< Întrebare biblică din 1 Petru

Î: În 1 Petru 1:1, unde se află Asia?

R: Asia nu se referă aici la continentul Asia. Este vorba mai degrabă de provincia romană numită Asia, care se afla în treimea vestică a Turciei de astăzi. Era un termen grecesc folosit de Herodot în anul 440 î.Hr. pentru întreaga peninsulă Anatoliei. Originea sa provine probabil de la provincia hitită Assuwa.

Î: În 1 Petru 1:1, de ce a menționat Petru aceste provincii în această ordine?

R: Deși Scriptura nu precizează acest lucru în mod explicit, ordinea acestor provincii formează o buclă în sensul acelor de ceasornic, ceea ce ar putea indica modul în care urma să fie distribuită scrisoarea. „Bitinia și Pontul” constituiau o singură provincie romană. Din punct de vedere istoric, menționarea atât a Galatiei, cât și a Capadociei datează această scrisoare înainte de anul 72 d.Hr., deoarece abia atunci împăratul roman Vespasian a reunit aceste două provincii într-una singură, ele rămânând unite până când împăratul Hadrian le-a separat din nou în anul 137 d.Hr.

Lista începe și se încheie cu Bitinia-Pontul, o regiune mai primitivă, și include Asia, o regiune foarte civilizată. În vremurile grecești de demult, marinarii care naufragiau pe țărmurile Pontului erau sacrificați zeilor de către localnici. În mitologia greacă, Prometeu a fost încătușat în Pont, iar Hercule a coborât în lumea de dincolo de acolo. Pe de altă parte, aproximativ jumătate dintre marile orașe din Asia Mică se aflau în provincia Asia. Efesul era un oraș imens, deși nu la fel de mare ca Roma.

Î: În 1 Petru 1:1, 17 și 1 Petru 2:11 ar trebui să ne simțim ca niște străini și locuitori străini?

R: Dacă ești credincios și nu te-ai simțit niciodată ca un străin sau un venetici aici, atunci ceva nu este în regulă. Suntem străini în această lume. Suntem cetățeni ai Cerului și acolo ne este locul cu adevărat. Cu toate acestea, temporar ne aflăm încă pe pământ, iar creștinii uită uneori acest lucru.

Î: În 1 Petru 1:2, Duhul ne sfințește sau adevărul lui Dumnezeu, așa cum spune Ioan17:17 ?

R: Focul este aprins de o persoană care aprinde un chibrit sau de chibritul însuși? Ambele afirmații sunt adevărate. La fel, Duhul este Cel care ne sfințește, și El face aceasta prin adevărul lui Dumnezeu.

Î: În 1 Petru 1:2a, cum se leagă între ele faptul de a fi aleși de Tatăl, sfințiți de Duhul Sfânt și destinați ascultării față de Hristos?

R: Această aluzie la Sfânta Treime ne arată ceva despre modul în care aceasta acționează. Ori de câte ori se menționează presciența sau predestinarea, acestea se referă la Tatăl. Duhul Sfânt este Cel care ne sfințește, adică ne pune deoparte pentru a ne face sfinți. Suntem mântuiți pentru a-L asculta pe Domnul nostru Isus, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este o perspectivă complementară față de cea a lui Pavel din Efeseni. În Efeseni 2:8-10 suntem mântuiți prin har, prin credință, pentru a face fapte bune. În 1 Petru, suntem mântuiți prin presciența Tatălui, prin lucrarea sfințitoare a Duhului, pentru ascultarea de Hristos. Sunt moduri diferite de a privi mântuirea, dar ambele sunt adevărate.

Î: În 1 Petru 1:2b, având în vedere că noi, credincioșii, avem deja har și pace, care este diferența între aceasta și a le avea din belșug?

R: Am fost deja îndreptățiți, adică declarați drepți, și ni s-au acordat deja harul și pacea lui Dumnezeu, care ne împacă prin Hristos. Vom vedea împlinirea definitivă a acestora în cer, dar nu înainte de aceea. Cu toate acestea, trebuie să creștem acum în abundența harului și a păcii lui Dumnezeu. Poate că nu vom rămâne pe pământ mult timp, în comparație cu cerul, dar cât timp suntem aici, Dumnezeu are multă lucrare de făcut în noi. Totuși, în 1 Petru lipsește ideea că, odată ce suntem mântuiți, ne relaxăm pasiv, așteptând ca Dumnezeu să facă totul. Noi participăm la desăvârșirea mântuirii noastre prin rămânerea noastră în Hristos și ascultarea de El.

Î: În 1 Petru 1:3 și Efeseni 1:17, în ce sens este Tatăl Dumnezeul lui Isus Hristos chiar și acum?

R: Cât timp a fost pe pământ, Isus S-a supus Tatălui, a învățat ascultarea și nu a știut ora întoarcerii Sale. Evrei 13:8 spune că Isus este același ieri, astăzi și în veci, așa că Isus nu S-a „reunit” cu Dumnezeu Tatăl. Dar chiar și acum Isus este încă supus ca Fiu, iar Tatăl este încă Tatăl. Când tot ce este în Creație va fi pus sub picioarele lui Hristos, conform 1 Corinteni 15:27-28, Hristos va rămâne totuși supus lui Dumnezeu Tatăl.

Î: În 1 Petru 1:4, care este diferența dintre ceva ce piere, ceva ce se strică și ceva ce se ofilește? Care sunt exemple ale acestor lucruri și în ce fel diferă ele de mântuirea noastră?

R: Ceva ce piere poate dispărea cu totul, sau, ca o casă arsă, încă mai există, dar într-o stare complet ruinată. Ceva ce se strică nu mai este la fel de bun ca odinioară, cum ar fi hainele, sau se putrezește și apoi se putrezește și mai mult, cum ar fi mâncarea veche. Mirosurile și culorile se estompează, iar simțul mirosului și al vederii noastre se pot estompa pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Dacă ai avea un milion de atomi radioactivi, cu o perioadă de înjumătățire de cinci ani, atunci, după cinci ani, ar mai rămâne doar 500.000 de atomi radioactivi. După zece ani, ar mai rămâne doar 250.000 de atomi radioactivi. Atomii radioactivi nu dispar niciodată complet, ci se diminuează urmând o curbă exponențială. Dar slavă lui Dumnezeu că mântuirea noastră nu seamănă deloc cu niciunul dintre aceste lucruri. Imaginați-vă că Dumnezeu i-ar spune cuiva că ar putea sta în ceruri timp de 500 de ani (presupunând, în mod simplist, că timpul în ceruri este ca cel de pe pământ). Acea persoană s-ar uita mereu peste umăr, întrebându-se când i se va termina timpul, iar cerul nu ar fi atât de bun dacă nu ar fi nepieritor. Timpul nostru în ceruri nu se va deteriora niciodată, iar când vom fi în ceruri de un milion de ani, va fi la fel de proaspăt și de captivant ca atunci când am ajuns prima dată.

Î: În 1 Petru 1:4, 7, 23-25, contrastul dintre ceea ce este pieritor și ceea ce este nepieritor este important, la fel ca și „neofilit” în 1 Petru 3:4; 5:5b. Cum putem distinge ceea ce este nepieritor și neofilit?

R: Uneori este greu pentru oameni, deoarece cea mai mare parte a ceea ce vedem este perisabil. Unii oameni, în special adolescenții, ar putea idolatriza o anumită vedetă de muzică sau de film. Dar zece ani mai târziu, s-ar putea să fi uitat aproape complet de ei. O melodie interesantă, din 2005, se numea „1985”. Era despre mama unui băiat care rămăsese definitiv ancorată în muzica, personalitățile și cultura americană din 1985, și despre cât de ciudată și de neobișnuită arăta și se comporta. Trei lucruri despre care Biblia spune că sunt veșnice sunt Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu și sufletele omenești. Așadar, concentrează-te pe acestea și amintește-ți că realizările tale, celelalte cunoștințe și obiectivele tale vor trece toate.

Î: În 1 Petru 1:4,23, având în vedere că suntem născuți dintr-o sămânță incoruptibilă și păstrați prin puterea lui Dumnezeu conform 1 Petru 1:5, poate un creștin să-și piardă mântuirea?

R: Creștinii autentici au păreri diferite în această privință. Creștini precum John Wesley cred că, deși Dumnezeu „păzește” creștinii, creștinii înșiși pot alege să fie îndepărtați de această „păzire”. Alții, precum eu, cred că cei care s-au angajat cu adevărat față de Hristos nu se vor abate niciodată.

Toți ar trebui să fie de acord că: a) cei care par a fi creștini se pot abate pentru totdeauna (2 Petru 2:20-22), b) Dumnezeu îi păzește pe creștinii care sunt cei aleși (Efeseni 1:13), c) Dumnezeu știe cine sunt cei aleși, d) putem avea încredere în mântuirea noastră (1 Ioan 5:13, 19), e) oamenii se pot înșela singuri și pot avea o convertire falsă (Matei 7:22-23) și f) ni se poruncește să ne examinăm continuu pentru a vedea dacă rămânem în credință (2 Corinteni 13:5).

Î: În 1 Petru 1:5a, cum suntem ocrotiți de puterea lui Dumnezeu prin credință?

R: Nu numai că suntem mântuiți prin Duhul Sfânt, ci mântuirea noastră este și păstrată de Duhul Sfânt. În Efeseni 1:13-14, Duhul Sfânt este o pecete care garantează mântuirea noastră.

Î: În 1 Petru 1:5b, cum este mântuirea noastră gata să fie revelată, dacă o avem deja sau o primim acum, conform 1 Petru 1:9? În ce sens este ea o moștenire în 1 Petru 1:4?

R: Mântuirea noastră a fost promisă în presciența lui Dumnezeu înainte de începutul lumii. Am primit mântuirea noastră atunci când am crezut. Dar mântuirea noastră completă, în care vom trăi în slava fără păcat în ceruri alături de Isus, nu se va împlini decât după ce vom muri sau vom fi răpiți.

Î: În 1 Petru 1:6,11, în ce fel suferințele noastre și gloriile care vor urma oglindesc pe cele ale lui Hristos?

R: Cu multă răbdare și fără să se plângă, Hristos a suferit pe nedrept pentru slava lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. La fel, cu multă răbdare și fără să ne plângem, ar trebui să fim dispuși să suferim pe nedrept pentru slava lui Dumnezeu și ca mărturie pentru ceilalți. De asemenea, dificultățile sunt importante pentru creșterea noastră. George Muller a spus: „Dificultățile sunt hrana de care se hrănește credința.” The Believer’s Bible Commentary, p. 2195.

Î: În 1 Petru 1:7, când este revelat Isus Hristos aici?

R: Aceasta se referă la a doua venire a lui Hristos în slavă, în norii cerului, menționată în Apocalipsa 1:7; 19:11-17; Matei 24:27-28 și Luca 21:27-28.

Î: În 1 Petru 1:8, care sunt cele trei surse ale bucuriei de nedescris și glorioase?

R: Ne putem bucura pentru că Dumnezeu ne-a mântuit atunci când ne-am încredințat viețile Lui pentru prima dată. De asemenea, ne putem bucura pentru că Duhul lui Hristos locuiește în noi zi de zi. În cele din urmă, ne putem bucura datorită împlinirii viitoare a mântuirii noastre în ceruri.

Î: În 1 Petru 1:9, avem deja mântuirea?

R: Rețineți că acest răspuns este identic cu discuția din Efeseni 1:13.

Biblia sugerează că Dumnezeu este atemporal. Pentru un Dumnezeu atemporal, răspunsul este toate cele trei: trecut, prezent și viitor.

Chuck Swindoll a scris o broșură excelentă de studiu biblic despre mântuire, în care discută aceste aspecte.

Aspecte legate de presciența și predestinarea din trecut: Înainte de începutul timpurilor, Dumnezeu cunoștea sfârșitul de la început și toate zilele noastre (Psalmul 139:16; Isaia 44:7; Efeseni 1:4; Tit 1:2).

Aspecte legate de evenimentele din prezent: Când am auzit Cuvântul adevărului și am chemat pe Domnul (Romani 10:9-10), am devenit o creație nouă (2 Corinteni5:17 ). Evrei 4:2 și Faptele Apostolilor 10:44 arată, de asemenea, aspectele din prezent.

Aspecte prezente continue: Pe măsură ce punem în practică în viețile noastre mântuirea care este în noi, Dumnezeu se află în procesul de a ne transforma viețile (Filipeni 2:12-13; 1 Petru 2:2; Evrei3:14 ;4:11 ; 6:11).

Aspecte ale speranței viitoare: Tânjim după desăvârșirea mântuirii noastre (Evrei 9:15,28; Romani 8:23-25; 1 Petru 1:4-5,9,13; 1 Corinteni 15:50-53; 2 Corinteni 5:5).

Î: În 1 Petru 1:12a, cum le-au propovăduit profeții Evanghelia prin Duhul Sfânt?

R: Când profeții vorbeau despre viitor, ei nu slujeau doar poporului care îi asculta în acel moment, ci și generațiilor viitoare. În Daniel 12:8-10, de exemplu, Daniel a spus că nu înțelegea, iar Dumnezeu i-a spus că cuvintele nu erau pentru el, ci trebuiau să fie sigilate (făcute de neînțeles) până la vremea sfârșitului.

Î: În 1 Petru 1:12b, în ce fel își doresc îngerii să cerceteze „aceste lucruri”? Care sunt aceste lucruri? Evrei 2:9, 16 ar putea oferi câteva indicii.

R: Aceasta se referă la mântuirea credincioșilor. Isus a oferit mântuirea oamenilor, nu îngerilor, așa că îngerii nu vor experimenta ceea ce experimentăm noi prin mântuire. Îngerii sunt însă duhuri care ne slujesc. Această mântuire prin Hristos a fost sugerată din belșug în Vechiul Testament, dar nu a fost dezvăluită pe deplin până la venirea lui Hristos și la vremea Bisericii, conform Efeseni 3:9-11.

Î: În 1 Petru 1:13, cum ne punem speranța „pe deplin” în harul care urmează să fie revelat?

R: Uneori, creștinii pot fi cuprinși de disperare și nu au suficientă speranță în căminul nostru viitor din cer; dar nu asta se înțelege aici. Mai des, creștinii au prea multă speranță – prea multă speranță în lucruri secundare care nu merită să ne punem speranța în ele. Speranța în averea noastră, în cariera noastră, în sănătatea noastră, în familia și relațiile noastre de aici, de pe pământ, toate acestea pot dispărea în orice moment. Este demn de milă când o persoană își pune speranța în aceste lucruri, iar speranțele ei sunt spulberate. Dar noi trebuie să ne punem speranța în lucrurile nepieritoare, în mântuirea noastră și în mersul nostru spre căminul nostru veșnic.

Î: De ce 1 Petru 1:13 și alte pasaje ne spun să fim stăpâni pe noi înșine? Există vreun pasaj în Biblie care să ne spună să fim stăpâniți de Hristos, având în vedere că Isus este Domnul nostru?

R: Nu există niciun pasaj care să ne spună să fim conduși de Hristos; există doar pasaje care ne poruncesc (dar nu ne obligă) să ne supunem lui Isus ca Domn al nostru. Spre deosebire de posedarea demonică, în care persoana posedată își pierde puținul de libertate pe care îl avea pentru a nu păcătui, în Hristos se află libertatea desăvârșită. Vestea bună este că o persoană care se află sub stăpânirea lui Isus este, de fapt, mai liberă decât o persoană care nu este mântuită și se află în robia păcatului. Vestea proastă este că niciun creștin de pe pământ nu ajunge vreodată în starea în care să nu mai trebuiască să-și facă griji că va fi ispitit sau că-L va nemulțumi pe Domnul.

Există anumite aspecte legate de ascultarea față de Hristos și de stăpânirea de sine, dar, spre deosebire de demoni și de păcat, în Hristos există libertate. Dumnezeu poruncește, dar pe pământ El (de obicei) nu alege să forțeze.

