni 14:39 nu trebuie ignorat astăzi.

Atenție: Este greșit să spunem că toate manifestările de vorbire în limbi din zilele noastre sunt satanice. Cei care nu sunt carismatici și mulți carismatici sunt de acord că cel puțin unele încercări de a vorbi în limbi nu provin nici de la Dumnezeu, nici de la Satana, ci de la cineva care încearcă în mod nechibzuit să vorbească în limbi folosindu-se de propriile abilități naturale.

Î: În 1 Corinteni 13:7-8, de ce ar trebui să avem întotdeauna încredere în ceilalți, având în vedere că Mica 7:5-6 și Ieremia 9:4-5; 17:5 spun că nu ar trebui să o facem?

R: Trebuie să avem încredere în ceilalți, dar nu trebuie să ne bazăm pe ei. Chiar și atunci când avem încredere în ceilalți, există anumite condiții.

Ieremia 9:4-5 și Mica 7:5-6 îi îndrumă pe profet și pe credincioșii care trăiau în acele vremuri întunecate să nu se bazeze pe vecinii lor, nici măcar pe propria lor familie.

Ieremia 17:5 spune că cel care își pune încrederea în om (fie în sine însuși, fie în alții) în loc de Dumnezeu este blestemat.

1 Corinteni 13:7-8 ne prezintă idealul iubirii. Cuvintele grecești, panta pisteuei, înseamnă literalmente „a avea credință în toate”. Cuvântul grecesc folosit aici pentru „credință” nu înseamnă doar o simplă acceptare intelectuală, ci o credință mântuitoare care include atât încrederea sau dependența noastră, cât și acceptarea intelectuală.

Deoarece nimeni nu crede cu adevărat că Pavel pledează pentru credința în profeți falși și minciuni, care te obligă să nu crezi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a crede, ce înseamnă atunci „a crede totul”? Această expresie nu înseamnă să crezi în toți oamenii, ci să crezi în tot adevărul. „Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 535, subliniază că lucrurile în care trebuie să credem în mod special se găsesc la doar o pagină sau două mai departe în Biblia noastră, în 1 Corinteni 15:11.

Î: Oare 1 Corinteni 13:9-11 dovedește că darurile spirituale au trecut?

R: Cele trei daruri menționate în 1 Corinteni 12:8-10 (cunoașterea, profeția și limbile) vor dispărea când va veni „ceea ce este desăvârșit”. „Desăvârșit” s-ar putea referi la un lucru, o stare sau o persoană desăvârșită. Trei posibilități pentru această condiție sunt:

1) Finalizarea Noului Testament

2) Când biserica se va fi maturizat suficient

3) Când Hristos va veni din nou

„The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 536, este un comentariu realizat de corpul profesoral al Seminarului Teologic din Dallas. Acesta afirmă că interpretarea 1) este puțin probabilă, deoarece nu se potrivește cu 1 Corinteni 13:12. Autorii spun că există multe argumente în favoarea celei de-a treia interpretări. Zaharia 13:3-6 spune, de asemenea, că după ce se va deschide un izvor pentru a curăța Ierusalimul de păcat și de necurăție, duhul profeției va dispărea. La fel, „New International Bible Commentary”, p. 1377, afirmă: „A sugera că perfecțiunea se referă la finalizarea canonului Scripturii nu găsește niciun sprijin în uzul biblic al cuvântului «perfect» sau în vreuna dintre formele sale înrudite. O astfel de interpretare există doar din necesitatea de a explica absența anumitor charismata în multe biserici de astăzi.” (italicele apar în original)

Unii spun că, dacă 1 Corinteni 13:9-11 dovedește că vorbirea în limbi a trecut, atunci și cunoașterea a trecut, iar desăvârșirea a venit deja. Cu toate acestea, s-ar putea ca nu cunoașterea să fie cea care trece, ci darul supranatural al cunoașterii.

Î: În 1 Corinteni 13:12, se foloseau oglinzi din bronz sau din sticlă pe vremea aceea?

R: Oglinzile de astăzi sunt diferite de cele de acum 2.000 de ani. (Nici pe atunci nu existau telescoape sau microscoape.) Oglinzile de astăzi au o strat de argint în spatele sticlei, iar această invenție a fost dezvoltată abia în secolul al XIX-lea. Cuvântul grecesc de aici înseamnă „oglindă”, care putea fi din orice material. Multe traduceri spun „oglindă”, dar în vechime existau doar oglinzi din sticlă sau din bronz foarte bine lustruit.

În acea perioadă, oglinzile erau de obicei realizate din bronz lustruit, care poate fi făcut foarte plat, dar nu oferă o imagine foarte clară. Cu toate acestea, în Asia Mică, unele oglinzi de lux erau realizate din sticlă de obsidian chiar înainte de vremea lui Avraam. Imediat după epoca lui Pavel, scriitorul roman Pliniu cel Bătrân, în cartea sa „Istoria naturală”, menționează utilizarea sticlei în oglinzi. Totuși, acest lux nu era folosit de obicei de oamenii de rând, iar chiar și cele mai bune oglinzi din sticlă sau obsidian din acea vreme nu erau plane, ci ofereau o imagine distorsionată.

Î: În 1 Corinteni 13:13, dacă cineva are credință, speranță și iubire, de ce mai are nevoie să citească Biblia sau să cunoască doctrina?

R: Credința, speranța și iubirea nu înseamnă credința în credință, speranța în orice și iubirea de sine. Acestea înseamnă credința în Dumnezeu, speranța în promisiunile Lui și iubirea față de Dumnezeu și față de semeni.

Trebuie să aflăm mai multe despre Dumnezeul în care avem credință, pentru a realiza că speranța noastră este sigură și pentru a-L iubi mai mult pe El și pe ceilalți oameni. În Efeseni 1:17, Pavel scrie ca ei să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu, ca noi să cunoaștem speranța la care ne-a chemat Dumnezeu.

Î: În 1 Corinteni 14, pe scurt, ce spune Pavel?

R: Pavel le-a spus corintenilor următoarele:

1. El vorbea în limbi, și era bine ca fiecare dintre ei să-și dorească să vorbească în limbi. (versetele 5a, 18)

2. Fiecare ar trebui să-și dorească mai mult să profețească decât să vorbească în limbi (versetele 1, 5b, 19).

3. Scopul legitim al vorbirii în limbi (versetele 2, 4a) și al profeției (versetele 3, 4b).

4. Ei au pus un accent excesiv pe vorbirea în limbi; ar trebui, în schimb, să pună accentul pe darurile care zidesc biserica (versetele 4-5, 26, 28).

5. Modul corect de a practica vorbirea în limbi în biserică este într-o manieră ordonată, cel mult doi sau trei, cu un interpret (versetele 6-13, 26-33).

6. Nu interziceți vorbirea în limbi ordonată, cu un interpret (versetul 39).

Î: În 1 Corinteni 14:1, 5, 12, ar trebui să „râvnim” după darurile spirituale?

R: Da. Ar trebui să căutăm orice lucru bun pe care Dumnezeu vrea să ni-l dea. De asemenea, dacă avem un dar spiritual, niciun verset din Scriptură nu spune că ar trebui să încetăm să mai dorim alte daruri. 1 Corinteni 12:31 spune că trebuie să „râvnim [mereu] cu ardoare la darurile mai mari”, iar 1 Corinteni 14:12 și 1 Petru 4:10-11 menționează că ar trebui să încercăm să excelăm în darurile pe care le avem. Cu toate acestea, nu ar trebui să căutăm darurile mai mult decât căutăm apropierea de Dumnezeu. Pavel, dorindu-și ca toți să aibă daruri spirituale, îl urmează pe Moise, care a spus că și-ar dori ca tot poporul lui Dumnezeu să profețească în Numeri 11:29.

Există trei avertismente cu privire la darurile spirituale. În primul rând, orice altceva în afară de Dumnezeu poate deveni un idol, chiar și un dar spiritual. Nu dori un dar spiritual mai mult decât pe Dumnezeu. În al doilea rând, nu te lăsa definit de darurile tale spirituale. Identitatea ta este aceea de copil al lui Dumnezeu, nu darurile spirituale pe care ți le-a dat Duhul Sfânt. În al treilea rând, dacă știi că Duhul Sfânt ți-a dat un dar spiritual, nu lăsa ca acest lucru să te împiedice să cauți daruri spirituale; Duhul Sfânt îți poate da mai mult din acel dar sau daruri spirituale suplimentare, mai târziu.

Vezi discuția despre 1 Corinteni 12:30 pentru mai multe informații cu privire la faptul dacă vorbirea în limbi și profeția sunt valabile și astăzi.

Î: În 1 Corinteni 14:1,5, le spune Pavel corintenilor că ar trebui să-și dorească darurile vorbirii în limbi și profeției, sau nu?

R: Vezi discuția despre 1 Corinteni 14 pentru răspuns.

Î: În 1 Corinteni 14:3-4, cum anume trebuie să-i zidim pe ceilalți?

R: Când cineva construiește ceva, nu contează atât de mult ceea ce face, cât ceea ce se realizează. De exemplu, dacă cineva construiește un zid de cărămidă, apoi îl dărâmă, apoi îl construiește din nou, apoi îl dărâmă din nou, la sfârșitul zilei, a construit oare ceva? Zidirea altora nu ține atât de mult de gesturile pe care le facem în slujirea altora, cât de ceea ce realizăm (sau încercăm să realizăm) în viețile lor.

