< Întrebare biblică din Galateni

Î: În Galateni 1:1-6, ce este atât de diferit în salutul lui Pavel de aici față de cel din celelalte epistole ale sale?

R: Scrisorile lui Pavel încep întotdeauna cu căldură, de obicei cu „har și pace”. De obicei, Pavel îi laudă pe frații săi, pe sfinți sau pe colaboratorii săi și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru dragostea, răbdarea și credința pe care aceștia le împărtășesc. Dar aici nu vedem nimic din toate acestea. În Galateni 1:2, există o lipsă deliberată de căldură care se regăsește în celelalte epistole. Pavel nu îi întâmpină cu căldură pe mulți dintre galateni, care s-ar putea chiar să nu fie mântuiți, deoarece urmează o evanghelie falsă. În Galateni 1:6-9, Pavel pare foarte tulburat de ceea ce a auzit despre galateni. Toată munca sa asiduă în sudul Galatiei, precum și persecuțiile și lapidarea suferite pentru Hristos, par să fie în pericol de a fi spulberate de Satana.

Î: În Galateni 1:1-6:18, există pasaje similare cu alte părți din Biblie?

R: Da. Deși cuvintele exacte sunt diferite, argumentul logic din Galateni 4:3-7 și Romani 8:2-17 este similar. De fapt, unii au mers atât de departe încât au spus că Epistola către Galateni a servit ca un fel de versiune prescurtată sau „schiță” a Epistolei către Romani. Totuși, aceasta este o simplificare excesivă, deoarece Epistola către Galateni conține, de asemenea, multe referiri la iudaizatori și la legalism care nu se regăsesc în Epistola către Romani.

Î: În Galateni 1:1 și Faptele Apostolilor 13:30, a înviat Dumnezeu Tatăl pe Isus din morți, s-a înviat Isus singur sau L-a înviat Duhul Sfânt pe Isus?

R: Toate afirmațiile de mai sus sunt adevărate. Chiar și oamenii pot lucra împreună. Cei trei din Trinitate au lucrat împreună și mai mult în această minune minunată. Iată ce spune Scriptura.

1. Tatăl a fost implicat (1 Tesaloniceni1:10 ; Faptele Apostolilor3:26 ).

2. Isus a fost implicat în învierea Sa (Ioan2:19 -21;10:18 ).

3. Duhul Sfânt a fost implicat (Romani8:11 ).

4. Dumnezeu a făcut-o. (Faptele Apostolilor17:31 ;2:32 ;3:15 ; Evrei 13:20).

5. Tatăl și/sau Duhul (2 Corinteni4:14 ).

Î: În Galateni 1:1-2, care sunt evangheliile false care au fost propovăduite de atunci?

R: Au fost predicate numeroase evanghelii false, dar majoritatea se încadrează în una sau mai multe dintre cele trei categorii.

Cei care scot: Este în regulă să ignori unele părți din Noul Testament sau din Biblie, mai ales părțile considerate neplăcute. Sau unele părți au fost interpretate atât de greșit încât au devenit aproape complet lipsite de sens.

Cei care adaugă: Pentru a fi cu adevărat spiritual, trebuie să urmezi o formă sau alta de legalism.

Inovatorii: Pe lângă Biblie, trebuie să urmezi, la același nivel cu Biblia, alte cărți sau învățături.

Î: În Galateni 1:2, când și cui a fost scrisă Epistola către Galateni?

R: Cercetătorii creștini nu sunt de acord în această privință. Mai întâi, câteva informații istorice, apoi două puncte de vedere și, în final, care dintre ele pare mai plauzibil. Identitatea destinatarilor restrânge considerabil perioada în care a fost scrisă.

Punctul de vedere sudic: Pavel a scris bisericilor pe care el și Barnaba le-au vizitat, adică în partea de sud a provinciei romane Galatia. Când Pavel îl menționează pe Barnaba în Galateni, nu spune nimic pentru a-l prezenta, ceea ce sugerează că toți știau deja cine era Barnaba.

Acest lucru ar face din Epistola către Galateni cea mai timpurie scrisoare a lui Pavel, datând din jurul anilor 48-50 d.Hr., înainte de Sinodul de la Ierusalim din Faptele Apostolilor 15. Având în vedere problema cu iudaizatorii, ne-am putea gândi că Pavel s-ar fi referit la Sinodul de la Ierusalim, care a stabilit că neamurile nu trebuiau să devină iudei înainte de a deveni creștini. Răspunsul, conform perspectivei sudice, este că Sinodul de la Ierusalim nu avusese încă loc. Această perspectivă a fost susținută pentru prima dată de Sir William Ramsay și este perspectiva dominantă în prezent.

Punctul de vedere al curentului nordic: întrucât Pavel le-a scris „galatenilor”, aceștia erau descendenții galilor din Galatia, nu cei din partea de sud, unde nu existau „galateni”. Acest lucru ar însemna că Pavel a scris unor biserici despre care nu avem nicio mențiune, unui popor pe care nu l-a vizitat niciodată. De ce i-ar fi vizitat Pavel dacă se îndrepta spre Europa și s-a oprit în Galatia doar din cauza unei boli, după cum se menționează în Galateni 4:13? Acest lucru ar însemna că Epistola către Galateni a fost scrisă mai târziu, în jurul anilor 53-56 d.Hr. Această viziune a fost susținută de cercetători germani și de „The New Geneva Study Bible”, p. 1845.

Răspunsul cel mai probabil: Nu există certitudine absolută în niciun sens, dar punctul de vedere sudic are o pondere mai mare a dovezilor. Însă, în orice caz, doctrina creștină și dovezile privind autenticitatea cărții nu sunt afectate.

Î: În Galateni 1:4, de ce este această lume prezentă rea, din moment ce este de fapt un loc bun și minunat?

R: În primul rând, tot ce are această lume mai bun de oferit este sărac și neînsemnat în comparație cu lucrurile minunate ale Cerului. În al doilea rând, această lume pe care a creat-o Dumnezeu are într-adevăr aspecte bune și minunate. Cu toate acestea, oamenii din Sudan, Somalia, lagărele de concentrare germane și japoneze din cel de-al Doilea Război Mondial și din Cambodgia nu sunt la fel de naivi ca unii americani de astăzi. De fapt, în religia budistă, prima dintre cele patru adevăruri nobile este că viața este plină de durere și suferință. Pe lângă dezastrele naturale, mulți musulmani fundamentaliști și comuniști devotați cred sincer că este datoria lor să invadeze și să ucidă oameni care nu se aflau în război cu ei.

Lumea nu este cu siguranță numai bună și minunată. Trăim într-o creație căzută (Romani8:19 -22), iar oamenii au răul în interiorul lor (Romani3:23 ). Dumnezeu nu este atât de interesat să îmbunătățească lumea sau să le ofere oamenilor confort în ea, ci să-i elibereze de ea.

Î: În Galateni 1:6-7, Pavel îi numește, în esență, pe mulți dintre galateni „dezertori creștini”. Cum pot exista astăzi dezertori creștini și care ar trebui să fie atitudinea noastră față de ei?

R: Cuvântul grecesc folosit aici, metatithemi, NU înseamnă doar a se abate sau a se îndepărta. Înseamnă „a-și transfera loialitatea, așa cum fac soldații care se revoltă, dezertează sau, în general, schimbă tabăra”. În Faptele Apostolilor 15:1 și următoarele, iudaizatorii și-au rezumat mesajul astfel: „Dacă nu vă tăiați împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți.”

Pentru oameni de acest fel din zilele noastre, ar trebui totuși să ne rugăm pentru ei, deoarece un creștin adevărat poate fi un dezertor și apoi să se întoarcă. Dar nu ar trebui să acceptăm învățătura lor falsă sau să-i lăsăm să-i otrăvească pe alții. Oricât de dureros ar suna, nu ar trebui nici să ne facem iluzia că, dacă nu se întorc la credință, vor ajunge în cer. Rețineți că Pavel nu spune doar că are o diferență de opinie, sau chiar că aceștia se îndepărtează de adevăr sau de credința adevărată. Mai degrabă, aici, Pavel spune că ei se îndepărtează de El, adică de Dumnezeu.

Î: În Galateni 1:6-7, de ce unii din biserică sunt atât de dispuși să accepte rătăcirea, așa cum au făcut galatenii?

R: Există cel puțin două motive.

a) Mulți creștini nu au o idee clară despre diferențele doctrinare care se încadrează în limitele ortodoxiei și despre cele care sunt erezii care duc la pierzarea sufletului. Alții au încercat să distingă cele două folosind criterii oarecum arbitrare. Practic, dacă cineva neagă o învățătură fundamentală, predată direct în Biblie, aceasta este o chestiune diferită de dezacordurile dintre creștini cu privire la învățăturile implicite, deducțiile și ramificațiile pe care unii creștini le văd într-un fel, iar alții într-un alt fel.

b) Mulți creștini nu înțeleg că trebuie să ne separăm de cei care propovăduiesc erezii care duc la pierzarea sufletului. Ioan ne spune în 2 Ioan 10 să nu-i invităm nici măcar în casa noastră și nici măcar să-i salutăm. Dar trebuie să avem unitate în Duhul cu alți credincioși care au opinii diferite de ale noastre cu privire la chestiuni secundare.

Î: În Galateni 1:6-7, care sunt câteva exemple de dezertori creștini din vremurile recente?

R: Dezertorii sunt cei care au mărturisit credința în creștinismul ortodox și apoi s-au îndepărtat de ea. În vremurile Noului Testament, Simon Magul și Demas sunt doi care păreau unora a fi creștini, dar au părăsit credința. În vremurile moderne, printre exemple se numără Joseph Smith, Jr. (fondatorul mormonismului), reverendul Sun Myung Moon (fondatorul Bisericii Unificării), Ted Turner, Charles Templeton (un evanghelist renumit din anii 1940 și 1950 care a devenit ateu) și Martin Luther King, Jr., care a negat învierea trupească a lui Isus.

Există mulți dezertori creștini, faimoși și mai puțin faimoși, care nu figurează pe această listă. Dar ideea este că dezertorii creștini au fost și vor continua să fie un fenomen obișnuit.

Î: În Galateni 1:7, de ce permite Dumnezeu ca Evanghelia Sa să fie denaturată?

R: În răspuns trebuie luate în considerare două aspecte.

Nu este pierdută: Evanghelia lui Dumnezeu nu este denaturată în sensul că ar fi pierdută. Cuvântul lui Dumnezeu nu se va îndepărta niciodată de poporul Lui, așa cum spune Isaia 59:21.

Unele versiuni denaturate: Cu toate acestea, Dumnezeu permite unor oameni să propovăduiască o versiune denaturată a Evangheliei. Chiar și pe vremea lui Isus, saducheii negau existența îngerilor și învierea morților, așa cum arată Matei 22:23-32 și Faptele Apostolilor 23:8.

Î: Galateni 1:8 arată oare că biserica primară a devenit atât de apostată încât [introduceți orice nume aici] a fost necesar pentru a restaura biserica aproape 2.000 de ani mai târziu?

R: Nu. Pavel se adresează doar bisericii din Galatia, nu tuturor bisericilor. De exemplu, după ce a fost scrisă Epistola către Galateni, Isus Însuși, în cartea Apocalipsa 2:8-11 și 3:7-13, a avut numai cuvinte de laudă despre bisericile din Smirna și Filadelfia. În cartea „When Cultists Ask”, la pagina 248, se menționează că mormonii spun că Dumnezeu a trebuit să restaureze biserica prin Joseph Smith. Rev. Moon a predicat, de asemenea, necesitatea restaurării, la fel ca și alții.

Î: În Galateni 1:8,9, Pavel nu pare prea iubitor când îi blestemă pe oameni. Ar trebui să urmăm exemplul lui Pavel în acest caz?

R: Pavel nu spune că aceștia au o mică eroare aici; Pavel este hotărât să arate cât de gravă este evanghelia lor falsă. Pavel nu îi blestemă, ci îi numește blestemați. Mai mult, Pavel se include chiar și pe sine însuși și pe îngerii sfinți, spunând: „dacă noi sau un înger din cer...”. El dorește ca ceilalți să îi recunoască în mod clar ca fiind blestemați și să nu îi urmeze, să nu le recomande învățăturile și nici măcar să nu le accepte. Astăzi, ar trebui să fim atenți să nu dăm impresia că îi recomandăm ca învățători pe cei care predică o evanghelie falsă care trimite oamenii în Iad.

Î: În Galateni 1:9, ce anume a spus Pavel că „a spus deja”?

R: Există două puncte de vedere:

1. Ioan Gură de Aur și alții spun că Pavel reiterează în mod deliberat versetul 8. (Comentariu la Galateni, p. 8)

2. Dr. Alexander Gross și alții susțin că acest lucru nu este posibil, întrucât cuvântul grecesc este la plural, nu la singular. De asemenea, cuvântul grecesc indică o distincție mai mare în timp. Pentru mai multe informații, a se vedea „The Nicene and post-Nicene Fathers”, Seria I, vol. 13, p. 8.

Presupunând că a doua opinie este corectă, putem învăța o lecție din acest aspect foarte minor. Gramatica greacă era complexă, iar chiar și creștinii vorbitori de greacă nu erau perfecți în interpretarea gramaticii Bibliei.

Î: În Galateni 1:10-24, ce se întâmplă cu o persoană care spune că crede în Isus, dar îl respinge pe Pavel?

R: Pavel își stabilește autoritatea ca fiind trimis de Dumnezeu. Apărarea de către Pavel a chemării sale este tema centrală a capitolului 1 și unul dintre cele două puncte principale din prima jumătate a epistolei către Galateni. O persoană care spune acest lucru fie a) respinge numirea lui Pavel de către Dumnezeu ca apostol, fie b) recunoaște că Pavel a fost un impostor și că întreaga biserică creștină de-a lungul veacurilor a considerat în mod eronat cuvintele lui Pavel drept Scriptură. Pavel este atât de direct aici încât nu ne lasă altă alegere. Dacă îl respingi pe Pavel ca apostol, te rog să nu spui că tu și cu mine avem aceeași credință, pentru că nu este așa.

Teologul C.H. Dodd a scris odată: „Uneori cred că Pavel greșește și am îndrăznit să spun acest lucru.” (Epistola către Romani în Comentariul la Noul Testament al lui Moffatt, 1932, p. xxxiv, xxxv). Citat din lucrarea lui John R. W. Stott, Mesajul din Galateni, p. 15.

Vezi „Comentariul biblic al credinciosului”, p. 1875.

Î: În Galateni 1:10, de ce încearcă creștinii să placă oamenilor? De ce a încercat chiar și Pavel să fie totul pentru toți oamenii în 1 Corinteni 9:19-22?

R: 1 Corinteni9:23 răspunde că Pavel încearcă să se raporteze la toți oamenii „de dragul Evangheliei”. Pavel (și noi) încercăm să fim plăcuți, să ne apropiem de oameni și să prezentăm adevărul veșnic într-un mod cu care oamenii din vremea noastră să se poată identifica. Cu toate acestea, Pavel (și noi) nu trebuie să facem compromisuri în ceea ce privește învățătura sau practicarea adevărului. Este interesant faptul că Epistola către Galateni se referă în întregime la libertate, iar Pavel subliniază frecvent că este rob al lui Hristos.

Dorința lui Pavel de a fi totul pentru toți oamenii de dragul Evangheliei a fost interpretată greșit de unii, care au crezut că el încerca doar să mulțumească pe toată lumea.

Î: În Galateni 1:11-12, s-a contrazis oare Pavel cu ceea ce a spus în 1 Corinteni 15:3-8, așa cum a susținut „Jesus Seminar”?

R: Nu. În Galateni 1:11-12, Pavel spune că nu a primit Evanghelia de la niciun om, ci a primit-o prin revelație de la Isus Hristos. În 1 Corinteni 15:3-8, Pavel a spus: „Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit eu:…”. Observați că 1 Corinteni 15:3-8 nu specifică modul în care Pavel a primit Evanghelia. Pavel a primit Evanghelia de la Dumnezeu și ne-a transmis-o nouă.

Î: În Galateni 1:11-24, când ar trebui să ne luăm timpul necesar pentru a ne apăra temeinic mărturia creștină sau slujirea?

R: Iudaizatorii le spuneau altora să nu aibă încredere în Pavel, punând la îndoială credibilitatea sa. Pavel și-a apărat credibilitatea și independența. Motivul pentru care nu s-a concentrat asupra Legii iudaice nu a fost cu siguranță faptul că ar fi fost cumva ignorant în privința acesteia. În versetele 1:11-24, Pavel a subliniat că era un apostol rânduit de Isus Hristos însuși, nu un „apostol derivat” care provenea de la ceilalți apostoli și se afla sub autoritatea lor. Pe de altă parte, Pavel a fost acceptat de ei.

Î: În Galateni 1:14-16, de ce a subliniat Pavel atât de mult zelul său anterior?

R: Nimeni cu atâta zel nu ar fi putut fi convins de oameni obișnuiți. Era nevoie de ceva special, iar Dumnezeu a asigurat acest lucru prin apariția lui Isus Însuși în fața lui Pavel.

Î: Galateni 1:15-16 și Ieremia 1:5 ne învață oare că erezia reîncarnării, sau cel puțin a preexistenței, este adevărată?

R: Nu. Evrei 9:27-28 arată că reîncarnarea este falsă, iar niciun verset nu arată că preexistența este adevărată. Faptul că Dumnezeu a pus deoparte pe cineva încă de la naștere, sau chiar înainte de a fi conceput, înseamnă că Dumnezeu a plănuit ca acea persoană să-L slujească într-un mod special. Psalmul 139:16 arată că fiecare zi a vieții noastre a fost scrisă în cartea lui Dumnezeu înainte ca vreuna dintre ele să existe. Cu alte cuvinte, înainte de prima noastră zi de existență, Dumnezeu avea totul plănuit pentru noi. Dumnezeu nu este limitat. Nu era nevoie să existăm mai întâi pentru ca Dumnezeu să poată plănui ceva pentru noi.

Ar fi o interpretare forțată să spunem că, deoarece Dumnezeu știa despre noi înainte de a ne naște, El nu putea cunoaște viitorul nostru decât dacă existam deja atunci.

Î: În Galateni 1:18, 2:1, care este cronologia prezentată de Pavel aici?

R: În Galateni 1:18, Pavel spune că s-a dus la Ierusalim după trei ani. Ioan Gură de Aur credea că Pavel s-a dus acolo pentru a-i evangheliza pe arabi, dar este mai probabil ca Pavel să se fi dus acolo pentru a învăța de la Dumnezeu. La fel cum ceilalți apostoli au petrecut trei ani cu Isus, Pavel a petrecut trei ani în Arabia. Apoi, în Galateni 2:1, după 14 ani, s-a dus din nou la Ierusalim.

