< Întrebare biblică din Habacuc

Î: În Habacuc 1:1-17, când a fost scrisă cartea Habacuc?

R: Babilonienii au cucerit Ierusalimul în anul 597 î.Hr., deci a fost scrisă înainte de acea dată. Habacuc 2:20 spune: „Domnul este în templul Său sfânt”, deci templul încă mai exista atunci. Profeția despre babilonieni urma să se împlinească „în zilele voastre”, conform Habacuc 1:5, așa că nu se poate să fi fost cu câteva decenii înainte de acea dată. Mai întâi, iată ce nu este răspunsul, iar apoi două variante de răspuns.

Nu este răspunsul: domnia lui Manase (697-642 î.Hr.) Babilonul era o putere minoră, sub controlul Asiriei, care ar fi reprezentat amenințarea cea mai probabilă. Așadar, aceasta ar face ca ascensiunea Babilonului să fie o surpriză. Fărădelegea pe care Habacuc o deplângea s-ar potrivi cu prima parte a domniei lui Manase, dar nu și cu ultima parte. Cu toate acestea, este greu de înțeles cum o dată atât de timpurie s-ar potrivi cu „în zilele tale”.

În jurul anului 621 î.Hr., cu un deceniu înainte ca Babilonul și alte națiuni să cucerească Ninive în 612 î.Hr., Babilonul era deja o putere, dar șocul din Habacuc nu consta în faptul că Babilonul urma să fie puternic, ci mai degrabă în faptul că Dumnezeu urma să folosească răul Babilonului pentru a cuceri Ierusalimul. Habacuc 1:6-11 spune deja că vor fi puternici. Cu toate acestea, anul 621 î.Hr. a fost în timpul domniei bunului rege Iosia (640-609 î.Hr.), iar „nelegiuirea” nu s-ar potrivi cu ultima parte a domniei sale, decât dacă s-ar fi referit la mulți israeliți, dar nu la guvern.

Cel mai probabil, sub domnia răului rege Ioiachim (609-597 î.Hr.), babilonienii erau deja cunoscuți ca fiind puternici, așa cum spune Habacuc 1:6-11; vremurile erau fără lege, așa cum spune Habacuc 1:3-4; dar mulți din Iuda încă mai aveau speranța că Templul va fi cruțat din nou, așa cum se arată în Ieremia 7.

O dată probabilă este 606-604 î.Hr., în jurul perioadei în care Babilonul a distrus armata egipteană în bătălia de la Carchemish, în 605 î.Hr. Oricare dintre aceste două perioade l-ar face pe Habacuc contemporan cu Ieremia.

Pe scurt, nu suntem siguri de perioada în care a fost scrisă cartea Habacuc. Mesajul lui Habacuc este relevant pentru multe perioade istorice, inclusiv pentru zilele noastre. În Faptele Apostolilor 13:41, Pavel citează Habacuc 1:5 ca avertisment pentru evreii din vremea sa.

Î: În Habacuc 1:1, ce înseamnă numele Habacuc?

R: Provine din cuvântul ebraic habaq, „a îmbrățișa”, care poate însemna și „a lupta”, așa că Habacuc ar putea însemna „luptătorul”. Ambele sensuri sunt potrivite aici. Exista, de asemenea, o plantă de interior numită Hambaququ în limba asiriană, dar nu există nicio legătură între cele două.

Î: În Habacuc 1:1, întrucât nu știm cu certitudine cine a fost Habacuc sau când a fost scrisă cartea, de ce ar trebui să se afle în Biblia noastră?

R: Printre alte motive, ea își are locul acolo deoarece Isus a confirmat autenticitatea întregului Vechi Testament. El a acceptat fără rezerve Vechiul Testament al iudeilor din Palestina, după cum reiese din Matei 5:17; 7:12; 11:13; 22:40; Luca 16:16, 29, 31; 18:31; 24:27.

Î: În Habacuc 1:2 și Psalmul 10:1, de ce pare că Dumnezeu nu ascultă întotdeauna rugăciunile celor drepți?

R: În loc să se bucure de Dumnezeu, Habacuc a observat cât de sumbre erau lucrurile și, astfel, l-a întrebat pe Dumnezeu ce avea de gând să facă în această privință. Dumnezeu îi dă răspunsul lui Habacuc în Habacuc 1:5-11 și, în cele din urmă, Dumnezeu a împlinit acel răspuns prin babilonieni. În general, uneori trebuie să așteptăm răspunsul lui Dumnezeu, deoarece El face lucrurile în momentul pe care Îl preferă El, nu în momentul nostru. Cu toate acestea, faptul că trebuie să așteptăm pe Domnul nu face ca răspunsul Său să fie mai puțin spectaculos atunci când vine. 2 Petru 3:9 arată că Dumnezeu nu este încet, dar ar putea părea încet pentru că nu dorește ca nimeni să piară.

Î: În Habacuc 1:4, în ce sens era Legea neputincioasă și cum poate fi ea neputincioasă astăzi?

R: Se spune literalmente: „legea a fost paralizată/amorțită”. Dacă conducătorii, judecătorii și autoritățile în general ignorau legea lui Dumnezeu, atunci, deși legea nu s-a schimbat în ceea ce privește conținutul ei, ea devine lipsită de sens sau chiar un motiv de batjocură într-o societate fără Dumnezeu.

Astăzi, chiar și legile laice pot fi paralizate în mâinile unor funcționari corupți. Odată, un traficant de droguri din Irlanda, când a fost arestat de un polițist, i-a spus cu încredere acestuia că va fi eliberat în mai puțin de o săptămână. În mai puțin de o săptămână, traficantul de droguri era liber, iar acuzațiile nu au fost niciodată formulate. Acest lucru NU s-a întâmplat din cauza unui judecător corupt. S-a întâmplat din cauza unui procuror corupt. Dacă procurorul comite o greșeală esențială în formularea acuzațiilor, în mod deliberat, sau pur și simplu refuză să formuleze acuzații, atunci legea adoptată de legislativ nu mai are niciun sens. Dacă judecătorii interpretează o lege în mod deliberat contrar intenției legiuitorului, atunci legea își pierde sensul.

Î: În Habacuc 1:6, ce înseamnă „o națiune nemiloasă și impetuoasă” (BSB) sau „o națiune amară și pripită” (KJV)?

R: Babilonienii aveau impulsuri violente, căutând chiar să obțină avantaje din violență, asemenea membrilor de bande din Proverbe 1:11. Ei sunt atât fără milă, cât și gata să lovească. Termenul ebraic de aici, hammar wehannimhar, este o rimă asemănătoare. Habacuc 1:6-11 detaliază modul în care aceștia sunt nemiloși și impetuoși.

Dumnezeu a provocat un șoc. Dumnezeu urma să-i folosească pe babilonieni, care erau mult mai răi decât poporul lui Iuda, pentru a pedepsi Iuda.