Î: În 1 Corinteni 14:21, de ce a spus Pavel că acest citat provine din Lege (Tora), când de fapt provine din Isaia 28:11-12?

R: Saducheii și alții acceptau doar primele cinci cărți ale Bibliei ca fiind Tora, dar fariseii considerau că tot Vechiul Testament este Tora.

Î: În 1 Corinteni 14:22-25, în ce fel vorbirea în limbi este un semn pentru necredincioși, iar profeția un semn pentru credincioși?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

Un mister: Vorbirea în limbi (fără interpret) va fi un mister pentru necredincioși, determinându-i să creadă că ești nebun, iar acest lucru este nepotrivit. (1 Corinteni 14:23)

Dovadă: Când un necredincios aude o profeție adecvată și aude dezvăluite tainele inimii sale, va vedea în aceasta o dovadă că Dumnezeu este printre noi. (1 Corinteni 14:25)

Ambele: Revelația (profeția) și limbile aveau fiecare un loc potrivit în biserica din Corint. (1 Corinteni 14:26)

Î: În 1 Corinteni 14:23, ar trebui creștinii să facă vreodată lucruri care să-i determine pe alții să creadă că sunt nebuni?

R: Da și nu, dacă înțelegem corect.

1. Unii necredincioși consideră că creștinii sunt nebuni doar pentru că trăiesc ca niște creștini. Acest lucru este inevitabil, iar creștinii ar trebui să se supună lui Dumnezeu fără a ține prea mult cont de ceea ce cred ceilalți. Isus și profeții au fost acuzați că sunt nebuni și/sau că sunt de la diavol.

2. Cu toate acestea, nu ar trebui să facem nimic cu singurul scop de a-i face pe oameni să creadă că suntem nebuni, deoarece acest lucru nu zidește. Singurul exemplu din Biblie a fost dat de David din frică, din disperare, în 1 Samuel 21:13-15.

Î: În 1 Corinteni 14:28, ar trebui oamenii să vorbească în limbi în biserică fără un interpret? Dar cum rămâne cu cântatul în duh?

R: 1 Corinteni 14:28 este clar: nu se vorbește în limbi în biserică (public sau privat) fără un interpret.

Î: În 1 Corinteni 14:32, având în vedere că duhurile profeților se află sub controlul profeților, dovedește acest lucru că Duhul Sfânt nu este Dumnezeu, așa cum susține un ne-trinitar?

R: Nu. Mai întâi o explicație a logicii, apoi răspunsul. Deoarece A) spiritele profeților sunt sub controlul profeților și B) Dumnezeu nu este sub controlul nostru, prin urmare: Duhul Sfânt nu este Dumnezeu.

Deși A și B sunt adevărate, argumentul este invalid: spiritele oamenilor nu sunt Duhul Sfânt.

Nu uitați de „s”: cuvântul „spirite” este la plural, nu la singular în limba greacă. Lista variațiilor manuscriselor întocmită de Aland și alții nu arată niciun manuscris care să spună altfel.

Fiecare persoană are un duh, un suflet și un trup, conform 1 Tesaloniceni 5:23. „Duhurile” din 1 Corinteni 14:32 nu sunt nici Duhul Sfânt, nici duhuri demonice „familiare”, ci darul sau duhul profeției care este dat de Duhul Sfânt persoanei respective. Pentru mai multe informații, se pot consulta Omilia lui Ioan Gură de Aur la 1 Corinteni (p. 219) și The Bible Knowledge Commentary: New Testament, p. 540.

Cu toate acestea, „duhurile profeților” se află totuși în comunicare cu Duhul Sfânt, iar Novatian a folosit în mod eronat acest verset când a vorbit despre Duhul Sfânt, parafrazând versetul ca fiind un „duh” la singular în Tratatul despre Trinitate, capitolul 29.

Î: În 1 Corinteni 14:33, cum se face că Dumnezeu nu este „un Dumnezeu al dezordinii”, având în vedere că Dumnezeu a amestecat limbile omenirii la Turnul Babel, în Geneza 11:7-8?

R: Cuvântul grecesc pentru „dezordine” poate însemna și „confuzie” sau „tumult”. Dumnezeu nu este autorul confuziei în biserici, dar, ocazional, El încurcă gândurile, planurile și limbile celor care se revoltă împotriva Lui.

Î: Deoarece 1 Corinteni 14:33 spune că Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii sau al confuziei, oare acest verset dovedește astfel că Trinitatea este falsă, așa cum susțin Martorii lui Iehova în broșura lor, „Ar trebui să crezi în Trinitate?” (1989), p. 4?

R: Cu greu. Venirea lui Isus pe pământ nu putea fi înțeleasă de farisei, nu pentru că nu erau suficient de inteligenți, ci pentru că Mesia care venea la ei nu se potrivea cu teologia sau planurile lor.

Martorii lui Iehova afirmă aproape în unanimitate că Trinitatea este falsă. La fel susțin, în general, și mormonii, deși am întâlnit câțiva care spun că Trinitatea este adevărată. Totuși, în cazul Martorilor lui Iehova și al ambelor tipuri de mormoni, problema nu a constat atât în negarea Trinității, cât în faptul că nici măcar nu înțeleg ce este cu adevărat Trinitatea. Consultați discuția despre Matei 28:19 pentru un rezumat în șapte puncte a ceea ce a revelat Dumnezeu în Biblie cu privire la Trinitate.

Aspectele misterioase ale adevăratului Dumnezeu sunt mari, așa cum subliniază Pavel în 1 Timotei 3:16. De fapt, în aceeași carte din care Martorii lui Iehova preiau acest verset, Pavel spune în 1 Corinteni 2:6-16 că oamenii fără Duhul lui Dumnezeu nu vor înțelege înțelepciunea lui Dumnezeu. Deși acest lucru nu este confuz pentru adevărații credincioși care au fost învățați, se poate înțelege de ce Martorii lui Iehova ar putea numi această lipsă de înțelegere a lor „confuzie”.

Î: În 1 Corinteni 14:33 și Romani 15:33, având în vedere că Dumnezeu este „un Dumnezeu al păcii”, de ce este Dumnezeu războinic în Exod 15:3 și Isaia 42:13?

R: Ca o analogie umană, o țară ar putea să-și dorească nimic altceva decât pacea, dar totuși să ducă un război aprig atunci când ea sau un aliat al ei este atacat. Faptul că Dumnezeu este autorul păcii nu-L împiedică să fie și războinic. Isus este Prințul Păcii, dar în Apocalipsa Isus va veni și, în esență, va purta război, măcelărind armate întregi.

Î: În 1 Corinteni 14:34-35 și 1 Timotei 2:11,12, de ce tăceau femeile în biserici, având în vedere că profețeau în vremurile Noului Testament, după cum se menționează în Faptele Apostolilor 2:18; 21:9 și 1 Corinteni 11:5?

R: Creștinii autentici nu sunt de acord cu privire la acest răspuns. Mulți creștini subliniază că cuvântul poate însemna „a vorbi fără încetare”. Alți creștini spun că era valabil la acea vreme, în acea cultură. Alți creștini cred că acest lucru se aplică și astăzi.

1. Presupunând că 1 Corinteni 14:34-35 interzice orice fel de vorbire în biserică, acesta se referă doar la „în biserici”. Niciun verset nu interzice femeilor credincioase să profețească în afara bisericii.

2. Unii spun că cuvântul grecesc din 1 Corinteni 14:34-35 s-ar putea referi la „pălăvrăgeală” și, deși profețirea, rugăciunea și cântarea sunt acceptabile pentru ei, pălăvrăgeala nu este. Cu toate acestea, „Believer’s Bible Commentary” (p. 1802) afirmă că acest cuvânt nu însemna „pălăvrăgeală” în greaca koine. „Același cuvânt este folosit pentru Dumnezeu în versetul 21 al acestui capitol și în Evrei 1:1. Înseamnă a vorbi cu autoritate.” Femeile atât profețeau, cât și se rugau în cadrul slujbei bisericești din 1 Corinteni 11:5.

Cu toate acestea, 1 Timotei 2:11,12 spune că femeile trebuiau să învețe în liniște și să nu-i învețe pe bărbați.

Î: În 1 Corinteni 14:38, cuvântul ar trebui să fie „necunoscător” sau „ignorat”?

R: Dacă nu altceva, acesta este un studiu interesant despre modul în care diferă manuscrisele biblice. Diferența în limba greacă constă în două litere („ai” față de „w”). A treia ediție a Noului Testament grecesc (ed. de Aland et al.) clasifică această variație a manuscrisului ca „B” – „un anumit grad de îndoială”.

Ignorat – se regăsește în următoarele:

Sinaiticus original [Si] 340-350 d.Hr.

Alexandrinus [A] c. 450 d.Hr.

Bohairic [Boh] și Sahidic [Sah] copt, secolele III/IV

Greaca lui Origen 225-253/254 d.Hr.

Siriaca ulterioară, secolele al VI-lea–al VII-lea

Ignorant – se găsește în următoarele:

p. 46 (Chester Beatty II) 100-150 d.Hr.