Nu este clar dacă cei 14 ani se referă la perioada de după convertirea sa (coincidând cu cei trei ani) sau la perioada de după cei trei ani. Cu toate acestea, „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 10, p. 438, menționează că s-ar părea că Pavel calculează cei 14 ani începând de la convertirea sa, dar precizează că este cel mai probabil ca aceștia să se refere la sfârșitul celor trei ani.

Cu toate acestea, în gândirea iudaică, „trei ani” ar putea însemna un an întreg plus părți din alți doi ani, trei ani întregi sau orice perioadă cuprinsă între acestea. Așadar, „trei ani” înseamnă o perioadă cuprinsă între puțin peste un an și trei ani. La fel, „14 ani” înseamnă o perioadă cuprinsă între puțin peste doisprezece ani și 14 ani.

Pavel s-a convertit între anii 32 și 35 d.Hr. și a plecat în Arabia. (Ghidul sceptic al lui Asimov pentru Biblie, p. 1021, menționează perioada 32-36 d.Hr.) Pavel a fugit din Damasc într-un coș și s-a dus la Ierusalim pentru prima dată, conform Faptele Apostolilor 9:23-30, în jurul anilor 35-36 d.Hr. Apoi, Pavel s-a întors la Antiohia. Apoi, Pavel a pornit în prima sa călătorie misionară, care a început în jurul anului 47 d.Hr. A avut loc o mare foamete, datată istoric în anul 46 d.Hr. Pavel s-a întors la Ierusalim pentru a oferi bani în acest scop (Faptele Apostolilor 11:27-30). Apoi, Pavel s-a dus la Ierusalim pentru Sinodul de la Ierusalim (Faptele Apostolilor 15:1-30), în anul 49 d.Hr. Pavel s-a dus, de asemenea, la Ierusalim la sfârșitul celei de-a doua călătorii misionare, conform Faptelor Apostolilor 18:22. Ultima vizită a lui Pavel la Ierusalim a avut loc atunci când a fost întemnițat, conform Faptelor Apostolilor 21:15-23:24. Evreii se duceau de obicei la Ierusalim cel puțin o dată pe an, așa că este posibil ca Pavel să fi fost la Ierusalim și în alte ocazii.

Î: În Galateni 1:21-22, bisericile din Iudeea nu-l cunoșteau pe Pavel, sau Saul a persecutat bisericile din Iudeea și Samaria (Faptele Apostolilor 8:1-3) (Jesus, Interrupted, p. 56)

R: Cu siguranță că ar fi cunoscut reputația lui Saul din Tars, chiar dacă nu și chipul său. Cu toate acestea, după ce a devenit creștin (și și-a schimbat numele în Pavel), el nu era cunoscut personal de bisericile din Iudeea. Galateni1:22 NU spune că bisericile din Iudeea nu auziseră niciodată de Saul. Mai degrabă, textul grecesc spune: „Nu eram cunoscut după chip” de bisericile din Iudeea. Un al doilea factor, menționat în „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 3, p. 156, este că, după aproximativ 17 ani, Pavel „începuse să devină necunoscut” pentru mulți creștini.

Î: În Galateni 2:2, de ce a spus Pavel că se temea că și-ar fi alergat cursa în zadar?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi răspunsul.

Nu este răspunsul: Cel mai probabil, Pavel nu se temea că propovăduia o evanghelie greșită, deoarece a subliniat că o primise de la Dumnezeu în Galateni 1:11-12.

Răspunsul: Pavel se temea că efortul său, „cursa” sa de a-i vedea pe oameni venind la Hristos, ar fi fost zădărnicit dacă el și apostolii nu ar fi vorbit cu o singură voce. Pavel a văzut că luarea unei decizii greșite de către ei ar fi putut avea consecințe cu adevărat teribile. Probabil că Pavel l-a adus pe Tit, un neam, ca „caz de test” pentru a arăta personal roadele neamurilor.

Î: În Galateni 2:3-5, ce este neobișnuit în scrierea lui Pavel de aici?

R: Pavel este un bun scriitor în limba greacă, dar aici propozițiile sunt întrerupte și, așa cum a spus episcopul Lightfoot, acest paragraf este „o epavă gramaticală”. Se pare că Pavel scria sub influența unor emoții puternice și destul de în grabă.

Î: În Galateni 2:6, când ar trebui să ne supunem cuiva care „pare a fi ceva” și când nu ar trebui să o facem?

R: Trebuie să respectăm autoritatea atunci când autoritățile acționează în limitele competențelor lor. Dar nu trebuie să ne supunem unor autorități false. Poate că Pavel nu a fost suficient de clar în privința rolului lui Iacov, fratele Domnului, episcop al bisericii din Ierusalim, care părea să aibă o autoritate similară cu cea a apostolilor, dar nu era apostol și nici măcar nu L-a urmat pe Isus decât după învierea Sa. Dacă oamenii puneau la îndoială autoritatea lui Pavel, care nu era unul dintre cei doisprezece ucenici, atunci acești iudaizatori ar fi trebuit să pună la îndoială și autoritatea lui Iacov. Iudaizatorii proveneau din „gruparea lui Iacov”, dar Scriptura nu spune că aceștia aveau de fapt sprijinul lui Iacov, așa cum menționează „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 10, p. 447, și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 3, p. 162.

Pavel subliniază aici două aspecte simultan. În primul rând, aceste autorități i-au recunoscut autoritatea lui Pavel, iar în al doilea rând, ele nu i-au conferit lui Pavel nicio autoritate pe care el să nu o fi avut deja.

Î: În Galateni 2:7, Sfântul Pavel vorbește despre „Evanghelia celor netăiați împrejur” și „Evanghelia celor tăiați împrejur”. Care este diferența dintre ele?

R: Tăierea împrejur și netăierea împrejur se referă la două grupuri de oameni: evreii și neamurile. Galateni 2:7 spune că i s-a încredințat sarcina de a propovădui Evanghelia neamurilor, așa cum i-a fost încredințată lui Petru sarcina de a propovădui Evanghelia evreilor, dar se spune că este vorba de o singură Evanghelie, nu de mai multe Evanghelii.

Î: În Galateni 2:11-14, cum a putut apostolul Petru să fie un exemplu rău?

R: Petru a păcătuit și a fost supus greșelii în gândirea și exemplul său. Probabil că Petru nu și-a schimbat credința, dar și-a schimbat comportamentul pentru a-i mulțumi pe acești iudaizatori din Ierusalim. Cuvintele lui Dumnezeu, inclusiv cele rostite prin apostoli, erau fără greșeală. Asta nu înseamnă că fiecare dintre cuvintele proprii ale apostolilor era fără greșeală, sau că apostolii erau fără păcat. Petru nu avea nevoie de mustrare ca unul care nu știa. Mai degrabă avea nevoie de mustrare, deoarece Petru știa cu siguranță mai bine, datorită viziunii pe care i-a dat-o Dumnezeu, precum și faptului că Petru s-a așezat la masă cu Corneliu și ceilalți neamuri în Faptele Apostolilor 10 și, mai ales, în Faptele Apostolilor 11:3-4. Petru a mâncat, de asemenea, cu neamurile în Antiohia, dar a încetat să o mai facă în mod ipocrit când au venit creștinii de origine evreiască din Ierusalim.

Î: În Galateni 2:11-14, s-ar putea încerca să se argumenteze că Pavel, de dragul unității, ar fi trebuit pur și simplu să accepte în tăcere ipocrizia lui Petru în această chestiune minoră. De ce ar fi greșit acest lucru?

R: În primul rând, aceasta nu era o chestiune minoră; însemna să te bazezi pe respectarea riturilor iudaice ca fiind esențiale pentru mântuire, pe lângă Hristos.

Probabil că Pavel ar fi acceptat acest lucru, dacă ar fi considerat că unitatea în Hristos era scopul suprem. Dar pentru Pavel nu era așa, și nici pentru noi nu ar trebui să fie. De fapt, Petru a fost cel care a încălcat primul unitatea credincioșilor în această situație, nu Pavel. Ar trebui să ne străduim să păstrăm unitatea în Duhul, conform Efeseni 4:3, dar iubirea, ascultarea și slăvirea lui Dumnezeu ar trebui să fie, în schimb, prioritatea noastră supremă. Păstrarea unității ar trebui să fie doar un mijloc prin care să îndeplinim prioritățile supreme.

De fapt, nu a existat o singură problemă aici, ci trei. Prima a fost faptul că Petru s-a separat de ceilalți credincioși pentru că aceștia erau neamuri. A doua a fost ipocrizia lui de a face acest lucru doar când erau prezenți credincioși evrei; ce ar fi gândit neamurile despre părtășia lui Petru cu ei după ce creștinii evrei plecau? A treia problemă a fost că Petru se afla într-o poziție de autoritate atât de mare, încât acest lucru părea să legitimeze comportamentul altor creștini, iar alții ar fi căzut și ei, inclusiv chiar Barnaba.

Pavel încerca să facă compromisuri cu frații slabi, nu cu frații falși. Cu toate acestea, când Petru însuși a dat acest exemplu rău, Pavel nu a putut face compromisuri în această privință. Adesea, când cineva păcătuiește, ar trebui să vorbești mai întâi cu el în particular. Totuși, întrucât Petru a făcut acest lucru în public, Pavel a trebuit să-l mustre pe Petru în public, în același context în care s-a petrecut exemplul rău. Dacă Pavel nu ar fi făcut nimic, fie creștinismul ar fi stagnat ca o sectă iudaică, fie ar fi existat „două creștinisme”: unul iudaic și unul al neamurilor.

Î: În Galateni 2:11-14, care sunt câteva raționalizări ingenioase pe care unii le-au făcut cu privire la acest pasaj?

R: Acest lucru nu îl prezintă într-o lumină favorabilă pe Petru/Cefas. Arată că el a făcut greșeli și a săvârșit fapte greșite, la fel ca noi toți. Clement din Alexandria a sugerat că ar putea fi vorba de un alt Cefas decât apostolul Petru. Totuși, nu există niciun indiciu că Pavel nu se referea la apostol. Ciudatul învățător Origen, și mai târziu Ieronim, au considerat că aceasta a fost doar o înscenare între Petru și Pavel pentru a sublinia importanța harului. Augustin și alții au respins însă această idee.

Î: În Galateni 2:11-14, cum ar trebui să procedăm atunci când un lider respectat al bisericii spune sau face lucruri care reprezintă o mărturie proastă pentru Hristos?

R: În primul rând, trebuie să înțelegem că acestea nu sunt incidente izolate. Așa s-a întâmplat aici cu Petru; s-a întâmplat cu episcopul Zefirin al Romei între anii 198-217 d.Hr. S-a întâmplat cu mulți alți episcopi înainte și după acea perioadă, în toată Europa de Vest în Evul Mediu, și se întâmplă astăzi cu lideri romano-catolici, protestanți și carismatici. Așadar, este ceva cu care trebuie să ne confruntăm frecvent.

Acest lucru s-ar putea întâmpla a) din cauza unor creștini autentici care s-au abătut de la calea cea dreaptă, sau b) pentru că aceștia nu erau deloc creștini. Ca exemplu al celui de-al doilea caz, îl putem menționa pe Papa Formosus al Romei, despre care toți sunt de acord că a fost un eretic. La șapte luni după moartea sa, trupul său a fost dezgropat și judecat pentru erezie. Acum, imaginați-vă că ați fi fost un creștin în acea perioadă și încercați să explicați unui necredincios de ce s-a întâmplat acest lucru.

Practic, trebuie să subliniem că ne îndreptăm privirea spre Isus ca autor și desăvârșitor al credinței noastre (Evrei 12:2), nu spre vreun om supus greșelii. Petru nu a fost infailibil în exemplul său, și nici ceilalți lideri nu sunt. Petru renunțase la mântuirea prin fapte, dar acum se întorcea la ea. Da, este dezamăgitor când un creștin cade sau când creștinii permit, în mod nechibzuit, ca un necreștin să devină liderul lor. Trebuie să ne supunem liderilor creștini buni, conștientizând totuși că niciunul dintre ei nu este perfect. Dar, deși aceștia ne pot fi de ajutor, ar trebui să ne îndepărtăm de cei care par să conducă Biserica lui Hristos, dar sunt neevlavioși, așa cum ne poruncește 2 Timotei 3:1-5.

Î: În Galateni 2:11-14, dacă Petru a fost odată un exemplu rău, înseamnă oare că un Papă catolic care a fost un exemplu rău nu este descalificat ca succesor al lui Petru?

R: Presupun că altcineva ar putea susține că, dacă un Papă ar fi ars creștini pe rug, el nu ar fi fost dispus să se așeze la masă și să mănânce împreună cu ei, dar cred că cele două situații sunt fundamental diferite. Există o diferență uriașă între a nu sta la masă cu creștini autentici și a ordona ca aceștia să fie arși pe rug pentru crima de a citi Biblia. Păcatul neintenționat al confuziei lui Petru nu scuză o viață întreagă de răutate afișată, crimă, imoralitate, beție și trai luxos pe cheltuiala altora. De asemenea, Petru s-a pocăit de ipocrizia sa, iar papii romano-catolici nu au făcut-o.

Papa Iulius al II-lea (1503-1513) și-a pus armatele să distrugă și să jefuiască orașe italiene întregi pentru a le adăuga la imperiul său, Statele Papale. Conform lucrării lui Austin, *Topical History of Christianity*, p. 148, după anul 904 d.Hr. a existat așa-numita „pornocrație”, în cadrul căreia prostituatele aveau relații de putere și intimitate sexuală cu diverși papi, printre care papii Sergius al III-lea, Anastasius al III-lea, Lando și Ioan al XII-lea. Oamenii cumpărau funcția de papă, așa cum au făcut Grigorie al VI-lea și Alexandru al VI-lea. Unii bărbați deveneau papi în urma asasinării papei precedent (Bonifaciu al VII-lea, Leon al V-lea și Ștefan al VII-lea au fost toți uciși). Au existat perioade în care au existat doi și chiar (o singură dată) trei papi simultan (Ursinus și Damasus (366-384); Grigorie al VI-lea, Benedict al IX-lea și Silvestru al III-lea). Papii erau uneori detronati împotriva voinței lor, ceea ce face ca conceptul de succesiune papală să fie foarte intrigant. Papa Ștefan al VII-lea (896-897) a dispus dezgroparea trupului papei Formosus și l-a condamnat pentru erezie în cadrul unui proces simulat.

Unii catolici ar putea fi de acord că există posibilitatea ca cel puțin unul dintre papii precedenți să nu fi fost în centrul voinței lui Dumnezeu. De fapt, „succesiunea papală”, dacă a existat vreodată, a fost lipsită de sens în Evul Mediu din cauza lipsei succesiunii papale.

Pe de o parte, trebuie subliniat faptul că, dacă se poate găsi un catolic care este o persoană coruptă și fără de Dumnezeu, acest lucru nu dovedește în niciun fel că catolicismul este greșit. Pe de altă parte, dacă milioane de catolici se supun cu loialitate dorințelor răutăcioase ale unei astfel de persoane, chiar și atunci când știu că aceasta este fără de Dumnezeu, înseamnă că ceva este foarte greșit.

Î: În Galateni 2:16-21, sugerează oare Pavel că Legea Vechiului Testament era rea, așa cum învățau ereticii gnostici?

R: Deloc. Așa cum a spus Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.), „el nu spune că ei au abandonat Legea ca fiind rea, ci ca fiind slabă”. Vezi discuția despre 1 Ioan 1:1 pentru mai multe informații despre gnostici.

Î: În Galateni 2:16-21 și Galateni 3:11; din moment ce neprihănirea nu putea veni prin Lege, cum se face că celor care citeau Vechiul Testament li s-a învățat această eroare?

R: Vechiul Testament nu învață această eroare. Cu toate acestea, oamenii au o abilitate stranie de a interpreta lucrurile așa cum vor ei să însemne și de a adăuga la Cuvântul lui Dumnezeu. Unii oameni au luat tot ce a spus Dumnezeu despre mila Sa și și-au făcut din ascultarea față de Legea lui Dumnezeu, și nu față de Dumnezeu Însuși, speranța lor. Chiar și astăzi, unii creștini pot fi dezechilibrați și pot acorda mai multă importanță anumitor aspecte pozitive ale creștinismului, cum ar fi experiența spirituală, studiul Bibliei, ajutorarea celor săraci sau ceremoniile religioase, decât lui Dumnezeu Însuși. Unii pot iubi religia mai mult decât Îl iubesc pe Dumnezeu.

Î: În Galateni 3:1, pot unii creștini să fie vrăjiți?

R: Nu, Pavel nu spune asta. Pavel întreabă ipotetic dacă ar fi așa, din cauza uimirii sale față de cât de repede mulți galateni se îndreptau spre o evanghelie diferită și falsă. Cuvântul grecesc pentru „cine”, tis, este la singular, nu la plural, și se referă astfel la Satana, și NU la un grup de oameni. Un nebun în Biblie nu este cineva care este lipsit de inteligență sau de educație; este cineva care este naiv sau împietrit față de înțelepciunea spirituală.

Limba greacă are mai multe cuvinte pentru „nebun”. Cuvântul folosit aici diferă de cel folosit de Isus în parabole. Cuvântul de aici este „anoetus”, care înseamnă o persoană care poate gândi, dar alege să nu o facă.

Ca o paranteză, în religia islamică, un lucru asupra căruia creștinii și musulmanii sunniți pot fi de acord este faptul că, cel puțin la un moment dat, Mahomed se afla sub influența unei vrăji malefice și a rostit cuvinte false. Puteți citi Hadisurile lui Bukhari (vol. 4, cartea 53, capitolul 33, nr. 400, p. 267; vol. 4, cartea 54, capitolul 10, nr. 490, p. 317; și vol. 8, cartea 75, capitolul 59, nr. 400, p. 266) pentru o relatare completă a modului în care se spune că Mahomed a fost, la un moment dat, vrăjit de o vrajă malefică. Musulmanii, în general, consideră că Mahomed și-a revenit.

Î: În Galateni 3:1, care sunt câteva moduri în care oamenii pot fi abătuți spre ceva de rang inferior, în loc să se concentreze pe ceea ce ar trebui?

R: Oamenii sunt adesea mai pricepuți la a aduna informații decât la a stabili priorități cu privire la ce ar trebui să facă cu acele informații. Atunci când iau decizii de achiziție pentru o companie, uneori pare că oamenii tind să se decidă în favoarea ultimului agent de vânzări cu care au vorbit. Putem avea prejudecăți serioase în luarea deciziilor, în funcție de cât de mult discutăm despre un lucru și de cât de recent am analizat un anumit aspect. Privirea noastră este distrasă prea ușor. În timpul nostru de liniște cu Dumnezeu, nu numai că ar trebui să studiem Cuvântul și să ne rugăm, ci ar trebui, de asemenea, să medităm și să reflectăm. Oare considerăm cu adevărat cele mai importante lucruri ca fiind cele mai importante? Sau, paradoxal, suntem pur și simplu prea ocupați pentru a ne opri și a ne da seama ce ar trebui să facem?