Î: În Habacuc 1:8, ar trebui să luăm la propriu faptul că acei cai erau la fel de rapizi ca leoparzii?

R: Este vorba de poezie, iar Habacuc a intenționat ca aceasta să fie înțeleasă ca atare. Când oamenii spun că iau Biblia „literal”, nu se referă la o interpretare hiper-literală, ci mai degrabă la faptul că luăm Biblia așa cum autorii au intenționat să fie înțeleasă.

Î: În Habacuc 1:9; 2:8,17 și Geneza 16:5, ce înseamnă exact cuvântul ebraic pentru „violență” (hamas)?

R: În Geneza 16:5, Sarai a folosit acest cuvânt când i s-a plâns lui Avraam de Hagar. Nu există dovezi ale vreunei forțe fizice. Cu toate acestea, în mod normal, înseamnă „violență”, iar „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 7, p. 383, spune că „înseamnă o încălcare a legii de către cineva prea puternic pentru a fi tras la răspundere”.

Î: În Habacuc 1:11, având în vedere că toți suntem vinovați de păcat, ce credeți că se înțelege prin „Ei sunt vinovați”?

R: Habacuc îi numește vinovați deoarece puterea lor este, de fapt, singurul lor dumnezeu. Da, toată lumea este vinovată de rău, fie că își dă seama de asta sau nu. Cu toate acestea, acești oameni și-au dat seama că erau vinovați de violență împotriva celor care nu se luptau cu ei și nu le păsa că erau vinovați. Astăzi, unii oameni încearcă să-și raționalizeze răul ca nefiind cu adevărat rău sau să-și justifice răutatea pe motiv că alții au fost răi cu ei. Dar unii oameni nici măcar nu se obosesc; sunt violenți față de oameni care nu le-au făcut absolut nimic și nu le pasă.

Î: În Habacuc 1:12-13, care este tonul întrebării lui Habacuc?

R: Are nu unul, ci două tonuri diferite. În primul rând, este extrem de respectuos și supus față de Dumnezeu. Dar, în al doilea rând, este aproape la fel de mult o protestare cât și o întrebare. Este în regulă să-I pui lui Dumnezeu o întrebare care te chinuie, dar chiar și atunci ar trebui să fim respectuoși.

Î: În Habacuc 1:13, ce este mai exact răul moral?

R: Scriptura nu oferă o definiție concisă, ci prezintă numeroase descrieri. Iată câteva analogii.

Răul este ca o greutate înșelătoare

Greutățile erau importante în lumea antică pentru măsurarea cerealelor, a sării și a altor mărfuri comerciale. Deuteronomul 25:15 și Leviticul 19:36 fac aluzie la acest lucru atunci când menționează o greutate perfectă și dreaptă. Proverbele 11:1 și Proverbele 16:11 spun că o greutate dreaptă este plăcerea Domnului. Proverbe 20:10, 23 și Mica 6:11 condamnă pe cei care folosesc greutăți diferite și înșelătoare.

Așadar, pentru a înțelege răul, trebuie să înțelegem că Dumnezeu este bun, în sensul că El, ca Creator Sfânt, a stabilit standardul pentru măsurarea bunătății.

Răul este ca o gaură în câmpul bunătății

Oamenii pot avea iluzii despre rău, dar răul nu este o iluzie. Oamenii pot avea iluzii despre orice, dar iluzia nu înlătură realitatea. Răul este ca o groapă în câmpul bunătății unui fermier. O groapă nu este un „lucru”, ci absența unui lucru. Nu este însă o iluzie, căci oamenii pot călca într-o groapă pe care nu o văd și își pot sucni gleznele. Dacă toată bunătatea vine de la Dumnezeu, o „groapă a răului” este un „lucru” care nu vine de la Dumnezeu.

Așadar, pentru a înțelege răul, trebuie să înțelegem că Dumnezeu este bun, în sensul că nimic nu este pe deplin bun, cu excepția lui Dumnezeu singur. Dumnezeu oferă bunătate, iar răul este o lipsă de bunătate.

Răul este ca o umbră

Dumnezeu a creat totul, nu-i așa? Dacă da, atunci a creat Dumnezeu și umbrele? Dacă o umbră apare acolo unde lumina este blocată sau redusă de un obiect, oare lumina sau obiectul a creat umbra?⎯ Fără obiect, nu există umbră. Totuși, fără lumină, nu există nici umbră. Ai putea confunda o umbră cu o iluzie, dar iluziile nu te afectează, decât prin faptul că crezi în ele. Plantele care au nevoie de soare mor în umbră,⎯ indiferent de ceea ce crede o persoană.

Umbrele există cu adevărat, dar ele nu au o existență independentă de sursa de lumină și de obiectul care blochează lumina. Răul există cu adevărat, dar el nu are o existență independentă de Dumnezeu, care este lumină și sursa tuturor lucrurilor bune, și de ființele care au liberul arbitru de a umbri bunătatea lui Dumnezeu.

Nimeni, inclusiv Dumnezeu, nu a creat direct răul, la fel cum pe pământ nimeni nu creează direct umbrele. Dumnezeu a creat indirect răul, la fel cum pe pământ lumina creează indirect umbrele.

Așadar, pentru a înțelege răul, trebuie să înțelegem că Dumnezeu este bun, în sensul că El este sursa întregii bunătăți.

Adamantius, scriind în jurul anului 300 d.Hr., spune că răul este „accidental”. Așa cum lucruri precum gramatica și retorica nu au o substanță proprie, ci sunt produse secundare ale vorbirii sau scrierii unei limbi, tot așa răul nu are o substanță proprie, ci este un produs secundar al îndepărtării de bine. O persoană nu este „rea” din cauza naturii sale, ci este desemnată drept rea datorită acțiunilor sale. Unele acțiuni, precum procrearea, nu sunt bune sau rele în sine, ci depind de contextul în care sunt săvârșite. (Dialogul despre adevărata credință, partea a IV-a, capitolul 9, p. 137)

Î: În Habacuc 1:13, de ce sunt inadecvate diverse definiții moderne ale răului moral?

R: Iată câteva definiții inadecvate.

1. „Orice nu-mi place.” Dacă tot ce se încadrează în această descriere ar fi rău, atunci ce putem spune despre freza dentistului, bisturiul chirurgului sau copilul care țipă pentru că trebuie să ia un medicament cu gust neplăcut? Ce putem spune despre situația contradictorie care apare atunci când un părinte își disciplinează copilul?

Lucrurile neplăcute pot servi unor scopuri bune pentru a:

A ne rafina credința. 1 Petru 1:6-7

A ne ajuta să murim față de păcat. 1 Petru 4:1

A ne pune credința la încercare și a ne dezvolta perseverența. Iacov 1:2-4

A fi folosite nu pentru binele nostru, ci pentru al altora. Coloseni 1:24

A fi un semn care să-i ajute pe necredincioși. Filipeni 1:28

Face parte din a fi creștin. 2 Timotei 3:12; Filipeni 1:29

Uneori nu vedem niciun motiv, în afară de faptul că perseverența noastră Îl slăvește pe Dumnezeu. Vezi Iov 1:8-12; 2:2-6.