Siriacă veche, secolele IV–V

Corectură în Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Corectură a textului alexandrin, cca. 450 d.Hr.

Vulgata latină [Vg] secolele IV și V

Etiopică [Eth] din cca. 500 d.Hr.

Tradiția bizantină

Rezumat: Varianta „Ignored” pare cea mai promițătoare pentru cei care preferă tradiția manuscriselor alexandrine originale. Varianta „Ignorant” pare cea mai promițătoare pentru cei care preferă manuscrisul cel mai vechi și familiile de manuscrise latine și bizantine. În orice caz, această variație a apărut devreme, între anii 200-254 d.Hr. În cele din urmă, deși aceasta este una dintre cele două sau trei variații cele mai semnificative din 1 Corinteni, contează cu adevărat dacă nu o cunoaștem sau dacă o ignorăm?

Î: În 1 Corinteni 15:1-4, ce putem spune despre unii creștini liberali care pretind că sunt creștini, dar neagă că Hristos a murit pentru păcatele noastre și că El a înviat cu adevărat a treia zi?

R: Așa cum spune 1 Corinteni 15:1-4, din păcate, credința lor este fără valoare. Din nefericire, dacă nu se schimbă, vor ajunge în Iad când vor muri. Romani 3:25, 5:6-10, 1 Ioan 2:2, Evrei 9:11 – 10:18 și Ioan 1:29 sunt doar câteva dintre numeroasele versete care subliniază importanța centrală a ispășirii.

O observație interesantă este că chiar și scepticul evreu Isaac Asimov, în *Ghidul lui Asimov pentru Biblie*, la pagina 1023, spune: „Convertirea lui Iacov la credință s-ar fi putut produce prin vederea lui Isus cel înviat. Cel puțin Pavel, în Prima sa Epistolă către Corinteni, îl menționează printre martorii învierii:” Dacă chiar și un sceptic precum Asimov poate lua în considerare posibilitatea ca oamenii să-L fi văzut pe Isus cel înviat, el se descurca mai bine decât unii creștini liberali care nici măcar nu puteau accepta această idee.

Î: În 1 Corinteni 15:1-4, nu a fost oare Isus înviat trupește deoarece trupul lui Isus a fost invadat de Satana, așa cum susține Rev. Moon?

R: Mai întâi, ce spune de fapt „Principiul Divin” al Rev. Moon (ediția a cincea, 1977), iar apoi răspunsul din Biblie.

„Principiul Divin”, p. 170: „Omul a avut până acum ideea greșită că expirarea vieții fizice a omului este moartea provocată de cădere. În consecință, am crezut că învierea sfinților trecuți în neființă se va realiza prin restaurarea trupurilor lor fizice, odată corupte și descompuse, la starea lor inițială.”

„Principiul Divin”, p. 170: „Prin urmare, «învierea» înseamnă fenomenele care au loc în procesul de restaurare a omului, conform providenței restaurării, din starea de a fi căzut sub stăpânirea satanică, înapoi sub stăpânirea directă a lui Dumnezeu.”

Principiul Divin, p. 289 „Din cauza căderii omului, chiar și trupul mort al omului a fost invadat de Satana... [Iacov, Moise] După moartea lui Isus, au existat, de asemenea, probleme legate de trupul său (Matei 28:12-13).”

Principiul Divin, p. 360 „Așa cum știm bine din Biblie, Isus, după înviere, nu mai era același Isus care trăise alături de ucenicii Săi înainte de răstignire. El nu mai era un om pe care îl puteai vedea cu ochii fizici... Odată, El a apărut brusc într-o cameră închisă...”

Principiul Divin, p. 360-361 „Isus, pentru a salva omenirea, a stabilit temelia spirituală a credinței..., după ce și-a dat trupul fizic pe cruce ca jertfă.”

Principiul Divin, p. 147-148 „Deoarece poporul evreu nu a crezut în Isus și L-a predat pentru a fi răstignit, trupul Său a fost invadat de Satana, iar El a fost ucis. Prin urmare, chiar și atunci când creștinii cred în Isus și devin un singur trup cu El, al cărui trup a fost invadat de Satana, trupurile lor rămân în continuare supuse invaziei lui Satana.”

Ce spune Biblia:

În Ioan 2:19-21, Isus a vorbit în mod specific despre învierea trupului Său. Fie Isus s-a înșelat, fie reverendul Moon s-a înșelat.

Filipeni 3:21 vorbește despre marea promisiune că Isus ne va transforma trupurile pentru a fi asemenea trupului Său glorios. Este greu de imaginat că unificioniștii (cei care îl urmează pe Rev. Moon) s-ar entuziasma prea mult în legătură cu ceea ce a scris Pavel cu bucurie.

În Ioan 20:24-28, fie Isus l-a înșelat pe Toma, făcându-l să creadă că Isus avea un trup fizic, fie Isus chiar avea un trup fizic.

Faptele Apostolilor 2:31-32 spune că trupul lui Isus nu a cunoscut putrezirea. Acest lucru sugerează cu tărie că trupul lui Isus nu a fost invadat de Satana.

Concluzie: Fie Isus și apostolii s-au înșelat, fie reverendul Moon trebuie să se înșele.

Î: În 1 Corinteni 15:1-4, 12-16, se prăbușește întreaga creștinătate dacă s-ar putea dovedi cumva că învierea lui Isus nu a avut loc?

R: Da, se prăbușește. Dar chiar și conform standardelor privind regulile de probă din sistemul juridic american, ai putea demonstra într-o instanță de judecată că aceasta a avut loc dincolo de orice îndoială rezonabilă. Deși nu avem spațiu suficient pentru a prezenta toate argumentele în favoarea învierii, acestea se încadrează, în general, în cinci categorii.

1. Profeția lui Dumnezeu din Vechiul Testament

2. Mărturii ale martorilor oculari

3. Scrierile altora, atât ale celor prietenoși, cât și ale celor ostili

4. Imposibilitatea de a găsi un motiv, mijloace și o explicație adecvate pentru dispariția trupului

5. Mărturia ulterioară a apostolilor, unsprezece din doisprezece care au suferit și au murit pentru Hristos. Dacă cineva ar ști dacă a fost o înșelătorie, aceștia ar fi cei care ar ști. Nimeni nu ar muri pentru ceea ce el însuși credea că este o minciună. Așa cum a spus un pastor creștin, fie mormântul este gol, fie credința noastră este goală.

Î: În 1 Corinteni 15:1-4, care sunt cele mai vechi referințe nebiblice la învățătura creștină conform căreia sângele lui Hristos ne-a mântuit?

R: Cele mai vechi se găsesc în Prima Epistolă a lui Clement, capitolele 21 și 49, care a fost scrisă între anii 96 și 98 d.Hr.

A doua referință extrabiblică provine de la Ignatie (decedat fie în anul 107, fie în 116 d.Hr.), care, în capitolul 6 al Scrisorii sale către smirneni, spune că, dacă cineva nu crede în sângele lui Hristos, va fi condamnat.

A treia referință se găsește în Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), în capitolul 5, printre alte pasaje.

După aceasta, ordinea este puțin neclară. Policarp (110-155 d.Hr.) s-a referit la ispășire în scurta sa scrisoare către filipeni, capitolul 1. El a spus: „… Domnul Isus Hristos, care pentru păcatele noastre a suferit până la moarte, [dar] pe care Dumnezeu L-a înviat din morți, dezlegând legăturile mormântului.”

Epistola către Diognet (c. 130-200 d.Hr.) menționează, în capitolul 9, faptul că Dumnezeu L-a trimis pe propriul Său Fiu ca răscumpărare pentru noi, într-un schimb plin de har.

În contrast cu aceasta, o mare parte a creștinismului liberal a fost rezumată ca un „creștinism fără sânge”.

Î: În 1 Corinteni 15:4, Sfântul Pavel spune că Iisus Hristos „a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi”. „Scripturi” înseamnă Vechiul Testament. Unde se menționează în Vechiul Testament că Iisus va învia din morți și, mai precis, a treia zi?

R: Faptul că Mesia va fi tăiat (ucis) se găsește în Daniel 9:26 și Isaia 53:8-9,12. Învierea Sa este profețită în Isaia 53:11 și Psalmul 16:9-10.

Î: În 1 Corinteni 15:5, cum li s-a arătat Isus celor „Doisprezece”, având în vedere că Iuda plecase deja?

R: Erau peste 70 de ucenici, dar „cei doisprezece” era un sinonim pentru cercul restrâns, un sinonim pentru ucenici, chiar dacă Iuda nu era prezent. Alternativ, aceasta s-ar putea referi la o apariție după ce Matia fusese deja ales să-l înlocuiască pe Iuda în Faptele Apostolilor 1:21-26. Deoarece oamenii folosesc de obicei figuri de stil și aproximări, prima explicație este cel mai probabil cea corectă.

Î: În 1 Corinteni 15:5-8, de ce i-a apărut Isus doar credincioșilor?

R: El nu S-a arătat doar celor care credeau deja în El. Iacov, fratele Său, nu credea înainte de înviere. Toma era plin de îndoieli în Ioan 20:24-29 înainte ca Isus să i se arate. Pavel abia dacă era credincios când Isus i s-a arătat pe drumul spre Damasc, în Faptele Apostolilor 9:1-9.