Î: În Galateni 3:2-3, se pare că, de-a lungul istoriei, a existat o dorință aproape copleșitoare a oamenilor de a adăuga ceva la Evanghelie. De ce credeți că se întâmplă acest lucru?

R: O persoană poate considera că Evanghelia conține adevărul, dar nu crede că este completă. Dacă nu credeți că există multe moduri în care oamenii încearcă să adauge ceva la Evanghelie, permiteți-mi să vă dezamăgesc în privința acestei păreri. Diverse persoane au afirmat că, pe lângă aceasta, avem nevoie de următoarele.

Întreaga Lege iudaică (unii din mișcarea „Rădăcinile ebraice”)

Circumcizia și alte părți ale legii iudaice (Adventiștii de Ziua a Șaptea)

Botezul cu apă al oamenilor în locul circumciziei (Biserica lui Hristos)

Botezul (prin stropire) al mașinilor, animalelor de companie și chiar al tancurilor militare (Biserica Ortodoxă Rusă)

O carte suplimentară de reguli (Tyconius)

Scrieri sfinte suplimentare (mormoni, Biserica Unificării)

Combinarea cu islamul („creștinii” C5 și Chrislam în Nigeria)

Combinarea cu hinduismul (unii indieni din Kerala)

Combinarea cu zeii greco-romani (gnosticii hermetici)

Combinarea cu învățături secrete suplimentare (alți gnostici)

O organizație care ne spune ce să credem, deoarece Biblia poate fi periculoasă (Martorii lui Iehova)

Sfinții care mijlocesc pentru noi

Revoluție violentă (Teologia eliberării)

Rugăciunea adresată icoanelor sau statuilor sfinților

Credința plus faptele (catolicismul roman)

Icoanele (în special în bisericile ortodoxe orientale)

„Operele lui Calvin nu erau Scriptură, dar ar fi trebuit să fie”

Progresul teologiei: Avem nevoie de evoluția teologică de-a lungul secolelor pentru a fi cu adevărat un creștin „la înălțime”.

Oamenii au dat dovadă de multă creativitate în ceea ce privește lucrurile de care avem nevoie pe lângă Evanghelie. Dar creativitatea nu este întotdeauna un lucru bun.

Probabil că există multe motive diferite pentru care atât de mulți oameni au crezut că atât de multe lucruri diferite sunt importante pe lângă Evanghelie, dar majoritatea lor pot fi grupate în cel puțin una dintre cele patru categorii: convenție, frică, mândrie și dorință.

Convenția: Câștigarea competițiilor sportive, notele bune la școală, măririle de salariu la serviciu și majoritatea lucrurilor din viață pe care fie le-am câștigat, fie cel puțin credem că le-am câștigat. De ce ar fi lucrurile spirituale, pentru care este mai important să ne străduim, diferite? Dacă nu le-am câștiga, atunci de ce s-ar strădui oamenii?

Frica: Ei încă se agăță de ceea ce consideră a fi „binele” dintr-o viziune asupra lumii sau o religie concurentă și le este teamă că vor pierde ceva dacă nu acceptă și asta. Se crede că este mai bine să fii precaut și să faci și acest lucru în plus față de Evanghelie, doar pentru a te asigura că ai acoperit toate aspectele.

Mândria: Dumnezeu a făcut o treabă minunată, dându-ne Cuvântul Său, dar ei pot – și cred că trebuie – să-l îmbunătățească.

Dorința: Ei văd (poate în mod corect) că viața în această lume ar fi mult mai ușoară dacă ar putea spune că există și altceva, pe lângă a fi creștin. Persecuția ar fi mai mică, oportunitățile de afaceri ar putea fi mai multe, iar ei au pur și simplu dorința de a continua și în vechile lor obiceiuri.

Î: În Galateni 3:3, 21, care sunt câteva moduri în care oamenii încearcă să adauge ceva pentru a îmbunătăți lucrurile, dar ajung să distrugă esența a ceea ce încercau să îmbunătățească?

R: Când schimbi esența astfel încât aceasta să nu mai fie aceeași, atunci ai golit Evanghelia de conținut, pentru a te adapta mai bine celorlalți prin transmiterea unui mesaj fundamental diferit.

În limba chineză există o expresie argotică pentru această idee: „a pune picioare unui șarpe”, adică a fi primul care desenează un șarpe într-un concurs de desenat șerpi, iar apoi, în stare de ebrietate, să-i pui picioare și să-ți descalifici desenul.

Î: În Galateni 3:3, 21, care sunt modalitățile prin care oamenii de astăzi predau, de fapt, că Hristos a murit în zadar?

R: Dacă poți ajunge în rai fiind o persoană bună, atunci Hristos și-a irosit timpul. Desigur, dacă cineva poate defini o persoană bună după cum simte, atunci devine destul de arbitrar ce înseamnă o persoană bună. Dar dacă poți ajunge în rai urmând un set specific de reguli, atunci, din nou, moartea lui Hristos pe cruce a fost inutilă. A trebuit Hristos cu adevărat să moară pentru păcatele noastre, și este extrem de important să crezi asta? Dacă crezi asta, atunci împărtășește-o cu oamenii așa cum o crezi tu.

Î: În Galateni 3:8, care este rostul menționării lui Avraam și Moise?

R: Așa cum spune John R.W. Stott, Pavel a privit întregul Vechi Testament ca pe un lanț muntos, în care Avraam și Moise reprezintă două dintre cele mai înalte vârfuri. Dar Muntele Everest este Iisus Hristos. Avraam și promisiunea făcută lui reprezintă primul vârf, iar acesta nu este negat de cel de-al doilea mare vârf, Moise și Legea. Pavel are un mare respect față de Lege și dorește să sublinieze că nu există doar două vârfuri, ci și un al treilea.

Î: În Galateni 3:10, 13, în ce fel sunt blestemați cei care se află sub Lege?

R: Deuteronomul 28:1-13 vorbește despre binecuvântările pentru israeliți, care cunosc Legea și o păzesc. Dar Deuteronomul 28:15-68 vorbește despre numeroasele blesteme pentru israeliții care cunosc Legea, dar se abat de la ea.

În ceea ce privește blestemul, aceasta este o descriere potrivită pentru oamenii care încearcă să îndeplinească un standard pe care nu îl pot respecta, nu își dau seama niciodată de acest lucru și totuși refuză să urmeze singura cale de a ajunge în Rai, care a respectat standardul imposibil în locul lor. „Sub blestem” pare o descriere potrivită.

Î: Cum se leagă Galateni 3:11; Romani 1:17; 3:28 de Habacuc 2:4?

R: În Habacuc, termenul „neprihăniți” pare să se refere la cei care se află într-o relație corectă cu Dumnezeu. În aceste versete din Noul Testament, „neprihăniți” se poate referi la cei care au fost declarați neprihăniți și, prin urmare, se află într-o relație corectă cu Dumnezeu.

Pavel a citat, de asemenea, din Habacuc 1:5 în Antiohia Pisidiei, în Faptele Apostolilor 13:41, așa că Habacuc era cu siguranță în mintea lui Pavel.

Î: În Galateni 3:13, a fost Isus blestemat sau a fost El binecuvântat, așa cum spune Psalmul 72:17?

R: Ambele aspecte sunt adevărate. Hristos a fost binecuvântat de Dumnezeu Tatăl, iar Hristos a luat de bunăvoie asupra Sa blestemul lui Dumnezeu pentru păcatele noastre pe cruce. În Apocalipsa 5:12, Hristos va fi binecuvântat în ceruri.

Î: În Galateni 3:13, creștinii se închină și îl urmează pe cineva despre care chiar recunosc că a fost blestemat de Dumnezeu?

R: Da, o facem, și nu ne cerem scuze pentru asta. Nu este vorba doar de faptul că Isus se afla sub blestem, ci mai degrabă de faptul că Isus a ales să fie sub blestem, pentru binele tău și al meu. Isus a luat de bunăvoie asupra Sa blestemul, pedeapsa și rușinea noastră, murind pe cruce pentru păcatele noastre. Isus nu a devenit El Însuși păcătos, ci păcatele oamenilor au fost puse asupra Lui.

Î: În Galateni 3:16 (și Faptele Apostolilor 3:25) față de Geneza 12:7 etc., „sămânță” este un substantiv colectiv la singular (la fel ca și cuvântul „descendență”), așa că de ce spune Pavel că s-ar putea referi la unul singur?

R: În limba engleză am putea spune „oameni”, „urmași” sau „a se risipi” fără a ne referi la un singur individ. Ideea aici este că Pavel le reamintește evreilor că scripturile lor (Vechiul Testament) învățau că promisiunile făcute urmașilor lui Avraam se vor împlini prin Mesia, pe care atât evreii, cât și creștinii îl recunoșteau ca fiind o singură persoană.

Î: În Galateni 3:17, a primit Moise Legea abia la 430 de ani după Avraam?

R: Israeliții au trăit în Egipt timp de 430 de ani; au fost sclavi în Egipt doar 400 de ani. Pavel le reamintea în special cititorilor iudaizatori că Moise a primit Legea imediat după această perioadă de 430 de ani. Desigur, întrucât au trecut mai mult de 430 de ani, este adevărat că s-a întâmplat la 430 de ani după aceasta.

Î: În Galateni 3:17, ce se spune despre faptul că dispensația lui Avraam a fost înlocuită de dispensația lui Moise?

R: Indiferent dacă privești sau nu istoria din perspectiva dispensațiilor, versetul dovedește că momentul în care a fost dată Legea mozaică nu a invalidat ceea ce fusese promis anterior. Cu siguranță, Legea mozaică a reprezentat o nouă dimensiune adăugată legământului lui Dumnezeu cu Avraam, dar nu a făcut ca tot ce i s-a spus lui Avraam să fie fără valoare. Astăzi, relația dintre Noul Legământ, în Hristos, și Vechiul Legământ, sub Moise, este puțin diferită. Multe lucruri din Vechiul Legământ au dispărut de fapt, cum ar fi jertfele de animale, legile alimentare etc. Cu toate acestea, cine este Dumnezeu nu s-a schimbat, iar preceptele învățate în Vechiul Testament sunt valabile și astăzi.

Î: În Galateni 3:17, de ce nu a precizat Pavel numărul exact de ani?

R: Înainte de a prezenta două motive probabile, este important să explicăm diferența dintre acuratețe și precizie. Dacă o găleată conține exact 1.056 de bile, iar cineva spune că are 2.000 de bile sau doar 500 de bile, ambele afirmații sunt inexacte (și false). Dacă cineva spune că are o mie de bile, aceasta este o afirmație exactă (și adevărată), dar imprecisă. Dacă cineva spune că are mai mult de 500 de bile, aceasta este, de asemenea, o afirmație exactă și veridică, dar nu este precisă și nu este exhaustivă. Biblia este în întregime adevărată în manuscrisele sale originale, dar este adesea imprecisă și nu este exhaustivă. Iată două motive pe care le putem identifica pentru această imprecizie.

1) Dumnezeu nu a considerat necesar să-i comunice lui Pavel (sau oricui altcuiva) numărul exact de ani dintre Avraam și Exod. Dumnezeu a poruncit ca Biblia să fie scrisă astfel încât să fie complet adevărată și să aibă toată precizia de care avem nevoie pentru a înțelege ce a vrut Dumnezeu să comunice despre Sine, despre om, despre mântuire, despre creșterea în Hristos și despre slujirea lui Dumnezeu. Se pare că Dumnezeu nu a considerat necesar ca Biblia să fie scrisă cu o precizie mai mare decât era necesar și nu a considerat necesar ca ea să fie păstrată cu o precizie mai mare decât era necesar.

2) Pavel a dorit să folosească cifra cea mai conservatoare. Dacă iudaizatorii doreau să îmbunătățească precizia, acest lucru nu face decât să sublinieze argumentul lui Pavel privind perioada lungă de timp.

Î: În Galateni 3:21, ce a făcut Legea exact pentru noi?

R: Nu ne-a purificat și nici nu a făcut nimic pentru a ne face mai buni; dimpotrivă, ne-a arătat cât de răi suntem. Așa cum spune Tony Evans, Legea este ca o oglindă. Ne arată că trebuie să ne pieptănăm, să ne spălăm pe față și să ne aranjăm hainele, dar nu poate face niciunul dintre aceste lucruri în locul tău.

Î: În Galateni 3:26, este fiecare care citește Epistola către Galateni un copil al lui Dumnezeu? Este universalismul adevărat?

R: Nu. Evanghelia este oferită tuturor, dar cei care aleg să-L respingă pe Dumnezeu sunt liberi să o facă – și să suporte consecințele. Vezi discuția despre Coloseni 1:20.

Î: În Galateni 3:27, întrucât toți cei botezați s-au îmbrăcat cu Hristos, vor merge oare toți cei botezați în Rai? Dar cum rămâne cu Simon Magul din Faptele Apostolilor 8:13, 18-20?

R: Botezul cu apă nu te mântuiește; Hristos este Cel care te mântuiește. Dumnezeu poruncește tuturor creștinilor să se boteze cu apă ca semn al conștiinței lor curate față de Dumnezeu, așa cum spune 1 Petru3:21 .

Î: În Galateni 3:28, având în vedere că în Hristos nu există bărbat sau femeie, de ce există roluri diferite în biserică, așa cum se menționează în 1 Timotei2:11 -15 și 1 Corinteni14:34 -37?

R: Interesant este că acesta este cel mai vechi document istoric cunoscut care afirmă că bărbații și femeile sunt egali. Creștinii nu sunt de acord cu privire la rolurile femeilor în biserică astăzi, dar toți ar trebui să fie de acord asupra a trei puncte.

1. În orice moment, pentru bărbați și femei nu există nicio diferență de valoare în fața lui Dumnezeu și nu ar trebui să existe nicio diferență de valoare nici pentru noi.

2. Toți creștinii trebuie să fie de acord că valoarea egală nu dovedește că nu ar trebui să existe niciodată o diferență de rol, deoarece, cel puțin în acea vreme, femeile nu trebuiau să dețină autoritate asupra bărbaților în biserică, așa cum arată 1 Timotei 2:11-13, 1 Corinteni 11:3-9 și 1 Corinteni 14:34-35.

3. Dacă cineva limitează un verset din Noul Testament la „doar pentru acea vreme”, ar trebui să aibă motive biblice solide pentru a explica de ce doar acel verset este limitat la acea vreme, și nu orice alt verset cu care s-ar putea întâmpla să nu fii de acord.

Î: În Galateni 3:28, cât de serios ar trebui să luăm porunca conform căreia toți trebuie să fim una în Hristos Isus?

R: Galateni 3:28 pare a fi exact opusul unei rugăciuni a unor bărbați evrei: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut neam, sclav sau femeie”. Desigur, este ușor să spunem că ar trebui să luăm acest lucru în serios. Dar, pe de altă parte, ar putea exista tentația de a minimiza importanța acestui aspect atunci când pare mai fructuos să câștigăm oameni pentru Hristos. Totuși, acest lucru este greșit, deoarece dacă o persoană nu se supune autorității lui Dumnezeu, atunci ar trebui să ne întrebăm dacă este cu adevărat mântuită. Celebrul misionar creștin William Carey a refuzat să boteze pe oricine pretindea că este creștin, dar continua să urmeze sistemul indian al castelor.

Î: În Galateni 3:28, cum privea cultura greacă femeile și căsătoria?

R: Iată câteva citate ale unor scriitori greci, preluate din lucrarea „The Great Quotations”, compilată de George Seldes.

„Căsătoria, ca să spunem adevărul, este un rău, dar un rău necesar.” – Aristotel (384-322 î.Hr.), citat de Diogene Laertius (p. 67)

„Se poate spune că femeia este un bărbat inferior” – Menander (342?–291? î.Hr.) (p. 486)

Nu este bine să ne formăm opiniile despre căsătorie pe baza scrierilor scriitorilor greci păgâni.

Î: În Galateni 4:3, care sunt exact „elementele” sau „principiile elementare” de care oamenii erau robi?

R: Cuvântul din greacă, stoicheia, este un termen general care poate însemna elemente. Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi două răspunsuri posibile.

Nu este răspunsul: duhuri rele sau idoli. Deoarece Legea nu este rea, unii au crezut că demonii sau idolii erau „lucrurile elementare” la care se face referire aici. Cu toate acestea, versetele din Galateni 3:23 până la 4:3 vorbesc despre Lege ca fiind îndrumătorul nostru, iar versetele din 4:4 până la 4:7 se referă la Lege. Singurul verset care susține această interpretare aici este Galateni 4:8, care vorbește despre faptul că ei slujeau unor lucruri nespecificate care nu sunt dumnezei. Aceasta s-ar putea referi la idoli, dar apoi se spune că galatenii se gândeau să se întoarcă la aceste lucruri în Galateni 4:9, iar ei erau în pericol de a se întoarce la iudaism, nu la idoli.

Nu este răspunsul: elementele fizice. Mulți greci, inclusiv creștini, considerau că lumea fizică este alcătuită din patru elemente: aer, pământ, foc și apă; de aceea Pavel folosește cuvântul „elemente”. De fapt, Pavel vorbește despre lucruri cunoscute de ei din lume, dar nu există niciun indiciu, nici aici, nici în altă parte din Noul Testament, că cineva ar avea o problemă în a venera sau a se întoarce la „aer”, „pământ”, „foc” sau „apă”.

Răspunsul specific: Legea. Întreaga epistolă către Galateni, până în acest moment, are un mesaj consecvent: nu renunțați la încrederea în Hristos pentru a vă baza în plus pe Lege. „Elementele” de aici sunt principiile elementare pe care evreii le învățau încă din copilărie cu privire la Lege. Pavel nu spune că Legea ar trebui urmată în continuare, nici că Legea este rea. Mai degrabă, Pavel spune că rolul Legii era asemănător regulilor de care aveau nevoie copiii mici înainte de a crește. Legea a fost dată de Dumnezeu, dar preocuparea fariseilor pentru legi, mai mult decât pentru dragostea lui Dumnezeu, a fost folosită de Satana pentru a-i lega pe oameni.