2. „orice nu este bun pentru mine”. Dacă este așa, cum rămâne cu lucrurile pe care un copil le consideră că nu sunt bune pentru el, cum ar fi legumele? Cum rămâne cu criminalul care este închis pentru binele societății, nu pentru binele său?

Chiar și din această perspectivă, există o problemă de perspectivă. În 1 Corinteni 15:12-19, Pavel spune că ceea ce el suferă și despre ce predică este inutil, și că am fi cei mai demni de milă dintre oameni, dacă Hristos nu ar fi înviat cu adevărat din morți. Pavel a văzut clar că ceea ce era cel mai bun atât pentru ascultătorii săi, cât și pentru el însuși, ar fi fost cu totul altfel dacă Isus nu ar fi înviat. În Matei 10:39 și Marcu 8:35, Isus a spus: „Oricine își va găsi viața, o va pierde, iar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va găsi.” Cu alte cuvinte, oricine este dispus să-și piardă viața pământească va găsi viața adevărată în veșnicie, iar oricine trăiește doar pentru această viață va fi pierdut pentru toată veșnicia. Așadar, ceea ce este cel mai bun pentru viața unei persoane depinde de faptul dacă te concentrezi exclusiv pe viața pământească pe termen scurt sau pe viața veșnică pe termen lung.

3. „orice nu aduce binele suprem pentru societate”. În Ioan 11:49-52, marele preot Caiafa a spus despre complotul de a-L ucide pe Isus: „…este mai bine pentru voi ca un singur om să moară pentru popor decât să piară întreaga națiune”. Într-un mod ciudat și neintenționat, el avea perfectă dreptate. Totuși, asta nu a făcut ca răstignirea lui Isus să fie un lucru bun. Trădarea lui Isus de către Iuda a fost o parte necesară a morții lui Hristos, care a adus mântuirea noastră. Înseamnă asta că Iuda ar trebui să fie eroul nostru pentru că a făcut un lucru bun? Desigur că nu. Faptele Apostolilor 2:23 spune că Isus a fost dat în mâinile oamenilor prin voia hotărâtă și presciența lui Dumnezeu. Totuși, Marcu 14:21 spune că ar fi fost mai bine pentru Iuda dacă nu s-ar fi născut. Crima lui Iuda a fost atroce, dar Dumnezeu a folosit alegerea rea a lui Iuda pentru a aduce cel mai mare bine.

Î: În Habacuc 1:13, de ce permite Dumnezeu oamenilor să păcătuiască?

R: Dumnezeu răspunde la această întrebare în două părți, cu o imagine a viitorului.

1. Habacuc 1:5-11 arată că fericirea lor este de scurtă durată, deoarece un popor și mai nemilos îi va cuceri în curând. Toleranța lui Dumnezeu față de păcatul de pe pământ este doar temporară. Dacă am putea să luăm la inimă Psalmul 39:4-5 și să ne întrebăm cât de lungă va părea viața pământească peste milioane de ani, acest răspuns ne-ar fi atât de clar.

2. Habacuc 2:1-3:16 descrie o imagine în cuvinte. Prima parte a răspunsului, Habacuc 2:2-20, detaliază păcatele asupritorilor și soarta lor în această viață. În mod potrivit, Habacuc scrie că aceștia își măresc pofta ca Șeolul în Habacuc 2:5. Nu numai că vor ajunge la ruină, dar, pe măsură ce se ostenesc în zadar să alimenteze focul din Habacuc 2:13, speranțele și eforturile lor se vor dovedi deșarte.

A doua parte a răspunsului, din Habacuc 3:1-16, mută accentul asupra „unui timp rânduit” din Habacuc 2:3, asupra vremurilor de pe urmă și a judecății de apoi. Mulți dintre cei răi par să trăiască bine toată viața lor pe pământ, iar viața nu ni se pare dreaptă dacă ne concentrăm doar asupra acestei vieți.

În Psalmul 73, Asaf s-a rugat lui Dumnezeu cu privire la sentimentele sale amare față de cei violenți și bogați. Odată ce Asaf a intrat în sanctuar, în Psalmul 73:17, a văzut clar același răspuns pe care l-a văzut și Habacuc. Este o certitudine că Dumnezeu le va pedepsi sever păcatul, dar rămâne la latitudinea Lui să le pedepsească păcatele la momentul pe care El îl alege. Așa cum sugerează 1 Timotei 5:24-25, unele consecințe ale păcatului vin mai repede, iar altele sunt amânate până în ziua judecății.

Când Corrie ten Boom se afla într-un lagăr de concentrare nazist, o fostă violonistă evreică, ale cărei degete erau deformate de tortura nazistă, a întrebat cum de Dumnezeul lui Corrie a putut permite ca acest lucru să se întâmple. Doamna nu era dispusă să poarte o discuție teologică. Corrie a răspuns că nu știe. Dar știa că Mântuitorul ei a venit pe pământ și că și El a fost torturat pe nedrept, că El a trăit ceea ce a trăit ea și că El îi înțelege durerea. Amin!

Î: În Habacuc 1:14, în ce sens sunt oamenii asemănați cu peștii mării?

R: Habacuc spune că se pare că oamenii sunt ca peștii și târâtoarele. Ei nu sunt conduși și nu au niciun scop, în afară de a fi prinși și consumați de alții. Asta fac babilonienii cu popoarele din jurul lor, iar semnul este scris pe perete; va veni rândul lui Iuda. În versetul 17, Habacuc compară un pescar care își golește plasa cu babilonienii care ucid națiunile fără milă.

Î: În Habacuc 1:16, cum aduceau babilonienii jertfe plasei lor și cum fac oamenii acest lucru astăzi?

R: Babilonienii aveau diverși idoli, dar zeul lor național era Marduk, numit mai târziu pur și simplu „Domnul” sau Bel. Conform Enciclopediei Britannica, „steaua” lui era Jupiter, iar el ținea în mână un sceptru, un arc, o suliță, o plasă sau un fulger.

La fel ca alte popoare, babilonienii se rugau zeului lor pentru victorie. Dar nu apelul personal către Marduk era important, ci victoria însăși. Așadar, dacă babilonienii capturau metaforic alte națiuni în plasa lor, ei aduceau, în esență, jertfe către ceea ce le aducea victoria. Un sacrificiu poate însemna a oferi ceva celui căruia îi ești devotat, dar poate însemna și a renunța la ceva care te costă ceva. Ambele cazuri sunt valabile aici. Ei erau foarte patrioți, devotați imperiului lor, și își sacrificau principiile morale și orice urmă de inocență pentru a-și atinge scopurile.