Este adevărat că toți cei care L-au văzut pe Isus după învierea Sa au crezut în El, dar, la urma urmei, la ce te-ai fi așteptat?

Î: În 1 Corinteni 15:5-8 și Faptele Apostolilor 10:40, de ce Iisus S-a arătat doar unora?

R: 1 Corinteni 15:6 spune că Isus S-a arătat la peste cinci sute de oameni.

Î: În 1 Corinteni 15:6, scrie oare Pavel că există peste 500 de oameni care L-au văzut pe Isus după învierea Sa, la fel ca toți cei de astăzi care spun că l-au văzut pe Elvis după ce a murit?

R: Este adevărat că afirmația lui Pavel potrivit căreia 500 de oameni L-au văzut pe Isus nu are aceeași forță ca 500 de mărturii scrise independente. Cu toate acestea, afirmația lui Pavel privind peste 500 de oameni, combinată cu relatările lui Matei, Marcu, Luca, Ioan și Petru (1 și 2 Petru), ar trebui să sporească credibilitatea, nu să o diminueze.

Î: În 1 Corinteni 15:10, de ce se lăuda Pavel, având în vedere că o persoană nu ar trebui să se laude?

R: La fel ca David în Psalmi, apostolul Pavel era liber să ne spună ce simțea. Patru puncte:

1. Ceea ce a spus Pavel era adevărat; el a făcut într-adevăr mai multă muncă.

2. Pavel nu s-a lăudat cu sine însuși, ci a spus că nu era meritul lui, ci al harului lui Dumnezeu

3. Da, este posibil ca Pavel să se fi lăudat aici atunci când nu ar fi trebuit.

4. Nu este în contradicție cu inspirația faptul că Pavel, care nu era fără păcat, ne-a spus acest lucru. Inspirația Scripturii nu înseamnă că Dumnezeu i-a inspirat mecanic, spunându-le fiecare consoană și vocală. Mai degrabă, Dumnezeu i-a ales pe acești oameni și le-a dat experiențele, înțelepciunea și comunicarea directă din Duhul Său, pentru ca ei să scrie Scriptura.

Î: În 1 Corinteni 15:12-19, de ce mulți tind să nege învierea lui Hristos?

R: Există cel puțin patru motive posibile.

1) În cultura greacă și romană, deși exista conceptul de suflet nemuritor, nu exista conceptul de înviere a oamenilor din morți.

2) Ei nu observaseră niciodată acest lucru în natură. Singura excepție este credința într-o creatură mitică, pasărea phoenix, care la fiecare 1.000 de ani se ardea până la moarte și apoi renaștea. Astăzi, oamenii care se bazează pe știință ca pe o credință (fenomen numit scientism) neagă faptul că legile naturii pot fi încălcate. Dar, așa cum a spus un pastor, odată ce treci peste miracolul creării universului de către Dumnezeu, restul este ușor.

3) Învierea din morți ar fi imposibilă fără a admite că există minuni din partea lui Dumnezeu.

4) Din punct de vedere etic, dacă Isus a înviat din morți, atunci asta ar arăta că Isus a avut dreptate când a spus că vor învia din morți, și ar fi bine ca oamenii să aibă grijă cum își trăiesc viața acum.

Î: În 1 Corinteni 15:12-19, cum ar trăi altfel cineva care crede că Hristos a înviat și că și noi vom învia din morți, față de cineva care nu crede acest lucru?

R: A fost odată o femeie care primea consiliere de la un psiholog înainte de a suferi o amputare. Psihologul era surprins de cât de calmă era ea în fața situației. În cele din urmă, ea l-a întrebat pe psiholog: „O să crească la loc, nu-i așa?”

La fel ca acea femeie, doar că în sens invers, știm că trupurile noastre, pe măsură ce se rănesc și îmbătrânesc, vor învia, doar că vor fi mai bune decât au fost vreodată. Atitudinea noastră față de viață, față de adversitate și față de relații ar trebui să fie cu totul diferită. Chiar și primul milion de ani pe care îi vom petrece în cer, cu trupurile noastre înviate, este mult mai lung decât timpul pe care îl petrecem în prezent „jos, pe pământ”. Suntem doar în trecere, în drumul nostru spre adevărata noastră casă.

Î: În 1 Corinteni 15:18-19, de ce ar trebui să fie plânși Pavel și ceilalți dacă Hristos nu a înviat?

R: Nu a fost deloc plăcut să fii lapidat și lăsat să mori, să te lupți cu fiare sălbatice și, mai târziu, să suferi un naufragiu. Pavel a îndurat multe în această viață pentru a-L vedea pe Dumnezeu în cea viitoare. Dar dacă nu ar fi existat învierea, atunci totul ar fi fost în zadar.

Î: În 1 Corinteni 15:20, 22, primele roade sunt Hristos sau unii credincioși?

R: Primele roade sunt Hristos.

Î: În 1 Corinteni 15:20, având în vedere că Isus a fost primul rod dintre cei care vor fi înviați, ce se întâmplă cu Lazăr, pe care Isus l-a înviat din morți mai devreme?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

Cronologic: Lazăr a fost înviat cu trupul său fizic obișnuit, care urma să moară din nou. Isus a fost, din punct de vedere cronologic, prima persoană care a fost înviată cu un trup fizic glorificat, care nu va muri și nu se va descompune niciodată (Faptele Apostolilor 13:35-39).

Pozițional: Chiar și ignorând cronologia, „primele roade” înseamnă și „cel dintâi”, iar Isus are poziția de primele roade ale tuturor celor care vor fi înviați.

Isus a fost primul care a fost înviat vreodată cu un trup fizic glorificat și El este, de asemenea, cel mai de seamă dintre cei care vor fi înviați.

Î: În 1 Corinteni 15:22, cum se face că toți au murit în Adam și cum se face că toți sunt înviați în Hristos?

R: Toți sunt înviați în Hristos în trei moduri.

1. Toți oamenii sunt înviați la sfârșitul Mileniului (Apocalipsa 20:5), înainte de Judecata Marelui Scaun Alb din Apocalipsa 20:12-14. O persoană trebuie să fie în viață pentru a experimenta a doua moarte.

2. Oferta mântuirii și a îndreptățirii este pusă la dispoziția tuturor (Romani 11:32; Tit 2:11; 1 Timotei 2:4-6; 4:10). Isus este jertfa de ispășire pentru întreaga lume, conform 1 Ioan 2:2.

3. Tuturor celor care cred li se va aplica îndreptățirea (1 Timotei 4:10) și vor trăi veșnic în Ceruri alături de Dumnezeu.

Î: Este 1 Corinteni 15:22 fals, deoarece toți profeții erau fără păcat, așa cum învață bahá’í-ii în „Some Questions Answered”, p. 118-121?

R: 1 Corinteni 15:22 spune că toți descendenții lui Adam au păcătuit, iar aceasta include toți profeții, cu excepția lui Isus. Este o concepție greșită comună în rândul musulmanilor, pe care bahá’í-ii au moștenit-o, conform căreia toți profeții erau fără păcat. Totuși, acest lucru duce la contradicții ciudate. Iona (profetul evlavios Yunus pentru musulmani) a fugit la Tarsis și a fost înghițit de un pește uriaș. Nu a fost oare un păcat faptul că a fugit? Adam este considerat profet de către musulmani, dar dacă el nu a păcătuit în Grădina Edenului, nu devine oare definiția voastră a păcatului o expresie lipsită de sens? Lui Moise i s-a interzis să intre în Țara Promisă din cauza faptului că și-a pierdut cumpătul la Meriba. Deoarece Domnul era mânios pe Moise în Deuteronom 3:26, poate oare Domnul să fie mânios pe cineva care nu a păcătuit niciodată?

Aici se află o lecție pentru toată lumea. Uneori, prejudecățile distorsionate ale oamenilor aproape că îi obligă să răstălmăcească Biblia pentru a se potrivi cu aceste prejudecăți.

Î: Oare 1 Corinteni 15:23 arată că Maria a fost ridicată cu trupul la Cer, așa cum învață unii teologi catolici?

R: Nu. Ar fi greu de crezut că vreun catolic s-ar apela la 1 Corinteni 15:23 atunci când vorbește despre presupusa înălțare a Mariei, cu excepția faptului că în cartea When Cultists Ask, la pagina 234, se menționează că Ludwig Ott a menționat „posibilitatea” ca acest verset să se refere la Maria în cartea sa, Fundamentals of Catholic Dogma (editat de James Canon Bastible, publicată de Tan Books în 1960, p. 208).

Aparent, întrucât 1 Corinteni 15:23 spune că fiecare merge în Rai la rândul său, iar Hristos a mers primul în Rai, atunci acest lucru arată cumva că Maria a mers a doua.

Deoarece acest pasaj nu o menționează pe Maria, este ca și cum am spune că

1. Dacă Maria a fost ridicată cu trupul la Cer, atunci ea trebuie să fie „primele roade” menționate aici.

2. Dacă Maria a fost „primele roade” menționate aici, atunci Maria a fost ridicată cu trupul la Cer.

Poate că raționamentul circular al argumentului este motivul pentru care Ott a spus că aceasta era doar o posibilitate și că nu se găsea o dovadă scripturală a ridicării Mariei la cer.

