< Întrebare biblică din Deuteronom

Î: Care este ideea principală a cărții Deuteronomul (capitolele 1-34)?

R: Cartea Deuteronomului este una dintre cele patru cărți citate cel mai des în Noul Testament. Este ultima dintre cele cinci cărți ale Legii, numite Tora. În Deuteronom 17:18-19 li s-a poruncit în mod specific regilor să citească (și să recitească) această carte. Cuvântul englezesc „Deuteronom” provine din greacă și înseamnă „a doua lege” sau „repetarea legii”. Cu toate acestea, nu este o a doua lege, ci o reformulare și un rezumat parțial al legilor din Exod, Levitic și Numeri. Se concentrează asupra celor care nu erau leviți, în special asupra a ceea ce trebuiau să țină minte înainte de a intra în Țara Promisă. Nu este un rezumat complet; de exemplu, nu intră în detalii ample cu privire la legile sociale individuale, circumcizia etc. Mai degrabă, Moise a fost îndemnat de Dumnezeu să țină aceste discursuri cu privire la aspectele pe care trebuiau să se concentreze în momentul în care erau pe punctul de a intra în Țara Promisă; de exemplu, repetarea celor Zece Porunci și a altor legi, existența orașelor de refugiu și stabilirea unui singur centru pentru jertfe. Centrul s-a mutat de la Muntele Ebal în Deuteronom 27:1-8; Iosua 8:30-35, la Sihem în Iosua 24:1-28, la Silo în Iosua 18:1 și Judecători 21:19, apoi la Ierusalim.

Deuteronomul a fost dat de Dumnezeu prin intermediul unui om căruia Dumnezeu i-a spus că va muri în curând fără să intre în Țara Promisă. În cei mulți ani ai șederii lor, care erau pe cale să se încheie, Moise, în cuvintele sale de rămas-bun, spune, în esență, că, pe măsură ce veți întâlni binecuvântări materiale, precum și influențe păgâne, „amintiți-vă în mod special aceste lucruri”.

Î: În Deuteronom 1-34, care sunt câteva expresii-cheie ale acestei cărți?

R: Expresiile-cheie din Deuteronom includ „Domnul, Dumnezeul tău” de 280 de ori, „ia în stăpânire” de 18 ori, „țara” de 200 de ori și „nu te teme” de 9 ori.

Î: În Deuteronom 1-34, de ce ar trebui să studiem această carte?

R: Există cel puțin patru motive. În primul rând, toată Scriptura (nu doar o parte) este folositoare pentru învățătură, mustrare, îndreptare și instruire în neprihănire, conform 2 Timotei 3:16. În al doilea rând, așa cum arată tabelul de mai jos, Deuteronomul era adesea în gândurile lui Isus și ale scriitorilor Noului Testament. Când Isus a fost ispitit în pustie, El i-a răspuns lui Satana de toate cele trei ori citând din Deuteronom. În al treilea rând, avem nevoie de o viziune echilibrată asupra lui Dumnezeu: harul Său, mânia Sa și măreția Sa misterioasă și impunătoare. În al patrulea rând, putem învăța în mod specific cum Dumnezeu dorește ca noi să fim intenționați și organizați în căutarea noastră a evlaviei. De asemenea, putem fi reamintiți cu privire la importanța responsabilității față de comunitate, a mărturisirii în fața aproapelui nostru, a materialismului, a conducerii eficiente în ciuda epuizării cauzate de plângerile constante și a învățării generației viitoare.

Î: În Deuteronom 1-34, care este schița generală a acestei cărți?

R: Cercetători precum Kenneth A. Kitchen au descoperit o serie de asemănări între structura Deuteronomului și tratatele de suzeranitate politică hitite din mileniul al II-lea î.Hr. Peter Craigie a remarcat, de asemenea, unele asemănări cu contractele de muncă egiptene.

Cea mai mare parte a Deuteronomului este structurată în jurul a trei discursuri lungi ale lui Moise.

1-4 Primul discurs: Prolog

. 1:1-5 Preambul

. 1:6-3:29 Introducere istorică

. 4:1-40 Dispoziții de bază

5:1-11:32 Al doilea discurs: Termenii și condițiile legământului

12:1-26:19 Aplicare

27-30 Al treilea discurs

. 28:1-14 Beneficiile/binecuvântările respectării legământului

. 28:15-68 Pedeapsele/blestemele încălcării acestuia

. 29:1-30:20 Recapitulare

31-34 Observații finale

Tratatele de suzeranitate menționau adesea dragostea vasalului față de stăpân. Exista însă o diferență majoră între tratatele de suzeranitate hitite și structura Deuteronomului. Tratatele de suzeranitate apelau de obicei la mulți zei ca martori ai tratatului, iar în Deuteronom nu se găsește nimic de acest fel.

Î: Unde este citat sau menționat Deuteronomul în Noul Testament?

R: Se face referire la el în multe locuri.

Î: În Deuteronom 1:1, cât timp trebuiau să rămână israeliții în pustie?

R: Deuteronomul 1:2 ne amintește că călătoria spre sud-vestul Canaanului urma să dureze aproximativ unsprezece zile. Cu toate acestea, deoarece au fost neascultători și nu L-au urmat pe Dumnezeu în țară după raportul negativ al zece dintre cei doisprezece iscoade, au trecut între 38 și 40 de ani. Israeliții au fost pedepsiți, dar nu abandonați. Însă pedeapsa nu durează veșnic. Poți răspunde la pedeapsă transformând-o într-un moment de devoțiune specială.

Raymond Brown spune: „Rebelii înfrânți și descurajați au fost alungați înapoi în pustia sumbră. O serie sinistră de păcate strâns legate între ele – uitarea, neascultarea, perversitatea și îngâmfarea – îi lipsiseră de lucruri mai bune. Totul ar fi putut fi atât de diferit. … În anii care au urmat, multe sute dintre acei neîncrezători triști au fost duși la mormânt. Fiecare înmormântare era o mărturie reînnoită a gravității păcatului. Totuși, înfrângerea lor amară în fața amoriților a devenit o amintire care se estompa. Treptat, a început să răsară o nouă zi. Era timpul să o ia de la capăt.”

Î: În Deuteronom 1:6, 9, 14; Deuteronom 5:2, 5; Deuteronom 11:2, 7, de ce le-a spus Moise poporului că erau martori ai ceea ce s-a întâmplat înainte de cei 40 de ani de rătăcire, având în vedere că Numeri 14:29-30 și Numeri 26:64-65 spun că toți vor muri în pustie?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

Timp de aproximativ șapte ani, poporul a fost în pustie înainte ca blestemul celor 40 de ani de rătăcire să fie pronunțat.

Numeri 26:64-65 spune doar că niciunul dintre cei numărați în recensământul armatei nu mai era în viață.

Numeri 14:29-30 promitea doar că toți bărbații numărați în recensământul anterior vor muri înainte de a ajunge în Țara Promisă, cu excepția lui Iosua și Caleb.

Astfel, erau excluși de la blestem toți bărbații sub 20 de ani (care nu fuseseră numărați la recensământ), bărbații leviți de toate vârstele și toate femeile. Mulți dintre aceștia urmau să rămână în viață ca martori oculari ai evenimentelor anterioare. Cei născuți după începerea celor 40 de ani urmau să fie doar martori indirecți, aflând povestea de la părinții lor și de la comunitate.

Î: În Deuteronom 1:6-18, ce trăsături putem observa în conducerea lui Moise?

R: Moise a dat dovadă de cel puțin șase caracteristici.

Supus – Viața lui Moise a trecut prin multe etape diferite: de la favorit al curții, la proscris, la eliberator curajos, la judecător copleșit de sarcini, la făcător de minuni misterios. Dar singura constantă a fost supunerea lui Moise față de Dumnezeu.

Realist – Moise era realist în privința sa și realist în privința celorlalți. Moise și-a dat seama de neajunsurile sale și că nu putea purta povara singur. Așadar, nu s-a lovit cu capul de pereți încercând să-și atenueze eșecul de a nu putea face totul. Mai degrabă, Moise a făcut ceva în această privință și a găsit oameni care să-l ajute. Moise nu putea conduce poporul de unde ar fi vrut el să fie, ci a trebuit să-l conducă de unde se afla.

Încredere în Dumnezeu – Moise era o persoană foarte încrezătoare, dar nu avea încredere în sine, mai ales în abilitățile sale de a vorbi și de a conduce. Însă Moise avea încredere în puterile lui Dumnezeu și în faptul că Dumnezeu îl va folosi, în ciuda tuturor neajunsurilor sale.

Dăruitor – Moise avea adepți care erau departe de a fi ideali. În loc de muncă în echipă și armonie, Moise a trebuit să se confrunte continuu cu nemulțumiri și dispute. Cu excepția unui scurt moment la Meriba, Moise nu a renunțat niciodată la ei. Moise nu era doar un lider într-un vid; el era un lider pentru ei.

Împărtășitor – Moise a delegat multe decizii de zi cu zi celor șaptezeci de bătrâni. El nu le-a delegat doar ceva de făcut, ci le-a delegat responsabilitatea de a acționa cu dreptate și înțelepciune.

Vulnerabil – Moise a menționat trei greșeli de care liderii trebuie să se ferească: favoritismul, frica și singurătatea.

Î: În Deuteronom 1:8-12, „eu” care vorbește aici este Moise sau Dumnezeu?

R: În Deuteronom 1:6, Moise a spus: „Iată ce a spus Dumnezeu”, așa că „eu” din versetul 8 se referă la Dumnezeu. Când Moise a terminat de repetat ceea ce a spus Dumnezeu la sfârșitul versetului 8, începând cu versetul 9 și mai departe, „eu” se referă la Moise.

Î: În Deuteronom 1:8, din moment ce israeliții urmau să stăpânească țara, de ce au fost mai târziu exilați sub asirieni și babilonieni?

R: Ei chiar au mers și au stăpânit țara. Cu toate acestea, din cauza neascultării lor, nu au păstrat ceea ce stăpâneau și au pierdut-o timp de 70 de ani. Deuteronomul 4:25-31; 28:20-28; 29:22-28; 30:1-10; 32:23-43 avertizau cu toții că acest lucru s-ar putea întâmpla. Dumnezeu ne poate oferi și nouă promisiuni și binecuvântări, dar dacă nu le punem niciodată în practică, s-ar putea să nu le avem. Totuși, faptul că Dumnezeu le-a dat țara nu însemna că puteau face orice doreau și totuși să trăiască în țara aceea. Ei (și noi) le putem pierde, de asemenea, prin neascultare.

Î: În Deuteronom 1:13,16, poporul și-a ales singur judecătorii, sau Moise i-a numit în Exod 18:25?

R: O analogie ar putea fi de ajutor aici. Președintele Statelor Unite nominalizează oameni pentru funcții în cabinet, sau Senatul îi confirmă?

Ambele variante sunt adevărate. În Biblie, poporul a propus oameni pentru a fi judecătorii lor, iar Moise i-a ales pe acei bărbați. Este posibil ca Moise să-i fi ales pe toți cei propuși, dar nu a făcut neapărat acest lucru.

Î: În Deuteronom 1:22-23, de ce a fost nevoie ca adepții unui Dumnezeu Atotștiutor să trimită iscoade în toată țara?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte distincte.

1. Moise a considerat probabil că aceasta era o idee bună, deoarece Dumnezeu ne permite să învățăm multe lucruri pe cont propriu. Ei puteau cerceta țara Canaanului pentru a afla cea mai bună cale de a intra în ea și puterea relativă a forțelor lor armate.

2. Cu toate acestea, Dumnezeu nu le-a poruncit niciodată să trimită iscoade. Poporul s-a adresat lui Moise cu această sugestie, iar Moise a considerat-o bună în versetul 23. Totuși, s-a dovedit a fi o catastrofă, deoarece, când au întâlnit unele dificultăți, și-au pierdut credința. Nu și-au pierdut credința că Dumnezeu era acolo, ci mai degrabă credința că Dumnezeu îi va proteja.

Există două lecții cheie aici pentru creștinii de astăzi. În primul rând, analizarea unei situații este, în general, un lucru bun. Totuși, dacă unul dintre scopurile analizei este acela de a decide dacă să te încrezi sau nu în Dumnezeu, sau dacă să-L asculți sau nu pe Dumnezeu, analiza în sine este rea, deoarece izvorăște din motive rele.

A doua lecție esențială ține de conducere. Moise nu avea motive rele în acest caz și probabil nu era conștient că un motiv ascuns al unora dintre cei care cereau trimiterea iscoadelor era acela de a decide dacă doreau să se supună sau nu. Când cineva ne adresează o cerere ciudată care pare inofensivă, în loc să o acceptăm sau să o respingem impulsiv, este mai bine să înțelegem mai întâi de ce.

Î: În Deuteronom 1:26-43, având în vedere că Dumnezeu voia ca israeliții să meargă imediat în Canaan și că aceștia au refuzat inițial, de ce S-a mâniat Dumnezeu pe ei când au decis să meargă?

R: Romani 14:23 enunță în mod explicit principiul ilustrat în Deuteronom 1:26-43: „tot ce nu provine din credință este păcat”. La început, israeliții au refuzat să meargă din cauza lipsei de încredere în Dumnezeu. Mai târziu, au decis să meargă pentru că se încredeau în ei înșiși. Lui Dumnezeu nu-I păsa atât de mult dacă mergeau sau nu la un moment dat, cât de ascultarea lor față de El.

Dacă ai avut dificultăți cu această întrebare înainte de a citi răspunsul, ar fi bine să ții minte următoarele. Unii oameni se concentrează pe lucrurile pe care trebuie să le facă sau să nu le facă pentru a fi în regulă cu Dumnezeu. Aceasta înseamnă a rata esențialul. Dumnezeu vrea ca noi nu doar să încercăm să-I fim ascultători de la distanță, ci să-L chemăm, să ne apropiem de El și să-I fim ascultători. Citește Romani 14 pentru câteva exemple pe care le poți înțelege doar dacă înțelegi acest principiu.

Î: În Deuteronom 1:27, ce se spune despre israeliți?

R: Temeri lor i-au făcut să înțeleagă greșit, în ciuda faptului că vedeau dovezi care arătau contrariul. Au uitat modurile miraculoase în care Dumnezeu i-a salvat în trecut, cu Marea Roșie, mană și prepelițe. Chiar și în viitor, Dumnezeu urma să trimită pietre mari asupra canaaniților din sud. Ei credeau că Dumnezeul care îi ajutase să treacă Marea Roșie nu-i putea salva de amoriți. Credeau că Dumnezeu îi ura și că îi va distruge atunci când El le dădea o nouă provocare. Credeau că poruncile lui Dumnezeu aveau o importanță mai mare decât harul și puterea Lui. Ei vedeau doar pe termen scurt și ceea ce puteau realiza ei înșiși, nu ceea ce putea face Dumnezeu.

Î: În Deuteronom 1:28, Deuteronom 2:10, Deuteronom 9:2, cine sunt fiii lui Anac (Anakim), emiții și refaimiții?

R: Anakiții erau descendenții unui bărbat numit Anak. Anakiții erau un trib ai cărui bărbați erau războinici de temut, probabil datorită staturii și forței lor. Deoarece arcurile nu erau atât de puternice pe vremea aceea, iar o rază lungă de acțiune și forța erau calități de luptă valoroase pentru cei care luptau cu săbii și ciomege, aceste trei clanuri înrudite au dat naștere la mulți războinici de temut. Vezi discuția despre Deuteronom 31:3 pentru mai multe informații.

Î: În Deuteronom 1:34-46 și Deuteronom 1:2, cum reacționează oamenii după ce au ratat o mare oportunitate pe care Dumnezeu le-a oferit-o?

R: Ei pot reacționa începând să se supună din nou. Poate fi dificil să realizăm acum ceea ce ar fi fost mult mai ușor înainte, dar Dumnezeu încă dorește ca noi să împlinim acele lucruri. Pe de altă parte, cineva s-ar putea răzvrăti complet și să nu se mai întoarcă niciodată. Într-un anumit sens, aceștia sunt supărați pe ei înșiși, nu pe Dumnezeu.

Î: În Deuteronom 1:39, ce se înțelege prin „cunoașterea binelui și a răului” și „vârsta responsabilității”?

R: Vârsta responsabilității este un concept conform căruia copiii ajung la o vârstă înainte de care nu sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru alegerile lor. Niciun verset nu indică faptul că această vârstă este aceeași pentru fiecare copil. Trei dintre principiile dreptății lui Dumnezeu sunt demonstrate în acest pasaj.

1. Dumnezeu judecă pe baza a ceea ce știu oamenii, iar copiii mici care, din ignoranță, nu aleg ceea ce este drept, nu sunt judecați pentru asta. Păcatul nu se ia în seamă acolo unde nu există lege (Romani 4:15; 5:13).

2. Dumnezeu nu judecă oamenii pentru ceea ce nu au putut alege. O femeie violată la țară, unde țipetele ei nu puteau fi auzite, nu a fost pedepsită pentru păcatul sexual (Deuteronom 22:25-27). La fel, nici adolescenții care înțelegeau diferența dintre bine și rău, dar nu aveau drept de vot în adunare sau în luarea deciziilor, nu au fost supuși pedepsei de a muri în pustie.

3. Cu toate acestea, în această viață oamenii suferă adesea consecințele răului făcut de alții. Copiii au fost nevoiți totuși să trăiască în pustie timp de 40 de ani. Totuși, Dumnezeu va face dreptate în ziua judecății.

Î: În Deuteronom 1:30-46, de ce au greșit israeliții că au ascultat de Dumnezeu și au luptat împotriva amoriților abia târziu?

R: Problema fundamentală, în mintea majorității israeliților, era dacă să lupte sau nu împotriva amoriților. Ei au greșit. Adevărata problemă fundamentală era dacă să-L asculte sau nu pe Dumnezeu. Ei se bazau pe rezultat, nu pe ascultare. Când Dumnezeu le-a spus că nu mai pot merge acum să lupte împotriva amoriților, neascultarea lor din acel moment nu era cu nimic diferită de atunci când refuzaseră să meargă înainte.

Î: În Deuteronom 2:4-8, de ce nu au reușit israeliții să-i învingă pe edomiți, având în vedere că erau mult mai puternici?

R: Israeliții nu s-au luptat niciodată cu ei, iar dacă refuzi să te lupți cu o națiune, nu o poți învinge, chiar dacă aceasta este mai slabă. Nicăieri nu se spune că erau incapabili să-i învingă pe edomiți. Mai degrabă, Dumnezeu le-a poruncit să nu se lupte cu edomiții, iar ei s-au supus.

Vezi https://www.thetorah.com/article/ar-moab pentru mai multe informații.

Î: În Deuteronom 2:4-7, de ce le-a spus Dumnezeu israeliților că sunt pe cale să treacă prin Edom, având în vedere că Numeri 20:14-21 și Deuteronom 2:8 arată că nu au făcut-o niciodată? Oare Dumnezeu nu știa asta dinainte?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Dumnezeu știe tot ce ni se va întâmpla (Psalmul 139:16, Isaia 46:10; 41:22-23; 42:9; 44:7, 1 Ioan 3:20).

2. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să le dea israeliților aceste porunci. O rută obișnuită prin centrul Moabului era numită „Drumul Regelui”, și ar fi fost probabil cel mai ușor să călătorească pe această rută.

3. Ei erau „pe punctul” de a trece prin interiorul Edomului și ar fi trecut prin el dacă edomiții i-ar fi lăsat. Dar, întrucât aceștia nu i-au lăsat, au trecut doar pe marginea exterioară a Edomului.

De asemenea, în „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 265, se menționează că astăzi această țară are doar aproximativ cinci inci de precipitații pe an (deși probabil puțin mai mult pe vremuri). Este posibil ca edomiții să fi fost îngrijorați că acest popor numeros ar fi consumat toată apa.

Așa cum a subliniat Gleason Archer în următoarea întrebare, un alt răspuns este că probabil se aflau deja în Edom când le-au adresat cererea edomiților și au trecut pe la marginea Edomului, așa că, de fapt, au trecut totuși prin Edom.

Î: În Deuteronom 2:4-7 și Numeri 20:14-21, au ocolit israeliții Edomul sau au trecut prin Edom, așa cum spune Deuteronom 2:4-7?

R: Deuteronomul 2:4-7 nu spune nicăieri că au trecut prin Edom. Mai degrabă, înainte de a ajunge la granița cu Edom, israeliților li s-a spus că erau pe punctul de a trece prin Edom și să se asigure că nu îi vor provoca pe edomiți la război.

Numeri 20 arată atât că edomiții nu i-au lăsat să treacă prin Edom, cât și că edomiții și-au mobilizat armata. Așadar, israeliții nu au urmat ruta obișnuită, numită Drumul Regelui, ci au ocolit Edomul.

Uneori, oamenii pot fi pe punctul de a face ceva, iar când o armată vine împotriva lor, aceștia decid să facă altceva în schimb. Vezi și următoarea întrebare.

Gleason Archer oferă un răspuns diferit. Dacă urmărești traseul lor, probabil se aflau în Edom când discutau cu edomiții. Apoi au trecut de-a lungul graniței (nemarcate) a Edomului, așa că, într-un anumit sens, tot au trecut prin teritoriul acestuia, deși nu pe ruta mai ușoară pe care ar fi dorit să o urmeze.

Î: În Deuteronom 2:4-19 și Numeri 20:14-21, cum procedați atunci când trebuie să faceți un ocol pentru a îndeplini ceea ce ar trebui să faceți, doar din cauza încăpățânării altora?

R: Când Dumnezeu îți dă o lucrare de îndeplinit, crezi că demonii sau alții nu vor ridica niciodată opoziție? Uneori Dumnezeu ne dă ceva de făcut și trebuie să ocolim, dar asta nu înseamnă să renunțăm, ci să avem perseverența de a o duce la bun sfârșit. Când ești nevoit să ocolești, ar trebui să gestionezi situația cu grație, fără să te înfurii și fără ură sau gânduri de răzbunare. Nu trebuie să le arăți nimic. Dar Dumnezeu a stabilit cum îți vei trăi viața slujindu-I și, fără îndoială, Dumnezeu a luat în calcul și acest lucru. Când ești tentat să te înfurii, nu te înfuria, ci fii hotărât.

Î: În Deuteronom 2:7, le lipsea ceva israeliților, sau condițiile erau suficient de proaste încât să se plângă, așa cum se întâmplă în Exod 16:2-3 și Numeri 11:4-6?

R: Condițiile erau tolerabile, în sensul că poporul avea suficientă mâncare, apă și haine. Totuși, la fel ca astăzi, dacă o situație merită sau nu să te plângi depinde atât de cel care se plânge, cât și de situația în sine. Pentru credincioși, Pavel a poruncit în Filipeni 2:14-15 să facem totul fără să ne plângem și fără să ne certăm.

Î: În Deuteronom 2:9-12, 22, 37, de ce nu i-au cucerit israeliții pe moabiți și pe amoniți?

R: Din simplul motiv că Dumnezeu le-a poruncit israeliților să nu se lupte cu ei. Motivele probabile pentru care Dumnezeu a poruncit acest lucru sunt că moabiții și amoniții erau înrudiți cu israeliții, că israeliții trebuiau să se concentreze asupra canaaniților și că nu avea rost ca măcar un singur războinic să moară într-o luptă pentru un pământ pe care oricum nu li se spusese să-l cucerească.

Ca o paranteză, Ar din Moab nu era un oraș (cel puțin la acea vreme), ci mai degrabă o „regiune locuită” (Numeri 21:14) unde existau mai multe pâraie.

Vezi https://www.thetorah.com/article/ar-moab pentru mai multe informații. Comentariul Keil-Delitzsch la Vechiul Testament, vol. 1, partea 3, p. 293, susține că orașul Ar a existat și el, dar că aici se face referire la regiune.

Î: În Deuteronom 2:10-12, cum putea fi Canaanul „moștenirea lor”, din moment ce încă nu intraseră acolo?

R: Țara de la vest de râul Iordan le fusese promisă ca moștenire. În plus, Deuteronomul a fost probabil scris ultimul, iar cele două triburi și jumătate luaseră deja în stăpânire țara de la est de râul Iordan.

Vezi „When Critics Ask”, pp. 115-117, pentru mai multe informații și câteva contraste interesante între punctul de vedere al celor care susțin autoritatea Scripturii și punctul de vedere critic al creștinilor liberali. (Termenul „creștin liberal”, apropo, se referă la convingeri religioase și nu la politică.)

Î: În Deuteronom 2:19, Dumnezeu nu le-a dat oare israeliților țara amoniților, sau Moise le-a dat-o în Iosua 13:25?

R: Ambele afirmații sunt adevărate. Amoniții aveau două părți ale regatului lor: partea moștenită de la strămoși și partea pe care o dobândiseră prin cucerire. Înainte de cele două versete menționate, israeliții ocupaseră cea de-a doua parte. Astfel, Deuteronomul 2:19 a fost scris în mod specific pentru a le spune israeliților să nu cucerească țara pe care amoniții o dețineau în acel moment și pe care o dețineau inițial.

În plus, țara de pe malul estic al râului Iordan nu făcea parte din Canaan. Israeliții au cucerit-o și au ocupat-o, dar Dumnezeu nu le-a promis-o. Uneori, în zilele noastre, putem dobândi lucruri pe care Dumnezeu nu vrea să le avem, spre regretul nostru ulterior.

Î: În Deuteronom 2:30, de ce a împietrit Domnul inima lui Sihon, împăratul Hesbonului?

R: Probabil dintr-un motiv similar celui pentru care Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon. Inima lui Sihon era deja împietrită împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său, iar Dumnezeu a împietrit-o și mai mult. Cineva a comparat odată influența lui Dumnezeu cu lumina soarelui. Lumina soarelui înmoaie ceara, dar împietrește lutul, chiar dacă este aceeași lumină a soarelui.

Î: În Deuteronom 2:31 și Numeri 21:23-26, de ce a trebuit poporul să lupte împotriva lui Sihon și să sufere pierderi, chiar dacă Dumnezeu spusese că le dăduse deja în stăpânire țara?

R: Dumnezeu le-a dat destinul de a o cuceri și dreptul de a o cuceri, dar totuși trebuiau să facă ei înșiși munca propriu-zisă. Dumnezeu ne-ar putea da astăzi o binecuvântare, dar dacă nu suntem dispuși să muncim și noi pentru a o stăpâni, nu o vom primi.

Î: În Deuteronom 3:11, ce era „patul” regelui Og din Basan și cât de lung era?

R: Avea o lungime de aproximativ 13 până la 13 1/2 picioare. Cuvântul ebraic pentru „pat” este aici ambiguu. S-ar putea referi la patul în care își petrecea noaptea, sau ar putea fi „patul funerar” (de fapt, un sarcofag sau mormânt), unde urma să se odihnească trupul său. Alte sarcofage de această dimensiune au fost găsite chiar și în Fenicia.

Ca o paranteză, Basanul se afla la nord de locul pe care trebuiau să-l traverseze pentru a intra în Țara Promisă. Cu toate acestea, ei nu ar fi vrut să-și trimită aproape toate trupele peste râul Iordan, pentru ca apoi un regat ostil situat la nord de ei să le jefuiască familiile, turmele și cirezile. Așadar, Basanul probabil că nu ar fi fost cucerit dacă ar fi depășit dorința de a lupta împotriva israeliților din teamă și ar fi fost pașnici față de ei după ce Moise le-a trimis o delegație de pace în Numeri 21:21-22.

Î: În Deuteronom 3:11, cum putea patul regelui Og să fie din fier, având în vedere că ei nu dispuneau de o tehnologie sofisticată de prelucrare a fierului?

R: Acest lucru nu înseamnă neapărat că întregul pat era făcut din fier (ceea ce ar fi destul de incomod). În schimb, patul era împodobit cu fier. Egiptenii foloseau fierul provenit din meteoriți ca ornamente și pumnale încă din cel puțin 3000 î.Hr. Dar, chiar dacă dispuneau de ceva fier provenit din meteoriți, le era foarte greu să purifice minereul de fier, deoarece era nevoie de un foc de topire mult mai fierbinte decât cel necesar pentru bronz sau alamă.

Î: În Deuteronom 3:12-17, de ce triburile lui Gad, Ruben și jumătate din Manase locuiau pe malul estic al Iordanului, având în vedere că poporul trebuia să locuiască în Canaan?

R: Pur și simplu pentru că au ales să locuiască acolo. Scriptura consemnează alegerea lor fără a o aproba. Istoria arată că alegerea lor nu a fost una înțeleaptă. Precipitațiile erau reduse, dar era o zonă propice pentru creșterea vitelor.

Uneori, în zilele noastre, dacă credincioșii doresc să facă ceva care nu reprezintă o sfidare deschisă, dar care nu corespunde întru totul voinței lui Dumnezeu, Dumnezeu ne acordă libertatea de a face această alegere nechibzuită și, adesea, de a vedea consecințele ei.

Î: În Deuteronom 3:21-22, 28, cum a pregătit Moise predarea conducerii?

R: Liderii eficienți pot fi reticenți să-și predea slujirea altora pe măsură ce îmbătrânesc; dar trebuie să o facă oricum. Deși acest lucru a fost probabil neplăcut pentru Moise, știind că urma să moară în curând, el a început acest proces mai devreme, în loc să amâne. Moise nu a început abia atunci; el începuse cu mult timp în urmă să-l pregătească pe Iosua. A fost un proces treptat, așteptat și nu a reprezentat un șoc major pentru organizație atunci când s-a produs. Slujirile creștine s-au confruntat uneori cu dificultăți din cauza unei predări defectuoase a conducerii. Dar Dumnezeu i-a reamintit lui Moise să continue să-l pregătească pe Iosua în Deuteronom 3:21-22, 28.

Î: În Deuteronom 3:23-25, care sunt câteva caracteristici ale rugăciunii lui Moise?

R: Moise începe cu versetul 23, care arată că Moise este mai interesat să slăvească numele lui Dumnezeu decât să facă o cerere pentru sine. În versetele 24-25, Moise Îi cere lui Dumnezeu să se îndure și să-i permită să intre în Țara Promisă. Întreaga viață a lui Moise, în ultimii 40 de ani, a constat în a conduce poporul spre Țara Promisă, iar el Îi cerea lui Dumnezeu să poată vedea împlinit visul numărul unu al vieții sale. Dumnezeu a spus „nu”; acest lucru se va întâmpla, dar Moise nu-l va vedea cât timp va fi pe pământ.

Î: În Deuteronom 4:1-4, 40, în ce fel experiența poporului Israel cu țara oglindește ceea ce face Dumnezeu în viețile noastre?

R: Dumnezeu a dat, dar ei trebuiau să o stăpânească și ar fi trebuit să dorească să o păstreze. Dumnezeu a dat poporului Israel țara ca un dar special; ei nu au muncit pentru ca Dumnezeu să le dea această promisiune. În cadrul a ceea ce le-a dat Dumnezeu, ei puteau să crească, să prospere și (sperăm) să fie o lumină pentru alte națiuni. Totuși, trebuiau să muncească din greu pentru a o stăpâni. Dar, așa cum arată Deuteronomul 4:3-4, unii puteau eșua în a intra din cauza răutății lor. Răutatea lor a fost instigată de alții (moabiții și madianiții din Numeri 22,25), dar ei erau totuși responsabili pentru alegerea de a-i urma. Așa cum arată Exilul, odată ajunși în țară, Dumnezeu îi putea alunga pentru că I-au întors spatele. Deuteronomul 4:40 subliniază că rămânerea lor în țară nu era un lucru garantat; ei ar fi trebuit să-și dorească să-și prelungească zilele în țară urmând poruncile lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a dat fiecăruia unul sau mai multe daruri ca „moștenire”. Poate fi abilitatea de a câștiga bani, de a ajuta fizic oamenii datorită sănătății tale bune, relațiilor, abilităților și experienței, sau un anumit domeniu pe care Dumnezeu ți l-a oferit, o „oportunitate privilegiată” sau o „sferă de excelență”, în care, dacă rămâi acolo, vei prospera foarte mult și vei putea să-i binecuvântezi pe alții. Dar nu este un lucru garantat că vei rămâne acolo. Dacă îi întorci spatele lui Dumnezeu, El te poate alunga. De asemenea, poți părăsi „sfera ta de excelență” din cauza apatiei, a iubirii de lume sau a faptului că ești prea ocupat cu lucruri neimportante.

Î: În Deuteronom 4:2, porunca de a nu adăuga nimic la cuvântul pe care l-a dat Dumnezeu înseamnă oare că nu ar trebui să existe alte cărți în Biblie după Deuteronom?

R: Deloc. Versetul este în mod specific o restricție impusă poporului de a nu adăuga sau a scoate nimic din poruncile din Cartea Deuteronomului. Nu este o restricție impusă lui Dumnezeu de a nu trimite revelații ulterioare. În general, restricțiile pe care Dumnezeu le dă în Biblie nu-L restricționează pe Dumnezeu.

Î: În Deuteronom 4:9, ce anume voia Moise ca ei să se străduiască în mod special să „fie cu băgare de seamă”?

R: Moise părea destul de „disperat” ca ei să-și amintească. Se pare că Dumnezeu îi spusese lui Moise ceva despre viitor în Deuteronom 4:27-30. Deuteronom 4:9-40 răspunde la întrebarea privind ceea ce Moise voia ca ei să-și amintească. Pe scurt, există patru părți.

Versetele 8, 23 și următoarele: Aveți grijă să învățați, să vă amintiți și să învățați pe alții prevederile și promisiunile Legii, atât cele pozitive, cât și cele negative.

Versetele 6, 23 și următoarele: Aveți grijă să ascultați de Lege și să nu faceți niciun fel de chip cioplit sau alte lucruri care să încalce Legea.

Versetele 7, 9, 33 și următoarele: Aveți grijă să învățați, să țineți minte și să învățați lucrările minunate ale lui Dumnezeu în mijlocul poporului.

Versetele 9 și 25: Aveți grijă să le învățați atât copiilor, cât și nepoților voștri.

Î: În Deuteronom 4:9, 25; 6:2, cum îi înveți pe nepoții tăi calea lui Dumnezeu, chiar dacă nu locuiești tot timpul cu ei?

R: În mod ideal, v-ați educat bine copiii, iar aceștia s-au căsătorit bine (adică s-au căsătorit cu credincioși), astfel încât și ei își vor învăța copiii. Puteți consolida această învățătură și puteți fi un bun exemplu prin ceea ce faceți și spuneți, precum și un exemplu de mărturisire, recunoscând când ați greșit.

Dar uneori copiii creștinilor se îndepărtează de Domnul sau se căsătoresc cu o persoană care nu-L cunoaște pe Domnul. Atunci situația devine mai dificilă. Dacă părinții sunt deschiși la această idee, duceți-vă nepoții la biserică, la Școala Biblică de Vară, la programele de Crăciun și la alte activități planificate. De asemenea, împărtășiți-le ce înseamnă Hristos pentru voi în momentele neplanificate. Când luați decizii bazate pe ceea ce Îi place lui Dumnezeu, împărtășiți-le nepoților care au fost opțiunile voastre și de ce ați făcut alegerea respectivă.

Î: În Deuteronom 4:10-15, Dumnezeu i-a dat lui Moise Cele Zece Porunci pe Muntele Horeb sau pe Muntele Sinai, așa cum spune Exodul 19:11?

R: Există două răspunsuri posibile.

Sinonime: Cele două denumiri erau folosite în mod interschimbabil, similar cu faptul că socrul lui Moise era numit atât Ietro, cât și Reuel. Denumirile multiple sunt foarte frecvente în locurile unde există mai multe limbi și culturi. În Alaska se află Muntele Denali, care se numea odinioară Muntele McKinley. Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 205, sugerează acest lucru.

Regiune: Horeb ar putea include mai mult decât doar Muntele Sinai. Ar putea fi numele regiunii sau al platoului, nu doar al vârfului.

Î: În Deuteronom 4:12, oare poporul nu a văzut chipul lui Dumnezeu, sau Moise a văzut chipul lui Dumnezeu în Numeri 12:8?

R: Ambele variante sunt corecte. Moise a avut privilegiul de a vedea chipul lui Dumnezeu, probabil o apariție a lui Hristos înainte de întrupare. Poporul nu a văzut niciun chip. Acest lucru este similar cu ceea ce i s-a întâmplat lui Saul din Tars, pe drumul spre Damasc, când a auzit vocea lui Isus, în timp ce însoțitorii săi au auzit doar un sunet.

Î: În Deuteronom 4:13, de ce erau două table de piatră?

R: Deși unii consideră că pe fiecare ar fi putut fi scrise câte cinci porunci, nu ar fi fost nicio dificultate în a înscrie întregul text pe o singură tablă. Un răspuns mai plauzibil este că, în tratatele de suzeranitate din vremea lui Moise, se făceau de asemenea două copii ale tratatului: câte o copie pentru fiecare parte. Așadar, o copie a fost pusă în chivot, unde nimeni nu o mai putea vedea, iar cealaltă copie era expusă la vedere.

Î: În Deuteronom 4:16-18, această poruncă interzicea orice reprezentare artistică a oamenilor sau a animalelor?

R: Evident că nu, deoarece în Exodul 37:8-9 existau statui de heruvimi deasupra chivotului. De asemenea, lui Moise i s-a poruncit să facă un șarpe de aramă în Numeri 21:4-9. În templul lui Solomon existau, de asemenea, heruvimi, conform 1 Regi 6:23-27. Multe alte imagini ale heruvimilor erau sculptate în Templu, conform 1 Regi 6:29, 32, 35.

Ceea ce este interzis este folosirea imaginilor ca obiecte de închinare în două moduri. Li s-a interzis să se închine unei zeități păgâne folosind o imagine, și li s-a interzis, de asemenea, să se închine adevăratului Dumnezeu folosind o imagine. Păgânii se închinau atât statuilor în sine, cât și zeilor păgâni prin imaginea statuilor lor.

Î: În Deuteronom 4:20, de ce era Egiptul un „cuptor”?

R: Era un cuptor în cel puțin trei sensuri diferite.

1. Egiptul era un loc uscat și fierbinte; mai fierbinte decât Palestina.

2. Cuptoarele pot consuma, arde și distruge lucrurile perisabile.

3. Cuptorele sunt utile pentru a rafina metalele și a îndepărta zgura.

Unele experiențe din zilele noastre sunt ca niște cuptoare. Aceeași experiență poate distruge o persoană și o poate rafina pe alta, purificând „aurul” din inima acelei persoane.

Î: În Deuteronom 4:20, de ce era Egiptul ca un cuptor de „fier”, având în vedere că anul 1447 î.Hr. este anterior epocii fierului și că ei nu aveau cuptoruri făcute din fier?

R: Arheologia arată că Egiptul avea unelte din fier încă din anul 3000 î.Hr. Cu toate acestea, fierul era dificil de prelucrat și foarte scump, deoarece necesita o temperatură mai ridicată decât bronzul sau cuprul. Acest verset nu se referă la un cuptor alcătuit din fier, ci mai degrabă la un cuptor construit pentru topirea fierului.

Î: În Deuteronom 4:24; 5:9; 6:15; Exod 20:5; 34:14; Iosua 24:19; Naum 1:2, în ce sens este Dumnezeu un Dumnezeu gelos?