Nimeni nu-l venerează pe Marduk astăzi. Dar mulți oameni venerează practic ceea ce consideră a fi mijloacele lor de succes, fie că este vorba de carieră, bani, putere politică sau alte lucruri.

Î: În Habacuc 2:1, cum ar trebui să ne comportăm atunci când ne chinuim cu întrebările pe care le-am adresat lui Dumnezeu și la care El nu a răspuns încă?

R: Habacuc „a vegheat”. Cuvântul ebraic poate însemna atât acțiunea de a veghea, cât și faptul de a se afla într-un loc de veghe. La fel, și noi ar trebui să fim „răbdători și plini de speranță” în așteptarea unui răspuns. Habacuc s-a agățat de colacul de salvare reprezentat de caracterul lui Dumnezeu în mijlocul furtunii haotice.

Î: În Habacuc 2:4, Romani 1:17 și Evrei 10:38, ce înseamnă că cel neprihănit va trăi prin credință?

R: „Prin credință” este diferit de a te încrede în ceea ce meriți, în propria ta neprihănire, în cunoștințele tale sau în tine însuți. „Prin credință” implică un obiect: credința în Dumnezeu. Cei drepți, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, trăiesc încrezându-se și bazându-se pe Dumnezeu.

Î: În Habacuc 2:5, care este legătura dintre mândrie și alcool?

R: Acest răspuns urmează textul ebraic masoretic, care menționează aici „vin”; BSB urmează Manuscrisele de la Marea Moartă și menționează „bogăția îl trădează, într-adevăr”. Acest verset nu spune că oamenii mândri sunt mai mult sau mai puțin predispuși să bea. Mai degrabă,

1. După cum arată prima parte a versetului, atunci când o persoană consumă alcool, limba îi este mai puțin stăpânită, iar ceilalți pot auzi mai clar ce se află în inima acelei persoane.

2. După cum arată ultima parte a versetului, mândria funcționează oarecum ca un drog, iar dobândirea lucrurilor care alimentează mândria este îmbătătoare. La fel ca un drog, mândria poate determina oamenii să facă lucruri foarte nechibzuite.

Oamenii care sunt beți de alcool au uneori o părere exagerată despre abilitățile sau importanța lor, sau despre nedreptățile care le-au fost făcute. Le este greu să recunoască când au fost răniți. Același lucru este valabil și pentru oamenii care sunt sclavi ai ambiției sau ai poftei de putere.

Î: În Habacuc 2:6-19, care este un rezumat al răutăților pe care le-au făcut oamenii aici?

R: Există patru puncte principale.

1. Și-au acumulat averea prin extorcare, crimă și vărsare de sânge (Habacuc 2:6, 9, 12).

2. Le făcea plăcere să-i dezonoreze pe alții (Habacuc 2:15).

3. Violența (Habacuc 2:17).

4. S-au încrezut în idoli și în propriile lor creații (Habacuc 2:18-19).

Î: În Habacuc 2:6-19, care este structura acestei poezii?

R: Fiecare secțiune a corpului principal are trei părți:

1. Răul pe care l-a făcut poporul (Habacuc 2:6, 9, 12, 15)

2. Diagnosticul (Habacuc 2:7, 10, 13, 16)

3. Judecata (Habacuc 2:8, 11, 14, 16-17)

Versetele 18-20 ajung la miezul problemei:

1. La nivel material, poporul se încredea în idoli care propovăduiau minciuni.

2. La un nivel mai general, ei se încredeau în propria lor creație și în lucruri fără viață.

3. Căutau îndrumare și alte lucruri în care să se încreadă, în loc să rămână în tăcere înaintea Domnului.

Î: În Habacuc 2:6-19, care erau exact cele cinci „vai”?

R: În toate cazurile, aceștia aveau o poftă nesfârșită.

2:6-8 Pradă din cuceriri

2:9-11 Pofta după casa ta

2:12-14 Extinderea prin violență

2:15-17 Umilirea vecinilor

2:18-19 Pofta după alți dumnezei

Î: În Habacuc 2:6, 9, 12, ce au în comun aceste primele trei (din cele cinci) blesteme?

R: Cel care jefuiește va fi jefuit. În fiecare caz, oamenii răi au făcut rău pentru a aduna bogății sau pentru a se proteja. Dar, de fapt, ceea ce au adunat se va întoarce împotriva lor și le va face rău.

Î: În Habacuc 2:7, cine sunt creditorii?

R: Acesta este un eufemism pentru toate victimele de la care au „împrumutat” bogății. În cele din urmă, popoarele împotriva cărora au luptat babilonienii se vor ridica împreună împotriva lor.

Î: În Habacuc 2:8, de ce a permis Dumnezeu ca un popor atât de crud să aibă succes?

R: Ezechiel 7:24 spune că babilonienii se numărau printre cei mai răi dintre păgâni. Faptul că babilonienii au avut „succes” nu a fost neapărat un lucru bun pentru ei. De fapt, s-ar putea spune că babilonienii au fost ridicați la putere tocmai pentru a fi judecați. Spre deosebire de ei, arameii, arabii, sabaeii și alții nu au atins niciodată nivelul de succes al babilonienilor și nu au suferit niciodată distrugerea pe care au suferit-o babilonienii.

Î: În Habacuc 2:8, de ce îi pedepsește Dumnezeu pe caldeeni pentru că au fost instrumente ale voinței Sale și [presupus] au făcut ceea ce El le-a poruncit să facă?

R: Dumnezeu nu le-a poruncit niciodată caldeenilor să invadeze Iuda, iar aceștia nu au cucerit din dorința de a se supune poruncilor Lui. În schimb, Dumnezeu, în ceea ce se numește doctrina concurenței, a folosit dorința lor rea de a cuceri în slujba planului Său bun. Dumnezeu poate face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor care Îl iubesc, conform Romani 8:28. Dumnezeu folosește totul ca parte a planului Său, conform Efeseni 1:11 și Proverbe 16:4.

Î: În Habacuc 2:11, cum au strigat pietrele și lemnul?

R: Habacuc 2, deși se adresează în general tuturor celor răi, se referă în primul rând la babilonieni. Deși pietrele și lemnul au strigat ca o metaforă poetică, ele au vorbit literalmente babilonienilor în Daniel 5:5-6. În noaptea dinaintea jefuirii Babilonului de către medi, persani și aliații lor, împăratul Belșațar a dat un mare banchet, folosind cupele de aur și argint luate din Templul din Ierusalim. Au apărut degetele unei mâini omenești, care au scris pe perete cuvintele: „Mene, Mene, Tekel, Parsin”. Daniel a interpretat aceste cuvinte, așa cum poți citi chiar tu în Daniel 5:25-28.

Î: În Habacuc 2:14, cunoașterea slavei Domnului diferă oare de cunoașterea Domnului din Isaia 11:9?