Pe lângă raționamentul circular, o a doua problemă a acestui argument este că 1 Corinteni 15:22-25 nu discută despre înălțare, ci despre înviere. Isus a fost primul înviat cu un trup nemuritor. Catolicii și protestanții sunt de acord că, indiferent ce s-a întâmplat cu Maria la sfârșitul vieții ei pământești, ea nu a înviat. În cele din urmă, chiar dacă aici s-ar discuta despre ridicarea trupească la Cer și nu despre învierea din morți, Enoh și Ilie au fost ridicați la Cer înaintea lui Hristos.

Încercarea de a folosi acest verset este revelatoare pentru a arăta cât de departe trebuie să meargă unii teologi iscusiți pentru a susține înălțarea trupească a Mariei, deși lui Ott trebuie să i se recunoască onestitatea, pentru că a spus că nu se găsește nicio dovadă scripturală.

Î: În 1 Corinteni 15:24, se va sfârși cu adevărat împărăția lui Hristos și va preda El totul lui Dumnezeu Tatăl, sau împărăția lui Hristos va dăinui pentru totdeauna, așa cum spun Luca 1:33 și Evrei 1:8?

R: Ambele afirmații sunt adevărate. Împărăția lui Hristos are două aspecte. Isus este un rege biruitor, care își învinge dușmanii, iar această parte va avea sfârșit. Isus este Prințul Păcii veșnic, iar această parte nu se va sfârși niciodată. Pentru mai multe informații, consultați lucrarea lui Haley, *Alleged Discrepancies of the Bible*, pp. 137-138.

Î: În 1 Corinteni 15:25-28, având în vedere că toți vor fi supuși lui Hristos, înseamnă oare că toți vor ajunge în Rai, așa cum învață erezia universalismului?

R: Nu. A fi supus lui Hristos nu înseamnă că cineva va merge în Rai. Pietrele neînsuflețite și demonii vor fi supuși lui Hristos, dar nu vor merge în Rai. Pentru mai multe informații, consultați discuția despre Coloseni 1:20, Romani 5:19; Romani 8:29-30 și cartea *When Cultists Ask*, pp. 234-235.

Î: În 1 Corinteni 15:29, botezul pentru morți înseamnă că oamenii nu trebuie să creadă individual?

R: Nu. Așa cum arată răspunsurile la următoarele patru întrebări, fiecare persoană este botezată pentru sine, iar noi nu botezăm pentru cei morți. Vezi „Când criticii întreabă”, pag. 464-465, pentru un răspuns mai detaliat.

Î: În 1 Corinteni 15:29, ar trebui creștinii să se boteze pentru cei morți?

R: Nu. Pavel spunea că, dacă chiar și acești necreștini credeau în înviere, așa cum o dovedește botezul lor pentru morți, de ce nu puteți crede voi în înviere? Un argument foarte similar se găsește în „Teofil către Autolic” 1:13. (Teofil a fost episcopul Antiohiei între anii 168-181/188 d.Hr.)

„Apoi, în ceea ce privește negarea voastră că morții sunt înviați… voi credeți că Hercule, care s-a ars pe sine, trăiește; și că Esculap, care a fost lovit de fulger, a fost înviat;…” (Părinții ante-niceeni, volumul 2, p. 92)

Dacă botezul pentru morți este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face, așa cum învață mormonismul, atunci de ce nu ni se poruncește nici măcar o dată să facem acest lucru în Scriptură? Pavel a spus „alții” (ei) în 1 Corinteni 15:29. O sectă din Grecia din vremea lui Pavel, numită cerințienii, boteza pentru morți, dar nimeni nu a spus vreodată că creștinii ar trebui să facă asta. (Apropo, cerintiștii învățau, de asemenea, că Hristos a venit asupra lui Isus la botezul Său și L-a părăsit pe cruce, astfel încât doar omul Isus a murit, conform notei de subsol din NIV Study Bible la 1 Ioan 4:2, p. 1911.)

În cadrul Misterelor Eleusine exista doctrina spălărilor necesare pentru fericirea din viața de apoi (Fragmentul 212 al lui Pindar, Fragmentul 753 al lui Sofocle). Botezul în numele altora era cunoscut, după cum reiese din fragmentul 245 al lui Orphica. A se vedea „Hard Sayings of the Bible”, p. 616-618, pentru mai multe informații.

Desigur, nu trebuie să imităm multe dintre practicile corintenilor, precum trăirea după poftele trupului, imoralitatea, sectarismul, abuzul de Cina Domnului și negarea învierii fizice a lui Isus. Dacă practicarea acestui lucru astăzi, așa cum o fac mormonii, ne face să credem că Dumnezeu ne-a cerut să facem studii genealogice intensive, 1 Timotei 1:3,4 și Tit 3:9 poruncesc poporului lui Dumnezeu să nu se dedice genealogiilor nesfârșite.

Î: În 1 Corinteni 15:29-30, ar trebui să practicăm botezul pentru morți, așa cum învață mormonii?

R: Mai întâi, câteva fapte reale care nu sunt direct legate de răspuns, iar apoi răspunsul.

1. Cuvântul grecesc „huper” înseamnă „din cauza”, nu neapărat „de dragul”.

2. Mulți oameni au devenit creștini datorită mărturiei creștinilor care fuseseră deja martirizați.

3. Botezul înseamnă pentru toți creștinii că, într-un anumit sens, suntem cu toții morți, adică morți față de noi înșine și vii în Hristos (Coloseni 2:11-13)

Răspunsul: Pronumele pe care le folosește Pavel („ei”, „ei” și „noi”) evidențiază faptul că Pavel nu a spus niciodată că el sau cititorii săi imediați practicau botezul pentru morți. Pavel nu a poruncit, nu a recomandat, nu a săvârșit, nu a practicat și nu a spus că corintenii practicau botezul pentru morți. În 1 Corinteni 10:18-22, Pavel menționează că alții aduceau jertfe idolilor, dar nici noi nu ar trebui să facem asta. Nu există niciun exemplu de creștini care să practice botezul pentru morți în întreaga Biblie sau în biserica primară. Cu toate acestea, unii eretici religioși, numiți cerințieni, practicau botezul pentru morți.

Deoarece nu există nicio poruncă sau exemplu în acest sens, iar singura practică cunoscută a fost cea a cerințienilor necreștini, mormonii se află pe un teren destul de nesigur atunci când fac din aceasta o parte esențială a religiei lor.

Atunci când se adresa grecilor, Pavel a folosit scrierile poeților greci păgâni pentru a sublinia adevăruri, așa cum se vede în Faptele Apostolilor 17:23-29. Iuda a folosit afirmații adevărate din cărțile apocrife pentru a-și convinge ascultătorii. La fel, Isus a folosit ceea ce se numește un argument „ad hominem” pentru a dovedi că provenea de la Dumnezeu în dezbaterea cu fariseii din Ioan 5:31-34.

Ideea lui Pavel în 1 Corinteni 15:29-30 este că, deși mulți greci nu credeau și râdeau batjocoritor de învierea trupească (1 Corinteni 15:12; Faptele Apostolilor 17:32), totuși, în același timp, cerintiștii proto-gnostici botezau pentru morți. De ce cred ei că trebuie să facă acest ritual trupesc al botezului, dacă trupurile au dispărut pentru totdeauna?

Î: În 1 Corinteni 15:29-30, ce înseamnă botezul pentru morți?

R: În afară de acest verset, cunoaștem doar două cazuri, ambele fiind practici păgâne. Mandeenii din Mesopotamia practicau acest lucru, iar cerintiștii (care se aflau întâmplător în Corint) practicau acest lucru. Nu avem nicio dovadă că vreun creștin ar fi practicat botezul pentru morți.

Î: În 1 Corinteni 15:32-33, pe cine cita Pavel?

R: Există două răspunsuri complementare.

1. În 15:33 („Compania rea strică caracterul bun”), Pavel l-a citat pe poetul grec Menander, din comedia sa Thais. Vezi și discuția despre Faptele Apostolilor 17:16-34.

2. În 15:32, Pavel l-a citat pe Isaia 22:13. La fel ca Pavel, Isaia nu sugera să urmăm această zicală goală de conținut, ci exprima punctul de vedere al oamenilor fără Dumnezeu.

Apropo, Menander a trăit aproximativ între anii 342-291 î.Hr. Isaia a profețit dinainte de anul 739 î.Hr. până după anul 682 î.Hr. Probabil că Pavel era familiarizat atât cu Menander, cât și cu Isaia.

Î: În 1 Corinteni 15:36, când cineva pune o întrebare nesăbuită, precum „cum este posibil ca un Dumnezeu Atotputernic să…”, cum răspundeți la obiecția sa cu respect, dar arătând totodată caracterul nesăbuit al acesteia?

R: Dacă există vreo șansă ca aceasta să fie o obiecție sinceră, ar trebui să-i răspunzi. Ar trebui să respecți persoana care pune întrebarea. Dar când întrebarea conține o premisă falsă, cum ar fi că Dumnezeu nu este atotputernic, ar trebui să te asiguri că subliniezi defectul din presupunerea falsă care stă la baza întrebării.

Î: În 1 Corinteni 15:37, acest verset susține erezia reîncarnării?