R: Dumnezeu a subliniat această cerință exclusivă a iubirii Sale sfinte, întrucât este o expresie des întâlnită în Scriptură. Așa cum un soț sau o soție insistă asupra fidelității față de legământul căsătoriei, tot așa Dumnezeu insistă asupra închinării exclusive din partea noastră. Dumnezeu ne-a creat cu iubire, are grijă de noi și va fi alături de copiii Săi pentru totdeauna. A te îndepărta de El și a te închina altcuiva sau altceva este ca o palmă dată lui Dumnezeu. Dumnezeu nu dorește nicio închinare adusă statuilor sau altor chipuri. Dumnezeu nu dorește închinarea adusă nimic altceva, chiar dacă nu este vorba de o imagine fizică. În cele din urmă, Dumnezeu nu dorește ca noi să ne închinăm la nicio imagine sau reprezentare, chiar dacă se pretinde că ar fi a Lui. Trebuie să înțelegeți acest lucru înainte de a putea înțelege de ce idolatria era o problemă atât de gravă pentru Dumnezeu, chiar dacă oamenii se închinau și adevăratului Dumnezeu.

Dar le era greu să renunțe la ele. Așa cum spunea Martin Luther: „Dacă un om nu-L vrea pe Dumnezeu, atunci trebuie să-și aibă idolii săi.” Raymond Brown, *Mesajul Deuteronomului*, p. 69.

Î: De vreme ce Deuteronomul 4:25-26 spune că vor pieri cu desăvârșire dacă se vor închina idolilor, iar ei s-au închinat idolilor, de ce nu au pierit cu desăvârșire?

R: Puteți găsi răspunsul citind versetul imediat următor: Deuteronomul 4:27. Dumnezeu urma să distrugă poporul evreu și să-l împrăștie printre neamuri. Cu toate acestea, cuvântul „a distruge” folosit aici nu înseamnă „a distruge complet”. Deuteronomul 4:28-29 completează versetele 25-27, spunând că, dacă ei Îl vor căuta pe Domnul, cei care au făcut acest lucru se vor întoarce.

Privind evreii dintr-o perspectivă culturală, a existat o diferență uriașă între evreii de dinainte de a pleca în Babilon și cei de după întoarcerea lor din Babilon. De când s-au întors din Babilon, în ciuda tuturor greșelilor lor, nu au mai cedat ispitei de a se închina idolilor. Dacă nimic altceva nu funcționează, uneori este nevoie de un eveniment catastrofal pentru a vindeca o persoană sau un popor de un păcat.

Î: În Deuteronom 4:41, 19:1-13 și Numeri 35:10-34, de ce a desemnat Moise trei cetăți?

R: Au desemnat în mod special aceste trei cetăți ca cetăți de refugiu, unde cineva care a ucis pe altcineva din greșeală putea să fugă. Aceștia ar fi fost în siguranță față de răzbunătorul sângelui doar în interiorul cetății. Dar când marele preot murea, atunci se puteau întoarce în siguranță acasă.

Î: În Deuteronom 4:41, expresia literală din ebraică „spre răsăritul soarelui” înseamnă oare că soarele se învârte în jurul pământului?

R: Nu. Chiar și cei mai avizați astronomi de astăzi vorbesc despre răsăritul și apusul soarelui. Faptul că Dumnezeu a folosit o expresie colocvială nu validează o viziune științifică, la fel cum un om de știință de astăzi nu este exclus din domeniul său pentru că spune că îi plac apusurile de soare.

Pentru ca un verset din Biblie să fie în acord sau în dezacord cu o viziune științifică, versetul trebuie să afirme ca fapt ceva despre lumea noastră, așa cum o fac unele versete din Geneza.

Î: În Deuteronom 5:1, care este importanța „respectării” legilor?

R: „A respecta” înseamnă a te supune prin fapte. Vă voi ilustra cu un exemplu. Cunosc destul de bine regulile baschetului, dar aveam de gând să studiez pentru a le cunoaște și mai bine. Apoi m-am gândit să dau probe pentru a juca la Dallas Mavericks. Sunt sigur că m-ar accepta datorită cunoștințelor mele vaste despre acest sport. Mă vor accepta? Sau vor dori pe cineva care să „performeze” prin marcarea coșurilor, pase bune, apărare și blocarea aruncărilor, precum și recuperarea mingii? Regulile pot fi învățate, dar numai unii oameni pot performa. La fel, orice israelit putea crește cunoscând Legea, dar Dumnezeu le cerea să performeze. Desigur, o persoană trebuie să cunoască Legea pentru a o respecta, dar nicăieri în Vechiul Testament nu se promite vreun beneficiu celor care cunoșteau Legea, dar nu o respectau.

Î: În Deuteronom 5:1-30, pronumele de persoana a doua folosit în acest capitol, „tu”, este la singular sau la plural?

R: Formele de singular și plural par să fie amestecate fără discernământ în acest capitol. Kenneth A. Kitchen (AOOT, p. 129) a constatat că acest lucru este obișnuit în documentele semitice. Din aceasta putem observa că legile se aplică nu doar indivizilor, ci și poporului în ansamblu.

Î: În Deuteronom 5:2-3, cine sunt „părinții” menționați aici?

R: Oamenii au păreri diferite.

Nu ar putea fi sclavii evrei din Egipt, în ciuda a ceea ce a învățat Calvin.

Dumnezeu a făcut un legământ cu generația anterioară, acum aproape dispărută, așa cum a învățat Augustin.

Dar înainte de aceasta, Dumnezeu a făcut un legământ cu patriarhii Avraam, Isaac și Iacov.

Î: În Deuteronom 5:3, de ce se spune că Dumnezeu nu a făcut un legământ cu părinții lor, când Deuteronom 5:2 spune că Dumnezeu a făcut?

R: Moise, în rolul său de profet al lui Dumnezeu, subliniază ceva aici. Acest lucru a fost rezumat astfel: „Dumnezeu nu are nepoți”.

Dumnezeu a făcut într-adevăr un legământ cu Avraam, Isaac și Iacov, strămoșii lor, în trecut. Dar asta nu îi va ajuta acum. Reafirmarea legământului este o chestiune serioasă; ei înșiși fac un legământ cu Dumnezeu. Fie ai făcut un legământ cu Dumnezeu, fie nu ai făcut. Dar faptul că părinții tăi au făcut un legământ cu Dumnezeu nu te ajută deloc, dacă tu însuți nu faci un legământ. Fie ești copil al lui Dumnezeu, fie nu ești. Ezechiel 18 oferă o explicație mai detaliată a acestui aspect.

Î: În Deuteronom 5:6-10, de ce primele două porunci sunt primele?

R: Cele Zece Porunci nu au început cu interdicțiile, ci mai degrabă cu cine este Dumnezeu. Isus a spus că a-L iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima, sufletul, mintea și puterea ta este cea mai mare poruncă, iar aceste două porunci inițiale se concentrează asupra acestui lucru. Ele constituie, de asemenea, temelia pentru toate celelalte. Dacă nu ești loial față de Dumnezeu, atunci celelalte nu mai contează atât de mult. Poți fi neloial urmărind altceva pe care îl consideri un zeu sau având o imagine despre care știi că nu este un zeu în sine, dar care te îndepărtează de adevăratul Dumnezeu invizibil.

Apropo, învățătura romano-catolică are o ordine diferită a celor Zece Porunci față de protestanți și evrei. Unele învățături romano-catolice consideră Deuteronomul 5:6-10 ca fiind o singură poruncă, iar ultima poruncă, cea privind pofta, o împart în două. Între anii 500 și 700 d.Hr., când Biserica Catolică Ortodoxă a încercat să elaboreze liste de păcate, atât mortale, cât și veniale, singurul păcat care a scăpat din atenția lor a fost închinarea la icoane.

Î: În Deuteronom 5:6-21, de ce a fost aceasta doar o parafrază a Exodului 20:2-17, care conțineau cuvintele exacte ale lui Dumnezeu?

R: Răspunsul scurt este că Deuteronomul 5:6-21 consemnează o reamintire adresată poporului, iar Moise a parafrazat aici. Probabil că acest lucru a fost făcut în mod deliberat, pentru a ne demonstra că ceea ce contează este sensul, nu cuvintele exacte.

Răspunsul detaliat arată diferențele și prezintă patru puncte de luat în considerare în cadrul răspunsului.

Diferențe între Exodul și Deuteronomul

„Să ții minte” (20:8) vs. „Să păzești… așa cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău” (5:12)

sau vitele tale (20:10) vs. nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreuna dintre vitele tale (5:14)

[lipsă] (20:10) vs. (5:14) adaugă „ca să se odihnească și robul tău și roaba ta, ca și tine”.

Tot capitolul 20:11 față de tot capitolul 5:15

[lipsit] (20:12) față de așa cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău … și ca să-ți meargă bine (5:16)

casă… soție (20:17) față de soție… casă sau câmp (5:21)

Aceleași porunci: Nu există nicio diferență în ceea ce trebuia respectat.

Deuteronomul 5:6-21 ar putea fi, de asemenea, exact: Deuteronomul ar putea conține, de asemenea, cuvintele exacte. Ar putea fi cuvintele exacte ale parafrazei lui Moise. Cu toate acestea, nu este nicio problemă dacă nu ar fi cuvintele exacte ale lui Moise. Conceptul antic de citare includea atât citatele exacte, cât și ceea ce numim parafraze.

Ce putem învăța: Ceea ce Dumnezeu a vrut ca oamenii să-și amintească mai mult decât cuvintele exacte este sensul.

Î: În Deuteronom 5:9, având în vedere că Dumnezeu pedepsește nelegiuirea până la a treia și a patra generație a celor care Îl urăsc, este Dumnezeu drept?

R: Biblia ne învață că toate căile lui Dumnezeu sunt drepte (Deuteronom 32:4; Psalmul 99:4), dar înainte de a putea înțelege ce este dreptatea, trebuie să definim patru termeni.

Dreptate: Dumnezeu dă răsplătirile pentru faptele drepte pe care le-a promis și pedepsește pentru neascultarea față de El, așa cum a promis. Dreptatea lui Dumnezeu nu este ceva misterios și de neînțeles, ci este descrisă în Cuvântul Său, Biblia.

Echitabil: Echitabil înseamnă atât că toată lumea este tratată exact la fel, cât și că Dumnezeu ar trata întotdeauna pe toată lumea exact la fel. Dumnezeu nu este echitabil și nici nu pretinde că ar fi așa în Biblie, după cum arată Matei 20:1-16, Deuteronom 5:9, Romani 9:10-18 și alte versete. Ioan 19:11 și 2 Petru 2:21 arată că cei care au mai multă cunoaștere sunt judecați mai strict. Acest lucru arată implicit că nu tuturor li se dă aceeași cantitate de cunoaștere, ceea ce este inechitabil. Totuși, Dumnezeu este drept și ține cont de acest lucru (Romani 4:15; 5:13). Mulți oameni au concepții foarte diferite despre dreptate, iar dacă opinia ta despre dreptate nu permite nicio inechitate, amintește-ți că Dumnezeu a promis să fie drept doar conform definiției Sale despre dreptate, așa cum este arătat în Biblie, și nu conform vreunei definiții umane anume.

Vina/Răspunderea: Vina poate fi o emoție umană, dar nu acesta este tipul de vină discutat aici. Aici, vina înseamnă răspunderea, conform cerințelor dreptății lui Dumnezeu, de a fi supus mâniei Lui. Există vină mai mare și vină mai mică (Ioan 19:11). Fiecare persoană este vinovată pentru propriul său păcat; nu suntem responsabili pentru păcatele strămoșilor noștri (Ezechiel 18; Deuteronom 24:16) și nu împărtășim vina copiilor noștri (Ezechiel 18:20).

Consecințe: Multe binecuvântări, blesteme și alte consecințe ale acțiunilor unei persoane sunt moștenite și transmise altora. Atunci când o mamă poate alege să se abțină sau să se dedice fumatului, consumului de alcool, unei alimentații nesănătoase sau consumului de cocaină și alte droguri, copilul suportă consecințele. Câteva exemple de consecințe transmise sunt: o persoană născută din părinți creștini, un copil cu malformații congenitale născut într-o zonă foarte poluată și copiii avortați sau uciși după naștere.

Consecințele par nedrepte și ar părea că îl fac pe Dumnezeu nedrept dacă această scurtă viață pământească ar fi tot ce există. Un fost editorialist al revistei „Scientific American”, un deist pe nume Martin Gardner, a făcut o observație profundă în cartea sa, „The Whys of a Philosophical Scrivener”. El a spus că, dacă crezi în dreptate (și el credea), atunci trebuie să crezi într-o viață de apoi. Cu alte cuvinte, viața este atât de nedreaptă pe acest pământ, încât, dacă toată lumea primește dreptate, trebuie să existe un moment după moarte în care se face dreptate. Noi, creștinii, numim acest moment Ziua Judecății. Cu secole în urmă, Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) a exprimat aproape același punct de vedere în *Institutele divine*, cartea 6, capitolul 9, paginile 171–172.

Acum, să răspundem la întrebarea privind dreptatea lui Dumnezeu din Deuteronom 5:9. Dumnezeu este drept, dar nu echitabil. Oamenii pot moșteni consecințele, dar nu și vina. Dar să-L lăudăm pe Dumnezeu că El nu este doar drept, ci și milostiv.

Î: În Dt 5:11 și Ex 20:7, care sunt diferitele moduri în care oamenii iau numele lui Dumnezeu în deșert?

R: Sensul ebraic este foarte larg aici. Înseamnă literalmente a atașa numele lui Dumnezeu de ceva gol. Include folosirea numelui lui Dumnezeu ca înjurătură, pentru a blestema pe cineva sau ca formulă magică.

Î: În Deuteronom 5:14, având în vedere că animalele nu cunosc Legea lui Moise, de ce nu li s-a permis să muncească?

R: Deși Scriptura nu precizează motivul, putem observa o serie de motive posibile.

Ele nu trebuiau să aducă beneficii stăpânilor lor în timp ce munceau.

Ar fi mai sănătos ca și animalul să aibă o zi de odihnă.

Nu ar trebui să uităm (așa cum au făcut chiar israeliții) că ei trebuiau să fie o lumină și un exemplu pentru alte națiuni, arătându-le că trebuie să ia foarte în serios porunca lui Dumnezeu.

Î: În Deuteronom 5:15, trebuiau oare israeliții să păzească Sabatul pentru că fuseseră sclavi în Egipt, sau a poruncit Dumnezeu acest lucru pentru că El a creat cerurile și pământul în șase zile, așa cum spune Exodul 20:11?

R: Ambele motive sunt valabile. Motivul legat de urmarea lucrării lui Dumnezeu în Creație este prezentat în Exodul 20:11. Un motiv suplimentar, și anume faptul că erau sclavi (fără Sabat) în Egipt, este prezentat în Deuteronomul 5:15.

Ar putea fi util să luăm în considerare un exemplu uman de a face lucruri din trei motivații diferite. I-am putea spune unei persoane să nu bârfească pentru că așa poruncește Dumnezeu. I-am putea spune unei a doua persoane să nu bârfească pentru că asta arată dragostea și respectul ei față de Dumnezeu. I-am putea spune unei a treia persoane să nu bârfească din dragoste față de ceilalți. Vezi „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, p. 209-210, pentru un alt exemplu.

Generalizând, creștinii pot fi motivați să facă bine pe baza caracterului lui Dumnezeu, pe baza experienței trecute a lor sau a altora, pe baza iubirii prezente față de Dumnezeu și față de semeni sau pe baza speranței viitoare. Probabil că cea mai puternică motivație este o combinație a tuturor celor de mai sus. Cartea „Când criticii întreabă”, p. 118, oferă un răspuns similar, afirmând că un lucru poate fi reținut din două motive. Unul a fost motivul „inițial” al Creației, iar celălalt a fost un motiv „ulterior” al răscumpărării.

Î: Având în vedere că în Deuteronom 5:17 și Exod 20:13 se spune „Să nu ucizi?”, de ce a existat pedeapsa capitală?

R: Dumnezeu nu a spus niciodată „Să nu ucizi”; ci, mai degrabă, Dumnezeu a poruncit: „Să nu comiți omor” (Exodul 20:13; Deuteronomul 5:17). Acest lucru nu se vede doar din textul ebraic, ci este evidențiat chiar de context, întrucât israeliților li s-a poruncit să execute oameni pentru anumite crime, așa cum se arată în Exodul 21:12-17. În plus, atât în Exod, cât și în Deuteronom, războaiele erau justificate în anumite circumstanțe.

În Noul Testament, ni se spune să ne iubim dușmanii (Luca 6:27-36 și Matei 5:43-44), iar ca indivizi nu ar trebui să ne răzbunăm, așa cum ne învață Romani 12:17-21. Cu toate acestea, pentru a echilibra acest lucru, chiar capitolul următor ne învață că guvernul are o responsabilitate față de Dumnezeu, pentru că „nu poartă sabia în zadar” și este „un agent al pedepsei pentru cel care face rău”, așa cum arată Romani 13:4.

Î: În Deuteronom 5:19 și Exod 20:15, care sunt câteva moduri în care oamenii pot fura?

R: Cea mai evidentă modalitate este furtul de bani sau de bunuri materiale, așa cum se menționează în Exodul 22:2. Dar se referă și la răpirea de persoane, cum ar fi răpirea sau reducerea în sclavie, așa cum arată Deuteronomul 24:7 și Exodul 21:16. Se poate referi, de asemenea, la obținerea de bani în mod necuvenit prin fraudă sau înșelăciune. Furtul poate consta în utilizarea ilegală a unor lucruri, cum ar fi software-ul, DVD-urile sau melodiile. Furtul poate consta în furtul de timp de la un angajator. Furtul poate fi ilegal sau poate fi comis prin intermediul unor legi greșite, dar, în orice caz, este un rău în ochii lui Dumnezeu.

Î: În Deuteronom 5:20 și Exod 20:16, care sunt câteva moduri în care oamenii pot depune mărturie mincinoasă?

R: Pe lângă mărturia mincinoasă în instanță, aceasta se poate referi și la a spune minciuni pentru a realiza o vânzare, a-l întoarce pe cineva împotriva altcuiva sau a încerca să-l faci pe cineva să te placă. Dumnezeu nu este slăvit dacă ai spune ceva despre care știi că nu este adevărat pentru a convinge pe cineva să devină creștin. Când împărtășim Evanghelia, uneori ne apare opțiunea de a „deforma adevărul” pentru a fi mai convingători, sau de a spune tot adevărul cu sinceritate, chiar dacă acesta este mai puțin convingător. Ori de câte ori te afli într-o astfel de situație, conștientizează că prima opțiune, „deformarea adevărului”, este o ispită pentru noi de a-L nemulțumi pe Dumnezeu. Alege întotdeauna a doua opțiune.

Î: În Deuteronom 5:21 și Exod 20:17, cu ce se deosebește această poruncă de celelalte nouă?

R: Există dovezi exterioare, fizice, atunci când cineva încalcă oricare dintre primele nouă porunci, dar o persoană poate râvni în sinea sa fără a da vreun semn. Poți râvni la averea, soțul/soția, faima, popularitatea sau aspectul fizic al cuiva fără a întreprinde nicio acțiune. Dar atitudinea inimii de a râvni rămâne totuși un păcat.

Î: De ce Deuteronomul 5:21, ultima dintre cele Zece Porunci, [se pretinde că] învață că soțiile sunt proprietatea bărbaților? (Un musulman a afirmat acest lucru.)

R: NU învață că soțiile sunt proprietatea bărbaților. Spune că un bărbat nu trebuie să râvnească la soția sau la bunurile aproapelui său, dar asta nu înseamnă că soția este o proprietate.

Pe de altă parte, cunosc cel puțin un musulman care, când a venit în America și a trebuit să-și declare bunurile, și-a trecut soția pe listă. După ce ați explicat expresia „femeile pe care le deține mâna voastră dreaptă” din Coran, poate am dori să explicăm următorul pasaj din hadisurile sunnite.

Când i se dă cuiva o femeie, un servitor sau o vită, acesta trebuie să o apuce de frunte și să se roage lui Allah. Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 1918, p. 157

„Tratați-le bine pe femei, căci ele sunt [ca] animale domestice (‘awan) alături de voi și nu dețin nimic pentru ele însele.” al-Tabari, vol. 9, p. 113. [Alți erudiți musulmani nu au fost de acord cu Tabari, conform căruia femeilor le era interzis să dețină ceva pentru ele însele.]

Î: De ce spune Deuteronomul 5:22 că Dumnezeu nu a mai adăugat nimic, când existau și alte porunci?

R: Există un aspect secundar și unul principal.

În primul rând, la momentul și locul în care Dumnezeu a dat Cele Zece Porunci, El nu a mai dat nimic în acel moment.

Aspectul mai important este că, în niciun moment, Dumnezeu nu a dat o a unsprezecea poruncă. Dumnezeu a dat multe porunci – evreii au numărat 613 în Tora –, dar acestea sunt cele „zece mari” principale și nu există altele suplimentare.

Î: În Deuteronom 5:28-29, de ce anume este Dumnezeu mulțumit și ce laudă El aici?

R: El nu îi laudă pentru respectarea celor Zece Porunci, deoarece acestea tocmai fuseseră date și, la acel moment, ei nu aveau încă un istoric de respectare a ceea ce li se dăduse. Mai degrabă, Dumnezeu este mulțumit de atitudinea lor de uimire plină de respect și de angajamentul lor din toată inima de a le asculta. Dar Dumnezeu, care cunoaște viitorul, arată în Deuteronom 5:29 cât de mult și-a dorit, în zadar, ca poporul să rămână mereu fidel angajamentului său de a-I face plăcere.

Î: În Dt 6:3, 11:9; 26:9,15; 27:3; 31:20; Ex 3:8,17; 13:5; 33:3; Lev 20:24; Num 13:27; 14:8; 16:14; Ios 5:6; Ier 11:5; 32:22; și Ezech 20:6, 15, de ce se face adesea referire în Vechiul Testament la țara în care curge lapte și miere?

R: Să ne uităm mai întâi la lapte, apoi la miere.

Laptele: Laptele pe care îl beau oamenii provenea de la vaci, oi, capre și cămile. Păstorii nu puteau trăi doar cu carne, iar laptele le asigura majoritatea celorlalte substanțe nutritive. La urma urmei, laptele este singurul lucru pe care îl are un pui de animal. Așadar, laptele se găsea în aproape toate țările; dar era mai mult acolo unde oamenii puteau crește mai multe animale.

Mierea: Mierea era o delicatesă, folosită pentru a îndulci mâncarea. Pentru a produce multă miere, este nevoie de multe flori, pe care Egiptul, în general, nu le avea. Canaanul era bine cunoscut pentru miere, conform PEQ 98 (iulie-decembrie 1966). În jurul anilor 1950/1920 î.Hr., călătorul egiptean Sinuhe a spus că Canaanul avea miere și măsline din belșug (ANET, pp. 19-20). Faraonul Thutmose al III-lea (1483-1450 î.Hr.) a colectat sute de ulcioare de miere din Canaan ca tribut. Cu toate acestea, nemulțumiții israeliți Datan și Abiram au numit Egiptul „țara laptelui și a mierii” în Numeri 16:13. În Ugarit (pe coasta de nord-vest a Siriei moderne) s-a scris în mod hiperbolic despre Canaan: „Cerurile au revărsat ulei, iar pârâurile curgeau cu miere” (BA, 27 decembrie 1965). Mierea era din belșug, după cum se vede din faptul că Ionatan a mâncat niște miere care se afla chiar pe pământ, în 1 Samuel 14:29-43. Ioan Botezătorul se hrănea doar cu lăcuste și miere sălbatică, conform Matei 3:4. Regele Ezechia avea stupi de albine domestice.

Î: În Deuteronom 6:4, având în vedere că Dumnezeu este „Unul”, cum rămâne cu Trinitatea?

R: În primul rând, în multe manuscrise ebraice acest verset are litere foarte mari la capete, numite majuscula în latină și engleză. Iată câteva dintre cuvintele folosite pentru „unul” în Vechiul Testament.

chad: înseamnă pur și simplu „unul” și este rar folosit.

‘ishshah: unul, fiecare, orice, femeie

‘oysh: un bărbat sau o persoană. (foarte frecvent în Vechiul Testament)

‘echad: care înseamnă „unit, asemănător, singur și în ansamblu”. (foarte frecvent în Vechiul Testament)

Cuvântul folosit în Deuteronom 6:4 este ‘echad. Astfel, acest cuvânt ar putea fi tradus ca „uniți”, deși „unul” este o traducere mai cuprinzătoare și mai preferată. Același cuvânt este folosit și în:

Geneza 2:24 spune că soțul și soția sunt un singur trup.

Deuteronomul 6:4 spune că există un singur Dumnezeu.

Geneza 1:5 spune: „Și a fost seară, și a fost dimineață – prima zi” (literalmente „o zi” în ebraică).

Un exemplu al acestui cuvânt care înseamnă o unitate alcătuită din mai multe părți se găsește în Exodul 26:6,11, unde cincizeci de catarame țin perdelele (la plural) împreună „astfel încât cortul să fie o unitate” (în ebraică „echad”, „unul”). Ezechiel 37:17,19,22 vorbește, de asemenea, despre două bețe care sunt unite ca „unul”, folosind același cuvânt.

Î: În Deuteronom 6:4-5, de ce această poruncă, numită „șema”, menționează inima, sufletul și puterea?

R: Scriptura nu spune, dar putem observa următoarele.

1. Imaginați-vă că Biblia ar spune să-L iubim pe Dumnezeu doar cu sufletul nostru. Ne-am încrede în El să ne păstreze viața și am dori poate să ne păstrăm sufletul curat, dar asta nu înseamnă că am avea vreun angajament față de Dumnezeu.

2. Imaginați-vă că Biblia ar spune să-L iubim pe Dumnezeu doar cu puterea noastră. Ne-am îndeplini datoria față de Dumnezeu și am munci din greu în slujba Lui, dar angajamentul nu înseamnă că avem vreo afecțiune sau dragoste pentru Dumnezeu.

3. Imaginați-vă că Biblia ar spune să-L iubim pe Dumnezeu doar cu inima noastră. Am avea o mare dorință de a avea o relație mai profundă cu Dumnezeu, fără a înceta să ne încredem în noi înșine și fără a face cu sârguință ceva pentru a-L asculta și a-L sluji.

Oricât am încerca, nu-L putem iubi pe Dumnezeu pe deplin fără toate aceste trei elemente. Pentru un al patrulea element, vezi Marcu 12:30.

Ca o paranteză, Deuteronomul 6:4 poate fi considerat un rezumat al întregului capitol 6-11 din Deuteronom. Cuvântul „shema” înseamnă literalmente „ascultă”.

Î: În Deuteronom 6:7,20, ar trebui să ne educăm copiii sau să-i lăsăm pur și simplu să crească și să decidă singuri?

R: Învățarea nu înseamnă spălare de creier, și la fel cum un părinte ar fi neglijent dacă nu și-ar învăța copiii despre siguranță, părinții creștini sunt neglijenți dacă nu-și învață copiii despre Dumnezeu. Copiii noștri sunt responsabilitatea noastră. Nu suntem responsabili în fața lui Dumnezeu pentru alegerile pe care ei le fac în mod liber, dar suntem trași la răspundere pentru modul în care i-am crescut și pentru ceea ce i-am învățat. Proverbe 22:6 spune să-l educi pe copil pe calea pe care trebuie să meargă. Efeseni 6:4 este o poruncă pentru tați să-și crească copiii în învățătura și îndrumarea Domnului. Isus, în Matei 19:14, a spus să lăsăm copiii să vină la El și să nu-i împiedicăm.

În loc să vă faceți griji cu privire la a-i învăța lucrurile corecte, preocupați-vă de atitudinile rele pe care le pot prelua din mediul înconjurător dacă nu sunt atenți. În loc să-i lăsați pe cont propriu, rugați-vă pentru ei și rugați-vă împreună cu ei, în fiecare zi. Familia are responsabilitatea principală de a-și învăța copiii despre Dumnezeu, iar biserica are responsabilitatea secundară, nu invers.

Î: În Deuteronom 6:8-9, ar trebui credincioșii să aibă „Shema” (Deuteronom 6:4) pe frunte și pe mâini?

R: Vezi următoarea întrebare pentru a afla cum să-ți dai seama când interpretezi ceva în mod hiperliteral și legalist.

Nu există dovezi că cineva din Israel ar fi înțeles acest pasaj în mod hiperliteral până în vremea fariseilor. Nu avem nicio mențiune că Moise sau Iosua înșiși ar fi făcut acest lucru.

Pe de altă parte, creștinii de astăzi au adesea decorațiuni în casele lor cu versete biblice inscripționate pe ele. Acest lucru nu se face din legalism, ci din dorința de a avea Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre.

Î: În Deuteronom 6:8-9, având în vedere că credincioșii nu trebuie să poarte versete biblice pe frunte, cum poți să-ți dai seama dacă interpretezi un pasaj în mod hiperliteral?

R: Dacă intenționezi să iei acest pasaj în sens hiper-literal, ar trebui să fii consecvent și să interpretezi întregul pasaj în același mod. Deuteronomul 6:6 spune că cuvintele ar trebui să fie în inima noastră, și având în vedere că astăzi se practică operații pe cord deschis…

Serios, înainte de a găsi răspunsul cu privire la modul de interpretare a unui pasaj, este important să pui, în rugăciune, întrebarea corectă. Întrebarea corectă este: „Cum au intenționat Dumnezeu și scriitorul uman ca credincioșii să interpreteze pasajul?” Există un test din cinci părți pe care ar trebui să-l aplici interpretării oricărui pasaj, pentru a răspunde la această întrebare.

1. Interpretarea mea este consecventă, sau interpretez o parte a pasajului într-un fel și o altă parte în alt fel?

2. Interpretarea mea face ca anumite părți ale pasajului să-și piardă sensul? Dacă da, înseamnă că ceva nu este în regulă cu interpretarea mea.

3. Are interpretarea mea sens în lumina contextului versetelor dinainte și de după pasaj?

4. Interpretarea mea este în concordanță cu ceea ce a spus Dumnezeu în restul Scripturii despre aceste adevăruri și despre acest pasaj? Totuși, ține minte că un pasaj poate conține mai mult de un adevăr.

5. În cele din urmă, există un criteriu de importanță secundară. Observă cum i-a călăuzit Dumnezeu pe creștinii biblici, atât pe cei din vechime, cât și pe cei din zilele noastre, să interpreteze acest pasaj.

Î: În Deuteronom 6:10-13, atunci când oamenii evlavioși ajung la prosperitate sau la o sănătate mai bună, ce factori tind să-i facă pe unii să rămână recunoscători și apropiați de Dumnezeu, în timp ce alții se îndepărtează acum că nu mai au nevoi imediate?

R: Credincioșii pot avea reacții foarte diferite la ispita de a se îndepărta din cauza bogăției, dintr-o combinație de mai multe motive.

Unii nici măcar nu văd ispita de a se îndepărta, până când nu au căzut deja în ea.

Nerecunoscători

Prinsi în capcana iubirii de lume. (1 Ioan 2:15)

Au pierdut legătura cu natura uimitoare a lui Dumnezeu. (Psalmul 50:21)

Mândrie, pentru că au crezut că au reușit singuri. (Psalmul 115:1)

Nu cred că mai au nevoie de Dumnezeu să facă altceva pentru ei acum. (Proverbe 30:7-9)

Prinsi în capcana banilor; fie că vor să câștige mai mult, fie că se tem să nu piardă totul, fie că se tem să nu piardă ocazia de a câștiga bani. (1 Timotei 6:9-11)

Sunt seduși de noii lor prieteni.

Uită de promisiunile prețioase pe care Dumnezeu ni le-a făcut.

Î: În Deuteronom 6:16, ce semnificație are Massah?

R: În ebraică, „Massah” înseamnă „încercare”. Acesta este numele pe care l-au dat locului în care s-au plâns împotriva lui Dumnezeu pentru că nu aveau apă. Au uitat cum Dumnezeu avusese grijă de ei înainte, în fața pericolului reprezentat de armata lui Faraon și în călătoriile lor anterioare prin deșert, și au început să se îndoiască dacă Dumnezeu va continua să aibă grijă de ei.

Isus a citat acest verset în Matei 4:7 și Luca 4:12, când Satana L-a ispitit, spunându-I să Se arunce de pe acoperișul templului. La fel, nici noi nu ar trebui să facem ceva nebunesc doar pentru a vedea dacă Dumnezeu ne va proteja.

Creștinii pot trece prin momente grele în viață, în care încep să se îndoiască dacă Dumnezeu va mai avea grijă de ei. Acesta poate fi pentru noi un loc numit Masa. Când ne aflăm în acel loc, continuați totuși să-L lăudați pe Dumnezeu, amintiți-vă cum a avut El grijă de voi în trecut și păstrați-vă speranța că El va continua să aibă grijă de voi pe pământ, până când va veni timpul să vă întoarceți acasă, în ceruri.

Î: În Deuteronom 6:20, care este sensul învățăturii de aici?

R: Părinții trebuiau să-și învețe copiii zi de zi. Când un copil avea o întrebare, mai ales una importantă ca aceasta, părinții nu trebuiau să se retragă pentru a pregăti un răspuns. Ar trebui să putem răspunde imediat, pentru că avem deja un răspuns pregătit. Ar trebui să putem învăța atât cât dorește copilul, la nivelul potrivit pentru el.

Î: În Deuteronom 6:20, de ce nu au fost menționate fiicele?

R: În Deuteronom 6:7, trebuia să-i învețe pe toți copiii, băieți și fete. În ebraică, cuvântul „om” se poate referi la oameni în general, iar „fii” se poate referi la copii în general. Conform unui articol din revista „Christianity Today” din 27 octombrie 1997, p. 35, nu există un cuvânt ebraic pentru „copii”, ci doar un cuvânt pentru „fii” și unul pentru „fiice”. Când un vorbitor de ebraică se referea atât la fii, cât și la fiice, se folosea cuvântul „fii”.

Î: În Deuteronom 7:1, care era populația estimată a celor șapte națiuni din Canaan care erau mai numeroase decât israeliții?

R: Ideea este că forța militară a israeliților era inferioară celei combinate a canaaniților. Răspunsul cuprinde trei părți.

1. Israeliții aveau o populație mai mică decât populația totală a canaaniților.

2. Pe atunci, în Palestina, precipitațiile erau mai abundente, astfel încât pământul putea susține mai mulți oameni. 2,5 milioane de israeliți în vremurile biblice reprezintă totuși mai puțin decât cei 5 milioane de israelieni de astăzi.

3. Iată cifrele privind populația din vremea lui Iosua, estimate la 40%.

Vezi următoarea întrebare pentru sursa acestor cifre.

Î: În Deuteronom 7:1, care este sursa cifrelor privind populația menționate în întrebarea anterioară?

R: Nu am găsit nicio sursă care să prezinte populația antică defalcată la acest nivel de detaliu, așa că cele de mai sus reprezintă un rezumat al propriilor mele estimări. Iată cifrele mele. Rețineți că numărul de lângă un anumit oraș nu reprezintă populația care locuiește în interiorul acelui oraș, ci populația orașului plus zona rurală înconjurătoare.

Î: În Deuteronom 7:1, cine erau girgașii?

R: Astăzi nu știm cine erau. Totuși, în afara Bibliei, scrierile din Ugarit îi menționează, conform lui G. Douglas Young, în „Concordance of Ugaritic”, p. 14, și lui C.H. Gordon, în „UT”, p. 381.

Î: În Deuteronom 9:1, cum se face că Moise a spus că vor traversa râul Iordan „astăzi”, având în vedere că era foarte probabil să se întâmple asta abia peste mai mult de 24 de ore?

R: Cuvântul ebraic pentru „zi”, yom, poate însemna și o perioadă de timp. Un exemplu este viitoarea „Zi a Domnului” care va preceda imediat întoarcerea lui Hristos, care va dura mai mult de 24 de ore. Desigur, ar fi putut totuși să treacă Iordanul și în 24 de ore, dacă coloana de oameni care traversau era foarte largă.

Î: În Deuteronom 7:1-5, care era adevăratul pericol în care erau pe cale să intre israeliții?

R: Din punct de vedere uman, s-ar părea că adevăratul pericol era intrarea lor într-o țară în care dușmanii lor erau bine înarmați și mai numeroși decât israeliții. Dar acesta nu era adevăratul pericol; Dumnezeu putea face față acestui lucru, chiar dacă ar fi trebuit să trimită pietre din cer pentru a lupta împotriva lor, ceea ce a și făcut. Dar exista un pericol foarte real și mai mare, și anume acela că vor înceta să mai lupte și vor face compromisuri. Vor veni în respect față de zeii lor, se vor căsători între ei și vor permite copiilor lor să se căsătorească cu aceștia. Când au început să-i respecte pe zeii canaaniți, atunci Dumnezeu Și-a retras ajutorul împotriva pericolului vizibil reprezentat de armatele canaanite și filistene.

Viitorul era plin de promisiuni, dar plin de pericole. Se îndreptau spre o țară minunată, unde curgeau lapte și miere, dar treceau prin schimbări majore în viață. Uneori, când Dumnezeu ne dă lucruri bune, trecem cu vederea faptul că va trebui să ne schimbăm sau că și noi vom trece prin schimbări majore în viață.

Un mic detaliu este că problema nu consta în a se îndepărta de Singurul Dumnezeu Adevărat. Problema era în a se întoarce spre alți dumnezei, indiferent dacă încă-L mai lăudau cu buzele pe Singurul Dumnezeu Adevărat sau nu.

Î: În Deuteronom 7:2-5, care sunt câteva moduri în care, astăzi, trebuie să „nu facem niciun legământ” cu alte lucruri atunci când există ispita de a face acest lucru?

R: De ce s-ar apuca un creștin de astrologie, de băutură, de marijuana sau de alte droguri? E bine să mănânci sănătos, dar de ce ar vrea o persoană credulă, creștină sau nu, să plătească pentru puterea vindecătoare a cristalelor? Demonii au o mulțime de lucruri cu care pot ispiti creștinii să se implice sau să-și împartă loialitatea: mișcarea LGBTQ+, avortul, combinarea creștinismului cu islamul, combinarea creștinismului cu hinduismul, mitologia greco-romană clasică, combinarea creștinismului cu psihologia seculară, combinarea creștinismului cu filosofia seculară. Dar toate acestea pot fi grupate în câteva categorii.

Plăcerea sau câștigul personal (Evanghelia prosperității)

1896-1911 Wallace Wattles a fost un scriitor socialist al mișcării „New Thought”. El a scris cartea „Știința îmbogățirii” și a fost excomunicat de metodisti.

1879-1925 Russell H. Conwell a fost un baptist din Philadelphia care a păstorit cea mai mare biserică din Statele Unite la acea vreme. El a învățat că poți găsi diamante în curtea ta dacă te uiți. („World Christian Trends AD 30-AD 2200”, p. 143)

Încercarea de a inova cu idei noi („urechi mâncărite”)

1831-1844 Pastorul baptist laic William Miller din nord-estul statului New York a fondat mișcarea milleriților. El a afirmat că Hristos se va întoarce între 21 martie 1843 și 21 martie 1844. Mișcarea a avut între 50.000 și 100.000 de adepți. Apoi a venit 22 octombrie 1844, zi cunoscută ulterior sub numele de „Marea Dezamăgire”. Mișcarea a dat naștere Martorilor lui Iehova (aproximativ 8,8 milioane), cristadelfienilor (au mai rămas doar 60.000 astăzi) și adventiștilor de ziua a șaptea (aproximativ 21 de milioane).

1843-1864 Hung Hsiu-Chuan s-a autointitulat „fratele lui Iisus”. El a declanșat rebeliunea Tai-ping, în care au fost uciși 35 de milioane de oameni, în timp ce încerca să înființeze „Marele Regat Ceresc al Păcii”. Deși puțini occidentali știu acest lucru, evenimentul a avut loc cam în aceeași perioadă cu Războiul Civil American și, prin comparație, a făcut ca acesta din urmă să pară doar o mică ciocnire.