R: Da. Isaia 11:9 se referă la o perioadă viitoare din Mileniu, când tot pământul va cunoaște pe Domnul. Expresia din Habacuc se bazează probabil pe Isaia 11:9. Diferența dintre cele două este că Isaia s-a concentrat asupra esenței Împărăției lui Dumnezeu, în timp ce Habacuc punea întrebări și primea răspunsuri cu privire la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu. Ca o notă marginală, Psalmul 72:19, Numeri 14:21 și Isaia 6:3 se referă la slava Domnului care umple pământul.

Cartea „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, la pagina 300, subliniază că, deși tot mai mulți oameni aud despre cunoașterea Domnului, cunoașterea adevărată a slavei Domnului o vom avea abia în Mileniu. Multe pasaje din Noul Testament ne îndeamnă să ne rugăm și să tânjim după întoarcerea lui Hristos, iar Împărăția Sa care va veni ar trebui să fie atât de importantă în rugăciunile noastre de astăzi, încât în Rugăciunea Domnului, Isus i-a învățat pe toți ucenicii Săi să spună: „Vie Împărăția Ta...”

Î: În Habacuc 2:19, ce este mai exact idolatria?

R: Există diferite tipuri de idolatrie, dar toate au în comun fie credința, fie încrederea, fie devotamentul față de ceva sau cineva în locul lui Dumnezeu.

Credința: Când ai nevoie de mai mult sfat în viață, spre cine ești înclinat să te îndrepți? Dacă cea mai recentă carte de psihologie la modă contrazice ceea ce spune Biblia, pe care ești mai înclinat să o crezi?

Încredere: Când ești îngrijorat cu privire la viitorul tău, te îndrepți către Biblie și te rogi, sau te uiți la horoscoape și la ghicitori?

Iubire și devotament: Când ai timp liber, spre ce se îndreaptă gândurile tale? Se îndreaptă ele spre închinarea și adorarea lui Dumnezeu?

Deși banii, dragostea și alte lucruri pot deveni idoli moderni implici pentru oameni, este mult mai grav să te închini în mod explicit unui alt dumnezeu.

Î: În Habacuc 2:20, având în vedere că tot pământul ar trebui să tacă în fața lui Dumnezeu, de ce îi cântă creștinii?

R: Aceasta se referă la un moment din viitor. Ar putea fi aceeași tăcere scurtă menționată în Apocalipsa 8:1. Există cinci cuvinte ebraice diferite pentru „tăcere”. Cel folosit aici înseamnă și „a face liniște”.

Î: În Habacuc 3, există vreo dovadă care să susțină opinia că acest capitol a fost scris de un autor ulterior față de primele două capitole?

R: Niciuna, cu excepția faptului că un comentariu din Manuscrisele de la Marea Moartă referitor la Habacuc conține doar capitolele 1 și 2. Totuși, este o copie grav deteriorată, așa că este de înțeles că o parte din ea lipsește. Toate copiile cunoscute ale cărții Habacuc conțin capitolul al treilea. Unii ar fi putut crede acest lucru deoarece, în primele două capitole, Habacuc este aproape copleșit spiritual, în timp ce în capitolul al treilea Habacuc învață să se bucure în ciuda circumstanțelor și a viitorului incert. Dar se pare că acest contrast puternic este intenționat. Primele două capitole sună aproape ca un cântec funebru. Dar, așa cum spune H.A. Ironside în cartea sa „Profeții minori”, la pagina 202: „Vai, cât de des inimile noastre sunt atât de des dezacordate! Numai prin autoevaluarea constantă și umblarea atentă în Duhul vom fi menținuți într-o stare potrivită pentru a contribui la dulceața marii orchestre a Cântărețului Șef!”

Î: În Habacuc 3:1, ce este un „shigionoth”?

R: Este fie un instrument muzical, fie, posibil, un stil muzical. Astăzi nu mai avem detalii despre acest instrument. Se pare că este forma de plural a cuvântului „Shiggaion”, menționat în Psalmul 7. Ar putea însemna un cântec cu un ritm sălbatic sau o melodie rătăcitoare. „Shigionoth” ar putea însemna, de asemenea, că aceleași cuvinte ale cântecului erau cântate de mai multe ori, de fiecare dată pe o melodie diferită. Ar fi ceva asemănător cu viața noastră, întrucât noi, credincioșii, Îl lăudăm pe Dumnezeu în același fel în diferite situații ale vieții.

Î: În Habacuc 3:2, care este legătura dintre mânie și milă?

R: Deși par a fi opuse, nu se poate înțelege pe deplin mila lui Dumnezeu fără a cunoaște mânia Lui. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu este atât de sfânt încât păcatul este distrus în prezența Sa. Dumnezeu este mânios împotriva păcatului, însă mânia Sa nu-I întunecă judecata. Chiar și atunci când vede o rasă umană depravată și păcătoasă, marea Sa iubire pentru noi rămâne copleșitoare. Dumnezeu se bucură să arate milă, pentru că dorește ca nimeni să nu piară, conform Ezechiel 18:23,32 și 2 Petru 3:9.

Î: În Habacuc 3:3, cum a venit Dumnezeul omniprezent din Teman?

R: Chiar dacă Dumnezeu este pretutindeni, El poate avea totuși o prezență localizată. La urma urmei, Isus se afla într-un singur loc la un moment dat. De asemenea, Dumnezeu i s-a arătat lui Moise într-un tufiș în flăcări, care se afla într-un singur loc. Venirea lui Dumnezeu din Teman se referă probabil la o parte a celei de-a doua veniri a lui Hristos.

Î: În Habacuc 3:3, unde se află Teman?

R: În Edom, chiar de cealaltă parte a Mării Moarte și puțin mai la sud de Iuda. Ezechiel 25:13, Amos 1:12 și Obadia 8-9 menționează Temanul ca parte a Edomului. Ieremia 49:7,20 folosește în mod poetic Temanul ca sinonim pentru Edom. Teman a fost numit după un căpetenie al Edomului și un nepot al lui Esau numit Teman (Geneza 36:11, 15, 42 și 1 Cronici 1:36, 53). Elifaz din cartea lui Iov era un temanit, iar 1 Cronici 1:45 menționează, de asemenea, pe temaniți. Vezi și următoarea întrebare.

Î: În Habacuc 3:3, ar putea fi aceasta o profeție despre Mahomed, așa cum susțin unii musulmani?

R: Doar musulmanii ghulat ar putea crede acest lucru, întrucât acest verset vorbește despre „Dumnezeu”, nu despre „Mohamed”. Unele secte musulmane ghulat cred într-adevăr că Mohamed este Dumnezeu, deși aceasta este o erezie în ochii musulmanilor sunniți. Cu toate acestea, dacă vreun musulman sunnit ar lua cu adevărat în serios această întrebare, ar trebui să creadă și el că Mohamed este Dumnezeu, întrucât „Dumnezeu a venit din Teman”.