Î: În 1 Petru 1:13, care sunt diferitele aspecte ale stăpânirii de sine? Care sunt diferitele motive pentru care creștinii nu reușesc să aibă stăpânire de sine în anumite domenii?

R: Uneori, o persoană poate avea multă stăpânire de sine într-un domeniu, dar nu și în altul. Însă Dumnezeu dorește ca noi să avem stăpânire de sine în toate domeniile. În ceea ce privește lucrurile păcătoase, ar trebui să avem stăpânire de sine și să nu dorim deloc să le facem. Dar chiar și în cazul lucrurilor care nu sunt păcătoase, cum ar fi mâncarea și (lipsa) exercițiilor fizice, trebuie să avem, de asemenea, stăpânire de sine. Uneori încercăm să ne scuzăm lipsa de autocontrol într-un anumit domeniu, invocând autocontrolul pe care îl avem în alt domeniu. Unii creștini, foarte implicați în slujire, pot crede uneori că acest lucru poate scuza lipsa de autocontrol într-un alt domeniu. Dar Petru nu se referă la „un anumit autocontrol” sau la „autocontrol parțial”, ci trebuie să avem autocontrol în toate domeniile, pentru a ne putea prezenta în fața lui Hristos stăpânind asupra noastră.

Î: În 1 Petru 1:14, cum se conformează unii creștini, poate fără să-și dea seama, dorințelor rele ale lumii?

R: În aproape orice epocă și cultură, există lucruri în mod explicit păcătoase care sunt acceptate din punct de vedere cultural. Fie că este vorba de îmbătarea săptămânală, de duelurile din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, de exploatarea sclavilor din secolele al XVII-lea până în al XIX-lea, de prejudecățile împotriva diverselor popoare, sau de imoralitatea heterosexuală și homosexualitatea din secolele al XX-lea și al XXI-lea.

Î: În 1 Petru 1:15 se spune că Dumnezeu a fost întotdeauna perfect sfânt. Noi nu suntem și nu putem fi niciodată perfect sfinți în această viață. Deci, cum suntem chemați să fim sfinți, așa cum este sfânt Dumnezeu? (1 Petru 1:16 citează din Leviticul 11:44; 11:45; 19:2. Există o idee similară în Leviticul 20:7.)

R: Aici sunt două aspecte.

Țintește spre stele: Deși o persoană care țintește spre stele nu le va atinge, ea poate totuși să ajungă mult mai departe decât o persoană care țintește spre pământ. Deși nu vom atinge niciodată sfințenia perfectă în această viață, trebuie să ne străduim să o atingem chiar acum.

Perfecțiune/maturitate relativă: Imediat după ce Pavel spune că nici el nu a ajuns încă la desăvârșire în Filipeni 3:12, el afirmă că era desăvârșit în sensul de a fi matur în Filipeni 3:15. Așadar, cât timp ne aflăm astăzi în acest trup, putem spera să atingem maturitatea și să biruim păcatele și dependențele care ne asaltează.

Î: În 1 Petru 1:14-16, având în vedere că nu putem fi perfecți fără păcat și la fel de sfinți ca Dumnezeu, ne cere Dumnezeu aici ceva imposibil?

R: Nu, dar există trei aspecte.

Din punct de vedere pozițional, este posibil să fim declarați sfinți în ochii lui Dumnezeu.

Din punct de vedere al experienței, nu suntem și nu vom fi niciodată fără păcat în această viață pe pământ.

În Cer, ne vom fi atins țelul, iar experiența noastră se va potrivi cu poziția noastră.

Credincioșii poate că nu sunt perfecți, dar niciun credincios nu și-ar dori, în ultimă instanță, să nu fie perfect.

Î: În 1 Petru 1:17, cum ar trebui noi, ca creștini, să ne trăim viața aici, în frică? În limba greacă, acesta este cuvântul generic pentru frică, phobos/phobou. Diverse traduceri ale Bibliei folosesc „frică”, „frică plină de respect” (BSB), „respect” sau „prudență sănătoasă și serioasă”?

R: Trebuie să trăim cu o uimire plină de reverență față de Creatorul și Mântuitorul nostru. Dumnezeu este cea mai iubitoare ființă din univers, dar este și cea mai mânioasă. Pavel nu se temea că își va pierde mântuirea, dar se temea de pierderea răsplății dacă s-ar fi abătut de la calea cea dreaptă. De asemenea, putem să ne temem de iad pentru cei dragi care nu-L cunosc pe Domnul.

Î: În 1 Petru 1:18-19, am fost răscumpărați cu ceva mai prețios decât argintul sau aurul, și anume sângele lui Hristos. În 1 Petru 1:7, credința noastră are o valoare mai mare decât aurul. Crezi cu adevărat că mântuirea ta și credința ta au o valoare mai mare decât aurul? Cum ar trăi și ar reacționa în această lume un creștin care crede cu adevărat acest lucru, în comparație cu un creștin care nu crede?

R: Un creștin ar trebui să se preocupe mai mult de relația sa cu Hristos și de mântuirea celorlalți decât de siguranța financiară sau de succes. Atât carnetul de cecuri, cât și agenda unui creștin ar trebui să reflecte mai mult un interes pentru Împărăția lui Dumnezeu decât pentru simpla acumulare de bani.

Î: În 1 Petru 1:18 și Matei 15:9, tradiția este întotdeauna rea?

R: Nu. Tradiția în sine poate fi bună sau rea, în funcție de faptul dacă contravine Cuvântului lui Dumnezeu sau nu. Cu toate acestea, chiar și tradițiile evlavioase, dacă devin mai importante pentru o persoană decât Dumnezeu, devin un idol rău pentru acea persoană.

Î: În 1 Petru 1:19, mântuirea se bazează pe sângele lui Isus de pe cruce sau pe faptul că Isus a petrecut trei zile în Iad, așa cum a spus Kenneth Copeland?

R: Conform cărții *When Cultists Ask*, p. 292, Copeland a spus: „Isus a coborât în iad pentru a elibera omenirea de pedeapsa trădării majore a lui Adam... când sângele Său s-a vărsat, acesta nu a ispășit...”. Această afirmație a fost făcută într-o scrisoare personală citată în cartea lui D.R. McConnell, *A Different Gospel* (Hendrickson Publishers, 1988).

Iată cinci dintre numeroasele motive pentru care această perspectivă este greșită.

Efeseni 1:7 spune că avem răscumpărare prin sângele Său.

Apocalipsa 1:5 spune, de asemenea, „prin sângele Lui”.

În Ioan 19:30, Isus a spus „tetelestai”, care este un termen contabil grecesc ce înseamnă „plătit în întregime”.

Evrei 10:14-20 spune că a existat o singură jertfă. Evrei 10:19-20 spune că aceasta a fost prin sângele lui Isus, prin perdeaua care este trupul Său.

În Faptele Apostolilor 20:28, Isus a răscumpărat Biserica cu propriul Său sânge.

Pe scurt, un creștinism fără sânge nu este fidel Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie.

Î: În 1 Petru 1:20, Efeseni 1:4; Faptele Apostolilor 2:23 și Tit 1:2, a fost Hristos ales să moară pentru păcatele noastre și să ne răscumpere prin sângele Său după ce Adam și Eva au păcătuit sau înainte? De ce?

R: Hristos a fost ales ca Miel înainte de întemeierea lumii. În presciența Sa, Dumnezeu știa că Adam și Eva vor păcătui și că vom avea nevoie de un Mântuitor, cu mult înainte ca Adam și Eva să existe. Cu toate acestea, cunoașterea lui Dumnezeu nu a dus la constrângere; vina și responsabilitatea pentru păcatele lui Adam și Eva, precum și pentru ale noastre, aparțin lui Adam și Evei și nouă, nu lui Dumnezeu.

Î: Ce spune 1 Petru 1:20-21 că este important cu privire la divinitatea lui Hristos?

R: Mântuirea noastră este în întregime o lucrare a lui Dumnezeu și nu este, nici în totalitate, nici parțial, o lucrare a cuiva care nu este Dumnezeu. Dacă Isus ar fi fost doar un om, atunci credința și speranța noastră ar fi fost puse într-un om care nu este Dumnezeu. Deoarece Isus este Calea, Adevărul și Viața, atunci Calea, Adevărul și Viața ar fi doar un om, și nu Dumnezeu. Mântuirea este o lucrare a lui Dumnezeu, deoarece Isus este Dumnezeu. Isus este, de asemenea, pe deplin om, dar dacă El nu ar fi Dumnezeu, mântuirea noastră nu ar fi de la Dumnezeu.

Î: 1 Petru 2:1 spune: „orice fel de calomnie”. Care sunt diferitele tipuri de calomnie? Vezi Iacov 4:11-12.

R: Calomnia înseamnă a spune lucruri negative și neadevărate despre cineva sau ceva, în timp ce lingușirea înseamnă a spune lucruri pozitive, dar neadevărate, despre cineva sau ceva. Există calomnia explicită, care constă pur și simplu în a spune lucruri false și rele despre cineva, dar există și calomnia subtilă, în care spui ceva care sună bine la suprafață, dar care, în realitate, subminează credibilitatea unei persoane. Un tip se numește „complimente cu două sensuri”, cum ar fi „pare că face o treabă foarte bună, pentru cineva atât de neexperimentat și de ignorant în privința a ceea ce se întâmplă”. Calomnia poate fi publică, dar uneori cea mai gravă calomnie se spune pe la spatele unei persoane. Calomnia este adesea folosită pentru a te ridica pe tine însuți în detrimentul altcuiva sau pur și simplu pentru a-i discredita reputația. Poate fi folosită și pentru a discredita judecata sau moralitatea cuiva sau pentru a-i ataca credibilitatea în ceea ce privește vorbirea sau conducerea. Ce feluri de calomnie li se poruncește creștinilor să le evite? – toate felurile.

Uneori există un moment și un loc potrivit pentru a spune lucruri negative care sunt adevărate. Asta nu este calomnie dacă este adevărat. Cu toate acestea, chiar dacă ceva este adevărat, nu este neapărat întotdeauna adevărat că Dumnezeu vrea ca noi să spunem tuturor. Când spunem lucruri negative, ar trebui să ne asigurăm că sunt adevărate, utile, necesare și că sunt ceea ce Dumnezeu vrea să spunem.

Î: În 1 Petru 2:2, cât de mult îi place unui bebeluș laptele? Care este laptele spiritual al lui Dumnezeu? Ne place laptele spiritual al lui Dumnezeu la fel de mult?

R: Laptele este totul pentru un prunc, deoarece acesta nu cunoaște altă hrană. Pruncii recunosc laptele ca fiind singurul lucru care le poate satisface foamea. La fel, ar trebui să recunoaștem că apropierea de Dumnezeu și citirea Cuvântului Său sunt singurele modalități prin care ne putem satisface foamea spirituală.

Î: În 1 Petru 2:2, trebuie să dorim laptele Cuvântului sau mâncarea solidă în locul laptelui, așa cum ne învață Evrei 5:12-14?

R: La fel ca în cazul hranei fizice, toți trebuie să dorească laptele, în special creștinii nou-născuți. Cu toate acestea, laptele nu este suficient pentru ca copiii mai mari să crească și să devină adulți, și nu ar trebui să ne mulțumim doar cu lapte, ci să consumăm și hrană solidă.

Î: În 1 Petru 2:3, toți cei care gustă că Domnul este bun ajung în cer? Vezi Evrei 6:4-6.

R: Nu. La fel cum unii oameni pot gusta, dar nu pot înghiți, oamenii pot avea o experiență și totuși să fie condamnați la iad. Suntem mântuiți prin har, prin credință. Dacă Evanghelia pe care o aude cineva nu este însoțită de credință, atunci acea persoană nu este mântuită și Evanghelia nu are nicio valoare pentru ea, așa cum spune Evrei 4:2. Alte versete care arată că chiar și cei care frecventează biserica pot cădea definitiv sunt Evrei 6:4-6; 10:26-31 și 2 Petru 2:20-22.

Î: 1 Petru 2:5 spune că casa lui Dumnezeu nu este o clădire, ci noi, Biserica Sa. În ce fel ar putea creștinii din SUA să neglijeze zidirea casei lui Dumnezeu? Ghiciți ce procent, în medie, donează bisericile pentru misiunile străine.

R: S-ar putea să fim mai preocupați de propriile noastre finanțe și de timpul nostru decât de slava lui Dumnezeu. Cifrele pe care le-am citit acum câțiva ani arată că, în medie, bisericile evanghelice donează aproximativ 10-13 la sută pentru misiunile din străinătate. Bisericile liberale donează doar câteva procente.

Î: În 1 Petru 2:5-8, care sunt toate „pietrele” pe care este zidită Biserica? Vezi Efeseni 2:19-22 și Apocalipsa 21:12-14.

R: Isus este piatra de colț, stânca cea mai importantă pe care este zidită Biserica. Urmează apoi pietrele de temelie ale apostolilor și profeților.

Î: În 1 Petru 2:5-8, pietre alungite de diferite dimensiuni pot fi folosite toate într-un zid. Mortarul poate umple micile goluri. Dar dacă o piatră are o proeminență lungă și îngustă sau o gaură în mijloc, ea nu poate fi folosită. Cum se ocupă Dumnezeu de găurile și proeminențele lungi din viețile noastre?

R: Păcatele de care nu vrem să scăpăm în viețile noastre pot fi ca niște țepi lungi, care nu se potrivesc și ies în afară. Dacă nu vrem să le îndepărtăm, Dumnezeu le poate îndepărta, iar uneori disciplina poate fi dureroasă. La fel, dacă avem un defect de caracter fundamental, necreștin, care este analog cu o gaură mare în centrul pietrei, aceasta va împiedica piatra să-și îndeplinească scopul de a ține ploaia afară sau aerul răcoros înăuntru. Duhul Sfânt trebuie să ne remodeleze, să astupe găurile și să ne netezească țepii.

Î: În 1 Petru 2:6-8, în ce sens este Isus atât piatra de temelie, cât și piatra de coronament?

R: Piatra de temelie este singurul punct de referință pentru toate celelalte părți ale clădirii. Piatra de temelie este Isus Hristos și nimeni altcineva. În același timp, Isus este și piatra de încununare, care este piatra de sus a unei arcade. Dacă piatra de încununare este îndepărtată, atunci arcul se poate prăbuși.

Î: În 1 Petru 2:8, de ce un Dumnezeu iubitor a rânduit pe unii să se poticnească?

R: Scriptura nu spune nicăieri că Dumnezeu ar fi constrâns pe cineva să păcătuiască. De fapt, în Iacov1:13 se spune că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni. Cu toate acestea, pe cei despre care Dumnezeu știe că vor alege să-L respingă complet, El i-a rânduit să se poticnească în mai multe feluri.

Î: În 1 Petru 2:9, care este diferența dintre o națiune sfântă și o preoție regală?

R: În timp ce un profet îl reprezenta pe Dumnezeu în fața poporului, un preot reprezenta poporul în fața lui Dumnezeu. Un rege conducea poporul. Deși toți creștinii sunt preoți, nu avem nevoie de altcineva care să ne reprezinte în fața lui Dumnezeu, deoarece Mijlocitorul nostru este atât Dumnezeu, cât și om: Isus Hristos. Ozia a încercat să îmbine funcția de rege cu cea de mare preot, dar Dumnezeu l-a pedepsit cu lepră pentru tot restul vieții sale pentru că a ars tămâie pe altarul tămâiei, când nu era împuternicit să facă acest lucru. Israeliții erau o națiune sfântă; creștinii, din toate grupurile etnice din fiecare țară, sunt astăzi o națiune sfântă.

Î: În 1 Petru 2:10, ce pasaje din Vechiul Testament menționează faptul că nu erau un popor al lui Dumnezeu și că acum sunt un popor?