1783-1872 N.F.S. Grundtvig a dorit să integreze mitologia nordică în luteranism.

1867 Prima întâlnire națională a „Holiness Camp” (Tabăra Sfințeniei) la Vineland, New Jersey. Au avut loc strigăte, dansuri în Duhul, râsete sfinte și rostogoliri sfinte, conform lucrării World Christian Trends AD 30 – AD 2200, p. 142

1855-1900 Un număr foarte mare de locuitori ai insulelor din Pacific s-au convertit de la creștinism la mormonism. Templul mormon din Hawaii a fost sfințit în 1909.

1907 – „Era Vărsătorului”: L.H. Dowling a scris „Evanghelia Vărsătorului a lui Iisus Hristos”. El a susținut că Iisus a studiat hinduismul sub îndrumarea unor guru.

1919 – Le Van Trung a fondat Biserica Misionară Cao Daistă în Vietnam, care îmbină budismul, etica confucianistă, cultul strămoșilor și o organizare de tip catolic.

1954 – Sun Myung Moon credea că el era Hristos [nu Iisus] revenit pe pământ, a scris „Principiul Divin” și a fondat Biserica Unificării.

1933-1959 – Victor și Florence Houteff au părăsit Biserica Adventiștilor de Ziua a Șaptea pentru a înființa Biserica Adventiștilor de Ziua a Șaptea Davidieni. Ei au propovăduit că Dumnezeu îi va ucide pe adventiștii de Ziua a Șaptea răi pe 22 aprilie 1959. După aceea, s-au despărțit, iar un grup a devenit Ramura Davidienilor.

1964 – Biserica lui Dumnezeu – Societatea Misiunii Mondiale (= Biserica lui Ahnsahnghong, = Elohiști) (2 milioane) Crede într-un Tată ceresc și o mamă cerească. Fondată de Ahnsahnghong, care a afirmat că era încarnarea Tatălui ceresc. Trebuie să respecte sărbătorile Vechiului Testament.

-1978 Jim Jones și Jonestown, Guyana, unde au murit 925 de persoane. Locuitorilor din Jonestown li s-a dat să bea Kool-Aid roșu cu cianură.

1985 – Apollo Quiboloy este un evanghelist filipinez adept al doctrinei „Unicității”. A afirmat că este „Fiul lui Dumnezeu Desemnat”, cel care decide cine ajunge în rai.

1931–1986 Herbert W. Armstrong a fondat Biserica Mondială a lui Dumnezeu. A predicat că răpirea va avea loc în 1986. A propovăduit brit-israelismul și a respectat legile alimentare mozaice. Considera că Trinitatea era satanică. După moartea sa au apărut scindări, iar unul dintre grupuri a acceptat Trinitatea.

1941-2000 George Huntston Williams, eretic unitarian, istoric al unitarienilor socinieni

1985-2014 Arnold B. Murray și Shepherd’s Chapel. Modaliști, doctrina „sămânței de șarpe”, preexistența sufletelor, brit-israelismul, Mișcarea Identității Creștine, neagă răpirea, anihilacionismul

Posibilitatea de a ajunge la mai mulți oameni cu mesajul tău

Nu voi spune „a-i ajunge cu Evanghelia”, deoarece adesea ei trebuie să „goliți Evanghelia de conținut” și ajung la oameni doar cu o versiune diluată a Evangheliei. Iată câteva exemple:

Traducătorii Bibliei Wycliffe au realizat o traducere a Bibliei în arabă, precum și în turcă, în care au înlocuit cuvintele „Fiu” și „Tată” atunci când se referă la Dumnezeu.

Andy Stanley și acceptarea persoanelor care practică stilul de viață LGBTQ+ fără a le spune că trebuie să se pocăiască și să renunțe la stilul lor de viață.

Rick Warren (autorul cărții „O viață cu scop”) a învățat că musulmanii cred în același Dumnezeu.

Pentru a încerca să se integreze sau să evite persecuția

Acest lucru poate însemna preluarea unor aspecte din alte religii și încercarea de a le combina cu creștinismul.

130 – Aproximativ treizeci de culte gnostice din primele câteva secole ale creștinismului au procedat astfel, în special gnosticii hermetici. Dumnezeu l-a trimis pe Adam, apoi pe Moise, apoi pe Hercule, apoi pe Isus.

1870 – Mișcarea „Insider” îndreptată către hinduși a fost inițiată în 1870 de Kali Chan Banurji.

1875/1879 – Mary Baker Eddy a dorit să încorporeze „principii științifice” în creștinism sub denumirea de „Știința Creștină”. (Între 100.000 și 400.000 de membri în prezent, după o scindare anterioară)

1899 – Charles Fillmore a fost unul dintre fondatorii Școlii Unității Creștine (1 milion de membri).

Anii 1970 – „Chrislam” este o religie sincretică din Nigeria.

Anii 1970 – Mișcarea „Insider” (C5) îndreptată către musulmani. Aceasta susține că și Coranul și Mahomed provin de la Dumnezeu și, în general, respinge Trinitatea. Membrii acesteia nu doresc să fie numiți creștini (cu excepția momentelor în care solicită fonduri de la bisericile occidentale).

Compromisul creștinilor liberali cu lumea

1930-1945: luteranul Dietrich Bonhoeffer a urmat „evanghelia socială”. El a negat învierea fizică a lui Hristos. A fost implicat într-un complot de asasinare a lui Hitler și a fost executat chiar înainte de capitularea Germaniei.

1948 – Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) avea, în 1990, 404 milioane de membri. A susținut gherilele marxiste din Rhodesia/Zimbabwe, care au ucis misionari creștini.

1951-1963: Paul Tillich, liberal – Dumnezeu = iubire, deci iubirea = Dumnezeu.

1901-1965 Albert Schweitzer, creștin liberal și misionar medical. A scris despre căutarea lui Isus cel istoric.

1955-1968 Martin Luther King, Jr., pastor baptist american. Lider important al mișcării non-violente pentru drepturile civile, care a negat învierea trupească a lui Iisus și a avut numeroase aventuri amoroase.

1944-1969 Agnostic, apoi preot episcopal, James Pike. Ulterior, a fost amenințat cu excomunicarea. A organizat ședințe de spiritism și a pus sub semnul întrebării nașterea din fecioară, Iadul și Sfânta Treime. Unul dintre primii la radio, a avut o emisiune radio mai populară decât cea a lui Fulton J. Sheen. Absolvent al Union Theological Seminary.

1915-1973 C.H. Dodd a coordonat traducerea „New English Bible”. El credea în „realitățile prezente”, nu într-un viitor apocaliptic, și considera că Pavel se înșela în privința unor aspecte.

1966-2021 Desmond Tutu. Preot anglican sud-african, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ulterior om politic. S-a opus apartheidului și segregării. A susținut căsătoria între persoane de același sex în cadrul Bisericii și Teologia Eliberării, cu excluderea violenței.

H. Richard Niebuhr a fost un „post-liberal” barthian (1924-1962) care a sintetizat în mod adecvat teologia liberală: „Un Dumnezeu fără mânie i-a adus pe oamenii fără păcat într-o împărăție fără judecată, prin lucrarea unui Hristos fără cruce.”

Compromisul cu agnosticismul sau ateismul

1950-1979 Maica Tereza din Calcutta, India. A câștigat Premiul Nobel pentru Pace. Fondatoarea Misionarelor Carității din India. Catolică romano-catolică, pro-viață, a ajutat pe cei săraci. În loc să aline durerea, ea credea că durerea îl slăvește pe Dumnezeu.

Compromisul cu marxismul

1964– Leonardo Boff, Teologia Eliberării. Fost preot catolic. L-a numit pe Papa Benedict al XVI-lea (Ratzinger) un lider al terorismului religios.

1954-1966 Camilo Torres Restrepo. Catolic romano-catolic marxist-leninist, adept al Teologiei Eliberării. A murit luptând alături de gherilele ELN împotriva guvernului columbian. Cea mai faimoasă citată a sa este: „Dacă Iisus ar fi în viață astăzi, ar fi un gherilist.”

Anii 1950–1971 – Gustavo Gutiérrez a fost unul dintre fondatorii Teologiei Eliberării.

1981 Apariția Fecioarei Maria de la Medjugorje în Bosnia. Printre altele, ea le-a spus oamenilor să studieze cartea „Poemul Omului-Dumnezeu”. Aceasta se află pe lista catolică a cărților interzise, deoarece conține doctrine eretice. Biserica Catolică a aprobat-o abia în 2019, prin Papa Francisc.

1962-2003 Canaan Banana, fost pastor metodist și primul președinte al Zimbabwe. A scris „Evanghelia după ghetou”. În ceea ce privește viziunea sa asupra teologiei eliberării: „Când văd un gherilă, îl văd pe Iisus”. A ispășit 6 luni de închisoare pentru homosexualitate. A fost activ în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor și al Organizației Unității Africane.

Rezumat

Ideea aici nu este că aceste lucruri sunt greșite (așa cum sunt), ci că creștinii greșesc acceptând oricare dintre aceste lucruri ca fiind creștine. Da, există creștini autentici implicați în unele dintre aceste lucruri, iar unii creștini autentici au fost chiar menționați aici. Dar nu ar trebui să acceptăm aceste erori ca fiind creștine. În Apocalipsa 2:20-23, dacă priviți cu atenție, profetesa falsă Izabela nu este cea mustrată aici. Ci, mai degrabă, este biserica care a tolerat-o și a acceptat-o. Aceasta face parte din tema străveche începută în Ieremia și continuată până în Apocalipsa: „Fugiți din Babilon”, ieșiți și separați-vă de el.

Ai impresia că forțele demonice „bombardează biserica cu înșelăciune”? Ei bine, demonii sunt pricepuți în ceea ce fac și sunt foarte ocupați. Este aproape ca și cum am fi o armată de creștini care înaintează pentru a propovădui Evanghelia și a-L sluji pe Dumnezeu, dar tovarășii noștri de arme sunt doborâți pe dreapta și pe stânga de minciunile demonice. Dar, pe măsură ce citiți lista lucrurilor pe care diverși creștini le-au acceptat, vă rog să evitați tentația de a crede că creștinii sunt niște naivi incredibil de proști și ușor de păcălit. Acest lucru este valabil doar pentru unii (deși poate pentru majoritatea) dintre cei care se numesc creștini, nu pentru toți. Deci, ce părere aveți când un pastor creștin îi laudă pe Maica Tereza, Dietrich Bonhoeffer, Martin Luther King Jr., Desmond Tutu sau Consiliul Mondial al Bisericilor?

Î: În Deuteronom 7:6-8, de ce i-a ales Dumnezeu pe israeliți?

R: O parte din răspuns se găsește în Deuteronom 7:7-9. Nu a fost pentru că erau un popor puternic sau minunat. Ci mai degrabă din cauza iubirii lui Dumnezeu și a alegerii lui Avraam, apoi a lui Isaac și Iacov. De multe ori, oamenii se bucură de consecințe bune datorită faptelor celor care i-au precedat. Vor avea și alții consecințe bune datorită lucrurilor pe care le faceți voi?

Î: În Deuteronom 7:10, de ce simte Dumnezeu nevoia să-i răsplătească pe unii oameni, mai ales că nu ar trebui să ne răzbunăm noi înșine?

R: Nu trebuie să ne răzbunăm, nu pentru că alții nu ar merita-o niciodată, ci pentru că Dumnezeu este Judecătorul care aplică pedeapsa cuvenită. Dacă Dumnezeu ar pedepsi pe unii care au comis o greșeală și ar ignora pur și simplu pe alții care au comis aceeași greșeală sau alte greșeli la fel de grave, acest lucru nu ar fi în concordanță cu ceea ce Dumnezeu a revelat în Biblie despre dreptatea Sa. Vezi și următoarea întrebare.

Î: În Deuteronom 7:10, având în vedere că Dumnezeu trebuie să aplice pedeapsa în mod drept, de ce vrea Dumnezeu să aplice vreo pedeapsă?

R: Ar trebui ca Dumnezeu să-i lase pe toți să scape nepedepsiți și totuși să ajungă în Rai? Ce s-ar întâmpla dacă ei nu ar vrea să meargă în Rai și să trăiască veșnic cu Dumnezeu? De asemenea, ce fel de Rai ar fi acela?

Imaginați-vă că Hitler, Tamerlan, Stalin, Idi Amin sau alți „mari” criminali, nepocăiți, s-ar afla oricum în Rai? Ce fel de loc pur ar fi acela? Dacă cel mai mare lucru din Rai este să-L slăvești pe Dumnezeu, vă puteți imagina pe Dumnezeu forțând oamenii să rămână în Rai pentru totdeauna împotriva voinței lor? Eu nu pot.

Î: În Deuteronom 7:14, având în vedere că Dumnezeu urma să înlăture infertilitatea de la femeile israelite, ce se întâmplă cu Mical (2 Samuel 6:20-23), Ana (1 Samuel 1:2, 5-8) și Elisabeta (Luca 1:7)?

R: Mical nu era neapărat stearpă. Este mai probabil ca David să nu fi avut relații conjugale cu ea. Ana și Elisabeta au fost amândouă sterile o parte din viața lor, dar Dumnezeu le-a luat infertilitatea și a transformat-o într-o binecuvântare specială. Uneori, când Dumnezeu urmează să ne dea ceva minunat, cum ar fi copiii, trebuie să așteptăm momentul ales de El.

Î: În Deuteronom 7:15, de ce se menționează în mod specific nu doar „boala”, ci „bolile Egiptului”?

R: Egiptul avea țânțari de nisip enervanți, iar malul vestic al Nilului era afectat de virusul West Nile, dar, fiind o regiune mlăștinoasă, Egiptul avea și malarie. Din cauza râului Nil și a apei stătătoare, acolo existau mai multe boli decât într-un loc cu puțină apă. Istoricul Pliniu cel Bătrân, după ce a discutat despre diverse boli ale Egiptului, a numit Egiptul „mama bolilor”.

Î: În Deuteronom 7:19, Exod 13:14, Exod 15:8, 12, 16, Exod 31:18; Psalmul 91:4; Evrei 4:13, aceste versete dovedesc oare că Dumnezeu are degete, mâini, brațe, nări, aripi, pene și ochi?

R: Nu. Este vorba de o expresie antropomorfă. Vezi discuția despre Exodul 8:19 pentru răspuns.

Î: În Deuteronom 7:22, de ce Dumnezeu alungă uneori lucrurile din viața noastră puțin câte puțin, în loc să le alunge pe toate odată?

R: Uneori, Dumnezeu vede că scopurile Sale se împlinesc cel mai bine treptat. William Carey a lucrat ca misionar în India timp de șapte ani înainte de a vedea prima persoană care a ajuns să-L cunoască pe Domnul. Uneori, întârzierea se datorează pregătirii care trebuie făcută în viața ta. Dar de multe ori motivul pentru care Dumnezeu întârzie nu are absolut nimic de-a face cu tine. Poate fi vorba de pregătirea evenimentelor mondiale, de pregătirea inimilor necredincioșilor sau de primirea ajutorului necesar din partea altor credincioși. Va fi uimitor în ceruri când vom vedea cum Dumnezeu a adus împreună atâtea fire care nu păreau să aibă nicio legătură imediată, pentru a îndeplini o singură sarcină. Dar, deși nu înțelegem adesea, ar trebui să fim răbdători în ceea ce privește modul în care lucrează Dumnezeu.

Există o parabolă despre un rege bogat și pe fiul său iubit, prințul. O dată pe an, fiul se prezenta în fața tatălui său și îi cerea alocația, pe care tatăl i-o dădea. Apoi, tatăl aproape că nu-și mai vedea fiul timp de un an întreg. Regele nu era doar bogat, ci și înțelept. Așa că, data viitoare când fiul i-a cerut alocația, tatăl i-a dat doar cât era suficient pentru acea zi. În felul acesta, fiul a fost nevoit să vină și să vorbească cu tatăl său în fiecare zi, dacă voia să-și primească alocația. Ai simțit vreodată că îl tratezi pe Tatăl tău ceresc așa cum îl trata inițial prințul pe tatăl său?

Am citit despre doi tineri scoțieni, prieteni, care erau amândoi alcoolici. În cele din urmă, au luat drumuri separate, iar apoi amândoi au devenit creștini. S-au întâlnit și și-au împărtășit experiențele de credință. Unul dintre ei a povestit cum, atunci când a fost mântuit pentru prima dată, Dumnezeu i-a îndepărtat în mod miraculos toată pofta de alcool. Cel de-al doilea a povestit cum a fost puternic ispitit să cedeze și să bea din nou, de multe ori, dar nu a cedat niciodată. Uneori Dumnezeu lucrează în viețile oamenilor, sfințindu-i de păcatul lor în primul mod, iar alteori Dumnezeu lucrează în al doilea mod. În cel de-al doilea mod, omul a trebuit să ceară ajutorul lui Dumnezeu în fața ispitei zi de zi. Ambele moduri Îl slăvesc pe Dumnezeu, dar cine poate spune că al doilea mod Îl slăvește pe Dumnezeu mai puțin decât primul?

Așadar, unele lucruri necesită timp pentru ca noi să putem cultiva o relație strânsă cu Dumnezeu. Dar alte lucruri necesită timp doar pentru ca noi să le înțelegem și să le învățăm. Chiar și cel mai bun învățător din lume a avut nevoie de trei ani pentru a-și pregăti cei doisprezece ucenici. Chiar și atunci, au existat multe dezamăgiri, iar unul dintre ei a fost un eșec total.

Î: În Deuteronom 7:25-26, când nu ar trebui să beneficiem de ceea ce au făcut oamenii cu care nu ar trebui să încheiem un legământ, și când ar trebui să o facem, așa cum se arată în Exod 11:2-3; 12:35-36?

R: În aceste cazuri specifice, răspunsul scurt este: atunci când Dumnezeu îți spune să nu o faci și atunci când Dumnezeu îți spune că este în regulă. Generalizând însă, observăm că era în regulă ca israeliții să facă comerț și să încheie tratate cu alte popoare păgâne, cu excepția canaaniților. Așadar, astăzi putem încheia acorduri și face afaceri cu oamenii în general, indiferent de convingerile lor religioase. Cu toate acestea, dacă există o organizație care se opune creștinilor sau desfășoară activități imorale, nu ar trebui să avem nimic de-a face cu ea. De exemplu, a fi contabil pentru gangsteri sau a cânta la pian într-un bordel nu sunt lucruri acceptabile pentru credincioși.

Î: În Deuteronom 8:1, de ce această perioadă este denumită de obicei „în pustie”?

R: Nu era un deșert precum Sahara sau „Empty Quarter” din Arabia. Nu avea suficientă apă pentru cultivarea recoltelor, dar avea suficientă vegetație pentru pășunat. Avraam se afla în pustie. Și David se afla în pustie, la fel ca și Ioan Botezătorul. Isus a stat în pustie timp de 40 de zile. Femeia din Apocalipsa 12 va fi protejată în pustie. În întreaga Scriptură, așa cum spune „New International Bible Commentary” la pagina 265, „pustia este un loc în care Dumnezeu se întâlnește cu omul în disciplină și eliberare”. Pustia este un loc protector și un loc de creștere, mai ales în ascultare, credință și intimitate cu Dumnezeu. Ei se încredeau în Dumnezeu în pustie; ce altă alternativă aveau? Totuși, pustia nu este întotdeauna un loc plăcut în care să te afli.

Î: În Deuteronom 8:1, cum urmau să aibă loc schimbări majore?

R: Urma să părăsească pustia și să intre într-o țară a prosperității și a ispitei. Urma să treacă de la a locui în corturi în deșert la a trăi în așezări și orașe. Urma să treacă de la a se baza pe mană, aceeași hrană timp de 40 de ani, la o dietă variată și mai delicioasă, incluzând miere, struguri, măsline, smochine, rodii, mere, fructe de pădure, grâu și orz. Trebuiau să fie atenți să nu-și uite prima iubire: pe Dumnezeu.

Î: În Deuteronom 8:1, cum reacționezi când vezi că sunt pe cale să aibă loc schimbări majore în viața ta?

R: Circumstanțele s-ar putea schimba mult, dar Dumnezeu rămâne același. Trebuia să-L slăvești pe Dumnezeu, să fii plin de bucurie, ascultător și să prosperi în circumstanțele tale anterioare. Acum trebuie să faci același lucru în noile tale circumstanțe.

Î: În Deuteronom 8:2, este Dumnezeu cu adevărat atotștiutor?

R: Da. Nimic din ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă sau se va întâmpla vreodată nu este ascuns de Dumnezeu. Dumnezeu cunoaște sfârșitul încă de la început (Isaia 46:10). Fiecare zi a vieții noastre a fost scrisă în cartea lui Dumnezeu înainte ca vreuna dintre ele să existe (Psalmul 139:16). Cine urma să fie mântuit era cunoscut înainte ca noi să existăm (Romani 9:10-23; 8:29; Efeseni 1:4). Dumnezeu examinează toate căile noastre (Proverbe 5:21).

În Ioan 21:17, Petru I-a spus lui Isus că El cunoaște toate lucrurile, iar Isus nu a contrazis această afirmație. 1 Ioan 3:20 spune că Dumnezeu știe totul. Cu toate acestea, un caz ipotetic nu este neapărat un lucru real. De exemplu, dacă porcii ar putea zbura, cerul ar fi verde? Scriptura nu se pronunță cu privire la Dumnezeu și „meta-cunoaștere”, adică faptul că Dumnezeu ar cunoaște fiecare detaliu ipotetic al fiecărei posibilități. Punctul de vedere conform căruia Dumnezeu cunoaște meta-cunoașterea fiecărei posibilități este numit și molinism.

Î: În Deuteronom 8:3, în ce fel a fost mâncarea de mană o umilire?

R: Era o reamintire pentru popor că, timp de 40 de ani, nu au mâncat în primul rând propria lor hrană. În fiecare dimineață, ei pur și simplu adunau mana pe care Dumnezeu le-o oferea.

Î: În Deuteronom 8:4; 29:5, cum se face că hainele și sandalele israeliților nu s-au uzat?

R: Nu este firesc ca hainele și sandalele să reziste patruzeci de ani sub soarele deșertului. Acest lucru arată una dintre modalitățile prin care Dumnezeu acordă binecuvântări supranaturale. Este minunat să vedem că Dumnezeu nu face doar câteva minuni mari, ci poate face și milioane de minuni mici similare.

Î: În Deuteronom 8:7, este Palestina de astăzi mai aridă decât era pe vremea lui Moise?

R: Da. De-a lungul istoriei, clima a variat foarte mult. De exemplu, climatologii spun că a existat o „epocă caldă medievală” în ultima parte a Evului Mediu. Au găsit chiar dovezi ale acestui fapt într-o secetă din California din anul 1340 d.Hr. (Natural History, septembrie 1996). Orzul era cultivat în Groenlanda după anul 1000 d.Hr. Un alt exemplu: climatologii afirmă că Sahara nu era un deșert înainte de aproximativ 4000 î.Hr.

Î: În Deuteronom 8:9, unde se aflau dealurile cu cupru care le fuseseră promise israeliților?

R: La 20 de mile (33 km) sud de Marea Moartă s-au găsit numeroase cuptoare și zgură de cupru. Unele dintre zăcămintele de cupru sunt încă vizibile la suprafață.

„Expositor’s Bible Commentary”, volumul 3, p. 75, menționează, de asemenea, celebrele mine de cupru ale lui Solomon de la Ezion-Geber.

„New International Dictionary of the Bible”, p. 1124, menționează că meșterii care lucrau cu cupru locuiau în Beersheba încă din epoca calcolitică (4500-3100 î.Hr.). Minereul provenea de la 60 de mile spre sud. Cel mai vechi obiect din cupru din Palestina provine din Ierihon și datează din perioada 4500-4400 î.Hr.

Î: În Deuteronom 8:16-20, care sunt cele două puncte cheie?

R: În fața ispitei prosperității, ei trebuiau să-și amintească două lucruri.

Să nu-și atribuie lor înșiși sau propriilor lor abilități gloria care îi revine de drept lui Dumnezeu.

Deoarece ai un legământ cu Domnul, nu lăsa niciun alt idol să-ți „fure” devotamentul care îi revine de drept lui Dumnezeu. Dumnezeu îi avertizează că, dacă se vor purta ca canaaniții, El îi va trata ca pe niște canaaniți.

Î: În Deuteronom 8:16-20, când ești ispitit de prosperitate să-L „lași pe Dumnezeu deoparte” și să te bazezi pe tine însuți, ce poți face pentru a te reorienta pe calea cea dreaptă a dependenței de Dumnezeu?

R: Ridică-ți privirea spre Dumnezeu și amintește-ți. Nu există nimic din ceea ce poți avea – bunuri materiale, relații, sănătate, viața ta etc. – care să nu-ți poată fi luat într-o clipă. Asigură-te că le spui astăzi celor dragi că îi iubești, pentru că nu știi cu certitudine dacă vei mai putea să le spui asta mâine. Dar, deși nu știi ce-ți rezervă ziua de mâine, știi Cine stăpânește ziua de mâine. Așadar, în acest moment, chiar acum, bucură-te și găsește pace și mulțumire în Domnul.

Î: În Deuteronom 9:1, când au trecut ei râul Iordan?

R: „Astăzi” înseamnă în acest moment, nu această perioadă de 24 de ore, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, p. 78. Versiunea NIV traduce acest lucru prin „acum”. De fapt, a fost cu aproximativ o lună înainte ca ei să treacă Iordanul.

În Zaharia 14:7, expresia tradusă prin „o zi unică” este literalmente „o zi” (yom 'ehad), aceeași expresie folosită în Geneza 1:5. Nu se specifică dacă aceasta înseamnă exact 24 de ore sau nu.

Î: În Deuteronom 9:3-6, au fost canaaniții distruși rapid sau au fost distruși treptat, așa cum se menționează în Deuteronom 7:22?

R: Israeliții au ocupat Canaanul cu o viteză fulgerătoare. Acest lucru se datorează faptului că Dumnezeu i-a distrus rapid pe canaaniți în fața lui Israel de mai multe ori, inclusiv la Ierihon și în Valea Aialonului. Deuteronomul 9:3 profețește că Dumnezeu va face acest lucru. Un pericol al distrugerii lor dintr-o dată este acela că ar putea crede că au făcut-o prin propria lor putere și s-ar putea încrede în ei înșiși.

Cu toate acestea, deși unele dintre popoarele canaanite au fost complet anihilate, Deuteronomul 9:3 nu spune că fiecare națiune canaanită va fi anihilată rapid în proporție de 100%. De fapt, oricine citește cartea va observa că Deuteronomul 7:22 nuanțează afirmația din Deuteronomul 9:3, spunând că nu toți canaaniții vor fi distruși rapid.

Î: În Deuteronom 9:3, care este diferența între faptul că Dumnezeu era cu/printre ei și faptul că Dumnezeu mergea înaintea lor?

R: Am putea avea tendința să le amestecăm, deoarece ambele sunt adevărate, dar ele sunt de fapt distincte. Dumnezeu era printre ei, iar ei puteau vedea provizia de mană și prepelițe, norul ziua și stâlpul de foc noaptea. Dar Dumnezeu mergea și înaintea lor, pentru a le pregăti calea. Așadar, astăzi îl putem lăuda pe Dumnezeu pentru că este cu noi, dar îl putem lăuda și pentru că merge înaintea noastră.

Î: În Deuteronom 9:4-6, de ce oamenii sunt adesea atât de reticenți să recunoască un dar ca fiind un dar, dar, dimpotrivă, se grăbesc să-și atribuie meritul?

R: Având în vedere că lucrarea sau binecuvântarea s-a întâmplat deja, uneori vrem să ne atribuim meritul, spunându-le altora că s-a întâmplat pentru că am fost atât de buni sau de puternici, când de fapt nu a fost doar efortul nostru, sau uneori doar în parte efortul nostru. În al doilea rând, vrem să ne convingem de acest lucru, deoarece stima de sine și mândria noastră s-ar putea baza, cel puțin parțial, pe ceea ce NOI am realizat.

Î: În Deuteronom 9:7-12, 20-24, de ce a subliniat Moise aspectul negativ al păcatelor mari pe care le-au comis, în loc să sublinieze aspectul pozitiv?

R: Există un moment și un loc potrivit pentru ambele aspecte. Moise a adus acest lucru în discuție pentru ca ei să nu devină aroganți, ci să se descurce mai bine și să se străduiască mai mult să-L asculte pe Dumnezeu. Astăzi, dacă un angajat, un student, un copil sau un prieten „a dat greș la locul de muncă”, nu vrei să spui în mod fals că a făcut o treabă bună, să spui în mod fals că nu a contat cu adevărat când, de fapt, a contat, sau să-l faci să creadă că nu este nevoie de nicio schimbare. De obicei, teologia din multe cântece creștine este bună, dar am auzit o excepție săptămâna trecută. Se spunea că Dumnezeu te iubește așa cum ești și nu vrea să schimbe nimic. De fapt, ca și credincioși, Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, dar Dumnezeu ne iubește prea mult ca să vrea să rămânem așa.

Pentru a-i împiedica să devină aroganți în propria lor neprihănire, Moise le-a spus că erau unsprezece lucruri: aroganți (9:4), încăpățânați (9:6, 13, 27), rebeli (9:7, 23-24), provocatori (9:8, 18), corupți (9:12), idolatri (9:12, 16), păcătoși (9:16), răi (9:18), necredincioși (9:23), neascultători (9:23) și ticăloși (9:27). Poate că Deuteronomul 9:7-24 ar putea fi privit ca o singură mare întrebare. Dumnezeu întreabă: după toate aceste perioade de rebeliune, ați învățat destul încât să aveți încredere în Mine acum?

Există un moment potrivit pentru a fi negativ. Dar, pe de altă parte, nu vrem să-i exasperăm pe copiii noștri (Efeseni 6:4) sau pe alții. Nu-i descurajați, ci, chiar și atunci când îi mustrați, arătați-le o imagine a ceea ce pot deveni și a ceea ce pot spera.

Î: În Deuteronom 9:13-18, 25-29, de ce a refuzat Moise această ofertă a lui Dumnezeu de a face din Moise o națiune mare?

R: Acest lucru a arătat starea inimii lui Moise. Era Moise mai interesat de propria putere și faimă, sau era mai interesat de popor? Ca un adevărat lider, el era mai interesat de slava lui Dumnezeu și de popor. Liderii bisericii de astăzi ar trebui să fie la fel.

Argumentul lui Moise din Deuteronom 9:25-29 este că, dacă poporul ar fi fost distrus, s-ar fi putut spune că Dumnezeu nu a fost în stare să aibă grijă de poporul Său și să-l păstreze. Uneori, Dumnezeu poate fi „între ciocan și nicovală”, deoarece El ia în considerare toate consecințele acțiunilor Sale.

Cartea lui Raymond Brown, *The Message of Deuteronomy* (Mesajul Deuteronomului), pp. 129-133, conține o discuție interesantă despre caracteristicile unui lider evlavios precum Moise. El era supus (9:18, 25), perseverent (9:18, 25), gata de sacrificiu (9:18), precis (9:14), plin de compasiune (9:20), cuprinzător (9:26, 28-29) și, în cele din urmă, eficient. Moise a petrecut mai mult timp rugându-se pentru ei decât încercând să-i convingă.

Î: În Deuteronom 9:25-29 și Exod 32:9-14, ce este important în legătură cu această rugăciune?

R: Aceasta a fost o rugăciune de mijlocire crucială pentru popor. Sunt sigur că și Aaron s-a bucurat că Moise s-a rugat pentru el. Moise nu s-a rugat pentru Datan și Abiram. Observați că, în această rugăciune, Moise nu i-a numit „poporul” sau „poporul meu”, ci, vorbind cu Dumnezeu, „poporul Tău”, subliniind nu numai relația lor cu Dumnezeu, ci și conducerea pe care Dumnezeu o exercita asupra lor.

O altă rugăciune de mijlocire crucială a fost cea a lui Samuel la Mițpa, în 1 Samuel 7:5-9.

Î: În Deuteronom 9:18, a postit Moise cu adevărat, fără nici măcar apă, timp de patruzeci de zile și nopți?

R: Acesta nu a fost un post obișnuit, deoarece ar fi fost imposibil prin mijloace naturale. Cu toate acestea, când vom fi în Cer, nu vom avea hrană pământească, iar când Moise era cu Dumnezeu, Dumnezeu era capabil să-l țină în viață pe Moise fără să mănânce.

Î: În Deuteronom 9:28, Exod 32:31-35 și Numeri 14:11-19, a avut Moise dreptate?

R: Da. Dumnezeu i-a spus acest lucru lui Moise pentru ca acesta să-și poată demonstra înțelegerea corectă a caracterului lui Dumnezeu în două moduri.

1. Moise a luat cuvintele lui Dumnezeu foarte în serios, deoarece știa că Dumnezeu, prin dreptatea Sa, avea tot dreptul să-i distrugă complet pe israeliți.

2. Moise cunoștea suficient de bine promisiunile și credincioșia lui Dumnezeu pentru a-I „aminti” Lui că nu va distruge acest popor cu gâtul tare.

Există aici o lecție pe care o putem învăța despre conversația noastră cu Dumnezeu. În rugăciunile noastre, este bine să ne bazăm pe promisiunile pe care le-a făcut Dumnezeu.

Î: În Deuteronom 10:1-3 și Exod 34:1-3, care este semnificația faptului că cele de-a doua table erau la fel ca cele dintâi?

R: Când Moise a coborât de pe munte cu primul set de table, le-a spart când a văzut că israeliții organizau o mare petrecere în cinstea vițelului de aur. După ce Dumnezeu a rezolvat acea situație, Moise s-a urcat din nou pe munte și a adus un nou set de table de piatră. După neascultarea, pedeapsa și pocăința israeliților, totul a revenit la starea inițială. Au existat câteva diferențe, cum ar fi faptul că Dumnezeu a făcut primul set de table de piatră în Exodul 32:15-16, iar Moise a trebuit să facă noul set în Exodul 34:1.

La fel, când suntem neascultători și ne pocăim, relația noastră cu Dumnezeu poate fi exact așa cum era înainte. Dumnezeu a scris Cele Zece Porunci pe noile table de piatră, exact așa cum a făcut-o pe cele vechi, iar ei și-au reluat călătoria ca și cum ar fi fost o relație neîntreruptă.

Î: În Deuteronom 10:3, chivotul a fost făcut după 40 de ani de rătăcire prin pustie sau înainte de cei 40 de ani, așa cum sugerează Exodul 25:10; 35:12 și 37:1?

R: Aici sunt două aspecte.

1. Deuteronomul în general, inclusiv capitolul 10, este un rezumat concis al călătoriilor lor. Se spune că chivotul a fost făcut înainte de a doua serie de table de piatră; nu se precizează cu cât timp înainte a fost făcut chivotul.

2. Chivotul a fost făcut după prima călătorie la Muntele Sinai, menționată în Exodul 19. Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, p. 83, menționează că atunci când Deuteronomul 10:1 spune „În acel timp”, se referă la momentul rugăciunii din Deuteronomul 9:25-29, nu la momentul ulterior, când a fost scris capitolul 10.

Î: În Deuteronom 10:3, Moise a făcut el însuși Chivotul Legământului sau l-a făcut Bezalel în Exod 37:1-9?

R: Moise a supravegheat îndeaproape realizarea chivotului de către Bezalel. Nu este neobișnuit ca un conducător să spună că el a făcut ceva (cum ar fi construirea unei piramide sau colectarea impozitelor), când de fapt lucrarea a fost realizată de muncitori sub îndrumarea sa. Deuteronomul este un rezumat al legii, așa că detaliile se găsesc în Exodul, Leviticul și Numeri.

Î: În Deuteronom 10:3, chivotul a fost construit după ce Moise a coborât de pe munte sau înainte, așa cum arată Exodul 37:1-9?

R: A fost construită de Bezalel înainte. Deuteronomul 10:3 spune că a fost făcută, dar evenimentele de aici nu sunt neapărat în ordine cronologică. Totuși, atât în Exod, cât și în Deuteronom, chivotul nu a fost folosit pentru a păstra Cele Zece Porunci decât ulterior. De obicei, pentru un tratat de suzeranitate, existau două copii; fiecare era păstrată de una dintre părți.

Î: În Deuteronom 10:6, a murit Aaron la Mosera sau a fost pe vârful muntelui Hor, așa cum spun Numeri 20:22-29, Numeri 33:37-39 și Deuteronom 32:50?

R: Există două răspunsuri diferite.

Regiunea Mosera: Nu se menționează „Muntele” Mosera, ci pur și simplu Mosera și Muntele Hor. Deși Aaron a murit în mod specific pe Muntele Hor, acest lucru s-a întâmplat în regiunea Mosera.

Mai multe locuri numite „amărăciune”: Cuvântul Mosera înseamnă „amărăciune” și nu este cunoscut ca nume de loc în afara Bibliei. Ar putea fi o regiune fără nume, iar israeliții ar fi putut numi probabil mai multe locuri „Mosera”. De exemplu, în Arabia există două locuri destul de apropiate unul de celălalt, numite Nakhla. Unul se află în afara Meccăi, spre Ta’if, iar celălalt este o vale din afara Meccăi, pe drumul spre Irak. În Israel existau două orașe, fiecare purtând numele de Bet-Șemeș și Betleem.

Î: În Deuteronom 10:6, au tăbărât israeliții la Bene-Jaakan și apoi la Mosera, sau la Moserot și apoi la Bene-Jaakan, așa cum spune Numeri 33:30-31?

R: Creștinii au două răspunsuri diferite.

Două locuri diferite: Mosera și Moserot sunt locuri diferite. Numele sunt similare, dar consoanele sunt diferite în ebraică. Numeri 33 și Deuteronomul 10 se referă la momente diferite din timpul Exodului, când s-au întors în aceeași regiune generală.

Un singur loc și o singură regiune: Mosera era regiunea, iar Moserot era locul propriu-zis. Deși Aaron a murit mai exact pe Muntele Hor, acest lucru s-a întâmplat în regiunea Mosera.

Î: În Deuteronom 10:12, ce înseamnă „a umbla în toate căile Lui”?

R: În parte, înseamnă să ascultăm de legile lui Dumnezeu, să facem ceea ce Dumnezeu ne spune în mod explicit să facem și să nu facem în mod explicit ceea ce Dumnezeu ne spune să nu facem. Cu toate acestea, înseamnă mult mai mult decât atât. Trebuie să căutăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să ne apropiem de El și să aflăm ce Îi este plăcut Domnului.

A umbla pe căile lui Dumnezeu este atât de ușor încât chiar și un copil poate face acest lucru, și totuși atât de riguros încât chiar și cel mai neprihănit și mai înțelept adult este pus la încercare de aceasta.

Î: În Deuteronom 10:12-13, ce rol avem astăzi noi în a le spune oamenilor că Dumnezeu „ne cere” anumite lucruri și ne poruncește să le facem?

R: Dacă nu facem acest lucru, înseamnă că nu împărtășim întreaga Evanghelie. Ei au de luat o decizie: fie să-L accepte pe Isus ca Domn și să împlinească acele lucruri, fie să nu o facă. Ei au avut de luat o decizie, iar Dumnezeu a cerut răspunsul lor, atât în cuvinte, cât și în fapte.

Î: În Deuteronom 10:12-16, ce părere aveți despre afirmația că Dumnezeul Vechiului Testament era preocupat de faptele exterioare, în timp ce în Noul Testament Dumnezeu este preocupat de inima interioară?