Un răspuns general: O altă modalitate de a parafraza termenul „stoicheia” ar fi aproape „ABC-ul”, cu excepția faptului că aceasta nu reflectă aspectul disciplinar al Legii. Pe lângă Legea pe care evreii o învățaseră încă din copilărie, acest lucru se aplică învățăturilor religioase pe care o persoană le învățase anterior nașterii sale din nou în Hristos, pe care se baza sau în care se încredea în locul lui Hristos sau pe lângă El. Poate că acestea pot include chiar și filosofii false pe care le-au învățat în trecut, așa cum menționează Coloseni 2:8. „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 601, susține această perspectivă. Deși acest verset se poate aplica oricărei „istorii” religioase anterioare pe care o persoană a avut-o înainte de a veni la Hristos, contextul imediat avut în vedere pentru audiența din Galatia era Legea iudaică.

Î: În Galateni 4:4 și Tit 1:3, având în vedere că Tatăl L-a trimis pe Isus „la împlinirea vremii”, de ce a fost Isus trimis tocmai atunci, și nu mai devreme sau mai târziu?

R: Acest verset spune pur și simplu că Isus a fost trimis la momentul potrivit, fără a preciza de ce – dar este totuși interesant să speculăm. Putem observa cel puțin patru factori.

Limba: Din aproximativ 200 î.Hr. până în 250 d.Hr., o mare parte a teritoriului Imperiului Roman vorbea limba greacă. Ulterior, în est se vorbea greaca, iar în vest, latina. O singură limbă a contribuit în mare măsură la răspândirea creștinismului.

Pacea: Aceasta a fost o perioadă de pace. Aceasta a urmat după numeroasele războaie ale seleucizilor, ptolemeilor și persanilor, care s-au oprit în mare parte până în anul 141 î.Hr. Pompei a cucerit Fenicia în anul 64 î.Hr. Această perioadă de relativă pace a avut loc înainte de anul 161 d.Hr., când parții au invadat Siria, și de anul 220 d.Hr., când goții au invadat Asia Mică. Până în anul 350 d.Hr., europenii din nord, hunii și persanii se luptau cu Roma. Deoarece domnea o pace relativă, romanii au reușit să elimine o mare parte din pirateria care adesea bântuia Marea Mediterană încă din anul 69 î.Hr., ceea ce a permis oamenilor din vremea lui Pavel să aibă mai puține întâlniri cu pirații. În general, pacea a fost de mare ajutor pentru creștini în deplasările lor pentru a răspândi Evanghelia.

Drumuri: Romanii au construit peste 42.000 de mile de drumuri extinse care legau între ele vastul lor imperiu. Acest lucru i-a ajutat pe oameni precum Pavel să călătorească relativ în siguranță și cu ușurință către un număr mare de locuri.

Sinagogile evreiești: În acea perioadă existau evrei care propovăduiau monoteismul, precum și sinagogi evreiești de la Persia până în Etiopia și la Lyon, în Franța. Acest lucru putea facilita înțelegerea de către neamuri a faptului că exista un singur Dumnezeu.

În cele din urmă, profeția: Mesia urma să vină în timpul celui de-al patrulea regat profețit în Daniel 7:1-10.

Rezultatele au fost uimitoare. În decurs de 300 de ani, creștinismul s-a răspândit pașnic în Etiopia, India, Georgia, Anglia, Spania și Africa de Nord. Singurele două credințe majore ale lumii care au avut o răspândire inițială mai rapidă au fost islamul și comunismul, iar ambele s-au răspândit în principal prin cuceriri militare.

Î: În Galateni 4:5 și 3:13, de ce două lucruri ne-a răscumpărat Hristos?

R: Hristos ne-a răscumpărat de blestemul neascultării de lege, conform Galateni 3:13. Dar Hristos a făcut mai mult decât atât. El ne-a răscumpărat și de sclavia legii, conform Galateni 4:5.

Î: În Galateni 4:6-7, ce este semnificativ în legătură cu cuvântul „Abba” din acest verset?

R: Cuvântul de aici poate fi tradus prin „tati”. Niciun simplu sclav, care nu este fiu sau fiică, nu și-ar numi vreodată stăpânul „tati”. Acest cuvânt a fost folosit de Isus în Marcu 14:36 și mai târziu de Pavel în Romani 8:15.

Î: În Galateni 4:9,21, de ce unii oameni doresc să fie în robie?

R: Poate fi din teamă, din speranța unei răsplăți, pentru că se simt mai confortabil așa sau, în unele cazuri, chiar din cauza unei dependențe.

Î: În Galateni 4:12-20, de ce și-a schimbat Pavel tonul aici?

R: Pavel a fost sever și strict pe tot parcursul acestei epistole, dar aici le vorbește cu blândețe. Pavel face apel la inimile lor să continue pe aceeași cale pe care se aflau. Cineva ar putea citi până la capitolul 4 și ar vedea, din punct de vedere intelectual, cât de greșiți erau galatenii. Ar putea citi, de asemenea, avertismentul lui Pavel cu privire la gravitatea greșelii lor. Dar nu ar fi putut citi cât de mult îi păsa de fapt Pavel de ei. Pavel arată asta aici. Când trebuie să mustrăm pe cineva, ar trebui să-i arătăm de ce greșește și gravitatea faptului că greșește într-un punct esențial. Dar nu ar trebui să neglijăm să le comunicăm și cât de mult ținem la ei. Apoi, în Galateni 4:15-20, Pavel îi întreabă, practic, dacă mai au vreo afecțiune pentru el și de ce au fost atât de nestatornici.

Amintiți-vă că în sudul Galatiei, mai precis în Listra, oamenii voiau să aducă jertfe lui Pavel și Barnaba ca ființe divine (Faptele Apostolilor 14:11-18), înainte ca Pavel și Barnaba să-i oprească. Credincioșii de acolo îl prețuiau pe Pavel și cuvintele lui ca fiind ale lui Hristos; așa că, cum s-au putut schimba și să se simtă acum ca dușmanii lui?

Î: În Galateni 4:13, din moment ce Pavel putea să-i vindece pe alții, de ce era el însuși bolnav?

R: Acest verset prețios demonstrează că puterea de vindecare era la Dumnezeu, nu la apostol. Unele grupuri sectare, precum Știința Creștină și câteva grupuri carismatice ciudate, învață că creștinii ascultători și spirituali nu se vor îmbolnăvi niciodată și că creștinii nu ar trebui să ia medicamente. Cu toate acestea, faptul că Pavel era bolnav aici, îngrijorarea lui Pavel cu privire la boala aproape fatală a lui Epafrodit din Filipeni 2:26-27 și prescrierea unui remediu pentru problemele stomacale ale lui Timotei din 1 Timotei 5:23 arată că chiar și cei mai buni dintre creștinii ascultători și spirituali se pot îmbolnăvi. Asta nu înseamnă neapărat că le lipsește credința sau că Dumnezeu îi pedepsește.

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.), în omilia „Despre statui”, omilia 1, versetul 14, oferă un răspuns mai detaliat cu privire la situații precum bolile de stomac ale lui Timotei din 1 Timotei 5:23. Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu permite ca această situație să se întâmple creștinilor. Iată o parafrazare a celor opt motive enumerate de el.

1. Pentru a-i împiedica să devină mândri de măreția faptelor lor bune și a minunilor.

2. Pentru ca ceilalți să nu aibă o părere prea bună despre ei.

3. Pentru ca să fie clar că puterea lui Dumnezeu este cea care se manifestă, nu puterea oamenilor.

4. Ca răbdarea oamenilor evlavioși în timpul încercărilor sau al bolilor lor să fie un exemplu pentru ceilalți.

5. Ca, atunci când vedem oameni evlavioși murind de boală, să ne amintim de învierea tuturor.

6. Când suntem cuprinși de suferință, putem găsi mângâiere în faptul că alții înaintea noastră au îndurat lucruri similare.

7. Când ni se spune să fim imitatori ai lui Pavel sau ai altora, să nu ne dăm înapoi gândindu-ne că ei au o natură superioară. Ei au aceeași natură și aceleași slăbiciuni ca și ceilalți oameni în general.

8. Putem învăța că fericirea unei persoane evlavioase nu provine din starea sa de sănătate.

Apoi, Hrisostom continuă pe mai mult de șapte pagini să detalieze și să dovedească fiecare dintre aceste puncte pe baza Scripturii.

Î: În Galateni 4:14, ce a vrut să spună Pavel prin „nu mi-au disprețuit încercarea/boala”?

R: Pavel suferea de o boală când se afla printre galateni. Nu știm dacă era vorba de un acces de malarie, de o problemă la ochi sau de altceva. Pavel subliniază că, deși nu era sănătos când se afla printre ei, ei nu l-au privit deloc cu dispreț din această cauză.

Î: În Galateni 4:22-31, care este semnificația celor patru perechi de câte două?

R: Mai întâi, Pavel relatează istoria pentru a face o comparație alegorică aplicabilă nouă. Există doi fii, două femei, două legăminte și două cetăți. Ismael, Agar, Vechiul Legământ și Vechiul Ierusalim reprezintă vechea cale a legilor, asemănătoare sclaviei. Isaac, Sara, Noul Legământ și Noul Ierusalim reprezintă noua cale a promisiunii. Așa cum Ismael și Agar nu au putut rămâne alături de Isaac și Sara, pe care îi batjocoreau și îi disprețuiau, trăirea după Lege nu poate coexista cu trăirea în promisiunea harului lui Dumnezeu prin credință.

Î: În Galateni 4:25, Muntele Sinai se afla în Arabia sau în Peninsula Sinai, așa cum indică Tora?

R: Ambele, înțelegând că „Arabia” de aici nu este țara modernă a Arabiei Saudite. Este provincia romană Arabia. Provincia romană Arabia cuprindea Peninsula Sinai, partea de nord-vest a Iordaniei de astăzi și o mică parte din Siria. Ca o notă marginală, romanii nu au cucerit niciodată zonele din apropierea Mecca sau Riyadh.

Î: În Galateni 4:30, de ce ajunge Pavel la această concluzie?

R: Agar credea în Dumnezeu, dar Agar și Ismael, prin disprețul și batjocura lor, nu erau compatibili cu Sara și cu Isaac, copilul promisiunii. Ei trebuiau să plece, conform dorinței Sarei. Avraam nu voia ca ei să plece, dar Dumnezeu i-a spus lui Avraam să o asculte pe Sara în această privință. La fel, ideea că poți să-L urmezi pe Hristos în libertatea harului și totuși să fii în robie față de Lege trebuie să dispară. În cele din urmă, Pavel spune că și cei care învață că trebuie să fii sub robia Legii trebuie să fie îndepărtați din biserică.

Î: În Galateni 5:1, când Pavel spune că trebuie să rămânem tari în libertate, care este exact robia de care trebuie să ne ferim?

R: Acesta este un verset de tranziție; acest verset servește în egală măsură ca rezumat al capitolului 4 din Galateni și ca început al capitolului 5:1-13 din Galateni. Există trei răspunsuri posibile.

Păcatul: Cei care păcătuiesc sunt sclavi ai păcatului, iar noi am fost eliberați de acesta. Romani 6 oferă mai multe detalii în acest sens.

Legea mozaică: Deși afirmația anterioară este corectă, păcatul și firea pământească sunt menționate în Galateni 5:1-15 doar într-un singur loc: Galateni 5:13. În contrast cu aceasta, legea/circumcizia este menționată de șase ori. Trebuie să-L slujim pe Dumnezeu fără a fi în robie față de lege. Evreii vorbeau despre „a lua asupra sa jugul legii”.

Ambele: În mentalitatea legii și a păcatului, fie „Sunt un păcătos atât de mare pentru că am încălcat legea”, fie „Sunt o persoană atât de minunată pentru că respect legea”. Indiferent dacă o persoană se află pe o parte sau pe cealaltă a balansoarului, accentul este același: „eu”. În schimb, atenția noastră ar trebui să se îndrepte către Cel care contează cu adevărat: Dumnezeu, și nu către noi înșine. Trăim o viață sfântă pentru că suntem într-o relație de iubire cu Dumnezeu și vrem să-I fim pe plac, nu doar pentru că vrem să scăpăm de pedeapsă, să obținem răsplăți sau să ne considerăm oameni mai buni.

Trăim o viață sfântă (deși nu fără păcat) pentru că suntem eliberați de robia și dependențele păcatului și de jugul Legii. Jugul Legii a avut un scop bun, acela de a-i împiedica pe oameni să păcătuiască. Dar nu mai avem nevoie de Legea lui Moise, iar acum suntem împiedicați să păcătuim de dragostea lui Dumnezeu.

Î: În Galateni 5:2, circumcizia limitează cumva puterea sau lucrarea lui Hristos?

R: Deloc. La fel cum a nu crede niciodată în Hristos înseamnă că jertfa lui Hristos nu are nicio valoare pentru o persoană, a te încrede în circumcizie și a-L respinge pe Hristos înseamnă, de asemenea, că jertfa lui Hristos nu are nicio valoare pentru acea persoană, iar aceasta va ajunge în Iad.

Î: În Galateni 5:2, atât în vremurile Vechiului Testament, cât și în cele ale Noului Testament, care ar fi diferența dintre legalism și respectarea Legii lui Moise?

R: Cum ai numi o persoană care lua foarte în serios respectarea Legii lui Moise și se concentra pe încercarea de a-L mulțumi pe Dumnezeu în principal prin ascultarea de lege? – dacă ar fi trăit înainte de Hristos, ai putea-o numi un evreu evlavios.

Înainte de Hristos, evreii trebuiau să încerce să respecte Legea lui Moise cât mai complet posibil. Un legalist din acea vreme ar fi fost cineva care era mai preocupat de lege decât de Dumnezeu. Ei iubeau tradițiile și respectarea legii mai mult decât îl iubeau pe Domnul. La fel ca fariseii, se încredeau în propria lor neprihănire, în loc să aibă credință în Dumnezeu, Cel care iartă.

După ce Hristos a murit pentru păcatele noastre, definiția unui legalist s-a „schimbat”. Aceasta include acum și pe cineva care se încrede în Lege și în propriile fapte, în locul lui Hristos sau pe lângă El. Crezi că mântuirea prin sângele lui Hristos este esențială – foarte bine! Dar crezi, de asemenea, că aceasta este completă, că Hristos a împlinit tot ce era necesar să se facă? Dacă o persoană nu crede acest lucru, atunci are o problemă de „încredere împărțită”, în sensul că se încrede că Hristos ne-a mântuit doar parțial, iar pentru restul este nevoie de altceva.

Î: În Galateni 5:2-3, având în vedere că Hristos nu aduce folos celor circumciși, poate Hristos să aducă folos multor băieței circumciși astăzi? Ar trebui ca și ei să fie datori față de Lege?

R: Nu, din două motive.

1. Galateni 5:2-3 se referă doar la bărbații care se lasă circumciși, nu la băiețeii mici.

2. Sensul general se referă la cei care aleg să se circumcidă cu scopul de a împlini Legea Vechiului Testament. Ei demonstrează că nu se bazează pe Hristos pentru a fi mântuiți, în afara Legii.

Î: În Galateni 5:2-4, ce i-ai spune cuiva care zice: „Am încredere deplină în sângele lui Hristos pentru mântuirea mea completă, dar vreau doar să fiu și mai sigur, așa că voi urma și Legea iudaică”?

R: Cuvintele tale se contrazic. Nu te încrezi pe deplin în sângele lui Hristos pentru mântuirea ta completă, altfel nu te-ai mai baza și pe altceva. Pavel a avut cuvinte dure pentru cei care gândeau astfel; Pavel spune că este o alegere exclusivă, una sau alta. Circumcizia este doar un exemplu de a face ceva pentru a proteja ceva valoros (mântuirea), care ajunge să anuleze tocmai ceea ce încercai să protejezi.

În Galateni 5:6, Pavel spune că nici circumcizia, nici necircumcizia nu contează cu adevărat. Pavel l-a circumcis chiar și pe Timotei în Faptele Apostolilor 16:3. Mai degrabă, ceea ce Pavel respinge cu atâta tărie este teologia care se bazează pe Hristos plus altceva.

Î: În Galateni 5:4, cum putem cădea din har?

R: Pavel se adresează direct creștinilor grav dezorientați care au încetat să se bazeze pe harul lui Dumnezeu în Hristos. Pavel se adresează, de asemenea, legalistilor nemântuiți. Cum faci diferența între un creștin grav dezorientat și un legalist nemântuit? Adesea nu poți, dar îi poți avertiza indiferent de care dintre ei sunt.

Î: În Galateni 5:4, care sunt diversele puncte de vedere ale creștinilor cu privire la ceea ce se înțelege aici?

R: Mai întâi greaca, apoi patru puncte de vedere și, în final, o concluzie.

Cuvântul grecesc katergethete înseamnă „... orice distrugere a creșterii și a vieții, fizică sau spirituală, benefică sau dăunătoare”, conform Expositor’s Greek Testament, p. 184. Acest cuvânt este folosit și în Romani 7:2 pentru anularea prin moarte a obligației soției față de soțul ei, precum și pentru moartea spirituală din Romani 7:6. Există patru puncte de vedere principale.

1. Pierderea mântuirii este echivalată cu căderea din har. „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1891, afirmă că această interpretare este eronată, deoarece NU se referă la oamenii care cad în păcat și necredință. Ci se referă la oameni morali care cred că propriile lor fapte îi vor ajuta să obțină sau să-și păstreze mântuirea. De asemenea, consideră că este ironic faptul că unii dintre cei care doresc să folosească acest verset pentru a susține pierderea mântuirii sunt legalisti, asemănători cu cei împotriva cărora se pronunță Pavel.

2. Un credincios care părăsește harul pentru un sistem de legalism, dar nu își pierde mântuirea. Aceasta nu înseamnă căderea din mântuire în necredință sau în păcat voit, ci căderea din har în legalism. Este o paralizie a vieții spirituale: ruperea unirii cu Hristos are un efect paralizant asupra întregii naturi spirituale și duce la dorința de a obține o îndreptățire legală. Cu toate acestea, unii spun că această perspectivă este greșită, deoarece nu descrie creștinii care caută sfințirea, ci pe oamenii nemântuiți care încearcă să fie îndreptățiți prin Lege.

3. Creștinii falși care caută să fie îndreptățiți prin Lege. Comentariul biblic al credinciosului (The Believer’s Bible Commentary), p. 1891, susține această perspectivă, afirmând că aceștia au trebuit să aleagă între doi mântuitori: fie Hristos, fie Legea. Calvin considera că aceștia nu încercau să aleagă Legea în locul lui Hristos, ci Legea pe lângă Hristos, iar a crede că orice parte a mântuirii se obține prin fapte înseamnă a nu crede că totul se obține prin har, prin credință.

2+3. Atât credincioșii nechibzuiți care renunță la har în favoarea legalismului, cât și creștinii „aparent”, care abandonează definitiv Evanghelia și nu au fost niciodată mântuiți.

În Biserica pre-niceeană, acest verset nu este de fapt discutat. Ioan Gură de Aur predică despre acest verset, spunând că acesta menționează cea mai severă dintre pedepse, dar fără a specifica nimic mai mult decât atât.