R: Nu, din următoarele motive:

1. Trupul glorificat este veșnic și nu mai moare.

2. Această transformare are loc o singură dată.

3. Aceasta este o schimbare în trupul nostru, nu o schimbare a trupului nostru.

Vezi discuția despre Ioan 3:3 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Corinteni 15:38-41, acest pasaj susține cumva conceptul mormon al cerurilor celeste, terestre și telestiale?

R: Nu. Această analogie arată pur și simplu că, așa cum există diferite glorii în (singurul) cer fizic, există diferite tipuri de glorie în (singurul) Cer. Faptul că Pavel a dat trei exemple (soarele, luna și stelele) nu înseamnă că există trei ceruri, la fel cum faptul că Pavel a dat patru exemple în 1 Corinteni 15:39 (oameni, animale, păsări și pești) nu înseamnă că există patru ceruri. Cerul nu ar fi Cerul fără ca Isus să fie acolo.

Există cel puțin trei Ceruri (nenumite), potrivit lui Pavel în 2 Corinteni 12:2. Pavel l-a vizitat pe al treilea.

Î: În 1 Corinteni 15:44, trupul nostru înviat este fizic sau spiritual?

R: Pavel a dat o analogie cu israeliții din pustie și stânca, iar această analogie răspunde la această întrebare. Israeliții au obținut apă dintr-o stâncă fizică, dar nu dintr-o simplă stâncă fizică. Hristos era forța spirituală din spatele acelei stânci. Trupurile noastre înviate vor fi fizice, dar nu vor fi simple trupuri fizice. Prin Hristos vom avea și o dimensiune spirituală suplimentară.

Iustin Martirul (care a scris în jurul anilor 138-165 d.Hr.) a fost un filosof grec care s-a convertit la creștinism, pe care l-a numit „adevărata filosofie”. El era foarte conștient de argumentele grecești care batjocoreau o înviere fizică „în trup” și a fost printre primii care au răspuns la aceste argumente în lucrarea Despre înviere. Fragmentele pe care le avem din această lucrare sunt traduse în „Părinții ante-niceeni”, volumul 1, pp. 294-299

Î: În 1 Corinteni 15:45, de ce este Isus „ultimul Adam”?

R: Există paralele esențiale între Adam și Isus. De la Adam am moștenit consecințe grave, inclusiv o natură depravată și păcătoasă care duce la moarte. Toți cei care Îl acceptă pe Isus ca Domn și Mântuitor al lor primesc o natură nouă și viața veșnică de la Isus.

Î: În 1 Corinteni 15:45, având în vedere că Hristos era un duh dătător de viață, înseamnă oare că El nu avea și un trup fizic?

R: Nu. Trupul lui Hristos este atât spiritual, cât și fizic, nu doar spiritual.

Î: În 1 Corinteni 15:50, având în vedere că carnea și sângele nu pot intra în Cer, cum putem fi înviați cu trupuri fizice?

R: Cine spune că un trup fizic glorificat trebuie să aibă elemente pământești, precum carnea și sângele? Biblia nu spune asta. Dimpotrivă, 1 Corinteni 15:35-44 spune pur și simplu că ele vor fi diferite.

Î: În 1 Corinteni 15:50, având în vedere că carnea și sângele nu pot intra în Cer, cum se face că Enoh a fost ridicat astfel încât „nu a cunoscut moartea”, după cum se menționează în Evrei 11:5?

R: Evident, Dumnezeu Atotputernicul are puterea de a-l transforma pe Enoh, dându-i un trup glorificat fără ca acesta să guste moartea. De asemenea, atunci când oamenii în viață vor fi răpiți în Cer, s-ar putea să nu guste moartea din același motiv.

Pe scurt, Dumnezeu ar putea schimba trupurile lui Enoh și ale credincioșilor răpiți fără ca aceștia să guste moartea, într-un mod echivalent cu cel al credincioșilor care mor.

Î: În 1 Corinteni 15:51-52, termenii „viață” și „moarte” înseamnă aici doar credință și necredință, așa cum învață bahá’íi în cartea „Bahá’u’lláh și Noua Eră”, p. 270?

R: Nu, Scriptura este consecventă în a afirma că va avea loc o înviere fizică.

Pe lângă 1 Corinteni 15:51-52, vezi:

Dan 12:2 „Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor trezi, unii pentru viața veșnică, iar alții pentru rușine și dispreț veșnic.”

Apocalipsa 20:5 „Ceilalți morți nu au înviat până nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este prima înviere.”

1 Samuel 2:6 „Domnul dă moartea și dă viața; El coboară în Locuința morților și ridică din ea.”

Psalmul 49:15 „Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra viața din Șeol, căci El mă va lua cu siguranță la Sine.”

Psalmul 22:29: „… toți cei ce coboară în țărână se vor închina înaintea Lui…”

Psalmul 23:6 După ce a vorbit despre umbra morții în Psalmul 23:4, David spune: „Voi locui în casa Domnului pentru totdeauna.”

Psalmul 49:8-9 „Căci răscumpărarea sufletului său este scumpă, și niciodată plata nu va fi suficientă, ca el să trăiască veșnic și să nu vadă putrezirea.”

Psalmul 52:8-9 „Mă încred în dragostea lui Dumnezeu pentru totdeauna. Te voi lăuda pentru totdeauna… în prezența sfinților Tăi.”

Isaia 25:7-8 „Pe acest munte El [Dumnezeu] va înghiți vălul care învăluie toate popoarele, pânza care acoperă toate națiunile; El va înghiți moartea pentru totdeauna….”

Isaia 53:8-10 După ce spune, în versetele 8-9, că Cel care suferă pentru noi va fi ucis și pus în mormântul unui om bogat, totuși, în versetul 10, El își va vedea urmașii.

Toate aceste versete sunt citate din BSB.

Î: În 1 Corinteni 15:52 și 1 Tesaloniceni 4:16-17, ce spune „ultima trâmbiță” despre necazul cel mare?

R: Pretribulaționiștii spun că ultima trâmbiță a fost o trâmbiță specială pentru credincioși și nu face parte din cele șapte trâmbițe din Apocalipsa. Alții indică acest verset ca fiind una dintre cele mai mari deficiențe ale perspectivei pretribulaționiste. Ei spun că aceasta este a șaptea trâmbiță din Apocalipsa 11:15.

Î: În 1 Corinteni 15:52-54, cum poate Dumnezeu să învie trupul muritor al unui credincios care a fost ars până la cenușă sau mâncat de lei?

R: Dumnezeu este Atotputernic și poate face orice. Din punct de vedere științific, deși majoritatea celulelor noastre supraviețuiesc (sau se înmulțesc și supraviețuiesc) pe parcursul vieții noastre muritoare, majoritatea atomilor care alcătuiesc celulele noastre sunt atomi diferiți față de cei de acum șapte ani. Așadar, pentru a fi înviați din morți, nu este necesar să avem aceiași atomi. La fel, celulele sunt „modele” de atomi. Dar Dumnezeu poate, fără a fi obligat, să folosească aceleași materiale fizice (adică atomi) care se află într-un trup îngropat. Așadar, indiferent dacă trupul unui creștin este îngropat sau incinerat (fie cu voia sa, fie împotriva voinței sale), acest lucru nu are niciun efect asupra a ceea ce va face Dumnezeu. Cu toate acestea, unii consideră înmormântarea creștină ca o mărturie a speranței noastre sigure în înviere.

Î: În 1 Corinteni 15:54, cum și de ce trebuie ca „ceea ce este pieritor… să se îmbrace cu ceea ce este nepieritor”?

R: Nu ni s-a dezvăluit întregul mister. Cu toate acestea, există câteva ilustrații din natură care ar putea indica o parte din răspuns.

Când un tufiș sau un copăcel este infestat cu mucegai pe toate frunzele sale, singura modalitate de a salva planta este să o tai, lăsând doar un ciot înalt. Vârful a dispărut odată cu „păcatul” mucegaiului care îl infestează, dar rădăcinile sunt încă acolo și sănătoase. Planta va crește adesea din nou, iar în timpul necesar pentru a înmuguri frunze noi, mucegaiul poate dispărea, deoarece nu a mai avut unde să trăiască.

Dacă ai crede că cantitatea de ADN dintr-o celulă are legătură cu cât de mare sau de inteligent este un organism, ai putea fi foarte surprins să afli că celula unei broaște are de aproximativ 20 de ori mai mult ADN decât celula unui om. Broasca nu trebuie doar să aibă ADN-ul necesar pentru a funcționa ca un mormoloc care respiră în apă, ci trebuie să aibă și ADN-ul pentru toate tranzițiile și rezultatul final, pentru a trăi ca o broască care respiră aer. Îngerii și demonii s-ar putea uita la noi și să se gândească ce creaturi umile și fragile suntem. Cu toate acestea, am putea spune întotdeauna: „Dar uitați-vă la ADN-ul nostru spiritual, pe care l-am primit de la Tatăl nostru!”

Î: În 1 Corinteni 15:58, ce poți spune sau face când începi să simți că efortul tău este în zadar?