R: Aceasta nu este doar greșită, ci dublu greșită. De exemplu, în Deuteronom 10:12-16,19, pe primul loc se afla temerea de Domnul. Israeliții trebuiau să-și „circumcidă inimile”. Desigur, Vechiul Testament pune accentul și pe fapte, așa cum arată Deuteronomul 10:13, 19. Desigur, în Noul Testament avem Duhul Sfânt care locuiește în noi. Dar trebuie să ne ferim de oamenii nepocăiți care se numesc creștini, dar sunt imorali, lacomi, escroci, idolatri sau bețivi, așa cum poruncește 1 Corinteni 5:11-12.

Î: În Deuteronom 10:17, având în vedere că Dumnezeu este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor, ar putea exista mai mult de un Dumnezeu?

R: Nu și da. Nu, în sensul că a existat, există și va exista pentru totdeauna un singur Dumnezeu adevărat. Da, în sensul că, pe lângă singurul Dumnezeu adevărat, există mulți zei falși și contrafăcuți. În timp ce națiunile din jur se închinau la mulți idoli naționali și de altă natură, Dumnezeul lui Israel nu era echivalent cu aceștia. El era Dumnezeul deasupra tuturor națiunilor, idolilor și, de asemenea, a superstițiilor. În al doilea rând, dacă cineva se teme vreodată de un idol sau de un duh rău, ar trebui să știe că duhul rău are mai multe motive să se teamă de Singurul Dumnezeu adevărat decât are un credincios să se teamă de duhul rău.

Î: În Deuteronom 10:17-18, cum este Dumnezeu, în mod paradoxal, atât imparțial și drept, cât și milostiv și iubitor?

R: Poate că acest lucru era un mister în vremurile Vechiului Testament, dar astăzi putem vedea răspunsul. Dumnezeu îi răsplătește pe cei care Îl iubesc și Îl urmează, dar îi pedepsește pe toți păcătoșii în mod imparțial. Raiul este un loc minunat, dar dacă numai cei desăvârșiți pot ajunge acolo, atunci nu ar fi oare raiul gol de oameni? Știm că Dumnezeu a îndeplinit cerințele dreptății, dar totuși Și-a arătat harul și mila prin faptul că Isus Hristos a luat asupra Sa pedeapsa pentru păcatele noastre. Mântuirea noastră nu este gratuită. Dumnezeu ne-a oferit-o gratuit, dar a avut un preț foarte mare; a costat moartea Fiului Său.

Î: În Deuteronom 11:2-9, ce este neobișnuit aici?

R: Deși Vechiul Testament nu avea inițial niciun semn de punctuație, Deuteronomul 11:2-9 pare să fie o singură propoziție. Există și în scrisorile lui Pavel câteva propoziții lungi. „Cerința strictă” de a nu folosi propoziții lungi se regăsește în scrierea modernă în limba engleză, nu în ebraica sau greaca antică.

Probabil că Moise nu era conștient de modul în care vorbea, deoarece era foarte îngrijorat în acest moment. Oamenii care ieșiseră din pustie L-au ascultat pe Dumnezeu, trecând prin vremuri grele și fiind martori la minunile Lui și la judecata Sa. Dar cât de bine ar fi ascultat generația viitoare, care nu trăise acele experiențe?

Î: În Deuteronom 11:6-7 și Numeri 16:1-35, ce au făcut greșit Datan, Abiram și familia lor?

R: Au săvârșit fapte rele, declanșând o revoltă împotriva lui Moise și împotriva autorității lui Dumnezeu. Mintea lor nu era doar leneșă sau apatică; ei au respins în mod activ calea lui Dumnezeu și au vrut să-l părăsească pe Moise și să se întoarcă în Egipt. Chiar și inima lor era pe un drum greșit, nu doar pentru că se considerau, cu îndrăzneală, egali cu Moise, ci și pentru că tânjeau să meargă într-o „țară în care curge lapte și miere”, și au spus că aceea era Egiptul, în Numeri 16:13. Moise a văzut că nu putea spune sau face nimic altceva decât să le spună să se prezinte înaintea Domnului, și așa a făcut.

Uneori, în viața noastră, ne confruntăm cu încercări față de care nu vedem cum am putea face ceva. Dar putem face întotdeauna un lucru: să le încredințăm Domnului.

Î: În Deuteronom 11:6, pământul este de gen feminin, având în vedere că pământul și-a deschis „gura”?

R: Nu. Versiunea King James a tradus pur și simplu, literal, genul pronumelui ebraic. Astăzi vorbim despre navele oceanice folosind pronumele „ea”, iar uraganele și taifunurile poartă nume de femei și de bărbați, dar asta nu înseamnă că sunt masculine sau feminine.

Î: În Deuteronom 11:10-12, ce înseamnă „o irigau cu piciorul”?

R: Egiptul era grânarul lumii mediteraneene datorită marelui fluviu Nil și irigațiilor. Se pare că aici se face referire la o pompă de irigație acționată de un fel de pedale. În Țara Promisă nu va mai fi nevoie să facă asta.

Î: În Deuteronom 11:18-22, ce responsabilitate avem față de copiii noștri și ai altora?

R: Cuvântul lui Dumnezeu trebuie învățat, împărtășit și pus în practică. Aceste versete dau impresia că Dumnezeu se adresează atât părinților, cât și copiilor, ca un tot unitar. Ar trebui să ne pese de copiii noștri și de sufletele lor la fel de mult ca de ale noastre. Adevărul lui Dumnezeu ar trebui să le fie accesibil în mod liber, la nivelul lor de înțelegere. Adevărul lui Dumnezeu ar trebui predat prin cuvinte și demonstrat prin viețile noastre.

Dacă un copil nu are părinți creștini și nu merge la biserică, atunci provocarea noastră este cum să împărtășim adevărul cu el. O modalitate în America este prin intermediul „Backyard Bible Clubs” (Cluburile biblice din curte), unde copiii din vecinătate vin, cinci zile pe săptămână, câte 90 de minute pe zi, pentru a învăța și a se distra.

Î: În Deuteronom 11:24, când a controlat Israelul o zonă atât de vastă, chiar până la Eufrat?

R: Israelul a avut cea mai extinsă zonă de control, incluzând chiar și Damascul, în vremea lui David și Solomon. Cu toate acestea, ei nu locuiau în Siria până la râul Eufrat; mai degrabă, acele ținuturi plăteau tribut. Dar acest lucru se va împlini pe deplin în timpul Mileniului.

Î: În Deuteronom 11:25, având în vedere că nimeni nu se va împotrivi israeliților din cauza fricii pe care Dumnezeu o va pune în inimile dușmanilor lui Israel, cum se face că dușmanii lui Israel i-au învins uneori pe israeliți?

R: Deuteronomul 11:22 începe cu un cuvânt foarte important, „dacă”, iar întregul pasaj din Deuteronomul 11:23-25 începe cu un alt cuvânt important, „atunci”. Acesta este unul dintre numeroasele exemple de promisiune condiționată, iar atunci când condițiile nu sunt îndeplinite, nu există nicio garanție că se va împlini.

Pe scurt, primul pasaj se încadra în contextul unei promisiuni condiționate din partea lui Dumnezeu. Când condițiile nu erau îndeplinite, promisiunea nu era obligatorie.

Î: În Deuteronom 11:26-28, de ce le-a prezentat Dumnezeu un blestem, având în vedere că îi iubea?

R: Dumnezeu folosește blestemele în diverse moduri. Blestemele pot fi folosite ca memento, pentru a atrage atenția oamenilor, ca disciplină, ca pedeapsă și pentru a distruge. Deoarece orice cuvânt rostit de Dumnezeu se împlinește, blestemele sunt, de asemenea, modul în care Dumnezeu aplică disciplina, pedeapsa, judecata și mânia Sa.

Î: În Deuteronom 11:26-32, având în vedere că legământul putea fi atât o binecuvântare, cât și un blestem, care sunt unele lucruri care ar putea fi astăzi fie o binecuvântare, fie un blestem?

R: Unele lucruri care pot fi folosite pentru bine sau pentru rău sunt relațiile, banii, influența sau faima.

Relațiile: Dacă într-o relație (sau într-o biserică) tu și cei din jurul tău deveniți mai „apropiați” de Dumnezeu datorită influenței tale, asta este bine. Dar dacă nu este așa, iar tu devii mai „îndepărtat”, atunci s-ar putea să fie timpul să mergi mai departe.

Banii: Un creștin (din Arkansas, dacă îmi amintesc bine) a câștigat o sumă mare la loterie. A dat imediat zece la sută din acești bani bisericii și a păstrat restul, neștiind ce să facă cu ei. A început să frecventeze mai des barurile, apoi cluburile de striptease, și a fost jefuit de câteva ori în timp ce se deplasa între mașină și cluburi. Viața lui era într-o stare proastă, iar la final a spus: „Aș fi vrut să nu fi câștigat niciodată la loterie.”

Influență: În trecut, America era un „oraș pe un deal” care promova democrația și drepturile omului (mai ales sub Jimmy Carter). Totuși, de atunci, America a finanțat avorturile la nivel mondial și a exercitat presiuni asupra țărilor să permită avorturile. Banii noștri din impozite, chiar și ai creștinilor, au fost folosiți pentru a încuraja și finanța lucruri care L-ar mânia pe Dumnezeu.

Faima: Mulți oameni păreau să fie inițial oameni decenți, dar odată ce au devenit faimoși, au început să trateze oamenii cu dispreț. Ar fi fost mai bine pentru ei dacă nu ar fi devenit niciodată faimoși.

Un factor comun în toate aceste cazuri este că, atunci când cineva își dorea mai mult decât orice o relație sau voia să dețină bani, influență sau faimă, aceste lucruri au ajuns să-l stăpânească pe el.

Î: În Deuteronom 11:26-32, unde se află „al treilea munte” care reprezintă o poziție de mijloc?

R: Nu exista o cale de mijloc; nu exista un al treilea munte, unde ai fi putut să stai și să primești binecuvântările lui Dumnezeu, dar să fii liber de responsabilități. Fie respectai legământul, fie nu. Astăzi, fie ești dispus să-ți predai viața lui Isus ca Domn și Mântuitor al tău, fie nu ești.

Î: În Deuteronom 12:1-13:18, care este schița generală a acestui pasaj?

R: Din punct de vedere tematic, acest pasaj discută despre închinarea care este acceptabilă, unificatoare, sacrificială, plină de bucurie, plină de compasiune și consecventă. Din punct de vedere structural, pasajul conține multe repetiții. Moise nu le spune aici prea multe lucruri noi; mai degrabă, el repetă în mod deliberat, pentru ca ei să-și amintească atunci când vor intra în Țara Promisă și vor fi ispitiți. Iată o schiță generală.

Deuteronom 12:1-4 împotriva idolilor

Deuteronom 12:5-14 Închinarea ordonată și jertfele aduse la locul potrivit

- Deuteronom 12:15-16 Puteți mânca mâncare care nu provine din sacrificiu oriunde doriți; totuși, nu puteți mânca sânge.

Deuteronom 12:17-18 Dar ofrandele trebuie mâncate în locul desemnat

Deuteronom 12:19 Nu uitați să aveți grijă de leviți

Deuteronom 12:20 Mâncați carne oriunde doriți

Deuteronom 12:21 Dacă locul de închinare este prea departe, atunci poți să înjunghii tu însuți animalul și să-l mănânci în interiorul porților tale.

Deuteronom 12:22-25 Puteți mânca orice carne curată doriți, care nu este o jertfă; totuși, fără sânge.

Deuteronom 12:26-28 Aveți grijă să ascultați; mâncați jertfele numai în locul prescris [nu în vreun loc canaanit].

Deuteronom 12:28-13:18 Să vă închinați numai lui Dumnezeu; închinarea canaanită este revoltătoare

Deuteronom 13:1-11 Comunitatea trebuie să omoare pe oricine este un profet fals, chiar dacă este un membru apropiat al familiei

Deuteronom 13:12-18 Poporul trebuie să distrugă în totalitate orice cetate care s-a îndreptat în masă spre dumnezei falși

În cele din urmă, când te închini, pentru cine te închini în primul rând? Este în primul rând pentru tine însuți, ca exemplu pentru alții, sau pentru Dumnezeu?

Î: În Deuteronom 12:1-13:18, de ce această predică nu a fost puțin mai captivantă sau mai entuziasmantă?

R: Predicarea, în general, nu este menită în primul rând să fie ascultată; ci, mai degrabă, să fie respectată. A fost odată un tânăr pastor, proaspăt absolvent al seminarului, care a primit prima sa chemare: să predice într-o mică biserică de la țară, situată lângă râu. Pe măsură ce a început să cunoască localitatea, a aflat că firmele de exploatare forestieră din amonte tăiau copacii, îi transportau pe apă în aval și îi colectau la fabrica de cherestea din aval. Pentru a ține evidența cui aparținea fiecare buștean, marcau capetele buștenilor cu simbolul corespunzător al companiei. De multe ori, locuitorii orașului luau câțiva bușteni, le tăiau capetele și îi foloseau în scopuri proprii. Așa că una dintre primele predici pe care le-a ținut pastorul a fost „Să nu furi”. După slujbă, mulți oameni l-au felicitat pentru predica sa. Dar în acea săptămână a observat că oamenii încă mai furau buștenii din râu. Așa că, săptămâna următoare, a ținut exact aceeași predică, cu excepția faptului că, oriunde folosise cuvântul „a fura”, l-a înlocuit cu „a scoate buștenii din râu și a le tăia capetele”. În cele din urmă, a predicat într-un mod care a rezoneat cu enoriașii. Nu știu însă cât timp a mai rămas pastorul lor după aceea.

Î: În Deuteronom 12:1, țara era un dar pe care Dumnezeu l-a dat israeliților. Cum putem să ne amintim că casa sau apartamentul nostru, slujba, mijloacele de transport, mâncarea, familia și prietenii sunt toate un dar pentru noi (și nu un drept)?

R: În primul rând, mulțumiți-I lui Dumnezeu zilnic pentru aceste lucruri. De asemenea, mulțumiți-I pentru sănătatea noastră și pentru situațiile periculoase pe care le-am evitat; chiar și momentele dificile care au fost experiențe de învățare pentru noi sunt, de asemenea, daruri de la Dumnezeu. În al doilea rând, spuneți-le celorlalți despre bunătatea lui Dumnezeu față de voi și față de ei.

Î: În Deuteronom 12:3, de ce trebuiau să ardă pădurile sacre?

R: Copacii în sine nu sunt nici buni, nici răi. Cu toate acestea, atunci când copacii sunt folosiți în închinarea idolatră, ei servesc unui scop rău pentru acei oameni. Canaaniții nu aveau doar copaci izolați, ci și păduri sacre. Dumnezeu nu voia ca israeliții să se amestece cu alte religii.

Î: În Deuteronom 12:5-14 și Leviticul 17:3-4, care este semnificația faptului că jertfele viitoare urmau să fie aduse doar într-un singur loc, care la început urma să fie Silo, iar apoi Ierusalimul?

R: Scriptura nu spune acest lucru, dar putem observa cel puțin trei motive.

a) Canaaniții aduceau jertfe zeităților păgâne sub copaci. Cum ai putea face diferența între o jertfă adusă adevăratului Dumnezeu și acelea? De ce să nu se facă pur și simplu ambele tipuri de jertfe în același loc? Nu, pentru că Dumnezeu este sfânt și nu a vrut ca poporul Său sfânt să se amestece cu închinarea la zei falși.

b) Ar fi contribuit la consolidarea comuniunii dintre israeliți. Ei ar fi întâlnit oameni din alte orașe și triburi, ceea ce ar fi întărit sentimentul de a fi un singur popor.

c) Ar fi contribuit la prevenirea diviziunii dacă s-ar fi închinat împreună. Se poate observa acest lucru atunci când regele rebel Ieroboam a luat cu el triburile din nord. El a dorit în mod deliberat diviziunea, așa că i-a pus să se închine într-un loc separat. Unii ar fi putut considera aceasta ca fiind închinarea adusă adevăratului Dumnezeu într-un loc separat, dar, de fapt, era o închinare idolatră adusă vițeilor de aur.

Desigur, israeliții puteau mânca carne care nu provenea din sacrificii oriunde doreau și aveau multe locuri locale de întâlnire, numite sinagogi, pentru studierea Torei. Metaforic vorbind, încă putem să ne rugăm și să ne închinăm oriunde dorim.

Î: În Deuteronom 12:5-14, cum se raportează închinarea într-un „loc sfânt” la noi astăzi?

R: S-ar putea spune că noi îl închinăm pe Dumnezeu într-o „casă spirituală”, dar 1 Petru 2:5 spune că noi înșine suntem casa spirituală. Ce părere ați avea dacă s-ar închiria o moschee sau un templu budist pentru slujbe creștine? Dar dacă s-ar obține un venit suplimentar pentru biserică prin închirierea acesteia pentru slujbe hinduse și musulmane? Deuteronomul 12:5-14 arată voia lui Dumnezeu și faptul că închinarea Lui trebuie să fie separată. Însă folosirea unei clădiri fără caracter religios, cum ar fi o casă sau o clădire publică obișnuită, ar fi acceptabilă.

La fel, nu ar trebui să avem slujbe comune cu hinduși, musulmani sau chiar satanisti, de altfel.

La biserica noastră, odată, au venit niște musulmani și au întrebat dacă pot folosi o încăpere săptămânal pentru a se ruga. O soluție a fost să punem o cruce într-o încăpere. Hadisurile musulmane spun că este în regulă să mergi la o biserică atâta timp cât nu există icoane sau cruci.

Dar este bine să ne închinăm împreună, în unitate, cu alți credincioși autentici, în lăcașul lor de închinare, în al nostru sau într-un alt loc. Chiar dacă aceștia diferă de noi în chestiuni secundare și aspecte minore, atâta timp cât se țin de lucrurile primare, esențiale.

Î: În Deuteronom 12:10, Isaia 11:10; 28:12; 32:18; 66:1, ce înseamnă faptul că Dumnezeu le-a dat odihnă?

R: Într-un sens, 1 Regi 8:56 spune că au avut odihnă când se aflau în Țara Promisă. Dar, într-un alt sens, poporul lui Dumnezeu nu va avea odihnă deplină până când Isus nu va veni din nou. Psalmul 95:11 spune că cei care au murit în timpul rătăcirii de 40 de ani nu vor intra în odihna lui Dumnezeu. La fel, Evrei 4:3,5 spune că cei care se abat nu vor intra în odihna lui Dumnezeu, iar Evrei 4:11 spune să depunem tot efortul pentru a intra în acea odihnă. Evrei 4:8 spune că Iosua nu le-a dat odihnă. Mica 2:10 spune că locul în care se află nu este locul lor de odihnă.

Î: În Deuteronom 12:13-14, care sunt câteva moduri în care cei de astăzi, chemați în Numele lui Dumnezeu, ar putea aduce jertfe altor dumnezei?

R: Acest lucru se poate face în mod subtil; nu prin îndepărtarea deschisă de Dumnezeu, ci prin practicarea „în paralel” a unei alte religii. Orice creștin care se ocupă cu astrologia, cărțile de tarot sau ocultismul face acest lucru. Cei care încearcă să combine închinarea la Dumnezeul Triunic cu hinduismul, islamul sau orice altceva care neagă în mod explicit existența unui singur Dumnezeu sau faptul că Isus este Dumnezeu fac, evident, acest lucru. Lucruri mai subtile sunt francmasoneria, yoga, meditația transcendentală, anumite curente psihologice și orice loialitate religioasă care nu se află sub autoritatea lui Dumnezeu. Dar putem face acest lucru și noi dacă ne încredem în Dumnezeu, dar, în același timp, ne punem încrederea și în noroc, în bani sau chiar în educație; acest lucru ar putea însemna, de asemenea, să ne închinăm unui alt zeu.

Î: Deuteronomul 12:15,22 spune oare că israeliții puteau mânca uneori atât animale necurate, cât și animale curate?

R: Nu. Mai degrabă, spune că atât oamenii curați din punct de vedere ceremonial, cât și cei necurați puteau mânca animale curate.

Î: În Deuteronom 12:15-19, de ce puteau sacrifica un bou, o oaie sau o capră oriunde, în timp ce Leviticul 17:3-6 spunea că trebuiau să o facă la cortul întâlnirii?

R: Leviticul 17:3-6 se referea la cei 40 de ani petrecuți în pustie. Dar acum, odată cu intrarea în Țara Promisă, ei treceau la un stil de viață diferit, sedentar, iar manna urma să înceteze. Nu ar fi fost practic ca toți oamenii împrăștiați pe tot cuprinsul țării să fie nevoiți să meargă la Silo sau la Ierusalim de fiecare dată când mâncau carne.

Î: În Deuteronom 12:16,23-25 și Geneza 9:4; Leviticul 7:26-27; 17:10-14 ; 19:26, de ce era atât de importantă atunci interdicția de a mânca sânge și este interzisă astăzi consumarea sângelui?

R: Se pare că Dumnezeu atribuie sângelui o sfințenie specială. Nu este vorba atât de faptul că Cain a vărsat sângele lui Abel, cât de faptul că, privind în viitor, Hristos urma să-Și verse sângele pentru noi pe cruce. Deși abținerea de la consumul sângelui se regăsește în Legea lui Moise, această interdicție este anterioară Legii, datând încă de la Noe, în Geneza 9:4. Când în Faptele Apostolilor 10:11-16 s-a declarat că toate alimentele sunt „curate”, aceasta nu se aplica sângelui, deoarece sângele nu era considerat un aliment. Dacă sângele ar fi fost considerat un „aliment” care era acum curat, atunci apostolii nu ar fi continuat să interzică consumul (sau băutul) de sânge în Faptele Apostolilor 15:20, 28-29. De asemenea, biserica apostolică timpurie învăța că creștinii ar trebui să se abțină de la sânge. Desigur, cantitățile infime de sânge sunt acceptabile, deoarece evreilor li se permitea să mănânce vânatul pe care îl vânau și îl scurgeau [rapid] pe câmp, conform Leviticul 17:13.

Î: În Deuteronom 13:1-18, care sunt cele trei surse de ispită pe care le folosesc demonii?

R: Ei folosesc cel puțin trei, iar mai multe pot fi folosite simultan.

Influența religioasă (un profet fals) în Deuteronom 13:1-5.

Influențele familiale și sociale în Deuteronom 13:6-11.

Influența comunității și a guvernului în Deuteronom 13:12-18.

Î: În Deuteronom 13:1-16 și Deuteronom 18:10-12, ar trebui oare astăzi să-i omorâm pe vrăjitori, pe necromanți și pe toți cei pe care Vechiul Testament spune să-i omorâm?

R: Nu. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Ancheta autorităților: Chiar și pe atunci, nu puteai pur și simplu să iei legea în propriile mâini și să ucizi personal pe cineva pe care îl suspectai de astfel de fapte. Deuteronomul 13:14 spune că orașul trebuia să efectueze mai întâi o anchetă amănunțită (și, probabil, oficială).

2. Numai sub teocrație: Israeliții trăiau sub o „teocrație” în care cei care locuiau în țară încheiaseră un legământ cu Dumnezeu, iar Tora era codul legal. Când evreii evlavioși, precum Daniel, Iona, Ezechiel și Neemia, trăiau și călătoreau în afara Israelului, unde nu se aflau sub o teocrație, nu făceau niciun efort să le facă rău vrăjitorilor, idolatriilor sau altora.

3. Astăzi, nu trăim sub o „teocrație”. Deși unii oameni, precum puritanii, au încercat să instaureze o teocrație, Noul Testament nu oferă nicio indicație în acest sens, care să sugereze că ar trebui să încercăm să facem acest lucru. Astfel, creștinii de astăzi nu ar trebui să le facă rău heterosexualilor imorali, homosexualilor practicanți, idolatriilor, adepților sectelor și așa mai departe. Deși crima, furtul și alte infracțiuni ar trebui pedepsite și astăzi, aceasta este o funcție a guvernului; nu ar trebui să existe justițiari creștini. Cu toate acestea, nici astăzi nu ar trebui să facem noi înșine aceste lucruri.

Așa cum spune „The Tony Evans Bible Commentary” la pagina 222, „proba unui profet adevărat nu este magia lui, ci mesajul său.” (italicele apar în original)

Î: Ce semnificație are acest verset din Deuteronom 13:5 în ceea ce privește pedeapsa cu moartea?

R: Orice argument împotriva pedepsei cu moartea care se bazează pe Biblie este infirmat de acest verset. Cel mai puternic argument împotriva pedepsei cu moartea este pur și simplu faptul că, uneori, există persoane condamnate pe nedrept din cauza mărturiilor false sau a indiferenței poliției. Dar există o soluție și pentru asta. Dacă cineva acuză pe cineva în mod fals și cu bună știință, atunci ar trebui să primească pedeapsa pe care a impus-o în mod conștient persoanei nevinovate.

Iată care sunt infracțiunile care au dus la pedeapsa cu moartea în Vechiul Testament.

Din Biblia de studiu MacArthur, 1997, p. 270

Î: Ce spune Deuteronomul 13:5 despre profeții falși din biserică?

R: Deși Deuteronomul 13:5 arată gravitatea problemelor legate de profeții falși și de învățăturile false, nu trebuie să ucidem pe cei care propovăduiesc învățături false în vremurile Noului Testament. Totuși, acest lucru nu diminuează gravitatea faptelor lor, și este important ca aceștia să fie excomunicați din biserică, așa cum arată , 2 Timotei 3:5 ; 2 Ioan 9-11 și Apocalipsa 2:20-23. La fel, ar trebui să-i evităm pe cei care persistă în păcat, conform cu 1 Corinteni 5:5-13; Matei 18:17.

Dumnezeu ia foarte în serios credința și practica noastră în închinarea adusă Lui, așa cum arată Deuteronomul 17:7,12; 19:19; 21:21; 22:21-22,24; 24:7.

Î: În Deuteronom 14:1, de ce și-ar rade cineva părul și apoi s-ar tăia pentru cei morți?

R: Chiar dacă pentru tine nu are sens, pentru vechii locuitori ai Ugaritului, de pe coasta Siriei, avea sens. Ei își radeau capul, conform lui Craigie, pp. 229-230, și lui S.R. Driver, Deuteronom, p. 155 și următoarele. De asemenea, se tăiau în semn de doliu, conform lui Coogan, pp. 45-46. Iată textul ugaritic. „Își taie obrajii și bărbia, își sfâșie antebrațele. Își brăzdează pieptul ca pe o grădină; ca o vale, își sfâșie spatele.” Manualul ugaritic, tăblița 67 VI, rândurile 20-22, din lucrarea lui Elmer B. Smick, „Israel’s Struggle with the Religion of Canaan”, în W. Robert Godfrey și Jesse L. Boyd III, Through Christ’s Word: A Festschrift for Dr Philip E. Hughes, p. 117.

Din păcate, unii israeliți se tăiau și ei pentru cei morți, conform Ieremia 41:5.

În vremuri mai moderne, un număr mic de musulmani șiiți duodecimani, cum ar fi cei din Iran, Pakistan și India, folosesc bice cu vârfuri metalice pe care le aruncă peste umăr pentru a-și tăia spatele în timpul festivalului Ashura, în semn de doliu pentru Husain, care a fost ucis de sunniți pentru că nu s-a supus califului sunnit Yazid I. Unii oameni din Noua Guinee își îndepărtează o articulație a degetului în semn de doliu. În țările occidentale, cât costă unele înmormântări? Ar fi putut acei bani să fie folosiți pentru cei săraci sau pentru răspândirea Evangheliei?

Un număr mic de călugări romano-catolici au practicat autoflagelarea, dar aceasta era pentru păcatele lor, nu în semn de doliu pentru cineva care a murit, și nu era încurajată de biserica lor.

În Noul Testament, 1 Tesaloniceni 4:13 spune că nu trebuie să ne întristăm ca restul lumii, care nu are nicio speranță.

Î: În Deuteronom 14:2, de ce le-a reamintit Dumnezeu atât de des israeliților că erau poporul Lui special și sfânt?

R: De câte ori le-a reamintit Dumnezeu acest lucru în Vechiul Testament? De peste 250 de ori, conform „The MacArthur Bible Commentary”, pag. 216-217. Pe lângă faptul că le reamintea oamenilor „faceți asta” și „nu faceți aia”, Dumnezeu le reamintea și motivul pentru care trebuiau să fie ascultători; și anume, datorită identității lor. Astăzi, când ești ispitit să păcătuiești, citește Scriptura pentru ca Dumnezeu să-ți amintească „cine ești” și „Pe Cine cunoști”.

Î: În Deuteronom 14:3-20, de ce aceste animale erau considerate necurate, iar altele nu?

R: Scriptura nu precizează. Aceste animale au fost grupate în animale de uscat, de apă și de aer.

Putem observa că era „înțelept din punct de vedere igienic” să nu mănânci unele dintre aceste animale. Carnea de porc insuficient gătită poate provoca trichineloză, carnea de iepure insuficient gătită poate provoca tularemie, creaturile marine care se hrănesc pe fundul apei, precum creveții și crabii, pot avea paraziți, iar păsările care se hrănesc cu hoituri pot fi purtătoare de mai multe boli. Știm, de asemenea, că unele dintre aceste animale erau folosite în ritualuri păgâne. Porcii erau sacrificați în ritualurile religioase ale canaaniților, sirienilor și hitiților. Ciorile erau considerate sacre de către unii arabi. Cu toate acestea, vitele și oile erau folosite în multe ritualuri păgâne, iar ei puteau totuși să le mănânce. Unii au încercat să găsească simbolism în aceste animale, cum ar fi faptul că rumegarea este analogă cu studierea legilor, că porcii sunt murdari etc. Totuși, trebuie să fim atenți să nu atribuim simbolism unor lucruri despre care Dumnezeu nu spune nimic. Singurul răspuns cert este că Dumnezeu nu ne-a spus; de fapt, Dumnezeu nu avea nevoie să ne spună. Ar trebui să-L ascultăm în continuare pe Dumnezeu, chiar și atunci când nu cunoaștem motivul.

Î: În Deuteronom 14:21, din moment ce era greșit să mănânci un animal care era deja mort, de ce era în regulă să-l vinzi străinilor? Chiar și cei care nu erau israeliți, dar locuiau în Israel, nu aveau voie să mănânce sânge, conform Leviticul 17:10,12.

R: Animalelor care mureau de la sine nu li se scurgea sângele. A mânca un animal care murise fără ca sângele să-i fi fost scurs era o încălcare mai puțin gravă decât a mânca sânge. În timp ce Leviticul 17:10,12 spune că o persoană care mănâncă sânge trebuie omorâtă, Leviticul 17:15 spune că cel care mănâncă un animal mort căruia nu i s-a scurs sângele trebuie să se spele pe sine și hainele sale, și va fi necurat până seara. Din punct de vedere igienic, dacă un animal a murit de la sine, de exemplu din cauza unei boli, oamenii ar avea mai puține șanse să se îmbolnăvească dacă nu l-ar mânca.

La prima vedere, aceste versete ar putea părea arhaice, dar ele conțin un aspect relevant și astăzi. Creștinii ar trebui să dorească existența unor legi care să interzică tuturor să facă anumite lucruri: crima, furtul, violul etc. Cu toate acestea, deși alte lucruri sunt păcătoase, este în regulă să le permitem celor care doresc să comită păcatul să o facă. De exemplu, deși consumul de alcool nu este un păcat, iar îmbătarea este un păcat, este în regulă ca un creștin să lucreze pentru un lanț de magazine alimentare care vinde alcool.

Î: În Deuteronom 14:21, Exod 23:19 și 34:26, de ce nu aveau voie să fiarbă un ied în laptele mamei sale?

R: Aceasta era o imagine dezgustătoare: a lua laptele unei mame, care a fost produs pentru a-și hrăni puii, și a-și fierbe puiul în el.

Există, de asemenea, dovezi că aceasta era o practică religioasă canaanită/ugaritică/siriană care datează încă din secolul al XV-lea î.Hr. Cu toate acestea, textul ugaritic care susține această ipoteză este de natură conjecturală. Pe de altă parte, carnea cu smântână se poate strica mai repede.

Î: În Deuteronom 14:22-25, puteau ei răscumpăra animalele întâi-născute cu bani, sau nu puteau, așa cum spune Numeri 18:17?

R: Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Numeri 18:15 spune că fiecare întâi-născut din orice specie trebuie pus deoparte sau răscumpărat cu bani.

2. A răscumpăra cu bani înseamnă că plătești bani și păstrezi animalul.

3. Numeri 18:17 precizează că primul născut al unui bou, al unei oi sau al unei capre nu poate fi răscumpărat cu bani.

4. Nici Deuteronomul nu spune că un bou, o oaie sau o capră ar putea fi răscumpărate cu bani.

5. Deuteronomul 14:24-25 spune că, dacă distanța este prea mare, se poate „schimba cu bani”, ceea ce însemna să vinzi animalul pentru bani, să te duci la Ierusalim și să folosești banii pentru a cumpăra un animal echivalent.

Î: În Deuteronom 14:22-27, cum puteau israeliții de rând să-și mănânce zeciuielile, când acestea erau date leviților ca hrană?

R: Există două zeciuieli. Prima zeciuială, de zece la sută, era destinată leviților și familiilor lor ca hrană. A doua zeciuială, numită zeciuiala de sărbătoare, era de aproximativ trei la sută dintr-o singură sursă sau zece la sută din restul de nouăzeci la sută o dată la trei ani, conform „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, pag. 289-290. Ambele se ridică, în total, la aproximativ aceeași sumă. Atât credincioșii, cât și leviții o puteau consuma. În al treilea an, văduvele, orfanii și chiar străinii (adică cei care nu erau israeliți) puteau, de asemenea, să mănânce zeciuiala, conform Deuteronomului 14:28-29.

Iosifus și unii rabini au interpretat în mod eronat acest lucru ca fiind o „a treia zeciuială”, dar, de fapt, este doar o aplicare a celei de-a doua zeciuieli.

Î: În Dt 14:26 și Ex 29:40, băuturile alcoolice tari sunt permise, sau sunt interzise pentru regi (Prov 31:4-5) și permise doar celor aflați pe patul de moarte, așa cum spune Prov 31:4-7?

R: Deoarece, în circumstanțe normale, era permis ca oamenii să bea alcool, dar fără a se îmbăta, cu cât mai potrivit ar fi acesta ca sedativ pentru cei aflați pe patul de moarte. Alcoolul nu era permis preoților atunci când intrau în cortul întâlnirii (Leviticul 10:8-10), iar regii ar trebui să respecte un standard mai înalt, așa cum sugerează Proverbe 31:4-5.

Î: În Deuteronom 15:1-3, de ce se îndatorau oamenii în vechime?

R: Deși ar putea fi din cauza cheltuielilor excesive pe alcool, lux etc., acest factor era probabil mai puțin important în vechime decât în prezent. Probabil că erau mai puțini oameni care cheltuiau excesiv, deoarece vedeau adesea ce se întâmpla cu ceilalți. Deoarece pe atunci nu existau asigurări de sănătate, asigurări de viață, ajutor social din partea guvernului, îngrijire medicală sau alte rețele de siguranță financiară, o boală, un accident care împiedica pe cineva să muncească sau moartea bărbatului de familie puteau arunca familia în datorii. Recoltele slabe, războiul sau chiar impozitele excesive impuse de conducători opresivi puteau, de asemenea, să provoace datorii din care mulți nu reușeau să iasă. Având în vedere că mulți erau adesea incapabili să-și achite datoriile, ratele dobânzilor puteau fi ridicate. În tăblițele de la Nuzi din nordul Irakului, scrise în secolul al XV-lea î.Hr., ratele dobânzilor ajungeau până la 50%.

Î: În Deuteronom 15:1-3, având în vedere că trebuiau să anuleze toate împrumuturile acordate compatrioților israeliți la fiecare șapte ani, de ce nu au anulat și împrumuturile acordate neisraeliților?

R: Împrumuturile către compatrioții israeliți erau anulate din milă. Scriptura nu precizează de ce împrumuturile către neisraeliți nu erau anulate, dar nu este greu să se înțeleagă motivul.

Întrucât israeliții urmau să dețină pământul din Israel, străinii de acolo care aveau datorii se aflau acolo din motive comerciale sau ca muncitori angajați. Străinii se puteau întoarce oricând la poporul lor.

Î: În Deuteronom 15, cum se compară Vechiul Testament cu alte legi antice?

R: În timp ce, conform Deuteronomului, un sclav era eliberat după șase ani, conform Codului lui Hammurabi, un sclav putea fi eliberat după trei ani. Codul babilonian al lui Lipit-Ishtar prevede că un sclav putea fi eliberat după ce își plătea de două ori datoria sau de două ori prețul de cumpărare. Acest lucru pare să ofere în mod clar un avantaj proprietarului.

Î: Care este legătura dintre Deuteronomul 15:1-11 și Exodul 23:10-11?

R: „Al șaptelea an”, sau anul sabatic, este același în ambele cazuri. Era anul în care câmpurile nu trebuiau arate, datoriile erau anulate, iar sclavii eliberați. Pentru mai multe informații, consultați Enciclopedia dificultăților biblice, pp. 149-150.

Î: În Deuteronom 15:4, de ce nu ar trebui să existe săraci printre israeliți, din moment ce Deuteronom 15:11 spune că întotdeauna vor fi săraci printre ei?

R: Dumnezeu le-a impus obligația de a avea grijă de toți săracii din rândul israeliților. Cu toate acestea, Dumnezeu știa că nu toată lumea își va îndeplini obligațiile și că vor exista întotdeauna săraci printre ei.

Biblia este atât o carte a țelurilor ideale, cât și a realismului; noi trebuie să avem atât idealuri înalte, cât și realism. Dacă cineva are țeluri, dar este rupt de realitate, idealismul său nu este foarte util. Nici a vedea realitatea și a nu avea idealuri nu este foarte util.

Î: În Deuteronom 15:12-13, de ce pare Biblia atât de șovinistă și folosește întotdeauna „El”?

R: În ebraică nu s-a folosit niciodată „el/ea” așa cum se face uneori în limba engleză. La fel ca în engleză, uneori se folosea „el” pentru a desemna atât „el”, cât și „ea”. Un exemplu, atât în ebraică, cât și în engleză, este Deuteronomul 15:13, care spune „el”, deși contextul din Deuteronomul 15:12 se referă clar la un bărbat sau la o femeie.

Î: Deuteronomul 15:12-18 contrazice Exodul 21:26?

R: Nu. Exodul 21:26-27 spune că orice sclav avea dreptul să fie eliberat dacă stăpânul îi distrugea ochiul sau îi scoatea un dinte. Deuteronomul 15:12-18 spune că sclavii evrei trebuiau eliberați în al șaptelea an al serviciului lor. Singura excepție o constituiau sclavii evrei care își iubeau stăpânii și aleseseră de bunăvoie să le fie sclavi pe viață.

Dacă stăpânul le distrugea ulterior ochiul sau le scoatea un dinte, din greșeală, sclavul avea dreptul să fie eliberat, dar nu era obligat să-și exercite acest drept.

Această lege este interesantă prin faptul că, deși pedeapsa pentru stăpân pare ușoară, ea ar fi totuși eficientă în a elimina orice motiv de a maltrata sclavii.

Î: În Deuteronom 16:5, mielul de Paște trebuia sacrificat la sanctuar sau acasă, așa cum spune Exodul 12:7?

R: În Egipt, înainte de a exista un sanctuar sau un templu, mielul de Paște trebuia sacrificat acasă. După ce a fost construit un sanctuar, mielul trebuia sacrificat acolo. Mai târziu, când locuiau în Țara Promisă, evreii sărbătoreau Paștele la Ierusalim.