R: Petru face probabil aluzie la Osea 1:9-10, unde Osea și-a numit fiul Lo-Ammi, ceea ce înseamnă „nu poporul meu”, în versetul 9. Dar în versetul 10, Osea spune că cei care erau numiți „nu poporul meu” vor fi numiți acum „fii ai Dumnezeului celui viu”.

Î: În 1 Petru 2:10, oare Dumnezeu nu arată milă tuturor, având în vedere că, în Psalmul 145:8,18, El este milostiv față de tot ce a creat?

R: Dumnezeu arată o milă generală față de tot ceea ce a creat. El le dă viață, aer și hrană. Cu toate acestea, Dumnezeu are dreptul de a arăta milă deosebită oricui dorește. Dumnezeu a arătat milă deosebită față de israeliți, chiar și după ce aceștia I s-au împotrivit de nenumărate ori. Dumnezeu a arătat milă deosebită față de Saul din Tars și față de mulți oameni din zilele noastre. Totuși, nu luați mila lui Dumnezeu ca pe ceva de la sine înțeles. Dumnezeu este drept față de toți, dar El a arătat o milă deosebită față de Iacov și descendenții lui, pe care nu a arătat-o față de Esau și descendenții lui, așa cum arată Romani 9:11-15.

Î: În 1 Petru 2:11, în ce sensuri suntem străini și locuitori trecători în această lume? În ce sensuri nu suntem? Vezi Ioan 17:9, 11, 13-19, Filipeni 3:18-20 și Coloseni 3:1-4; 2 Corinteni 5:16; și Romani 12:2.

R: Aceasta nu este casa noastră și nu suntem cetățeni ai acestui loc. Tânjim să ajungem acasă, în ceruri. Nu aparținem acestui loc pentru totdeauna; suntem doar în trecere.

Misionar în Africa timp de 40 de ani, Henry C. Morrison s-a îmbolnăvit și a trebuit să se întoarcă cu vaporul în America. Când pachebotul a acostat, a avut loc o mare paradă. Fostul președinte Theodore Roosevelt se afla și el pe navă, iar orchestra mare era acolo pentru a-l întâmpina după safariul său. Misionarul se gândea cu tristețe că Roosevelt a avut parte de această mare sărbătoare, deși tot ce făcuse fusese să vâneze elefanți, iar el, deși salvase suflete, de ce nu era nicio sărbătoare pentru a-l întâmpina? Dumnezeu i-a vorbit, spunându-i: „Dar tu încă nu ai ajuns acasă.” Casa noastră nu este aici, așa că nu te acomoda prea mult. Casa noastră și cetățenia noastră sunt în ceruri. Trebuie să fim „nu din această lume”. Pe de altă parte, în prezent trebuie să fim „în lume” și să interacționăm cu tot felul de oameni de aici, în loc să fim izolaționiști. Ne aflăm pe teritoriul inamicului, deoarece Satana este cel care controlează această lume, deși Dumnezeu îl poate învinge.

Î: În 1 Petru 2:12, care sunt cele cinci moduri în care păgânii îi acuza pe creștini că greșesc pe atunci? Care sunt cel puțin cinci moduri în care necreștinii îi acuză pe creștini că greșesc astăzi?

R: Iată cinci moduri.

1. Sună ciudat astăzi, dar păgânii romani îi acuza pe creștini că sunt „atei”. Erau numiți atei pentru că nu credeau în zeii romani.

2. Creștinii vorbeau despre Cina Domnului, iar păgânii îi acuza de canibalism.

3. Creștinii spuneau că se iubesc unii pe alții, iar păgânii îi acuza de promiscuitate și incest.

4. Când aveau loc calamități naturale și războaie, creștinii erau învinuiți, deoarece se spunea că lipsa lor de respect față de zeii greco-romani îi făcea pe aceștia să se mânie. Desigur, așa cum a subliniat un creștin din primele veacuri, calamitățile și războaiele aveau loc și înainte ca Hristos să vină pe pământ.

5. Creștinii refuzau să se închine împăratului roman sau să-i aducă jertfe, așa că erau considerați lipsiți de patriotism și neloiali față de Imperiu.

Î: În 1 Petru 2:13, 17, cum puteau creștinii de atunci să se supună unui împărat rău precum Nero? Crezi că era mai greu să te supui și să-i cinstești pe conducători atunci sau astăzi?

R: Primii creștini vorbitori de limba greacă foloseau un joc de cuvinte pentru a face distincția între „legile legitime”, care nu intrau în conflict cu poruncile lui Dumnezeu, și „legile ilegale”, care intrau în conflict cu acestea. Cei conștiincioși se supuneau legilor legitime, dar nu se supuneau în tăcere celor ilegale, cum ar fi aducerea de jertfe împăratului.

Î: În 1 Petru 2:13,17, dacă o țară democratică are un conducător și membri ai parlamentului sau ai congresului care acționează ostil față de valorile creștine, cum trebuie să îi respectăm totuși? Cum trebuie să ne opunem lor?

R: Trebuie să respectăm funcția și să nu-i disprețuim sau să-i insultăm. Dar putem, de asemenea, să ne străduim să-i protejăm pe cei persecutați de ei și să depunem eforturi, donând timp și bani, pentru a-i împiedica să fie aleși din nou.

Î: În 1 Petru 2:17, trebuie oare să-i cinstim cu adevărat pe toți cei care dețin autoritate, chiar și pe liderii religiilor false, ai bandelor criminale și ai guvernelor represive?

R: 1 Petru2:17 spune să arătăm respectul cuvenit tuturor, iar noi trebuie să aplicăm această poruncă în cel puțin patru moduri.

1. Să-i cinstim în mod specific pe conducătorii aflați la putere. Nu pentru că persoana respectivă ar fi neapărat demnă de această cinste (uneori nu este), ci pentru că trebuie să cinstim funcția lor guvernamentală. De exemplu, într-o societate democratică, dacă nu avem o părere bună despre prim-ministru sau președinte, putem depune eforturi pentru a împiedica realegerea acestuia și îi putem încuraja pe alții să nu voteze pentru el. Cu toate acestea, trebuie să conștientizăm că acea persoană este, în prezent, liderul nostru guvernamental. Nu ar trebui să vorbim în așa fel încât să minimalizăm autoritatea funcției sale.

2. Arătați respectul cuvenit tuturor. Dumnezeu i-a creat pe toți, fiecare poartă chipul lui Dumnezeu (deși într-o formă căzută), iar Hristos a murit ca răscumpărare pentru toți (1 Timotei 2:6). Chiar și cineva atât de rău precum Saul din Tars poate veni la Hristos.

3. Respectul nostru față de toți ar trebui să fie independent de bogăție (Iacov 2:1-7), rasă sau sex (Galateni3:28 -29) sau vârstă (1 Timotei4:12 ), cu excepția faptului că trebuie să acordăm un respect special celor în vârstă (Leviticul19:32 ).

4. Ar trebui, de asemenea, să-i cinstim pe frații și surorile noastre în Hristos, ca parte a familiei noastre veșnice.

Pentru câteva exemple concrete despre cum să-i cinstim pe oameni, consultați 1 Timotei 5:1-8.

Î: În 1 Petru 2:18, de ce ar trebui un sclav să se supună stăpânului său, mai ales unui stăpân aspru? Ce răsplată i se promite?

R: Sclavii din societatea romană, precum și sclavii din alte epoci și din Africa de Est de astăzi, au puține mijloace de apărare împotriva unui stăpân aspru. Supunerea față de aceștia era probabil cea mai prudentă cale de acțiune în multe cazuri. A îndura suferința nedreaptă era o modalitate prin care puteau fi martori și Îl puteau slăvi pe Dumnezeu. În cele din urmă, din punct de vedere practic, majoritatea locuitorilor Imperiului Roman erau sclavi, iar sclavii eliberați nu aveau prea multe locuri unde să se ducă.

Î: În 1 Petru 2:21-25, care sunt cel puțin două legături între suferințele lui Hristos și suferințele noastre?

R: Suferințele lui Isus sunt un exemplu pentru noi. Așa cum Hristos a suferit pe nedrept, și noi ar trebui să fim dispuși să suferim pe nedrept. Deși moartea lui Hristos pe cruce pentru păcatele noastre a fost un eveniment unic, suferința noastră poate servi la a duce Evanghelia altora, mărturisind adevărul Evangheliei în propriile noastre vieți.

Î: În 1 Petru 3:1, cum poate o soție să-și câștige soțul pentru Hristos fără să spună un cuvânt?

R: Petru nu spune că soțiile nu ar trebui să spună niciun cuvânt; dimpotrivă, el afirmă că mărturia vieții lor ar trebui să fie de așa natură încât soții să poată fi câștigați pentru Hristos fără măcar să audă Evanghelia de la ele.

Î: În 1 Petru 3:1-7, de ce este greșit să spunem că acest pasaj ne învață că ar trebui să predicăm doar fără cuvinte?

R: Odată, când aveam o slujbă de vară la o companie de tehnologie, era o cantină mare unde mâncau oamenii. Discutam cu un bărbat și i-am spus că speram să devin misionar, iar el mi-a răspuns: „Știam eu, credeam că ești mormon!” Deși i-am explicat repede că sunt creștin, nu mormon, dacă vorbești despre lucruri spirituale, dar nu arăți că ești creștin, atunci pentru cine anume dai mărturie?

Am auzit de un bărbat de vârstă mijlocie care a devenit creștin și le-a spus colegilor de la birou. Un creștin care lucra acolo l-a felicitat, iar noul creștin l-a privit cam ciudat. I-a spus: „Știi că tu ai fost motivul pentru care am amânat să devin creștin timp de mulți ani?” Creștinul mai în vârstă a fost șocat și l-a întrebat de ce. Creștinul mai tânăr a spus că, înainte de a veni la Hristos, știa că viața lui era un dezastru. Dar când se uita la creștinul mai în vârstă, care părea să aibă pace, mulțumire și o viață pusă la punct, nu știa că acesta era creștin și s-a gândit că, dacă creștinul mai în vârstă putea să-și aibă viața pusă la punct fără să fie creștin, atunci nici el nu trebuia să fie.

Un soț ar ști cu siguranță că soția lui este creștină (și viceversa). Dar soțul, precum și alte persoane, pot fi atât de departe de Hristos încât refuză să audă orice despre Hristos. Însă dacă știu că ești creștin, atunci viața ta poate fi o mărturie pentru ei, chiar dacă nu vor asculta cuvintele tale. Este mai bine să ai și cuvinte, dar chiar și fără cuvinte, viața ta poate fi o mărturie.

Î: În 1 Petru 3:1-7, cum sunt câștigați soții necredincioși, sau alte persoane, de altfel, fără cuvinte?

R: Dacă o persoană știe că ești creștin, dar nu-ți acceptă cuvintele, ea poate totuși să vadă lumina ta strălucind prin viața ta. Lucrurile erau destul de întunecate în epoca romană. Când soții erau plecați, era obișnuit ca soțiile să se comporte imoral. De fapt, chiar și când erau acasă, dacă o sclavă refuza avansurile stăpânului ei, era pedepsită prin tăierea nasului. Dar când soții erau plecați, soțiile puteau comite adulter cu sclavi bărbați. Situația lui Iosif și a soției lui Potifar nu era deloc neobișnuită în epoca romană. Imperiul Roman avea o populație estimată la 70 de milioane, dintre care 40-50 de milioane erau sclavi.

Î: În 1 Petru 3:3, ar trebui femeile să-și împletească părul, să poarte aur sau să poarte haine elegante?

R: Frumusețea ta nu ar trebui să provină de acolo, pentru că, într-adevăr, frumusețea adevărată și durabilă nu poate veni din asta. Dacă crezi că „trebuie” să faci asta pentru a arăta bine sau dacă vrei să arăți foarte bine în comparație cu alte femei, ar trebui să te mai gândești o dată. Frumusețea ta ar trebui să provină din caracterul tău, nu de la Sears sau Macy’s.

Totuși, hainele frumoase și bijuteriile nu sunt ceva rău. În Ezechiel 16:10-13, Domnul a îmbrăcat în mod alegoric Ierusalimul cu haine frumoase și bijuterii.

Î: În 1 Petru 3:3-4, care credeți că sunt limitele modului în care femeile ar trebui să se împodobească în cultura noastră? – iar în ceea ce privește bărbații?

R: Pe vremuri, femeile purtau cercei și brățări scumpe din aur pentru a-și arăta statutul social. 1 Petru 3:3-4 se aplică astăzi, atât bărbaților, cât și femeilor, în cel puțin trei moduri.

Ostentație: Bărbații pot cumpăra ceasuri care costă 2.000 de dolari (sau 1.500 de dolari pentru unul mai ieftin) doar pentru a le arăta potențialilor clienți cât de bogați sunt. Am auzit de un consultant în inginerie care a cumpărat din altă țară mai multe ceasuri Rolex false, care costau doar câțiva dolari fiecare. În timpul unei croaziere cu un client, s-a atins de încheietura mâinii, s-a plâns că aceste ceasuri Rolex nu indică ora corect, le-a scos și le-a aruncat peste bord, în ocean. Desigur, clientul nu știa că era un fals. Uneori, oamenii bogați cheltuiesc mulți bani pe bijuterii, haine, mașini și case, pentru a-și arăta statutul social. Pe de altă parte, servitorul lui Isaac i-a dăruit viitoarei soții a lui Isaac, Rebeca, două brățări de aur și un inel de nas. Deoarece purtarea unui inel de nas din aur era acceptabilă în acea cultură pentru poporul lui Dumnezeu, purtarea unui cercel de aur este acceptabilă și astăzi. Dar ideea nu este să cheltuiți sume mari de bani pe bijuterii.

A fi sexy: Femeile cumpără adesea haine decoltate și indecente pentru a părea mai atractive. Desigur, probabil că nu se gândesc la cât de fidel va fi un bărbat care este atras de ele doar datorită hainelor pe care le poartă. La fel, am auzit de un băiat care avea o mașină de lux în liceu, iar iubitei lui îi plăcea foarte mult să se plimbe cu mașina lui frumoasă. Dar când el și-a distrus mașina, iubita lui s-a despărțit de el. Unii bărbați ridică greutăți, nu doar pentru sănătate sau pentru a avea performanțe bune în sport, ci pentru a părea mai atrăgători în ochii femeilor. Este bine să-ți dedici timp pentru a fi sănătos, dar acumularea unei mase musculare mari, atunci când nu este întreținută, se transformă ulterior în grăsime. Alții iau steroizi, care sunt foarte eficienți în creșterea masei musculare, dar pot duce la probleme de sănătate, inclusiv atacuri de cord.

Insecuritate legată de aspectul fizic: Oamenii sunt adesea preocupați de felul în care arată. Cu câțiva ani în urmă, șeful meu (și prietenul meu) de origine tamilă din India m-a invitat la prânz și, printre alte subiecte de conversație, mi-a spus că indienii folosesc creme înainte de nuntă pentru a-și face pielea să pară mai deschisă la culoare. Voia să mă întrebe de ce americanii albi merg la saloane de bronzare pentru a-și face pielea să pară mai închisă la culoare. Nu am știut ce să-i răspund. Radiațiile UV îmbătrânesc pielea și pot provoca cancer de piele, iar acest efect este cel mai puternic la persoanele cu pielea deschisă la culoare. De fapt, dacă o persoană cu pielea deschisă la culoare suferă o arsură solară gravă de mai mult de două ori în același loc, riscul de a dezvolta cancer de piele în acea zonă este mai mare. Presupun că răspunsul este că oamenii, în mod natural, nu sunt mulțumiți de ceea ce au, ci tind să creadă că ceea ce are altcineva este mai bun. Mi s-a spus că este la modă ca bărbații să se plângă că maxilarul lor nu este suficient de proeminent sau de „pătrat” și să-și dorească o operație la maxilar pentru a încerca să schimbe acest lucru. Persoanele scunde își doresc să fie mai înalte, iar cele înalte, mai ales unele fete, își doresc să fie mai scunde. Punctul de vedere creștin corect nu este acela de a ajunge la extrema opusă, de a fi atât de preocupat de aspectul tău încât să-ți dorești să fii cât mai urât posibil, ci mai degrabă acela de a nu fi atât de preocupat de tine însuți. Dacă îți lipsesc dinți și vrei să-i înlocuiești, sau dacă ai avut un accident și vrei o operație de reconstrucție, este în regulă, dar o persoană nu trebuie să ajungă la extreme.