Concluzie: Pe de o parte, Pavel se adresează în Galateni 5:4 acelorași oameni pe care îi numește „fii ai lui Dumnezeu” în 3:26; fraților cărora li se adresează în Galateni 3:15; 4:12,28; 5:13; 6:1,18 și care alergau o cursă bună în Galateni 5:7.

Pe de altă parte însă, Pavel este îngrijorat că eforturile sale au fost în zadar pentru ei (Galateni4:11 ), și că aceștia ar putea fi printre cei condamnați veșnic care au propovăduit o altă Evanghelie în Galateni 1:8,9.

Pavel, la fel ca noi, nu știa cine erau cei aleși. Luați în considerare acest exemplu: dacă cineva care părea a fi un creștin autentic cade într-un păcat grav, este acea persoană: un ales care se va pocăi mai târziu, se va întoarce și va persevera, sau un reprobat care a abandonat definitiv adevărul pe care l-a auzit? Dumnezeu știe; noi nu știm și nici nu trebuie să știm. Dar cu siguranță nu avem nicio asigurare că acea persoană este mântuită atunci când face asta. La fel, dacă cineva cade într-o eroare doctrinară gravă, așa cum au făcut galatenii legalisti, erau oare toți cei cărora li s-a adresat Pavel creștini autentici care au căzut în erezie, dar se vor întoarce, sau erau toți nemântuiți, destinați iadului, care nu vor crede niciodată în Evanghelia harului, sau ar putea fi o amestecătură de grâu și neghină, iar nici măcar Pavel nu știa care era care, dar sarcina lui Pavel nu era să le judece sufletele, ci să-i avertizeze cu privire la consecințele în care ar fi căzut dacă ar fi continuat în legalismul lor. Așadar, răspunsul este „2 + 3”.

Î: În Galateni 5:7, în ce fel este viața creștină asemănătoare unei curse?

R: Este ca o cursă foarte competitivă, dar creștinii nu concurează între ei. Mai degrabă, încercăm să alergăm cât de repede putem, în ciuda alergătorilor mai lenți sau a mașinilor care ne taie fața și ne încetinesc.

Î: În Galateni5:11 și 2 Corinteni2:15 -16, de ce a propovăduit Pavel crucea, din moment ce știa că crucea era o ofensă pentru oameni? Pavel nu a vrut să pună o piatră de poticnire în calea nimănui (2 Corinteni 6:3) sau să facă ceva care să împiedice Evanghelia, conform 1 Corinteni 9:12.

R: La fel ca Pavel, nu vrem să facem nimic care să-i ofenseze pe oameni la nivel personal. Cu toate acestea, atunci când împărtășim Evanghelia, nu vrem să ascundem sau să minimalizăm părțile pe care unii oameni le consideră jignitoare. Unii se simt ofensați de faptul că Dumnezeu le urmărește fiecare mișcare sau că, prin ei înșiși, sunt neînsemnați, niște eșecuri în fața tribunalului lui Dumnezeu. Alții se simt ofensați că cineva ar sugera că fac lucruri atât de rele încât au nevoie de mântuire. Indiferent dacă se simt ofensați sau nu, oamenii trebuie să cunoască adevărul Evangheliei.

Î: În Galateni 5:12, de ce ar menționa Pavel că bărbații care se țin de circumcizie s-ar putea castra?

R: Deși acest lucru ni se poate părea ciudat, în Asia Mică exista o zeiță numită Cybele, iar preoții ei erau toți bărbați care se castraseră. Așadar, chiar și iudaizatorii care puneau accentul pe circumcizie nu erau la fel de vehemenți în privința aceasta ca preoții lui Cybele.

Î: În Galateni 5:13, ce înseamnă aici „ocazia cărnii”?

R: Pavel ne spune să fim atenți ca, sub pretextul libertății creștine, să nu folosim aceasta ca o acoperire pentru a păcătui. Avem libertate față de păcat, dar nu libertatea de a păcătui. Cuvântul grecesc pentru „prilej”, aphorme, înseamnă un loc avantajos pentru a lansa un atac militar. Așadar, nu-l lăsați pe Satana să folosească o raționalizare a libertății creștine pentru a da păcatului un punct de sprijin în viața voastră.

Î: În Galateni 5:14-15, ce sugerează Pavel aici?

R: Galateni 5:1-13 și Galateni 5:14-15 par a fi subiecte oarecum separate, dar, de fapt, Pavel sugerează[o legătură între ele. Legalistii care pun legea mai presus de Dumnezeu sunt sursă de dezbinare și se ceartă repede cu ceilalți. Dacă eu cred că spiritualitatea înseamnă doar să respect toate legile așa cum le înțeleg eu, iar tu nu urmezi totul așa cum le înțeleg eu, atunci vreau ca tu să te aliniezi programului – adică programului meu!

Î: În Galateni 5:16, cum umblăm/trăim în Duhul? Înseamnă asta că în fiecare secundă a zilei, indiferent ce fac, trebuie să mă rog lui Dumnezeu în timp ce fac acel lucru? Înseamnă că trebuie să mă gândesc mereu la Dumnezeu? Să vorbesc cu Dumnezeu? Ce înseamnă să „umblăm în Duhul”, așa cum spune Pavel? Înseamnă asta că, atunci când merg la magazin, în mintea mea spun: „Doamne, fiecare pas pe care îl fac se bazează în totalitate pe Tine, și Te laud pentru fiecare respirație pe care o iau”? Nu spun că este o prostie sau ceva absurd; încerc doar să aflu dacă asta este într-adevăr ceea ce se înțelege prin a umbla în Duhul.

Dacă este adevărat, atunci este foarte, foarte greu să umblu mereu în Duhul, ceea ce înseamnă că păcătuiesc mult mai mult decât credeam. Mulțumesc, Dumnezeu să te binecuvânteze. P.S. – Am scris acest e-mail în Duhul, având în vedere că era despre Dumnezeu?

R: Dacă cauți să te apropii de Dumnezeu, dorințele păcătoase ale acestei lumi (dragostea de bani, pofta, mândria și alte dorințe) vor păli. Ca creștini, trebuie să luptăm împotriva răului din noi, precum și din exterior, așa cum arată Romani 7:7-25. Din fericire, nu suntem lăsați singuri în ducerea acestui război; Dumnezeu este acolo să ne salveze (Romani7:24 -25) și chiar să lucreze în noi (Filipeni2:12 -13).

În loc de „a umbla”, cuvântul grecesc de aici, peripatite, poate fi tradus prin „a continua să umbli”. Așadar, când umbli cu Dumnezeu și vezi o ispită care te tentează să te oprești, continuă pur și simplu să umbli. A umbla în Duhul nu este ușor, deoarece „mereu” este un cuvânt foarte greu. Cred însă că înțelegi, în esență, că înseamnă să fii conștient de prezența lui Dumnezeu în tot ceea ce faci.

Experiență

Pavel spune să vă bucurați mereu, să vă rugați neîncetat și să mulțumiți în orice împrejurare, în 1 Tesaloniceni 5:16-18.

„mulțumind totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Efeseni5:20 ) (Berean Standard Bible)

[Iubirea] „suportă totul, crede totul, nădăjduiește totul, îndură totul. Iubirea nu piere niciodată.” 1 Corinteni 13:7-8a (Berean Standard Bible)

Puteți consulta o concordanță și găsi alte exemple ale lucrurilor pe care ni se poruncește să le facem „mereu”.

Isus a spus că este cu noi mereu în Matei 28:20.

Bucurați-vă întotdeauna în Domnul, în Filipeni 4:4.

Exemplul lui Pavel

Pavel se ruga neîncetat pentru ceilalți, după cum se arată în 2 Tesaloniceni 1:11

Pavel I-a mulțumit lui Dumnezeu de fiecare dată când își amintea de filipeni, în Filipeni 1:3-4

Fapte

Coloseni3:17 „Și orice ați face, fie cu cuvântul, fie cu fapta, faceți totul în numele Domnului Isus, mulțumind lui Dumnezeu Tatăl prin El.” (Berean Standard Bible)

Fiți întotdeauna pregătiți să dați un răspuns... 1 Petru 3:15.

Iacov4:17 spune: „Oricine, deci, știe ce este bine să facă, dar nu face, este vinovat de păcat.” (Berean Standard Bible)

Biblia conține multe versete despre perseverență, iar noi nu ar trebui să uităm nici această importantă virtute creștină.

În cele din urmă, vă sugerez să începeți fiecare zi cum se cuvine, dedicând-o lui Dumnezeu. Am învățat acest lucru cu mulți ani în urmă, la o tabără de tineret unde Josh McDowell era vorbitorul.

Î: În Galateni 5:19, sunt menționate adulterul și crimele?

R: Deși „adulterul” se încadrează în listă, acesta nu apare în cele mai vechi manuscrise. „Crimele”, phonoi, este aproape același cuvânt grecesc ca „invidii”, phthonoi, fiind cu doar o literă greacă mai scurt. Unele manuscrise grecești conțin „crime”, iar altele nu.

Î: În Galateni 5:19-21, pot creștinii să facă aceste lucruri și să ajungă în Rai?

R: Este posibil ca un creștin adevărat să facă unul dintre aceste lucruri și apoi să se pocăiască. Cu toate acestea, dacă o persoană face în mod obișnuit unul dintre aceste lucruri, pare foarte probabil că va ajunge în Iad și că, de fapt, nu a fost niciodată mântuită pentru veșnicie. În Brazilia, s-a estimat că jumătate dintre persoanele care se declară catolici practică, de asemenea, o formă de vrăjitorie sau alte forme de spiritism, sau cred în cheltuirea de bani pentru a plăti un practicant de vrăjitorie ca să blesteme pe cineva. Deși un catolic romano-catolic poate fi un creștin autentic, iar o persoană care practică vrăjitoria poate fi catolică, nu pare că acești catolici sunt creștini autentici.

Î: În Galateni 5:19,22, de ce se spune „faptele cărnii” și „roada Duhului” și nu „roada cărnii” și „faptele Duhului”?

R: Faptele sunt săvârșite prin efortul uman; rodul (la singular, nu la plural) este ceea ce Dumnezeu crește în noi. Indiferent dacă cineva trebuie să depună eforturi mari pentru faptele (la plural) ale cărnii (iar unii depun eforturi foarte, foarte mari), aceștia se străduiesc să încerce să reducă consecințele. A avea rod implică îndepărtarea barierelor care stau în calea creșterii și care ar putea exista în viața ta. Comentariul biblic „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1894, oferă analogia că faptele cărnii provin dintr-o fabrică, iar rodul Duhului provine dintr-o grădină.

Î: În Galateni 5:19-21, care sunt câteva dintre caracteristicile acestor șaptesprezece fapte ale cărnii enumerate?

R: Primele patru se referă la sexualitate, următoarele două la religie, opt se referă la relații, iar două la consumul de alcool. Dacă nu ești în pace cu Dumnezeu, nu ești în pace nici cu ceilalți, nici cu tine însuți.

Î: În Galateni 5:20, ce este interesant în legătură cu cuvântul „ură” folosit aici?

R: Cuvântul grecesc, echtrai, este de fapt la plural, așa că o traducere mai bună ar fi „urări”. Când oamenii nutresc o ură față de o persoană, față de adevăr sau față de Dumnezeu, este aceasta de obicei singură, sau apar și alte urări la scurt timp după aceea? Dacă nu elimini din rădăcină orice ură pe care o ai, aceasta poate genera alte urări. Singurele lucruri față de care ar trebui să avem ură sunt păcatele. Nici măcar nu trebuie să avem ură față de oamenii păcătoși.

Î: În Galateni 5:20, care este lucrarea cărnii numită „mânie”?

R: Acesta este un cuvânt grecesc puternic, thymoi, care NU înseamnă doar „mânie”. Înseamnă a-ți pierde cumpătul într-un acces de furie. Când nu te mai poți controla și mânia te stăpânește, amintește-ți de Iacov 1:20: mânia omului nu produce neprihănirea lui Dumnezeu.

Î: În Galateni 5:20, ideea că dezbinările și facțiunile/ereziile ar fi doar neînțelegeri intelectuale pare foarte departe de gândirea lui Pavel în acest context. De ce credeți că aceste lucruri sunt menționate alături de altele, precum idolatria, vrăjitoria și crimele?

R: Pavel nu a enumerat toate faptele trupului posibile, ci doar pe cele mai grave, iar, aparent, dezbinările și ereziile sunt la fel de grave ca și celelalte. Ele pot slăbi credința unora și o pot distruge pe cea a celor care își pun încrederea într-o persoană sau într-o organizație.

Î: În Galateni 5:20, ce înseamnă mai exact cuvântul grecesc pharmakeia (vrăjitorie/magie)?

R: Acest cuvânt are o gamă largă de semnificații. Pe de o parte, poate însemna vrăjitorie, magie sau fermecare. Pe de altă parte, poate însemna și drogarea, otrăvirea și chiar administrarea de medicamente bune, așa cum sugerează cuvântul nostru englezesc „pharmacist”. În general, în acest pasaj, Pavel avertizează împotriva roadelor imoralității, urii și certurilor, drogurilor și magiei, precum și a petrecerilor dezlănțuite. Ai putea aproape să crezi că Pavel cunoștea multe filme moderne!

Î: În Galateni 5:21, care este exact ultima faptă a cărnii menționată?

R: Unele traduceri folosesc termenul „petreceri dezmățate”, iar altele „orgii”. Se poate referi la petreceri sălbatice sau la distracții dezlănțuite, la diferite niveluri. Grecii și romanii organizau petreceri dedicate zeului vinului, Bacchus/Dionysos, de la care provine cuvântul nostru „bacanalie”. Bacanalele erau atât de sălbatice, încât Senatul roman le-a interzis (cel puțin pentru o vreme) în anul 186 î.Hr.

Î: În Galateni 5:22-23, dacă necredincioșii manifestă roadele Duhului, vor ajunge și ei în Rai?

R: Doar dacă purtarea unui pulover de lână te face o oaie. A avea unele dintre faptele exterioare fără transformarea interioară nu ajută.

Necredincioșii nu manifestă roadele Duhului. Ei pot face unele dintre aceste fapte bune și chiar le pot face din motive lăudabile. Cu toate acestea, dacă Duhul lui Hristos nu este în ei și nu fac aceste lucruri pentru Isus, atunci acțiunile lor nu sunt roadele Duhului făcute din dragoste pentru Dumnezeu, Cel care ne-a dat Biblia.

Î: În Galateni 5:24, ce este important în legătură cu verbul de aici?

R: Este la diateza activă, nu la cea pasivă. Cu alte cuvinte, răstignirea cărnii, cu dorințele ei, nu este ceva ce ni se face nouă. Ci este ceva ce facem noi înșine. Așa cum subliniază John R.W. Stott, răstignirea în lumea antică era nemiloasă, dureroasă și decisivă. Când ne răstignim noi înșine carnea, este la fel. Pavel folosește acest verb la forma pasivă în Romani 6:6 și Galateni 2:20, dar aici Pavel subliniază ceea ce noi, credincioșii, trebuie să facem.

Î: În Galateni 5:24-25, ce i-ai spune unui creștin care crede că ar trebui doar să lăsăm pasiv Duhul Sfânt să facă ce dorește în viața noastră și să nu luăm nicio inițiativă sau decizie pe cont propriu?

R: Creștinul are pe jumătate dreptate și pe jumătate greșește. Trebuie să-I permitem Duhului Sfânt să facă ce dorește în viața noastră și să nu-I punem niciun obstacol. Dar Galateni 5:25 spune, de asemenea, că trebuie să umblăm (sau să mărșăluim) în pas cu călăuzirea Duhului. Aceasta nu înseamnă să luăm propriile noastre decizii pentru a ne satisface ambiția, independent de ceea ce vrea Dumnezeu să facem. Ci trebuie să luăm inițiativă și să ne propunem în mod deliberat să luăm decizii în conformitate cu ceea ce ne călăuzește Duhul.

Î: În Galateni 5:26, ce înseamnă să provoci pe cineva?

R: Nu înseamnă a te înfuria sau a reacționa puternic față de cineva sau ceva. Mai degrabă, înseamnă a spune sau a face ceva pentru a-l face pe altcineva să se înfurie sau să reacționeze puternic. Acest lucru se poate face în mod deliberat sau neintenționat. Dacă este neintenționat, asta nu înseamnă neapărat că este nevinovat. Ar putea fi din cauza apatiei sau a lipsei de grijă și iubire față de cealaltă persoană sau de ceilalți. Poate fi considerat ca o provocare la luptă.

Î: În Galateni 5:15, 26, care este exact diferența între a aduce în discuție și a dezbate o neînțelegere, în care cealaltă parte ar putea crede cu tărie, și a depăși limita și a provoca certuri?

R: Probabil că aproape toți cei care provoacă neînțelegeri în mod greșit cred că doar aduc în discuție punctele în care nu sunt de acord, așa că fiți atenți, deoarece frecvența autoamăgirii este foarte mare. Există cel puțin trei aspecte diferite între a provoca neînțelegeri și a aduce în discuție o neînțelegere. A cădea în oricare dintre aceste trei categorii înseamnă a provoca neînțelegeri.

Motivația – Spui sau faci acest lucru exclusiv pentru că vrei să-I faci plăcere lui Dumnezeu și vrei ce e mai bun pentru ei și pentru oricine aude despre asta? Sau există și alte motive, cum ar fi „a-i pune la locul lor” sau alte forme de gelozie? Există o dorință de „a te răzbuna pe ei” sau alte forme de răzbunare? Există o atitudine de genul „știi cine sunt eu”, prin care arăți cât de deștept sau de experimentat ești, sau alte forme de mândrie? Trebuie să te asiguri că motivele tale sunt corecte înainte de a merge să vorbești cu altcineva. Când cineva face ceva cu motive rele, adesea ceilalți pot vedea acele motive rele înainte ca persoana respectivă să-și dea seama că își „trădează” motivele rele.

Metoda – Isus a dat un exemplu de abordare măsurată în Matei 18:15-17. Isus a avut, de asemenea, exemple în care „le-a spus verde în față” fără pași intermediari, cum ar fi în cazul orașelor Corazin și Betsaida din Matei 11:21 sau al saducheilor din Matei 22:23-32. Vor exista „daune colaterale” sau consecințe negative pe care nu ți le-ai dorit? Ce poți face pentru a concentra mesajul sau a limita audiența, astfel încât să reduci efectele „focului prietenos” sau ale daunelor colaterale?