Î: În Deuteronom 16:16-17, de ce trebuiau să se prezinte bărbații, iar femeile și copiii nu erau menționați?

R: Deuteronomul 16:16-17 spune că fiecare bărbat trebuia să se prezinte și să nu vină cu mâinile goale. Cu alte cuvinte, niciun bărbat, în calitate de cap al familiei, nu era scutit de a aduce zeciuielile și ofrandele cerute.

Î: În Deuteronom 16:21, de ce nu puteau evreii să planteze un copac în scopuri religioase?

R: Din trei motive întemeiate.

1. Deuteronomul 16:21 spune pur și simplu să nu facă acest lucru, iar ei trebuiau să asculte de ceea ce a spus Dumnezeu.

2. Copacii nu au făcut niciodată parte dintr-un sacrificiu adus Dumnezeului Adevărat.

3. Deuteronomul 12:3 arată că pădurile sacre de copaci făceau parte din închinarea adusă altor zei. Copacii ocupau un loc important în închinarea adusă lui Baal și unor zei greci.

Al treilea motiv este deosebit de important. Dacă o anumită activitate face parte dintr-o religie păgână și ar

a) te-ar ispiti să te închini zeilor păgâni

b) îi va ispiti pe alții să se închine zeilor păgâni, sau

c) ar da impresia că te închini zeilor păgâni,

atunci nu o face.

Î: În Deuteronom 17:6, Deuteronom 19:15 și Numeri 35:30, este greșit să condamni pe cineva pentru crimă dacă nu sunt prezenți doi sau mai mulți martori umani?

R: Cerința celor doi martori se aplica atât în cazul adulterului și al furtului, cât și în cazul omorului, iar rareori se întâmplă ca doi martori oculari să fie prezenți la comiterea unui adulter sau a unui furt. Două aspecte de discutat cu privire la utilizarea termenului ebraic pentru „martor”.

1. Leviticul 5:1 arată că un martor nu este doar un martor ocular al infracțiunii. Un martor este, de asemenea, orice persoană care cunoaște dovezi care pot demonstra nevinovăția sau vinovăția unei persoane.

2. Cuvântul pentru „martor” poate însemna atât o dovadă, cât și o persoană. De exemplu, în Exodul 22:13, părțile unui animal mort pot fi, de asemenea, un martor. Pentru mai multe informații, consultați Enciclopedia dificultăților biblice, p. 143.

Î: În Deuteronom 18:10, ce înseamnă să nu-și „jertfească fiul sau fiica în foc”?

R: Acesta era un obicei al canaaniților de a-și jertfi primii născuți, arzându-i de vii, așa cum explică Deuteronomul 12:31.

Î: În Deuteronom 18:10, de ce nu li se permite vrăjitorilor și necromanților să trăiască?

R: Pentru unii, aceasta pare o pedeapsă severă pentru oameni care nu fac rău fizic altora. Cu toate acestea, ei le fac rău spiritual altora, conducându-i spre Iad. Astfel, sub guvernarea teocratică din Vechiul Testament, pedeapsa era aceeași ca și pentru idolatri.

Î: În Deuteronom 18:10, interdicția privind contactul cu supranaturalul contrazice oare existența profeților în Biblie, așa cum susține un ateu?

R: Nu. Această afirmație este ridicolă din două motive.

1. Chiar dacă ar fi existat o interdicție împotriva „oricărui” contact cu supranaturalul, cu siguranță niciun student serios al Cuvântului lui Dumnezeu nu ar fi înțeles că Dumnezeu interzicea orice rugăciune adresată Lui.

2. Nu a existat niciodată o interdicție împotriva oricărui contact supranatural, așa cum își imaginează aparent ateul. Dimpotrivă, interdicția vizează divinația și vrăjitoria. Oamenii nu trebuie să încerce să ia legătura cu spiritele celor morți, cu demonii sau cu îngerii. Deși îngerii au apărut mai târziu în fața unor oameni evlavioși, precum Daniel, inițiatorul contactului a fost îngerul, nu ființa umană.

Î: În Deuteronom 18:17-19; Deuteronom 33:1-2 și Deuteronom 34:10-11, a fost profețit aici despre Mahomed, așa cum susțin unii musulmani?

R: Nu. Deuteronomul 18:15-18 spune că Dumnezeu va ridica un profet, pe care îl vor asculta, asemenea lui Moise, din mijlocul lor, dintre frații lor. A fost Isus un profet? L-au ascultat mulți evrei pe Isus? A fost Isus printre evrei? A fost Isus evreu? Musulmanii nu ar trebui să aibă nicio problemă în a recunoaște că acest verset se potrivește mai mult lui Isus decât lui Mahomed. Iată încă câteva argumente.

a. Deuteronomul 33:1-2 spune „Domnul”, iar musulmanii nu-l numesc pe Mahomed Domnul lor. (Musulmanii alawiți și alte grupuri ghulat îl consideră pe Mahomed Dumnezeu, dar aceștia sunt excepții.)

b. Deuteronomul 34:10 spune: „De atunci nu s-a mai ridicat în Israel un profet ca Moise.” Acest epitaf a fost scris, probabil de Iosua, cu mult înainte de venirea lui Isus.

c. Deuteronomul 34:10 menționează „față în față”, iar Mahomed nu a spus niciodată că a primit cuvintele sale direct de la Allah, ci prin intermediul îngerilor (Sura 2:97). Isus a comunicat direct cu Dumnezeu Tatăl, conform Ioan 1:18 și altor pasaje.

d. Versetul următor, 34:11, spune că niciun alt profet nu a săvârșit acele minuni uimitoare precum le-a făcut Moise. În Coran, Mahomed, în general, nu a săvârșit minuni, cu excepția presupusei vizite la moscheea din Ierusalim (despre care se poate dovedi că nu exista la acea vreme) și a despicării lunii în două (ceea ce nu a fost văzut de nimeni altcineva).

e. Chiar în Coran, Sura 29:27 spune că profeția a venit prin Isaac și Iacov. În traducerea Coranului realizată de Yusuf Ali, acesta spune: „Și i-am dat (lui Avraam) pe Isaac și pe Iacov și am rânduit printre urmașii săi profeția și revelația...” Deși parantezele în jurul cuvântului „Avraam” se regăsesc în traducerea lui Yusuf Ali, cuvântul „Avraam” nu apare deloc în originalul arab, iar Yusuf Ali a simțit nevoia să adauge „Avraam” la ceea ce musulmanii consideră a fi Cuvântul lui Dumnezeu.

f. În cele din urmă, apostolul lui Isus, Petru, a spus că aceasta s-a împlinit în Isus în Faptele Apostolilor 3:22-26. Apostolul Petru se afla într-o poziție excelentă pentru a ști acest lucru.

1. Fie că Isus a făcut o mare greșeală permițând unui înșelător precum Petru să inducă în eroare timp de aproape 2.000 de ani pe cei care încercau să-L urmeze pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu a mișcat un deget pentru a le spune oamenilor adevărul.

2. Sau, Isus știa ce făcea când l-a ales pe Petru, iar Dumnezeu nu a corectat ceva ce nu avea nevoie de corectare.

3. Sau, Petru nu a spus asta, iar Cartea Faptelor Apostolilor a fost alterată înainte de prima mențiune extrabiblică pe care o avem cu privire la această referire la Hristos, care datează din jurul anului 138 d.Hr.

Iată cele mai vechi manuscrise grecești pe care le avem, împreună cu datele lor, din Faptele Apostolilor 3:22-26.

Vaticanus [B] 325-350 d.Hr.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

Coptic Bohairic [Boh] sec. III/IV

Alexandrinus [A] cca. 450 d.Hr.

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Efraemi Rescriptus [C] secolul al V-lea

Bezae Cantabrigiensis [D] secolele al V-lea și al VI-lea

Iată traducerile pe care le avem în alte limbi ale acestor versete:

Armenă [Arm] secolul al V-lea

Georgiană [Geo] secolul al V-lea

Vulgata latină [Vg] secolele IV–V

Etiopiană [Eth] secolul al VI-lea

Siriană Peshitta [SyrP] secolele IV–VII

Scriitorii bisericii primare au menționat acest verset ca referindu-se la Isus. Printre aceștia se numără:

Iustin Martirul s-a născut în jurul anului 114 d.Hr., deși unii consideră că în anul 110 d.Hr. Prima sa Apologie a fost scrisă între anul 138 d.Hr. și moartea sa, în anul 165 d.Hr. Evident, el trebuie să fi citit această profeție referitoare la Hristos înainte de a o consemna.

Irineu a scris între anii 182-188 d.Hr.

Tertulian între anii 198-220 d.Hr.

Origen, între anii 225 și 254 d.Hr.

Arhelau (262-278 d.Hr.) discută, de asemenea, Deuteronomul 18:15, arătând cum se referă acesta la Iisus Hristos în Disputa cu Manes, cap. 43, p. 219

Hrisostom (decedat în anul 407 d.Hr.)

Un musulman ar trebui să spună nu numai că Iustin s-a înșelat, ci că toate manuscrisele Noului Testament au consemnat incorect cuvintele lui Petru.

În plus, traducerile în alte limbi au fost realizate foarte devreme; datele de mai sus nu sunt datele primelor traduceri, ci doar datele celor mai vechi manuscrise care au supraviețuit până astăzi. Acestea sunt valoroase deoarece constituie un lanț independent de transmitere, pe care oamenii îl pot folosi pentru a verifica manuscrisele grecești. Lanțul de transmitere al acestor manuscrise, de la Africa la Asia, este unanim în a afirma că Petru a spus că acest verset se referă la Isus.

Î: În Deuteronom 18:20-22, cum poți să-ți dai seama dacă un profet este un profet fals?

R: Biblia oferă două motive și prezintă două criterii.

1. Dacă promovează închinarea la alți dumnezei sau profețesc sau învață lucruri despre Dumnezeu pe care Dumnezeu nu le-a poruncit. Deuteronom 18:20-21; 1 Ioan 4:1-3; Ieremia 6:13

Prima condiție: Dacă un profet își exprimă părerea despre ceea ce dorește adevăratul Dumnezeu, fără a profeți, opiniile sale pot fi greșite, la fel ca ale oricui altcuiva. Pentru un exemplu, vezi cuvintele lui Natan către David în 1 Cronici 17:2-4.

2. Dacă profetul face o prezicere care se dovedește falsă. Deuteronom 18:21-22.

A doua condiție: Dacă un profet face o profeție condiționată, iar condițiile nu sunt îndeplinite. Profețiile privind judecata și distrugerea sunt întotdeauna condiționate de faptul că persoana sau națiunea respectivă nu se pocăiește. Pentru un exemplu, vezi Iona 3:1-10.

Î: În Deuteronom 19:1-6, cum ar trebui să procedăm atunci când o persoană îi face rău alteia fără să vrea?

R: Pe de o parte, nu ar trebui să fie considerat la fel ca un act intenționat, deoarece persoana respectivă nu a avut răutate și nici nu a intenționat să facă asta. Pe de altă parte, s-ar putea să nu fie nevinovată, deoarece s-ar putea să nu fi fost suficient de atentă. Ce zici de șoferul adolescent care ucide accidental pe cineva care traversa strada, în timp ce participa la o cursă ilegală? Sau de oamenii care știu că sunt beți, dar cred că pot „compensa” și conduc oricum. Într-o țară europeană, se întâmpla ca, dacă erai prins conducând în stare de ebrietate, să-ți pierzi permisul – pentru totdeauna.

Odată, am întrebat un grup de adolescenți de la școala duminicală dacă, în cazul în care un copil mic ar da accidental peste o lampă și ar sparge-o, ar trebui să fie pedepsit fizic sau nu? Aproximativ jumătate au răspuns da, iar jumătate au răspuns nu. Răspunsul corect ar putea fi „avem nevoie de mai multe detalii”. Dacă copilul a fost prea neatent, s-a jucat prea brutal sau a alergat prin casă împreună cu frații și surorile sale, atunci da. Dar dacă copilul s-a împiedicat accidental sau a fost împins, atunci nu.

Este interesant faptul că, în ebraică, cuvântul pentru „rudă-răscumpărător” în căsătorie este „go’el” în Cartea Rut. Cuvântul ebraic pentru „răzbunător al sângelui” este „go’el haddam”, sau, într-un anumit sens, o rudă-răscumpărătoare a dreptății pentru cel ucis.

Î: În Deuteronom 19:14; 27:17; Iov 24:2; Proverbe 22:28; 23:10, Isaia 5:8 și Osea 5:10, cum pot oamenii să „mute pietrele de hotar” astăzi?

R: Cu câteva decenii în urmă, în Texas, existau oameni care întocmeau acte frauduloase, prin care își atribuiau titlul și dreptul de proprietate asupra unor terenuri. Abuzul de lege, inclusiv documentele frauduloase, mărturia mincinoasă și mita, pot face să pară „legal” faptul că cineva fură ceea ce aparține altcuiva.

Ca o paranteză, în perioadele ulterioare ale dreptului roman, pedeapsa pentru mutarea unei pietre de hotar era moartea, conform Comentariului Keil-Delitzsch la Vechiul Testament, vol. 1, partea 3, p. 399.

Î: În Deuteronom 19:16, de ce putea un singur martor să acuze pe cineva, având în vedere că Numeri 35:30; Deuteronom 17:6; Deuteronom 19:15 și alte pasaje spun că totul trebuia stabilit de doi sau trei martori?

R: În mod ideal, totul ar trebui stabilit prin mărturia a doi sau trei martori, recunoscând că un martor poate constitui o probă, și nu doar o persoană. Cu toate acestea, Deuteronomul 19:16 arată că există situații în care o singură persoană poate acuza pe cineva. Cu alte cuvinte, nici persoana acuzată nu va fi eliberată doar pentru că există un singur martor, nici martorul unic, care ar putea minți, nu trebuie crezut întotdeauna. Mai degrabă, ar trebui efectuată o anchetă minuțioasă, pentru a găsi mai multe dovezi sau martori umani.

Î: În Deuteronom 19:19, nu este prea sever să pedepsești un martor mincinos cu aceeași pedeapsă pe care urma să o primească cel acuzat pe nedrept?

R: Deloc. O persoană poate ucide cu cuvintele la fel de ușor ca și cu mâinile. Fie că ar fi folosit mâinile, fie că ar fi recurs la înșelăciune răuvoitoare și la sistemul juridic, cel acuzat pe nedrept ar fi murit oricum. Cel puțin în cazul unei crime comise cu mâna proprie, reputația victimei rămâne intactă. Uciderea prin cuvinte distruge reputația persoanei, pe lângă faptul că îi ucide trupul.

Ca referință, Codul babilonian al lui Hammurabi spune, de asemenea, că cineva care a acuzat pe nedrept pe altul de crimă ar trebui condamnat la moarte. Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, p. 126, pentru mai multe informații.

Î: În Deuteronom 19:21, Leviticul 24:20 și Exodul 21:22-24, de ce spune Biblia „ochi pentru ochi”?

R: Cele trei referințe din Vechiul Testament fac parte din legea judiciară. Despăgubirea plătită și pedeapsa trebuiau să corespundă infracțiunii: nici mai mult, nici mai puțin. În singurul verset din Noul Testament, Isus le spune credincioșilor să practice iertarea și mila în loc de „ochi pentru ochi”. Iată cele patru pasaje.

Exodul 21:22-24 menționează hotărârile judecătorești, inclusiv un tribunal, în cazul în care un bărbat lovește o femeie în așa fel încât aceasta intră în travaliu prematur.

Leviticul 24:20 menționează judecata pentru rănirea sau uciderea altora. Cu toate acestea, orașele de refugiu erau disponibile pentru uciderea neintenționată și, probabil, pentru vătămarea neintenționată.

Deuteronomul 19:21 vorbește despre un martor mincinos, căruia ar trebui să i se facă ceea ce minciunile sale ar fi provocat altcuiva.

Isus a spus în Matei 5:38 că, deși ați auzit că s-a spus: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, noi nu trebuie să ne împotrivim celui rău, ci să întoarcem și celălalt obraz.

Tertulian, în lucrarea „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea a 2-a, capitolul 18 (207/208 d.Hr.), a fost primul, din câte știm, care a răspuns la această întrebare, și le-a reamintit cititorilor săi că scopul acestei legi era de a stăvili violența. Cartea „Ce știi s-ar putea să nu fie așa: 220 de interpretări eronate ale textelor biblice explicate”, paginile 62-63, afirmă că acest lucru limitează răzbunarea. Într-o societate fără poliție, răzbunarea nu ar trebui să fie mai severă decât fapta inițială. Pedeapsa pentru o crimă comisă împotriva unei persoane sărace ar trebui să fie aceeași cu pedeapsa pentru o crimă comisă împotriva unei persoane bogate.

De asemenea, oamenii trebuiau să învețe ce înseamnă dreptatea înainte de a putea învăța ce înseamnă mila și iertarea.

Î: În Deuteronom 19:21, de ce pare Biblia lipsită de iubire când învață „ochi pentru ochi”?

R: Deși aceasta se referă la dreptate, și nu la iubire, trebuie să înțelegi dreptatea înainte de a putea aprecia mila. Dacă nu îți dai seama că faptele rele atrag după sine pedepse severe, este imposibil să apreciezi iertarea pentru acele fapte. Vezi întrebarea anterioară pentru a afla de ce a fost dată această poruncă.

Să ne imaginăm pentru o clipă că oamenilor nu li s-ar fi spus niciodată despre „ochi pentru ochi” și că cele trei pasaje din Vechiul Testament în care este menționat acest lucru nu ar exista.

În Exodul 21:22-24, atunci nu ar fi considerat grav să ucizi bebeluși sau să faci avorturi.

În Leviticul 24:20, rănirea cu intenție a unui adult ar fi doar o problemă minoră.

În Deuteronom 19:21, un martor care a mințit pentru a încerca să facă pe cineva să fie pedepsit pe nedrept ar rămâne nepedepsit.

O societate care are dreptate și, totodată, iubire este, de fapt, o societate mai plină de iubire decât una care încearcă (în zadar) să aibă iubire fără un concept de dreptate. Din păcate, aceasta din urmă este ceea ce unii oameni cred că poate fi societatea.

Î: În Deuteronom 20:1-15, de ce a permis Dumnezeu războiul ofensiv?

R: Aici nu se face distincție între canaaniți și non-canaaniți. Israeliții trebuiau să lupte pentru a pune capăt opresiunii exercitate de madianiți, amoniți, sirieni și alții.

Acest lucru demonstrează că Dumnezeu nu era un pacifist în Vechiul Testament și, la fel, El nu se opune tuturor formelor de ucidere, cum ar fi execuțiile din motive întemeiate, așa cum se menționează în Noul Testament, în Romani 13:4.

Î: În Deuteronom 20:16-18, trebuiau oare israeliții să ucidă pe fiecare dintre dușmani, sau trebuiau să cruțe pe unii, așa cum spune Deuteronom 20:11-14?

R: Între versetele 11-14 și versetele 16-18 se află versetul 15. Versetul 15 precizează că versetele precedente se refereau la cetățile aflate la mare distanță de locul în care locuiau ei. Versetul 16 precizează că ceea ce urmează se referă la cetățile canaanite din Țara Promisă.

Î: În Deuteronom 20:17, având în vedere că Dumnezeu știa că hiviții/hitiții (= gabaoniții) din Palestina urmau să devină slujitori loiali ai templului Său, de ce a poruncit Dumnezeu aici să fie nimiciți?

R: Acesta este un caz interesant în care voia revelată a lui Dumnezeu a diferit de voia Sa dorită, totuși porunca revelată a lui Dumnezeu a avut un rol în realizarea voii Sale dorite.

1. Nici hiviților/hitiților, nici israeliților nu li s-a spus: „Nu vă faceți griji, hiviții/hitiții vor fi cruțați”. Gibeoniții aveau aceleași temeri ca și ceilalți canaaniți, dar au acționat, împinși de neliniștea lor, pentru a căuta pacea cu israeliții.

2. Apoi, providența lui Dumnezeu, manifestată printr-o greșeală din partea conducătorilor israeliți, i-a determinat pe aceștia să-i cruțe pe gabaoniți.

3. Gibeoniții au recurs la înșelăciune și minciuni, dar Dumnezeu nu se limitează la folosirea mijloacelor bune pentru a-Și împlini voia.

4. Mai târziu în istorie, gabaoniții au devenit slujitori loiali ai Templului.

Un al doilea caz, foarte asemănător, ar trebui să ne fie familiar astăzi. Dumnezeu dorește ca toți să fie mântuiți. Dumnezeu știe cine sunt cei aleși. Cu toate acestea, Dumnezeu îi avertizează (sincer) pe toți că vor ajunge în Iad dacă îl resping pe Isus. Pe de o parte, cei aleși nu au de ce să se teamă, deoarece vor deveni copiii lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Dumnezeu nu a spus cine sunt cei aleși.

Un aspect demn de meditat, referitor la alegere și la liberul arbitru, este faptul că nimic nu i-a împiedicat pe ceilalți canaaniți să facă ceea ce au făcut gabaoniții. Cu toate acestea, nu există nicio mențiune că alți canaaniți ar fi încercat să facă acest lucru sau chiar ar fi dorit să încerce.

Vezi discuția despre Geneza 20:3-6, Deuteronomul 20:17; Ieremia 15:6; Iona 3-4; Iona 3:10 și Iona 4:1-2 pentru mai multe informații.

Î: În Deuteronom 20:19-20, de ce nu li s-a permis să taie pomii atunci când asediau un oraș?

R: Dacă israeliții ar fi câștigat, tăierea pomilor fructiferi ar fi sărăcit pământul. Dacă ar fi pierdut, tăierea pomilor fructiferi ar fi afectat nu doar adulții din acea vreme, ci și copiii și urmașii lor. Măslinii sunt pomi fructiferi și pot trăi o mie de ani. Dumnezeu era de acord ca ei să lupte, dar nu era de acord ca ei să distrugă pământul. În plus, copacii joacă un rol ecologic crucial în stabilizarea solului și prevenirea eroziunii. Spre deosebire de aceasta, egiptenii și asirienii practicau tactica pământului pârjolit. O pictură murală egipteană înfățișează niște soldați care escaladează zidul unui oraș, iar alții tăind copacii. O relatare egipteană despre o invazie a Siriei spune: „Le-am luat chiar sursele vieții, căci le-am tăiat recolta de cereale și am doborât toate livezile lor și toți copacii lor plăcuți. Am distrus-o.” Ei spuneau, de asemenea, că a devenit un pământ „pe care nu există copaci”. Vezi J.B. Pritchard, *Ancient Near Eastern Texts*, p. 240, 276-279, 288, 299-300.

Î: În Deuteronom 21:1-9, cum se descurcau ei cu incertitudinile de nerezolvat în procesele judiciare și cum ar trebui să procedăm noi?

R: Observăm câteva aspecte aici. Ei încercau să găsească ucigașul. Recunoșteau că fapta era totuși greșită.

Aducerea unui sacrificiu sublinia faptul că era totuși o faptă greșită și un păcat, chiar dacă nu reușeau să-l prindă pe cel care a comis-o. Acest lucru are la bază un concept juridic care lipsește din legislația occidentală de astăzi: păcatul comunitar. Deoarece crima a avut loc, satul cel mai apropiat era vinovat de crimă, pentru că nu a reușit să-l aducă pe ucigaș în fața justiției, iar ucigașul locuia, cel mai probabil, în acel sat. Așadar, satul aducea un sacrificiu pentru vina sa, bătrânii își spălau mâinile, arătând că nu știau nimic despre crimă sau despre identitatea ucigașului, iar acest gest le acoperea vina. Leviții și preoții nu aduceau sacrificiul, dar preoții erau prezenți pentru a se asigura că totul se desfășura corespunzător. Desigur, dacă ucigașul era prins ulterior, sentința rămânea aceeași.

Conform legilor hitite, responsabilitatea pentru o crimă nerezolvată revenea mai întâi proprietarului câmpului, iar dacă nu exista un proprietar, atunci satului cel mai apropiat, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 3, pp. 130-131.

Astăzi trebuie să înțelegem că, dacă instanța pronunță că cineva este „nevinovat”, aceasta nu înseamnă că persoana respectivă este nevinovată sau că nu este vinovată, ci mai degrabă că instanța a stabilit că nu existau suficiente dovezi pentru a-i dovedi vinovăția dincolo de orice îndoială rezonabilă. O soluție de compromis este aceea de a „împărți diferența”, așa cum a făcut David cu Mefiboșet și Ziba în 2 Samuel 19:24-30.

Î: În Deuteronom 21:1-9, cum ar trebui să gestionăm incertitudinea cu privire la cine să colaborăm și în cine să avem încredere în afaceri și în alte decizii?

R: Așa cum ar spune președintele Ronald Reagan: „Ai încredere, dar verifică.” Dacă cineva este necinstit în lucruri mărunte, care îi aduc un beneficiu nesemnificativ, ce l-ar împiedica să fie necinstit în lucruri importante, care i-ar aduce un beneficiu considerabil? În verificările de antecedente profesionale din domeniul financiar, de ce vor să știe scorul tău de credit sau dacă ai datorii la jocuri de noroc? Există un motiv întemeiat.

Dacă aș intervieva pe cineva pentru un post care necesită multă încredere, l-aș întreba dacă ar putea fura un milion de dolari de la companie, știind că ar scăpa nepedepsit, ar face-o? Răspunsul lor nu ar fi foarte interesant, deoarece, desigur, aproape fiecare candidat ar spune „nu”. Dar apoi i-aș întreba de ce? Răspunsul lor s-ar putea să nu fie același cu al meu, dar ar fi bine să aibă un răspuns, și repede.

Î: În Deuteronom 21:1-9, cum ar trebui să gestionăm incertitudinea în luarea deciziilor, în general?

R: Iată cinci sugestii.

În primul rând, cu smerenie; totul are incertitudini, pe care nimeni nu le poate cunoaște în afară de Dumnezeu. Conștientizează întotdeauna că ai putea greși.

În al doilea rând, rămâneți în rugăciune. Adesea, Dumnezeu nu vă va împiedica să faceți greșeli, dar El vă poate ajuta să vă reveniți.

În al treilea rând, pregătește-ți planuri de urgență sau un plan de rezervă.

În al patrulea rând, înțelege slăbiciunile umane obișnuite în luarea deciziilor. Adesea avem o preferință ilogică pentru un rezultat prevăzut pe care ne dorim să se întâmple, sau pentru alternativa pe care am auzit-o prima dată, sau pentru alternativa pe care alții cred că se va întâmpla.

În al cincilea rând, caută încrederea, nu certitudinea. Un trader de succes a început să investească și pentru părinții săi. A investit banii părinților săi în aceleași acțiuni în care investea și el, dar, în timp, a observat că aceștia aveau un randament mai mic. A căutat motivul pentru aceasta și a descoperit următorul lucru: atunci când credea că o acțiune ar putea crește, el însuși investea mai întâi în ea. Iar când era sigur că riscul nu era prea mare, abia atunci investi banii părinților săi. Dar, fiind extrem de precaut cu banii părinților săi, aceștia nu au obținut un profit prea mare. Dacă aștepți să fii sigur înainte de a lua o decizie, s-ar putea ca cea mai mare parte a beneficiilor oportunității să fi trecut deja. Nu poți analiza excesiv și aștepta certitudinea cu privire la ceva, dar poți analiza suficient încât să ai încredere, conștientizând totuși că ai putea greși.

Î: În Deuteronom 21:10-14, de ce existau aceste legi privind femeile captive?

R: Un soldat putea să ia o femeie prizonieră ca soție, într-un mod demn, sau deloc. Această lege are o viziune superioară asupra femeilor, în contrast puternic cu obiceiurile tipice ale majorității popoarelor, antice și moderne.

Singura excepție majoră a fost flota de până la 400 de nave a piratului chinez Zheng Yi Sao (1801-1844). Aceștia aveau între 40.000 și 80.000 de marinari. Dinastia chineză Qing a luptat împotriva piraților, dar s-a retras după ce și-a pierdut jumătate din nave. Nici chinezii, nici portughezii, chiar și împreună, nu au reușit să-i învingă pe pirați. În cele din urmă, guvernul le-a oferit piraților pământ și amnistie dacă renunțau la piraterie. Aceștia au acceptat, iar ambele părți și-au respectat cuvântul. Yi Sao a decretat că orice violator urma să fie decapitat. Un pirat trebuia să se căsătorească cu o femeie înainte de a putea avea relații sexuale cu ea. Dacă își înșela noua soție, era și el decapitat. Apropo, Zheng Yi Sao era o femeie.

În vremurile străvechi, când un oraș era pe punctul de a fi cucerit, femeile se îmbrăcau adesea în cele mai bune haine ale lor, pentru a obține un statut mai înalt ca soție sau concubină, în loc să fie simple sclave. De remarcat că puteau transforma o femeie capturată în sclavă, dar nu o puteau atinge sexual fără a o lua de soție, și nu o puteau lua de soție pentru a o transforma apoi în sclavă.

Așteptarea unei luni și schimbarea hainelor elegante îi ofereau femeii timp să-și plângă familia, care fie fusese ucisă, fie pe care probabil nu o va mai vedea niciodată. O lună ar fi asigurat că bărbatul o plăcea cu adevărat fără hainele ei elegante și, de asemenea, ar fi determinat dacă era însărcinată sau nu. Acum, dacă bărbatului nu-i plăcea femeia, poate pentru că nici femeii nu-i plăcea bărbatul, bărbatul trebuia să o elibereze. Pentru a fi perfect clar, Deuteronomul 21:14 spune că bărbatul nu o putea vinde și nici nu o putea trata brutal.

În contrast cu aceasta, în vremurile ulterioare, vikingii, atunci când se adunau, puteau face troc sau schimb de captive.

În contrast puternic cu Legea lui Dumnezeu din Tora, în islam, non-musulmanii cred în mod eronat că bărbații musulmani ar putea avea relații doar cu cel mult patru soții (cu excepția lui Mahomed, care avea nevoie de o derogare). De fapt, în Coran, bărbații musulmani puteau avea până la patru soții plus „femeile pe care le dețin mâinile lor drepte”. Acestea erau captive și sclave, iar un bărbat musulman pios putea avea relații cu câte dintre ele dorea. Totuși, trebuiau să aștepte o lună menstruală înainte de a se căsători cu ele, pentru a ști dacă un fiu născut de o captivă era al lor sau nu.

„…Am plecat împreună cu Mesagerul lui Allah (pacea fie asupra lui) în expediția la Bi’l-Mustaliq și am luat captive câteva femei arabe deosebite; și le-am dorit, pentru că sufeream din cauza absenței soțiilor noastre (dar, în același timp), doream și răscumpărare pentru ele. Așa că am hotărât să avem [relații sexuale] cu ele, dar respectând… Dar ne-am spus: «Facem un act în timp ce Mesagerul lui Allah se află printre noi; de ce să nu-l întrebăm?» Așa că l-am întrebat pe Mesagerul lui Allah (pacea fie asupra lui), iar el a spus: «Nu contează dacă nu o faceți, căci fiecare suflet care urmează să se nască până în Ziua Învierii se va naște.» Sahih Muslim, vol. 2, cartea 8, nr. 3571, p. 732-733.

Bukhari, vol. 3, cartea 34, capitolul 111, nr. 432, p. 237; vol. 5, cartea 59, capitolul 31, nr. 459, p. 317; vol. 8, cartea 76, capitolul 3, nr. 600, p. 391, ne învață, de asemenea, că este acceptabil din punct de vedere moral, deși nu întotdeauna de dorit, să forțezi sclavele să întrețină relații sexuale. A se vedea, de asemenea, Sahih Muslim, vol. 2, cartea 8, nr. 3371-3376, p. 733; Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 2517, p. 506. Relațiile sexuale cu sclave sunt permise conform lui Ibn-i-Majah, vol. 1, nr. 89, p. 52; vol. 3, nr. 1920, p. 158; vol. 3, nr. 1927-1928, p. 162. A se vedea, de asemenea, Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 1851, p. 117.

Î: În Deuteronom 21:15-17, de ce i s-a poruncit bărbatului să împartă moștenirea în acest fel, în loc să o facă cum dorea el cu banii săi?

R: Geneza 27; 48:14 prezintă exemple similare. Fiii puteau ști dinainte ce procent vor primi, chiar dacă unui tată i-ar fi plăcut mai mult o soție decât alta, sau un fiu mai mult decât altul.

Î: În Deuteronom 21:15-16, având în vedere că un tată nu ar trebui să-și dea moștenirea unui fiu mai mic și să-l neglijeze pe cel mai mare, de ce au făcut asta Avraam, Isaac și Iacov? De ce l-a numit David pe Solomon drept următorul rege, și nu pe Adonia?

R: În ceea ce-i privește pe Avraam, Isaac și Iacov, porunca din Deuteronom 21:15-16 a venit după ce aceștia muriseră. Oamenii nu sunt responsabili să respecte o poruncă pe care Dumnezeu încă nu o dăduse.

În cazul lui David, legea se aplica bunurilor personale, iar un regat nu este un bun personal — deși unii împărați și regi din istorie ar fi putut crede așa.

Î: În Deuteronom 21:15, de ce Dumnezeu [se presupune că] învață că un bărbat trebuie să-și iubească o soție și să o urască pe cealaltă? Este aceasta dreptate din partea unui Dumnezeu biblic? (Un musulman a afirmat acest lucru.)

R: Nu învață nimic de acest fel. Deuteronomul 21:15-16 spune de fapt: „Dacă un bărbat are două soții, una iubită și cealaltă neiubită, și amândouă îi nasc fii, dar soția neiubită are fiul întâi-născut, atunci când acel bărbat își împarte moștenirea între fiii săi, el nu trebuie să-l numească pe fiul soției iubite ca întâi-născut în locul fiului soției neiubite.” (BSB) Așadar, dacă un bărbat o iubește pe una dintre soții sale, dar nu și pe cealaltă, el nu poate acorda fiului care nu este primul născut drepturile de prim-născut. Dumnezeu NU spune că un bărbat poligam ar trebui să iubească o soție mai mult decât pe cealaltă. Totuși, poate că acest musulman poate explica comportamentul lui Mahomed în această privință.

Când Sauda a îmbătrânit, s-a temut că Mahomed va divorța de ea, așa că i-a cedat rândul lui ‘A’isha. Abu Dawud, vol. 2, nr. 2130, p. 572

Un alt musulman a procedat la fel. Un bărbat a avut o soție timp de mulți ani, care i-a născut mulți copii. El intenționa să o „schimbe” (expresia folosită de Majah), dar a păstrat-o când ea a fost de acord să renunțe la rândul ei cu el. Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 1914, p. 188.

Î: În Deuteronom 21:15-17, având în vedere că dreptul de întâi născut aparține fiului întâi născut, de ce Iacov și nu Esau a primit dreptul de întâi născut în Geneza 27?

R: Mai întâi, două fapte care nu fac parte din răspuns, iar apoi răspunsul. Iacov a cumpărat dreptul de întâi născut în Geneza 25:29-34. De asemenea, Iacov a greșit când l-a înșelat pe tatăl său, Isaac, ca să i-l dea în Geneza 27.

Răspunsul este că Iacov și Esau au trăit cu peste 400 de ani înainte ca Dumnezeu să dea această poruncă în Deuteronom 21:15-17.

Î: În Deuteronom 21:18-21, de ce era Legea atât de severă încât permitea unui tată să-și omoare fiul prin lapidare pentru neascultare?

R: Aceasta nu se referea la o simplă neascultare ocazională, ci la refuzul categoric de a se supune vreodată după ce fusese avertizat. Această lege arată cât de serios a intenționat Dumnezeu ca copiii să-și asculte părinții. Cu toate acestea, oricât de strictă ar fi fost avertizarea legii, nu există nicio mențiune că această pedeapsă ar fi fost vreodată pusă în aplicare. Desigur, dacă fiul trebuia mai întâi avertizat, atunci probabil că s-ar fi conformat.

Curios, părinții nu trebuiau să aducă nicio dovadă. Dacă tatăl și mama, care în mod normal își iubeau fiul, spuneau acest lucru despre el, asta era suficient.

Î: În Deuteronom 21:22-23, de ce nu putea rămâne cadavrul unei persoane executate pe un copac peste noapte?

R: Era vorba de expunerea cadavrului unei persoane decedate pe un copac, nu de uciderea acesteia pe un copac. Nu avem dovezi privind crucificarea până la persani, care se pare că au inventat-o. Cartaginezii/fenicienii și romanii au preluat-o ulterior de la ei.

După ce criminalul era executat, cadavrul său era expus la vedere pentru a-l rușina și pentru a avertiza poporul. Dar chiar și criminalilor executați li se acorda o anumită demnitate. Ei erau îngropați înainte de căderea nopții, atât pentru a arăta onoarea acordată întregii umanități, cât și, probabil, pentru a împiedica animalele sălbatice să ajungă la cadavru. Iosua nu a lăsat cadavrul regelui din Ai să rămână pe un copac peste noapte în Iosua 8:29, probabil pentru că Iosua cunoștea această poruncă.

Î: În Deuteronom 21:23, dacă „oricine este spânzurat de un copac este sub blestemul lui Dumnezeu”, ar fi Isus blestemat dacă o cruce poate fi considerată un copac?

R: O cruce ar fi făcută din lemn provenit dintr-un trunchi sau din crengi mari, așa că da, s-ar putea spune că Isus a fost atârnat de un copac. Pavel spune același lucru când citează acest verset în Galateni 3:13 și următoarele. Așadar, da, asta L-ar face pe Isus blestemat. Isus a fost blestemat, nu pentru că a păcătuit, ci pentru a plăti pedeapsa pentru păcatele noastre, așa cum spune Galateni 3:13.

Î: În Deuteronom 22:1-4, de ce trebuia un om să înapoieze animalul vecinului său, chiar dacă nu-l plăcea pe acesta?

R: Porunca de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți a fost menționată pentru prima dată în Leviticul 19:18 și include regula de aur a lui Isus: „Faceți altora ceea ce ați vrea să vă facă ei vouă”, din Matei 7:12. Poate fi ușor să-i iubești pe aproapele pe care îi placi, dar trebuie să-i iubești și pe cei pe care nu-i placi. De asemenea, animalul nu a făcut nimic pentru a merita neglijarea ta.

„Cine găsește, păstrează” sau „posesia reprezintă nouă zecimi din lege” sunt concepte străine de Tora. Dimpotrivă, dacă găseai un animal sau ceva, îl înapoiai proprietarului dacă acesta se afla în apropiere și știai cine era, sau îl păstrai pentru el până când venea să-l caute.

Î: În Deuteronom 22:5, de ce nu ar trebui un bărbat să poarte haine de femeie și viceversa?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Având în vedere numeroasele alte principii din Vechiul și Noul Testament, motivul pare să fie acela că Dumnezeu nu dorește să uităm că bărbații și femeile au roluri diferite în familie.

Î: În Deuteronom 22:5, este în regulă ca femeile să poarte blugi și ca amândoi să poarte tricouri?

R: Câțiva creștini sinceri consideră că nu este în regulă. Cu toate acestea, majoritatea creștinilor nu văd nicio problemă în acest sens. În Biblie, atât bărbații, cât și femeile purtau mantale și sandale. Astăzi, blugii și tricourile nu sunt nici exclusiv masculine, nici exclusiv feminine.

Î: În Deuteronom 22:6-7, de ce nu puteau lua o pasăre-mamă împreună cu puii ei?

R: Scriptura nu spune de ce, ci doar că așa a poruncit Dumnezeu. Dacă ai lua puii sau ouăle pentru hrană și ai lăsa mama, atunci ai putea avea mai mulți pui sau ouă anul viitor.