Î: 1 Petru 3:6 le spune soțiilor să nu cedeze fricii. În 1 Petru 3:14b se spune că niciunul dintre noi nu ar trebui să se teamă de ceea ce se tem alții. Având în vedere perioada și contextul epistolei, despre ce fel de frică credeți că vorbea Petru în primul rând?

R: Frica imediată era persecuția sub Nero și sub împărații care au urmat. Nero nu se limita doar la a ucide creștinii, ci îi punea să fie uciși de animale sălbatice în spectacole publice, îi ardea de vii și le impunea alte torturi. O persoană trebuia nu doar să fie curajoasă ea însăși, ci și să aibă curajul de a ști că și cei dragi ai săi vor fi torturați.

Î: În 1 Petru 3:6 și Geneza 18:12, ar trebui o soție să-și numească soțul „domn”?

R: Petru menționează cuvintele Sarei ca pe o laudă, nu ca pe o poruncă. Cu toate acestea, Petru folosește cuvintele Sarei pentru a ilustra porunca din 1 Petru 3:5, conform căreia soțiile trebuie să fie supuse soților lor, ca cap al familiei. Citiți Efeseni 5:22-23 pentru mai multe învățături în acest sens.

Î: În 1 Petru 3:7, sunt femeile într-adevăr vase mai slabe?

R: Soțiile sunt, în general (dar nu întotdeauna), mai slabe fizic decât soții lor. (Unii ar putea spune că un pahar din porțelan fin este mai fragil decât o cană de tablă.) Cu toate acestea, Scriptura afirmă în Galateni 3:28-29 că bărbații și femeile sunt la fel de valoroși în ochii lui Dumnezeu. Interesant este că Galateni 3:28-29 pare a fi cel mai vechi text antic cunoscut care afirmă că bărbații și femeile sunt egali. Vezi „Hard Sayings of the Bible”, p. 712-714, pentru un răspuns diferit.

Î: În 1 Petru 3:7, cum poate lipsa de considerație față de soțiile noastre să ne împiedice rugăciunile?

R: Aceasta ar putea fi atât o observație generală, cât și o promisiune specifică (în sens negativ).

Observație generală: Isus a spus în Matei 5:23-24 că, dacă aduci o ofrandă și îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, să nu aduci ofranda. Lasă ofranda la altar, împacă-te cu fratele tău și apoi du-te și adu-ți ofranda. Cu siguranță, acest lucru s-ar aplica și dacă sora ta ar avea ceva împotriva ta.

Promisiune specifică: Dumnezeu a spus că nu ne va asculta rugăciunile dacă păstrăm păcatul în inimile noastre (Psalmul 66:18-19), dacă ne facem că nu auzim de cei săraci (Proverbele 21:13) sau dacă suntem răi (Proverbele 15:29; Isaia 59:1-3). Dumnezeu nu ne ascultă dacă alegem să nu-L ascultăm pe El (Zaharia 7:11-13 și implicit în Proverbe 28:9). La fel, dacă ne comportăm greșit față de soțiile noastre și alegem să nu le ascultăm, Dumnezeu s-ar putea să nu ne asculte până când nu ne pocăim de păcatele noastre.

Î: În 1 Petru 3:8, trebuie să fim întotdeauna politicoși? Isus, Ioan Botezătorul, Pavel și Petru nu au fost întotdeauna cât se poate de politicoși.

R: Acest verset ne spune să fim politicoși, nu să fim întotdeauna politicoși. Isus, Ioan Botezătorul și Pavel erau adesea politicoși. Cu toate acestea, Isus și Ioan Botezătorul i-au numit pe farisei „pui de vipere” în Matei23:33 ; Matei 3:7. Pavel nu a fost deosebit de politicos în Faptele Apostolilor13:11 față de Elima. Nici Petru însuși nu a fost prea politicos cu Simon Magul în Faptele Apostolilor 8:20,22. În loc să luăm 1 Petru 3:8 izolat, trebuie să înțelegem fiecare verset în contextul întregii Biblii și să fim politicoși în general, dar să mustrăm și să fim insistenți atunci când este cel mai bine să facem acest lucru.

Î: În 1 Petru 3:8, ce înseamnă să trăim în armonie unii cu alții?

R: Există trei aspecte.

Negativ: Identificați ceea ce faceți și care îi deranjează pe ceilalți și încetați să mai faceți acel lucru. Orice vă deranjează la altcineva, fie învățați să trăiți cu acel lucru, fie atrageți-i atenția cu blândețe, pentru ca acea persoană să înceteze. Înseamnă să vă înțelegeți bine cu ceilalți, fără tensiuni.

Pozitiv: Dar armonia nu se oprește aici. Le place celorlalți să fie în preajma ta? Ție îți place să fii în preajma celorlalți? Oamenii au „limbaje ale iubirii” diferite prin care să le arăți că sunt iubiți, apreciați și acceptați. Pentru unii ar putea fi mici cadouri; pentru alții, o îmbrățișare; pentru alții, petrecerea timpului împreună făcând o activitate. Dacă l-aș suna pe soțul/soția ta la telefon, mi-ar spune el/ea că îi place cu adevărat să fie în preajma ta sau nu? Copiilor tăi le place să fie în preajma ta, și ție în preajma lor? Familiei tale în Domnul (alți creștini) îi place să fie în preajma ta? Dacă nu, ce poți face pentru a îmbunătăți situația?

Baza: Va exista mai multă armonie, atât prin eliminarea aspectelor negative, cât și prin întărirea celor pozitive, dacă tu și ei citiți și urmați Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă voințele voastre sunt aliniate cu voia lui Dumnezeu, atunci ele sunt aliniate și între ele.

Î: În 1 Petru 3:9-11, în ce fel este obișnuit în lume să răsplătești răul cu rău și insulta cu insultă? De ce nu ar trebui să facem asta?

R: Lumea gândește în termeni de „lege”, de a se răzbuna pe oameni, de a-i pedepsi pe cei care îți fac rău. Creștinii ar trebui să-i binecuvânteze pe cei care îi persecută și îi insultă, așa cum poruncește Isus în Luca 6:27-36.

Î: 1 Petru3:13 , înseamnă oare că oamenii care „urmează binele” nu vor fi niciodată vătămați?

R: Deși credincioșii nu vor suferi niciodată un rău semnificativ dintr-o perspectivă veșnică, probabil că nu la asta se referă versetul aici.

Cei care fac binele nu vor suferi niciodată pe bună dreptate vreun rău pentru că fac binele, iar poporul lui Dumnezeu nu ar trebui să-i pedepsească niciodată pe alții pentru că fac binele. Cu toate acestea, versetul următor, 1 Petru3:14 , recunoaște că oamenii suferă adesea pe nedrept în această viață, pentru că fac binele.

Î: În 1 Petru 3:15, de ce ar trebui creștinii să-și argumenteze credința, sau oare Ioan3:16 și Faptele Apostolilor16:31 sugerează că trebuie pur și simplu să credem?

R: Așa cum arată 1 Petru3:15 , avem atât rațiune, cât și speranță. Un proverb celebru spune că adevărata credință „depășește rațiunea, dar nu o contrazice”. Nu putem dovedi nimic cu certitudine absolută, nici măcar dacă soarele va răsări mâine. Trebuie să le explicăm celorlalți motivele pentru care creștinismul este rațional și să încercăm să-i convingem să devină creștini, așa cum spune 2 Corinteni 5:11.

Totuși, trebuie să conștientizăm că nu putem converti nici măcar o singură persoană la Hristos. Duhul Sfânt este Cel care convertește oamenii, iar fără lucrarea Duhului Sfânt, nu ar exista nicio speranță ca cineva să vină la Hristos. Consultați „When Critics Ask”, p. 531-532, și „When Cultists Ask”, p. 293, pentru răspunsuri mai detaliate.

Î: În 1 Petru 3:15, cum trebuie să avem întotdeauna un răspuns, dar cu blândețe și respect?

R: Ar trebui să avem un răspuns pentru orice întrebare sau obiecție sinceră pe care o are un necredincios. Dar este în regulă să răspundem: „Nu știu, dar voi reveni cu un răspuns.” Apoi, să găsim răspunsul și să le răspundem. Este destul de probabil ca întrebarea pe care o pun să se regăsească printre cele peste 8.200 de întrebări la care s-a răspuns pe. Încă trei puncte de luat în considerare în răspuns.

Cum să nu procedăm: Un site web necreștin, discutând despre mișcarea New Age, a spus: „Oamenii [din mișcarea New Age] folosesc cristale pentru a intra în contact cu inteligențe superioare. Oamenii care plătesc atâția bani pentru niște pietre au, evident, nevoie de contact cu inteligențe superioare.” Problema, dacă un creștin ar spune acest lucru, nu este că critică mișcarea New Age, ci că îi înjosește pe oamenii care sunt înșelați de această mișcare.

Cum să procedăm: În interiorul nostru, atitudinea noastră ar trebui să fie una de iubire altruistă față de cealaltă persoană. Ar trebui să ne dorim ca aceștia să vină la Hristos și să trăiască în bucurie cu Dumnezeu și cu noi, pentru totdeauna. În loc să încercăm să fim foarte atenți la cuvintele noastre pentru a evita ca o atitudine negativă să iasă la iveală, este mai bine să nu avem de la bun început atitudini negative față de ceilalți și să spunem pur și simplu ceea ce avem în inimă.

Mai exact, ai putea răspunde la o întrebare într-un mod care îi jignește, iar aceștia nu vor mai dori să se gândească la creștinism. Ideea principală în răspunsul tău la obiecția lor sinceră nu este „ei sunt de vină pentru că greșesc”, ci „acest lucru este incorect din aceste motive, iar adevărul este așa și așa din aceste motive”.

Când să nu procedați astfel: Cum vă dați seama dacă obiecția lor este sinceră sau nu? O modalitate este să-i întrebi: „Dacă ți s-ar răspunde la această întrebare, te-ar apropia asta de a-L accepta pe Isus ca Domn și Mântuitor personal al tău?” Dacă răspunsul lor este „da”, atunci găsește răspunsul. Dar dacă răspunsul lor este „nu”, atunci nu este o obiecție sinceră și ar trebui să-i întrebi: „Atunci, ce te-ar apropia de a-L accepta pe Isus ca Domn și Mântuitor al tău?”, și să-ți concentrezi timpul asupra acestui lucru în schimb.

Respectă oamenii, dar nu încuraja respectul față de religia falsă: 1 Corinteni 10:20 spune că jertfele păgânilor sunt aduse demonilor. Ilie a fost cu siguranță mai puțin decât respectuos față de Baal în 1 Regi 18:27. Isus nu a respectat doctrina saducheilor în Matei 22:29-32. Atitudinea lui Isus față de farisei și învățăturile lor nu a fost deloc mai ospitalieră în Matei 23:13-33, numindu-i morminte văruite și puiet de vipere. Pe de altă parte, Isus a fost plin de îndurare față de Nicodim, un fariseu, în Ioan 3:3-10.

Î: În 1 Petru 3:16-17, în ce fel suferințele noastre pentru faptele bune au vreo legătură cu suferințele lui Hristos?

R: Pe de o parte, viețile și suferințele noastre nu pot adăuga nimic și nici nu pot scădea nimic din suferința pe care Hristos a îndurat-o pentru noi când a murit pe cruce pentru păcatele noastre. Dar, pe de altă parte, suferințele noastre pot deschide calea pentru răspândirea mesajului Evangheliei, pot demonstra necredincioșilor realitatea păcii și a puterii lui Hristos în viețile noastre și pot slăvi pe Dumnezeu pe măsură ce urmăm pașii lui Hristos. Toate suferințele noastre sunt mici și de scurtă durată în comparație cu marea bucurie pe care o vom avea în ceruri pentru totdeauna.

Î: În 1 Petru 3:18b, având în vedere că Isus a fost înviat în Duh, înseamnă oare că El nu a fost înviat și fizic? (Martorii lui Iehova și Biserica Unificării a reverendului Moon neagă învierea fizică a lui Isus)

R: Nu. Acest verset spune că Isus a fost adus la viață de Duhul Sfânt. Nici acest verset, nici altul nu folosește cuvântul „doar” pentru a spune că Isus a fost înviat doar în duh. Trupul mort al lui Isus a fost înviat la viață conform Faptele Apostolilor 2:30-32; 13:35-37; 10:39-41; Faptele Apostolilor 1:3; 1 Corinteni 15:1-7.

Uneori, oamenii primesc răspunsuri diferite atunci când pun întrebări diferite. Dacă întrebarea este „pot face ca acest verset să însemne ceea ce vreau eu să însemne?”, pot primi un răspuns. Dar dacă întrebi „ce a vrut Petru să spună cu adevărat?”, atunci vei primi un răspuns diferit. Unii ar încerca să susțină că, din moment ce Hristos a fost înviat de Duhul, Isus nu era viu și în trup. Dar Hristos a fost înviat de Duhul atât în trup, cât și în Duh. Petru a vorbit despre învierea lui Isus Hristos din morți în 1 Petru 1:3. În timp ce evreii credeau într-o viață de apoi, saducheii negau învierea fizică din morți, iar fariseii o afirmau. Când Petru a folosit termenul „înviere”, cititorii săi evrei știau la ce se referea. Nu există nicio dovadă că cineva din istoria antică ar fi spus: „Nu, saducheii greșesc când neagă învierea, dar este vorba doar de o înviere spirituală.” 1 Petru 1:21 vorbește despre „Dumnezeu, care L-a înviat din morți și L-a proslăvit, și astfel credința și speranța voastră sunt în Dumnezeu.”

Î: În 1 Petru 3:18b-20, pe scurt, cum credeți că a predicat Hristos duhurilor din temniță?

R: Creștinii nu sunt de acord în această privință. Aceasta include oamenii care au trăit în vremea lui Noe și au murit în potop. Unii cred că, după moartea Sa și înainte de învierea Sa, Hristos și-a vestit mesajul (fără posibilitatea pocăinței) celor care au murit. O a doua perspectivă, care datează din perioada Bisericii primare, cu Irineu de Lyon, Clement din Alexandria și Hipolit – toți înainte de anul 235 d.Hr. –, este că Hristos a predicat celor care nu au avut niciodată ocazia să audă Evanghelia, nu pentru a oferi cuiva o a doua șansă, ci pentru a le oferi oamenilor o „primă șansă”.

Î: În 1 Petru 3:19-20, unde anume s-a dus Isus când a murit?

R: Mai întâi răspunsul scurt, apoi cel detaliat.

Răspuns scurt: Isus s-a dus în Paradis împreună cu credincioșii decedați. Nu este nici dovedit, nici infirmat faptul că Isus ar fi putut fi, de asemenea, împreună cu necredincioșii decedați și cu demonii.

Răspunsul detaliat: Dacă am fi în întuneric, fără niciun verset biblic care să ne ajute în această privință, iată care ar fi toate posibilitățile:

a) Inexistența,

b) Raiul, alături de Tatăl, Duhul Sfânt și toți îngerii

c) locul sfinților morți,

d) locul celor necredincioși care au murit,

e) locul demonilor,

f) locul tuturor celor morți,

g) sfinții morți se aflau deja în Rai,

h) locul demonilor și al necredincioșilor morți împreună,

i) locul tuturor celor morți și al demonilor. (Un singur loc poate avea diferite compartimente)

Iată versetele care vor reduce posibilitățile

Luca 23:43: Către tâlharul de pe cruce, Isus a spus: „Astăzi vei fi cu Mine în Paradis”. „Astăzi” se referă la perioada anterioară învierii. Acest lucru elimină toate posibilitățile, cu excepția celor de la b), c), f), g) și i). (Observați că Isus nu a spus „Rai”, ci „Paradis”)

Faptele Apostolilor 2:27, citând Psalmul16:10 , spune că Isus s-a dus într-un loc numit Hades (în greacă) și Sheol (în ebraică). Acest cuvânt este tradus ca „mormânt” în traducerile moderne și ca „Iad” în Versiunea King James; BSB păstrează „Hades”. Cu toate acestea, în Șeol se aflau credincioși morți, dar și necredincioși. Prin urmare, Isus nu s-a dus direct de la cruce în Cer. Dintre cele cinci posibilități rămase, aceasta le elimină pe toate, cu excepția celor de la c), f) și i). Isus s-a aflat fie alături de sfinții morți, fie alături de toți oamenii morți și, posibil, de demoni.

Mulți spun că 1 Petru 3:19-20 și 1 Petru 4:6 se referă, de asemenea, la acest subiect. A se vedea și următoarea întrebare și discuția privind 1 Petru 4:6.

Î: În 1 Petru 3:19-20, cui le-a predicat Hristos după ce a murit?

R: Mai întâi, vedeți întrebarea anterioară. Creștinii autentici nu sunt de acord cu privire la răspunsul la această întrebare.

1) Unii spun că Hristos a predicat oamenilor care au murit înainte de răstignirea Lui.

1a) Unii spun că Hristos a predicat celor care nu au avut niciodată ocazia să ia o decizie cu privire la Evanghelie, astfel încât aceștia să poată face aceeași alegere pe care ar fi făcut-o dacă ar fi fost în viață.

Un susținător al acestei opinii a fost Clement din Alexandria în „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 6, capitolul 6, paginile 490-492. Clement a spus că celor care erau drepți conform Legii lui Dumnezeu le lipsea doar credința. Cei care nu aveau Legea, dar erau drepți conform filosofiei lor, aveau nevoie atât de credință, cât și de pocăință față de idolatrie. „Imediat, odată cu revelarea adevărului, s-au pocăit și de comportamentul anterior [idolatr”]. Părinții ante-niceeni 2, p. 490.

Irineu (182-188 d.Hr.) a scris: „Din acest motiv, de asemenea, Domnul a coborât în tărâmurile de sub pământ, propovăduind venirea Sa și acolo și [vestind] iertarea păcatelor primită de cei care cred în El. Toți cei care au avut speranță în El au crezut în El, adică cei care au vestit venirea Sa și s-au supus voinței Sale: oamenii drepți, profeții și patriarhii, cărora El le-a iertat păcatele în același mod în care a făcut-o și pentru noi,... Căci «toți oamenii sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu» și nu sunt îndreptățiți prin ei înșiși, ci prin venirea Domnului”, Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 4, cap. 27.1, ANF vol. 1, p. 499

El a mai scris: „Și din această cauză toate lucrurile au fost [prin consimțământ general] puse sub stăpânirea Celui care este numit Cel Preaînalt și Atotputernicul. Chemându-L, chiar înainte de venirea Domnului nostru, oamenii au fost mântuiți atât de spiritele cele mai răutăcioase, cât și de tot felul de demoni și de orice fel de putere apostată.” Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 2, cap. 6.2, p. 365

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) „El [Iisus], care a devenit propovăduitorul Evangheliei pentru cei morți, răscumpărătorul sufletelor și învierea celor îngropați;” Fragment din Comentariul la Psalmul 19 sau 20, p. 170. De asemenea, cap. 7.14, p. 189

Origen (225-254 d.Hr.) a spus, de asemenea, ceva similar în Origen, „Împotriva lui Celsus”, cartea 2, capitolul 43, p. 448 (225-254 d.Hr.).

1b) Unii consideră că Hristos a predicat doar credincioșilor din Vechiul Testament (în principal evrei).

2) Alții spun că Hristos a predicat îngerilor căzuți și/sau morților reprobați, informându-i despre Evanghelie fără a-i evangheliza. Vezi și 1 Petru 4:6. Mulți luterani susțin această opinie.

3) O a treia opinie este că Hristos a predicat „prin Noe” celor care sunt „acum” morți. A se vedea *Christian Theology* de Millard Erickson (Baker), pp. 773-776, și *NIV: The Making of a Contemporary Translation*, pp. 59-60, pentru mai multe detalii despre această opinie. 1 Petru1:11 , spune că „Duhul lui Hristos” a vorbit prin profeții Vechiului Testament.

Cu toate acestea, niciuna dintre opiniile de mai sus nu înseamnă că oamenii primesc o a doua șansă după moarte.

Ca o notă marginală, expresia „a coborât în Iad” nu se regăsea în Crezul Apostolic original, ci a fost inserată în forma aquileiană a Crezului Apostolic în jurul anului 390 d.Hr.

Î: 1 Petru3:19 susține ideea că necredincioșii primesc o a doua șansă după moarte?

R: Nu. Vezi întrebarea anterioară și 1 Petru 4:6. Chiar dacă acest verset se referă probabil la cei morți, nu există nicio indicație că oamenii primesc o a doua șansă. Scriptura este plină de îndemnuri urgente pentru toți cei care au auzit Evanghelia să ia o decizie în această viață înainte de a muri. Evrei 3:13-15 subliniază necesitatea de a chema pe Domnul astăzi, cât încă se numește „astăzi”.

Î: În 1 Petru 3:21, în ce sens ne mântuiește botezul cu apă?

R: Apa din jurul arcei este o metaforă a botezului nostru. Apa nu l-a mântuit pe Noe, ci Noe și ceilalți șapte oameni au fost mântuiți de Dumnezeu prin apă. Spălarea fizică cu apă nu ne mântuiește, dar angajamentul nostru de a avea o conștiință curată față de Dumnezeu prin botez arată că suntem mântuiți prin învierea lui Isus Hristos.

Este evident că Petru nu a folosit a doua jumătate a versetului 1 Petru 3:21 pentru a contrazice prima jumătate a aceluiași verset. Isus este Cel care ne mântuiește, nu apa. Deoarece apa nu poate lua locul lui Isus care a înviat pentru noi, ce a vrut să spună Petru? Chiar versetul 1 Petru3:21 ne oferă răspunsul în două părți.

A. Din perspectiva noastră, botezul cu apă nu are nicio valoare ca spălare ceremonială. În schimb, botezul cu apă are o mare valoare ca „garanție a unei conștiințe curate față de Dumnezeu”.

B. Din perspectiva lui Dumnezeu, botezul cu apă nu are nicio valoare mântuitoare. Dimpotrivă, botezul cu apă are o mare valoare ca semn al identificării tale cu cel care „te mântuiește prin învierea lui Isus Hristos” (vezi și Coloseni 2:12).

La fel cum Noe a fost mântuit „prin apă”, nu „de apă”, și noi suntem mântuiți „prin apă”. În plus, iată alte patru doctrine cheie despre botezul cu apă.

1. Tuturor credincioșilor, fără excepție, li se poruncește să se boteze (Faptele Apostolilor2:38 ).

2. Porunca de a fi botezat nu a fost niciodată abrogată. (Vezi Matei 28:19-20).

3. Dacă un credincios adevărat moare înainte de a fi botezat, Dumnezeu îl poate trimite totuși să fie cu Isus. La urma urmei, toți cei care au Duhul Sfânt sunt fii ai lui Dumnezeu (Romani 8:14).

4. Dumnezeu poate mântui oamenii și le poate da Duhul Sfânt înainte ca aceștia să fie botezați (Faptele Apostolilor10:44 -48).

Botezul este un fel de circumcizie și, așa cum arată Romani 4:10-11, credința lui Avraam i-a fost socotită drept neprihănire înainte de a fi circumcis, iar circumcizia a fost o pecete a neprihănirii.

Pe scurt, botezul nu este cauza unei vieți noi în Hristos. Este angajamentul credinciosului față de Dumnezeu pentru o viață nouă în Hristos.

Î: În 1 Petru 3:22, cum poate Isus să fie la dreapta lui Dumnezeu, din moment ce Isus este Dumnezeu?

R: Tatăl este Dumnezeu, Isus este Dumnezeu, iar Duhul este Dumnezeu; și există un singur Dumnezeu. Cei Trei sunt distincți, dar inseparabili. Acum, în ceruri, Isus se află la dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Alte pasaje care îl arată pe Isus la dreapta lui Dumnezeu [Tatăl] sunt: Matei 22:44; 26:64; Marcu 13:26; 14:62; 16:19; Luca 20:42; 22:69; Faptele Apostolilor 2:34; 7:56; Romani 8:34; Efeseni 1:20; și Evrei 1:3; 10:12.

Cuvântul „Dumnezeu” are patru semnificații atunci când se referă la Sfânta Treime. Uneori, „Dumnezeu” înseamnă:

Tată: 1 Petru 1:2,3; Efeseni 1:3,17; 3:14; 5:20; 1 Tesaloniceni 1:1; 3:11; 2 Tesaloniceni 1:1-2; 2:16; Tit 1:4

Isus: Ioan 1:3; Coloseni 1:16-17; Evrei 1:6-9; Ioan 9:38; 2 Corinteni 11:3; Ioan 20:28-29; Apocalipsa 5:8-9; Apocalipsa 22:20

Duhul: Romani 8:9-16; Luca1:35 ; 1 Ioan4:12 -16; 1 Corinteni3:16 vs. 1 Corinteni6:19 ; Faptele Apostolilor 5:4

Dumnezeul din Trinitate este sugerat în Matei 3:16-17; 28:19; 2 Corinteni 13:14; 1 Petru 1:2; Efeseni 2:18; 3:14-17; 1 Tesaloniceni 1:3-5; Apocalipsa 4:8; 1 Corinteni 12:4-6; Romani 15:16; Evrei 9:14; Iuda 20, 21; 2 Tesaloniceni 2:13-14; Ioan 15:26.

Cele două apariții ale cuvântului „Dumnezeu” din Evrei 1:8-9 se referă în mod clar, în primul rând, la Isus și, în al doilea rând, la Tatăl. În 1 Petru 3:22, „Dumnezeu” se referă aici la Tatăl. Vezi și discuția despre Efeseni 1:3,17 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Petru 4:1-2, cei care au suferit pentru Hristos sunt acum fără păcat?

R: Cei care au murit pentru Hristos sunt fără păcat, dar acesta nu este punctul principal al acestor versete. Pentru cei care au suferit pentru Hristos, ispitele păcatului par adesea mai îndepărtate și mai puțin atrăgătoare.

Î: În 1 Petru 4:1-2, cum ne face suferința să renunțăm la păcat?

R: 1 Petru 4:2 indică faptul că, atunci când o persoană a îndurat suferință pentru Hristos, aceasta nu se mai bucura de plăcerile păcatului. Suferința poate ajuta o persoană să se concentreze și îi amintește de perspectiva pe termen lung, cea veșnică.

Î: În 1 Petru 4:3, te-ai simți confortabil să fii alături de un creștin care a făcut aceste lucruri înainte de a se pocăi și de a veni la Hristos? Dar în cazul cuiva care a ucis alți creștini – cum ar fi Pavel? Ce atitudine ar trebui să avem față de creștini de acest fel?

R: Ar trebui să ne simțim în largul nostru, deoarece, în ochii lui Dumnezeu, nu avem mai mult merit decât ei. Când un Dumnezeu perfect și sfânt iartă cu adevărat pe cineva pentru păcatele sale, iertarea noastră nu ar trebui să fie mai greu de obținut decât cea a lui Dumnezeu.

Î: În 1 Petru 4:3-4, prin ce modalități transmite societatea păcătoasă de astăzi mesajul că nu ești normal dacă nu continui să comiți aceste păcate?

R: Uneori, oamenii sunt presați să bea alcool și să se îmbete. Nu sunt considerați bărbați adevărați, sofisticați sau „cool” dacă nu o fac. Uneori există presiunea grupului de a-ți face rău corpului în alte moduri, cum ar fi fumatul sau consumul de droguri. Uneori, o fată are relații sexuale cu iubitul ei, chiar dacă nu dorește acest lucru, ci din teamă că, altfel, iubitul ei o va părăsi. Rămâi curată, atât pentru Dumnezeu, cât și pentru viitorul tău soț.

Î: În 1 Petru 4:6, cum a fost propovăduit Evanghelia celor morți?

R: Așa cum s-a discutat în 1 Petru 3:19b-20, creștinii nu sunt de acord în privința aceasta. O perspectivă este reflectată în traducerea NIV, care conține cuvântul „acum” (la fel ca și BSB), ceea ce înseamnă că Evanghelia le-a fost predicată acelor oameni în timp ce erau încă în viață. Aceasta trebuie să se refere la oameni, nu la îngerii căzuți, deoarece îngerii căzuți nu sunt considerați „morți”. Există patru interpretări posibile.

1. Acești oameni sunt acum morți, dar erau în viață pe pământ când li s-a predicat Evanghelia. Vezi When Cultists Ask, p. 296, pentru mai multe detalii despre această perspectivă.

2. Acești oameni au auzit Evanghelia după ce au murit și au avut în cele din urmă ocazia să ia aceeași decizie pentru Hristos pe care ar fi luat-o dacă ar fi fost în viață.

3. Acești credincioși din Vechiul Testament au auzit Evanghelia după ce au murit, și toți aceștia au fost mântuiți.

4. Necredincioșii din perioada Vechiului Testament au fost informați despre Evanghelie, pe care oricum ar fi respins-o. Deși cartea „Difficulties in the Bible”, pag. 183-189, consideră în mod eronat că 1 Petru 4:6 se referă la îngerii căzuți, ea subliniază corect faptul că în limba greacă există două cuvinte pentru „a predica”. Un cuvânt înseamnă „a propovădui Evanghelia”, al doilea cuvânt înseamnă „a proclama ceva”, iar cel de-al doilea cuvânt este cel folosit aici.

Cu toate acestea, ultima parte a versetului 6 spune: „judecați după oameni în ceea ce privește trupul, dar trăiți după Dumnezeu în ceea ce privește duhul.” Acest lucru indică faptul că interpretările 1 și 4 sunt incorecte.

Biserica primară învăța că Evanghelia a fost predicată unora după ce au murit.

„Păstorul lui Hermas” (c. 115-155 d.Hr.), cartea 3, parabolă 9, cap. 16, p. 49 (fragment) se referă la cei care au murit înainte de Hristos și înainte de a fi botezați. Se spune că apostolii și învățătorii [fără nicio mențiune despre Hristos] le-au predicat-o celor care deja adormiseră.

Irineu, „Împotriva ereziilor” (182-188 d.Hr.), cartea 4, capitolul 27.1, p. 499: „Din acest motiv, de asemenea, Domnul a coborât în tărâmurile de sub pământ, propovăduind venirea Sa și acolo și [vestind] iertarea păcatelor primită de cei care cred în El. Au crezut în El toți cei care își puneau nădejdea în El, adică cei care au vestit venirea Lui și s-au supus voinței Sale: oamenii drepți, profeții și patriarhii... Căci «toți oamenii sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu» și nu sunt îndreptățiți prin ei înșiși, ci prin venirea Domnului”,

Irineu, Împotriva ereziilor (182-188 d.Hr.), cartea 2, cap. 6.2, p. 365 „Și din această cauză toate lucrurile au fost [prin consimțământ general] puse sub stăpânirea Celui care este numit Cel Preaînalt și Atotputernicul. Prin chemarea la El, chiar înainte de venirea Domnului nostru, oamenii au fost mântuiți atât de spiritele cele mai răutăcioase, cât și de tot felul de demoni și de orice fel de putere apostată.” Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 2, cap. 6.2, p. 365

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) a spus că Hristos a predicat celor care au părăsit această viață înainte de venirea Sa. Stromata, cartea 6, capitolul 6, p. 492.

Tertulian (198-220 d.Hr.) menționează că Hristos a coborât în Hades „pentru ca acolo să-i facă pe patriarhi și pe profeți părtași la Sine.” (Acest lucru susține doar parțial argumentul, deoarece nu precizează dacă Iisus le-a predicat sau nu.) „Tratat despre suflet”, cap. 55, p. 231.

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) „El [Iisus], care a devenit propovăduitorul Evangheliei pentru cei morți, mântuitorul sufletelor și învierea celor îngropați”; Fragment din Comentariul la Psalmul 19 sau 20, p. 170. De asemenea, cap. 7.14, p. 189

Origen (225-254 d.Hr.) „dar, de asemenea, atunci când a devenit suflet, fără învelișul trupului, El a locuit printre acele suflete care erau fără înveliș trupesc, convertindu-i la Sine pe cei care erau dispuși să o facă, sau pe cei pe care El i-a considerat, din motive cunoscute numai de El, mai potriviți pentru o astfel de cale.” Origen, „Împotriva lui Celsus”, cartea 2, cap. 43, p. 448.

Vezi *Cartea completă a răspunsurilor biblice*, pp. 184-186, și *Când criticii întreabă*, pp. 534-535, pentru un răspuns diferit. Vezi, de asemenea, discuția despre 1 Petru 3:19-20.

Î: În 1 Petru 4:7; 1:13; 5:8, Petru pare să pună accentul pe stăpânirea de sine. În ce fel te ajută stăpânirea de sine să te rogi? În ce fel te ajută o minte limpede să te rogi?

R: Stăpânirea de sine te ajută în cel puțin trei moduri diferite. Îți oferă disciplina necesară pentru a-ți rezerva timp în mod intenționat pentru rugăciune. Te ajută să te concentrezi în rugăciunile tale, atât individual, cât și alături de alții atunci când se roagă. În cele din urmă, Dumnezeu spune că nu ne ascultă rugăciunile dacă păstrăm păcatul în inimile noastre (Psalmul 66:18-19), dacă ne facem că nu auzim pe cei săraci (Proverbele 21:13), dacă suntem răi (Proverbele 15:29; Isaia 59:1-3) sau alegem să nu-L ascultăm pe Dumnezeu (Zaharia 7:11-13 și implicit în Proverbe 28:9).

Î: În 1 Petru 4:7, în ce sens era „aproape” sfârșitul tuturor lucrurilor?

R: Patru aspecte de luat în considerare în răspuns.

1. În limba greacă, textul spune „din toate lucrurile, dar sfârșitul s-a apropiat”, așa că „toate lucrurile” înseamnă pur și simplu „toate lucrurile”.

2. Termenul „s-a apropiat” este același cu cel folosit în Iacov 5:8 când se vorbește despre a doua venire a lui Isus.

3. În prezența lui Petru, Isus a spus în Matei 24:36 că nimeni nu cunoaște ora sau ziua întoarcerii Lui.

4. „A se apropia” nu înseamnă că Petru prezice ziua în care Isus va veni din nou. Mai degrabă, Petru spune că Isus ar putea veni din nou în orice zi. Acest lucru ar trebui să fie o motivație pentru a „avea mintea limpede și a vă stăpâni, astfel încât să vă puteți ruga”.

Vezi și discuția despre Filipeni 4:5, 1 Tesaloniceni4:15 și Apocalipsa 22:6-20 pentru mai multe informații.

Î: În 1 Petru 4:8, Iacov 5:20 și Proverbe 10:12, cum acoperă iubirea o mulțime de păcate sau greșeli?

R: Mai întâi două lucruri care nu constituie răspunsul, iar apoi răspunsul.

Nu este răspunsul

Isus ne-a acoperit păcatele într-un singur mod, aducând iertare pentru toate păcatele noastre împotriva lui Dumnezeu și, astfel, iubirea lui Dumnezeu acoperă o mulțime de păcate. Deși iubirea lui Hristos pentru noi pe cruce nu numai că ne-a acoperit păcatele, ci a și ispășit păcatele noastre, nu aceasta este în primul rând ceea ce se vrea să se spună aici.

În al doilea rând, iubirea și mărturia noastră pot încuraja oamenii, chiar și pe cei necreștini, să nu păcătuiască. Totuși, acest verset nu se referă la prevenirea păcatului, ci mai degrabă la acoperirea păcatelor care au fost săvârșite.

Răspunsul

Iacov vorbește în contextul readucerii cuiva la adevăr, iar 1 Petru vorbește în contextul rugăciunii și al iubirii profunde față de ceilalți. Iubirea noastră „acoperă” păcatele în cel puțin patru moduri diferite.

Pentru noi înșine: Iubirea față de Dumnezeu și față de ceilalți ne face mai puțin tentați să facem lucruri care Îl dezonorează pe Dumnezeu sau care nu sunt de ajutor altor oameni. Pe măsură ce îi slujim pe ceilalți, suntem adesea mai puțin egocentrici și mai puțin interesați de satisfacerea dorințelor păcătoase.

Pentru necredincioși: atât pentru necredincioșii obișnuiți, cât și pentru eretici, ajutându-i să ajungă la o credință adevărată în Hristos le mântuiește sufletul de la moarte, iar păcatele lor sunt acoperite.

Iertarea: Disponibilitatea noastră de a ierta păcatele altora împotriva noastră și de a-l restaura pe cel care a căzut acoperă păcatul său și poate face mai ușoară venirea la Domnul în pocăință.

Pentru ceilalți: Rugăciunile noastre ca ceilalți să reziste ispitei și să-i readucem la adevăr, pocăindu-se de păcatele anterioare și necontinuând în păcat. Umilința noastră (adică faptul că avem o imagine adevărată despre noi înșine), că toți eram murdari și păcătoși înaintea lui Dumnezeu și că, dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu, am face lucruri și mai rele, poate face ca renunțarea la păcat și venirea sau întoarcerea la Hristos să fie mai atractive pentru o persoană. Exprimând o iubire profundă față de ceilalți, putem fi o încurajare pentru ei să „merge mai departe” și să continue în căutarea sfințeniei și a iubirii față de semeni.

Vezi „Hard Sayings of the Bible”, pp. 706-708, și „Now That’s a Good Question”, pp. 161-162, pentru răspunsuri complementare.

Î: În 1 Petru 4:9, de ce este important să ne oferim ospitalitate unii altora – fără să ne plângem? Vezi Evrei 13:2 și Iacov 2:25.

R: Indiferent de orice alt motiv, este important pur și simplu pentru că Scriptura poruncește acest lucru. Este o modalitate practică de a ne exprima iubirea față de ceilalți, atât creștini, cât și necreștini. Evrei 13:2 spune că, la fel ca Avraam, unii dintre cei care oferă ospitalitate găzduiesc îngeri, deși nu sunt conștienți de acest lucru.

Ospitalitatea nu înseamnă doar să oferi cuiva un loc unde să-și petreacă noaptea sau să inviți pe cineva în vizită la tine acasă. Ea include, de asemenea, generozitatea de a permite cuiva să-ți împrumute bunurile sau mașina, de a-l duce cu mașina undeva sau de a-ți dedica o parte din timpul tău pentru altcineva.

Un aspect secundar al ospitalității este ca locuința sau mașina ta să fie îngrijite, astfel încât să poți invita oameni la tine sau să le oferi o cursă.

Î: În 1 Petru 4:10, de ce crezi că Petru ne îndeamnă să folosim darurile pe care le-am primit?

R: Dumnezeu dă fiecărui credincios un fel de talente și daruri. Dar Dumnezeu nu a dat niciunui credincios un dar pentru a fi risipit, ignorat sau folosit în scopuri egoiste sau neevlavioase. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Dumnezeu ne va trage la răspundere, nu pentru că nu folosim daruri pe care El nu a intenționat niciodată să ni le dea, ci pentru darurile pe care ni le-a dat. Întrebarea pe care trebuie să ți-o pui nu este doar: „Folosești darurile lui Dumnezeu?”, ci „Folosești darurile lui Dumnezeu pentru scopurile Lui?”.

Î: 1 Petru 4:10 menționează că harul lui Dumnezeu se manifestă în forme „diverse”. Se folosește același cuvânt grecesc (poikilos) pentru încercări, ispite sau pofte rele în 1 Petru 1:6, Iacov 1:2, 2 Timotei 3:6 și Tit 3:3. Care crezi că este semnificația acestui cuvânt grecesc, care poate însemna „multicolor”, în ambele contexte?

R: Un sens este acela că ispitele și încercările lovesc biserica în diverse moduri „multicolore”, dar Dumnezeu Își exprimă harul față de noi, de asemenea, în diverse moduri multicolore. Pentru fiecare ispită care lovește un individ, Dumnezeu promite să ofere o cale de ieșire, conform 1 Corinteni 10:13. Ori de câte ori o încercare lovește un grup de credincioși, Dumnezeu poate oferi o cale de ieșire și pentru ei.

Î: În 1 Petru 4:11, cum ar trebui să fie vorbirea noastră, ca și cum Dumnezeu ar vorbi?

R: Putem înțelege ce înseamnă aceasta observând expresiile similare din jurul acestui verset. Orice dar am avea, ar trebui să-l folosim ca administratori fideli ai harului lui Dumnezeu. Așa cum oricine slujește ar trebui să slujească cu puterea pe care Dumnezeu o dă, oricine vorbește ar trebui să vorbească cu cuvintele pe care Dumnezeu le dă. Este în regulă să ne împărtășim propriile opinii ca fiind ale noastre, dar:

1. Nu adăugați nimic – Nu depășiți niciodată ceea ce este scris și nu învățați propriile noastre opinii ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu (Proverbe 30:5-6; 1 Corinteni 4:6).

2. Nu vă pierdeți concentrarea – Rămâneți centrați pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu pe opiniile omenești (1 Corinteni 2:1-2; 1 Timotei 1:3-4,6; Coloseni 2:3,8).

3. Nu să scot nimic din Cuvântul lui Dumnezeu. Să nu neg și nici să aleg în tăcere să nu vorbesc despre vreun adevăr.

4. Nu disprețui Cuvântul lui Dumnezeu, vorbind cu ușurință despre el în fața altora.

Un creștin poate încerca să-L „ajute pe Dumnezeu” spunând ceea ce crede el că este cel mai bine, pentru a-L apăra pe Dumnezeu. Dar Petru nu ne spune să facem asta, ci mai degrabă să rostim chiar cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să apărăm credința, dar trebuie să o apărăm în felul lui Dumnezeu, nu doar în felul nostru. Oricum, nimeni nu vine la Hristos fără ca Dumnezeu să lucreze în viața sa, așa că nu are mai mult sens să facem lucrurile în felul lui Dumnezeu? Vezi și Proverbe 30:6 și 1 Corinteni 4:6.

Î: În 1 Petru 4:11b, care este diferența dintre un creștin care slujește lui Dumnezeu și unul care slujește cu puterea pe care Dumnezeu i-o dă?

R: Când Îl slujești pe Dumnezeu cu propria ta putere, s-ar putea ca aceasta să nu fie suficientă pentru moment și s-ar putea să se epuizeze mai târziu. Dar când Îl slujești pe Dumnezeu cu puterea Lui, poți primi întotdeauna mai multă putere de la Dumnezeu.

Î: În 1 Petru 4:12, ce încercare aprigă urma să aibă loc?

R: Creștinii urmau să sufere o persecuție intensă din partea guvernului roman, inclusiv arderea pe rug în mod frecvent. S-a scris că Nero îi acoperea uneori pe creștini cu ceară și le dădea foc, ca pe niște „lumânări vii”. Cu toate acestea, chiar și moartea într-un astfel de foc este mai bună decât pierzarea veșnică în Lacul de Foc.

Biserica primară nu era străină de încercările aprige. Discutând despre procesul și execuția ulterioară a lui Policarp, ucenicul apostolului Ioan, Evarestus scrie: „Dar din nou proconsulul i-a spus: «Te voi face să fii mistuit de foc, văzând că disprețuiești fiarele sălbatice, dacă nu te vei pocăi.» Dar Policarp a răspuns: «Mă ameninți cu focul care arde o oră și se stinge după puțin timp, dar nu cunoști focul judecății viitoare și al pedepsei veșnice, rezervate celor necredincioși. Dar de ce mai zăbovești? Fă ce vrei.»” Martiriul lui Policarp (c. 169 d.Hr.), cap. 11, p. 41

Î: În 1 Petru 4:13, cum avem parte de suferințele lui Hristos? De ce ar trebui să ne bucurăm de aceasta?

R: Deși numai Hristos a murit pentru a plăti în întregime pedeapsa pentru păcatele noastre, marea Sa suferință ne servește drept exemplu pentru a îndura suferințele mai mici cu care ne confruntăm. Suferințele noastre pot servi la slava lui Dumnezeu, chiar dacă nimeni de pe pământ nu este conștient de ele. Uneori, Dumnezeu se folosește de suferințele noastre pentru a duce Evanghelia unor oameni care, altfel, nu ar putea sau nu ar dori să o audă. Vezi și Coloseni 1:24.

Î: În 1 Petru 4:14, Duhul slavei este același cu Duhul Sfânt?

R: Da. Duhul slavei este o descriere a Duhului Sfânt, Duhul lui Dumnezeu.

Î: În 1 Petru 4:16, unii urmași ai lui Isus au spus că cuvântul „creștin” apare doar de două ori în Biblie: aici, în contextul suferinței, și în felul în care regele Agripa îl numește pe Pavel în Faptele Apostolilor 26:28. Așadar, ei spun că nu este nevoie să purtăm numele de „creștin” astăzi. Cum ați răspunde la această afirmație?

R: Există trei răspunsuri complementare.

O singură mențiune în 1 Petru 4:16 este suficientă pentru a arăta că trebuie să suferim pentru că purtăm numele de creștin, mai degrabă decât să încercăm să scăpăm de suferință negând că suntem creștini.

Ucenicii apostolilor și ai Bisericii primare au îndrăznit să se numească creștini și nu au negat acest lucru nici măcar în fața morții. De fapt, înainte de Conciliul de la Niceea, avem documentați 41 de scriitori creștini care i-au numit pe credincioși „creștini”. Vezi pentru a afla cine erau aceștia.

Unii dintre cei care nu doresc să fie cunoscuți ca creștini nu vor să se identifice cu mireasa lui Hristos, adică cu Biserica.

Î: În 1 Petru 4:17, cum începe judecata cu familia lui Dumnezeu?

R: În două moduri diferite: acum și mai târziu.

În această viață, Dumnezeu ne veghează, ne pune la încercare și ne disciplinează (Evrei 12:5-13). Creștinii pot fi judecați în această viață și pot primi mai multe binecuvântări sau pot fi disciplinați ca exemplu pentru ei înșiși și pentru alții, inclusiv printr-o moarte prematură.

În Cer, toți credincioșii stau în fața a ceea ce se numește „judecata de la scaunul de judecată”, pentru a li se da răsplăți în Cer pentru faptele lor. Pavel descrie judecata creștinilor în ceea ce privește răsplățile sau pierderea acestora în 1 Corinteni 3:11-15.

Vezi „Cuvinte greu de înțeles din Biblie”, p. 721-722, pentru un răspuns diferit.

Î: În 1 Petru 5:1-4, care sunt cele patru porunci pozitive și cele două porunci negative pe care Petru le dă bătrânilor?

R: Iată cele șase porunci.

Fiți păstori ai turmei lui Dumnezeu

Pentru că sunteți dispuși

(poruncă negativă) Să nu fiți lacomi după bani

Fiți dornici să slujiți

(negativ) Să nu dominiți peste turmă

Fiți exemple

Petru se concentrează aici mai mult pe modul în care slujesc, decât pe faptul că slujesc. Dacă nu ești un păstor așa cum vrea Dumnezeu să fii aici, atunci poate că Dumnezeu nu vrea deloc să fii păstor. Evrei 13:17 spune că păstorii trebuie să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru conducerea lor. Pe de altă parte, dacă ești un păstor bun, vei primi o răsplată în ceruri pentru slujirea ta credincioasă, conform 1 Petru 5:4.

Î: Ce spune 1 Petru 5:1-4 despre doctrina catolică a succesiunii papale?

R: Absolut nimic. Succesiunea papală susține că Petru a fost primul papă și capul întregii Biserici după Isus. Cu toate acestea, Petru însuși spune în 1 Petru 5:1-4 că el însuși este doar un frate bătrân.

Î: În 1 Petru 5:4 primim o coroană care nu se ofilește, în timp ce Jocurile Istmice le acordau învingătorilor o coroană de pătrunjel ofilit, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 12, pp. 250-251. Care este diferența dintre o coroană care se ofilește și una care nu se ofilește? Care sunt câteva coroane care se ofilesc pe care le au oamenii astăzi?

R: Ambele tipuri de coroane arată bine la început. Dar coroana care se ofilește arată din ce în ce mai rău cu trecerea timpului și, în cele din urmă, este aruncată și abandonată. Coroanele noastre care nu se ofilesc din cer vor fi la fel de frumoase și de glorioase peste 10.000 de ani ca atunci când le vom primi pentru prima dată.

Pe pământ există multe coroane care se ofilesc: bogăția, prestigiul, onoarea, statutul social, dar toate sunt temporare. Munciți din greu pentru o coroană care nu se ofilește și care nu își va pierde niciodată strălucirea.

Î: În 1 Petru 5:5a, ce înseamnă „în același fel”, având în vedere că nu se spune că ei sunt peste cineva?

R: La fel cum bătrânii menționați anterior trebuiau să fie dornici să slujească, fără să domine peste alții, ci să fie exemple, tot așa trebuie să fie și tinerii. Desigur, unii tineri, pe măsură ce devin mai maturi, ajung mai târziu bătrâni.

Î: În 1 Petru 5:5, „îmbrăcați-vă” (în greacă egkombosasthe) este un cuvânt rar care se referă la un sclav care își pune un șorț înainte de a-și servi stăpânul. (Este similar cu ceea ce a făcut Isus în Ioan 13:4-17.) A se vedea The Expositor’s Bible Commentary, vol. 12, p. 251 și The Bible Knowledge Commentary: New Testament, p. 856. De ce ar folosi Petru această expresie?

R: Pe lângă faptul că Petru L-a văzut pe Isus Însuși dând exemplu, aceasta se referă la a fi îmbrăcați pentru a sluji, nu pentru a impresiona sau a atrage atenția asupra voastră.

Î: În 1 Petru 5:5b și Iacov 4:6; Matei 23:12 și Proverbe 3:34, de ce credeți că Dumnezeu se opune celor mândri și le dă har celor smeriți?

R: Ar putea fi din câteva motive.

L-o jignește pe Dumnezeu când vede acest păcat.

Este rău pentru persoana respectivă când își pune propria onoare sau reputație mai presus de cunoașterea Lui.

Nu este bine nici pentru ceilalți, dacă văd un credincios mândru.

Î: În 1 Petru 5:5b-6 există vreo formă de smerenie pe care, dacă Dumnezeu ți-ar cere să o practici, ți-ar fi greu să o respecți? De ce?

R: Unii oameni pot fi smeriți în anumite privințe, dar nu și în altele. Nu este doar greșit, ci și nechibzuit să-i privești de sus pe cei care aparțin unei alte caste, au un statut economic diferit, o altă rasă sau aparțin unui alt grup etnic. Unii oameni nu sunt mândri în acest sens, dar sunt mândri pentru că ezită să recunoască că au greșit sau ezită să recunoască când au păcătuit.

Î: În 1 Petru 5:7, în ce fel este îngrijorarea un păcat de necredință?

R: Putem și ar trebui să ne aruncăm grijile asupra lui Dumnezeu, deoarece avem credința că El poate avea grijă de toate problemele noastre. Dacă alegem să nu facem acest lucru, gândindu-ne că ne este mai bine să ne păstrăm singuri îngrijorările, atunci nu ne punem credința în Dumnezeu în această privință. Credința în Dumnezeu nu înseamnă doar să crezi lucrurile corecte, ci și să-ți încredințezi viața în grija Lui.

Apropo, în 1 Petru 5:7, cuvântul grecesc „epiripsantes” („a arunca” sau „a pune”) este la aorist, ceea ce înseamnă că este o acțiune activă pe care alegem să o facem din partea noastră.

Î: În 1 Petru 5:8, deși Satana este adesea subtil, aceasta nu este deloc imaginea pe care Petru o prezintă aici. De ce crezi că Petru l-ar compara pe Satana cu un leu care răcnește?

R: La fel ca un leu flămând, Satana este implacabil și nemilos. Uneori, un leu tânăr și iute poate pândi în tăcere prada, știind că poate învinge prin viteză. Un leu mai bătrân răcnește, atât pentru a speria prada și a o face să intre în panică, cât și pentru a-i provoca pe leii mai tineri să se retragă. Faptul că Petru îl compară pe Satana cu un leu care răcnește este, de asemenea, potrivit, deoarece Nero arunca creștinii în fața leilor în Colosseum.

Î: În 1 Petru 5:9, cuvântul grecesc pentru „a vă împotrivi” (antistete) este același cuvânt folosit în Iacov 4:7 și Efeseni 6:11-13. Cui sau la ce anume trebuie să ne împotrivim?

R: Trebuie să ne împotrivim diavolului, iar el va fugi de noi. Dușmanul nostru nu sunt necredincioșii, care sunt ei înșiși prinși în capcana păcatului, ci Satana și demonii înșiși.

Î: În 1 Petru 5:10, cuvântul grecesc „de” poate fi tradus ca „dar” sau „și”. Care credeți că ar trebui să fie traducerea corectă și de ce?

R: Deși cuvântul grecesc poate fi tradus în ambele sensuri, mulți consideră că „dar” este traducerea cea mai potrivită, deoarece versetul anterior, în care se spune că Satana rătăcește ca un leu, iar creștinii îndură suferințe, contrastează cu Dumnezeul harului și al slavei veșnice.

Pe de altă parte, unii ar considera că cea mai bună alegere este „și” (așa cum o traduce BSB), deoarece versetul anterior menționează suferințele, iar acest verset vorbește despre perioada de după ce ați suferit o scurtă vreme.

Poate că cea mai bună modalitate este să înțelegem acest cuvânt, în acest verset, așa cum este în greacă: atât „dar”, cât și „și”. Deoarece Dumnezeu lucrează toate lucrurile spre binele celor care Îl iubesc (Romani 8:28), „darurile” lumii devin „și-urile” lui Dumnezeu.

Î: În 1 Petru 5:13, unde se află Babilonul menționat de Petru?

R: Babilonul era un cuvânt codificat printre primii creștini pentru a desemna Roma. Este foarte puțin probabil ca Petru să se fi aflat în ruinele Babilonului la acea vreme. De asemenea, este foarte puțin probabil ca Petru să se fi referit la un mic avanpost militar din Egipt numit Babilon.

Î: În 1 Petru 5:13 și Apocalipsa 14:8; 16:19; 17:5; 18:2-21, cine altcineva, în afară de creștini și de Biblie, s-a referit la Babilon ca fiind Roma?

R: Deși 1 Petru 5:13 nu specifică faptul că Babilonul era Roma, atât creștinii din vechime, cât și cei moderni înțeleg aproape în unanimitate că se referă la Roma. Aproape toți creștinii din vechime și mulți creștini moderni afirmă, de asemenea, că Babilonul din Apocalipsa se referă la Roma sau la Biserica Romano-Catolică. (O a doua opinie este că este vorba de Babilonul literal.) Cu toate acestea, mulți oameni nu sunt conștienți de faptul că Petru nu a fost primul care a considerat Babilonul ca un cuvânt-cod pentru Roma. Cartea apocrifă 4 Ezra 3:1, 28, 31 se referă la Babilon ca fiind Roma. La fel face și cartea pseudepigrafică evreiască Apocalipsa lui Baruch 10:1-3; 11:1; 67:7, precum și Oracolele Sibilline 5.153-168; 5:434.

Ca o notă marginală, Babilonul era, pe vremea lui Petru, un deșert în care locuiau foarte puțini oameni, potrivit lui Diodor din Sicilia (56-36 î.Hr.) în lucrarea sa 2.9.9 și lui Strabon (care a murit în anul 19 d.Hr.) în „Geografie” 16.1.5.

Scriitorii creștini timpurii care au afirmat că Babilonul se referea la Roma, fie în 1 Petru5:13 , fie în Apocalipsa, sunt:

Tertulian (198-220 d.Hr.) „Un răspuns către iudei”, cap. 9, p. 162, și „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea 3, cap. 13, p. 332 (ambele în ANF, vol. 3)

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) (Implicit) „Tratat despre Hristos și Anticrist”, cap. 49, ANF, vol. 5, p. 214.

„Instrucțiunile lui Commodianus” (c. 240 d.Hr.), cap. 41, pp. 210-211

Victorinus, episcop de Petau în Slovenia (martirizat în 304 d.Hr.) Comentariu la Apocalipsa, din capitolul al șaptelea, versetul 8, p. 352, din capitolul al douăzeci și unulea, versetul 17, p. 357-358, și din capitolul al doisprezecelea, versetul 3, p. 355.

După anul 325 d.Hr.

Augustin din Hippo (388-410 d.Hr.) „Dar, întrucât ne sunt mult mai cunoscute lucrurile grecești decât cele asiriene, iar cei care au cercetat cu sârguință antichitatea originii națiunii romane au urmat ordinea temporală de la greci la latini și de la aceștia la romani, care sunt ei înșiși latini, ar trebui, din acest motiv, acolo unde este necesar, să menționăm regii asirieni, pentru ca să se vadă cum Babilonul, asemenea unui prim Roma, și-a urmat cursul alături de Cetatea lui Dumnezeu, care este străină în această lume. Dar lucrurile care se cuvin a fi incluse în această lucrare, în compararea celor două cetăți, adică cea pământească și cea cerească, ar trebui să fie preluate în mare parte din regatele grecești și latine, unde Roma însăși este asemenea unui al doilea Babilon.” Orașul lui Dumnezeu, cartea 18, cap. 2, p. 362

X Augustin din Hippo (388-410 d.Hr.) „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 18, capitolul 41 (NPNF1, vol. 2, p. 385). ... (notă parțială) în discuția despre Atena spune: „Chiar dacă s-au spus unele lucruri adevărate în ea, totuși s-au rostit și minciuni cu aceeași libertate; astfel încât un astfel de oraș a primit pe bună dreptate titlul de Babilonul mistic. Căci Babilon înseamnă confuzie, așa cum ne amintim că am explicat deja.”

Printre scriitorii catolici ulteriori care au susținut, de asemenea, că Babilonul se referă la Roma, se numără următorii:

Cardinalul Cajetan, un adversar al lui Martin Luther, credea că Babilonul va fi Biserica Catolică în viitor.

Cardinalul Gibbons, în lucrarea „Faith of our Fathers” (Credința părinților noștri), ediția din 1917, la pagina 106 ( noiembrie 2007)

și „Enciclopedia Catolică” (noiembrie 2007)

Vezi pentru mai multe informații despre Babilon ca fiind Roma și 1 Petru.

Î: În 1 Petru 5:13, cei care se află în Babilon (adică Roma) trimit salutări. Nu se precizează dacă creștinii se află în „Babilon” din forță, pentru că aleg să fie acolo, sau câte puțin din ambele motive. Când ar trebui să alegem să fim într-un loc întunecat din punct de vedere spiritual ca o lumină pentru Dumnezeu, și când ar trebui să „fugim din Babilon” către locuri mai prietenoase din punct de vedere spiritual?

R: Mulți creștini se află astăzi în locuri întunecate din punct de vedere spiritual în lume și nu au posibilitatea de a pleca. Dumnezeu îi cheamă să fie o lumină într-un loc întunecat și să înflorească acolo unde au fost plantați.

Dar când creștinii au de ales între a rămâne într-o biserică întunecată, într-o țară întunecată sau a lucra pentru o companie într-un loc întunecat din punct de vedere spiritual, iată câteva aspecte de luat în considerare.

Ești un martor eficient acolo unde te afli? Oamenii știu că ești credincios, și sunt ei atrași mai aproape de Hristos și/sau vin la Hristos? Pe măsură ce trece timpul, oamenii devin mai receptivi la Evanghelie?

Sau, pe măsură ce trece timpul, devii tu tot mai rece față de Evanghelie? Începi să te consideri destul de bun, pentru că te poți compara cu ei?

Dacă locuiești într-un loc împreună cu soțul/soția și familia ta, sunt ei o lumină acolo unde se află? Sau devin din ce în ce mai indiferenți?

Ești un creștin „solitariu” acolo unde te afli, sau ai alți credincioși cu care poți avea părtășie și cu care poți sluji? Dacă ești singur, ia în considerare „regruparea” pentru a te muta într-un loc unde există alți colaboratori.

Î: Când a fost scrisă 1 Petru?

R: Majoritatea creștinilor sunt de acord că a fost scrisă la scurt timp după anii 63-64 d.Hr., așa cum arată „The Bible Knowledge Commentary – New Testament” și „New Bible Dictionary”. În mod similar, „The NIV Study Bible” și „New Geneva Study Bible” indică perioada cuprinsă între anii 60 și 68 d.Hr.

Din punct de vedere necreștin, Asimov, în „Asimov’s Guide to the Bible”, p. 1164, consideră că a fost scrisă după anul 90 d.Hr., adică după moartea lui Petru, întrucât susține că persecuția lui Domițian (81-96 d.Hr.) a fost „prima dată când creștinii din Asia Mică au simțit o represiune organizată din partea guvernului central”.

„New Bible Dictionary” (p. 974-976) prezintă motive pentru care o dată ulterioară este incorectă.

În ceea ce privește Numele: În perioada bisericii din Noul Testament, dar nu și mai târziu, Numele lui Isus era pus foarte mult în evidență. Creștinii sufereau „pentru Numele” (Faptele Apostolilor5:41 ;9:16 ). Chiar Numele lui Isus era important (Marcu9:37 ,41;13:13 ; Luca21:12 ; Faptele Apostolilor2:21 ,38; 3:6,16;4:12 ,17,30;5:28 ). La fel, Petru a spus că „suntem ocărâți pentru Numele lui Hristos” (1 Petru4:14 ).

Fără calomnii: În vremea lui Pliniu cel Tânăr (112 d.Hr.), creștinii erau calomniați cu acuzații grave de imoralitate și canibalism, dar 1 Petru nu spune nimic despre faptul că creștinii ar fi fost calomniați. Cel mai elocvent este faptul că 1 Petru 4:15 menționează că, cel mult, creștinii erau criticați pentru că erau „băgăcioși”, ceea ce nu reprezintă deloc același nivel de ofensă. 1 Petru3:16 vorbește despre cei necredincioși care calomniază comportamentul bun al creștinilor. Astfel, se sugerează că 1 Petru a fost scris înainte de vremea lui Pliniu cel Tânăr.

Nu neapărat o persecuție legislativă: întrucât limbajul din 1 Petru nu se referă la „măsuri legislative”, 1 Petru vorbește despre persecuție în general, nu despre legi specifice din timpul lui Domițian. Acest lucru indică faptul că a fost scrisă înainte de Domițian (81-96 d.Hr.).

A se vedea și discuția privind perioada în care a fost scrisă 2 Petru.

Î: În 1 Petru, cum știm dacă ceea ce avem astăzi este o păstrare fiabilă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25 și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Iată câțiva dintre scriitorii care au făcut referire la versete din 1 Petru.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează, probabil, din 1 Petru în trei locuri. În referirile frecvente ale lui Clement la Scriptură, acesta citează ultima jumătate din 1 Petru 4:8, care reprezintă, de asemenea, o pătrime din Iacov 5:20: „Iubirea acoperă o mulțime de păcate” în 1 Clement, cap. 49, vol. 1, p. 18.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează 1 Petru 5:5b (identic cu Iacov 4:6; Proverbe3:34 ) în 1 Clement, cap. 30, vol. 1, p. 13

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează 1 Petru 3:20, care este, de asemenea, Geneza 7 și 2 Petru 2:5, în 1 Clement, cap. 7, vol. 1, p. 7.

Ignatie (100-107/116 d.Hr.) face aluzie la 1 Petru 2:5 „care au fost semănați de ei, ca pietre ale templului Tatălui, pregătite pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl” Scrisoarea către Efeseni, cap. 9, p. 53

Ignatie (100-107/116 d.Hr.) citează o mică parte din 1 Petru 5:5, care este, de asemenea, o pătrime din Iacov 4:6 și Proverbe 3:34. „Căci este scris: «Dumnezeu se împotrivește celor mândri.»” Scrisoarea către Efeseni, cap. 5, p. 51

Epistola către Diognet (c. 130-200 d.Hr.), cap. 6, p. 27, face aluzie la 1 Petru 2:11

Epistola către Diognet (c. 130-200 d.Hr.), cap. 8, p. 28, face aluzie la 1 Petru3:15 (4 din 30 de cuvinte)

Epistola lui Barnaba? (c. 70-130 d.Hr.) „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 12, p. 215, menționează mulți scriitori timpurii care au făcut referire la 1 Petru, inclusiv Epistola lui Barnaba, dar nu am găsit nicio referință în Epistola lui Barnaba.

Policarp (110-155 d.Hr.) citează integral 1 Petru 2:22 în „Scrisoarea către filipeni”, cap. 8, p. 35.

Policarp (110-155 d.Hr.) citează prima jumătate din 1 Petru 3:9 în „Scrisoarea către filipeni”, cap. 2, p. 33. De asemenea, el citează ultimul sfert din 1 Petru 1:11 în cap. 5, p. 34. El citează prima jumătate din 1 Petru2:23 în cap. 8, p. 35. Policarp citează prima jumătate din 1 Petru 2:24 în cap. 9, p. 35. El face aluzie la 1 Petru 1:8 în cap. 1, p. 33, la 1 Petru 1:13 în cap. 3, p. 33, și la 1 Petru 4:7 în cap. 7, p. 34

Didache (= Învățătura celor doisprezece apostoli) (c. 60-120 d.Hr.), vol. 7, cap. 1, p. 377, citează un sfert din 1 Petru 2:11.

Didache (= Învățătura celor doisprezece apostoli) (c. 60-120 d.Hr.), vol. 7, cap. 16, p. 382, face aluzie la 1 Petru 4:12, „focul încercării”

Papias (130-155 d.Hr.) menționează pe nume cărțile lui Marcu, Matei, Prima Epistolă a lui Ioan și Epistola lui Petru. Fragmentul 6 din „Istoria bisericească” a lui Eusebiu, cartea 3, capitolul 39, p. 173. Eusebiu scrie și pune sub semnul întrebării 2 Petru, așa că „Epistola lui Petru” s-ar referi la 1 Petru.

2 Clement (120-140 d.Hr.), capitolul 16, p. 255, citează 1 Petru 4:8b.

2 Clement (120-140 d.Hr.), capitolul 14, pagina 255, face aluzie la 1 Petru 1:20.

Păstorul lui Hermas (c. 115-155 d.Hr.) citează jumătate din 1 Petru 5:7 în cartea 1, capitolul 10, paginile 16-17.

Păstorul lui Hermas (c. 115-155 d.Hr.), cartea 1, capitolul 3, p. 14, face posibil o aluzie la 1 Petru3:20 ; Efeseni5:26 ) în expresia „ținuți împreună de puterea invizibilă a Domnului”.

„Păstorul lui Hermas” nu conține alte referințe la 1 Petru.

Irineu (182-188 d.Hr.) citează integral 1 Petru 1:8 ca „Petru spune în Epistola sa”, în lucrarea sa „Împotriva ereziilor”, cartea 4, capitolul 9.2, p. 472

Irineu (182-188 d.Hr.) citează 1 Petru 2:16 astfel: „Petru spune”. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 4, cap. 16.5, p. 482

Irineu (182-188 d.Hr.) face referire la 5 versete și jumătate din 1 Petru. Acestea sunt: 1 Petru 1:8;2:16 , 23. El citează jumătate din 1 Petru1:12 și face aluzie la 1 Petru3:19 , 20

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) citează 1 Petru 1:21,22 ca fiind scris de Petru în Epistola sa. Stromata, cartea 3, cap. 18, p. 402

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează 1 Petru 4:3 ca fiind scris de Petru. „Instructorul”, cartea 3, cap. 12, p. 291

Clement din Alexandria (187-202 d.Hr.) citează 1 Petru 1:6-9 ca fiind scris de Petru în epistola sa. „ca încercarea credinței voastre, fiind mult mai prețioasă decât aurul care piere, chiar dacă este încercat prin foc, să se dovedească spre laudă, cinste și slavă la arătarea lui Isus Hristos”; „Stromata”, cartea 4, capitolul 20, p. 433

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează 1 Petru 2:1-3 ca fiind scris de Petru. „Instructorul”, cartea 1, cap. 6, p. 220

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează 1 Petru 2:9-10a în „Îndemnul către păgâni”, cap. 4, p. 189.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) face aluzie la 1 Petru 1:12 și următoarele în *Cine este omul bogat care va fi mântuit?*, p. 598

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) citează 1 Petru 1:21-22 ca fiind „Petru în epistola sa”, în *Stromata*, cartea 3, capitolul 18, p. 402

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) face aluzie la 1 Petru 1:14-16 în „Stromata”, cartea 3, capitolul 18, p. 402

În total, Clement din Alexandria face aproximativ 28 de referiri la 1 Petru. El se referă la următoarele versete din 1 Petru: 1:6-9, 12 și urm., 14-19, 21-22; 2:1-3, 5, 11-12, 15-18, 24; 3:1-4, 8, 13, 19-20; 4:3, 8, 12-14; 5:5

Tertulian (198-220 d.Hr.) citează 1 Petru 2:20, spunând: „Adresându-se creștinilor din Pont, Petru spune, în orice caz”, în Scorpiace, cap. 12, p. 645. El citează 1 Petru4:12 , tot în același capitol, la p. 645.

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) citează 1 Petru1:24 , 25. „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 6, capitolul 5, p. 76

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) face aluzie la 1 Petru 3:19: „El a fost socotit și printre cei morți, propovăduind Evanghelia sufletelor sfinților”, Tratat despre Hristos și Anticrist, capitolul 26, p. 209

Origen (225-254 d.Hr.) citează o parte din 1 Petru 3:18-20 ca fiind „Petru în Epistola sa catolică”. Comentariul lui Origen la Ioan, cartea 6, capitolul 18, p. 368

Origen (225-254 d.Hr.) face aluzie la 1 Petru 2:5 ca fiind scrisă de Petru. Comentariul lui Origen la Ioan, cap. 23, vol. 9, p. 404

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează din „epistola lui Petru către Pont” în Tratatul 12, cartea a treia, 36, 37, 39. Ciprian este singurul scriitor care adaugă „către Pont” atunci când descrie această epistolă. (Pontul se afla în partea central-nordică a Asiei Mici.)

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) „Și Petru, apostolul Său, ... Căci el a scris în epistola sa și a spus” și citează 1 Petru 4:12-14. Epistolele lui Ciprian, Scrisoarea 55, cap. 2, p. 347-348

Firmilian din Cezareea, în scrisoarea sa către Ciprian (256 d.Hr.), face referire la 1 Petru: „Așa cum a stabilit și apostolul Petru, zicând: «Astfel, botezul vă va mântui în același fel»” (1 Petru 3:21). Scrisoarea 74, cap. 15, p. 394

Petru din Alexandria (306.285–311 d.Hr.) face referire la 1 Petru 3:18b conform „Noului Testament grecesc”, atât în ediția a III-a, cât și în ediția a IV-a revizuită, de Aland și colab. Cu toate acestea, nu am reușit să confirm acest lucru în scrierile lui Petru din Alexandria pe care le dețin.

Victorinus din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) citează o parte din 1 Petru 2:9 ca fiind a apostolului Petru, în „Comentariul la Apocalipsa Sfântului Ioan”, p. 344

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) face aluzie la 1 Petru 2:10 în *Banchetul celor zece fecioare*, Discursul 4, cap. 4, p. 324

Atanasie (318 d.Hr.) citează 1 Petru2:22 , în *Întruparea Cuvântului*, cap. 17, p. 45

Ca o notă marginală, Canonul Muratorian (c. 170 d.Hr.) nu includea Epistola lui Iacov, Epistola către Evrei, 1 și 2 Petru, nici a treia epistolă a lui Ioan.

După Niceea

„Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu (323-326 d.Hr.), cartea a 3-a, capitolul 3, paginile 133-135, tratează cărțile Noului Testament. El afirmă că 1 Petru este autentică, dar că 2 Petru este contestată.

Ammonas (secolul al IV-lea)

Eusebiu din Emesa (c. 359 d.Hr.)

Atanasie (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552

Atanasie (c. 341 d.Hr.) face aluzie la 1 Petru 1:12 în lucrarea sa „Despre Luca 10:22”, capitolul 6, p. 90.

Hilariu din Poitiers (355-367/368 d.Hr.) citează un sfert din 1 Petru 4:19 ca fiind scris de Petru. În lucrarea „Despre Sfânta Treime”, capitolul 12.4, p. 219

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează două cărți ale lui Petru ca făcând parte din Noul Testament. Ea citează integral 1 Petru 1:1-2.

Marcel din Ancyra (aproximativ 374 d.Hr.)

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează 1 Petru 3:22 ca fiind scrisă de Petru în Prelegerea 14:29, p. 102

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) îl menționează pe Petru în „Cele șapte epistole catolice ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda” în Lecția 4.36, p. 28

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează 1 Petru 1:17. Prelegeri catehetice, Prelegerea 7, cap. 14, p. 47.

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează prima jumătate din 1 Petru 1:11. Prelegeri catehetice, Prelegerea 17, cap. 4, p. 125.

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) citează jumătate din 1 Petru 3:4 ca fiind a Sfântului Petru. „Datoriile clerului”, Cartea 1, cap. 70, p. 13.

Grigorie Nazianzenul (c. 330–391 d.Hr.) citează 1 Petru 5:8b. A doua oratorie teologică, cap. 28.2, p. 289

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) citează 1 Petru 2:22 ca fiind „se spune” în „Împotriva lui Eunomius”, cartea 6, capitolul 3, p. 186

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) citează 1 Petru 1:24, care este și Isaia 40:8. „Discursul funerar pentru Meletius”, p. 514.

Didim cel Orb (398 d.Hr.)

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.)

Rufinus (374-406 d.Hr.) citează 1 Petru 3:10-20 ca fiind scris de Petru. „Comentariu la Crezul Apostolic”, capitolul 30, p. 554

Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.) citează primele trei sferturi din 1 Petru 1:24. Comentariu la Sfântul Ioan, Omilia 42, vol. 14, p. 154.

Ioan Gură de Aur (-407 d.Hr.) citează din 1 Petru 2:12 în „Omilii la Epistola către Evrei”, Omilia 28.4, p. 493

Niceta din Remesiana (după anul 414 d.Hr.)

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Noului Testament. El menționează în mod specific fiecare dintre cele patru evanghelii, scrisorile lui Pavel către cele șapte biserici, Epistola către Evrei, precum și scrisorile lui Pavel către Timotei, Tit și Filimon. Ieronim discută apoi despre Faptele Apostolilor. Apoi, el discută despre cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda. În cele din urmă, el discută despre Apocalipsa lui Ioan. Scrisoarea 53, cap. 9, p. 101-102.

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.)

Nilus (c. 430 d.Hr.) face referire la 1 Petru 5:8

Marcu Pustnicul (după 430 d.Hr.)

Acacius din Melitene (c. 438 d.Hr.)

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Speculum (secolul al V-lea)

Sinodul de la Calcedon împotriva monofiziților (451 d.Hr.)

Quodvultdeus (c. 453 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (episcop și istoric) (423-458 d.Hr.)

Lucifer din Cagliari (461 d.Hr.)

Varimadum (445/480 d.Hr.)

Vigilius (484 d.Hr.)

Ioan din Damasc (706-749 d.Hr.) „...șapte epistole catolice, și anume una a lui Iacov, două ale lui Petru, trei ale lui Ioan, una a lui Iuda...” Expunerea credinței ortodoxe, cartea 4, cap. 17, p. 90

3. Mărturii ale ereticilor și ale altor scriitori

X Marcion (c. 160 d.Hr.) nu include 1 și 2 Petru, 1, 2 și 3 Ioan, nici Iuda.

Evanghelia gnostică a Adevărului (140-150/180 d.Hr.)

Ereticul Priscilian (385 d.Hr.) face referire la 1 Petru 1:22; 5:8.

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.) face referire la 1 Petru 3:8

Ereticul pelagian Iulian din Eclanum (c. 454 d.Hr.)

4. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem din 1 Petru arată că există mici variații manuscrise, dar fără erori semnificative din punct de vedere teologic.

Papirusurile p72 Bodmer 7 și 8 conțin 1 Petru 1:1-5:14, 2 Petru 1:1-3:18 și Iuda 1-25. c. 300 d.Hr. O fotografie a unei părți din acest manuscris (care prezintă 2 Petru1:16 -2:2) se găsește în *The Eerdmans’ Bible Dictionary*, p. 820, și în *The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts*, p. 468. A doua sursă menționează că scrisul este realizat „într-un stil documentar”.

p74 (=Bodmer 17) Faptele Apostolilor 1:2-5,7-11,13-15,18-19,22-25; 2:2-4; 2:6-3:26; 4:2-6,8-27; 4:29-27:25; 27:27-28:31; Iacov 1:1-6,8-19,21-23,25,27; 2:1-3,5-15; 18-22, 25-26; 3:1,5-6,10-12,14,17-18; 4:8,11-14; 5:1-3, 7-9, 12-14, 19-20; 1 Petru 1:1-2, 7-8, 13, 19-20, 25; 2:6-7, 11-12, 18, 24; 3:4-5; 2 Petru 2:21; 3:4, 11, 16; 1 Ioan 1:1,6; 2:1-2,7,13-14,18-19,25-26; 3:1-2,8,14,19-20; 4:1,6-7,12,16-17; 5:3-4,9-10,17; 2 Ioan 1,6-7,13; 3 Ioan 6,12; Iuda 3,7,12,18,24 (sec. al VII-lea)

Secolul al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament conține Iacov 2:4 și 1 Petru 1:12

Secolul al VII-lea – 1975 – Aland et al., ediția a treia

Secolul al VI-lea – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

p. 81 1 Petru 2:20-3:1; 3:4-12 (sec. al IV-lea)

Vaticanus [B] (325-350 d.Hr.), Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) și Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.) conțin întreaga epistolă 1 Petru.

Coptă bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptă sahidică [Sah] secolele III/IV

Siriana Peshitta [Syr P] 375-400 d.Hr.

Efraemi Rescriptus, secolul al V-lea

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Georgiană [Geo] din secolul al V-lea

Pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Epistolei lui Petru, consultați.