Amploarea – Dacă poți să-i convingi pe cei din tabăra adversă și pe cei care ascultă dezbaterea, atunci e minunat – poate. Ești dispus să iei în considerare faptul că, poate, ei nu sunt de acord pentru că tu ești cel care are punctul de vedere greșit? S-ar putea să nu fie adevărat că tu ești cel care are punctul de vedere greșit, dar dacă nu ești capabil nici măcar să pui întrebarea, acesta este un semnal de alarmă. Dar să zicem că ești sigur că ai dreptate, și totuși ei nu se răzgândesc? Odată ce ți-ai făcut cunoscut punctul de vedere, ce vei face? Vei a) renunța la el, deoarece ei știu, b) vei aduce alți doi sau trei cu tine, sau vei aduce problema în fața întregii biserici, c) dacă nimeni nu ia partea adevărului (așa cum îl vezi tu), vei pleca, scuturându-ți praful de pe picioare în timp ce o faci, d) înainte de a pleca, vei încerca să salvezi cât mai mulți oameni din „foc” cât încă poți, e) te vei strădui, de asemenea, să avertizezi lumea cu privire la această eroare pe care o susțin și să menționezi în mod specific numele persoanelor respective? Ce ar trebui să faci?

Fiecare dintre aceste cinci răspunsuri este corect, în funcție de doctrina sau practica în cauză. Răspunsurile c, d și e provoacă dezbinare. Sunt momente în care trebuie să provocăm dezbinare, luptând împotriva erorilor care duc la pierzarea sufletelor, dar sunt și momente în care nu ar trebui să o facem. Romani 14:1-15:7 oferă câteva exemple de situații în care nu ar trebui să o facem. Galateni 1:6-10, 2 Ioan 9-10 și 3 Ioan 9-10 sunt exemple de situații în care ar trebui să apărăm adevărul chiar și atunci când acest lucru poate provoca certuri. Isus a prezis chiar că vor apărea certuri tocmai din cauza creștinilor ascultători, în Matei 10:21-23, 34-37. Dar nu ar trebui să provocăm certuri pe care Dumnezeu nu dorește să le provocăm.

Î: În Galateni 5:16, 22-23, care sunt cele trei grupe ale roadelor Duhului enumerate?

R: Cele trei aspecte ale umblării în Duhul constau în a-I permite lui Dumnezeu să-Și facă voia, „respirația spirituală” sau rămânerea în comuniune constantă cu El și luarea unor decizii sfinte.

1) Iubirea, bucuria și pacea sunt relații. Iubirea, față de Dumnezeu și față de ceilalți, este o relație corectă, așa cum ar trebui să fie. Bucuria este mulțumirea și fericirea în circumstanțele noastre actuale, atât în lucrurile care ne plac, cât și în cele care nu ne plac. Pacea, cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu propria noastră situație, este o liniște de neclintit chiar și în mijlocul furtunilor.

2) Răbdarea, bunătatea și bunătatea sunt atitudini pe care ar trebui să le avem unii față de alții. Răbdarea, „makrothumia” în greacă, poate însemna a-i suporta pe ceilalți. Bunătatea include a da exemplu de bunătate față de ceilalți, așa cum Dumnezeu ne-a arătat-o nouă. Bunătatea are multe aspecte, și ar trebui să le exemplificăm pe toate.

3) Viața interioară înseamnă credincioșie, blândețe și stăpânire de sine. Primul cuvânt nu înseamnă a avea credință sau a crede în ceva. Înseamnă a fi o persoană de încredere, pe care oamenii se pot baza că va face ceea ce spune că va face. Într-o societate de atunci care prețuia forța, puterea și, uneori, cruzimea, era contracultural să spunem că noi, dimpotrivă, ar trebui să excelăm în blândețe. În unele părți ale lumii de astăzi, același lucru este valabil. Stăpânirea de sine nu pare să fie foarte apreciată în societatea de astăzi, dar este esențială pentru dezvoltarea altor aspecte ale roadelor Duhului.

Primele trei părți ale roadelor sunt lucruri pe care trebuie să le descoperim, cele trei din mijloc sunt lucruri pe care trebuie să ne hotărâm să le facem, iar pentru ultimele trei trebuie să alegem să ne bazăm pe Duhul Sfânt.

Î: Ce spune Galateni 5:25 despre „a umbla” în acest context?

R: Acest cuvânt grecesc, stoichumen, este diferit de cuvântul folosit pentru „a umbla” în Galateni 5:16, peripatite. Acest cuvânt grecesc din Galateni 5:25 înseamnă a merge sau a mărșălui în pas, așa cum ar face un soldat. Ne dorim ca îndrumarea Duhului Sfânt să ne arate, în general, unde dorește El să fim. Dar acest verset subliniază faptul că Duhul Sfânt ne îndrumă și cu privire la modul în care să ajungem acolo, la fiecare pas al drumului.

Î: În Galateni 5:26, de ce oamenii, care poate nu erau îngâmfați înainte, devin îngâmfați? Ce putem face pentru a opri acest lucru în noi înșine?

R: Există cel puțin două aspecte ale acestei chestiuni. Primul este o concentrare excesivă asupra sinelui. Uneori, aceasta poate proveni din întrebarea „Ce câștig eu din asta?”, sau poate fi încercarea de a ține pasul cu ceilalți, sau pur și simplu învățarea din exemplul negativ al altora. A doua parte constă în convingerea că ești mai bun decât altcineva, sau decât majoritatea oamenilor, într-un anumit fel. Adevărul este că, probabil, fiecare dintre noi este mai bun decât o altă persoană într-un anumit aspect. Totuși, acest lucru nu este o mare problemă, deoarece, probabil, fiecare dintre noi este, de asemenea, mai slab decât cealaltă persoană într-un anumit aspect. La bază se află neascultarea de Filipeni 2:3 și următoarele versete, unde ni se cere să-i prețuim pe ceilalți mai mult decât pe noi înșine.

În timp ce unii oameni doresc să se înconjoare de alții care au același păcat, îngâmfarea este, de obicei, exact opusul acestui lucru. O persoană îngâmfată adesea nu suportă o altă persoană îngâmfată. Îl invidiezi pe altcineva dacă crezi că este mai bun decât tine într-un anumit domeniu (și acest lucru contează pentru tine). Și dai dovadă de îngâmfare față de altcineva dacă ești mai bun decât el într-un aspect important, sau cel puțin important în ochii tăi.

Î: În Galateni 6:1, de ce crezi că Pavel vorbește despre un credincios prins în capcana păcatului imediat după ce a menționat roadele Duhului?

R: Ar părea o schimbare bruscă, dar de fapt are sens. Un aspect al creșterii roadelor Duhului este faptul că un credincios are putere; puterea de a-și învinge dependențele.

Î: În Galateni 6:1, cum ar trebui o biserică să-l restabilească pe un credincios căzut?

R: Persoana respectivă nu ar trebui să fie reîntregită până când nu s-a pocăit. Dar odată ce a mărturisit că s-a pocăit, și se pare că a făcut-o, ar trebui să fie primită înapoi. Uneori, când o persoană se pocăiește, nu va mai comite acel păcat. Alteori, mai ales în cazul unor dependențe, tendința și dorința pot fi încă prezente, iar presupunând că persoana respectivă are intenția de a trăi o viață liberă de acea dependență, creștinii ar putea avea nevoie să o însoțească, încurajând-o și ținând-o responsabilă, pentru a fi alături de ea în momentele de slăbiciune. Pavel spune în mod special aici că trebuie să facem acest lucru cu blândețe.

Sperăm că, atunci când un creștin cade, acesta frecventează o biserică bună, unde există oameni buni care să-l ajute. Dacă ești bolnav fizic, nu vrei un medic nepriceput. La fel, din punct de vedere spiritual, nu vrei pe cineva care oferă sfaturi spirituale nebiblice.

Cuvântul grecesc pentru „a restabili” folosit aici, katartizō, este același cuvânt folosit pentru a repara un os rupt sau pentru a repara o plasă. De multe ori, deși nu întotdeauna, un os rupt are nevoie de intervenție externă, de o altă persoană, pentru a-l repune la locul său. Apoi, membrul respectiv trebuie să fie imobilizat, cu un gips sau o atelă, pentru a nu se deplasa din nou. Persoana trebuie să fie atentă cu el pe durata vindecării, pentru a nu se rupe din nou. În cele din urmă, atela sau ghipsul se îndepărtează, osul este la fel de puternic ca înainte, sau uneori chiar mai puternic. Mușchii vor fi însă slăbiți, iar treptat va trebui să-și recâștige forța musculară.

Î: În Galateni 6:2, trebuie să purtăm poverile altora sau doar pe ale noastre, așa cum spune Galateni 6:5?

R: Cuvântul grecesc pentru „a purta”, bastazo, este același în ambele versete, dar cuvântul pentru „povară” este diferit. În Galateni 6:2, cuvântul grecesc este „barē”, care înseamnă „sarcină copleșitoare”. În Galateni 6:5, cuvântul este „phortion”, care ar putea fi un raniță purtată de un soldat în marș. Acest verset sugerează că aproape toată lumea are poveri și, de asemenea, sugerează că nu trebuie să ne purtăm întotdeauna propria povară singuri. Tony Evans compară acest lucru cu un asistent care ajută la ridicarea unei greutăți dacă halterofilul are mai mult decât poate ridica în acel moment.

Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre acțiuni. Cu toate acestea, trebuie să-i ajutăm și pe ceilalți, precum și să-i lăsăm pe ceilalți să ne ajute. Suntem responsabili să ne purtăm propria povară, dar adesea este mai ușor dacă alți credincioși ne ajută. Și ar trebui să fim dornici să-i ajutăm și pe alți credincioși, fie că este vorba de a-i înveseli, de a-i încuraja să reziste capcanelor diavolului, de a-i ajuta material sau în alte moduri.

Așa cum se spune în cartea *To Walk and Not Grow Weary* (p. 17): „Cuvântul tradus prin «a purta» are sensul inerent de sprijin. De asemenea, cuvântul «povară» din versetul 2 este cu totul diferit de cuvântul «sarcină» din versetul 5. «Sarcina» se referă pur și simplu la ceva care este purtat, dar «povară» desemnează efectele a ceva care apasă asupra resurselor noastre.”

Î: În Galateni 6:2, ce îi poate împiedica pe creștini să fie mai buni în a purta poverile unii altora?

R: Pot exista cel puțin cinci lucruri.

Percepția de importanță proprie a persoanei care poate ajuta. Uneori, o persoană crede că are lucruri mult mai importante de făcut decât să ajute o anumită persoană. Niciunul dintre noi nu are timp, individual, să ajute pe toată lumea, așa că asta înseamnă că nu ar trebui să ajutăm pe nimeni? – Desigur că nu. Dar dacă fiecare ar ajuta o parte dintre oamenii din jurul său, atunci, în ansamblu, toată lumea ar putea fi ajutată.

Teama de a mărturisi cuiva că ai nevoie de ajutor. Acest lucru este la fel de mândru ca motivul anterior, dar este o formă foarte diferită de mândrie. S-ar putea să te compari frecvent cu ceilalți sau să crezi că ceilalți fac asta cu tine. Nu vrei să recunoști că te lupți într-un anumit domeniu sau că nici măcar nu te lupți, ci pur și simplu eșuezi într-un anumit domeniu. S-ar putea să crezi că oamenii nu te vor respecta sau nu te vor iubi dacă ar ști.

Umilința falsă poate fi sinceră sau doar o perdea de fum pe care o persoană și-o pune singură pentru a ascunde motivul anterior. „Ar trebui să fi depășit această dependență, dar nu am făcut-o, așa că trebuie să rezolv asta singur, sau doar eu și Domnul. Ceilalți au prea multe lucruri importante de făcut ca să-și piardă timpul cu ceva atât de neimportant ca mine.”

Cunoscut pentru faptul că nu se pricepe deloc să consilieze pe cineva. Când Iov se confrunta cu greutăți, cei trei prieteni ai săi au venit să-l ajute, iar la un moment dat Iov a spus că ajutorul lor prietenos era inutil. Există momente diferite pentru lucruri diferite. Există un timp pentru a mustra și un timp pentru a ști când să nu mustri, cum ar fi atunci când persoana recunoaște că greșește și dorește să se pocăiască. Există, de asemenea, momente în care trebuie să corectezi și momente în care trebuie să încurajezi.

Lipsa de iubire din partea celui care consiliază. Cel puțin prietenii lui Iov nu au dat dovadă de lipsă de iubire față de el, dar Iona a făcut-o față de niniveni. Nu numai că trebuie să ne iubim frații (1 Ioan 4:11, 20), dar Filipeni 2:3 spune că trebuie să-i considerăm pe ceilalți mai importanți decât pe noi înșine.

Î: În Galateni 6:2, din moment ce Pavel a spus că suntem liberi de Lege, de ce trebuie să „împlinim Legea lui Hristos”?

R: Suntem liberi față de Legea lui Moise, dar nu suntem liberi să păcătuim. Mai degrabă, suntem sub legea sau „stăpânirea” lui Hristos, menționată în Galateni 6:16. În Vechiul Testament ni se interzice să avem chipuri cioplite, să practicăm idolatria, să furăm, să comitem adulter, să dăm mărturie mincinoasă, să ucidem, să râvnim și alte lucruri asemănătoare. Deși suntem liberi de Legea lui Moise, prin Legea lui Hristos (care înseamnă a sluji în Duhul și nu doar respectarea codului scris), ni se poruncește să nu facem nici aceste lucruri.

Î: Oare Galateni 6:2 arată că un sfânt poate purta poverile altora, așa cum învață Biserica Romano-Catolică?

R: Nu. Se pare că această idee era răspândită în vremurile Vechiului Testament, și dacă vreun sfânt ar fi putut să poarte păcatele altuia, cu siguranță Noe, Daniel și Iov ar fi putut. Totuși, Ezechiel14:14 , 20 și Ieremia 15:1 spun clar că ei nu puteau să-i salveze decât pe ei înșiși, nu și pe alții, prin neprihănirea lor.

Î: De ce menționează Galateni 6:6 banii în această secțiune spirituală?

R: În primul rând, acest lucru arată că este în regulă ca un învățător creștin să fie plătit pentru slujirea sa; existau învățători plătiți chiar și pe vremea lui Pavel. Deși Pavel era făcător de corturi, alți apostoli și învățători nu erau, iar Pavel nu avea nimic împotrivă, după cum se vede în 1 Corinteni 9:3-15. Dar, mai important decât atât, banii tăi merg acolo unde te conduce inima. Dacă ești cu adevărat preocupat de evanghelizare, de zidirea bisericii, de misiuni sau de alte lucruri, vei dori să donezi cu înțelepciune pentru aceste lucruri.

În contrast cu aceasta, evreii plăteau impozitul pentru templu în favoarea preoților și a leviților lor. Păgânii plăteau, de asemenea, taxe și își îndeplineau jurămintele pentru a-și susține templele. John R.W. Stott observă că, din punct de vedere istoric, Biserica Romano-Catolică se aștepta la donații mari din partea enoriașilor înstăriți pentru a finanța stilul de viață somptuos al unor membri ai clerului.

Î: Galateni 6:7-8 arată oare că legea karmei și, prin urmare, reîncarnarea sunt adevărate, așa cum învață Școala Unității a [așa-numitului] creștinism?

R: Nu. Versetul spune pur și simplu că omul culege ceea ce seamănă. Conform Bibliei, pentru necredincioși, culegerea nu are loc în primul rând decât la Judecata de Apoi.

Î: În Galateni 6:7, care sunt cele două minciuni contracarate în prima parte a acestui verset?

R: Dumnezeu nu poate fi batjocorit, myktērizetai de la muktērizō în greacă, care înseamnă literalmente a râde batjocoritor sau a „strâmba nasul” la ceva sau la cineva. Prima minciună este că păcatul nostru nu contează, deoarece nu are consecințe. De fapt, s-ar putea să nu aibă consecințe imediate sau doar un efect temporar, dar poate avea consecințe pe termen lung și ireversibile definitiv.

A doua minciună este că faptele bune pe care le facem nu contează, deoarece nu vedem imediat vreun rod. Un băiat pe care l-am învățat la școala duminicală, din clasa a șasea până în liceu, cu întreruperi, timp de aproximativ șase ani, mi-a reamintit săptămâna trecută că a-i învăța pe alții poate da roade. El este acum pastorul principal al unei biserici PCA din Philadelphia. Dar există o condiție în Galateni 6:9: nu trebuie să obosim și să renunțăm pe parcurs, aruncând prosopul.

Atât în sens pozitiv, cât și în sens negativ, Dumnezeu îți va da înapoi rodul a ceea ce faci. Cu toate acestea, uneori o mulțime de semințe bune pot fi anulate de păcat. Și când ne pocăim de semănatul rău al păcatului, uneori, dar nu întotdeauna, Dumnezeu poate îndepărta o parte din rodul acela.

Oamenii s-ar putea amăgi singuri crezând că pot semăna răul fără să culeagă nimic rău, sau că pot semăna puțin și să se aștepte la mult, dar nu-L pot înșela pe Dumnezeu.

Î: În Galateni 6:7, 8 și următoarele, care sunt cele șase lucruri, pozitive sau negative, pe care le putem observa din semănatul lucrurilor bune în aceste versete?

R: Există cel puțin șase lucruri.

1) Câmpul potrivit: Semeni în câmpul Duhului sau în câmpul cărnii?

2) Recolta potrivită: Dacă semeni ovăz sălbatic, te aștepți să culegi grâu? Nu secerătorii sunt cei care decid ce recoltă va fi, ci cei care seamănă. Iov 4:8 spune că dacă cineva ară răutate și necazuri, va culege același lucru. Osea 8:7 spune că dacă cineva seamănă vânt, va culege vârtejul.

3) Ai nevoie de sămânță bună: Nu obții mult grâu dacă sămânța ta nu este bună.

4) Nu semăna lucruri bune doar cu zgârcenie: nu obții mult grâu dacă semeni doar cu zgârcenie. Vom discuta acest aspect mai târziu.

5) Semănați cu intenție: Nu veți obține o recoltă bună dacă semănați semințe la întâmplare, fără hotărâre. Acest verset arată că puteți decide în mod intenționat ce doriți să semănați și, astfel, ce veți culege peste ceva timp.

6) Te afectează și pe plan interior: Fiecare acțiune pe care te hotărăști să o faci, bună sau rea, are nu doar efecte externe, ci și un efect interior asupra caracterului tău.

Pentru a obține o recoltă bună, trebuie să semeni sămânța potrivită, de bună calitate, și să semeni din belșug și cu perseverență, în câmpul Duhului.

„Semănați un gând și veți culege o acțiune; semănați o acțiune și veți culege un obicei; semănați un obicei și veți culege un caracter; semănați un caracter și veți culege un destin.” (Ralph Waldo Emerson, parafrazat în cartea lui John W. Lawrence, Cele șapte legi ale recoltei – Legea 2 (2023))

Î: În Galateni 6:7-8a, ce putem învăța din semănarea lucrurilor rele menționate în aceste versete?