Î: În Deuteronom 22:8, de ce trebuiau să aibă un parapet? (Un sceptic a avut o problemă cu acest lucru.)

R: Pe un ton mai ușor, acest lucru are legătură cu „căderea omului”. Serios vorbind, aici există un concept juridic de vinovăție pentru omor din neglijență (uciderea neintenționată) prin imprudență. Este vina unei persoane neglijente dacă aceasta este ucisă sau rănită căzând de pe un acoperiș, dar și proprietarul este vinovat dacă a fost imprudent și nu a luat măsuri rezonabile de siguranță.

Î: În Deuteronom 22:9, de ce nu se poate semăna cu diferite soiuri de semințe?

R: Scriptura nu spune acest lucru. Cu toate acestea, atunci când semeni aceeași cultură an după an, se acumulează dăunători, precum insecte și ciuperci, care atacă acea cultură. Dacă practici rotația culturilor, acest lucru reduce atacul acelorași dăunători și poate împiedica epuizarea nutrienților din sol.

Î: În Deuteronom 22:10, de ce nu este permis să pui împreună un bou și un măgar sub jug?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Cu toate acestea, ele pot avea adesea forțe diferite și pot merge într-un ritm diferit. Astfel, această poruncă, împreună cu Proverbe 12:10, se referă la a fi bun cu animalele.

Î: În Deuteronom 22:11, de ce nu este permis să se poarte împreună lână și in?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Din punct de vedere funcțional, lâna este foarte utilă ca izolator termic, care nu este afectat prea mult atunci când se udă. Un posibil motiv este că împletirea lânii cu inul ar putea diminua valoarea hainei ca izolator termic.

Î: În Deuteronom 22:11, putem purta astăzi lână și in împreună?

R: Da. Noi slujim în felul nou al Duhului, nu în felul vechi al legii scrise (Romani 7:6; 2 Corinteni 3:6-7; ~Romani 2:29). Deși respectăm în continuare cerințele morale ale legii, nu respectăm regulile privind ritualurile, alimentația și îmbrăcămintea.

Î: În Deuteronom 22:13-21, testul pentru a stabili dacă o femeie era virgină era cearșaful din noaptea nunții, sau testul pentru o soție necredincioasă era ca ea să bea apă amară, așa cum spune Numeri 5:13-22?

R: Ambele sunt adevărate, în circumstanțe diferite. Deuteronomul 22:13-21 se referă la perioada dinaintea căsătoriei, iar Numeri 5:13-22 se referă la perioada de după căsătorie. Pentru mai multe informații, consultați „When Critics Ask”, p. 127, și „Haley’s Alleged Discrepancies of the Bible”, p. 258-259.

Î: În Deuteronom 23:1, de ce bărbații castrați nu puteau intra în adunare?

R: Scriptura nu precizează acest lucru. Știm însă că unii preoți ai zeilor păgâni erau castrați ca o cerință pentru a deveni preoți. Alții erau castrați pentru a sluji în palate, în special pentru a le servi pe femei. În vremuri mai târzii, musulmanii care transportau sclavi din Zanzibar și din alte locuri din Africa de Est îi castrau adesea pe sclavii de sex masculin.

Nu se spunea că bărbații castrați nu puteau sluji sau să se închine lui Dumnezeu, ci doar că nu puteau intra în adunare, adică în Cortul Întâlnirii și, desigur, mai târziu în Templu. Aceasta era o mutilare a naturii bărbatului așa cum a fost creat de Dumnezeu.

Însă în vremurile Noului Testament nu există nicio interdicție. Toți, indiferent de intervențiile chirurgicale pe care le-ați fi suferit, involuntare sau voluntare, și indiferent de trecutul vostru, sunteți invitați. Singurele excepții sunt cei care propovăduiesc credințe eretice (2 Ioan 9-11) și cei cu păcate nepocăite și fapte rele (1 Corinteni 5:2-5, 9-13; 2 Timotei 3:5; Apocalipsa 2:20-23).

Î: În Deuteronom 23:2, de ce nu putea un descendent al unui copil născut în afara căsătoriei să intre în adunare până la a zecea generație?

R: Sensul cuvântului ebraic este incert. Ar putea însemna o persoană născută în afara căsătoriei, sau ar putea fi o persoană născută dintr-o relație sau căsătorie interzisă; adică incest, sau ar putea însemna ambele. Leviticul 18:16-20; 20:10-12,14,17-21 enumeră tipurile de căsătorii interzise. Indiferent de asta, Dumnezeu are dreptul să aleagă pe oricine dorește să intre în adunarea Sa. Scriptura nu menționează direct motivele lui Dumnezeu, dar există patru puncte care oferă o indicație.

1. Acest verset și altele par să se încadreze într-un tipar. Oamenii nu puteau intra în adunare dacă erau considerați necurati. Aceasta include persoanele care au atins un cadavru și cele cu boli de piele contagioase. Acest lucru nu înseamnă că erau greșiți din punct de vedere moral, ci doar că erau necurati din punct de vedere ceremonial.

2. A fi necurat nu însemna că persoana respectivă păcătuia, că era mai păcătoasă decât alții sau „prea păcătoasă” pentru a intra. De exemplu, preoții (cu excepția marelui preot) trebuiau să-și îngroape rudele apropiate, ceea ce îi făcea necurati. În Ziua Ispășirii, cel care conducea țapul ispășitor în deșert era necurat pentru că făcea acest lucru, și totuși el îndeplinea porunca lui Dumnezeu.

3. Neîntrarea în adunare este o rușine, nu pentru copil, ci pentru părinți. Faptul că cineva este un copil nelegitim nu înseamnă însă că nu poate fi folosit de Dumnezeu. Perez, un strămoș al lui Isus, era fiul nelegitim al lui Iuda. În Cartea Judecătorilor, judecătorul Ieftae din Galaad a fost folosit de Dumnezeu pentru a-i învinge pe amoniți. Trecutul mamei lui Ieftae i-a cauzat acestuia probleme cu frații săi vitregi, dar nu a reprezentat o problemă pentru Dumnezeu să-l folosească.

4. Această regulă se aplica doar adunărilor de israeliți din Vechiul Testament. În vremurile Noului Testament, toți oamenii care Îl caută pe Dumnezeu, indiferent de naționalitate sau de circumstanțele nașterii lor, sunt bineveniți în bisericile lui Dumnezeu.

Î: În Deuteronom 23:3, de ce nu putea un amonit sau un moabit să intre în adunare până la a zecea generație?

R: Nimeni care provenea dintr-o căsătorie interzisă nu putea intra, până la a zecea generație, conform Deuteronom 23:2.

Motivul este că un copil era considerat „nelegitim” nu doar dacă se năștea în afara căsătoriei, ci și dacă provenea dintr-o căsătorie „ilegală”. Dumnezeu le-a poruncit israeliților să nu se căsătorească în afara poporului Israel. Vezi discuția despre Deuteronom 23:2 pentru a afla de ce copiii nelegitimi erau excluși din adunare.

Dacă o persoană era amonită sau moabită, nu era pentru că poporul își avea originea în Lot și fiicele sale, ci mai degrabă pentru că aceștia manifestau o astfel de ostilitate față de Israel. Motivul principal era ceea ce amoniții nu au făcut și ceea ce au făcut moabiții. Amoniții nu le-au oferit niciun fel de ajutor sau hrană atunci când au trecut pe lângă ei. De asemenea, amintiți-vă că regele Balac al Moabului l-a angajat pe Balaam să-i blesteme pe israeliți în Numeri 22-24. Balaam l-a sfătuit pe Balac să pună femeile moabite să se culce cu bărbații israeliți pentru a-i face pe israeliți o urâciune în ochii lui Dumnezeu.

Desigur, dacă o persoană era unul dintre „străinii care se alătură Domnului” (Isaia 56:6), precum Rut, atunci „poporul tău va fi poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (Rut 1:16). Nu există dovezi că israeliții nu au acceptat pe deplin convertirea lui Rut și schimbarea cetățeniei sale. De fapt, regele David era strănepotul lui Rut, conform Rut 4:21-22, Matei 1:5-6 și Luca 3:31-32. De asemenea, Isaia 56:3 spune că străinii care s-au alăturat Domnului nu vor fi excluși din poporul lui Dumnezeu, deși unii interpretează Isaia 56:3 ca referindu-se la vremurile de pe urmă.

Î: În Deuteronom 23:3, a zecea generație se referă la a zecea generație de la momentul căsătoriei interzise sau la a zecea generație de la intrarea în Țara Promisă?

R: Ar putea fi în ambele sensuri. Cu toate acestea, este mai probabil să fie a zecea generație de la căsătoria interzisă.

Î: În Deuteronom 23:7-8, de ce nu putea un edomit sau un egiptean să intre în adunare până la a treia generație?

R: Probabil din motive similare cu cele pentru care amoniții și moabiții nu se puteau alătura până la a zecea generație. Scriptura doar consemnează acest lucru, dar nu spune de ce Dumnezeul Atotștiutor a poruncit așa ceva. Totuși, motivele ar putea fi faptul că edomiții erau mai strâns înrudiți cu Israelul, iar egiptenii i-au tratat inițial bine pe israeliți.

Î: În Deuteronom 23:17, ce este un sodomit?

R: Conform Concordantei Strong, NIV și NET Bible, acest termen se referă la un prostituat masculin. Versiunea New King James traduce acest termen ca „cel pervertit”, iar The Interlinear Bible (Jay P. Green) îl traduce ca „homosexual”. BSB îl traduce ca „prostituat de sanctuar”.

Î: În Deuteronom 23:17, a fost homosexualitatea condamnată doar pentru că era legată de idolatrie, așa cum susțin unii adepți ai mișcării New Age?

R: Nu, la fel ca sacrificiul copiilor și prostituția, homosexualitatea a fost condamnată categoric, indiferent de context. Acesta nu este un verset izolat, întrucât Leviticul 18:22,24; Leviticul 20:13; Romani 1:26-27 și 1 Corinteni 6:9-10 condamnă, de asemenea, homosexualitatea. Pentru mai multe informații, consultați discuția despre Romani 1:26-27 din cartea „When Cultists Ask” (p. 44) și din „When Critics Ask” (p. 127-128).

Î: În Deuteronom 23:18, de ce nu ar trebui ca veniturile unora să fie aduse în casa lui Dumnezeu pentru a plăti jurămintele?

R: Dumnezeu nu este impresionat de oamenii care Îi dau bani care nu le aparțineau și pe care i-au furat de la alții. În ebraică, „câine” (tradus prin „bărbat” în BSB) era aparent un termen argotic pentru un prostituat. Prostituția ambelor sexe era obișnuită în Canaan și Fenicia în cadrul cultului lui Astarte. Dar chiar dacă ceva era obișnuit, asta nu îl face mai puțin detestabil. În mod similar, David ar fi putut să ia fără plată terenul pe care urma să fie construit Templul, dar David a insistat să plătească pentru acel teren. La fel, banii care erau „câștigați” (ca să zicem așa) sau obținuți prin fapte rele nu erau potriviți pentru a fi oferiți ca dar Casei lui Dumnezeu.

În Luca 19:1-10, când Zaheu, vameșul corupt, a crezut în Isus, a hotărât să-i despăgubească pe cei pe care îi înșelase și să dea jumătate din averile sale (obținute în principal prin înșelăciune) săracilor.

Î: Cum se compară Deuteronomul 24:1-22 cu alte legi ale vremii?

R: În Codul babilonian al lui Hammurabi (1755-1750 î.Hr.), la articolele 14 și 22, răpirea și jaful sunt pedepsite cu moartea. În legea hitită, drepturile muncitorului nu erau luate în considerare.

Î: În Deuteronom 24:1-4, de ce această învățătură despre divorț diferă în mod incontestabil de Marcu 10:2-12 și 1 Corinteni 7:10-16?

R: Isus a răspuns la această întrebare în Marcu 10:5: Dumnezeu a permis divorțul pentru că inimile lor erau împietrite. În Vechiul Testament (Maleahi 2:16), Dumnezeu spune că urăște divorțul.

Când putem justifica ceva ca nefiind împotriva Bibliei, dar știm totuși că Dumnezeu este nemulțumit de acel lucru, nu ar trebui să-l facem. Romani 14:23 spune că tot ce nu provine din credință este păcat, iar Iacov 4:17 spune că oricine știe binele pe care ar trebui să-l facă și nu-l face, păcătuiește.

Î: În Deuteronom 24:1-5, de ce un cuplu nu se putea recăsători după divorț dacă ea se căsătorise ulterior cu altcineva?

R: Scriptura nu precizează motivul, dar versetele din acest capitol se referă toate la menținerea unui standard sfânt în rândul poporului. Divorțul, chiar dacă era permis în vremurile Vechiului Testament, nu era ceva de luat în derâdere. Dacă o femeie ar fi „trecut de la un soț la altul”, acest lucru nu ar fi dat o imagine prea sfântă. De asemenea, ar fi subliniat gravitatea divorțului.

Aceasta este aproape exact opusul islamului, unde divorțul poate fi la fel de simplu ca și cum bărbatul ar spune de trei ori „Te divorțez”. Iar dacă cuplul divorțat dorea să se recăsătorească, în islam nu se putea recăsători PÂNĂ când femeia nu consuma o căsătorie cu un alt bărbat, iar acea căsătorie era dizolvată (fie prin divorț, fie prin moartea bărbatului). În lumea islamică existau unii bărbați care „lucrau” ca mustahili, un fel de prostituat masculin pentru căsătorie. Dacă un cuplu divorțat dorea să se recăsătorească, plătea un mustahil pentru a avea o căsătorie temporară cu femeia timp de o zi, iar apoi se puteau împăca. În caz că vă întrebați, nu există o astfel de regulă pentru bărbați. Așadar, dacă sunteți în căutarea unei cariere sau a unui al doilea loc de muncă, există anumite opțiuni profesionale pe care bărbații creștini nu le pot alege, deși un bărbat musulman ar putea. Pentru documentație din legea Sharia privind mustahilii, consultați Abu Dawud, vol. 2, nr. 2192, pp. 592-593; vol. 2, nr. 2302, p. 629, al-Bukhari, vol. 7, cartea 63, nr. 186, 187, p. 136; Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 1933-1936, p. 165-168.

Î: În Deuteronom 24:15, ar trebui să ne plătim angajații la sfârșitul fiecărei zile?

R: În mod normal, angajatorii creștini nu sunt obligați să facă acest lucru. Ca parte a Legii Vechiului Testament, Deuteronomul 24:15 nu spune să plătim toți muncitorii în fiecare zi, ci doar pe cei săraci și nevoiași care au nevoie de bani. Totuși, ar trebui să ne plătim angajații la momentul potrivit, în ziua de plată, și să nu reținem banii. Dar o aplicație importantă pentru zilele noastre este aceea de a le plăti oamenilor ceea ce le-ai promis și ce le datorezi, la momentul promis; a întârzia înseamnă a-i înșela.

Combinând această învățătură cu porunca de a nu-i asupri pe cei săraci (Iacov 5:4), precum și cu sclavia limitată la șapte ani, la sfârșitul căreia sclavii primeau un dar, se arată că aceasta era o societate în care se aștepta ca o persoană săracă să poată ieși din sărăcie prin propria muncă. În multe societăți, atât de atunci și până astăzi, acest lucru nu este posibil.

Î: În Deuteronom 24:16, de ce se spune că copiii nu trebuie să fie omorâți pentru păcatele taților lor, din moment ce au fost omorâți tocmai pentru păcatele taților lor, așa cum s-a întâmplat cu fiii lui Saul în 2 Samuel 21:5-9 și cu copilul lui David și al Bat-Șebei în 2 Samuel 12:15-18?

R: Și fiii lui Saul erau vinovați. După moartea lui Saul și a lui Ionatan, 2 Samuel 3:1 spune că războiul dintre casa lui Saul (adică fiii lui Saul) și David a durat mult timp. Puteți citi mai multe despre acest lucru în 2 Samuel 3 și 4.

În 2 Samuel 21:5-9, cei șapte fii ai lui Saul erau cei doi fii ai lui Saul și ai Rizpei, fiica lui Aia, și cei cinci fii ai fiicei lui Saul, Merab. (De remarcat că au existat doi prinți numiți Mefiboșet; fiul lui Ionatan a fost cruțat, iar fiul lui Saul și al Rizpei nu.) Saul avea treizeci de ani când a început să domnească și a domnit 42 de ani, conform 1 Samuel 13:1.

În ceea ce privește copilul născut de Bat-Șeba, atât acest pasaj, cât și experiența modernă arată că copiii mici suportă adesea consecințele răului săvârșit de alții. Dumnezeu poate lua viața după cum hotărăște El, dar Deuteronomul 24:16 spune că copiii nu trebuie executați pentru păcatele taților lor.

În schimb, în Codul babilonian al lui Hammurabi, Legea 230, uneori un fiu putea fi condamnat la moarte în locul tatălui. Astfel, dacă neglijența unui constructor provoca moartea fiului proprietarului, atunci fiul constructorului era condamnat la moarte ca pedeapsă. Persanii, macedonenii și alții ucideau, de asemenea, fiii în locul tatălui.

Î: În Deuteronom 25:3, de ce a fost stabilită limita de 40 de lovituri cu biciul?

R: Scriptura nu precizează acest lucru, dar fără o limită, el ar fi putut fi biciuit până la moarte. De fapt, în epoca romană, unii criminali condamnați la crucificare nu erau executați, deoarece biciuirile erau atât de severe încât mureau înainte de a ajunge la crucificare. În schimb, Legea 200 din Codul babilonian al lui Hammurabi prevedea un maxim de 60 de lovituri de bici. Mai târziu, asirienii aplicau între 40 și 50 de lovituri de bici. În 2 Corinteni 11:24, evreii aplicau 39 de lovituri de bici, pe baza acestui verset. Versetul menționează 40, dar evreii aplicau 39, pentru a evita eventualele erori de numărare. Când Isus a fost biciuit, a fost biciuit de romani, nu de evrei, așa că nu știm câte lovituri de bici a primit Isus.

Pe vremea lui Moise, bătăile se dădeau probabil în stil egiptean, cu un băț în loc de bici, vinovatul fiind întins pe pământ și ținut de mâini și de picioare.

Î: În Deuteronom 25:4, de ce nu se putea pune botniță unui bou în timp ce călca grânele?

R: Răspunsul are două părți.

Mai exact, era o dovadă de bunătate față de animal. Un fermier s-ar putea gândi să facă asta pentru a împiedica boul să mănânce din grâu. Dar principiul aici este că, întrucât fermierul beneficiază de munca boului, boul ar trebui să aibă o parte din beneficiu.

În general, dacă o persoană sau un animal lucrează pentru a aduce un beneficiu, ar trebui să i se permită să aibă parte de acele beneficii. 1 Corinteni 9:9 și 1 Timotei 5:18 citează amândouă acest verset în contextul susținerii de către biserică a pastorilor, care le aduc beneficii.

Î: În Deuteronom 25:5-10, de ce ar trebui ca fratele soțului decedat să se căsătorească cu văduva?

R: Acest lucru nu era obligatoriu, deoarece un bărbat putea refuza și apoi să sufere umilința de a fi considerat „cel fără sandală”. Desigur, a avea relații sexuale cu fratele soțului tău în timp ce soțul tău este încă în viață constituie adulter, așa cum avertizează în mod specific Leviticul 18:16; 20:21. Aceasta se numește „căsătorie levirată”, de la cuvântul latin levir, adică cumnat. Acest tip de căsătorie se practica în acea societate din mai multe motive.

Cuvântul ebraic pentru „fiu” folosit aici, ben, poate însemna „fiu” sau „copil”, în funcție de context. Septuaginta greacă, Iosifus și mulți rabini evrei l-au interpretat ca „copil”, deși unii rabini evrei l-au interpretat ca „fiu”. Fiicele moșteneau atunci când nu existau fii, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Zelofhad din Numeri 27:4-8. Probabil că „copil” și nu „fiu” este sensul intenționat și în Geneza 38:8-10 și Rut 4:1-17.

Deuteronomul 25:5-10 ne învață că, dacă un bărbat murea fără copii, era responsabilitatea fratelui său să se căsătorească cu văduva, iar primul fiu urma să ducă mai departe numele fratelui decedat. Pentru exemple, vezi Geneza 38:8-10, Rut 1:11-13 și Rut 3:12-4:10. Boaz nu era interesat doar să facă ceea ce era corect, ci și să facă lucrurile în modul corect.

Mult mai târziu, la sfârșitul secolului al XVII-lea, un cuplu bogat, dar fără copii, din colonii, a adoptat un tânăr care urma să le moștenească averea; cu condiția ca acesta să-și schimbe numele de familie în al lor: Pemberton.

În ceea ce o privește pe femeie, ei se asigurau că aceasta va fi întreținută financiar de noul ei soț și, mai târziu, de copil. În societatea de atunci nu exista o îngrijire oficială din partea guvernului pentru persoanele în vârstă.

În Orientul Mijlociu antic, în afara contextului biblic, tăblițele de la Nuzi menționează, de asemenea, că atunci când un tată găsea o soție pentru fiul său, dacă fiul murea, fata se căsătorea cu un alt fiu al familiei. Alte culturi antice, precum hititii și asirienii, practicau aceleași legi, cu excepția faptului că asirienii aveau o particularitate. Dacă o femeie era doar logodită cu un bărbat, iar acesta murea, atunci fratele logodnicului trebuia să se căsătorească cu ea. Căsătoria levirată pare foarte ciudată pentru occidentali, dar multe alte culturi considerau acest lucru firesc. Wikipedia menționează că obiceiul căsătoriei levirate era practicat de sciți, mai târziu de kurzi, de hsiung-nu (xiongnu) din China, de huni, kirghizii, poporul Karo din Indonezia, mulți somalezi, tribul Mambila din Nigeria și nordul Camerunului, unele regiuni din Nigeria, tribul Marogoli din vestul Kenyei, tribul Zulu, tribul Shona din Zimbabwe, precum și triburile Dinka și Nuer din sudul Sudanului.

Încă din vremea Noului Testament, se înțelege că credincioșii trebuie să aibă grijă de familiile lor, inclusiv de familia extinsă, având în vedere natura strictă a poruncii din 1 Timotei 5:8. Deși astăzi nu mai există căsătoria prin levirat pentru creștini, ar trebui totuși să ajutăm financiar și familia extinsă.

Î: În Deuteronom 25:5-10, de ce legea diferă de ceea ce se aștepta de la Iuda, Onan și Tamar în Geneza 38?

R: Rețineți că Legea lui Moise nu fusese încă dată pe vremea lui Iuda. Iuda credea că avea o obligație față de Tamar și și-a încălcat conștiința alegând să nu-și îndeplinească acea obligație.

Î: În Deuteronom 25:11-12, de ce spune Legea că mâna femeii trebuie tăiată?

R: Verbul ebraic de aici indică un act violent, nu doar unul accidental. Vechiul Testament conține multe referiri la demnitatea celor două sexe. De exemplu, în Deuteronom 21:10-14 se precizează că femeile captive nu pot fi exploatate, iar unei soții care a pierdut favoarea soțului său nu i se pot diminua drepturile de moștenire ale copiilor ei. Există atât responsabilități, cât și privilegii. Chiar și în luptă există limite care nu trebuie depășite. Acest lucru ar putea provoca daune permanente unui bărbat, afectându-i capacitatea de a avea copii și relațiile conjugale.

Acesta este singurul loc din Tora în care se menționează o pedeapsă care presupune tăierea unei părți a corpului. Spre deosebire de aceasta, alte legi din Orientul Apropiat și, mai târziu, legea islamică Sharia aveau alte motive pentru mutilare. De exemplu, în Asiria, dacă un bărbat săruta pe stradă o femeie care nu era soția lui, i se tăia buza.

Î: În Deuteronom 25:13-15, Proverbe 11:1; 20:10,23 și Leviticul 19:35-36, de ce nu ar trebui să existe greutăți diferite?

R: Aceasta se referă la practica răutăcioasă de a măsura cerealele sau alte bunuri folosind o greutate mai ușoară atunci când comerciantul le vinde și o greutate puțin mai grea atunci când le cumpără. Desigur, era foarte grav dacă erai prins, dar era la fel de grav în ochii lui Dumnezeu chiar dacă nu erai prins. Însă îl slăvești pe Dumnezeu când ești cinstit, chiar și atunci când nimeni de pe pământ nu-și dă seama. Se pare că aceasta era încă o problemă în vremea lui Amos, conform Amos 8:5.

Î: În Deuteronom 25:17-19, de ce trebuiau să-i nimicească pe amaleciți?

R: Amaleciții erau descendenți ai lui Amalec, fiul lui Elifaz și nepotul lui Esau, conform Genezei 36:12. Amaleciții au atacat pe furiș poporul lui Israel, conform Deuteronomului 25:17-19, ucigând pe cei bătrâni și slabi care rămăseseră în urmă. Israeliții s-au luptat cu ei în Exodul 17:8-16 și Numeri 14:39-45. Saul s-a luptat cu ei în 1 Samuel 15:1-3, iar David s-a luptat cu ei în 2 Samuel 1:1. Ei apar din nou în 1 Cronici 4:41-43, în timpul lui Ezechia.

Î: În Deuteronom 26:1-4, poporul trebuia să considere țara lor ca pe o moștenire. Ce fel de lucruri reprezintă o moștenire pentru noi astăzi?

R: O moștenire este ceva ce nu ai meritat, dar care ți-a fost transmis de părinți sau de alții. Poate fi țara noastră, legile noastre, pământul nostru, averea, timpul nostru, sănătatea noastră, biserica noastră și vecinătatea noastră. Putem să o prețuim, ar trebui să avem grijă de ea, dar nu ar trebui să fim aroganți și să credem că o merităm mai mult decât alții.

Așa cum arată Deuteronomul 26:2-4, ar trebui să-I fim recunoscători lui Dumnezeu pentru acestea. De asemenea, ar trebui să fim plini de iubire și să împărtășim cu ceilalți.

Î: În Deuteronom 26:2, care sunt câteva moduri în care putem nu doar să dăm lui Dumnezeu, ci să-I oferim astăzi primele roade?

R: Dacă ai fost șomer și tocmai ți-ai găsit un nou loc de muncă, aștepți să te pui pe picioare și să ai o sumă confortabilă în bancă înainte de a-I oferi lui Dumnezeu, sau Îi oferi lui Dumnezeu imediat? Opusul acestei situații este atunci când ai o investiție bună, cum ar fi acțiuni: investești totul în ea, justificându-te că o vei lăsa să crească mai întâi înainte de a-I oferi ceva lui Dumnezeu, sau Îi oferi lui Dumnezeu imediat? Desigur, este în regulă să donezi direct acțiunile, în loc să încasezi o parte din ele și apoi să donezi banii.

Îi poți oferi lui Dumnezeu primele roade ale timpului tău, și nu doar timpul rămas după ce te-ai obosit.

Î: În Deuteronom 26:5-10, de ce trebuiau israeliții să spună aceste cuvinte atunci când aduceau primele roade?

R: Aducerea unei ofrande, fie din primele roade, fie din zeciuială, nu trebuia să fie doar o tranzacție comercială; era un act de închinare. Ei trebuiau să spună și să mediteze la aceste lucruri în inimile lor atunci când aduceau ofrandele. Trebuiau să-și amintească cine erau și de unde proveneau. Era, de asemenea, un act de închinare colectivă; oamenii erau împreună și puteau să-i audă pe ceilalți spunând aceste cuvinte.

Î: În Deuteronom 26:13-16, de ce trebuia ca oamenii să mărturisească înaintea lui Dumnezeu că nu au mâncat nimic din zeciuiala lor?

R: Evident, Dumnezeu știa deja ce au făcut și ce nu au făcut. Dar această mărturie solemnă înaintea lui Dumnezeu urma să fie văzută de ceilalți și ar fi adus o vinovăție și mai mare dacă persoana respectivă ar fi mințit în această privință înaintea lui Dumnezeu.

Î: În Deuteronom 26:16-19, care este ideea principală a acestui pasaj?

R: Aceasta încheie întreaga secțiune de prevederi din Deuteronom 12:1-26:19. Ea rezumă, la un nivel înalt, binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dat poporului și responsabilitățile pe care poporul le are înaintea lui Dumnezeu pentru acest legământ pe care l-au făcut.

Î: În Deuteronom 27:1, de ce le-ar porunci poporului atât bătrânii, cât și Moise?

R: Acesta este singurul loc din Deuteronom în care atât bătrânii, cât și Moise dau porunci poporului. Moise era bătrân și urma să moară în curând, așa că nu ar fi fost prezent la ceremonie. Poporului i se spune ce trebuie să facă pe Muntele Gerizim și pe Muntele Ebal după ce vor intra în Țara Promisă, dar lui Moise i s-a spus că va muri înainte ca ei să intre acolo. Ca o paranteză, Moise este menționat la persoana a treia la începutul primei alocuțiuni din Deuteronom 1:1,5, la sfârșitul primei alocuțiuni din Deuteronom 4:41,44; la începutul celei de-a doua alocuțiuni din Deuteronom 5:1 și la începutul celei de-a treia alocuțiuni, aici, în Deuteronom 27:1.

Î: În Dt 27:2-8, de ce au fost consemnate aceste cuvinte într-un mod atât de vizibil?

R: Primii oameni care au făcut acest lucru puteau auzi cuvintele, dar acestea trebuiau afișate clar pentru ca toți să le poată citi, atât atunci, cât și în viitor.

Î: În Dt 27:4-14, de ce au avut loc aici o reînnoire a angajamentului?

R: Aceasta este o adunare foarte mare, care a avut loc o singură dată, și ei nici măcar nu încheiau un nou legământ; mai degrabă, reînnoiau un legământ existent. Acest lucru este similar cu un soț și o soție în vârstă care decid să organizeze o a doua ceremonie de nuntă pentru a-și reînnoi jurămintele de nuntă. Alte exemple de reînnoire (nu de încheiere) a unui legământ sunt reconfirmarea de către popor a lui Iosua, fiul lui Nun, ca lider al lor (Iosua 24), sfințirea Templului lui Solomon în 1 Regi 8 și 2 Cronici 5 și, într-o oarecare măsură, marea sărbătoare a Paștelui organizată de Ezechia în 2 Cronici 30. Ultima nu a fost un eveniment separat de reînnoire, dar au adus mult mai multe jertfe și au sărbătorit-o încă șapte zile.

Î: În Deuteronom 27:4-14, când ar trebui să avem o reînnoire a angajamentului?

R: Deși reînnoirea angajamentului nu este obligatorie, în general este bine să o facem pentru a le reaminti celor pe care îi conduci, precum și ție însuți, angajamentul tău anterior de a-L sluji pe Dumnezeu din toată inima. Mai precis, în Deuteronom 27 vedem o reînnoire a angajamentului chiar înainte ca ei să întreprindă o întreprindere importantă, în care ar exista o mare ispită de a face compromisuri și de a alerga după alți dumnezei, sau de a fi leneși și de a încerca să-L slujească pe Dumnezeu pe jumătate. În 1 Regi 8 și 2 Cronici 5, la fel ca la sfințirea templului, ar trebui să ne reînnoim angajamentul atunci când dedicăm o clădire sau un prunc Domnului. La fel ca în 2 Cronici 30 cu Ezechia, putem face o reînnoire atunci când noi, sau oamenii pe care îi conducem, am încetat să mai fim dedicați urmării lui Dumnezeu, ne-am pocăit și dorim să ne angajăm din nou să-L urmăm pe deplin.

Î: În Deuteronom 27:5, de ce nu puteau folosi unelte de fier la construirea unui altar, având în vedere că uneltele de fier ar fi dat un rezultat mai frumos și mai bine cizelat decât uneltele de piatră, metalele mai moi sau lipsa uneltelor?

R: Scriptura nu precizează acest lucru, dar putem identifica două motive. În primul rând, evreii nu dispuneau de unelte de fier și depindeau de popoarele din jur pentru a le obține. Aceasta se întâmpla înainte de epoca fierului în Orientul Mijlociu. Egiptenii aveau unelte de fier de lux cu o mie de ani mai devreme, dar acestea erau rare în Egipt, deoarece erau obținute doar prin forjarea fierului meteoritic. Așadar, ei cunoșteau fierul, dar uneltele erau foarte puține deoarece (cu excepția hitiților), majoritatea culturilor nu știau cum să construiască cuptoare suficient de fierbinți pentru a topi fierul. În al doilea rând, uneltele din fier (nu din oțel) ar fi dat un rezultat frumos la început, dar dacă o parte din fier rămânea pe piatră, acesta ar fi ruginit și ar fi transformat piatra într-o nuanță urâtă de maro mai târziu.

Aici se află o metaforă pentru noi astăzi. Când facem lucruri pentru Dumnezeu, fie din motive egoiste, fie folosind mijloace lipsite de etică sau altfel necreștine, rezultatul s-ar putea să dăinuie, dar rămâne cu o urâțenie asupra lui – paradoxul efortului nostru uman de a încerca să facem lucruri pentru Dumnezeu fără îndrumarea Lui sau chiar fără voia Lui. Gândiți-vă la cuceritorii care pretindeau că cuceresc regate sau că iau oameni în captivitate, sau chiar la Inchiziția Romano-Catolică, care pretindea că face aceste lucruri „pentru Domnul”. Uneori, Dumnezeu preferă ca o persoană să fie pur și simplu leneșă și să nu facă nimic, decât să facă lucruri rele pretinzând că le face pentru El.

Î: În Deuteronom 27:9, ce este semnificativ în faptul că israeliții devin poporul Domnului?

R: Există două aspecte, ambele precizate în Deuteronom 27:12-13. Deoarece poporul era special pentru Domnul, Dumnezeu urma să le binecuvânteze în mod deosebit ascultarea. Pe de altă parte, ei urmau să fie blestemați pentru neascultarea față de Dumnezeu, chiar mai mult decât alte popoare. Amintiți-vă că israeliții cunoșteau voia lui Dumnezeu mai bine decât alte popoare ale vremii respective și erau responsabili atât pentru ceea ce știau, cât și pentru angajamentul lor de a fi un popor al lui Dumnezeu.

Pentru credincioșii din Noul Testament, Iacov 3:1 spune că nu mulți ar trebui să devină învățători, deoarece învățătorii vor fi judecați cu mai multă strictețe. Pentru necredincioși, 2 Petru 2:21 spune că ar fi mai bine pentru o persoană să nu cunoască calea adevărului, decât să o cunoască și să o respingă.

Î: În Deuteronom 27:12, de ce Muntele Gerizim și Muntele Ebal?

R: Scriptura nu precizează, dar putem observa că aceste două munți se aflau chiar în mijlocul țării, cu orașul Sihem între ele. Muntele Gerizim se afla la aproximativ 28 de mile, iar Muntele Ebal la aproximativ 40 de mile nord de Ierusalim. Ambii se aflau la aproximativ 24, respectiv 18 mile vest de râul Iordan, iar între ei se afla o trecătoare; Sihemul era situat pe partea estică a trecătoarei înguste, la aproximativ 18 mile de Iordan. Leviții stăteau între ele, la Sihem, conform Iosua 8:33.

Pe care munte, Ebal sau Gerizim, îl vei urca? Vezi cartea lui Raymond Brown, „The Message of Deuteronomy”, p. 23, pentru mai multe informații.

Î: În Deuteronom 27:15-26, de ce trebuia ca tot poporul să spună „amin” aici?

R: Acest lucru NU înseamnă doar că ei consideră că este o idee bună sau că sunt de acord. Mai degrabă, înseamnă că se pun sub jurământ că se supun de bunăvoie acestei legi și consecințelor ei. Ei ratifică legământul atât pentru ei înșiși, cât și pentru urmașii lor.

În mod similar, termenul „amin” a fost folosit pentru a pune sub jurământ un semnatar al tratatului în tratatul de la Nimrud al lui Esarhaddon, precum și ca răspuns al soldaților hitiți. A se vedea Wiseman, *Vassal-Treaties*, p. 26 și *Ancient Near Eastern Texts*, p. 353-354.

Î: În Deuteronom 27:19, de ce ar fi blestemat cineva din cauza relațiilor sale cu străinii, orfanii și văduvele?

R: Aceasta face parte dintr-o secțiune, Deuteronomul 27:16-19, care tratează comportamentul nedrept față de alții. Această blestemare vizează pe cei care fie profită de străinii din țară, fie le fac rău fără motiv, precum și de alții care nu vor putea să-și exprime părerea și să se apere. Scriptura nu specifică aici un motiv anume pentru a face rău cuiva; ar putea fi lăcomia, antipatia față de săraci sau de străini, sau pur și simplu din plăcere sadică; este greșit indiferent de motiv. Scriptura este extrem de vagă aici cu privire la ceea ce li se interzice în mod specific să facă. Nu sunt necesare mai multe detalii aici, deoarece se referă la tot ceea ce ai putea face care este nedrept sau neîndurător față de cei fără apărare. Aceasta este reversul principiului „fă altora ceea ce ai vrea să-ți facă ei ție”.

Î: În Deuteronom 27:21, de ce apare aici acest blestem împotriva celor care au întreținut relații sexuale cu animale?

R: Conform cărții lui Raymond Brown, *The Message of Deuteronomy*, p. 266, acesta era un aspect al procesului prin care un credincios devenea una cu zeii hitiți.

Î: În Deuteronom 27:24, de ce este blestemat un atac secret?

R: Ar fi o nebunie ca un ucigaș sau un bandit să atace în mod deschis, deoarece ar fi prins. Dar ideea aici este că, chiar dacă ar fi în secret, și ar fi atât de secret încât nimeni de pe pământ să nu afle vreodată, Dumnezeu ar ști totuși. Nu-i înjunghia pe alții pe la spate.

Î: În Deuteronom 28:1-14, care sunt categoriile principale ale acestor binecuvântări?

R: Acestea includ agricultura (28:8, 11a, 11c, 12a), familia (28:11b), aspectele financiare (28:12b), cele militare (28:7, 10, 13) și cele spirituale (28:9).

Î: În Deuteronom 28, de ce Cartea Plângerilor este atât de asemănătoare cu acest capitol?

R: Sunt foarte diferite ca stil, întrucât Plângerile au fost scrise o mie de ani mai târziu într-un mod precis și poetic. Cu toate acestea, „The Bible Knowledge Commentary: Old Testament”, p. 1209, subliniază că există cincisprezece similitudini de conținut. Acest lucru se datorează probabil faptului că autorul Plângerilor (cel mai probabil Ieremia) a încercat în mod deliberat să arate că dezastrul care a avut loc nu a fost un eveniment întâmplător, ci împlinirea deliberată de către Dumnezeu a blestemelor profetice din Deuteronom 28.

Întreaga carte a Plângerilor poate fi privită ca un răspuns la întrebarea din Deuteronom 29:24.

Î: În Deuteronom 28:15-68, de ce blestemele sunt de patru ori mai lungi decât binecuvântările din Deuteronom 28:1-14?

R: Era obișnuit ca în vechile tratate de suzeranitate să se menționeze binecuvântările și blestemele la sfârșit. Era obișnuit ca blestemele pentru încălcarea tratatului să fie mai numeroase decât binecuvântările. Pavel a vorbit despre cei aflați sub Lege ca fiind sub blestem; și acest lucru era adevărat atunci când încălcau Legea. Cu toate acestea, spre deosebire de Deuteronom, tratatele de suzeranitate nu conțineau prevederi privind iertarea.

Î: În Deuteronom 28:20, care este confuzia profețită aici?

R: Acest cuvânt poate fi tradus mai bine prin „panică”. Îl poți considera o panică trimisă de Dumnezeu. Același cuvânt este folosit în legătură cu egiptenii care s-au înecat în Marea Roșie, în Exodul 14:23-28.