R: Mi-aș dori să-l putem întreba pe Ieremia. El a avut o carieră îndelungată, poate de peste 55 de ani, ca profet. Pe parcursul vieții sale, în timp ce slujea cu credincioșie și suferea închisoarea și comploturi împotriva vieții sale, a văzut doar o mână de oameni care credeau în cuvintele sale. Cu toate acestea, aproximativ 2.600 de ani mai târziu, oamenii sunt inspirați de Cuvântul lui Dumnezeu care a venit prin el. Spus altfel, Ieremia ar fi fost un judecător prost în ceea ce privește cât de influente vor fi viața și lucrarea sa.

Galateni 6:9 ne spune să nu renunțăm, știind că munca noastră nu este în zadar, dacă continuăm să o facem.

Scopul nostru nu este să fim considerați influenți, nici măcar să fim influenți. Scopul nostru este pur și simplu să-I fim pe plac lui Dumnezeu și să facem ceea ce El dorește în mod specific să facem, indiferent dacă în ochii oamenilor pare ceva mare sau mic. În cele din urmă, bucuria de a-L auzi pe Dumnezeu spunând: „Bine, rob bun și credincios!”, valorează mai mult decât toate bogățiile acestei lumi trecătoare. Țineți-vă privirea ațintită asupra premiului final și rămâneți aproape de Dumnezeu în rugăciune.

Î: În 1 Corinteni 16:18, având în vedere că nu merităm nimic bun, cum se face că acești oameni evlavioși merită recunoaștere?

R: Într-un sens absolut, nu merităm nimic de la Dumnezeu în afară de dreptate (și slavă Domnului că El ne dă milă).

Într-un sens relativ, însă, Dumnezeu ne poruncește să le acordăm recunoaștere și încurajare liderilor evlavioși care Îl slujesc bine pe Dumnezeu și pe ceilalți.

Glumind puțin, ar fi greu pentru un creștin să lucreze pentru un șef creștin care nu ar face această distincție. Șeful ar putea spune: „Dintre toate lucrurile bune pe care le-ai primit în această viață, pe care le meriți cu adevărat?” Angajatul ar putea răspunde: „Niciunul. Totul este prin harul și mila lui Dumnezeu.” Șeful ar putea răspunde: „Ei bine, mă bucur că înțelegi asta; voiam să-ți dau o mărire de salariu, dar pur și simplu nu o meriți!”

Î: În 1 Corinteni 16:22, de ce îi blestemă Pavel pe cei care nu-L iubesc (fileo) pe Domnul?

R: Dacă unii consideră că Pavel dorește ca aceștia să ajungă în Iad, aceasta nu este voia lui Dumnezeu, așa cum arată Ezechiel 18:23,32 și 2 Petru 3:9, care arată că Dumnezeu nu dorește ca nimeni să piară. Există trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Indiferent dacă Pavel ne spune acest lucru sau nu, oamenii care nu-L iubesc pe Isus se află sub un blestem.

2. Pavel, și noi, ar trebui să ne rugăm ca cei care se află sub blestemul necunoașterii lui Isus să vadă goliciunea și ca Dumnezeu să le trimită orice fel de experiențe, chiar și cele dureroase, pentru a le arăta nevoia lor de Hristos.

3. Pavel, și noi, ar trebui să ne rugăm ca cei care fac lucrarea blestemată de a-i rătăci pe alții să fie blestemați cu eșecul.

Î: În 1 Corinteni, de unde știm că această epistolă a fost scrisă cu adevărat de Pavel?

R: Nu avem nicio dovadă care să sugereze că Pavel nu a scris-o. Chiar cartea 1 Corinteni spune acest lucru, iar Biserica primară nu a pus niciodată la îndoială acest lucru. Șaptesprezece scriitori prenicenieni au afirmat că 1 Corinteni a fost scrisă de Pavel. Clement din Roma, Policarp, Epistola către Diognet, Irineu din Lyon, Canonul Muratorian, Clement din Alexandria, Tertulian, Ipolit, Origen, Ciprian din Cartagina, Pierius din Alexandria, Adamantius, Victorinus din Petau, Metodiu, Atanasie din Alexandria, Alexandru din Alexandria și Eusebiu din Cezareea.

Presupunând că Pavel a murit sub domnia lui Nero, moartea lui Pavel ar fi avut loc în jurul anului 67 d.Hr.

Î: În 1 Corinteni, de unde știm că Scriptura de astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive întemeiate.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Scriitorii Bisericii primare, până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.), au citat din 1 Corinteni de aproximativ 755 de ori, fără a număra aluziile. Ei au citat 65% din Cartea 1 Corinteni, considerând versetele fracționare ca fracțiuni. Aceasta înseamnă 282,6 din totalul de 437 de versete.

Iată scriitorii din perioada pre-niceeană care au făcut referire la versete din 1 Corinteni.

1 Clement (96-98 d.Hr.) este, în esență, o scrisoare a lui Clement, episcopul Romei, prin care le spune corintenilor că trebuie să facă lucrurile pe care Pavel le-a spus acum 50 de ani. În capitolul 47, Clement îi menționează pe Apolo și pe Cefas

Clement din Roma citează 1 Corinteni 2:9 – 1 Clement, cap. 34, vol. 1, p. 14, vol. 9, p. 239

Ignatie 1 Corinteni 1:20 ¼ Citat din Scrisoarea lui Ignatie către Efeseni, cap. 18, p. 56-57. Urmează o parafrază, dar este o referință incontestabilă.

Ignatie 1 Corinteni 3:16; 6:19 Aluzie Scrisoarea lui Ignatie către Filadelfieni, cap. 7, p. 84

1 Corinteni 6:19 Aluzie „noi suntem temple ale lui Dumnezeu” în Scrisoarea lui Ignatie către Efeseni, cap. 15, p. 56

Papias scrie: „Așa cum spun prezbiterii” și citează 1 Corinteni 15:25, 26 așa cum a spus apostolul. Apoi citează 1 Corinteni 15:27, 28, Fragmentul 5, vol. 1, p. 154.

1 Corinteni 6:9, 10b 1½ Citat din Epistola lui Policarp către Filipeni (110-155 d.Hr.), cap. 5, p. 34

Epistola către Diognet (c. 130-200 d.Hr.)

Didache (120-150 d.Hr.)

Canonul Muratorian (170-210 d.Hr.) ANF vol. 5, p. 603 menționează cele două epistole ale lui Pavel către corinteni, precum și celelalte 11 epistole ale lui Pavel.

2 Clement (120-140 d.Hr.), cap. 11, p. 254, citează jumătate din 1 Corinteni 2:9: „Ceea ce urechea nu a auzit, ochiul nu a văzut și nici nu a intrat în inima omului.”

Melito din Sardes (170-180 d.Hr.) menționează pe Luca și pe Marcu ca fiind „Evanghelia”. Se face mențiune despre 1 Corinteni ca fiind scrisă de apostol. Citat din Epistola către Evrei. „Discursul despre Patimile Domnului”, cap. 9, p. 760-761

Atenagora, în anul 177 d.Hr., spune: „în limbajul apostolului” și apoi citează imediat 1 Corinteni 15:54. Învierea morților, cap. 18, p. 159

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) citează 1 Corinteni 6:12 ca fiind scrisă de Pavel în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 4, capitolul 37.4, p. 519

Clement din Alexandria a întrebat care era înțelepciunea acestei lumi împotriva căreia ne-a avertizat Pavel în 1 Corinteni 3:19-21. „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 1, capitolul 11

Tertulian (198-220 d.Hr.) citează 1 Corinteni 8:2 și Galateni 1:7 și 5:7 ca fiind scrise de apostol în lucrarea „Despre prescripția împotriva ereticilor”, capitolul 27, p. 256.

Tertulian (198-220 d.Hr.) citează 1 Corinteni 15:29 în lucrarea „Despre învierea trupului”, cap. 48, p. 582

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), face aluzie la 1 Corinteni 15:49 în capitolul 24, p. 46

Ipolit (225-235/6 d.Hr.) citează o parte din 1 Corinteni 2:13 ca Scriptură în „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 7, capitolul 14, p. 107.

Iulius Africanus (232-245 d.Hr.) citează 1 Corinteni 15:12 și afirmă că este scris de apostol în *Epistola către Aristide*, capitolul 1, p. 125

Origen (225-253/254 d.Hr.) citează 1 Corinteni 1:24 ca fiind scris de Pavel, în *De Principiis*, cartea 1, capitolul 2.1, p. 246. De asemenea, el citează 1 Corinteni 14:15 ca fiind scris de Pavel în *De Principiis*, cartea 2, capitolul 2, p. 287

Ciprian a fost episcop al Cartaginei din jurul anului 246 până la martiriul său în anul 258 d.Hr. El menționează Prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni și apoi citează 1 Corinteni 7:10,11 în „Tratatele lui Ciprian – Mărturii”, capitolul 90, p. 553. De asemenea, el face referire la Pavel și la Prima sa Epistolă către Corinteni în Tratatul 12, cartea a doua, capitolul 1, p. 516

Grigorie Taumaturgul (240-265 d.Hr.) citează 1 Corinteni 6:13 ca fiind al apostolului în „Epistola canonică”, capitolul 1, pagina 18.