Alte motive pentru care acest verset nu se poate referi la Mahomed sunt faptul că „lauda Lui” nu se referă la Mahomed, întrucât lauda este adresată lui Dumnezeu, și faptul că Muntele Paran este locul unde și-au așezat tabăra israeliții, departe de Mecca.

În cele din urmă, se pare că unii musulmani sunt preocupați să găsească mai multă continuitate între Mahomed și Biblie, la fel cum există continuitate între Isus și Mesia promis din Vechiul Testament. Cu toate acestea, unii musulmani o caută în cel mai improbabil loc, Habacuc 3:3, deoarece nu pot găsi nicio continuitate adevărată în altă parte.

Î: În Habacuc 3:3 și Deuteronom 1:1, Muntele Paran este într-adevăr Mecca, așa cum susțin unii musulmani?

R: Nu, deoarece Paran se afla chiar la est de Peninsula Sinai. Ismael a locuit inițial în pustia Paran, conform Genezei 21:21, dar se pare că descendenții săi nu mai erau acolo când au sosit israeliții. Deuteronomul 1:1-2 spune că israeliții și-au așezat tabăra pe câmpia de lângă Paran. Pentru ei, era o călătorie de unsprezece zile de la Muntele Horeb. Au petrecut mult timp în Paran, după cum arată Numeri 10:12; 12:16; 13:3 și Deuteronomul 33:2. Numeri 13:26 arată că Cades, care se află în extremitatea sudică a Israelului, este situat în pustia Paran. David s-a dus la Paran, după cum se menționează în 1 Samuel 25:1. Hadad, edomitul, a fugit din Edom în Egipt, trecând prin Paran, conform 1 Regi 11:18.

Pe scurt, Paran se afla la unsprezece zile de muntele Horeb, Cades era în Paran, iar Paran era locul unde israeliții și-au așezat tabăra și au trimis iscoade în Canaan.

Î: În Habacuc 3:3-15, despre ce perioadă de timp se vorbește?

R: Majoritatea interpretează acest pasaj ca referindu-se la întoarcerea triumfală a lui Hristos din Apocalipsa 19:11-21 sau, posibil, din Apocalipsa 20:7-9.

Î: În Habacuc 3:4, ce iese din mâna lui Dumnezeu?

R: Traducerile moderne, precum BSB, spun: „raze străluceau din mâna Lui”. Exodul 34:29-30, 35 menționează, de asemenea, raze care ieșeau din Moise după ce acesta a vorbit cu Dumnezeu. Aceste raze amintesc de cerul dinaintea zorilor.

Î: În Habacuc 3:5, cum se face că „ciuma” merge înaintea Dumnezeului iubirii?

R: Dumnezeu are atât mânie, cât și iubire. Cuvântul „ciumă” înseamnă aici o boală mortală sau o epidemie. Poate fi o boală, așa cum spune Deuteronomul 32:24, sau poate fi vorba de „plăgi”, precum plăgile Egiptului din Exodul 7-11.

Î: În Habacuc 3:6, cum pot dealurile sau munții să fie veșnici?

R: Cuvântul ebraic ’ad poate însemna „străvechi” sau „vechi”, dar și „veșnic”.

Î: În Habacuc 3:8, de ce se referă Habacuc la râuri?

R: Textul ebraic nu este clar, dar sensul ar putea fi curenții oceanici, și nu râurile de apă dulce. Dumnezeu nu este mânios pe natură, ci a folosit natura pentru a-Și demonstra puterea. Dumnezeu Și-a arătat puterea împotriva râului Nil în Exodul 7:20-21; împotriva Mării Roșii în Exodul 14:15-28; 15:8-10; Psalmul 78:13; și împotriva râului Iordan în Iosua 3:14-17.

Î: În Habacuc 3:13, cine este „Cel Uns” aici?

R: Este vorba despre Mesia. Deși din punct de vedere gramatical este la singular, simplul fapt că este la singular nu răspunde la întrebare, deoarece un cuvânt la singular se poate referi la un grup. Cu toate acestea, în Vechiul Testament termenul „Cel Uns” nu a fost niciodată folosit pentru națiunea lui Israel.

Comentariul biblic „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 7, pp. 530-531, oferă mai multe detalii în acest sens. „…și către «unsul» său (masiah, «Mesia»). Rădăcina de bază (msh) se referă aproape invariabil la o persoană; doar într-un singur caz îndoielnic s-ar putea referi la popor în ansamblu (Ps 28:8-9). Cel mai adesea desemnează un rege (de exemplu, 1 Sam. 2:10; 2 Sam. 23:1; Ps. 18:50; 89:38, 51); dar poate denota și alte persoane numite în funcții de conducere, precum marele preot (de exemplu, Exod 40:13, 15; Lev 4:3; 6:22) și la patriarhi (1 Cron 16:22; Ps 105:15). În contextul actual al cărții Exodului, termenul pare să se refere la Moise, care, la fel ca regele David, a reunit în sine funcțiile mesianice de păstor (de exemplu, Num 27:17; Ps 77:20), profet (de exemplu, Deut 18:15; 34:10), slujitor al lui Dumnezeu (de exemplu, Exod 14:31; Num 12:7-8) și preot (Exod 6:16-26; Lev 8).”

Î: În Habacuc 3:16-19, cum a putut Habacuc să se bucure, știind că această mare distrugere va avea loc?

R: Se putea bucura la fel cum cei din cer se bucură de distrugerea Babilonului în Apocalipsa 19:1-8. Habacuc nu se bucura de distrugerea în sine, ci se putea bucura de aceste semne finale ale împărăției lui Dumnezeu, precum și de zdrobirea puterii răului pe pământ.

Î: În Habacuc 3:17-19, ce fel de încredere pot avea credincioșii aici?

R: Nu avem încrederea că nu vor veni catastrofe și distrugeri, sau că nu vom trece personal prin vremuri grele, sau că nu vom fi prinși în vremurile grele ale unei națiuni. Creștinii nu sunt scutiți de război, violență, boală sau de o moarte prematură aparent fără sens. Nu avem încrederea că vom fi mereu prosperi, sănătoși sau că nu vom suferi accidente sau pierderea familiei sau a prietenilor. Așadar, desigur, nu avem încrederea că nu vom avea nevoie de răbdare, de perseverență sau de capacitatea de a rezista în fața încercărilor, precum Iov.

Dar, în ciuda tuturor acestor lucruri, avem totuși două feluri de încredere. În cele din urmă, avem încrederea că, la sfârșit, vom locui pentru totdeauna în bucurie în ceruri. Chiar acum, în ciuda nevoii noastre de a face față suferinței, avem încredere că Dumnezeu va fi lângă noi, mângâindu-ne și înțelegându-ne durerea, așa cum Însuși Isus a luat asupra Sa durerea pentru păcatele noastre pe cruce. Așadar, putem avea încredere în ziua de mâine; nu pentru că știm ce ne va aduce, ci pentru că știm că Dumnezeu va fi acolo în ziua noastră de mâine, pentru totdeauna.

Consultați „New International Bible Commentary”, paginile 949-950, pentru mai multe informații. Acolo este menționat imnul „Sometimes a Light Surprises” de William Cowper. Cowper s-a luptat cu depresia, a avut câteva tentative de sinucidere și a petrecut o perioadă într-un azil. Iată primele două strofe din ceea ce a scris după ce a depășit acele situații.

1. Uneori, o lumină surprinde
pe creștin în timp ce cântă;
Este Domnul Cel ce se ridică
Cu vindecare în aripile Sale:
Când mângâierile se estompează,
El dăruiește sufletului din nou
O perioadă de strălucire limpede,
Să-l înveselească după ploaie.

2. În sfântă contemplare
Urmărim atunci cu dulceață
Tema mântuirii lui Dumnezeu,
Și o descoperim mereu nouă;
Eliberați de durerea prezentă,
Putem spune cu bucurie:
Fie ca ziua de mâine necunoscută
Să aducă cu sine orice ar fi.

http://hymnbook.igracemusic.com/hymns/sometimes-a-light-surprises

Î: În Habacuc 3:19, aș dori să știu, din punct de vedere științific, despre ce animal anume vorbește autorul. Știu că ar putea fi un cerb lopătar, un cerb roșu sau un cerb comun, dar mi se pare aproape mai plauzibil ca autorul să se fi referit la un capricorn sau la o capră de munte palestiniană. Aveți vreun indiciu cu privire la ce ar putea fi de fapt?

R: Nu putem identifica o specie anume. BSB spune „cerb”. Septuaginta greacă spune „picioarele mele” și nu menționează niciun animal. Ar putea fi un cerb, o gazelă sau orice animal care aleargă repede.

Deoarece acest cuvânt nu este folosit în altă parte într-un context în care să putem distinge că este vorba de una și nu de alta, există incertitudine cu privire la ce anume este. Un capricorn, care trăiește în sălbăticie în Peninsula Arabică, este cu siguranță o posibilitate. O altă posibilitate este că nu este vorba de o specie specifică, ci de un animal asemănător cerbului, în general.

Cu siguranță, nu se dorește ca noi să învățăm din această analogie ceva specific despre picioarele cerbilor, în comparație cu picioarele gazelelor sau ale caprelor negre, ci mai degrabă faptul că aceste animale pot alerga fără teamă, cu pași siguri, pe locuri înalte și maiestuoase, unde altele nu pot ajunge.

Î: Unde este citat Habacuc în Noul Testament?

R: Habacuc 1:5 este citat în Faptele Apostolilor 13:40-41. Habacuc 2:4 este citat în Romani 1:17; Galateni 3:11; Evrei 10:37-38. Există asemănări cu Habacuc 3:17-18 în Filipeni 4, deși nu este vorba de o citare.

Î: În cartea lui Habacuc, care sunt unele dintre cele mai vechi manuscrise care mai există astăzi?

R: Manuscrisele de la Marea Moartă (c. 1 d.Hr.) 4Q238 și, posibil, 4Q82 (=4QXIIg)

4Q82 (=4QXIIg) Hab 2:4?; Hab 3:3-5

4Q238 conține Habacuc 3.

Comentariul la Habacuc din sulurile de la Marea Moartă, din secolul I î.Hr., se numește 1QpHab. A fost găsit în peștera ‘Ain Fashka. Este un comentariu destul de grav deteriorat, care conține tot capitolul 1:2 din Habacuc până la sfârșitul capitolului 2. Capitolul 3 este aparent pierdut. Autorul a încercat să relaționeze toate profețiile lui Habacuc cu epoca sa. Textul prezintă 160 de variante față de textul masoretic, dintre care majoritatea sunt modificări minore de natură gramaticală, ortografică sau expresii aramaice.

Sulul grecesc al Profeților Mici de la Nahal Hever (8 Hev XIIgr) conține Habacuc 1:5-11; 1:14-2:8; 2:13-20; 3:9-15. Acesta a fost ascuns în timpul revoltei lui Bar Kokhba împotriva Romei. A fost scris între anii 50 î.Hr. și 50 d.Hr. Este o revizuire a Septuagintei, realizată în Iudeea, și aproape identică cu textul masoretic.

Sulul din Wadi Murabb’at al Profeților Mici (Mur 88) datează din jurul anului 132 d.Hr. Acesta conține Habacuc 1:3-13,15; 2:2-3,5-11,18-3:19. Wadi Murabb’at conține, de asemenea, câteva scrieri ale lui Bar Kokhba însuși din anul 132 d.Hr.

În ansamblu, în sulurile de la Marea Moartă, Nahal Hever și Wadi Murabb’at sunt păstrate următoarele versete din Habacuc: 1:3-17; 2:1-11,13-20; 3:1-19. Cu alte cuvinte, cel puțin o parte din fiecare verset, cu excepția versetelor 1:1-2 și 2:12.

Manuscrisele creștine ale Bibliei, datând de aproximativ 350 d.Hr., conțin Vechiul Testament, inclusiv cartea Habacuc. Două dintre acestea sunt Vaticanus (325-350 d.Hr.) și Alexandrinus (c. 450 d.Hr.), în care cărțile celor doisprezece profeți minori erau plasate înaintea cărții Isaia. Cartea Habacuc este completă atât în Vaticanus, cât și în Alexandrinus.

Sinaiticus (340-350 d.Hr.) conține, de asemenea, întreaga carte a lui Habacuc. Ea începe pe aceeași pagină pe care se termină Nahum și se termină pe aceeași pagină pe care începe Țefania.

Versiunea greacă Barberini a capitolului 3 din Habacuc se regăsește în șase manuscrise datând din secolele VIII–XIII. Este o parafrază foarte asemănătoare cu versiunile copte.

Î: Care dintre scriitorii din vechime au făcut referire la Habacuc?

R: Scriitorii din perioada pre-niceană care au făcut referire sau au aluzie la versete din Habacuc sunt:

Clement din Roma (96-98 d.Hr.)

Melito/Meleto din Sardes (170-177/180 d.Hr.)

Melito din Sardes (170-177/180 d.Hr.) (implicit) menționează „Vechiul Testament” și enumeră cărțile. El nu enumeră individual cei doisprezece profeți minori, ci îi numește „Cei Doisprezece”. Fragmentul 4 din Cartea Extraselor, vol. 8, p. 759

Teofil din Antiohia (168-181/188 d.Hr.)

Irineu din Lyon (182-188 d.Hr.) în „Împotriva ereziilor”, p. 442, citează Habacuc 3:2 ca fiind scris de Habacuc.

Clement din Alexandria (193-205 d.Hr.) „Ieremia și Ambacum [Habacuc] încă profețeau pe vremea lui Zedechia. În al cincilea an al domniei sale, Ezechiel a profețit la Babilon; după el, Naum, apoi Daniel. După el, din nou, Hagai și Zaharia au profețit în timpul lui Darius I timp de doi ani; iar apoi îngerul dintre cei doisprezece.” *Stromata*, cartea 1, cap. 21, p. 328

Tertulian (198-220 d.Hr.)

Origen (225-254 d.Hr.)

Novatian (250/254-256/7 d.Hr.)

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) citează Habacuc 2:4 ca fiind din „Habacuc” în Tratatul 12, cartea a treia, capitolul 42.

După Niceea (325 d.Hr.):

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) (Implicit, deoarece menționează cei doisprezece profeți) „Există, așadar, din Vechiul Testament, douăzeci și două de cărți; … apoi Profeții, cei doisprezece fiind considerați ca o singură carte….” Atanasie, Scrisoarea de Paște 39, cap. 4, p. 552.

Efraim Sirul (350-378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378 d.Hr.) a făcut aluzie la Habacuc.

Chiril al Ierusalimului (c. 349-385 d.Hr.)

Grigorie de Nyssa (c. 356-397 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (-407 d.Hr.)

Ieronim (373-420 d.Hr.) discută despre cărțile Vechiului Testament. El discută în mod specific despre Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Pentateuhul, Iov, Iosua, fiul lui Nave, Judecători, Rut, Samuel, Regi (2 cărți), cei doisprezece profeți, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Estera, Ezra, Neemia. Scrisoarea 53, cap. 7-8, p. 99-101.

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) menționează Obadia, Naum și Habacuc în „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 17, capitolul 31, paginile 377

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.)

Semi-pelagianul Ioan Cassian (419-430 d.Hr.)

Teodoret din Cyrus (423-458 d.Hr.)

Î: În cartea lui Habacuc, care sunt unele dintre diferențele de traducere dintre textul ebraic și Septuaginta greacă?

R: Cartea lui Habacuc are 56 de versete și aproximativ 638 de cuvinte în ebraică. Traducerea greacă din Septuaginta a cărții lui Habacuc are aproximativ 1.082 de cuvinte în greacă. Traducerea din Septuaginta a cărții lui Habacuc nu este de o calitate la fel de înaltă ca cea a Torei. Iată câteva dintre diferențele de traducere. Prima frază este în ebraică, iar a doua în greacă.

Hab 1:3 „Arată-mi răul și privești ostenela” vs. „Arată-mi necazurile și durerile pe care să le privesc”

Hab 1:4 „dreptatea nu se manifestă în mod continuu” vs. „judecata nu se desfășoară în mod eficient”

Hab 1:5 „Priviți/Iată printre neamuri și vedeți/priviți” (textul masoretic) vs. „Priviți/Iată voi, cei trădători/disprețuitori, și vedeți/priviți” (1QpHab, Septuaginta, siriacă, Faptele Apostolilor 13:41) (o diferență de o literă, „o” în loc de „d”)

Hab 1:8 „seara” (textul masoretic) vs. „Arabia” (Septuaginta, Comentariul lui Teodor din Mopsuestia la Habacuc, cap. 1, p. 270)

Hab 1:8 „toți vin hotărâți să comită violență” (textul masoretic) vs. „toți hotărâți să comită violență” (Septuaginta, 1QpHab)

Hab 1:17 „plasă de pescuit” (textul masoretic) vs. „sabie” (1QpHab, recenzia palestiniană a Septuagintei) – o diferență de o literă. Cartea „Manuscrisele de la Marea Moartă și traducerile moderne ale Vechiului Testament”, p. 136, afirmă că „desfăcându-și sabia” se potrivește mai bine decât „golindu-și plasa”, iar mulți cercetători sunt de acord că „sabie” era cuvântul original.

Hab 1:17 „?” (textul masoretic, Talmudul, recenzia palestiniană a Septuagintei) vs. [fără semn de întrebare] (1QpHab, Septuaginta, siriaca)

Hab 1:17 „și să promoveze” (textul masoretic, Septuaginta, Vulgata) vs. „să promoveze” (1QpHab, Talmud, siriacă) („și” face ca propoziția să curgă mai fluid aici)

Hab 2:1 „la post” (textul masoretic) vs. „la postul meu” (1QpHab) – o singură literă diferență.

Hab 2:1 „El [DOMNUL] va spune” (textul masoretic) vs. „El va răspunde” (siriacă)

Hab 2:5 „vinul este înșelător” (hayyayin în textul masoretic, Targum, Vulgata) vs. „bogăție (hwn) sau sfidător/îngâmfat (hawwan)” (1QpHab)

Hab 2:11 „tencuială” (textul masoretic) vs. „gândac” (Septuaginta, Comentariul lui Teodor din Mopsuestia la Habacuc, cap. 2, pp. 277-278) vs. „cuie” (siriacă)

Hab 2:15 „goliciunea lor” (textul masoretic) vs. „sărbătorile lor stabilite” (1QpHab)

Hab 2:15-17 sufixul de genul masculin singular al casei a II-a (textul masoretic) vs. forma pronominală de genul masculin singular al casei a III-a (1QpHab, Symmachus, Vulgata, confirmată de Aquila, Teodotion și Quinta) vs. fără sufix (Septuaginta, siriacă, Targum). Pentru mai multe informații, consultați The Expositor’s Bible Commentary, vol. 3, p. 519.

Hab 2:16 „a fi expus/circumcis” (textul masoretic) vs. „a se clătina/a se poticni” (Manuscrisele de la Marea Moartă, Septuaginta, Pesher, Aquila (126 d.Hr.)) vs. „a adormi profund” (siriană, Vulgata). În ebraică, diferența este între [he’arel] și [hera’el], o transpoziție a două consoane. Cu toate acestea, un comentariu Pesher de la Marea Moartă menționează starea de ebrietate.

Hab 3:1 „cu privire la cei rătăciți”, în Shigionoth [probabil un termen muzical] față de „și un cântec” în Septuaginta.

„Picioarele lui vor înainta pe câmpie” (latină veche/italică, Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 3, cap. 20, p. 450) față de „absent” (textul masoretic și Septuaginta)

Bibliografie pentru această întrebare: traducerea ebraică provine din „Literal Translation” a lui Jay P. Green, iar traducerea din Septuaginta provine din traducerea lui Sir Lancelot C.L. Brenton a lucrării „The Septuagint: Greek and English”. Au fost utilizate, de asemenea, „The Expositor’s Bible Commentary” și notele de subsol din Bibliile NASB, NIV, NKJV și NRSV, precum și „Ante-Nicene Fathers”, vol. 1.

Dacă nu se specifică altfel, citatele din Scriptură sunt preluate din „The Holy Bible, Berean Standard Bible” (BSB), care a fost pusă în domeniul public: https://berean.bible