R: Iată cel puțin cinci lucruri.

Culegi exact ceea ce semeni. Iov 4:8 spune că cei care ară necazuri culeg același lucru. Psalmul 7:15-16 spune că, dacă sapi o groapă, vei cădea în groapa pe care ai făcut-o. Matei 26:52 spune că cei care iau sabia mor de sabie, așa cum arată și Osea 10:13-14.

Ceea ce semeni, aceea vei culege (Osea 8:7) – recolta se întoarce mult mai mare decât ceea ce s-a semănat. Proverbe 22:8 spune că, dacă semeni nedreptate, vei culege nenorocire.

Acest lucru îi poate afecta pe alții fără intenție: efectele asupra celorlalți pot fi atât intenționate, cât și accidentale. Dacă semănăm semințe de plante otrăvitoare, precum iedera otrăvitoare sau mătrăguna, acestea ne pot face rău sau ne pot ucide dacă le mâncăm. Dar pot face rău și altora. Chiar dacă semințele acestor plante se amestecă accidental cu semințe bune, totuși pot face ca întreaga recoltă să devină otrăvitoare.

Poate fi un proces treptat: O persoană nu devine într-o singură zi dependentă de droguri, alcoolică sau dependentă de pornografie sau jocuri de noroc. Este un proces treptat, o culegere a ceea ce a fost semănat de-a lungul timpului. De obicei, o persoană care ajunge într-o situație disperată nu avea nicio idee că va ajunge așa când a început să „experimenteze”. O fiară poate fi prinsă când o capcană se declanșează brusc. Dar aici este altfel. Este o capcană care acționează lent, dar momeala este atât de ispititoare încât victima rămâne nemișcată, ca un cerb în lumina farurilor, până când capcana se închide încet, dar eficient.

Nu există scăpare fără a renunța la păcat: În cele din urmă, persoana prinsă în capcană s-ar putea să nu mai vadă nicio ieșire, deși toți cei din jur ar putea crede că nu e nicio problemă să te oprești pur și simplu. În Asia de Sud-Est existau o metodă inedită de a prinde maimuțe, fie ca animale de companie, fie pentru a le mânca. Se așeza în junglă un vas de lut, cu gât, iar pe fundul acestuia se puneau niște bomboane. Maimuțele adoră dulciurile, așa că își bagă mâna înăuntru, iau bomboana și își văd de drum. Ele continuă să facă acest lucru, gâtul vasului devenind din ce în ce mai îngust. Într-o zi, maimuța își introduce mâna, iar odată ce și-a strâns pumnul în jurul bomboanei, nu mai poate să-și scoată mâna. Pentru a scăpa, maimuța ar trebui să renunțe la bomboană, iar ea nu suportă să facă asta. Așa că maimuța renunță la viața sa de libertate, sau chiar la viața însăși, doar pentru o singură bomboană. La fel se poate întâmpla și cu păcatul.

Î: În Galateni 6:7 și Iacov 3:5-6, care sunt câteva exemple biblice de oameni care culeg roadele rele pe care le-au semănat?

R: Vom ignora exemplele de pedeapsă judiciară aplicată oamenilor, cum ar fi risipirea lui Simeon și Levi în Israel, și ne vom concentra pe lucruri cu o semnificație mai profundă.

Adam și Eva – Moartea oamenilor

Cain l-a ucis pe Abel – pământul nu i-a mai dat roadele.

Faptul că Avraam nu și-a părăsit toată familia, ci l-a luat pe Lot cu el – Moabiții și amoniții au fost mereu dușmanii lui Israel.

Avraam s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu și l-a avut pe Ismael – Mulți musulmani arabi au sângele lui Ismael în ei.

Ismael l-a batjocorit sau l-a hărțuit pe Isaac, iar apoi el și mama sa au fost alungați.

Iacov l-a înșelat pe Esau, apoi a fost înșelat de Laban și a trebuit să-l înfrunte din nou pe Esau. În Geneza 27, Iacov a trebuit să fugă, iar Rebeca nu l-a mai văzut niciodată, iar Iacov a fost înșelat de Laban.

Eli nu-și disciplinează fiii – Amândoi vor muri, iar descendenții lor vor fi blestemați.

David a făcut recensământul israeliților – ciuma

David a comis adulter cu Bat-Șeba și l-a ucis pe Urie – 2 Samuel 12:9-12. David a fugit de Absalom.

Solomon iubind soții străine și construind temple păgâne – jumătate din împărăție i-a fost luată pe vremea fiului său.

Ieconia nu a ascultat cuvintele lui Dumnezeu transmise prin Ieremia – nu a avut urmași care să se așeze vreodată pe tron.

În general, Iacov 3:5-6 spune că limba este un foc care poate aprinde o pădure.

Î: În Galateni 6:7 și Iacov 3:5-6, care sunt câteva exemple din istoria bisericii în care credincioșii au semănat lucruri rele care au dat roade?

R: Există o serie de exemple.

Constantin a închis în mod pașnic templele păgâne și multe sinagogi, pentru ca oamenii să vină în schimb la biserică. Unii spun că creștinismul european nu și-a revenit niciodată pe deplin după ceea ce a făcut Constantin.

Constantin a făcut din creștinism religia legală și favorizată a Imperiului Roman. Pe lângă cele menționate anterior, între anii 325-381 d.Hr., sub domnia lui Șapur al II-lea, aproximativ un milion de creștini persani au suferit și numărul lor a scăzut când religia lor a devenit religia de stat a adversarului țării lor.

60.000 de arabi creștini din tribul Lakhmid au fost uciși de împăratul persan Shapur al II-lea după raidurile lor anterioare în Persia.

Zwingli a adunat o armată pentru a învinge un canton catolic din Elveția. El a câștigat, dar într-o bătălie ulterioară adepții săi au pierdut, iar el a fost ucis.

Luther i-a învățat pe alții să-i omoare pe anabaptiști, până la ultima sa predică, când și-a schimbat părerea. 72 de ani mai târziu a izbucnit Războiul de Treizeci de Ani dintre catolici și luterani, care a ucis aproximativ un sfert din populația Germaniei.

Luther a devenit antisemit după ce a constatat că evreii nu se vor converti la luteranism. La patru secole după ce Luther a predicat să fie uciși și înjunghiați, majoritatea germanilor au manifestat toleranță față de naziști, care au făcut ca 6 milioane de evrei să dispară.

John Wesley a minimizat importanța doctrinei și a diferențelor doctrinare pentru a se concentra pe evanghelizare. Biserica metodistă a virat rapid spre liberalismul creștin.

Î: În Galateni 6:7-8, ce obținem dacă semănăm bine?

R: Proverbe 11:18 spune: „Dar cel ce seamănă dreptate culege o răsplată adevărată.” Aceasta nu înseamnă doar viața veșnică, ci și alte răsplăți. Răsplățile pot include bucuria de a-i aduce pe alții la Domnul. Osea 10:12 spune: „Semănați pentru voi înșivă dreptate și culegeți rodul devotamentului plin de iubire; arați pământul vostru nearat. Căci este timpul să-L căutați pe Domnul până când El va veni și va trimite dreptatea asupra voastră ca ploaia.” (Berean Standard Bible)

Î: În Galateni 6:7, cum se face că oamenii nu culeg ceea ce nu seamănă?

R: În pilda lui Isus despre cele patru tipuri de pământ, ne-am putea gândi și la un al cincilea tip de pământ: acela pe care nu a încolțit nimic pentru că nimeni nu a semănat nicio sămânță. Creșterea plantelor durează, iar când încolțesc pentru prima dată, nu par a fi mare lucru. Ar putea exista lucrări mărețe pentru Dumnezeu, care să înflorească după mulți ani, dar care nu s-au întâmplat niciodată pentru că nimeni nu a depus efortul de a semăna și de a îngriji sămânța.

Iacov 5:7-8 ne spune că trebuie să fim răbdători ca fermierul. Nu fiți ca băiețelul care creștea o plantă de fasole pentru școală. Aceasta nu a crescut niciodată bine, pentru că în fiecare zi el o dezgropa ca să vadă progresul pe care îl făcea. Amintiți-vă că culegem într-un anotimp diferit de cel în care semănăm.

Î: În Galateni 6:6-8 și Matei 6:21-33, care sunt cele cinci moduri prin care putem afla unde semănăm?

R: Poți spune un lucru și să nu-ți dai seama că, de fapt, este altceva. Pentru a verifica, există cel puțin cinci moduri în care îți poți examina viața.

Extrasele de cont ale cardului de credit și carnetul de cecuri. Conform Matei 6:19-20, unde îți pui banii? Banii tăi pot fi considerați semințe, fie că sunt destinați susținerii lucrării bisericii, fie altor scopuri.

Inima ta. Din Matei 6:21, ce speranțe și vise ai, pe care ți-ai dori să le vezi împlinite?

Ochii tăi. Conform Matei 6:22-23, la ce te uiți tot timpul? La divertisment, la știri, la bursă sau la altceva care îți consumă o mare parte din timp?

Calendarul tău. Din Matei 6:24, 33, cum îți petreci cea mai mare parte a timpului? Îl petreci căutând Împărăția lui Dumnezeu, pe Mamona sau altceva?

Gândurile tale. La ce te gândești în momentele în care nu ai nimic anume la care să te gândești? Sunt gândurile tale evlavioase, pline de ură sau altfel neevlavioase? Sunt gândurile tale pline de îngrijorare și anxietate, așa cum ne avertizează Matei 6:25-32, 34?

Î: Cum se leagă Galateni 6:9 de Galateni 6:7-8?

R: Nu este vorba de a semăna pentru o singură zi, ci de a continua să semeni pe tot parcursul perioadei de semănat, fără a obosi. Dacă obosești în timpul perioadei de semănat și semeni doar foarte puțină sămânță, nu contează cât de harnic ești în restul anului, vei obține doar o recoltă foarte mică.

Î: În Galateni 6:9, 2 Corinteni 9:6 și Eclesiastul 11:1-6, cum culegem proporțional cu ceea ce semănăm?

R: Proverbe 11:24-26 explică acest lucru. O persoană care este generoasă și chiar împrăștie mai mult decât este necesar va avea o recoltă mai bogată și va deveni bogată (fie material, fie spiritual). Dar cel care se abține să dea altora va ajunge în sărăcie. Trebuie să luăm în serios ceea ce spune Proverbe 22:9 despre a fi generos față de ceilalți.

Poți să te străduiești din greu, să perseverezi, să semeni și să îngrijești sămânța pentru o recoltă bună. Sau poți să nu faci absolut nimic. Dar există și o a treia cale: să semeni doar sporadic puțină sămânță, convingându-te că semeni, când de fapt nu faci mare lucru. Ceva ce probabil nu știi despre mine este că, în jurul anului 1985, după o discuție cu brokerul meu, am investit 5.000 de dolari într-o companie numită Apple Computer. În ciuda fluctuațiilor prin care au trecut atât Apple, cât și piața, astăzi acea investiție valorează aproximativ 4 milioane de dolari. Imaginează-ți dacă aș fi investit 10 sau 15 mii!

Oricum, după vreo lună, valoarea acțiunilor crescuse deja puțin și, la sfatul brokerului meu, le-am vândut. Mai târziu, brokerul meu mi-a recomandat să cumpăr din nou acțiuni în valoare de 5.000 de dolari, ceea ce am și făcut. Apoi, după ce valoarea lor a crescut din nou în aproximativ o lună sau două, le-am vândut din nou. În loc să câștig 4 milioane de dolari, probabil că am câștigat vreo 4.000 de dolari. Am semănat? – Tehnic vorbind, da. Dar am luat în serios „semănatul” în acea acțiune anume? – nu. Ne desfășurăm slujirea într-un mod similar? Ne jucăm cu ceva bun și ne convingem că semănăm, când de fapt nu facem mare lucru. Cum arată situația când unii oameni câștigă 300 sau 400 de dolari pe an, iar un misionar trăiește printre ei, la nivelul lor de venit, timp de zeci de ani? Apoi, un grup de oameni plătește aproximativ 1.200 de dolari de persoană pentru a veni timp de 8 zile să facă muncă misionară. Este în regulă să faci lucruri pe termen scurt, dar nu crede că acestea pot înlocui semănatul pe termen lung.

Am auzit odată de o chirurgă creștină cu experiență și bine plătită, care se gândea să renunțe la cabinetul ei și să plece în Africa pentru a efectua operații acolo. Dar când a făcut calculele, și-a dat seama că ar putea continua să opereze în America și că, din venitul ei, ar putea plăti trei chirurgi africani să efectueze operații. Așadar, din punct de vedere economic, era mai bine pentru ea să finanțeze trei chirurgi decât să plece ea însăși. Așadar, există „a se juca cu semănatul”, „semănatul persistent” și apoi, în cazul chirurgului, „semănatul inteligent și persistent”.

Î: În Galateni 6:6-9, cum își impun unii credincioși limite autoimpuse în ceea ce privește semănatul cu succes?

R: Pur și simplu putem fi prea ocupați. Putem fi prea ocupați să semănăm alte lucruri sau, dimpotrivă, să pierdem timpul fără să semănăm nimic. Așa cum a spus un pastor: „Nu lăsa ca faptele bune să te împiedice să faci lucruri mărețe.” Suntem prea ușor distrași de lume, de politică, de evenimentele curente, de știri, de comentarii, de filme și de o mie de alte lucruri plăcute, încât nu mai avem prea mult timp să-L slujim pe Dumnezeu. Creștinii trebuie să devină „mai puțin”; adică, mai puțin din alte lucruri care ne distrag atenția, astfel încât, odată goliti, să putem fi umpluți până la revărsare cu Duhul Sfânt.

O a doua modalitate importantă de a înceta să semănăm lucruri bune și chiar de a începe să semănăm lucruri rele este să lăsăm neiertarea să rămână în inima noastră. În Matei 18:21-22, când Petru L-a întrebat pe Isus de câte ori trebuie să-și ierte fratele, Isus i-a răspuns metaforic: „de 70 de ori câte 7”.

Î: În Galateni 6:6, 9-10, care este contextul temporal al acestor versete?

R: Pavel era hărțuit de iudei care doreau să-l omoare. De asemenea, Pavel trebuia să se confrunte aici cu creștini iudaizanți care doreau să-l discrediteze. Pavel se afla în procesul de strângere a unei ofrande mari pe care urma să o dea bisericii din Ierusalim pentru ajutorarea celor afectați de foamete. Aceștia doreau să discrediteze colecta lui Pavel, fie punând la îndoială nevoia reală, modul în care urma să fie folosită, fie motivele lui Pavel. Nu era nevoie să-i convingă pe alții că Pavel era lacom; tot ce trebuiau să facă era să semene suficientă îndoială și incertitudine încât oamenii să ezite să dea, iar cu o ofrandă modestă, Pavel ar fi fost pus într-o situație jenantă.

Î: În Galateni 6:9, ce ar trebui să faci dacă simți că începi să te obosești să semeni fapte bune?

R: Fii mai răbdător pe măsură ce alergi maratonul tău. Nu te mai uita la tine însuți; ridică privirea și privește în jur. În primul rând, nu te învinovăți pentru asta, pentru că nu ești singur. Pavel, cel care scrie aceste rânduri, știa el însuși foarte bine cum se simte acest lucru, după cum arată în 2 Corinteni 1:8-11. Dar, la fel ca Pavel, care s-a confruntat cu multe greutăți pentru biserică, doar pentru a vedea că biserica din Corint era în pericol de a se îndepărta (2 Corinteni), Pavel și-a îndreptat privirea mai sus și dincolo de sine. Rezultatele sunt în mâinile lui Dumnezeu. Puterea de a sluji este în mâinile lui Dumnezeu. Iubirea care te motivează să slujești este în mâinile lui Dumnezeu.

Putem ajunge la epuizare când încercăm să-L slujim pe Dumnezeu doar cu puterea noastră, luminându-ne singuri calea (Isaia 50:11), construindu-ne propriile cisterne sparte pentru a păstra apa (Ieremia 2:13), ducând bătălii cu propriile noastre arme (Matei 26:51-54) și chiar fiind atât de siguri de cât de deștepți suntem, încât îi dăm lui Dumnezeu propriile noastre sfaturi (Matei 16:22-23).

Valoarea ta în lucrarea lui Dumnezeu pe pământ nu stă în cine ești, ci mai degrabă în felul în care Hristos strălucește prin tine. „Sunt atât de spiritual, atât de învățat, atât de credincios și iubitor (și umil, de asemenea!) așa că uitați-vă la mine, la mine, la mine” – în loc să vă uitați la Hristos. Nu este vorba despre cât de mare credincios ești (uită-te la Estera și Mordecai), ci mai degrabă despre ce fel de canal pentru Dumnezeu ești. Eficacitatea slujirii creștine nu constă în ceea ce faci tu, ci în ceea ce face Dumnezeu prin tine. Așadar, fă lucrurile doar prin puterea lui Dumnezeu, nu prin a ta (Ieremia 17:5-8), apropie-te de El în rugăciune (Luca 18:1) și bucură-te văzând rezultatele lui Dumnezeu.

În cele din urmă, privește în jur la urgența situației. În Ioan 4:35-36 și Luca 10:2 se spune că câmpurile sunt albe de recoltă. Nu trebuie să ne rugăm atât de mult pentru a avea o recoltă, ci mai degrabă ca să fie mai mulți secerători. Amintește-ți că munca ta nu este în zadar, așa cum spune 1 Corinteni 15:10, 58.

Î: În Galateni 6:9, de ce ne avertizează Pavel să nu obosim și să nu ne pierdem curajul / să nu leșinăm?

R: Când semeni, este important să nu faci niciuna dintre aceste două lucruri: să te obosești și să nu leșini (sau să renunți). Plantele nu sunt gata pentru recoltare decât după aproximativ patru luni de la plantare. Obții recolta doar dacă aștepți „la timpul potrivit și nu-ți pierzi curajul”. S-ar putea crede aproape că Pavel se adresa aici și lui însuși, având în vedere încercările pe care le-a îndurat, când a fost lapidat și lăsat să moară pentru ceea ce inițial era doar o mică recoltă în Galatia.

În agricultură, muncitorul ar putea fi tentat să renunțe și să plece mai devreme, sau să nu-și dozeze efortul și să leșine din cauza căldurii.

Amintiți-vă, așa cum ni se spune mereu, că toate problemele și conflictele se rezolvă într-o oră – DOAR LA TELEVIZOR.

Așa cum spune John Brown (p. 344), „Creștinii se comportă adesea ca niște copii în ceea ce privește această recoltă. Ei ar vrea să semene și să culeagă în aceeași zi.” (citat din lucrarea lui John R.W. Stott, *Mesajul din Galateni*, p. 172).