Pierius din Alexandria (275 d.Hr.) citează 6 din cele 22 de cuvinte din 1 Corinteni 7:7 ca fiind ale lui Pavel în „Fragmentul 1”, p. 157

Adamantius (c. 300 d.Hr.) citează 1 Corinteni 15:29 în „Dialogul despre adevărata credință”, partea a cincea, capitolul 23, p. 181

Arnobius, în lucrarea „Împotriva păgânilor” (297-303 d.Hr.), cartea a 2-a, capitolul 7, p. 435: „Nu v-au răsunat niciodată în urechi cuvintele binecunoscute că înțelepciunea omului este nebunie înaintea lui Dumnezeu?” (1 Corinteni 3:19)

Victorinus, episcop de Petau, în Slovenia de astăzi (martirizat în anul 304 d.Hr.) Menționează Vechiul și Noul Testament în „Comentariul său la Apocalipsa Sfântului Ioan”, p. 345. El enumeră epistolele lui Pavel: Romani, Corinteni, Galateni, Efeseni, Tesaloniceni, Filipeni, Coloseni, Timotei și citează 1 Timotei 3:15 în capitolul 16, p. 345. El continuă citând 1 Corinteni 15:53 la p. 346

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) citează 1 Corinteni 7:34 ca fiind al lui Pavel. „Banchetul celor zece fecioare”, discursul 1, capitolul 1, p. 311.

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.) citează 1 Corinteni 2:9 ca fiind al apostolului Pavel și Coloseni 1:16, 17 ca fiind al lui Pavel în „Epistole privind erezia ariană”, Epistola 1, capitolul 5, pagina 293

Eusebiu din Cezareea (318-325 d.Hr.) citează integral 1 Corinteni 15:55-56. „Demonstrația Evangheliei”, cartea 4, capitolul 11, pagina 7

După Niceea

Eusebiu din Cezareea (318-339/340 d.Hr.) a scris comentarii complete la Luca și la 1 Corinteni. Părinții Niceeni și Post-Niceeni, Seria a II-a, vol. 1, p. 41

Hegemonius (sec. al IV-lea) citează 1 Corinteni 13:8-10 astfel: „Căci în acea primă Epistolă către Corinteni, Pavel spune…” (vorbește Archelaus) „Disputa cu Manes”, cap. 37, p. 211

Zeno (sec. al IV-lea)

Victorinus din Roma (după anul 363 d.Hr.)

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în Scrisoarea de sărbătoare 39, p. 552

Hilary din Poitiers (355-367/368 d.Hr.) citează 1 Corinteni 3:8 ca fiind „acele cuvinte adresate corintenilor” în lucrarea sa *Despre Sfânta Treime*, cartea 8, capitolul 5, pagina 139

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează cele două epistole ale lui Pavel către corinteni ca făcând parte din Noul Testament. Ea citează 1 Corinteni 1:1-2a.

Schismaticul Lucifer din Cagliari (370/371 d.Hr.)

Marcel din Ancyra (aproximativ 374 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.) citează 1 Corinteni 3:13 ca fiind scrisă de Apostol. În lucrarea „Despre Duhul”, capitolul 15.36, p. 22. El afirmă, de asemenea, că 1 Corinteni 7:6 este scrisă de Pavel. Scrisoarea 8, capitolul 3, p. 117

Sinodul de la Laodiceea (în Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.)

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.)

Apollinaris din Laodiceea (c. 390 d.Hr.)

Pacian de Barcelona (342-379/392 d.Hr.)

Grigorie din Elvira (după 392 d.Hr.)

Amfilochie (-397 d.Hr.) în Iambi ad Seleucum

Grigorie din Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) 1 Corinteni 15:51,52 „Apostolul divin … către corinteni” Despre crearea omului, cap. 32.6, p. 412

Didim cel Orb (398 d.Hr.)

Macarie/Simeon (sec. al IV-lea sau al V-lea)

Maximin (sec. IV/V)

Petilianus (sec. IV/V) face referire la 1 Corinteni 7:5

Timotei din Alexandria (sec. IV/V)

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.)

Flavian din Antiohia (404 d.Hr.)

Gaudentius (după 406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) trebuie să fi apreciat cu adevărat 1 Corinteni, deoarece a scris 44 de predici despre 1 Corinteni, pe care le mai avem și astăzi. El spune că 1 Corinteni a fost scrisă de Pavel și Sostene.

Cromatius (decedat în 407 d.Hr.)

Severian (după 408 d.Hr.)

Niceta din Remesiana (366-c. 415 d.Hr.)

Orosius/Hosius din Braga (414-418 d.Hr.) citează o parte din 1 Corinteni 15:10 ca fiind scrisă de Pavel. Apărare împotriva pelagianilor, cap. 10, p. 127

Ieronim (373-420 d.Hr.)

Sozomen (370/380-425 d.Hr.) citează 1 Corinteni 11:12 ca fiind scris de apostolul Pavel. Istoria ecleziastică a lui Sozomen, cartea 4, capitolul 29, p. 324

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) citează 1 Corinteni 10:17 ca fiind al apostolului Pavel în *Orașul lui Dumnezeu*, cartea 17, capitolul 5, p. 345

Semi-pelagianul Ioan Casian (419-430 d.Hr.) citează un sfert dintr-un verset din 1 Corinteni 3:16; 4:16 ca fiind al lui Pavel în „Institutele lui Ioan Casian”, cartea 9.3, p. 264

Marcus din Eremita (după 430 d.Hr.)

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Hesychius din Ierusalim (-450 d.Hr.)

Speculum (secolul al V-lea)

Teodoret din Cyrus (episcop și istoric) (423-458 d.Hr.)

Varimadum (445/480 d.Hr.)

Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife

Marcion face referire la 1 Corinteni, potrivit lui Tertulian.

Gnosticul Ptolemeu s-a referit la 1 Corinteni 2:15, conform lui Irineu.

Ereticul Priscilian (c. 385 d.Hr.)

Ereticul donatist Tyconius (după 390 d.Hr.)

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.)

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.)

Le avem pe toate și astăzi.

3. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem din 1 Corinteni arată că există mici variații manuscrise, dar zero erori semnificative din punct de vedere teologic.

p. 11 1 Corinteni 1:17-23; 2:9-12, 14; 3:1-3, 5-6; 4:3-5:5, 7-8; 6:5-7, 11-18; 7:3-6, 10-14. Secolul al VII-lea. Este în concordanță cu Sinaiticus

Secolul al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament.

p. 14 – 1 Corinteni 1:25-27; 2:6-8; 3:8-10 secolul al V-lea. Text alexandrin.

Secolul al V-lea? – 1968 – Textul Noului Testament.

p. 15 (=Papirusul Oxyrhynchus 1009) 1 Corinteni 7:18-8:4 (sfârșitul secolului al III-lea). Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament” conține o imagine a paginii 15 la p. 84. Iată datarea:

sec. al III-lea - 1968 - Textul Noului Testament.

Secolul al III-lea – 1975 – Aland, ediția a treia

Secolul al III-lea – 1998 – A patra ediție revizuită a lui Aland

Sfârșitul secolului al III-lea (Philip Comfort și David P. Barrett în „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, 1999.)

p34 – 1 Corinteni 16:4-7; 10; 2 Corinteni 5:18-21; 10:13-14; 11:2,4,6-7 (sec. al VII-lea) text alexandrin.

Secolul al VII-lea – 1968 – „The Text of the New Testament”.

p. 46 Chester Beatty II, 100-150 d.Hr. 1 Corinteni 1:1-9:2; 9:4-14:14; 14:16-15:15; 15:17-16:22 (99% sau 431/437 de versete) și alte părți din epistolele lui Pavel și din Epistola către Evrei. Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament” conține o fotografie a unei părți din p46 la p. 192. De asemenea, la p. 197-198 se menționează că calitatea și semnele stichiometrice indică faptul că acest manuscris a fost scris de un scrib profesionist.

Prima jumătate a secolului al III-lea – 1936 – Frederic G. Kenyon, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

Secolul al II-lea, anul 200 d.Hr. – 1935 – Ulrich Wilken, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

200 d.Hr. – 1968 – „Textul Noului Testament”.

81-96 d.Hr. – 1988 – Young Kyu Kim, conform lucrării „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts”.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1975 – Aland et al., ediția a treia.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.

Începutul până la mijlocul secolului al II-lea – 1999 – Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament. Aceasta se bazează parțial pe faptul că scrisul de mână este foarte asemănător cu cel din Papirusul Oxyrhynchus 8 (sfârșitul secolului I sau începutul secolului al II-lea) și Papirusul Oxyrhynchus 2337 (sfârșitul secolului I).

p. 61 Romani 16:23, 25-27; 1 Corinteni 1:1-2, 2-6; 5:1-3, 5-6, 9-13; Filipeni 3:5-9, 12-16, Coloseni 1:3-7, 9-13, 1 Tesaloniceni 1:2-3; Tit 3:1-5, 8-11, 14-15; Filimon 4-7. c. 700 d.Hr.

c. 700 d.Hr. – 1968 – Textul Noului Testament.

Aproximativ 700 d.Hr. – 1975 – Aland et al., a treia ediție.

Aproximativ 700 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.

Vaticanus [B] 325-350 d.Hr.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

Coptică bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Gotic [Goth] 493-555 d.Hr.

Alexandrinus [A] cca. 450 d.Hr.

Efraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea

Pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale 1 Corinteni, consultați www.BibleQuery.org/1 Corinthians Manuscripts.html.