Î: Care este legătura dintre Deuteronom 28:28-40 și scutirile militare din Deuteronom 20:5-8?

R: Cele trei scutiri militare se aplicau în cazul în care un bărbat tocmai plantase o vie, dacă se logodise cu o femeie sau dacă îi era frică să meargă la război. Deuteronomul 28:30 menționează două dintre ele: logodna cu o femeie și plantarea unei vii. Deuteronomul 28:39-40 îi blestemă pe cei neascultători, spunând că vor planta vii, dar nu se vor bucura de ele. Deuteronomul 28:28, 34, 65 vorbește despre faptul că vor fi cu mintea tulburată, vor tremura și vor fi cuprinși de panică (confuzie).

Î: În Deuteronom 28:53-57, de ce a hotărât Dumnezeu că israeliții neascultători vor deveni canibali și își vor mânca copiii?

R: Dumnezeu nu și-a dorit acest lucru, ci i-a avertizat că pedeapsa lor pentru neascultare va fi un asediu al Ierusalimului atât de sever, încât El a prevăzut că acest lucru se va întâmpla. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat efectiv, conform 2 Regi 6:24-29 și Plângerile lui Ieremia 2:20; 4:10.

Î: În Deuteronom 28:64; 4:27, de ce a fost profețit exilul?

R: Acest lucru s-a întâmplat cu regatul de nord când asirienii l-au cucerit în 722 î.Hr., și cu regatul de sud când babilonienii l-au cucerit în 586 î.Hr. Dar acest lucru nu ar fi părut prea șocant pentru primii cititori, deoarece, în afara Bibliei, faptul că un cuceritor îi exila pe locuitorii cuceriți era cunoscut încă din jurul anului 1800 î.Hr., așa cum menționează Kenneth A. Kitchen în lucrarea lui J.B. Payne, *New Perspectives on the Old Testament*, p. 507, precum și în lucrarea lui Kitchen, *The Bible*, p. 120-122.

Î: A profețit Deuteronomul 28:68 o a doua robie în Egipt, așa cum susține musulmanul Ahmad Deedat?

R: Aceasta este o profeție condiționată, valabilă doar dacă ar fi continuat să se răzvrătească. Ea nu profețește o captivitate în Egipt, ci mai degrabă faptul că vor fugi de bunăvoie în Egipt. După ce babilonienii i-au exilat pe majoritatea evreilor în Babilon, mulți dintre cei rămași au ales să fugă în Egipt, luându-l cu ei pe Ieremia, care nu dorea acest lucru. Ieremia 41:11-44:30 conține o descriere detaliată a ceea ce s-a întâmplat.

Mai târziu, când romanii au înăbușit revolta evreilor în anul 70 d.Hr., după ce au cucerit Ierusalimul, au trimis 17.000 de evrei adulți în Egipt pentru muncă silnică și i-au vândut pe toți cei sub 17 ani, conform cărții „Războaiele evreilor” a lui Iosifus, volumul 6, capitolul 9.2. În jurul anului 135 d.Hr., împăratul roman Hadrian a vândut, de asemenea, mulți evrei ca sclavi, conform „Scrisorii către Ieremia” a lui Ieronim, capitolul 31.

Î: Deuteronomul 29:1-29 este un rezumat al capitolului 28 sau o introducere la capitolul 30?

R: Ambele, deoarece poate fi considerat o tranziție. Este o recapitulare a ceea ce a precedat și o introducere la ceea ce urmează. Bibliile evreiești denumesc Deuteronomul 29:1 drept Deuteronomul 28:69.

Î: În Deuteronom 29:3-4, de ce semnele miraculoase și minunile nu pot, prin ele însele, să conducă la credința în Dumnezeu?

R: Din cauza păcătoșeniei oamenilor și a priceperii lor de a găsi explicații alternative, este necesară revelația lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu din acea vreme a înțeles acest lucru și le-a spus copiilor și nepoților lor, care la rândul lor le-au transmis urmașilor lor. Cu toate acestea, de multe ori copiii nu învață din greutățile prin care au trecut părinții lor; ei insistă să învețe singuri din greutăți. Ioan 2:18-21; 6:30; 9:40-41; 10:38; 13:7 și alte versete arată același lucru.

Î: În Deuteronom 29:16-18, cum încearcă unii enoriași să se „scoată” de sub ascultarea față de Dumnezeu?

R: S-ar putea ca, în aparență, să facă totul corect și să-L asculte pe Dumnezeu în multe domenii, dar ar putea exista unul sau două domenii în care, în mod eronat, consideră că „porunca lui Dumnezeu nu se aplică în cazul meu în această privință”. Poate fi o raționalizare conform căreia trebuie să mintă pentru a face vânzări, trebuie să aibă relații sexuale extraconjugale deoarece consideră că se află într-o căsnicie nefericită, trebuie să fure deoarece altfel Dumnezeu nu le asigură suficient, temperamentul lor rău sau limbajul lor necuviincios sunt acceptabile deoarece consideră că aceasta este personalitatea lor, sau pot face ceva în secret deoarece oamenii nu vor afla. Dar Dumnezeu știe, și Dumnezeu nu a „scutit” pe nimeni de a urmări sfințenia în El. Hristos nu a venit să fie de partea noastră. Ci a venit ca noi să fim ai Lui și de partea Lui.

Î: În Deuteronom 29:18 și Evrei 12:15, care este rădăcina amărăciunii despre care se vorbește aici?

R: Oamenii, chiar și credincioșii, pot deveni amărâți din multe motive. Poate fi din cauza greutăților actuale, a invidiei față de alții sau, în general, a neacceptării a ceea ce face Dumnezeu. Aceasta poate duce la urmărirea unui idol sau a altceva, sau la dărâmarea unei bariere împotriva păcatului, dacă simți că lui Dumnezeu nu-I pasă sau dacă ești supărat pe Dumnezeu. Motivele principale sunt abandonarea lui Dumnezeu (28:20); faptele de neascultare (28:15, 20, 45, 58), nerecunoștința față de Dumnezeu (28:47) și o consecință a închinării la alți dumnezei (28:64; 29:16-17).

Cu toate acestea, în loc de simpla „amărăciune”, textele ebraice și grecești menționează de fapt „rădăcina amărăciunii”. Imaginea prezentată aici este cea a unei plante nocive care crește în timp, pe măsură ce mediul ostil o hrănește.

Î: În Deuteronom 29:18 și Evrei 12:15, cum ajung unii oameni să devină amari astăzi și ce putem face pentru a ne feri să ajungem în această stare?

R: În primul rând, recunoașteți pericolul. În al doilea rând, rugați-vă lui Dumnezeu să vă ferească de asta. În al treilea rând, hotărâți-vă să „trageți o linie în nisip” și decideți să nu deveniți așa. În al patrulea rând, țineți-vă ochii ațintiți asupra lui Dumnezeu și asupra promisiunilor Sale. În cele din urmă, conștientizați că această lume este oricum trecătoare, iar luptele pe care le avem acum nu sunt nimic în comparație cu bucuriile pe care le vom avea în cer, așa cum spune 2 Corinteni 4:17.

Î: În Deuteronom 29:28, de ce ar smulge Dumnezeu poporul Său neascultător din rădăcini și l-ar alunga într-o altă țară?

R: Să reformulăm întrebarea. Dacă erau neascultători față de Dumnezeu, atunci de ce ar fi crezut că Dumnezeu ar vrea ca ei să se bucure în continuare de țara pe care El le-a dat-o? Dacă poporul a ales să se îndepărteze de Dumnezeu, Dumnezeu se poate îndepărta de ei. Acest lucru s-a întâmplat în timpul exilului. Într-un alt sens, suntem cu toții exilați, din moment ce omenirea a fost izgonită din Grădina Edenului.

Î: În Deuteronom 29:29, ce înseamnă că lucrurile ascunse îi aparțin lui Dumnezeu, dar lucrurile pe care El le-a revelat sunt ale noastre pentru totdeauna?

R: Aici se fac două distincții în ceea ce privește cunoașterea.

1. Lucrurile ascunse (acoperite) pe care Dumnezeu nu ni le-a revelat. Nu avem responsabilitatea să le cunoaștem sau să le respectăm. Unele dintre aceste lucruri s-ar putea să nu le aflăm decât când vom ajunge în Rai, iar altele s-ar putea să nu le aflăm niciodată. Totuși, este în regulă. Gândurile și căile lui Dumnezeu sunt mai înalte decât ale noastre, așa cum spune Isaia 55:8-9.

2. Lucrurile revelate (descoperite) pe care Dumnezeu ni le-a dezvăluit și pe care avem datoria să le cunoaștem, să le respectăm și să le învățăm copiilor noștri și celorlalți.

Î: În Deuteronom 30:1-2, am putea crede că israeliții au fost extrem de nechibzuiți să vadă toate aceste lucruri și apoi să se îndepărteze de Dumnezeu. Dar care sunt unele lucruri pe care oamenii le văd astăzi despre Dumnezeu și totuși nu își învață lecția?

R: Disciplina nu ajută neapărat pe oricine; depinde dacă o acceptă și se pocăiesc. Uneori poate face oamenii și mai încăpățânați. Există anumite păcate pe care oamenii continuă să le comită, chiar și după ce au văzut consecințe negative grave ale acestora? Nu doar drogurile și alcoolul, ci și în ceea ce privește puritatea, onestitatea și tratarea oamenilor cu bunătate. Acan și Iuda au urmărit câștigul material. Ghedeon și Samson, practic, s-au închinat lor înșiși.

Î: În Deuteronom 30:6, a tăiat Dumnezeu inimile israeliților, sau trebuiau să o facă ei înșiși, așa cum spune Deuteronom 10:16?

R: Este ca și cum ai întreba dacă noi suntem responsabili pentru credință sau dacă Dumnezeu ne dă credința. Răspunsul corect este „ambele”, deoarece, fie că este vorba de mântuire, fie de dedicarea față de Dumnezeu, există o interacțiune între Dumnezeu și om. Faptul că Dumnezeu ne circumcide inimile este menționat și în Coloseni 2:11.

Î: În Deuteronom 30:11-14 și Romani 10:8, cum îi răspundeți cuiva care spune că Scriptura este prea greu de înțeles?

R: Uneori, aceasta poate fi doar o scuză: „dacă nu pot înțelege totul, nu trebuie să respect nimic”. Dar pentru cei care au o obiecție sinceră în acest sens, răspunsul cuprinde trei puncte.

În primul rând, Biblia are „mai multe niveluri” de înțelegere. Unele părți sunt atât de simple încât un copil de școală primară le poate înțelege perfect. Chiar și un elev de clasa a treia poate ști să aleagă dacă vrea să fie un „om bun” sau un „om rău” când va crește. Toți pot înțelege că Dumnezeu a creat totul, că toți am păcătuit, că Isus a murit pe cruce pentru noi și a înviat din morți. Trebuie să ne pocăim și să credem în El. Alte părți sunt foarte complicate, iar erudiții cu studii superioare se luptă cu implicațiile unor doctrine. De exemplu, câtă metacunoaștere (a ipotezelor) are Dumnezeu? Cum ne-am născut cu o natură păcătoasă? Când Satana L-a ispitit pe Isus, era Isus fără păcat? La înviere, în ce fel trupurile noastre vor fi asemănătoare, dar totuși diferite de trupul lui Isus? Mai mult, uneori același pasaj poate fi citit și înțeles pe diferite niveluri: un nivel de bază (dar adevărat) și un nivel mai profund (dar tot adevărat).

În al doilea rând, credincioșii ar trebui să se roage pentru înțelegere din partea Duhului Sfânt. El ne poate călăuzi în a distinge între interpretările corecte și cele false. Pavel face aluzie la acest lucru când citează Deuteronomul 30:14 în Romani 10:8.

În cele din urmă, ne avem unii pe alții; pe ceilalți credincioși, atât pe cei care trăiesc în același timp cu noi, cât și pe cei care și-au consemnat înțelepciunea și perspectivele cu mult timp în urmă.

Î: În Deuteronom 30:15-20, a spus Moise că (înainte de Hristos) o persoană era îndreptățită prin ascultarea de Lege?

R: De fapt, nici Moise, nici Biblia nu spun asta. Acest pasaj arată binecuvântările și părtășia cu Dumnezeu pentru ascultarea de Lege, precum și blestemele pentru poporul legământului lui Dumnezeu care nu ascultă de Lege, dar Legea nu mântuia. Isus Hristos a asigurat îndreptățirea pentru toți cei care au crezut, fie în vremurile de dinaintea lui Hristos, fie după aceea.

Î: În Deuteronom 30:19 și Iosua 24:15-18, de ce se pune accentul pe alegere?

R: Ei nu trebuiau doar să asculte și să fie de acord la nivel intelectual, ci trebuiau să aleagă să-și trăiască viața într-un mod evlavios, ceea ce includea să spună „nu” lucrurilor neevlavioase. Este opusul unor oameni pe care Pavel îi menționează în 2 Timotei 3:7, care învață mereu, dar nu reușesc niciodată să ajungă la cunoașterea adevărului. În ceea ce privește Evanghelia, trebuie să faci o alegere.

Î: În Deuteronom 31:1-3, 7-8, cum putem evita să credem că succesul în slujire poate depinde doar de o singură persoană?

R: Dumnezeu a rezolvat problema luându-l pe Moise. Dar, înainte de aceasta, Moise îl pregătise pe Iosua să-i ia locul. Astăzi, uneori, dacă un grup de oameni conduce, nu va exista un șoc brusc dacă o persoană este luată. De asemenea, ar trebui să ne gândim la succesiune și la cine va conduce lucrurile după noi. În cele din urmă, o organizație condusă de bătrâni este mai rezistentă decât una cu un singur lider.

Î: În Deuteronom 31:3, cum erau popoarele din Canaan și există astăzi vreun popor asemănător cu ele?

R: Multe popoare locuiau în țara Canaanului. Coloniile de hitiți și amoriți veneau din Asia Mică. Câțiva filisteni și popoare ale mării au venit în acea perioadă din nord-vest. Unul dintre popoarele mai neobișnuite era cel al anakiților. Au fost găsite oase care au arătat că unii dintre ei aveau o înălțime de 10 1/2 picioare. Se crede însă că majoritatea canaaniților au venit din nordul Arabiei. Se consideră că un popor care trăiește astăzi este „văr” cu canaaniții; acesta locuiește în statul Qatar.

Canaanul era guvernat de un număr mare de mici orașe-stat; acestea aveau o experiență îndelungată în războaiele dintre ele. Zidurile orașelor lor erau mai groase decât zidurile orașelor israelite, construite cu secole mai târziu. Atât partea de nord, cât și cea de sud a Canaanului plăteau tribut Egiptului. Iosua a învins treizeci și unu de regi în ambele părți. Cu toate acestea, câmpiile nu au fost cucerite deoarece canaaniții foloseau care de război, care erau arme eficiente pe câmpie.

Religia canaaniților era atât decadentă, cât și crudă. Fiecare regiune se închina unui zeu local, sau Baal. Canaaniții o venerau, de asemenea, pe zeița Astarte (sau Ishtar), zeița sexului și a războiului. Conform unei legende, soțul ei, zeul Tammuz, a fost trimis în iad de către ea (ce doamnă drăguță!). Trei elemente „atractive” ale acestei religii erau sexul, violența și materialismul. Nu numai că sacrificau animale, dar își sacrificau și copiii întâi-născuți „în foc”. Fiecare templu se întreținea parțial din sacrificii și parțial din prostituția „sfântă” a preoteselor. Deoarece canaaniții aveau o civilizație mai sofisticată, iar religia lor făcea cu siguranță mai mult apel la poftele trupești decât la închinarea la Dumnezeu, pentru israeliți era o mare ispită să se îndepărteze de Dumnezeul cel Viu.

Este ușor să te uiți la uciderea pruncilor și la prostituție și să treci cu vederea un alt lucru cu adevărat rău. În majoritatea culturilor, există câteva persoane care ucid și se prostituează, dar marele rău este acesta: dacă un canaanit dorea sincer să-L caute pe Creator și să ducă o viață bună și morală, i se învăța că singura cale era să-și omoare primul născut și să comită desfrâu. Vă puteți imagina cât de aproape de imposibil ar fi să-L căutați pe un Dumnezeu moral dacă singura cale pe care o cunoșteați era prin aceste fapte neevlavioase?

Din cauza păcatului mare al canaaniților (Geneza 15:16) și din cauza ispitei (Deuteronom 7:16), Dumnezeu a poruncit ca aceștia să fie distruși în totalitate (Deuteronom 20:16-18). Ne putem întreba cât de grav trebuie să devină păcatul înainte ca Dumnezeu să anihileze un popor, dar nu putem pune la îndoială dreptul lui Dumnezeu de a face ce dorește cu propria Sa creație.

Î: În Deuteronom 31:6, 31:7 și Iosua 1:6-7, 8-18, de ce se pune accentul pe a fi puternici și curajoși?

R: Ar putea fi pentru că unii dintre noi au tendința de a fi slabi și temători. Nu trebuie să fim aroganți și plini de încredere în noi înșine, ci ar trebui să avem încredere în ceea ce Dumnezeu poate face prin noi. Dar există și un al doilea motiv. În loc să fie speriați și cuprinși de panică, mulți oameni ar prefera să joace la sigur și să nu facă valuri. Împotriva ambelor atitudini, credincioșii ar trebui să fie puternici și curajoși.

Î: În Deuteronom 31:7-8, 23; 32:44; 34:9, cum alegi cu înțelepciune pe cineva ca succesor al tău?

R: În primul rând, trebuie să-ți dai seama că trebuie să alegi un succesor. Apoi, roagă-te și cere-I lui Dumnezeu. Cu toate acestea, trebuie totuși să examinezi persoana respectivă și să-ți folosești și discernământul. Iosua petrecuse mult timp alături de Moise și în Cortul Întâlnirii. Se dovedise demn de încredere atunci când el și Caleb fuseseră singurii doi iscoade care au adus un raport favorabil, cu credința că pot intra în țară. Moise îl avusese pe Iosua alături de multe ori, așa că îl putea instrui zi de zi. Așadar, Iosua nu numai că a fost ales, ci a fost și pregătit. Când Moise l-a menționat public pe Iosua aici, nimeni nu a fost surprins.

Î: În Deuteronom 31:24-26, de ce nu a fost această lege pusă în chivot?

R: Această lege, adică Cartea Deuteronomului, a fost așezată lângă chivot. În interiorul chivotului se aflau doar trei lucruri: Cele Zece Porunci, toiagul lui Aaron care a înmugurit și un vas cu mană. Dar aceasta era destinată poporului, în special regilor, pentru a o citi. Preoții trebuiau să citească această lege poporului o dată la șapte ani, conform Deuteronom 31:9-10, cu ocazia Sărbătorii Corturilor. Câți oameni citesc astăzi Scripturile în întregime, cel puțin o dată la șapte ani? S-ar putea crede că sarcina preoților consta în principal în citirea Scripturilor, dar aceasta ar fi o interpretare greșită. Mai degrabă, atât prin încurajare, cât și prin exemplu, preoții trebuiau să-i îndemne pe oameni să citească și să cunoască Legea lui Dumnezeu; citirea Deuteronomului o dată la șapte ani făcea parte din aceasta. Cu toate acestea, „The MacArthur Bible Commentary”, pag. 238-239, consideră că era vorba de întreaga Tora, nu doar de Deuteronom.

Î: În Deuteronom 32:1-44, ce este interesant la acest cântec?

R: Este vorba despre „învățarea prin cântare”. Acesta nu este în primul rând un cântec de laudă sau de jale, ci mai degrabă un cântec didactic de învățătură și profeție, cu unele versete (32:3-4, 8) care laudă caracterul lui Dumnezeu. Nu sunt doar cuvinte care sună frumos, ci o expresie a voinței lui Dumnezeu și un ghid pentru viață și moarte în rândul poporului lui Dumnezeu. Dacă cineva ar memora acest cântec, ar avea un rezumat al importanței legii. Spre deosebire de testamentele moderne, un testament făcut pe atunci era irevocabil.

Î: În Deuteronom 32:1-4, de ce se pune mereu accentul pe lăudarea lui Dumnezeu?

R: Acest lucru Îl slăvește pe Dumnezeu, dar ne afectează și pe noi. Așa cum a spus C.S. Lewis (în „Reflecții asupra Psalmilor”, p. 94-95), nu se poate bucura cu adevărat de ceva fără a-l aprecia.

Î: În Deuteronom 32:5, de ce se menționează aici o generație perversă și strâmbă?

R: Aceasta ar fi o generație care L-a respins pe Mesia lui Dumnezeu. Isus a numit astfel generația din timpul Său în Matei 17:17. Petru și Pavel folosesc, de asemenea, această expresie în Faptele Apostolilor 2:40 și Filipeni 2:15.

Î: În Deuteronom 32:8 și următoarele, cum a influențat traducerea Septuagintei contextul de aici?

R: Septuaginta spune: „Când Cel Preaînalt a împărțit neamurile, când i-a despărțit pe fiii lui Adam, a stabilit hotarele neamurilor după numărul fiilor/îngerilor lui Dumnezeu.”

Î: În Deuteronom 32:10; Psalmul 17:8; Zaharia 2:8, ce înseamnă „mărul ochiului”?

R: Aceasta se referă la pupilă, sau centrul ochiului. Înseamnă ceva care este considerat foarte prețios și de care ții foarte mult.

Î: În Deuteronom 32:11a, cum „stârnește” vulturul cuibul?

R: O persoană ar trebui să fie foarte familiarizată cu observarea vulturilor pentru a ști acest lucru. Puiul de vultur o duce destul de bine în cuibul său; nu trebuie să facă nimic și primește mâncare gratuită tot timpul. El știe acest lucru și, de obicei, nu vrea să piardă ceva bun și să plece. Dar mama începe să distrugă cuibul în care se află puiul, forțându-l pe vulturul tânăr să înceapă să zboare și să se descurce singur. Uneori, puiul încearcă să zboare, se prăbușește la sol și rămâne blocat acolo o vreme. Nu-i nimic; părinții îi vor aduce mâncare până când va putea zbura singur.

Î: În Deuteronom 32:11 și următoarele, ce păsări își pun puii pe aripi?

R: Numai păsările de pradă (în Palestina există 44 de specii) au aripi suficient de puternice pentru a face acest lucru. Se știe că cel puțin una dintre acestea, vulturul auriu, își prinde puii în aripi. Conform numărului din aprilie 2001 al revistei National Geographic, acestea se năpustesc sub puii de vultur și zboară în sus cu puii pe spate, atunci când aceștia învață să zboare.

Vezi https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_birds_of_Palestine 29 iunie 2025 pentru mai multe informații.

Î: În Deuteronom 32:15; 33:5; 33:26 și Isaia 44:2, cine este Jeshurun aici?

R: Este vorba de o metaforă, iar Ieșurun este un nume de alint pentru Israel, care înseamnă „cel integru” sau „cel drept”. Ideea este că, la început, Israelul era pe placul Domnului. Dar, la fel cum un animal bine hrănit ar putea să dea cu copita în stăpânul care îl hrănește, aceasta este o profeție poetică conform căreia poporul lui Dumnezeu, Israelul, se va răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Ei se vor închina altor dumnezei, care erau, de fapt, demoni, conform Deuteronomului 32:16-17.

Î: În Deuteronom 32:15, de ce unii copii ai credincioșilor cresc și se îndepărtează de Dumnezeu?

R: Pot exista diverse motive.

Ispita de a urma alte lucruri. Aceasta include faptul de a fi ispitit de un prieten romantic, de soț/soție sau de alți membri ai familiei.

Materialismul

Mândria și aroganța

Incoerența și ipocrizia credincioșilor pe care i-au văzut.

Frica și persecuția

Apatia generată de prosperitate. Aici se învață o lecție: prosperitatea poate fi o încercare mai periculoasă decât vremurile grele.

La baza majorității acestora stau două întrebări la care nu răspund afirmativ: „Este Dumnezeu suficient?” și „Calea lui Dumnezeu este cea mai bună cale?”

Î: În Deuteronom 32:12, 16, de ce este Domnul atât de mâniat din cauza zeilor străini?

R: Deuteronomul 32:16 spune că aceasta stârnește gelozia lui Dumnezeu. La fel cum un soț sau o soție s-ar simți geloși dacă partenerul lor ar avea o aventură, și Dumnezeu simte gelozie când oamenii se îndreaptă spre alți zei. De asemenea, în versetul 16, Dumnezeu numește închinarea lor „urâciuni”. Într-un anumit sens, pământul este un câmp de luptă în care demonii se luptă cu Dumnezeu. Obiectivul sau „premiul” este să aibă oameni care să fie loiali demonilor și care să creadă, să urmeze sau să se închine demonilor.

Odată, când jucam pentru echipa de baschet a școlii, am marcat coșul decisiv. Vedeți, era o aruncare de la centru, iar arbitrul ne-a aliniat din greșeală invers. Am deviat mingea, am prins-o și am aruncat. A intrat, dar, din păcate, am marcat din greșeală în coșul echipei adverse. Mai rău încă, am pierdut meciul la un punct diferență. Mi-a fost atât de rușine. Una dintre regulile nescrise ale baschetului este: nu înscrie puncte pentru echipa adversă. Cam asta înseamnă să te închini la zei străini.

Î: În Deuteronom 32:21, „poporul nebun” de aici se referă la arabii preislamici, așa cum susține musulmanul Ahmad Deedat?

R: Aceasta poate fi tradusă și prin „oameni lenți la învățare”, dar, indiferent de asta, nu există niciun motiv pentru care aceasta să se refere la arabi mai mult decât la neamurile păgâne în general. Mai precis, primii creștini care nu aveau origini evreiești erau în principal neamuri păgâne din Imperiul Roman. Arabii nu erau un grup etnic foarte numeros.

Î: În Deuteronom 32:28-33, în ce fel este discernământul defectuos un păcat care duce la ruină?

R: Când nu poți distinge binele de rău, fie din cauza fricii, a presiunii sau a unei potențiale pierderi, nu poți îndruma pe alții. Când nici măcar tu însuți nu știi ce este bine și ce este rău, atunci poți cădea pradă oricărui lucru. Nu orice ignoranță este nevinovată. Uneori, aceasta provine dintr-un efort conștient de a nu-ți păsa dacă ceva este bine sau rău.

Metaforic vorbind, oamenii răi ar avea vin din belșug, dar ei înșiși nu-și dădeau seama – sau poate își dădeau seama, dar nu le păsa – că vinul lor era vinul otrăvit de șarpe. Oamenii de astăzi fac lucruri precum consumul de droguri, îmbătarea și fumatul, otrăvindu-și astfel propriii corpuri.

Î: În Deuteronom 32:48-52, a fost mânia lui Moise un „păcat care duce la moarte”, așa cum se menționează în 1 Ioan 5:16, 17, deoarece a fost pedepsit cu moartea înainte de a intra în Țara Promisă?

R: Nu, acest lucru este fundamental diferit de cazul lui Anania și Safira (Faptele Apostolilor 5:1-11), de unii credincioși care au luat Cina Domnului cu ușurință (1 Corinteni 11:31, 32), de răzvrătirea lui Core (Numeri 16) și de păcatul lui Acan (Iosua 7:16-26). Ceilalți au murit imediat, în timp ce Moise a trăit mulți ani înainte de a muri. Păcatul lui Moise a fost un păcat care duce la moarte doar în sensul că Adam, Eva și noi toți vom muri ca urmare a păcatului.

Î: În Deuteronom 32:49, cât de departe putea vedea Moise de pe Muntele Nebo?

R: Muntele Nebo se afla la 2.700 de picioare deasupra nivelului mării și la 4.000 de picioare deasupra Mării Moarte. Într-o zi senină, de acolo se poate vedea spre nord de Marea Galileei și spre sud de Marea Moartă.

Î: În Deuteronom 32:50, având în vedere că există viață după moarte, ce înseamnă „s-a alăturat poporului tău”?

R: Aceasta înseamnă pur și simplu că Moise s-a alăturat israeliților care muriseră deja. Cu alte cuvinte, Moise a murit.

Î: În Deuteronom 33:1-29, când și cum ar trebui să rostim astăzi cuvinte de binecuvântare asupra altora?

R: Ar trebui să-i binecuvântăm pe ceilalți având grijă de ei și făcând fapte de iubire pentru ei, dar nu despre asta este vorba aici. Există trei moduri.

Rugați-vă pentru ei (în absența lor): Cât de des vă rugați pentru familia voastră, pentru oamenii din biserică și pentru necredincioși?

Oferiți-le cuvinte de încurajare: întăriți-i cu o viziune a ceea ce ar putea deveni și, sperăm, a ceea ce sunt pe cale să devină. Încurajați-i să persevereze și să țintească spre centrul voinței lui Dumnezeu, nu doar să se învârtă în jurul ei. Reamintiți-le că calea lui Dumnezeu este cea mai bună cale. În cele din urmă, nu există așa ceva ca „păcatul de succes”. Binecuvântările lui Moise erau o combinație de rugăciuni, laude, profeții și porunci.

Rugați-vă pentru ei în auzul lor: Pe lângă faptul că vă rugați împreună cu ei, rugați-vă și pentru ei, ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu lucrurile cu adevărat importante: cunoașterea Lui, o credință bine întemeiată și ca iubirea lui Dumnezeu să se revarsă din belșug în viețile lor.

Î: În Deuteronom 33:2, strălucirea lui Dumnezeu împreună cu 10.000 de sfinți se referă oare la cucerirea Mecca de către Mahomed, așa cum susține musulmanul Ahmad Deedat?

R: Nu. Deși armata din Medina număra aproximativ 10.000 de oameni, aceasta este singura asemănare. Paran se afla în Edom, în Iordania de astăzi, și nu a avut un rol proeminent în Biblie. Atât Mecca, cât și Medina se află mult mai la sud de Paran, așa că este vorba de o „distanță” de sute de mile, ca să spunem cel puțin.

Î: În Deuteronom 33:6-27, de ce nu este menționat Simeon în această profeție?

R: Scriptura nu precizează acest lucru, dar, în viitor, Simeon se va uni cu Iuda și își va pierde identitatea de trib cu teritoriu independent, conform 1 Cronici 4:24-42.

Î: În Deuteronom 33:6, textul ebraic spune „să fie” puțini oamenii lui sau „să nu fie/nici să nu fie” puțini oamenii lui?

R: Poate fi tradus în ambele moduri. Septuaginta era o traducere greacă destul de fiabilă pentru primele cinci cărți, iar ei au înțeles-o ca „să fie mulți la număr”.

Î: În Deuteronom 33:6, de ce Moise spune doar despre Ruben „să nu fie puțini oamenii lui”?

R: Multe profeții de prosperitate au fost date altor triburi, dar nu și tribului lui Ruben. Scriptura nu spune acest lucru, dar putem vedea un motiv. Triburile lui Ruben, Gad și jumătatea tribului lui Manase au cerut pământ în afara Canaanului, pe malul estic al râului Iordan; tribul lui Ruben era cel mai sudic dintre triburile din est. Li s-a dat ceea ce au cerut, cu condiția să promită că vor ajuta celelalte triburi să-și obțină pământul. Din câte putem vedea, aceste triburi și-au ținut promisiunea. Dar râul Iordan era, în mod natural, foarte greu de traversat o mare parte a anului, iar triburile din est erau vulnerabile în fața edomiților, moabiților, amoniților, sirienilor și arabilor. În Canaan era suficient pământ, iar aceste triburi nu au dat dovadă de înțelepciune cerând pământuri mai greu de apărat în afara Canaanului. Poate că, atunci când au văzut că pot trăi pe acest pământ, s-au întrebat: „De ce să mergem mai departe?”

Astăzi sunt mulți care, când văd că ceva nu este rău, se întreabă și ei: „De ce să mergem mai departe?”. Dacă nu te îndepărtezi în mod flagrant de voia lui Dumnezeu, vrei să te afli în starea de „de ce să mergem mai departe” sau vrei să fii chiar în centrul voii lui Dumnezeu pentru tine? Un motiv bun pentru a merge mai departe era faptul că erau vulnerabili să fie nimiciți; atât din punct de vedere militar, cât și spiritual. Într-adevăr, pe vremea lui David nu mai auzi nimic despre cele două triburi și jumătate din est. La fel, dacă umbli cu Dumnezeu, dar te afli într-un loc vulnerabil, poate din cauza ispitei, în loc să te întrebi „de ce să mergem mai departe”, schimbă-ți circumstanțele sau ieși din acel loc.

Î: În Deuteronom 33:7, ce spune această binecuvântare despre Iuda?

R: Aceasta era o binecuvântare legată de putere, dar este diferită de binecuvântările de putere acordate lui Gad și Dan în Deuteronom 33:20-22. Această binecuvântare asupra lui Iuda se concentrează exclusiv pe faptul că Dumnezeu dă putere și ajutor pentru a proteja poporul Său.

Î: În Deuteronom 33:7, întrucât nu se menționează domnia lui Iuda, oare acest lucru arată că textul a fost compus după ce triburile din nord s-au separat, așa cum susține scepticul „Ghid al lui Asimov pentru Biblie”, p. 206?

R: Nu, ar fi la fel de valabil să spunem că nu s-ar fi făcut nicio mențiune despre domnia lui Iuda dacă textul ar fi fost scris înainte de David și de regatul unit, precum ar fi să spunem că a fost scris după perioada regatului unit. De fapt, întrucât acestea erau binecuvântări ale lui Moise, nu era nevoie nici să se menționeze, nici să nu se menționeze domnia lui Iuda.

Î: În Deuteronom 33:8-11, ce se spune despre Levi și loialitate?

R: După incidentul cu vițelul de aur, leviții au luat săbiile, ascultând de porunca lui Dumnezeu, și și-au ucis propriii compatrioți. Loialitatea față de Dumnezeu și loialitatea față de ceilalți israeliți ar fi, în mod normal, una și aceeași, dar atunci când acestea erau în conflict, leviții au ales să fie loiali lui Dumnezeu. Levi a fost blestemat să fie împrăștiat printre israeliți. Totuși, acesta este un exemplu de blestem transformat în binecuvântare.

Putem fi loiali față de Dumnezeu, față de țara noastră, față de un președinte, față de biserică, față de familie, față de o afacere, față de prieteni etc. Sperăm că nu există niciun conflict sau contradicție în loialitatea față de toți aceștia. Dar când există, trebuie să ne asigurăm că loialitatea noastră supremă este față de Dumnezeu, mai presus de țară, biserică, familie, afaceri sau prieteni.

Î: În Deuteronom 33:12, ce se spune despre Beniamin și siguranță?

R: Unii oameni se gândesc tot timpul la siguranță. Unii trăiesc într-o zonă în care trebuie să se gândească la siguranță aproape tot timpul, cum ar fi o țară devastată de război. Dar poți sta liniștit știind că Dumnezeu veghează asupra ta. Nu există nicio promisiune că creștinii nu vor suferi niciodată sau nu vor fi uciși. Dar nu vei muri până când Dumnezeu nu va dori să te ia acasă.

Există o poveste despre un avion prins într-o furtună, iar zborul a fost foarte agitat. Toată lumea părea speriată, cu excepția unei doamne în vârstă. Au întrebat-o de ce nu era speriată, iar ea a răspuns că știa că urma să-și vadă fiul. Fiul ei se afla în orașul în care urma să aterizeze. Dar ea mai avea un fiu, un credincios care murise. Ea a spus că nu știa dacă vor ateriza în siguranță sau nu, dar știa că, în orice caz, urma să-și vadă fiul.

Î: În Deuteronom 33:16, ar trebui să fie vorba despre favoarea lui Dumnezeu care se afla în „Sinai” sau în „tufiș”?

R: Deoarece vocalele nu erau scrise inițial, cuvântul este „SN”, care ar putea însemna fie Muntele Sinai, fie tufiș (ca în cazul tufișului aprins). Indiferent de asta, ideea rămâne aceeași. Îndreaptă-ți privirea spre Dumnezeu, care S-a arătat în mod supranatural, fie în tufișul aprins, fie pe Muntele Sinai.

Î: În Deuteronom 33:25, ce înseamnă promisiunea făcută lui Așer: „Fie ca puterea ta să fie pe măsura zilelor tale”?

R: Așer va avea un sfârșit bun; va fi puternic atâta timp cât va exista pe pământ, în loc să devină din ce în ce mai slab. Creștinii de astăzi au de ales pe măsură ce îmbătrânesc; s-ar putea să devenim mai slabi fizic și mental. Dar, sperăm că toți vom avea „putere pe măsura zilelor noastre” din punct de vedere spiritual. Ar trebui să ne străduim să „avem un sfârșit bun”, în loc să devenim mai slabi spiritual pe măsură ce mediul și circumstanțele noastre se schimbă. Trebuie să ne propunem în mod conștient să lăsăm o moștenire și să avem un sfârșit bun.

Î: În Deuteronom 33:18-19, ce fel de binecuvântare este aceasta pentru Zabulon și Isahar?

R: Aceste două triburi se aflau în extremul nord, iar tribul lui Așer era chiar lângă coastă, de la nord de Tir până la sud, în zona actualului Tel Aviv. Muntele menționat este probabil Muntele Tabor, care separă triburile lui Zabulon și Isahar. Pe lângă oferirea de jertfe neprihănite, această binecuvântare viza prosperitatea materială. Datorită pădurilor Libanului și asimilării cu fenicienii, ei au ajuns să fie foarte prosperi; însă acest lucru s-a întâmplat în detrimentul vieții lor spirituale. Pe vremea lui David nu se mai vorbea despre Așer sau Zabulon, o mare parte a tribului făcând parte din Fenicia. De fapt, arhitectul templului lui Solomon, Hiram, menționat în 1 Regi 7:13-14, era din Neftali din partea mamei și din Tir din partea tatălui. De fapt, în 1 Regi 9:10-12, Solomon i-a dăruit lui Hiram, împăratul Tirului, 20 de sate din Galileea. Ai putea spune că erau doar 20 de sate, dar nu ar fi trebuit să fie niciun sat. Solomon și-a construit templul folosindu-se de o prietenie importantă din lume. Această prietenie a avut un preț: cedarea a 20 de orașe ale poporului lui Dumnezeu unui rege păgân. Ar fi fost mai bine dacă templul nu ar fi arătat atât de frumos, fără a ceda poporul lui Dumnezeu păgânismului.

Î: În Deuteronom 33:20-23, ce înseamnă această profeție despre triburile lui Gad, Dan și puterea asemănătoare unui leu?

R: Aceste triburi erau de războinici, și s-a profețit că vor fi războinici puternici. Ca o paranteză, „Bășan” este regiunea fertilă din nord-estul Canaanului în care a migrat Dan. Este, de asemenea, legat de cuvântul ugaritic „basan”, care înseamnă viperă. Această profeție este foarte diferită de profeția de prosperitate pentru Zabulon și Isahar menționați înaintea lor, sau pentru Așer menționat după ei. Dumnezeu urma să le acorde succes lui Gad și lui Dan. Cu toate acestea, aceste triburi nu au dăinuit, ci au fost asimilate. Nu este suficient să fii un bun luptător; trebuie să fii atent și pentru cine lupți. S-a spus că cel de-al Doilea Război Mondial a fost câștigat datorită hotărârii Europei de Vest, oțelului american și sângelui rus, deoarece Rusia a suferit relativ mult mai multe pierderi umane decât America sau Occidentul. Dar poate că nu ar fi existat atât de multe pierderi dacă nu ar fi început cel de-al Doilea Război Mondial de partea greșită, ajutând Germania nazistă.

Î: În Deuteronom 34:1-12, cum ar fi putut fi scris Deuteronomul de Moise, având în vedere că se menționează moartea sa?