Î: În Galateni 6:10, ar trebui să facem bine tuturor sau nu ar trebui să le arătăm ospitalitate falsilor învățători, așa cum spune 2 Ioan 10-11?

R: Ambele. Primirea învățătorilor falși în casele noastre le dă atât lor, cât și altora impresia că învățătura lor este acceptabilă pentru noi și că noi considerăm că este acceptabilă și pentru Dumnezeu. Nu vrem să înșelăm oamenii în acest fel. Nu facem bine învățătorilor falși sau altora atunci când îi primim.

Î: În Galateni 6:11, de ce a pus Pavel accentul pe literele sale mari?

R: Există o serie de teorii, unele dintre ele fiind destul de forțate. Iată una puțin probabilă și două mai plauzibile.

a) Pavel a scris în mod deliberat cu litere mai mari decât era necesar, pentru a pune accentul. Dar dacă acest lucru ar fi adevărat, ce anume sublinia Pavel?

b) Pavel a scris cu litere mai mari decât scribul profesionist.

c) Poate că Pavel avea vederea slabă sau era pe cale să orbească. Dacă Pavel ar fi suferit de o boală a ochilor înainte de a-i vizita, acesta ar putea fi motivul pentru care Pavel a spus că galatenii „erau gata să-și scoată ochii pentru el” în Galateni 4:15. „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 3, p. 190, susține această opinie.

Î: În Galateni 6:12, de ce ar fi circumcizia o modalitate de a evita persecuția?

R: În vremea lui Pavel (51-57 d.Hr.), aceasta ar fi ajutat pe cineva să scape de persecuția din partea iudeilor.

Î: În Galateni 6:12, ce înseamnă „a face o impresie bună în exterior”?

R: În limba engleză, aceasta este o expresie neutră care ar putea însemna a face o impresie bună în mod sincer, din motive bune, sau în mod nesincer, din motive rele. Nu este așa în limba greacă. În limba greacă, cuvântul euprosōpēsai înseamnă a face o impresie bună în mod nesincer, a induce pe cineva în eroare.

Î: În Galateni6:14 și 1 Corinteni1:17 -2:2, trebuie să ne lăudăm cu crucea? Mormoni, Martorii lui Iehova și musulmanii cred că este greșit să facem acest lucru.

R: Deoarece religia noastră trebuie să fie aceeași cu a apostolilor, ar trebui să facem acest lucru. Pavel ar fi fost un mormon sau un Martor al lui Iehova foarte slab în Galateni6:14 și 1 Corinteni 1:17-2:2. De altfel, la fel ar fi fost și Toma, care L-a numit pe Isus „Domnul meu și Dumnezeul meu” în Ioan20:28 . La fel ar fi fost și Ștefan, care s-a rugat lui Isus în Faptele Apostolilor 7:59. La fel ar fi fost și Ioan, care a văzut cu ochii lui oameni și îngeri lăudându-L și slăvindu-L pe Isus în cer, în Apocalipsa 5:8-14; 7:9-10. Ca să pună capac la toate, Isus a spus că toți trebuie să-L cinstească pe Fiul așa cum Îl cinstesc pe Tatăl, în Ioan 5:23.

Ignatie a fost un ucenic al apostolului Ioan, care a murit fie în anul 107, fie în anul 116 d.Hr. În a doua epistolă a lui Ignatie către Efeseni, capitolul 13, se spune: „Duhul meu se închină cu adorare în fața crucii, care este o piatră de poticnire pentru cei care nu cred, dar pentru voi este mântuire și viață veșnică.” (Părinții ante-niceeni, volumul 1, p. 102.) Să credem și să punem în practică ceea ce a fost învățat de Ignatie.

Î: În Galateni 6:16, cine este „Israelul lui Dumnezeu”?

R: Creștinii au două puncte de vedere:

1. De la moartea lui Hristos, Israelul lui Dumnezeu este Biserica, indiferent dacă o persoană este evreu sau neam.

2. Aceasta se referă la poporul evreu, fie la cei care încă nu cred în Hristos, dar vor crede, fie la cei care au venit deja la Hristos.

Cartea „Hard Sayings of the Bible”, pp. 633-636, prezintă argumente gramaticale grecești în favoarea ambelor puncte de vedere.

Î: În Galateni 6:17, care erau semnele de pe trupul lui Pavel?

R: Scriptura nu precizează. O explicație ar fi cicatricile și leziunile fizice cauzate de bătăile, naufragiile și persecuțiile îndurate de Pavel. Așa cum în lumea romană un sclav putea fi marcat cu numele stăpânului său, Pavel a fost, într-un fel, marcat cu numele lui Hristos prin bătăile și rănile suferite de trupul său.

O a doua explicație, aceea că ar fi fost vorba de „stigmate”, nu este la fel de plauzibilă, întrucât Biserica primară nu părea să fie familiarizată cu acest concept.

Î: În Galateni 6:17, ar fi putut semnele de pe trupul lui Pavel să fie „stigmate”?

R: - Probabil că nu. Stigmele sunt răni deschise care au apărut pe mâinile și pe coasta unor mistici catolici, fără niciun motiv fizic cunoscut. Părintele Pio (1887-1968) a fost unul dintre ei. El a murit mai târziu de moarte naturală, despre care Părintele Pio a spus că a fost un sacrificiu pentru unitatea Bisericii.

Au existat cel puțin 321 de cazuri de stigmate până la începutul secolului al XX-lea, conform cărții lui John R.W. Stott, *Mesajul din Galateni*, p. 181.

Unii spun că stigmatele sunt un fenomen psihologic, iar alții susțin că sunt un semn miraculos de la Dumnezeu. Un aspect important se referă la mâini. Cuvântul grecesc pentru „mână” include încheietura, iar astăzi știm că, la crucificare, cuiele erau înfipte în partea superioară a încheieturii victimei, acolo unde osul ținea cuiele. Dacă cuiele ar fi fost înfipte în palmele mâinilor, acestea ar fi fost smulse. Stigmatele apar pe palmele mâinilor.

Î: În Galateni, de unde știm că Pavel a scris cartea Galatenilor?

R: Există cel puțin două motive.

1. Pavel spune acest lucru în Galateni 6:11. Avem încredere că acest lucru este corect, deoarece nimeni din biserica primară nu a pus vreodată la îndoială acest lucru. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; Matei 24:35.

2. Dovezile din Biserica primară. Vezi două întrebări mai jos pentru a afla care sunt scriitorii care au făcut referire la cartea Galatenilor.

Î: Ce dovezi avem că cartea Galatenilor ar trebui să se afle în Biblie?

R: Există cel puțin patru motive.

1. Pavel a scris-o, iar el a fost apostol. Petru a mărturisit că cuvintele lui Pavel erau Scriptură în 2 Petru 3:15-16.

2. Pavel însuși a spus că era apostol în 1 Timotei 1:1; 2:7, Romani 1:1; 1 Corinteni 1:1; 9:1, 2 Corinteni 1:1, 11:5; Galateni 1:1, Efeseni 1:1; Coloseni 1:1; 1 Timotei 1:1; 2 Timotei 1:1; Tit 1:1.

3. Mărturia Bisericii primare. Vezi următoarea întrebare pentru a afla care sunt unii dintre scriitorii care au făcut referire la versete din Galateni.

4. Manuscrisele timpurii ale epistolei către Galateni

Iată câțiva scriitori ai Bisericii primare care au făcut referire la Epistola către Galateni.

2 Clement, cap. 2, p. 251 (120-140 d.Hr.) citează atât Isaia 54:1, cât și Galateni 4:27

Epistola lui Policarp către filipeni (100-155 d.Hr.) citează un sfert dintr-un verset din Galateni: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit” (3 din 14 cuvinte grecești).

„Mathetes către Diognet” (c. 130-200 d.Hr.), cap. 4, p. 26, face aluzie la Galateni 4:10: „la respectarea lunilor și a zilelor lor”.

Canonul Muratorian (c. 190-217 d.Hr.) menționează că Pavel a scris către șapte biserici în epistolele sale: Corinteni (2 epistole), Efeseni, Filipeni, Coloseni, Galateni, Tesaloniceni (2 epistole) și Romani. Pavel a scris Epistola către Filimon, Epistola către Tit și două epistole către Timotei.

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) citează Galateni 4:4-5 ca fiind scris de Pavel către galateni. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 16.3, p. 441

„Pasiunea martirilor din Scilita” (180-202 d.Hr.) menționează scrierile lui Pavel fără a identifica vreo carte anume.

Clement din Alexandria citează Galateni 3:19, 23, 24 ca fiind scrise de Pavel în „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 1, capitolul 27, p. 338

Tertulian (198-220 d.Hr.) citează 1 Corinteni 8:2 și Galateni 1:7 și 5:7 ca fiind ale apostolului în „Despre prescripția împotriva ereticilor”, capitolul 27, p. 256.

Tertulian (198-220 d.Hr.) menționează că Pavel este autorul epistolelor către Galateni, Corinteni, Filipeni, Tesaloniceni, Efeseni și Romani, iar Ioan este autorul Apocalipsei (Revelația) în lucrarea „Împotriva lui Marcion”, cartea 4, capitolul 5, p. 350.

Tertulian, în anul 207 d.Hr., a afirmat că Pavel a scris Epistola către Galateni, în lucrarea sa „Împotriva lui Marcion”, cartea 4, capitolul 5, p. 350. Era o carte „care provine de la apostoli și care a fost păstrată ca un depozit sacru în bisericile apostolilor”.

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), face aluzie la Romani8:15 , și Galateni 4:6 în capitolul 19, p. 45

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează jumătate din Galateni 1:1 ca fiind scrisă de Pavel, în Tratatul despre Hristos și Anticrist, capitolul 8, p. 206. El citează Galateni 3:20, un fragment din Comentariile la Numeri, p. 169

Origen (a scris între 225-253/254 d.Hr.) se referă la Galateni2:12 ca fiind scris de Pavel în „Epistola către Galateni”. Origen, „Împotriva lui Celsus”, cartea 2, capitolul 1, p. 429

Novatian (250/254-257 d.Hr.) a citat Galateni 1:1 și1:12 ca fiind scrise de Pavel. Tratat despre Trinitate, cap. 13, p. 622

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) „Pavel către Galateni” și din „Galateni” în Tratatele lui Ciprian, Tratatul 12, cartea a treia, 3,9,64, printre alte locuri. El citează, de asemenea, Galateni 5:17-22, afirmând că aceste versete sunt ale apostolului Pavel, în Tratatul 4, capitolul 16, p. 452.

Firmilian din Cezareea, în Scrisoarea 74 către Ciprian, capitolul 12, p. 393 (256 d.Hr.), citează jumătate din Galateni 3:27

Al șaptelea Sinod de la Cartagina, p. 566 (258 d.Hr.) – Nemesianus din Thubunae citează Galateni 5:19-21 ca fiind scris de apostol.

Adamantius (c. 300 d.Hr.) spune că Pavel a scris galatenilor în „Dialogul despre adevărata credință” (808a), p. 44

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) citează Galateni 5:22,23 ca fiind scris de apostol. „Banchetul celor zece fecioare”, discursul 10, p. 340

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.) citează Galateni 1:8,9 ca fiind scris de „binecuvântatul Pavel” în „Scrisori despre erezia ariană”, cap. 1.13, p. 296

Atanasie din Alexandria (c. 318 d.Hr.)

Eusebiu din Cezareea (318-325 d.Hr.)

După Niceea

Istoria ecleziastică a lui Eusebiu (323-326 d.Hr.), cartea 3, capitolul 3, p. 134 (implicit). El spune: „Cele paisprezece epistole ale lui Pavel sunt bine cunoscute și necontestate.” Apoi spune că unii contestă dacă Pavel a scris sau nu Epistola către Evrei. De asemenea, el spune în cartea a 3-a, capitolul 25, p. 155, că epistolele lui Pavel fac parte din Scriptură. Părinții Niceeni și Post-Niceeni, Seria a II-a, vol. 1, p. 155.

Asterius Sofistul (după 341 d.Hr.)

Afrahat (337-345 d.Hr.) „Demonstrații alese”

Hegemonius (sec. al III-lea) citează o parte din Galateni 4:3 ca fiind a apostolului Pavel. „Disputa cu Manes”, cap. 13, p. 188. El citează, de asemenea, Galateni 1:6-8. „Disputa cu Manes”, cap. 36, p. 209

Eusebiu din Emesa (c. 359 d.Hr.)

Victorinus din Roma (după 363 d.Hr.)

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în Scrisoarea de sărbătoare 39, p. 552

Hilariu din Poitiers (355-367/368 d.Hr.)

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Epistola lui Pavel către Galateni ca parte a Noului Testament. Ea citează tot textul din Galateni 1:1, cu excepția ultimei fraze.

Marcellus din Ancyra (c. 374 d.Hr.) face referire la Galateni 1:11

Efraim Sirul, compozitorul de imnuri (350-378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.) citează Galateni 4:7 ca fiind al lui Pavel. Despre Duhul, cap. 5.10, p. 7

Sinodul de la Laodiceea (în Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, spune că numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament pot fi citite în biserică.

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.)

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.)

Grigorie de Nazianzen (330-391 d.Hr.)

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.)

Grigorie din Elvira (după 392 d.Hr.)

Grigorie din Nyssa (c. 356-397 d.Hr.)

Didim (398 d.Hr.)

Schismaticul Lucifer din Cagliari, Sardinia (361-c. 399 d.Hr.)

Ammon (sec. al IV-lea)

Epifanie din Salamina (360–403 d.Hr.)

Comentariul lui Rufinus la Crezul Apostolic (374-406 d.Hr.)

Gaudentius (după 406 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) a scris un comentariu la Epistola către Galateni, pe care îl avem și astăzi.

Cromatius (407 d.Hr.)

Severian (după 408 d.Hr.)

Niceta din Remesianus (414 d.Hr.)

Ieronim (373-420 d.Hr.)

Sinodul de la Cartagina (218 de episcopi) (393-419 d.Hr.)

Augustin din Hippo (388-28 august 430 d.Hr.)

Semi-pelagianul Ioan Cassian (419-430 d.Hr.)

Nilus (c. 430 d.Hr.) face referire la Galateni 6:10

Marcus din Eremita (după 430 d.Hr.)

Vincențiu din Lerins (c. 434 d.Hr.)

Istoria ecleziastică a lui Socrate (c. 400-439 d.Hr.)

Manuscrisul Alexandrinus (A) (c. 450 d.Hr.)

Hesychius din Ierusalim (după 450 d.Hr.) face referire la Galateni 6:2 și la niciun alt verset din Galateni

Sinodul de la Calcedon împotriva monofiziților (451 d.Hr.)

Quodvultdeus (c. 453 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (episcop și istoric) (423-458 d.Hr.)

Papa Leon I al Romei (440-461 d.Hr.)

Prosper din Aquitania (adversar al lui Cassian) (426-465 d.Hr.)

Varimadum (445/480 d.Hr.)

Macarie/Simeon (sec. al IV-lea sau al V-lea)

Speculum (secolul al V-lea)

Teodot din Ancyra (sec. al V-lea d.Hr.)

Sinodul de la Constantinopol II (c. 153 de prezente) (mai 553 d.Hr.)

Proclus (412-485 d.Hr.)

Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife

Ereticul Marcion, conform lui Tertulian și Adamantius

Ereticul maniheist Faustinus din Milevis/Milevum (sec. al IV-lea)

Ereticul Priscilian (ucis în anul 385 d.Hr.) face referire la Galateni 3:28

Donatistul Tyconius (după 390 d.Hr.) face referire la Galateni 3:28 și la alte versete.

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.)

„Bazarul lui Heracleides” al lui Nestorie (451/452 d.Hr.)

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (425 d.Hr.)

O mare parte din aceste informații se bazează pe lucrarea lui Aland et al., ediția a patra revizuită, Adamantius: Dialogul despre adevărata credință în Dumnezeu și Cărțile pașilor: Liber Graduum siriac.

Î: În Galateni, cum știm că Scriptura de astăzi este o păstrare fiabilă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin trei motive întemeiate.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Scriitorii Bisericii primare, până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.), au citat din Epistola către Galateni de aproximativ 182 de ori, fără a număra aluziile. Ei au citat 59% din Epistola către Galateni, considerând versetele fracționare ca fracțiuni. Aceasta înseamnă 87,4 din totalul de 149 de versete.

Vezi întrebarea anterioară pentru scriitorii care s-au referit la versete din Epistola către Galateni.

3. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem din Epistola către Galateni arată că există mici variații manuscrise, dar zero erori semnificative din punct de vedere teologic.

p46 Chester Beatty II (100-150 d.Hr.) conține 140 de versete din Epistola către Galateni, precum și alte versete. Mai precis, conține Galateni 1:1-8;1:10 -2:9;2:12 -21; 3:2-29; 4:2-18;4:20-5:17 ;5:20 -6:8;6:10 -18 și alte părți din epistolele lui Pavel și din Epistola către Evrei. Cartea „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts” conține o fotografie a unei părți din p46 la p. 192. De asemenea, la p. 197-198 se menționează că calitatea și semnele stichiometrice indică faptul că acest text a fost scris de un scrib profesionist. O fotografie destul de lizibilă a paginii din papirusul Chester Beatty cu Galateni 6:10-18 și începutul Epistolei către Filipeni se găsește în cartea „Paul: Apostle of the Heart Set Free”.

Prima jumătate a secolului al III-lea – 1936 – Frederic G. Kenyon, conform lucrării *The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts*.

Secolul al II-lea, anul 200 d.Hr. – 1935 – Ulrich Wilcken, conform lucrării *The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts*.

200 d.Hr. – 1968 – „Textul Noului Testament”.

81-96 d.Hr. – 1988 – Young Kyu Kim, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1975 – Aland et al., ediția a treia.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.

Începutul până la mijlocul secolului al II-lea – 1999 – Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament. Aceasta se bazează parțial pe faptul că scrisul de mână este foarte asemănător cu cel din Papirusul Oxyrhynchus 8 (sfârșitul secolului I sau începutul secolului al II-lea) și Papirusul Oxyrhynchus 2337 (sfârșitul secolului I).

p51 (=Papirusul Oxyrhynchus 2157) Galateni 1:2-10,13,16-20, cca. 400 d.Hr.

c. 400 d.Hr. – 1968 – Textul Noului Testament și – 1975 – Aland et al., ediția a treia și – 1998 – Aland et al., ediția a patra revizuită

Vaticanus [B] 325-350 d.Hr.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

Coptică bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Gotic [Goth] 493-555 d.Hr.

Pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Epistolei către Galateni, consultați www.BibleQuery.org/Galatians Manuscripts.html.