R: Majoritatea creștinilor consideră că ultimele două capitole din Deuteronom au fost consemnate după moartea lui Moise. Cel mai probabil, Moise nu a scris despre perioada de după moartea sa, deoarece în Deuteronom 33 se spune „el a spus” (la persoana a treia) în Dt 33:2, 7, 8, 12, 13, 18, 20, 22, 23, 24. Cu toate acestea, era obișnuit ca oamenii să scrie despre ei înșiși la persoana a treia. Indiferent de asta, cel puțin capitolul 34 ar fi putut fi scris de autorul cărții Iosua sau chiar de Iosua însuși.

Î: În Dt 34:1-2, cum a văzut Moise „toată” țara?

R: Când cuiva i se dădea în stăpânire un pământ, de exemplu prin cumpărare, acesta „vizita în mod oficial pământul” pe care urma să-l stăpânească. Cuvântul „tot” de aici nu înseamnă fiecare picior pătrat (chiar și pământul de dincolo de fiecare munte și clădire). Mai degrabă, înseamnă că Moise a văzut țara în ansamblu.

Î: În Deuteronom 34:4, cum reacționezi când Dumnezeu îți permite să vezi ceva de la distanță, dar fără să faci parte din acel lucru?

R: Uneori Dumnezeu face acest lucru ca măsură disciplinară, alteori pentru protecția noastră, alteori se va amâna, iar alteori nu vedem motivul. Uneori Dumnezeu ne poate da ceva, cum ar fi o moștenire, dar nu o dobândim decât mai târziu, chiar dacă am vrea totul acum. Indiferent de situație, nu ar trebui să fim amărâți, ci să realizăm că ceea ce face Dumnezeu este ceea ce este cel mai bine pentru slava Sa.

La fel ca noi, Moise putea privi înapoi la viața sa și la popor cu un amestec de împlinire și dezamăgire, cu satisfacție fericită și durere.

Deci, este adevărat că Moise nu a intrat niciodată în țara Canaanului? Poate că nu este adevărat, deoarece Moise și Ilie au vorbit cu Isus pe Muntele Schimbării la Față, în Matei 17:1-3. Deși muntele nu este specificat, dacă se afla în Canaan, atunci Moise a ajuns acolo până la urmă.

Î: În Deuteronom 34:5, de ce a fost Moise îngropat într-un loc secret?

R: Moise s-a urcat singur pe Muntele Nebo, așa că niciun om nu a văzut unde a murit. Scriptura nu spune, dar există două ipoteze.

Iosifus, scriitorul evreu, a spus că, dacă locul ar fi fost cunoscut, israeliții ar fi putut face un idol din trupul lui Moise. Vezi „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, p. 311, pentru mai multe detalii.

Iuda 9 spune că arhanghelul Mihail și Satana s-au luptat pentru trupul lui Moise. S-ar putea să aibă legătură cu acest lucru sau cu faptul că Moise urma să i se arate mai târziu lui Isus la Schimbarea la Față.

Î: În Deuteronom 34:7, cum se poate ca Moise să fi avut 120 de ani și să fi fost încă puternic, cu o vedere bună?

R: Dumnezeu poate păstra tinerețea și poate chiar să o redea, așa cum arată Iov 33:25, Psalmul 103:5 și, posibil, Psalmul 110:3.

Î: În Deuteronom 34:7, era Moise la fel de puternic ca în tinerețe, sau nu mai putea să iasă și să intre, așa cum spune Deuteronom 31:2?

R: Moise era puternic, la fel ca atunci când era mai tânăr. Dar, așa cum spune și Deuteronomul 31:2, Moise suferise o oarecare pierdere a mobilității, întrucât „nu mai era în stare să iasă și să intre”. Totuși, în Deuteronomul 34:1, Moise încă putea urca pe Muntele Nebo, deoarece „trebuia să meargă la o înmormântare”. Adevăratul motiv pentru care Moise nu a putut intra în Țara Promisă este prezentat în Deuteronom 31:3, unde Moise le spune oamenilor că Dumnezeu i-a spus că va muri chiar înainte de a ajunge în Țara Promisă. De aceea, Moise i-a încredințat conducerea poporului lui Iosua, conform Deuteronom 31:1-8.

Î: În Deuteronom 34:9, în ce alte pasaje din Vechiul Testament a coborât Duhul Domnului asupra oamenilor?

R: Iată o listă din „The MacArthur Bible Commentary”, p. 245.

Exodul 31:3; 35:30,31 – asupra lui Bezalel, pentru a-i da pricepere

Numeri 11:17 – Moise

Numeri 11:25 – Cei șaptezeci de bătrâni

Numeri 24:2 – Balaam, când a profețit despre Israel

Deuteronom 34:9 – Iosua, care urma să-i succeadă lui Moise

Judecători 3:10 – Otniel

Judecători 6:34 – Ghedeon

Judecători 11:29 – Ieftae

Judecători 14:6, 19; 15:14 – Samson

1 Samuel 10:10; 11:6; 19:23 – Saul

1 Samuel 16:13 – David

1 Samuel 19:20 – Trimișii regelui Saul

1 Cronici 12:18 – Amasai

2 Cronici 24:20 – Zaharia

Isaia 61:1 – Isaia

Ezechiel 3:24; 11:5 – Ezechiel

Exodul 28:3 – duhul înțelepciunii dat celor care au confecționat veșmintele preoțești.

Î: În Deuteronom 34:10, cum a putut Moise să scrie că a fost un profet mai mare decât Isus? (O întrebare pusă de un ateu)

R: Mulți creștini conservatori nu cred că Moise a scris epilogul la Deuteronom după ce a murit. Trebuie să recunosc, totuși, că este prima dată când aud de un ateu care crede că Moise a scris după propria sa moarte. Oricum ar fi, răspunsul este același.

Deuteronomul 34:10 spune: „De atunci, nu s-a mai ridicat în Israel un profet ca Moise.” Autorul epilogului la Deuteronom a avut dreptate, deoarece acesta a fost scris cu mult înainte de venirea lui Isus.

Totuși, trebuie să le recunoaștem ateilor meritul pentru sârguința cu care cercetează Biblia și pentru perspicacitatea de a observa probleme pe care nimeni altcineva nu le vede.

Î: În Deuteronom, cine a scris de fapt cartea?

R: Deuteronomul a fost rostit de Moise (Dt 1:1-5; 4:1; 4:44-46; 5:1; 29:1-2) sau scris de el (31:9; 31:22,24-26). S-a întâmplat în jurul anului 1406 î.Hr., deși partea referitoare la moartea lui Moise a fost probabil scrisă puțin mai târziu. „Criticii superiori” liberali au susținut că a fost scrisă de altcineva, fie în anul 701 î.Hr., fie între anii 520-400 î.Hr., fie în timpul reformei lui Iosia. Iată câteva argumente care susțin opinia general acceptată, conform căreia cartea a fost scrisă de Moise.

1) Un element cheie al reformei lui Iosia a fost interzicerea jertfelor în orice alt loc în afară de Ierusalim, și nu ar avea sens ca o carte scrisă mai târziu să menționeze jertfe la Sihem, pe Muntele Ebal și pe Muntele Gerizim, fără a face absolut nicio referire la Ierusalim. Ierusalimul era menționat în tăblițele de la Ebla din secolul al XXIV-lea î.Hr., așa că te-ai aștepta ca o scriere din vremea lui Iosia (c. 620 î.Hr.) să menționeze templul din Ierusalim măcar o dată.

2) Amaleciții sunt menționați în Deuteronom 25:17-19. Deși erau un dușman redutabil pe vremea lui Moise și încă existau pe vremea lui David, dispăruseră de mult în vremurile ulterioare.

3) În Deuteronom 17:14-20, ar părea ciudat să se menționeze că într-o zi vor avea un rege, dacă aveau deja regi de multe secole.

4) Detaliile precise privind geografia din Deuteronom 2:8, 10, 13, 36; 3:14, 17 ar fi, în cel mai bun caz, inutile și, mai probabil, necunoscute pentru un scriitor ulterior.

5) În Deuteronom 3:17, de ce se vorbește despre Chinnereth/Kinnereth? Acesta era numele Mării Galileei când au sosit pentru prima dată israeliții, dar nu și mai târziu.

6) După cum s-a menționat anterior, textul corespunde tratatelor de suzeranitate din perioada 2000-1000 î.Hr., dar nu și celor ulterioare.

Î: În Deuteronom, cum știm, din scrierile lui Filon Evreul, că ceea ce avem noi este ceea ce a fost scris inițial?

R: Ca creștini, avem încredere că Vechiul Testament validat de Hristos este Vechiul Testament pe care îl avem. De altfel, pentru musulmani, Coranul lor spune că lui Isus i-a fost dată Tora în Sura 5:46. Avem manuscrise timpurii din vremea lui Hristos, aspect abordat în următoarea întrebare. Cu toate acestea, există o linie suplimentară de dovezi. Filon din Alexandria a fost un erudit evreu care a trăit între anii 15/20 î.Hr. și 50 d.Hr. El a scris în limba greacă, dar este curios faptul că citatele sale din Vechiul Testament în limba greacă se potrivesc mai bine cu textul masoretic ebraic decât cu Septuaginta greacă. El a analizat în detaliu semnificația diferitelor versete. Iată versetele la care s-a referit în Deuteronom.

1:17, 31, 43; 4:1, 4, 6, 12, 19, 29, 39; 5:16, 27, 31; 6:7, 10, 11, 13; 7:1, 7; 8:2, 3, 12, 14, 15, 17, 18; 9:5; 10:9, 10, 16, 17, 18, 20-22; 11:8; 12:28, 31; 13:1, 4, 6; 14:1, 4, 10; 15:1, 6, 8, 12, 16; 16:3, 19-22; 17:6, 15, 18; 18:18; 19:14-17, 19; 20:1, 5, 10, 19, 20; 21:10, 14, 15, 17-21, 23; 22:8, 10, 13, 27; 23:1-5,12-14,16,18,19,21; 24:4,7,10,15,19,20; 25:4,11-13,17,18; 26:1,13; 27:2,3,9,15,17,19; 28:12, 15, 23, 28, 33, 65; 29:4; 30:4, 9-12, 14-15, 20; 32:4, 5, 7, 8, 13, 15, 18, 32, 34, 39; 33:1, 4, 6, 9; 34:4-6, 10

Î: În Deuteronom, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există astăzi?

R: Iată cele mai vechi dintre ele.

Manuscrisele pre-niceene ale Deuteronomului

Sulurile de la Ketef Hinnom datează din perioada 650-587 î.Hr., sunt scrise pe argint (de aceea au supraviețuit) și conțin fragmente din Exodul 20:6; Numeri 6:24-26; Deuteronomul 5:10; 7:9; Neemia 1:5; și Daniel 9:4.

Manuscrisele de la Marea Moartă: (înainte de Hristos) 29 de manuscrise distincte. „Manuscrisele de la Marea Moartă astăzi”, p. 30. Conform lucrărilor „Manuscrisele de la Marea Moartă traduse: Textele de la Qumran în limba engleză”, ediția a II-a, și „Manuscrisele de la Marea Moartă în limba engleză”, ediția a IV-a, acestea sunt:

4QPaleoDeut[r] conține Deuteronomul 19:2-3

1Q4

1Q5

2Q10

2Q11

2Q12

4Q28 (= 4QDeut a) (Deuteronom 23:36?; 24:1-8) (175-150 î.Hr.)

4Q29 (= 4QDeut b) (Deuteronomul 29:24-27; 30:3-14; 31:9-17, 31:24-32:3) prezintă asemănări cu textul ebraic care stă la baza Septuagintei. (Datat între 150 și 100 î.Hr.)

4Q30 (= 4QDeut c) (120 de versete din 19 capitole, inclusiv 31:16-19) (c. 150-100 î.Hr.) Dt 3:25-26; 4:13-17,31-32; 7:3-4; 8:1-5; 9:11-12,17-19,29; 10:1-2,5-8; 10:8-12; 11:3,9-13,18; 12:18-19,26,31; 15:1-4, 15-19; 16:2-3, 6-11, 21-22; 17:1-5, 7, 15-20; 18:1; 26:19; 28:1-14,20,22-25,29-30,48-50,61; 29:17-19; 31:16-19; 32:3

4Q31 (= 4QDeut d) (Deuteronomul 2:26-33; 3:14-29; 4:1)

4Q32 (fragmente din Deuteronom 3,8)

4Q33 (=4QDeut[f]) fragmente din 93 de versete: Dt 4:24-26; 7:22-25; 8:2-14; 9:6-7; 17:17-18; 18:6-10,18-22; 19:17-21; 20:1-6; 21:4-12; 22:12-19; 23:21-26; 24:2-7; 25:3-9; 26:18-19; 27:1-10

4Q34 „este practic identic cu tradiția care stă la baza Textului Masoretic în ceea ce privește ortografia, împărțirea în paragrafe și conținutul.” Enciclopedia Manuscriselor de la Marea Moartă, vol. 1, p. 199

4Q35 (Deuteronom 1-2, 31, 33 în Septuaginta greacă)

4Q36

4Q37 (=Deuteronomul(j)) (include Deuteronomul 32 și Exodul 12:43-13:5)

4Q38 (11 fragmente din Deuteronom 5, 11, 19, 20, 23, 25, 26, 32) Acestea aparțin probabil a două manuscrise diferite.

4Q39

4Q40

4Q41

4Q42

4Q43 (=4QDt(p)) conține Dt 6:4-11

4Q44 Deuteronomul 32:37-43 este în concordanță cu textul ebraic care stă la baza Septuagintei.

4Q45 92 de versete

4Q46 paleo-Deuteronom (250-200 î.Hr.) Deuteronom 26:14-15

4Q122 (Septuaginta greacă)

5Q1 (c. 200-165 î.Hr.) capitolele 7, 8, începutul capitolului 9.

6Q3 (câteva litere din Deuteronom 26:19)

11Q3 (=11QDeut) Deuteronomul 1:4-5

Dicționarul biblic Wycliffe, pp. 436-438, menționează că există 25 de exemplare, dar este posibil ca acesta să nu includă fragmentele din Septuaginta. Noul Dicționar Internațional al Bibliei, p. 261, menționează că există cel puțin 14 manuscrise diferite ale Deuteronomului numai în peștera 4.

Multe filacterii și mezuzot (purtate pe frunte și, respectiv, pe brațe) din Exod și Deuteronom se regăsesc printre Manuscrisele de la Marea Moartă, conform lucrării „The Dead Sea Scrolls Today”, p. 33.

Papirusul Nash, datat în anul 150 î.Hr., conține Cele Zece Porunci combinate din Exodul 20:2-17 și Deuteronomul 5:6-6:4f. Acesta a fost cel mai vechi text biblic cunoscut până la descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă. O fotografie a acestuia se găsește în „New International Dictionary of the Bible”, p. 228.

Septuaginta este o traducere greacă a Vechiului Testament și a apocrifelor. Conform lucrării *The Encyclopedia of Religious Knowledge*, p. 746, avem fragmente din Septuaginta ale cărții Deuteronom care datează din secolul al II-lea î.Hr.

În „Manuscrisele Bibliei grecești”, p. 34, se menționează că există peste o sută de copii ale textului grecesc al Deuteronomului 17-33. Cea mai veche copie datează din secolul al II-lea î.Hr. (fragmentul B din Papirusul Rylands 458), conține Deuteronomul 25:1-3 și se află la Biblioteca John Rylands din Manchester, Anglia. Un alt fragment din Deuteronom 31:28-30 și Deuteronom 32:1-7 datează din secolul I î.Hr. Puteți vedea imagini ale acestora, împreună cu mai multe detalii, în „Manuscrisele Bibliei grecești”, pag. 60-61. În Galeria Freer din Washington se află o copie a cărților Deuteronom și Iosua din secolul al V-lea d.Hr. Puteți vedea o imagine a unei foi, cu Deuteronom 10:6-15, în cartea „Manuscripts of the Bible”, paginile 84-85.

Papirusul Fouad Inv. 266 cuprinde peste o sută de fragmente din Deuteronom 17-33 în limba greacă. Acesta datează din secolul I î.Hr. Printre alte pasaje, conține Deuteronom 31:28-30; 32:1-7.

Nahal Hever (50 î.Hr. – 50 d.Hr.) conține XHev/Se3 din Deuteronom 9:5-6, 21-23

La Masada (înainte de anul 69 d.Hr.) a fost descoperit Mas1C, care conține Deuteronomul 33:17-21; 34:2-6

Situl Wadi Murabba’at (c. 132 d.Hr.) a păstrat Deuteronomul 10:1-3; 11:2-3; 12:25-26; 14:29; 15:1 sau 2, denumit Mur 2.

În ansamblu, în Manuscrisele de la Marea Moartă, la Masada, Nahal Hever și Wadi Murabba’at s-au păstrat următoarele 620,5 versete în ebraică din cele 959 de versete din Deuteronom (64,7 %).

1:1-17, 22-25, 29-39, 41, 43-46; 2:1-6, 8, 24-36; 3:14-29; 4:1, 13-17, 24-26, 30-34, 47-49; 5:1-33; 6:1-11; 7:2-7, 12-26; 8:1-20; 9:1-2, 5-7, 10-14, 17-19, 21-23, 27-29; 10:1-3, 5-12, 14-15; 11:2-4, 6-13, 18, 27-32; 12:1-5, 11-12, 18-19, 22, 25-26, 31; 13:1-14, 16, 19; 14:1-4, 19-22, 24-29; 15:1-6, 8-10, 14-19; 16:2-4, 6-11, 21-22; 17:1-5, 6?, 7, 12-20; 18:1, 6-10, 18-22; 19:2-3, 8-21; 20:1-19; 21:4-12, 16?, 23; 22:1-9, 11-19; 23:6-8, 12-16, 22-26; 24:1-8, 10-22; 25:1-9, 14-19; 26:1-5, 14-15, 18-19; 27:1-10, 24-26; 28:1-18, 20, 22-25, 29-30, 44-50, 61, 67-68; 29:2-5, 9-20, 22-27; 30:3-14,16-20; 31:1-19,24-30; 32:1-3,6-11,13-14,17-29,33-35,37-43; 33:1-24,29; 34:1-6,8?.

Manuscrisul Oriental 7594 al Muzeului Britanic, copt sahidic, Deuteronom 1:39-2:19; 4:49-8:3; 9:7-13:17; 14:18-18:10; 19:1-20:6; 22:3-26:10; 28:1-6,9-12; 28:14-31:10; 31:12-34:2; Iona 1:1-4:11; Faptele Apostolilor 1:1-20:4; 20:6-24:16; 26:7; 26:20-27; 27:10-16; 26:21 și următoarele-26a; 26:32-27:7; 27:10-16, 21 și următoarele-26a; 27:29 și următoarele-28:20; 28:23-27, 30-31

Manuscrisele biblice creștine, datând de aproximativ 350 d.Hr., conțin Septuaginta Vechiului Testament, inclusiv Deuteronomul. Conform Enciclopediei cunoștințelor religioase, p. 746, papirusurile Chester Beatty (secolele II-IV d.Hr.) conțin Deuteronomul. Codexul Freer din Washington (secolele IV/V) conține Deuteronomul 10:6-15.

Recenzia lucianică a fost o copie a Septuagintei realizată de Lucian, un prezbiter și martir (312 d.Hr.) din Antiohia. El a corectat gramatica și stilul grecesc.

Vaticanus (325-350 d.Hr.) conține întreaga carte a Deuteronomului

Sinaiticus (340-350 d.Hr.) conține fragmente din Deuteronomul 3:8-4:21; 28:68-30:16.

Alexandrinus (c. 450 d.Hr.) conține întreaga carte a Deuteronomului

Samarii și-au realizat propria copie a Torei în secolul al II-lea î.Hr., deși cele mai vechi copii samarite care s-au păstrat datează din Evul Mediu. „Manuscrisele de la Marea Moartă astăzi”, pp. 125-126.

O traducere siriacă a Septuagintei a fost realizată de episcopul Paul de Tella (616-617 d.Hr.), pe care o mai avem și astăzi, conform lucrării „Manuscrisele Bibliei grecești”, p. 35 (nota de subsol).

Scriitorii bisericii timpurii au recunoscut Deuteronomul ca parte a Bibliei. Vezi următoarea întrebare pentru o listă completă anterioară Conciliului de la Niceea.

Î: Care dintre scriitorii timpurii au făcut referire la Deuteronom?

R: Scriitorii din perioada pre-niceeană care au citat sau au făcut aluzie la versete din Deuteronom sunt următorii. Cei subliniați afirmă că Moise a scris cartea.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează Deuteronomul 13:8-9 în 1 Clement, cap. 29, vol. 1, pp. 12-13.

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), cap. 8, p. 142, citează Deuteronomul 10:16.

Iustin Martirul (c. 138-165 d.Hr.) citează Deuteronomul 32:15 ca fiind „de la Moise” în Dialogul cu Trypho Iudeul, cap. 20, p. 204. De asemenea, el citează din Deuteronomul 10:16 ca fiind de la Moise în aceeași lucrare, cap. 126, p. 262

Meleto/Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) a inclus Deuteronomul printre cărțile Vechiului Testament în scrisoarea sa către Onisim, *Despre Paște*, p. 72. Păstrată în *Istoria bisericească* a lui Eusebiu, cartea 4, capitolul 26.

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) citează Deuteronomul 5:8 ca fiind „cuvintele lui Moise” în lucrarea sa *Împotriva ereziilor*, cartea 3, capitolul 6.5, p. 420.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează din Deuteronom în multe locuri, inclusiv Deuteronom 6:4 ca fiind al lui Moise în „Îndemnul către păgâni”, cap. 8, p. 195, și același verset în „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 5, cap. 14, p. 471.

Tertulian (198-220 d.Hr.) „În același sens, și în Deuteronom” și apoi citează Deuteronomul 6:4,12; 11:27; 12:2,3,30; 13:1,6,16; 27:15, în *Scorpiace*, cap. 2, p. 635

Teodot, probabil montanist (ca. 240 d.Hr.), citează jumătate din Deuteronom 17:6 în „Extrase din Teodot”, cap. 13, p. 44

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează Dt 9:3 ca fiind al lui Moise. „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 6, cap. 27, p. 88. El discută, de asemenea, Deuteronomul 5:22, spunând: „Și Moise nu a tăcut cu privire la acest punct, când spune că există trei cuvinte ale lui Dumnezeu: «întuneric, întunecime, furtună», și nu a adăugat nimic mai mult.” „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 8, cap. 1, p. 118

Origen (240 d.Hr.) se referă la Deuteronom menționându-i numele. „Comentariu la Cântarea Cântărilor”, cartea 3, capitolul 6, pagina 187

Novatian (250/254-256/7 d.Hr.) citează Deuteronomul 8:3 ca fiind „cuvântul legii” în *Despre mâncărurile evreiești*, cap. 5, p. 648

Novatian (250/254-256/7 d.Hr.) citează Deuteronomul 32:8 ca „Deuteronom” în Tratatul privind Trinitatea, capitolul 17, pagina 627

„Tratatul împotriva lui Novatian” (250/4-256/7 d.Hr.) citează Dt 1:17 ca fiind din Deuteronom.

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează din „Deuteronomul” în Tratatul 12, cartea a treia, 18.

Ciprian din Cartagina (c. 246-258 d.Hr.) „În Isaia… în Psalmul 117… De asemenea, în Zaharia… De asemenea, în Deuteronom:… De asemenea, în Iisus [Iosua], fiul lui Nave” Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, cap. 2.16

Grigorie Taumaturgul (240-265 d.Hr.) citează Deuteronomul 22:26,27 așa cum apare în Deuteronom. Epistola canonică, Canonul 1, p. 18.

Dionisie din Alexandria (246-256 d.Hr.) citează Dt 19:14 în Epistola 7 către Filimon, un prezbiter, p. 102

Dionisie al Romei (259-269 d.Hr.) menționează „Moise în marele cântec din Deuteronom” în „Împotriva sabelienilor”, capitolul 2, p. 365.

Adamantius (c. 300 d.Hr.) (implicit) citează Deuteronomul 25:4 ca provenind din Legea lui Moise. „Dialogul despre credința adevărată”, prima parte, cap. 22b, p. 65

Victorinus din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) face aluzie la Deuteronomul 32:8 ca fiind „Legea”, în Comentariul la Apocalipsa, din capitolul al nouălea, 13,14, p. 352.

Metodiu din Olimp și Patara (270-311/312 d.Hr.) citează din Deuteronomul 32:32,33 ca fiind cuvintele lui Moise. „Ocazia celor zece fecioare”, Discursul 5, p. 327

Atanasie din Alexandria (318 d.Hr.) citează o parte din Deuteronomul 30:14 ca fiind a lui Moise. Atanasie, „Împotriva păgânilor”, cap. 30.1, p. 29

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) spune: „Moise spune, de asemenea, în Deuteronom” și citează Deuteronomul 28:66 în Epitome a Institutelor divine, cap. 46, p. 241

După Conciliul de la Niceea, printre cei care au făcut referire la Deuteronom se numără:

Eusebiu din Cezareea (318-339/340 d.Hr.)

Afrahat Sirianul (337-345 d.Hr.)

Hegemonius din Sirmium (c. 351 d.Hr.), citându-l pe Archelaus (262-278 d.Hr.), face referire la Deuteronomul 18:15 al lui Moise. Disputa cu Manes, cap. 42, p. 217

Hilariu din Poitiers (355-367/368 d.Hr.)

Atanasie (325-373 d.Hr.)

Efraim Sirianul (350-378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.)

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.) citează Deuteronomul 13:6; 13:8-9 (Septuaginta) ca fiind ale lui „Moise” și din „Cartea Deuteronomului”, Scrisoarea 3, cap. 17.1, p. 58

Didim cel Orb (398 d.Hr.) citează Deuteronomul 32:8 ca fiind din Deuteronom. Comentariu la Zaharia 11, p. 272

Cartea siriacă a Treptelor (Liber Graduum) (350-400 d.Hr.) citează din Deuteronom 27:24 ca fiind „spus în Lege”. Memra 22, cap. 10, p. 259. De asemenea, citează din Deuteronom 5:16-22; 6:4 și 32:15. Face aluzie la Deuteronomul 6:5; 19:14,21; 22:1; 32:4.

Rufinus (374-406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.)

Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.)

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific despre Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Tora, Iov, Iosua, fiul lui Nave, Judecători, Rut, Samuel și Regi (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia. Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.

Pelagianul Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.) face referire la Deuteronom 24:1-2. Comentariu la Maleahi, cap. 2, p. 412. Face referire la Deuteronom 29:23. Comentariu la Osea, cap. 11, p. 87

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.)

Ioan Casian (419-430 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (423-458 d.Hr.).

Î: În Deuteronom, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic, Septuaginta greacă și alte versiuni?

R: Iată câteva dintre ele, extrase din cele 959 de versete din Deuteronom. Cu excepția cazurilor în care se specifică altfel, prima frază este textul masoretic (MT), iar a doua este Septuaginta (LXX).

Deuteronomul 1:1 „Arabah” vs. „Marea Roșie” (un manuscris al Septuagintei, Targum, Vulgata)

Dt 1:4 „în Edrei” vs. „și în Edrei” (Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Dt 1:8 „Domnul” vs. „Eu” (Pentateuhul samaritean, Septuaginta)

Deuteronom 2:5 „Nu vă voi da țara lor, nici măcar cât un pas al tălpii piciorului, căci i-am dat muntele Seir lui Esau ca stăpânire.” vs. „Nu vă voi da din țara lor nici măcar cât să vă puneți piciorul, căci am dat muntele Seir copiilor lui Esau ca moștenire.” (Septuaginta)

Deuteronomul 2:8 și 10:6-7 se bazează pe Numeri 20:17-18 și Numeri 33:31-38a din Pentateuhul Samaritean. (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 937)

Deuteronom 2:37 „și tot” vs. „chiar tot / exact așa cum” (Septuaginta, Targum)

Deuteronom 3:9 și Deuteronom 4:48 „Sion” vs. „Siryon” (Septuaginta) vs. „Sirion” (siriacă)

Deuteronom 3:12 „pe lângă defileul Arnonului” vs. „la marginea defileului Arnonului”

Deuteronom 5:5 „cuvânt” vs. „cuvinte” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Pentateuhul Samaritean, Septuaginta, siriacă, Vulgata, Targum)

Deuteronom 5:15 „Adu-ți aminte” (MT) vs. „Și să-ți aduci aminte” (Manuscrisele de la Marea Moartă) (The Meaning of the Dead Sea Scrolls, p. 112)

Deuteronom 5:15 „Ziua Sabatului” (MT, SP, LXX) vs. „Ziua Sabatului, ca s-o sfințești. Căci în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și tot ce este în ele, și S-a odihnit în ziua a șaptea; de aceea a binecuvântat Domnul ziua Sabatului și a sfințit-o.” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4QDt41) (The Meaning of the Dead Sea Scrolls, p. 112)

Deuteronomul 5:21 este urmat imediat de Deuteronomul 27:2-7 în Pentateuhul samaritean. (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 937)

Deuteronom 8:4 „bășici” vs. „bătături” (Septuaginta)

Deuteronom 9:24 „am cunoscut” vs. „el a cunoscut” (Pentateuhul Samaritean, Septuaginta)

Deuteronom 9:28 „Ca nu cumva țara” vs. „Ca nu cumva poporul țării” (Septuaginta, Pentateuhul Samaritean)

Deuteronom 10:13 „Domnul” vs. „Domnul Dumnezeul tău” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, siriacă)

Deuteronom 11:13 „poruncile Mele” vs. „fiecare poruncă” (Septuaginta)

Deuteronom 11:14 „Eu” vs. „el” (Pentateuhul samaritean, unele versiuni ale Septuagintei, Vulgata, o citare din mezuză din Manuscrisele de la Marea Moartă) Pentru mai multe informații, consultați The Expositor’s Bible Commentary, vol. 3, p. 90.

Deuteronom 11:30 „stejari sau terebinte” vs. „stejar” (Septuaginta, siriacă)

Deuteronom 11:30 „Moreh” (MT, Septuaginta) vs. „Moreh, vizavi de Sihem” (Pentateuhul Samaritean. A se vedea The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 938)

Deuteronom 12:5 „locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul vostru” (MT, Septuaginta) vs. „locul pe care l-a ales Domnul” (Pentateuhul Samaritean)

Deuteronom 12:14 „în locul pe care îl va alege Domnul” (MT, Septuaginta) vs. „în locul pe care l-a ales Domnul” (Pentateuhul samaritean. The Meaning of the Dead Sea Scrolls, p. 95.)

Deuteronom 12:28 „vă poruncesc” vs. „vă poruncesc astăzi” (Pentateuhul samaritean, siriacă) (Nota de subsol din NRSV precizează că „astăzi” apare în textul grecesc, dar versiunea Septuagintei lui Brenton nu menționează acest lucru.)

Deuteronom 13:6 „fiul mamei tale” vs. „fiul tatălui tău sau fiul mamei tale” (Samaritean, Septuaginta, Targum) (Nu există nicio schimbare de sens în acest context)

Deuteronom 14:13 „vulturul negru” vs. „vulturul negru/șoimul” în Septuaginta, Pentateuhul Samaritean și unele manuscrise ebraice.

Deuteronom 15:2 „să-l ceară de la vecinul său și de la fratele său” (MT, Pentateuhul Samaritean) vs. „să-l ceară de la vecinul său” (Septuaginta) vs. „să-l ceară” (4QDeut( c ))

Deuteronom 18:15, 18-19 „… un profet din mijlocul vostru, dintre frații voștri. Unul ca mine – îl veți asculta… Voi ridica pentru ei un profet din rândul fraților lor, ca tine; și voi pune cuvintele Mele în gura lui: și el le va spune tot ce-i voi porunci. Și va fi așa: oricine nu va asculta cuvintele Mele pe care le va rosti în numele Meu, îi voi cere socoteală.” (Textul masoretic) vs. „…un profet dintre frații voștri, ca mine; pe el să-l ascultați (plural)… Vă voi ridica un profet dintre frații voștri, ca voi; și voi pune cuvintele Mele în gura lui, iar el le va spune tot ce-i voi porunci. Și orice cuvinte va rosti acel profet în numele Meu, voi lua răzbunare asupra lui.” (Septuaginta) vs. „…un profet ca mine, dintre frații voștri. Pe el îl veți asculta în toate lucrurile, orice v-ar spune. Și se va întâmpla ca orice suflet care nu va asculta de acel profet să fie nimicit cu desăvârșire din mijlocul poporului.” (Qumran 4QTest, Faptele Apostolilor 3:22-23) (The Expositor’s Bible Commentary, vol. 9, pp. 299-300)

Deuteronom 18:19 „i-a cerut aceasta” (MT) vs. „să se răzbune pe el” (LXX, Eusebiu din Cezareea)

Deuteronom 20:8 „ofițeri” (MT, Pentateuhul Samaritean, Septuaginta) vs. „judecători” (4QDeut(k2)) Biblia Manuscriselor de la Marea Moartă, p. 174

Deuteronom 20:8 „ca să nu se descurajeze inima fraților săi” (MT, Targum) vs. „ca să nu descurajeze inima fratelui său” (Pentateuhul Samaritean, Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Dt 20:19 „omul este copacul câmpului” vs. „Sunt oare copacii câmpului oameni?” (o singură literă diferență)

Deuteronom 23:2 „adunarea lui YHWH; niciunul dintre ai lui să nu intre în adunarea lui YHWH până la a zecea generație” vs. „adunarea Domnului”

Deuteronom 25:11 „părțile lui intime” vs. „carnea lui” (Pentateuhul Samaritean)

Deuteronom 26:3 „mărturisește astăzi pe Domnul, Dumnezeul tău” vs. „mărturisește astăzi pe Domnul, Dumnezeul meu” (Septuaginta)

Dt 27:4 „Muntele Ebal” (MT, Septuaginta) vs. „Muntele Gerizim” (Pentateuhul samaritean și latina veche/italică) [Samaritenii au schimbat probabil acest lucru pentru a-și susține mai bine afirmația că Gerizim, și nu Ierusalimul, era muntele unde trebuiau să se închine.] Vezi The Expositor’s Bible Commentary, vol. 3, p. 161 pentru mai multe informații.

Deuteronom 28:30 schimbă „și-a apucat părțile intime” (sgl) în „și-a apucat carnea” (yshbn) (Pentateuhul samaritean)

Deuteronom 28:11 „vite … pământ” (MT, unele versiuni ale Septuagintei, Pentateuhul Samaritean) vs. „p[ământ, … v[ite]” (4QDeut( c ), unele versiuni ale Septuagintei)

Deuteronom 29:10 „conducătorii voștri, triburile voastre, bătrânii voștri” vs. „căpeteniile triburilor voastre, bătrânii voștri” (Septuaginta conform lui Brenton) vs. „triburile voastre, bătrânii voștri” (siriacă, greacă conform notei de subsol din NRSV)

Dt 29:11 „copiii voștri, soțiile voastre” (MT) vs. „soțiile voastre și copiii voștri” (Septuaginta) vs. „copiii voștri și [soțiile] voastre” (1QDeut(b)) Biblia Manuscriselor de la Marea Moartă, p. 186

Deuteronom 30:9 „vitele… pământul” (MT) vs. „pământul… vitele” (4Deut(b), Pentateuhul Samaritean, Septuaginta) Biblia Manuscriselor de la Marea Moartă, p. 187

Dt 30:11 „departe” (MT) vs. „departe de voi” (4QDeut(b), Septuaginta) Biblia Manuscriselor de la Marea Moartă, p. 187

Deuteronom 30:16 „pe care ți le poruncesc” vs. „Dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care ți le poruncesc” (Septuaginta)

Deuteronom 29:29 „pentru noi și pentru copiii noștri” are puncte speciale deasupra.

Dt 31:1 „s-a dus și a vorbit” vs. „terminase de spus totul” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Deuteronom 31:7 „Veți merge” vs. „Veți aduce” (unele texte masoretice, Pentateuhul samaritean, Vulgata)

Deuteronom 32:6 „s-a pocăit” vs. „a iertat” (Pentateuhul Samaritean) (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 938)

Deuteronom 32:8 „El a stabilit hotarele popoarelor, după numărul copiilor/fiilor lui Israel” (Textul Masoretic) vs. „El a stabilit hotarele națiunilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu” (Septuaginta, Manuscrisele de la Marea Moartă, Clement din Roma, Iustin Martirul, Clement din Alexandria, Origen, Novatian, Victorinus din Petau) vs. „fiii lui Dumnezeu” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q37, Symmachus, latina) vs. „fiii lui Adam”

Deuteronom 32:10 „l-a găsit” vs. „l-a susținut” (Pentateuhul Samaritean, Septuaginta)

Deuteronom 32:13 „a mâncat” vs. „l-a hrănit cu” (Pentateuhul Samaritean, Septuaginta, siriacă)

Deuteronom 32:15 „Ieșurun” vs. „Iacov a mâncat până s-a săturat; Ieșurun” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Pentateuhul samaritean, Septuaginta)

Deuteronom 32:19 „a văzut-o” vs. „a văzut-o și a fost gelos” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Deuteronom 32:43 „națiuni” vs. „ceruri” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q44, Septuaginta)

Deuteronom 32:43 (lipsit) (MT) vs. „Toți îngerii lui Dumnezeu să-L venereze.” (Septuaginta, Evrei 1:6 și sulul de la Marea Moartă 4Q44 (=4QDeut(q), Ioan Gură de Aur (decedat în 407 d.Hr.) Omilii la Evrei, Omilia 4 nr. 2, p. 382-383)

Deuteronom 32:43 „slujitori” vs. „copii” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q44 (=4QDeut(q)), Septuaginta)

Deuteronom 32:43 (lipsă) vs. „îi va răsplăti pe cei care îl urăsc” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q44 (=4QDeut(q)), Septuaginta)

Deuteronom 32:43 „își curăță țara și poporul său” vs. „curăță țara pentru poporul său” (Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q44 (=4QDeut(q)), Pentateuhul Samaritean, Septuaginta, Vulgata)

Dt 32:44 „Hoshea” (MT) vs. „Iosua” (Pentateuhul Samaritean, Septuaginta, siriacă, Vulgata) Hoshea era numele lui Iosua înainte ca Moise să-l redenumească.

Dt 33:2 „asupra/către ei” vs. „asupra/către noi” (Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Deuteronom 33:2 „El a venit din Ribebot-kodesh” vs. „împreună cu el erau miriade de sfinți” (Pentateuhul samaritean, Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Deuteronom 33:8 „Thummim-ul tău” vs. „Dă-i lui Levi Thummim-ul tău” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta)

Deuteronom 33:12 „va locui în siguranță asupra lui” (MT) vs. „va locui în siguranță” (Pentateuhul Samaritean) vs. „asupra lui Dumnezeu” (Septuaginta, sulul de la Marea Moartă 4Q35)

Deuteronom 33:17 „Taurul său întâi-născut” vs. „un taur întâi-născut” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, siriacă, Vulgata)

Deuteronom 34:10 „nu s-a mai ridicat în Israel un profet ca Moise” vs. „nu se va mai ridica” (Pentateuhul Samaritean) (The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, p. 938)

Bibliografie pentru această întrebare: Traducerea în ebraică provine din „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. (Unele traduceri din greacă provin și din diverse note de subsol ale Bibliei.) Au fost utilizate, de asemenea, „The Expositor’s Bible Commentary”, „General Introduction to the Bible”, „Mystery and Meaning of the Dead Sea Scrolls”, pp. 151-152, „The Anchor Bible Dictionary”, vol. 5, precum și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV.