< Întrebare biblică de la James

Î: În Iacov 1:1-5:20, cine este Iacov?

R: Iacov este fratele vitreg al lui Iisus Hristos. Nu este vorba de Iacov, ucenicul lui Iisus și fratele lui Ioan, deoarece Iacov, ucenicul, a fost ucis.

Epistola lui Iacov a fost scrisă într-o greacă excelentă. Este posibil ca Iacov să fi scris el însuși cartea sau să o fi dictat unui scrib.

Î: În Epistola lui Iacov, având în vedere că Iacov este fratele Domnului, și nu unul dintre cei doisprezece ucenici sau apostolul Pavel, de ce ar trebui să citim Epistola lui Iacov?

R: Ar trebui să citim Epistola lui Iacov din cel puțin două motive.

1. Isus i s-a arătat în mod special lui Iacov în 1 Corinteni 15:7.

2. Pavel s-a referit la Iacov ca la un apostol în Galateni 2:7-8. Ipolit (222-235/6 d.Hr.) se referă la Iacov, fratele Domnului, primul episcop al Ierusalimului și unul dintre cei șaptezeci de apostoli, în lucrarea sa „Despre cei doisprezece apostoli”. Origen (225-254 d.Hr.) face referire la Iosifus, care scrie despre Iacov în lucrarea sa „Împotriva lui Celsus”, cartea 1, capitolul 47, pagina 416.

Î: În Epistola lui Iacov, când a fost scrisă această carte?

R: Iosifus spune că Iacov, fratele Domnului, a fost martirizat în anul 62 d.Hr., deci ar fi fost scrisă înainte de acea dată. Mulți cercetători consideră că a fost scrisă între anii 45 și 60 d.Hr., deși probabil mai aproape de anul 45 d.Hr. Unii consideră că aceasta a fost una dintre primele cărți ale Noului Testament.

Î: Ce spune Iosif Flavius despre Iacov?

R: Avem două surse: cartea lui Iosif Flavius însăși („Antichitățile iudeilor” 20.9.1 și 18.5.2) și o a doua sursă independentă, Origen (care a scris între anii 225-254 d.Hr.), care comentează scrierile lui Iosif Flavius. Iată ce spune Origen în „Împotriva lui Celsus”, cartea 1, capitolul 47, pagina 416: „Căci în cartea a 18-a din «Antichitățile iudeilor», Iosifus mărturisește că Ioan a fost un botezător… Acum, acest scriitor, deși nu credea în Iisus ca fiind Hristosul, căutând cauza căderii Ierusalimului și a distrugerii Templului – în timp ce ar fi trebuit să spună că complotul împotriva lui Iisus a fost cauza acestor calamități care s-au abătut asupra poporului, întrucât l-au omorât pe Hristos, care era un profet –, spune totuși – fiind, deși împotriva voinței sale, nu departe de adevăr – că aceste dezastre s-au abătut asupra iudeilor ca pedeapsă pentru moartea lui Iacov cel Drept, care era fratele lui Iisus (numit Hristos), – iudeii l-au omorât, deși era un om care se remarca prin dreptatea sa.”

Î: În Epistola lui Iacov, care este o schiță bună a acestei cărți?

R: Mulți spun că Epistola lui Iacov este o carte dificil de structurat. Există cinci schițe diferite ale Epistolei lui Iacov asupra „subcapitolelor”, dar schița generală diferă în fiecare dintre ele. Iată o schiță simplă, utilă pentru a reține conținutul Epistolei lui Iacov.

Cap. Titlu

Este dificil să se facă o schiță a cărții lui Iacov. Iată o schiță.

1:1-27 Mai întâi, să ne îngrijim de propria noastră relație cu Dumnezeu și de maturitatea noastră

- 1:3-12 Mântuirea glorioasă prin Hristos

2-5:6 Păcatele față de semeni

- 2 Favoritismul: păcatul uitat

- - 2:1-7 Fără favoritism față de oameni

- - 2:8-13 Fără favoritism față de anumite părți ale Legii

- 3:1-18 Învățătorii și limba

- 4:1-10 Războiul nostru împotriva lumii

- 4:11-17 Judecarea altora și uitarea lui Dumnezeu

- 5:1-6 Condamnarea mentalității celor bogați

5:7-20 Răbdarea, jurămintele și rugăciunea

- 5:7-11 Răbdarea

- 5:12 Jurămintele

- 5:13-18 Rugăciunea: cântarea, ungerea și mărturisirea. Credința și răbdarea în rugăciunea lui Ilie

- 5:19-20 Readucerea cu răbdare a celor rătăciți

Î: În Epistola lui Iacov, ce alte părți ale Bibliei sunt similare cu această carte?

R: La prima vedere, Epistola lui Iacov pare unică, dar la o analiză mai atentă, ea este asemănătoare cu alte patru cărți.

Cartea Proverbelor conține multe porunci etice similare.

Predica de pe Munte (Matei 5:3-7:23) are 26 de paralele.

1 Ioan și Iacov au paralele izbitoare.

1 Petru și Epistola lui Iacov au, de asemenea, paralele.

În cele din urmă, scurta epistolă a lui Iacov face aluzie la pasaje din 21 de cărți ale Vechiului Testament.

Î: În Epistola lui Iacov, care sunt asemănările cu cartea Proverbelor?

R: Iată asemănările.

Versete similare în Epistola lui Iacov și în Proverbe

Epistola lui Iacov este, de asemenea, asemănătoare cu 1 Ioan și 1 Petru. Ea face aluzie la pasaje din 21 de cărți ale Vechiului Testament.

Î: În Epistola lui Iacov, care sunt asemănările cu Predica de pe Munte din Matei?

R: Iată asemănările.

Versete similare din Epistola lui Iacov și din Predica de pe Munte din Matei

Î: În Iacov, care sunt asemănările cu alte pasaje din Noul Testament?

R: Iată asemănările.

Î: În Iacov 1:1 și Iacov 2:1, este Iacov, în esență, o lucrare iudaică cu mici modificări creștine, așa cum au susținut Spitta și Meyer?

R: Nu. Așa cum subliniază Peter Davids în „New International Greek Testament Commentary on James”, pag. 14-15, Epistola lui Iacov este o lucrare cu totul creștină din două motive principale, pe lângă Iacov 1:1 și 2:1.

1. Asemănările cu alte cărți ale Noului Testament, și anume 1 Ioan, 1 Petru și Predica de pe Munte din Matei.

2. Conceptele creștine care nu se regăsesc în iudaism, precum mântuirea prin Cuvânt (Iacov1:18 ) și „bătrânii bisericii” (Iacov5:14 ).

Î: În Iacov 1:1, ce înseamnă „dispersarea” de aici?

R: Au existat câteva valuri de dispersie. Inițial, când evreii au fost exilați sub asirieni în 722 î.Hr. și mai târziu sub babilonieni, mulți au continuat să trăiască în Mesopotamia, Persia și Egipt. În al doilea rând, până la momentul Cincizecimii din Faptele Apostolilor 2, existau evrei nu numai în aceste ținuturi, ci și spre vest, în Asia Mică, Grecia, Roma, chiar și în sudul Galiei și, probabil, în Spania. În al treilea rând, persecuția sub Saul din Tars i-a determinat pe creștini să părăsească Iudeea și să se răspândească în alte locuri, după cum se menționează în Faptele Apostolilor 8. Desigur, ca creștini pe pământ, niciunul dintre noi nu se află încă acasă; și noi suntem împrăștiați în întreaga lume. Expresia „cele douăsprezece triburi ale Dispersiei” nu a fost specificată; ea se poate aplica tuturor celor menționate mai sus.

Iacov este foarte pasionat de sensurile duble, iar adresarea către „cele douăsprezece triburi ale Dispersiei” este „genică în mod magistral”. Evreii s-ar simți confortabil identificându-se cu aceasta, dar și creștinii s-ar vedea pe ei înșiși ca fiind dispersia lui Dumnezeu în lume. Uneori este bine să păstrăm lucrurile la nivel general și nu specific. Poate că Iacov a lăsat această expresie destul de generală deoarece, de-a lungul vieții sale, a slujit evreilor și a căutat să-i aducă pe evrei în Împărăție.

Î: În Iacov 1:4, desigur că este bine că Dumnezeu ne dă răbdare, dar de ce acest verset ne dă o poruncă directă, adică că este responsabilitatea noastră să lăsăm răbdarea să-și arate pe deplin efectul?

R: Un motiv este că putem face lucruri pentru a ne feri de dificultate și a scurtcircuita procesul. Dacă Dumnezeu vrea să fii într-un anumit loc, iar lucrurile devin grele, rămâi cu răbdare acolo sau renunți și fugi? Din fericire (deși s-ar putea să nu pară așa în acel moment), există unele încercări de care nu ne putem feri. Pavel a avut o încercare legată de „țepușa din trup” în 2 Corinteni 12:8-10. Când Pavel I-a cerut lui Dumnezeu să scurteze încercarea și să o înlăture, Dumnezeu a spus „nu”. Nu numai că Pavel a avut această încercare, dar el nu a văzut niciun scop sau rost pentru ea, cel puțin până când s-a rugat lui Dumnezeu. Nici noi nu vedem întotdeauna scopul sau rostul încercărilor noastre, sau îl vedem abia mai târziu.

Î: În Iacov 1:1-5:20, care sunt câteva dintre jocurile de cuvinte din epistola lui Iacov?

R: Mai întâi să vorbim puțin despre organizare.

Structura logică: Mulți occidentali folosesc o structură logică formată dintr-o introducere, aproximativ trei puncte și o concluzie. Pavel variază cu pricepere această structură, dar, în esență, el este occidental. Câți dintre voi, când ați învățat asta pentru prima dată la ora de scriere, ați ridicat mâna și ați întrebat politicos profesorul: „Nu vreau să folosesc acest cadru de organizare, pot folosi una dintre alternativele consacrate?” Sunt destul de sigur că nu mulți dintre voi ați făcut asta!

Chiasme: Scriitorilor evrei ai Vechiului Testament le plăceau chiasmele, în care structura era simetrică, de exemplu punctele: A, B, C, C’, B’, A’, cu excepția faptului că putea avea orice lungime.

Acrostihul este un alt tip de organizare, folosit și în Vechiul Testament. Într-un acrostih, prima literă a unui verset urmează alfabetul ebraic sau formează un cuvânt.

Dublu sens: Iacov are încă o altă abordare. Iacov folosește adesea cuvintele cu dublu sens, nu ca jocuri de cuvinte umoristice, ci mai degrabă ca „tranziții” pentru a lega o secțiune anterioară de următoarea. Un scriitor al Vechiului Testament care a folosit jocurile de cuvinte mai mult ca un mijloc de memorare este Mica, în Mica 1:10-14. Dumnezeu Însuși folosește dublu sens atunci când îi vorbește lui Ieremia, în Ieremia 1:11-14.

Contraste: Pentru a completa lista, o altă tehnică literară este folosirea contrastelor. Așa cum ar spune Charles Dickens, această tehnică este valabilă atât în cele mai bune vremuri, cât și în cele mai rele.

Iată câteva sensuri duble și jocuri de cuvinte din Epistola lui Iacov.

Salutări: chairein în Iacov 1:1 și bucurie (charan) în Iacov 1:2.

Încercări exterioare („peirasmois”) în Iacov 1:2 și ispite interioare („peirazomai”) în Iacov 1:12.

A nu duce lipsă de nimic în Iacov 1:4 și a duce lipsă de înțelepciune în Iacov 1:5

A cere în Iacov 1:5 și Iacov 1:6.

Ispita în Iacov 1:12 și Iacov 1:13.

Î: În Iacov 1:2-4, în ce sens este o bucurie să ai încercări? Se referă aceasta la viața de aici, de pe pământ, sau la cea de mai târziu?

R: În primul rând, fericirea și bucuria nu sunt același lucru. Fericirea este o plăcere trecătoare determinată de circumstanțe, iar bucuria este o plăcere durabilă, independentă de circumstanțe. În cer, vom fi răsplătiți pentru încercările pe care le-am îndurat cu stăruință. Pe pământ, putem totuși să gustăm din bucuria de a ști că Îi suntem plăcuți lui Dumnezeu.

Vom avea încercări variate sau diverse pe pământ; aceasta este o „promisiune prețioasă a lui Dumnezeu” din Ioan 16:33. Deși aceste cuvinte sunt probabil cele mai potrivite pentru traducere, o altă variantă a cuvântului din greacă este, literalmente, „încercări multicolore”.

Ca o paranteză, Iacov nu prezintă acest lucru ca pe un secret pe care doar câțiva creștini să-l descopere. Mai degrabă, el începe cu „după cum știți”, pentru că le reamintește doar ceva ce ar trebui să știe deja.

În 1828, în America, iată ce a scris o fetiță creștină de opt ani: „O, ce suflet fericit sunt eu, deși nu pot vedea; sunt hotărâtă ca în această lume să fiu mulțumită. Câte binecuvântări se bucur eu, pe care alții nu le au; să plâng și să suspin pentru că sunt oarbă nu pot și nu o voi face.” Aceste cuvinte au fost scrise de Fanny J. Crosby, o compozitoare de imnuri nevăzătoare care a compus peste 8.000 de imnuri, cu peste 100 de milioane de exemplare publicate. Ea memora cinci capitole din Biblie pe săptămână, începând de la vârsta de 10 ani. De asemenea, era o oratoare care promova misiunile creștine de mântuire a celor pierduți. (citat din „Believer’s Bible Commentary”, p. 2219.)

O întrebare legată de acest lucru este cum ar putea cineva, fie că vede sau este orb, să scrie peste 8.000 de imnuri. Acestea nu sunt doar cuvinte obișnuite; imnurile lui Crosby conțin o doctrină creștină solidă și profundă. Cred că o mare parte a răspunsului constă în faptul că, memorând cinci capitole din Biblie pe săptămână, mintea ei era plină de Scriptură. Dar, așa cum am comparat scrierile lui Iacov cu Proverbele și Predica de pe Munte, mintea lui Iacov era plină atât de Scriptură, cât și de învățăturile lui Isus. Ar trebui ca și mințile noastre să fie pline de Scriptură?

Î: Deoarece Iacov 1:5 spune că, dacă cuiva îi lipsește înțelepciunea, ar trebui să o ceară de la Dumnezeu, a fost greșit ca Joseph Smith, fondatorul mormonismului, să se fi dus, se pare, în pădure pentru a se ruga să afle care religie era cea corectă?

R: În primul rând, trebuie să-L întrebi pe Dumnezeul cel adevărat. Înainte de a fonda mormonismul, Joseph Smith era un ocultist, practicând ghicitul în cristal. Acest lucru este documentat într-un dosar judiciar în care a fost condamnat pentru aceasta și amendat. Trebuie să-L întrebi pe Dumnezeul cel adevărat.

În al doilea rând, trebuie să compari ceea ce crezi că ai auzit cu Biblia. Deoarece Joseph Smith a susținut că oamenii pot fi la fel cum este Dumnezeu acum, ar fi trebuit să citească Numeri 23:19 și 1 Samuel 15:29 pentru a vedea că ceea ce i s-a spus nu provenea din aceeași sursă ca Biblia. Relatarea populară mormonă despre prima viziune a fost inventată parțial după moartea lui Joseph Smith. Există cel puțin trei versiuni contradictorii ale primei viziuni.

În al treilea rând, este în regulă să te rogi adevăratului Dumnezeu cu privire la lucruri precum la ce biserică să mergi. Cu toate acestea, nu ne rugăm pentru lucruri despre care știm că sunt nebiblice și greșite.

În al patrulea rând, a urma ceea ce spune Dumnezeu nu este „pe ascuns”. Joseph Smith a susținut că a primit porunca de a practica poligamia, așa că s-a căsătorit cu o a doua soție. Cu toate acestea, nu i-a spus primei sale soții timp de peste un an.

Î: În Iacov 1:4, care este diferența dintre un creștin tânăr și ascultător, plin de râvnă pentru Domnul, și un creștin matur?

R: Un creștin tânăr și ascultător poate fi foarte zelos într-un sens pozitiv, dar ar putea avea totuși nevoie de îndrumare înțeleaptă din partea unui credincios mai în vârstă. Un creștin matur ar trebui să aibă acea înțelepciune atât pentru sine, cât și pentru ceilalți, dar ar trebui să aibă grijă ca dragostea sa să nu înceapă să se răcească, așa cum Iisus a mustrat biserica din Efes în Apocalipsa.

Î: În Iacov 1:4, ce înseamnă exact perseverența și cum trebuie să o cultivăm?

R: Pastorul meu a definit perseverența astfel: a rămâne ferm într-o stare, într-o inițiativă sau într-o întreprindere, în ciuda influențelor, a eșecurilor, a opoziției sau a descurajării.

Perseverența este arta de a rămâne ferm și constant în credință și în practică, chiar și în fața persecuției și a suferinței. Poți fi încurajat ascultând sau citind despre perseverența altora, dar singurul mod în care poți ști că o ai este prin practică.

Î: În Iacov 1:5-6, de ce spune Iacov să cerem înțelepciune? 1 Corinteni 12:8 face distincție între darurile înțelepciunii și ale cunoașterii. Care este diferența?

R: Toți creștinii trebuie să aibă o anumită înțelepciune, și toți creștinii ar trebui să obțină toată înțelepciunea de care au nevoie. O parte din ea o pot dobândi prin propria lor umblare cu Dumnezeu, iar alteori poate veni prin sfaturile înțelepte ale altora. Dincolo de aceasta, unii creștini au un dar spiritual special al înțelepciunii; uneori învață lucruri chiar în timp ce le rostesc. Desigur, darurile spirituale nu sunt pentru a fi păstrate doar pentru sine, ci pentru a fi împărtășite cu ceilalți. Darul spiritual al cunoașterii înseamnă a ști ce învață Biblia și voia lui Dumnezeu în general. Darul spiritual al înțelepciunii înseamnă aplicarea cunoașterii lui Dumnezeu la o situație specifică. Cunoașterea și înțelepciunea merg adesea mână în mână, dar nu întotdeauna.

Î: În Iacov 1:6-7, ce înseamnă „cu două minți” și în ce sens sunt unii oameni astăzi „zguduiți de furtună” pe mare?

R: Aceasta se referă la dorința de a avea două lucruri contradictorii. „Cu inima împărțită” se traduce mai corect prin „cu două inimi”, adică două afecțiuni contradictorii. O persoană ar putea avea o dependență de alcool sau de altceva, dar să dorească totodată să-L urmeze pe Dumnezeu. Această persoană s-ar putea să nu fie de încredere în urmarea lui Dumnezeu. Ar putea decide să-L urmeze pe Dumnezeu într-o zi, dar când apare o ocazie pentru cealaltă dorință a sa, aceasta preia controlul. Dumnezeu vrea ca noi să-L iubim din toată inima, nu doar parțial.

Cât despre a fi zguduit de furtună, îl poți întreba pe Iona sau pe Petru pe Marea Galileei.

Cineva ar putea dori un profit ilicit, dar totuși să vrea să fie considerat o persoană integru. Așa cum a spus cineva, dacă dansezi cu păcătoșii sâmbătă seara, este greu să te ridici și să cânți cu sfinții duminică dimineața.

În cele din urmă, majoritatea păcatelor se reduc la o atitudine ambivalentă, deoarece oamenii doresc păcatul, dar nu și consecințele pământești și veșnice ale acestuia.

Î: În Iacov 1:9-11, de ce menționează Iacov aici oamenii bogați și săraci, între discuțiile despre încercări și ispite?

R: Bogăția are legătură cu ambele. Dar Iacov nu se referă aici la vreo încercare legată de nevoia financiară. Mai degrabă, el vorbește despre încercarea celor săraci, atunci când aceștia suferă fiind exploatați de sistem în general și de unii dintre cei bogați în particular, doar pentru că sunt săraci. Există, de asemenea, ispita invidiei pe care o pot avea cei săraci.

Așadar, nu fi sărac și s-ar putea să nu ai aceste probleme – dar poți avea alte probleme. Există încercarea de a trăi o viață evlavioasă atunci când bogățiile sunt ca un „magnet” care te îndepărtează de încrederea în Dumnezeu și îți distruge slujirea și mărturia. Este ușor să te „lauzi cu bogățiile tale”, în ciuda faptului că Ieremia 9:23-24 ne spune în mod specific să nu facem asta. Există ispita aroganței și a privirii de sus asupra celor mai săraci, considerându-i „nu prea utili” doar din cauza conturilor lor bancare.

Î: În Iacov 1:9, cum ar trebui un om sărac să se mândrească cu poziția sa înaltă?

R: El poate să știe că banii sau averea pe care nu o are nu contează deloc din punct de vedere etern. De fapt, el nu are de ce să fie invidios față de oamenii bogați, deoarece a avea o inimă plină de credință și puține resurse financiare este mai bine decât a avea multă avere, dar fără credință.

Î: Iacov 1:10 se referă la un credincios bogat sau la un necredincios bogat?

R: Nu se precizează. Pe de o parte, întrucât Iacov 1:9 vorbește despre frați, s-ar putea deduce că omul bogat din Iacov 1:10 este, de asemenea, un frate. Cu toate acestea, Iacov 1:11 nu vorbește despre bogății, ci mai degrabă despre faptul că omul bogat se pierde în mijlocul preocupărilor sale.

Iacov, la fel ca unii chinezi, este un maestru al ambiguității. Iacov 1:10 nu precizează; și poate pentru că uneori este greu să vezi dacă o persoană bogată este creștină sau nu. Aceștia ar putea „revendica numele”, dar, după viața lor, nu ai cu adevărat nicio certitudine, în niciun fel, cu privire la ceea ce se află în inima lor.

Uneori, bogățiile pot face ca un credincios să „se piardă” în mărturia și slujirea sa. A fost odată un creștin care a câștigat o sumă mare de bani. El a dat imediat cel puțin 10% din aceștia bisericii. De asemenea, a asigurat nevoile familiei sale, fondul pentru studiile universitare ale copiilor săi etc. După ceva timp, și-a folosit banii pentru a se îmbăta, a angaja prostituate și a fost jefuit de câteva ori în mașina sa, unde ținea o sumă mare de bani lichizi. Mai târziu, a spus că și-ar fi dorit să nu fi câștigat niciodată la loterie. Din păcate, nu a reușit să facă față ispitei bogăției.

Î: În Iacov 1:10-11, cum ar trebui creștinii bogați să se mândrească cu starea lor umilă?

R: Și ei pot realiza că averea pe care au strâns-o pentru ei înșiși nu le folosește la nimic când vor fi în cer. Dar bogățiile lor pot fi de folos pe pământ, pe măsură ce le dăruiesc. Ei pot simți o satisfacție în a-și coborî statutul, în ochii lumii, pe măsură ce își dăruiesc averea. Așadar, deși bogățiile pot fi de mare folos în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să conștientizăm pericolul ca acestea să devină un „magnet” care ne îndepărtează de Dumnezeu.

Î: În Iacov 1:12, cum suntem binecuvântați în timpul încercărilor? Se referă aceasta la viața de aici, de pe pământ, sau la cea de mai târziu?

R: În cer ni se promit răsplăți în 1 Corinteni 3:10-14. Pe pământ suntem binecuvântați în cel puțin trei moduri. Perseverența în încercări ne formează caracterul, și putem ști că Îi facem plăcere lui Dumnezeu prin faptul că rezistăm în încercări. De asemenea, mărturia pe care o dăm altora îi poate ajuta să se apropie de Domnul pentru a fi mântuiți. În limbajul modern, nu te gândi la ceva ca la o „încercare”, ci mai degrabă ca la faptul că Dumnezeu îți oferă „o transformare radicală”!

Î: În Iacov 1:12, ce înseamnă „coroană” aici?

R: În limba greacă există două cuvinte traduse prin „coroană”. Unul este „diadem”, coroana unui rege, iar celălalt este o cunună de frunze oferită învingătorului într-o competiție sportivă. Aici este vorba despre al doilea cuvânt.

Î: În Iacov 1:12 și Iacov 1:2, care este diferența dintre o încercare și ispită?

R: Cuvintele grecești nu sunt identice, dar sunt similare. Încercările exterioare și încercările exterioare de a ispiti sunt „peirasmois”, iar lucrurile interioare care te ispitesc cu adevărat sunt „peirazomai”. Ambele ne pun la încercare credința, dar poți să te gândești la „încercări sfinte”, care ar putea veni de la Dumnezeu, și la „ispite nesfinte”, care nu vin de la Dumnezeu.

Î: În Iacov 1:12, având în vedere că încercările și ispitele pot să se întoarcă spre binele nostru, ar trebui să căutăm încercări și ispite?

R: Nu. Iacov 1:14 spune că poftele credincioșilor caută deja prea mult ispitele. Ambele ne vor ieși în cale; dar nu trebuie să le căutăm pe niciuna dintre ele. În mod similar, nu ar trebui să căutăm încercări pentru alți credincioși, nici să-i ispitim pe alți credincioși.

Î: În Iacov 1:13, poate fi Dumnezeu ispitit, având în vedere că Exodul 17:7; Numeri 14:22; Deuteronomul 6:16 și Psalmul 78:18, 41, 56; 95:9; 106:14 spun că oamenii L-au ispitit pe Dumnezeu?

R: Oamenii din perioada Exodului și cei de astăzi pot încerca să-L ispitească pe Dumnezeu, dacă doresc, dar Dumnezeu nu poate fi ispitit. În pasajele din Vechiul Testament, faptul că israeliții L-au ispitit pe Dumnezeu înseamnă că au păcătuit atât de mult încât L-au provocat la mânie. Ar părea că L-au ispitit pe Dumnezeu să-i distrugă. Ce Îi vei oferi pentru a-L ispiti pe Atotputernicul? Cum ai de gând să-L păcălești pe Cel Atotștiutor?

Î: În Iacov 1:13 se spune că nimeni nu este ispitit de Dumnezeu, dar multe alte versete spun că Dumnezeu i-a pus la încercare?

R: Există o diferență între a ispiti și a pune la încercare, precum și între a permite o încercare și a o provoca.

Nimeni nu este ispitit de Dumnezeu: Dumnezeu nu va îndruma niciodată pe cineva să facă răul sau ceva ce Îi displace.

Dumnezeu pune la încercare: Dumnezeu ne permite să ne aflăm în situații în care vom fi ispitiți, deși El nu va lăsa să fim ispitiți peste puterile noastre. Dumnezeu permite lui Satan, demonilor și altora să ne ispitească și să ne supună la încercări. Chiar dacă Dumnezeu Atotputernicul ar putea împiedica toate aceste lucruri să se întâmple, dacă ar vrea, Dumnezeu, în înțelepciunea Sa suverană, consideră că este cel mai bine să trecem prin ele, pentru a ne dezvolta caracterul creștin și a primi răsplăți în ceruri.

Rabbiul evreu Chaninah (secolul I d.Hr.) a spus: „Niciun lucru rău nu vine de sus.” Preluat din The Expositor’s Greek Testament vol. 4, p. 4, 29-430.

Î: În Iacov 1:14, ce fac propriile noastre dorințe?

R: Acesta este un termen din vânătoare și pescuit. Deși poate însemna „a fi scos afară”, mai des înseamnă a fi ademenit sau atras de momeală.

Î: În Iacov 1:14-15, care este procesul ispitei?

R: V-ați gândit că păcatul și ispitele, la fel ca cancerul, pot crește? Aceste versete ilustrează „trei generații de păcat”. Ispita începe atunci când o persoană are o dorință pentru ceva. Fie că acel lucru este rău, fie că nu crede că Dumnezeu i-l va da, fie că dorește să-l obțină într-un mod greșit. Apoi începe să acționeze în conformitate cu acea dorință, pentru a obține ceea ce vrea. După aceea, Satana vrea ca acea persoană să sufere consecințele păcatului său. De multe ori, un păcat nu are o singură cauză. Așa cum un foc poate avea trei cauze: aer, combustibil și o scânteie, păcatul poate avea o atmosferă propice, o dorință și o oportunitate. Vezi articolul „Învingerea ispitei” la http://www.BibleQuery.org/Experience/Temptation/OvercomingTemptation.html pentru mai multe informații.

Î: În Iacov 1:14 suntem ispitiți de propria noastră dorință sau de Satana, așa cum spun 1 Corinteni 7:5 și Faptele Apostolilor 5:3?

R: Ambele afirmații sunt adevărate. La fel cum un incendiu este provocat atât de o scânteie, cât și de lemne, Satana încearcă să ne aprindă dorințele, mândria, lăcomia și temerile pentru a ne determina să săvârșim anumite păcate. Satana ne poate ispiti cu „momeala” păcatului, dar este responsabilitatea noastră să nu mușcăm momeala, ci să fugim de ispită. Iacov 4:7 și 1 Petru 5:8-9 subliniază că trebuie să ne împotrivim diavolului. Dacă umblăm aproape de Dumnezeu, lemnul nostru este transformat în aur, iar lemnul rămas este udat cu apa Duhului.

Î: În Iacov 1:15, la ce anume se referă „moartea” aici?

R: Cel mai bun răspuns, dat de A. Barnes, este „moartea în toate formele ei”. Se poate referi la moartea fizică, la moartea spirituală și la moartea unei prietenii, a unei relații sau a unei oportunități.

Î: În Iacov 1:17, de ce se menționează atât un „dar bun”, cât și un „dar desăvârșit”?

R: Acestea sunt cuvinte diferite în limba greacă, iar Iacov se referă la amândouă. Primul cuvânt, „dosis”, înseamnă ceva ce este dat, iar „dorema” înseamnă un dar concret. Potrivit lui Filon, cuvântul „dorema” se referea la un dar mult mai puternic și mai plin. Le-ai putea considera daruri bune de la Dumnezeu, atât mari, cât și mici.

Î: În Iacov 1:17, ce semnifică „lumini” în acest context?

R: Deși cuvântul „ceresc” nu apare în greacă, contextul se referă aici la luminile cerești. Din punct de vedere fizic, ei considerau soarele, luna și stelele împreună ca fiind luminile cerești, conform Genezei 1:14-18 și Psalmului 136:7. Psalmul 19:1-6 vorbește despre firmament și despre soare ca mijloace de manifestare a slavei lui Dumnezeu. Din punct de vedere spiritual, lumina este ceea ce ne permite să vedem adevărul, ceea ce ne atrage și ceea ce ar trebui să urmăm, așa cum arată Psalmul 19:7-14. Dar, spre deosebire de Dumnezeu, o lumină cerească poate părea că se „învârte”, așa cum o face luna în fiecare lună sau în timpul unei eclipse.

Î: În Iacov 1:17, cum rămâne cu celelalte tipuri de lumini care nu provin de la Dumnezeu?

R: Putem fi induși în eroare să credem că alte lumini sunt ca soarele și să le urmăm pentru că sunt mai aproape. Dacă am fi insecte, ar fi ca și cum Satana ar pune în exterior lămpi pentru insecte ca să ne prindă. Da, ele există acolo și pot părea atractive, dar nu ar trebui să vrem să ne apropiem de acele lumini.

Î: În Iacov 1:17, cum se face că Dumnezeu nu se schimbă ca umbrele trecătoare?

R: Caracterul sau atributele lui Dumnezeu nu se schimbă. Numeri 23:19 și 1 Samuel 15:29 spun că Dumnezeu nu-și schimbă părerea, spre deosebire de oameni. Cu toate acestea, voia revelată a lui Dumnezeu pentru noi se poate schimba atunci când ne răzgândim cu privire la ceva. De exemplu, când Dumnezeu le-a spus lui Faraon în vremea lui Avraam, lui Abimelec și, mai târziu, ninivenilor că vor fi pedepsiți în diverse moduri pentru păcatul lor, iar ei s-au pocăit, atunci pedeapsa nu mai urma să vină asupra lor.

Î: În Iacov 1:18, cum ne-a născut Dumnezeu prin Cuvântul adevărului?

R: Într-un fel, Dumnezeu ne-a dat naștere din nou prin Cuvântul adevărului al Evangheliei. Dar, la un nivel mai fundamental, Isus este Cuvântul și Adevărul, iar noi avem parte de nașterea din nou datorită venirii lui Isus și a morții Sale pe cruce pentru păcatele noastre.

Î: În Iacov 1:18 și Apocalipsa 14:4, cum sunt oamenii „primele roade” ale lui Dumnezeu, având în vedere că Hristos este menționat în 1 Corinteni 15:20?

R: Hristos este primele roade ale tuturor oamenilor care cred, întrucât Isus a „deschis cortina” care duce la mântuirea noastră. Iacov 1:18 spune că suntem un fel de prime roade ale tuturor creaturilor lui Dumnezeu. Cei 144.000 din Apocalipsa 14:4 sunt primele roade ale celor mântuiți în timpul necazului de după răpire.

Î: În Iacov 1:18, în ce sens suntem un fel de prim rod al creaturilor lui Dumnezeu?

R: Scriptura nu răspunde în mod specific la această întrebare. Cu toate acestea, Scriptura ne spune două lucruri.

Oamenii în general: Suntem creați în mod minunat și uimitor (Psalmul 139:14), iar Dumnezeu are un scop special pentru noi (Psalmul 8:4-8)

Copiii lui Dumnezeu: Este un adevăr uimitor că suntem numiți copii ai lui Dumnezeu (1 Ioan 3:1), că vom domni împreună cu Hristos (Efeseni 2:6-7) și că suntem oameni care odată nu aparțineau lui Dumnezeu, dar acum îi aparțin (1 Petru 2:9-10). Există și multe alte versete, iar faptul de a fi „primele roade” este doar una dintre numeroasele binecuvântări.

Î: În Iacov 1:19, cui credeți că trebuie să ascultăm?

R: Iacov 1:19 vorbește despre ascultare în general și nu răspunde la întrebare. Dar trebuie să-L ascultăm mai întâi pe Dumnezeu, iar apoi pe conducătorii bisericii noastre. Trebuie să ascultăm și de conducătorii guvernamentali. Cu toate acestea, 2 Timotei 3:5 spune în mod specific că nu trebuie să avem nimic de-a face cu oamenii care se îndepărtează, fiind iubitori de plăceri în loc să fie iubitori de Dumnezeu. Dacă cineva în mod clar nu-L urmează pe Dumnezeu, atunci nu ai de ce să-l urmezi ca lider al bisericii.

Î: În Iacov 1:19, având în vedere că trebuie să predicăm Evanghelia, de ce crezi că ar trebui să fim mai grăbiți să ascultăm decât să vorbim?

R: Chiar și atunci când le predicăm altora, este bine să ascultăm mai întâi de unde vin ei. În conversațiile tale individuale, este bine să asculți mai mult decât să vorbești.

Î: În Iacov 1:19; 3:1, care este diferența dintre o limbă dezlănțuită, o limbă tăcută și o limbă stăpânită?

R: O limbă dezlănțuită spune lucruri, fie ele adevărate sau nu, care nu ar trebui spuse. O limbă tăcută nu spune nimic, inclusiv chiar ceea ce trebuie spus. Imaginați-vă că ar fi un incendiu într-o biserică, sau o conflagrație spirituală, și voi nu spuneți nimic. O limbă stăpânită este capabilă să spună mult mai mult decât o face, dar se limitează la a spune doar ceea ce este de ajutor.

Î: În Iacov 1:19, despre ce lucruri nu ar trebui să vorbim?

R: Nu ar trebui să împărtășim nimic din ceea ce Dumnezeu nu vrea să împărtășim, așa că rugați-vă lui Dumnezeu să vă arate în inima voastră când ar trebui să tăceți. Iată câteva lucruri de bază despre care nu ar trebui să vorbim.

Să-i supărăm pe ceilalți, cu excepția cazului în care ar trebui să fie supărați din cauza unui motiv anume.

Să ne lăudăm sau să ne dăm mari

Informații confidențiale pe care ți le-au spus alții, indiferent dacă ar fi trebuit sau nu să ți le spună

A descuraja sau a descuraja o altă persoană de la neprihănire, așa cum a făcut soția lui Iov. (Totuși, este în regulă să-i descurajăm de la păcat.)

Să slăvești păcatul. (Atunci când m-am îmbătat la bar, a fost atât de grozav...)

Lucruri false sau minciuni, inclusiv lingușirea

A-i glorifica pe alții, a-i pune pe un piedestal. (A-i onora este însă bine.)

Lucruri dăunătoare sau jignitoare pentru cealaltă persoană sau pentru alții

Cuvinte jignitoare menite să-i umilească pe ceilalți

Judecarea altora, deși este în regulă să spui că faptele păcătoase sunt păcătoase

A spune în cunoștință de cauză lucruri care fac ca ceilalți să-și piardă încrederea în cuvintele tale

Discursuri lungi, pline de cuvinte și verbose, oferind mai multe informații decât dorește persoana respectivă să asculte și să audă

Dezinformare răuvoitoare menită să le facă rău altora sau să te distrezi pe seama lor

Informații private despre o altă persoană pe care aceasta nu dorește să le împărtășească. (Indiferent dacă tu crezi că are dreptate să nu le împărtășească.)

Plagierea a ceea ce a spus altcineva, fără a menționa sursa. Nu fura cuvintele altora ca și cum ar fi ale tale.

Acuratețe discutabilă (nu ești cu adevărat sigur dacă este adevărat sau nu)

Reamintirea lucrurilor rele pe care le-a făcut cealaltă persoană, după ce ați discutat deja despre ele și ați iertat-o. Acele lucruri ar trebui uitate.

Secrete care ar putea duce la moartea, rănirea sau încarcerarea pe nedrept a unei persoane nevinovate

Tentații pentru alții. (Atunci când m-am îmbătat în barul acela anume, unde băuturile sunt la jumătate de preț...)

Informații confidențiale pe care ai promis angajatorului tău, fostului angajator sau clientului că nu le vei divulga.

Denigrarea sau calomnierea unei alte persoane

Pe care oamenii răi le-ar putea folosi în avantajul lor

Umor sau informații cu conținut pentru adulți, erotic, indecent sau vulgar

Nu-L cinstești pe Dumnezeu și nici pe frații tăi creștini

Oamenii ar trebui să vadă viața ta în acțiune, dar nu ar trebui să simți presiunea de a spune mereu ceva.

Î: În Iacov 1:19-20, ce motiv este dat pentru a fi iute la ascultare și încet la mânie?

R: Se spune în mod specific că mânia oamenilor nu aduce dreptatea lui Dumnezeu. Nu se spune să nu vorbim deloc, dar dacă amânăm vorbirea, ascultând mai întâi, este mai puțin probabil să spunem lucruri spuse la mânie care nu sunt de ajutor și pe care le vom regreta (sau cel puțin ar trebui să le regretăm) mai târziu.

Simplul fapt că Dumnezeu a poruncit acest lucru este tot motivul de care avem nevoie. Cu toate acestea, uneori ceea ce poruncește Dumnezeu este benefic pentru noi și din punct de vedere fizic. Revista „Health & Healing” a dr. Julian Whitaker, vol. 10, nr. 8, august 2000, p. 5, raportează că persoanele care se înfurie repede au o probabilitate de 2,7 ori mai mare de a suferi un atac de cord decât cele mai puțin predispuse la mânie.

Î: În Iacov 1:20, din ce alte motive ar trebui să fim înceti la mânie?

R: Când vorbești, întreabă-te de ce simți nevoia să vorbești chiar în acel moment. Vorbim în primul rând pentru a ne simți mai bine, pentru a părea mai buni, sau pentru a spune ceea ce Dumnezeu vrea să spunem ca să-i ajutăm cel mai bine pe ceilalți? Iacov ne spune că mânia noastră, în mod specific, nu contribuie la această ultimă opțiune. Încearcă să faci ca fiecare cuvânt care iese din gura ta să fie ceea ce Dumnezeu ar vrea să spui, iar în ceea ce privește toate celelalte cuvinte, pur și simplu nu le rosti deloc. Este mult mai bine să taci, decât să spui lucruri pe care nu ar trebui să le spui.

Î: În Iacov 1:19, 21, precum și în Iacov 1:26, de ce Iacov face atât de ușor legătura între limbă și murdăria morală?

R: Deși limba poate rosti lucruri murdare, mai mult decât atât, limba poate fi o poartă către locuri unde se pot săvârși tot felul de răutăți.

Î: În Iacov 1:20, având în vedere că mânia omului nu lucrează pentru dreptatea lui Dumnezeu, este vreodată în regulă să te înfurii?

R: Biblia nu ne poruncește să nu ne mâniem niciodată; de fapt, uneori ne vom simți mânați când împărtășim sentimentele lui Dumnezeu cu privire la o situație. Dar Efeseni 4:26 spune că nu trebuie să lăsăm soarele să apună peste mânia noastră. Cu alte cuvinte, nu te agăța de mânia ta până la culcare. Efeseni 4:27 spune să nu-i dăm diavolului prilej. Pentru că, în realitate, atunci când crezi că te agăți de mânia ta, de fapt mânia ta se agață de tine.

Ca o notă suplimentară, Proverbe 29:11 menționează, de asemenea, că trebuie să fim înceti la vorbă.

Î: În Iacov 1:21, ce înseamnă să ne lepădăm de murdăria morală?

R: Versetul 21 poate fi considerat o concluzie a secțiunii anterioare, o introducere la secțiunea următoare sau, mai probabil, ambele.

Cuvântul grecesc pentru „murdărie” aici, ribarion, înseamnă „murdărie”, dar un cuvânt foarte asemănător, ribara, înseamnă „ponosit”. Îndepărtați orice lucru care vă distrage de la viața voastră creștină, deoarece este „ponosit”, dacă nu chiar „murdar”.

Cuvântul grecesc pentru „a îndepărta” sau „a lepăda”, apothememoi, se referă adesea la a scoate hainele murdare. Când cineva poartă haine curate, iar acestea devin treptat din ce în ce mai murdare, este ușor să nu observi și să continui să le porți ca și cum totul ar fi încă normal. Fii atent la ceea ce consideri „normal”.

Acest lucru poate fi considerat, de asemenea, o completare interesantă la pilda semănătorului. S-ar putea să fim pământ bun care a primit deja Cuvântul, dar putem avea totuși câteva buruieni morale în jur. Avem responsabilitatea de a ne ocupa de acele buruieni și de a nu le lăsa să crească.

Î: În Iacov 1:21, „de aceea” poate însemna „pentru a îndeplini ceea ce a precedat”, „fă ceea ce a precedat pentru a îndeplini ceea ce urmează” sau „ceea ce a precedat a fost un exemplu pentru ceea ce trebuie făcut acum”. Care sens credeți că este intenționat aici?

R: Privind întrebarea din punct de vedere logic, dacă numim Iacov 1:19 „A”, iar Iacov 1:21 „B”, ne spune oare acest lucru să facem „A” pentru a împlini „B”, sau să facem „B” pentru a împlini „A”, sau „A” a fost un exemplu pentru a face „B”?

Este vorba despre a doua variantă. Despre mântuire nu se vorbește decât în Iacov 1:21, iar aceasta se realizează prin Cuvântul sădit (Isus). Iacov 1:19 este o poruncă pe care ni se spune să o împlinim, iar 1:21 este necesar pentru ca noi să putem împlini ceea ce a fost menționat anterior în Iacov 1:19.

Î: În Iacov 1:21, Cuvântul sădit este cel care ne mântuiește sufletele, sau este Hristos, sau sângele lui Hristos, sau harul lui Dumnezeu?

R: Toate cele de mai sus; acestea sunt moduri diferite de a privi același lucru. Harul iubitor al lui Dumnezeu este motivul suprem pentru care suntem mântuiți, nu meritul nostru propriu. „Evenimentul” care a fost cauza mântuirii noastre a fost moartea și învierea lui Isus. Viața noastră este susținută de cuvântul sădit în noi, care este Isus, Adevărul și Cuvântul, care trăiește în inima noastră. Mijlocul prin care această har ne-a fost revărsat a fost prin Isus, conform cu Tit 3:6-7 și Evrei 1:9. Duhul lui Dumnezeu trebuie să locuiască în noi, pentru ca noi să aparținem lui Hristos, așa cum spune Romani 8:9-11. În cele din urmă, suntem mântuiți prin har, prin credință (Efeseni 2:8), iar mesajul Evangheliei nu are nicio valoare pentru noi dacă nu îl îmbinăm cu credința, așa cum ne învață Evrei 4:2.

Un aspect ușor de trecut cu vederea este faptul că Iacov nu se referă doar la cuvântul lui Dumnezeu sădit în noi, care ne va mântui în cele din urmă de pedeapsa păcatului; Iacov se concentrează și asupra faptului că acesta ne mântuiește chiar acum de puterea păcatului.

Î: În Iacov 1:22, ce înseamnă să te înșeli pe tine însuți?

R: Oamenii se înșală singuri tot timpul. Odată i-am arătat unei studente musulmane dovezi că Coranul a fost modificat, iar răspunsul ei a fost: „Știu prin credință că acele lucruri nu sunt adevărate.” Asta a fost sfârșitul discuției; ea nu a vrut să ia în considerare niciun fapt care i-ar fi putut schimba părerea.

În mod explicit, oamenii pot alege să creadă lucruri care nu sunt adevărate. S-ar putea să facă acest lucru nu pentru că sunt convinși în mintea lor, ci pentru că se tem de consecințele pe care le-ar avea dacă ar crede altfel. În mod similar, ar vedea că ar trebui să facă schimbări dacă ar crede altfel, iar ei nu sunt dispuși să facă acele schimbări. Uneori, o persoană vede o serie de ceea ce consideră a fi fapte care îi susțin convingerea într-un anumit sens, dar vede și alte fapte care îi contrazic convingerea. În loc să examineze ambele seturi de fapte și să considere că este în regulă să-și modifice punctul de vedere, pur și simplu ignoră faptele care îi sunt incomode.

Implicit, oamenii pot observa lucruri care sunt destul de evident adevărate și, cu toate acestea, susțin în continuare că sunt neclare sau îndoielnice. Nu sunt suficient de necinstiți încât să creadă altfel, dar nu sunt suficient de sinceri cu ei înșiși pentru a afirma ceea ce ar trebui.

Dacă o persoană crede într-un anumit mod și, din orice motiv, vede ceea ce par a fi fapte adevărate care îl contrazic, primul pas spre adevăr trebuie să fie pur și simplu recunoașterea faptului că acele alte fapte susțin o altă perspectivă. Când citești Biblia și vezi lucruri care diferă de ceea ce crezi, în loc să fii nemulțumit de acest lucru, te poți bucura. Acum ai în fața ta ocazia de a te schimba, de a deveni mai înțelept și mai în armonie cu Dumnezeu. Așa cum a spus cineva: „Îmi rezerv dreptul de a deveni mai deștept.”

Î: În Iacov 1:22, de ce a asculta Cuvântul adevărat și a nu face ceea ce spune acesta înseamnă a te înșela pe tine însuți? La urma urmei, Cuvântul este adevărat.

R: Când o clădire arde, a-i spune cuiva că trebuie să părăsească clădirea nu ajută la nimic dacă acea persoană nu o părăsește niciodată. La fel, a asculta cuvântul adevărat nu ajută la nimic dacă persoana respectivă nu vrea să creadă și să acționeze în conformitate cu el. Iacov se referă la oamenii care nu au o relație bună cu Dumnezeu. Aceștia pot fi atât necredincioși care nu au nicio relație cu Dumnezeu, cât și credincioși ipocriți care trebuie să se întoarcă la prima lor iubire și să-și continue umblarea.

Iacov continuă să discute despre a fi făcători și nu doar ascultători în trei moduri specifice: comportamentul individual, grija față de ceilalți în societate și valorile interioare.

Î: În Iacov 1:23-25, de ce a auzi fără a pune în practică este ca și cum te-ai uita într-o oglindă, iar apoi ai pleca și ai uita cum arăți?

R: Înainte de a răspunde la această întrebare, să vorbim despre conceptul de oglindă. Deși pe vremea aceea nu existau oglinzi de sticlă, oamenii foloseau oglinzi din alamă lustruită care puteau reflecta contururile, chiar dacă culorile nu erau neapărat identice. O oglindă îți oferă o imagine exactă a felului în care arăți. Ea nu te flatează și nu te jignește; pur și simplu îți arată ceea ce ești. Imediat ce te îndepărtezi de oglindă, tot ce-ți rămâne este o amintire; nu te mai vezi pe tine însuți.

Cuvântul lui Dumnezeu este minunat pentru că ne oferă informații noi și adevăr, dar are întotdeauna un al doilea scop (dacă îi permitem). Este o oglindă pentru caracterul nostru. Putem privi în Cuvântul lui Dumnezeu, iar acesta ne arată unde eșuăm, rămânând în urmă, și unde putem crește, schimbându-ne. În 2 Corinteni 13:5, Pavel îi poruncește credincioșilor să se examineze pe ei înșiși. Modul în care facem asta nu este prin vreun standard arbitrar, inventat după bunul nostru plac, ci mai degrabă prin adevărul lui Dumnezeu din Cuvântul Său. Dar dacă te uiți în oglinda lui Dumnezeu și nu vrei să faci ceea ce îți spune ea, când te îndepărtezi, nu-ți rămâne decât o amintire, iar nicio schimbare nu a avut loc.

Învățătura conform căreia trebuie să fim făcători și nu doar ascultători se regăsește și în Matei 7:21-27; Luca 11:28; Ioan 13:17 și Romani 2:13.

Î: În Iacov 1:25, care este legea desăvârșită care dă libertate?

R: Ascultarea față de Dumnezeu dă libertate, și aceasta este ceea ce trebuie să urmăm astăzi. Este libertatea față de dependențe, obsesii și frică. Aceasta nu este Legea mozaică din Vechiul Testament, deoarece Vechiul Legământ este depășit, conform Evrei 8:13. Dar această lege înseamnă să faci ceea ce este plăcut lui Dumnezeu. Ea poate fi rezumată astfel: „Iubește-L pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima, sufletul, puterea și mintea ta, și iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.”

Î: În Iacov 1:25, toată lumea știe, în general, ce este o lege: restricții de genul „fă asta” sau „nu face aia”. Așadar, cum i-ai explica cuiva că aceasta este o lege care dă libertate?

R: Pare într-adevăr un paradox, dar să ne uităm la o ilustrare. Legile de circulație, cum ar fi interdicția de a conduce pe contrasens pe o bandă, ne permit să ne deplasăm rapid dintr-un loc în altul. Da, legile sunt restricții, dar structura restricțiilor în anumite domenii ne oferă mai multă libertate de a ne deplasa cu încredere, rapid și mai în siguranță în alte domenii. Alcoolicul sau dependentul de droguri, care ignoră legea lui Dumnezeu de a nu se îmbăta sau de a nu se droga și care caută constant următoarea „doză”, este mai puțin liber, nu mai liber, decât o persoană care respectă legea lui Dumnezeu în acest domeniu.

Î: În Iacov 1:25, cum suntem binecuvântați atunci când facem bine?

R: Nu suntem binecuvântați doar cu răsplata din Ceruri, ci suntem binecuvântați chiar acum cu o bucurie pe măsură ce Îl mulțumim pe Dumnezeu. Aceasta nu se referă la binecuvântări materiale, pe care le-am putea primi sau nu.

Este adevărat că, uneori, avem sentimente pozitive, primim recompense financiare și oportunități mai mari în această viață atunci când îi ajutăm pe ceilalți. Oamenii doresc să lucreze și să se asocieze cu cei care țin la ei și care îi vor ajuta.

Cu toate acestea, uneori, când îi ajutăm pe alții și îi binecuvântăm, nu obținem nimic din cele menționate mai sus sau chiar putem obține opusul. Dar, indiferent de asta, Dumnezeu ne răsplătește în cer pentru faptele bune pe care le facem, din motive corecte, pe pământ, conform 1 Corinteni 3:14.

Î: În Iacov 1:26, care sunt cei doi pași pentru a ne stăpâni limba?

R: Iacov subliniază importanța stăpânirii limbii noastre. Primul pas este un angajament strategic: știm că, în viitor, vor exista lucruri amuzante pe care le-am putea spune sau alte lucruri pe care ne vom dori foarte, foarte mult să le spunem, care nu vor fi curate din punct de vedere moral sau care sunt răutăcioase sau pline de ură. Vor fi lucruri despre care credem că trebuie neapărat spuse dacă sunt adevărate, dar nu suntem siguri că sunt adevărate. Totuși, ne vom angaja să tăcem, mai degrabă decât să lăsăm acele lucruri nesănătoase să iasă din gura noastră. Acest lucru ar putea însemna că vom fi mai puțin amuzanți, mai puțin convingători sau că vom părea mai puțin profunzi, dar am ales să fim mai puțin din toate aceste lucruri, pentru a-L cinsti pe Dumnezeu cu limba noastră.

Al doilea pas este un aspect tactic pe care trebuie să-l avem în vedere în fiecare clipă. Ține-ți mereu gura închisă, cu excepția cazului în care va ieși ceva bun sau ziditor. Dacă este pe cale să iasă ceva care este doar pe jumătate bun, nu lăsa nici asta să iasă. Proverbe 17:28 spune: „Chiar și un nebun este considerat înțelept dacă tace, și priceput când își ține limba.” Sau, după cum au glumit unii: „Mai bine să taci și să fii considerat nebun, decât să deschizi gura și să înlături orice îndoială.”

Î: În Iacov 1:27, unii creștini spun că nu vor să fie religioși, ci vor doar să-L iubească pe Domnul. Din perspectiva versetului din Iacov 1:27, ce este greșit în această afirmație?

R: Poate că au avut o experiență neplăcută cu ceea ce s-ar fi putut numi creștinism și, prin urmare, consideră că religia și creștinismul organizat trebuie evitate. Religia poate fi toxică sau rea, iar unele forme de religie trebuie evitate. Dar Iacov a spus că unele sunt bune. De asemenea, dacă îi disprețuiești pe creștini în general, o disprețuiești pe mireasa lui Hristos.

Î: Iacov 1:27 spune că trebuie să ne păstrăm nepătați/necontaminați de lume. Dar lumea și influențele ei sunt atât de contaminante! Televiziunea, filmele, internetul, prietenii, așa-zișii prieteni – cum putem face asta?

R: Așa cum a spus un evanghelist de la televizor, primul pas pentru a-L sluji pe Dumnezeu este să ridici degetul. Al doilea pas este să-l rotești pentru a opri televizorul. Pe măsură ce renunțăm de bunăvoie să mai urmărim atât de mult televizorul, filmele și internetul, ne va părea uimitor cât de mult timp liber avem acum. Nu este vorba că televizorul, filmele și internetul sunt greșite în sine, dar pot fi greșite pentru tine dacă petreci prea mult timp cu ele.

Totuși, unele emisiuni de la televizor, filme și conținut de pe internet sunt greșite, nu doar o pierdere de timp. Poți alege în mod conștient ce anume să nu vezi și să nu auzi. De asemenea, poți alege în mod conștient să nu repeți niciodată lucrurile murdare pe care le-ai auzit.

Î: În Iacov 2:1-5:6, ce este interesant în ceea ce privește structura textului?

R: Revenind la Iacov 1:18, Iacov subliniază trei caracteristici ale lui Dumnezeu: a) grija Sa față de cei neajutorați, b) Cuvântul Său de adevăr și c) scopul Său de sfințenie. Mai târziu, în Iacov 1:26-27, se vorbește despre trei trăsături ale unui copil al lui Dumnezeu (schimbând ordinea punctelor a și b): b) o limbă stăpânită, a) o slujire plină de grijă și c) o viață sfântă. Ceea ce Iacov a menționat pe scurt despre Dumnezeu și apoi despre noi, Iacov dezvoltă în a) o slujire plină de grijă (Iacov 2:1-16), b) o limbă stăpânită (Iacov 3:1-12) și c) o viață sfântă (Iacov 3:13-5:6).

Î: În Iacov 2:1, de ce nu ar trebui să arătăm părtinire, din moment ce Dumnezeu arată părtinire împotriva necredincioșilor?

R: Contextul epistolei lui Iacov se adresează credincioșilor, arătându-ne că nu ar trebui să favorizăm pe nimeni doar pentru că este bogat sau sărac. Un motiv pe deplin suficient pentru a nu manifesta favoritism este pur și simplu faptul că Dumnezeu ne poruncește acest lucru. Dar, dincolo de acest adevăr, toți suntem creați după chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu manifestă parțialitate față de bogăția noastră materială, originea etnică, sexul sau inteligența. Uneori, un creștin ar putea manifesta parțialitate față de cineva care a divorțat, chiar dacă divorțul nu a fost din vina sa.

Curios, cuvântul pentru „parțialitate” folosit aici, „prosupolumphiais”, nu a fost găsit în literatura greacă seculară; se pare că aceștia nu au luat niciodată în considerare acest concept și nu au considerat că ar fi ceva greșit în a fi parțial. Acest lucru era considerat în mod universal ca fiind corect în societatea păgână antică. Câteva sute de ani mai târziu, în jurul anului 230 d.Hr., existau două categorii de romani: „nobilii” (honestior) și oamenii de rând (humilior). Nobilii aveau mai multe drepturi, primeau pedepse mai ușoare și erau favorizați în procesele civile. Oamenii de rând puteau fi arși de vii ca pedeapsă, dar nobilii nu. A se vedea „Părinții Bisericii: Origen despre Psalmi”, p. 393, pentru mai multe informații în acest sens.

Termenul ebraic corespunzător înseamnă literalmente „a primi fața”, adică acceptarea sau tratamentul preferențial doar pentru că se știe cine este persoana respectivă. Vechiul Testament se pronunța, de asemenea, împotriva părtinirii, așa că aceasta nu era o noutate introdusă de Iacov. Isus a spus, de asemenea, în mod specific că cei săraci sunt binecuvântați în Luca 6:20. Mai târziu, Pavel a spus și el că Dumnezeu nu face deosebire între oameni în Romani 2:11.

Imparțialitatea față de bogăție nu este același lucru cu orbirea față de orice. Iacov 2:1 folosește exemplul bogăției, iar Galateni 3:28 arată că nu trebuie să arătăm parțialitate pe baza rasei sau a genului. Cu toate acestea, trebuie să excludem persoanele din biserică pentru păcate nepocăite, cum ar fi incestul (1 Corinteni 5:2).

Hainele „fine”, lampra în greacă, înseamnă haine bogate sau ale unei persoane nobile. „Hainele murdare” înseamnă aici hainele pe care le-ar purta o persoană săracă.

Î: În Iacov 2:1-3, cum se potrivește descrierea lui Iacov privind discriminarea sau favoritismul în multe contexte de astăzi?

R: Favoritismul poate fi evident dacă implică o funcție publică. Poate fi subtil atunci când selecția se bazează pe favoritism. Oamenii primesc ceva într-o biserică dacă donează sume mari de bani? Oamenii îi favorizează pe cei care pot da mai mult? Într-o biserică bună, aceste lucruri nu se întâmplă.

Discriminarea poate fi, de asemenea, pe criteriul rasei, al originii etnice sau al limbii.

Discriminarea nu este întotdeauna răuvoitoare. Poate fi total neintenționată, așa cum arată Faptele Apostolilor 6:1 în distribuirea hranei către văduvele de limbă greacă. Poate fi snobism sau „distincții de castă” implicite, care nu sunt răuvoitoare, dar sunt totuși urâte. Poate fi, de asemenea, bazată pe lucruri greșite care ne-au fost învățate. Am putea să ne justificăm în mod greșit dorința de a „proteja” anumite categorii de oameni de a ajunge în anumite situații, când, de fapt, îi discriminăm. Discriminarea poate avea un scop (fie unul rău intenționat, fie unul bun, dar greșit conceput), sau poate fi total lipsită de sens, cum ar fi în sudul Statelor Unite, unde existau toalete separate pe criterii rasiale, așa cum este bine ilustrat în filmul „Hidden Figures”. Dacă biserica ta este formată în principal dintr-o singură rasă sau grup etnic, iar cineva diferit vine acolo, te asiguri că se simte binevenit în casa lui Dumnezeu? Dar dacă ar veni la tine acasă?

Dacă descoperi că ai discriminare în inima ta sau vrei să te asiguri că nu ai nicio discriminare ascunsă, un pas în depășirea acesteia este să ai prieteni care provin din acel mediu. Dacă simți că te simți incomod sau ți-e frică de „genul acela de oameni”, trebuie să decizi dacă pui mai mult preț pe confortul tău sau pe siguranța percepută decât pe ascultarea de Dumnezeu. Dacă îți este mai greu să înțelegi pe cineva din cauza accentului său, ar trebui pur și simplu să renunți la o prietenie cu acea persoană sau să faci un efort, poate cu ajutorul unor prieteni comuni sau al unui program de traducere, pentru a comunica? Când asculți suficient de mult pe cineva care are un accent greu de înțeles pentru tine, dobândești treptat capacitatea de a-l înțelege nu doar pe acea persoană, ci și acel accent în general.

Dar, indiferent de natura discriminării sau a prejudecății, Dumnezeu nu dorește deloc să discriminăm. În Hristos nu există nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici liber, nici bărbat, nici femeie, conform Galatenilor 3:28. Însă, deoarece oamenii pot discrimina fără să-și dea seama, cu toții avem nevoie să ne examinăm activ pe noi înșine și să ne asigurăm că nu există vreun context în care am putea fi vinovați de acest lucru fără intenție.

Î: În Iacov 2:1-3, ce se întâmplă dacă cineva vine la biserică și știi că se află ilegal în țară?

R: În primul rând, ia în considerare motivul pentru care se află ilegal în țară. Pentru unii, trecerea graniței este propria lor alegere. Dar cunosc un adult care a fost adus în America din Mexic când avea doar câteva luni. Pentru guvern, el este un „străin cunoscut” și a trăit în America toată viața, cu excepția unor scurte călătorii în Mexic. Mexicul nu îl va accepta, deoarece nici acolo nu este considerat cetățean mexican. Cu ceva timp în urmă, s-a acordat „amnistie” pentru „dreamers”, dar venirea lui în America a avut loc după expirarea termenului limită pentru amnistie. Așadar, el poate munci aici, dar nu poate ocupa un loc de muncă care necesită un card de asigurări sociale.

Am citit despre o altă persoană care, în fiecare săptămână, intra ilegal în America prin punctul de trecere a frontierei. Grănicerii americani știu cine este și pur și simplu îl lasă să treacă. El lucrează în Statele Unite, chiar dincolo de graniță. La sfârșitul fiecărei săptămâni, trece prin punctul de trecere a frontierei și se întoarce în Mexic. În multe țări există oameni aflați în această situație; ei sunt numiți „muncitori oaspeți”. Nu este un concept neobișnuit, dar legile noastre trebuie îmbunătățite pentru a putea gestiona această situație în mod legal. Unii par atât de preocupați de toți străinii aflați ilegal în țară, încât aproape că nu-i observăm pe chinezii și rușii care intră ilegal din Mexic și încearcă să spioneze bazele noastre militare, pretinzând că s-au rătăcit și căutau doar un hotel! Practic, guvernul îi avertizează, îi amendează și le cere să nu se mai întoarcă. Avem mult mai multe motive de îngrijorare, având în vedere toți ceilalți imigranți ilegali care încearcă pur și simplu să muncească.

Dar, indiferent dacă o persoană se află aici ilegal sau cum a ajuns aici ilegal, trebuie să o prețuim la fel de mult ca pe ceilalți oameni, toți fiind creați după chipul lui Dumnezeu. Îi putem iubi în continuare așa cum trebuie să-i iubim pe toți, deși ne-am dori să nu fie atât de mulți aici, care să le ia locurile de muncă americanilor.

Î: Deci, în Iacov 2:1-3, ar trebui să facem vreodată discriminare în biserică?

R: În două cazuri, surprinzător, da! În primul rând, dacă cineva se numește creștin și persistă într-un păcat flagrant, conform 1 Corinteni 5:1-13.

În al doilea rând, dacă vine cineva și propovăduiește o erezie care duce la pierzarea sufletului, ni se poruncește să nu-l lăsăm nici măcar să intre în casa noastră, conform 2 Ioan 9-11! Deoarece biserica primară era de obicei o biserică de casă, el nu ar fi putut intra niciodată acolo.

Dar în alte cazuri, nu.

Î: În Iacov 2:1-3, de ce folosește Iacov cuvântul „sinagogă” aici?

R: Epistola lui Iacov a fost scrisă foarte devreme și, așa cum arată călătoriile lui Pavel, creștinii din acea vreme erau bineveniți în sinagogile evreiești. Distincția strictă între sinagogă și biserică a apărut abia după Pavel. Cuvântul folosit aici pentru adunare, „sinagogă”, se referă de obicei la o adunare iudaică. Dar chiar și după această perioadă, creștinii foloseau uneori cuvântul „sinagogă” pentru a se referi la o adunare creștină. Epistola lui Ignatie către Policarp 4.2, p. 94, menționează „adunarea în sinagogă”. Ignatie îi numește pe prezbiteri „Sinedriul lui Dumnezeu” și vorbește despre „sinagoga apostolilor” în Epistola către Trallieni, cap. 3, p. 67; vezi și Păstorul lui Hermas, Porunca a unsprezecea, p. 28. Evreii aveau două denumiri pentru sinagogă: „casa adunării” și, în aramaică, „casa poporului”, conform Shabbath 32a.

Î: În Iacov 2:4-9, care sunt motivele pe care le dă Iacov pentru a nu face favoritisme?

R: În primul rând, Iacov începe aici cu un joc de cuvinte. „Judecători” se spune kritai în greacă, iar „a face discriminare” se spune diekrithete în greacă. De multe ori, când îți asumi rolul de judecător, devii unul care face discriminare. Mai precis, iată câteva motive prezentate pentru a nu face discriminare.

1) A arăta parțialitate te face un judecător cu gânduri rele (Iacov 2:4).

2) Poate contraveni atitudinii lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a ales adesea pe cei săraci să fie bogați în credință și moștenitori ai Împărăției (Iacov 2:5).

3) Persoana săracă pe care o dezonorezi ar putea fi bogată în credință și, mai ales, onorată de Dumnezeu (Iacov 2:5-6a).

4) Aceasta îl dezonorează pe omul sărac (Iacov 2:6a).

5) Cei bogați i-au oprimat adesea pe cei săraci, târându-i în fața instanței și huleau pe Dumnezeu (Iacov 2:6b). De fapt, multe atacuri de astăzi asupra creștinismului provin de la oameni bine educați și cu o situație financiară stabilă.

6) Cei bogați, prin cuvintele și faptele lor, hulește numele creștin prin care suntem chemați; cu alte cuvinte, prin viața lor dezonorează cuvântul „creștin” (Iacov 2:7).

7) Păcătuim atunci când nu respectăm „legea împărătească” de a-l iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți, așa cum se arată în Iacov 2:8-9.

Î: În Iacov 2:4-9, care sunt cel puțin douăsprezece moduri prin care ne putem asigura că nu arătăm favoritism?

R: Ne putem examina pe noi înșine. Iată douăsprezece lucruri; probabil că mai sunt și altele.

1) Onorați-i pe toți ca fiind mai importanți decât voi înșivă, așa cum spune Filipeni 2:3.

2) Tratați-i pe cei săraci la fel cum îi tratați pe cei bogați, iar pe cei bogați la fel cum îi tratați pe cei săraci.

3) Ar trebui să ne străduim să nu profităm de alții, chiar și atunci când ar fi ușor sau acceptat cultural să o facem.

4) Nu tratați pe cineva diferit pentru că are o origine etnică diferită, o cultură diferită, este bărbat sau femeie, sau din cauza unor aspecte superficiale.

5) Tratăm pe cineva diferit, profităm de el sau nu îi oferim condiții la fel de bune dacă are un accent pronunțat sau dificultăți în a vorbi limba noastră?

6) Suntem mai amabili și mai iertători față de cineva de aceeași origine etnică cu a noastră decât față de altcineva?

7) Conștientizează că nu poți afla nimic despre inima unei persoane doar după aspectul ei exterior.

8) Oferim oare tratament diferit persoanelor cu dizabilități fizice sau mentale, deoarece ne-am putea simți incomod?

9) Trebuie să-i respectăm pe cei mai în vârstă, dar să nu privim pe nimeni de sus din cauza vârstei (fie că este bătrân sau tânăr).

10) De exemplu, preferăm să petrecem timp mai mult cu persoanele în vârstă decât cu tinerii (sau invers)?

11) Suntem la fel de primitori cu oamenii care sunt diferiți de noi, precum suntem cu cei care ne seamănă?

12) Să nu fim condescendenți față de anumite grupuri.

În toate aceste aspecte, nu ar trebui să fim inconsecvenți.

Î: În Iacov 2:5-7, de ce pare că Iacov creează astfel de stereotipuri despre bogați și săraci?

R: Unii bogați pot fi foarte generoși și calzi la suflet. Unii săraci pot fi foarte lacomi și zgârciți. Dar, în ansamblu, bogații au mai multe oportunități și, prin urmare, mai multe ispite de a profita de situația lor. La fel, în ansamblu, săracii au mai puține resurse financiare pentru a se apăra în instanță.

Î: În Iacov 2:6, cum reușesc cei bogați să scape mai ușor în fața instanței?

R: Termenul folosit aici de Iacov, „katadynasteuo”, înseamnă „a le lua drepturile”. Iată un exemplu din India. „Aceștia sunt A*** și A****, doi profesioniști din domeniul tehnologiei informației care se întorceau acasă în Pune pe 19 mai, când un Porsche neînmatriculat, care circula cu 150 km/h în Kalyani Nagar, i-a lovit. Unul dintre ei a murit pe loc, iar celălalt a decedat în timpul tratamentului medical. Șoferul mașinii era un minor de 17 ani, care se pare că se întorcea de la un club după ce petrecuse cu prietenii pentru a sărbători rezultatele de la clasa a XII-a.
De ce acesta nu este doar un accident, ci o crimă:
1. Mașina nu era înmatriculată; reprezentanța a livrat mașina fără înmatriculare.
2. Părinții au permis unui minor să conducă fără permis.
3. Proprietarul clubului a servit alcool și a lăsat un minor să intre.
4. Poliția rutieră nu a observat timp de luni de zile o mașină neînmatriculată care circula cu viteză excesivă pe șosea.
Când minorul a fost arestat la miezul nopții, a beneficiat de un tratament VIP. Un deputat local a venit în ajutorul său, însoțit de o echipă de avocați.
În timp ce oamenii obișnuiți se confruntă cu întârzieri în cazurile lor, acest minor a primit eliberarea pe cauțiune într-o duminică, în doar 14 ore. Condiția eliberării pe cauțiune a fost ca el să scrie un eseu, iar părinții săi să se asigure că nu va repeta aceeași greșeală.
Dacă legea este aceeași, de ce persoanele privilegiate sunt tratate diferit?” O altă persoană din Bulgaria a spus că acolo este la fel. (De pe LinkedIn, 27 mai 2024)

Î: În Iacov 2:10, în ce fel încălcarea unui singur punct al legii înseamnă că suntem vinovați de încălcarea întregii legi?

R: Trei aspecte de luat în considerare în răspuns.

a) Se spune că „Legea” este încălcată, spre deosebire de cazul în care Iacov ar fi spus doar „o lege”.

b) Aceasta este o „lege regală”. Nu numai că Isus, Regele nostru, a poruncit-o în mod direct, dar Isus a spus că aceasta era una dintre cele două legi din care derivă celelalte legi. Iacov pune acest păcat, al arătării de părtinire, alături de adulter și crimă. Legea nu a fost dată în mod selectiv, iar astăzi se așteaptă de la noi o ascultare completă, nu doar parțială, pentru a respecta tot ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să facem sau să ne abținem de la a face.

c) Ideea de „totul sau nimic” în ceea ce privește Legea se regăsește și în Matei 5:18-19; 23:23 și Galateni 5:3 din Noul Testament. Așa cum spune Alec Motyer, Legea nu este ca o grămadă de pietre, ci mai degrabă ca o foaie de sticlă. Poți lua o piatră dintr-o grămadă, iar grămada rămâne tot acolo. Dar dacă lovești o bucată de sticlă într-un singur punct și o spargi, întreaga foaie se crăpa sau se sparge.

Î: În Iacov 2:10-11, ce tendință naturală avem noi pe care Iacov o contracarează?

R: Avem tendința de a sublinia ca fiind importante lucrurile pe care le facem bine și de a le minimaliza, considerându-le neimportante, pe cele pe care nu le facem bine. Omul căzut se pricepe prea bine la a-și găsi justificări sau la a inventa în mod creativ motive care par logice pentru a-și scuza păcatul. Este ușor să observi acest lucru la alții, dar este ușor să-l treci cu vederea la tine însuți.

Î: În Iacov 2:10-11, de ce ar fi considerat Iacov necesar să includă această secțiune aici, imediat după ce a vorbit despre favoritism și discriminare?

R: Imaginează-ți că ești judecat într-un tribunal pentru furt și îi spui judecătorului: „Măcar nu am încălcat nicio regulă de circulație!” Cât de departe te-ar duce asta? Iacov, într-un mod destul de direct, subliniază un aspect specific, dar totuși într-un mod indirect. Chiar dacă respecți o parte din lege, o încalci dacă încalci o parte din ea. El vorbește despre ucidere și adulter, care sunt evidente pentru cititorii săi, dar face acest lucru imediat după ce a vorbit despre încălcarea unei alte legi: lipsa de părtinire. Iacov le spune cititorilor săi că, dacă urmezi poruncile lui Dumnezeu privind uciderea, adulterul și orice altceva, și totuși dai dovadă de discriminare, există un cuvânt pentru cineva ca tine: ești un încălcător al legii.

Î: În Iacov 2:12, ce este mai exact „legea libertății”?

R: Nu este vorba de o lege specifică, ci mai degrabă „libertatea” este o descriere a ceea ce ne aduce astăzi ascultarea față de Dumnezeu. Isus a înlocuit Legea Vechiului Testament, dar asta nu înseamnă că acum trăim cum vrem noi. Dumnezeu și-a pus Legea în inimile noastre, iar noi urmăm acum ceea ce poruncesc Isus și Noul Testament.

Î: În Iacov 2:12, Legea aduce libertate sau robie, așa cum spune Galateni 4:24?

R: Legea mozaică, pe care oamenii nu o puteau respecta pe deplin, servea pentru a ilustra nevoia lor de iertare din partea lui Dumnezeu. Respectarea ei deplină ar fi însemnat eliberarea de păcat, dar cunoașterea ei și nerespectarea ei nu aduceau decât robie și conștientizarea faptului că ești neîndeplinit. Dacă știi ce este drept și nu faci asta, atunci pentru tine este păcat, așa cum spune Iacov 4:17. Astăzi urmăm legea ascultării de Hristos, care ne dă libertate față de robia păcatului.

Î: În Iacov 2:13, ce spunea iudaismul despre milă și judecată?

R: Dumnezeu pronunță judecata, dar Îi face plăcere să arate milă, așa cum spune Mica 7:17-18. Vedem mila lui Dumnezeu în moartea lui Isus pe cruce pentru noi „pentru bucuria care I-a fost pusă înainte”, după cum spune Evrei 12:2. Rabinul Barabbi a spus: „Cui este milostiv față de cei creați, Cerul îi este milostiv, dar cui nu este milostiv față de cei creați, Cerul nu îi este milostiv.”

Această idee se regăsește și în Sirach 27:30-28:7; Tobit 4:9-11; Testamentul lui Zebulun 8:3 și b. Shabbath 151b.

Î: În Iacov 2:13, care sunt câteva moduri în care viețile noastre ar trebui să demonstreze că credem că mila triumfă asupra judecății?

R: În primul rând, credem că harul și mila lui Dumnezeu sunt mai mari decât toate păcatele noastre. Trebuie să fim capabili să ne iertăm pe noi înșine. În al doilea rând, ne-am angajat față de ceilalți să le acordăm iertare și milă, așa cum Dumnezeu ni le-a dăruit nouă.

Î: În Iacov 2:13, ce ar trebui să faci dacă bănuiești că un alt credincios pare să discrimineze un grup?

R: În primul rând, fii deschis la ideea că s-ar putea să te înșeli. În al doilea rând, conștientizează că, chiar dacă acea persoană păcătuiește prin discriminare, s-ar putea să nu-și dea seama de asta și s-ar putea chiar să nege acest lucru când îi atragi atenția asupra lui. În al treilea rând, roagă-te să afli cum ar vrea Dumnezeu să reacționezi. Acea persoană trebuie să înțeleagă că

a) Fie că manifestă cu adevărat parțialitate, fie că, din neînțelepciune, dau impresia că o fac.

b) gravitatea acestui păcat, așa cum arată Iacov 2:1-13.

c) Pașii următori pentru pocăință și, dacă este posibil, pentru a îndrepta lucrurile.

d) Restaurarea: că îi iubești și că ei trebuie să-i iubească pe toți ceilalți.

Î: În Iacov 2:14-26, cum se leagă această secțiune de partea anterioară a capitolului 2?

R: Se leagă în două moduri. Iacov 2:1-13 vorbește despre lipsa de fapte în legătură cu un păcat specific: favoritismul, în timp ce această secțiune extinde acest lucru la păcatul în general. În al doilea rând, la fel cum nu trebuie să dai dovadă de parțialitate și să fii amabil doar cu anumiți oameni, nu ar trebui să fii parțial în credința ta, făcând unele fapte bune și refuzând să te supui în rest.

Î: În Iacov 2:14-17, care sunt cel puțin două moduri în care oamenii pot avea o credință care nu mântuiește, fără fapte?

R: O modalitate este să crezi în adevărul lui Dumnezeu și să crezi lucrurile corecte, dar să nu-ți încredințezi niciodată viața Lui. Cineva a numit acest lucru „ateism practic”. Deși cred cu adevărat în Dumnezeu, din punct de vedere practic, prin comportamentul lor, acești oameni se comportă ca și cum ar fi atei. Iacov spune că o credință fără dorința de a face fapte nu este o credință a cuiva care va ajunge în cer. În „Galeria credinței” din Evrei 11, credința a fost demonstrată prin faptele lor.

O a doua cale este aceea de a avea încredere într-un zeu fals și de a-L respinge pe Dumnezeul Bibliei. Aceștia ar putea chiar să aibă multe fapte, precum uciderea păgânilor, practica suttee, înfometarea până la moarte etc., dar nimic din toate acestea nu îi va mântui.

Credința noastră în Hristos nu este foarte importantă; mai degrabă, ceea ce este important este credința noastră ÎN Hristos.

Î: În Iacov 2:14-25, cum suntem îndreptățiți atât prin fapte, cât și prin credință, și nu doar prin credință fără fapte, așa cum a spus Pavel în Efeseni 2:8-9?

R: Iacov nu spune că credința și faptele sunt același lucru; nici nu spune că au același rol. Ceea ce afirmă cu tărie este că, în viața unui credincios autentic, ele sunt inseparabile. Mai precis, Iacov nu a spus: „dacă cineva are credință”, ci mai degrabă: „dacă cineva spune că are credință”. Faptele sunt un produs secundar, un rezultat al credinței autentice. Unii oameni ar putea fi ca tâlharul de pe cruce și să-L accepte pe Hristos chiar înainte de a muri. Cu toate acestea, alții vor arăta fapte bune dacă sunt mântuiți cu adevărat încă de la început.

Multe religii păgâne, atât atunci, cât și acum, oferă spiritualitate fără nicio cerință morală. Așadar, ar fi relativ ușor pentru un păgân să interpreteze greșit creștinismul ca fiind doar o altă religie asemănătoare cu acelea.

Acesta este un subiect complicat, așa că în versetele 15-26 Iacov explică prin patru ilustrații. Primele două sunt exemple ale ceea ce nu este credința, iar ultimele două sunt exemple ale ceea ce este credința.

Mântuirea prin fapte este eroarea conform căreia, pentru a fi mântuit, trebuie mai întâi să faci fapte bune. „Credința ușoară” este eroarea opusă, conform căreia faptele nu au nicio legătură cu mântuirea, iar faptele și stăpânirea lui Hristos sunt opționale. Adevărul este că faptele nu merită nimic în ceea ce privește mântuirea, dar ele sunt o parte normală a mântuirii, ca rezultat al acesteia. La fel cum o inimă care bate este un semn că persoana respectivă este vie, faptele sunt un semn că suntem mântuiți și vii din punct de vedere spiritual.

Î: În Iacov 2:16, această frază sugerează oare că erau deja sătui?

R: Nu, aceasta era o formulă de rămas-bun obișnuită în limba greacă. NU înseamnă că erau deja încălziți și bine hrăniți.

Î: În Iacov 2:17-26, ce i-ai spune unei persoane care ar afirma: „Nu mai avem nicio lege, avem doar libertate în Hristos”?

R: Două cuvinte: Citește Epistola lui Iacov. Au parțial dreptate, în sensul că nu mai suntem sub Legea lui Moise și avem libertate în Hristos să facem ceea ce este drept. Cu toate acestea, toate cele Zece Porunci, cu excepția uneia (Sabatul), sunt repetate în Noul Testament. Unele lucruri sunt chiar mai stricte (cum ar fi divorțul) în Noul Testament decât în Vechiul Testament. Să nu punem cuvinte în gura lui Dumnezeu care, de fapt, contrazic ceea ce spune Dumnezeu Însuși în Scriptură.

A existat un grup și o personalitate faimoasă care aveau această viziune greșită. Grupul se numea Khlysty, iar cel mai faimos membru al său era Rasputin. Când a fost întrebat de ce spunea că păcatul este indispensabil înaintea lui Dumnezeu, Rasputin a răspuns: „«Desigur, micule părinte», a spus el, «Mântuitorul nostru și sfinții părinți au condamnat păcatul, întrucât este o lucrare a Celui Rău. Dar cum poți alunga răul, părinte mic, dacă nu prin pocăință sinceră? Și cum te poți pocăi sincer, dacă nu ai păcătuit? …La o parte cu Scripturile tale!”, a tunat el. „Scripturi! Cu adevărat, te avertizez, părinte mic, încetează această muncă zadarnică și inutilă, ca să poți sta în fața Domnului. Ia viața așa cum este, căci numai ea ți-a fost dată de Dumnezeu. Și lasă-mă să-ți spun asta. Nu te gândi mereu de unde vine păcatul, câte rugăciuni trebuie să spună un om pe zi și cât timp trebuie să postească pentru a scăpa de păcat! Păcătuiește, dacă păcatul încă se ascunde în tine; numai așa îl poți birui! Păcătuiește, și atunci te vei pocăi și vei alunga răul din tine. Atâta timp cât purtați păcatul în secret în voi și îl acoperiți cu teamă prin post, rugăciune și discuții nesfârșite despre Scripturi, atâta timp veți rămâne ipocriți și oameni de nimic, iar aceștia sunt urâți de Domnul. Murdăria trebuie alungată, auzi, micule părinte? Abia atunci mirosul vostru va fi plăcut Domnului?” (Rasputin: Diavolul Sfânt, pp. 54-55)

Î: În Iacov 2:19, din moment ce demonii cred în Isus, ar trebui oare să fie mântuiți, având în vedere că tot ce trebuie să faci este să crezi în Isus, conform Faptele Apostolilor 16:31 și Ioan 3:16?

R: Cu siguranță nu. Ideea lui Iacov este că a crede intelectual în lucrurile corecte nu este, în sine, suficient pentru a fi mântuit. Conform Berachoth 1:1, evreii din perioada exilului și din perioadele ulterioare considerau că este datoria lor să recite Shema (Deuteronom 6:4-5) în fiecare dimineață. Așa cum spune „Believer’s Bible Commentary”, p. 2229: „Demonii cred în adevăr, dar nu se supun Persoanei.” Noi trebuie, de asemenea, să ne punem încrederea în Dumnezeu.

Î: În Iacov 2:21-24, a fost Avraam îndreptățit prin fapte sau prin credință, așa cum se arată în Romani 4:1-4 și Romani 3:28?

R: Așa cum arată Romani 4:1-4, Dumnezeu l-a declarat pe Avraam îndreptățit prin credință înainte ca acesta să fie dispus să-l jertfească pe Isaac, ceea ce s-a întâmplat cu aproximativ 30 de ani mai târziu. Dar disponibilitatea lui Avraam a arătat că Dumnezeu lucrase în inima lui. Unii cred că viața este atât de ușoară odată ce credem în Dumnezeu. Avraam ar numi asta o minciună. Este o decizie foarte dificilă să hotărăști să-ți sacrifici propriul fiu, pentru că Dumnezeu ți-a cerut-o. Ca și creștini, știm că Dumnezeu nu ne-ar porunci niciodată să sacrificăm pe cineva sau să încălcăm poruncile scripturale pe care ni le-a dat. Dar s-ar putea totuși să fim nevoiți să luăm decizii grele în urmarea Lui.

Î: În Iacov 2:21-24, având în vedere că nu era nimeni altcineva prezent, în fața cui își justifica Avraam credința?

R: Deși oamenii care îi însoțeau pe Avraam și pe Isaac ar fi putut fi la o mică distanță, ei nu sunt prezenți aici.

Avraam și-a justificat credința în primul rând înaintea lui Dumnezeu. Desigur, Avraam însuși a văzut acest lucru, la fel ca și Isaac (cu mare interes, aș adăuga). Îngerii și demonii ar fi văzut, de asemenea, acest lucru. Și chiar și de-a lungul timpului, poporul credincios al lui Dumnezeu a văzut cu toții exemplul uimitor al credinței ascultătoare a lui Avraam.

Î: În Iacov 2:22, ce este mai important, credința sau faptele?

R: Ce este mai important: să fii viu sau să ai bătăi de inimă? Cineva poate atașa electrozi la inima unei persoane moarte și o poate face să bată. Dar, în mod normal, bătăile inimii sunt dovada că o persoană este vie. Spui că ai o credință autentică. Să vedem dovezile. Dacă nu ai dovezi, atunci ar trebui să ne întrebăm dacă ai o credință autentică sau o credință care nu este cu nimic mai bună decât toate celelalte, ale oamenilor și ale demonilor, destinați iadului.

Î: În Iacov 2:25, în ce fel a contrastat experiența Rahabei, canaanita, cu cea a lui Avraam?

R: Avraam era un strămoș important și foarte respectat în Biblie; Rahab era o străină de rang inferior și cu o reputație proastă. Lui Avraam i s-a cerut să facă unele lucruri care păreau nebunești: să plece dintr-unul dintre cele mai puternice orașe din lume la acea vreme și să decidă să se supună lui Dumnezeu prin jertfirea fiului său Isaac, în Geneza 22:1-14. Ar fi putut trece între 8 și 30 de ani de la momentul în care Avraam a fost declarat neprihănit și momentul în care a săvârșit acest act. Dar Avraam, un om neprihănit, nu s-a abținut de la nimic și i-a ascultat porunca lui Dumnezeu.

Rahab era diferită; ea era o prostituată, o profesie imorală. Nu avea nevoie de prea multă credință pentru a înțelege că marea armată israelită însemna probabil pieirea pentru Ierihon. Dar Rahab a trebuit să aibă credință că Dumnezeu o va accepta, și Rahab a acționat în conformitate cu credința ei, riscându-și viața prin ascunderea celor doi iscoade israelite. Uneori, credința noastră este pusă la încercare când ne întrebăm: „Oare Dumnezeu va proteja sau va apăra?” Alteori, credința noastră este pusă la încercare când ne întrebăm: „Oare Dumnezeu mă va proteja sau mă va apăra chiar și pe mine?”

Î: În Iacov 2:25, în timp ce Avraam nu a reținut nimic, nici măcar ceea ce era cel mai prețios pentru el, în slujirea lui Dumnezeu, ce fel de lucruri rețin creștinii de astăzi, care îi împiedică să-L slujească pe Dumnezeu pe deplin?

R: Poate fi o relație în care un creștin știe că nu ar trebui să se afle, un loc de muncă care îi compromite ascultarea față de Dumnezeu sau renunțarea la bogății. Poate fi punerea confortului sau a siguranței mai presus de slujirea lui Dumnezeu. Oamenii pot avea teamă de eșec, teamă de a face o impresie proastă, FOMO (teama de a pierde ceva) sau teamă de a se simți inconfortabil.

Frica te poate împiedica să faci orice. Nu ar trebui să încercăm să-L limităm pe Dumnezeu spunându-I că vrem mai întâi să vedem și să înțelegem tot ce se întâmplă. Așa cum spune un învățător biblic, nu ar trebui să ne simțim ofensați de ceea ce nu este explicat.

Î: În Iacov 2:26, cineva ar putea compara credința cu spiritul, iar faptele cu trupul, dar Iacov folosește analogia opusă. De ce crezi că este așa?

R: Trebuie să ai un trup pentru a fi pe această planetă, și trebuie să crezi (sau să ai credință) pentru a fi copil al lui Dumnezeu. Dar dacă te afli pe acest pământ, duhul tău este prezent în trupul tău. Dacă credința ta este vie din punct de vedere spiritual, ai fapte. Dar așa cum un trup fără duh este doar un cadavru în descompunere, credința intelectuală fără fapte este un cadavru în descompunere, dar ortodox.

Î: În Iacov 3:1, având în vedere că creștinii nu trebuie să-și facă griji cu privire la Judecata Marelui Scaun Alb, de ce trebuie ca învățătorii creștini să se îngrijoreze că vor fi judecați mai strict?

R: Credincioșii sunt judecați de Hristos la judecata de la scaunul de judecată (bema) din 1 Corinteni 3:12-15. Învățătorii pot fi judecați pentru că îi învață pe alții lucruri greșite. De asemenea, sunt judecați pentru că îi rătăcesc pe oameni sau pentru păstorirea neglijentă.

Matei 12:36-37 spune că vom fi judecați pentru fiecare cuvânt deșert pe care îl rostim. Proverbe 10:19 spune că, atunci când cuvintele sunt multe, păcatul nu lipsește. Proverbe 30:5-6 subliniază cât de important este să nu adăugăm nimic la cuvintele lui Dumnezeu.

Î: În Iacov 3:1, care sunt câteva motive bune și rele pentru care oamenii doresc totuși să învețe?

R: Motivele bune sunt că Dumnezeu te-a chemat să predai, că vrei să-i ajuți pe alții și, în al doilea rând, că vei învăța mai mult chiar tu dacă predai.

Un motiv greșit este să crezi că vei fi considerat important în ochii lui Dumnezeu și admirat de ceilalți. Alte motive greșite sunt dorința de a fi deasupra celorlalți, de a te da mare, de a evita examinarea atentă (despre care Iacov 3:1 spune că nu o vei evita) sau pentru că te consideri mai bun sau mai important decât ceilalți. Dar Dumnezeu te iubește la fel, indiferent dacă predai sau nu. Dumnezeu vrea să-L slujești în felurile în care El te-a creat să-L slujești, fie că este vorba de o formă de predare mai vizibilă, fie de alte modalități.

Când predai, ambițiile tale personale sunt în voia lui Dumnezeu? – întrebare capcană. Dacă ai ambiții egoiste, o faci din motive greșite. Dimpotrivă, dacă altcineva predă o lecție bună, sau dacă tu predai o lecție bună, ar trebui să fii la fel de mulțumit.

Î: În Iacov 3:1, în ce fel sunt judecați învățătorii cu mai multă strictețe?

R: Sunt judecați în cel puțin patru moduri:

Cuvântul: Proverbe 10:19 spune că, atunci când cuvintele sunt multe, păcatul nu lipsește. Matei 12:36-37 spune că suntem judecați pentru fiecare cuvânt deșert pe care îl rostim. Poți păcătui mai puțin dacă nu vorbești atât de mult; dar învățătorii trebuie să vorbească. Dacă predai lucruri greșite sau chiar dacă predai propriile tale opinii ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, atunci păcătuiești atunci când predai.

Alții: Toți creștinii trebuie să fie sare și lumină pentru lume (Matei 5:13-16; Filipeni 2:14-15), iar liderii trebuie să fie exemple pentru turmă (1 Petru 5:3). Bătrânii care păcătuiesc trebuie mustrați public (1 Timotei 5:19-20).

Dumnezeu: Cel mai important lucru este că Dumnezeu judecă oamenii pe baza a ceea ce știu. Creștinii nu au de ce să se teamă la Judecata Marelui Scaun Alb, deoarece sângele lui Isus a plătit prețul pentru păcatele lor. Cu toate acestea, creștinii vor trece printr-o a doua judecată, numită adesea „judecata de la scaunul de judecată al lui Bema”, menționată în 1 Corinteni 3:10-15, unde Dumnezeu va judeca faptele fiecărui creștin și îl va răsplăti pe fiecare după merit.

Eul: Profesorii pot fi tentați să gândească: „Deoarece am învățat atât de multe, este în regulă să mă relaxez în privința altor aspecte, cum ar fi rugăciunea, sfințenia sau iubirea față de semeni.” Cu toate acestea, cunoașterea unui număr mare de fapte nu înseamnă neapărat o mare iubire față de Dumnezeu și ascultare față de El.

1 Corinteni 8:1 ne avertizează că cunoașterea umflă de mândrie, dar iubirea zidește.

Î: În Iacov 3:1-8, de ce credeți că Iacov vede o tranziție naturală între Iacov 3:1-2 și Iacov 3:3-6?

R: Iacov are în minte faptul că toți greșim. Chiar și mici probleme legate de limba noastră pot provoca un val uriaș de păcat în ceilalți. De asemenea, uneori, în absența faptelor bune, există o abundență de cuvinte inutile. Iacov ia extrem de în serios păcatele limbii. La fel face și Isus în Matei 12:36-37.

Î: În Iacov 3:2, ce înseamnă „desăvârșit” în acest context?

R: Este același cuvânt grecesc folosit în Iacov 1:4 și 2:22. Înseamnă că ceva sau cineva a ajuns la maturitate sau este desăvârșit. Ambele sensuri ale cuvântului „desăvârșit” sunt folosite în Filipeni 3:12,15.

Î: În Iacov 3:3-8, care sunt asemănările comune între limbă și frâu, cârma, focul, animalul sălbatic și otrava mortală?

R: O mare putere provenind dintr-o dimensiune mică. Un frâu ține calul pe traiectorie controlându-i puterea interioară. O cârmă ține nava pe traiectorie controlând unghiul cu care forța exterioară lovește nava. Un foc mic se poate transforma într-un incendiu puternic, iar ceea ce este ars nu poate fi niciodată refăcut. O cantitate infimă de otravă mortală poate fi suficient de puternică pentru a ucide. Dar, din punct de vedere pozitiv, îl poți slăvi pe Dumnezeu și prin ceea ce nu spui.

Iacov este foarte preocupat de limbile noastre; el le menționează și în Iacov 1:19, 26; 2:12; 4:11; 5:12. Cuvintele neglijente pot dăuna unei căsătorii, pot distruge o carieră sau pot ruina o slujire. O otravă mortală poate fi, în mare parte, bună de mâncat; doar un procent mic este dăunător și fatal.

Î: În Iacov 3:3-5, de ce crezi că Iacov compară limba cu un zăbal sau cu cârma unei corăbii?

R: Oamenii pot conduce lucruri mari cu ceva de dimensiuni reduse. Un zăbal reprezintă mai puțin de un procent din greutatea unui cal, dar folosirea sa strategică poate forța calul să meargă într-o anumită direcție. La fel, o cârmă este destul de mică și pare nesemnificativă, iar pentru a o folosi ai nevoie de timp și răbdare, dar nu poți conduce o navă fără ea. Conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 2231, nava „Queen Elizabeth” cântărea 83.673 tone brute, dar cârma avea doar 140 de tone brute. Astfel, cârma reprezintă doar aproximativ 0,17% din greutatea totală.

Î: În Iacov 3:3,12; 1:19, când cineva este prea vorbăreț, fie din cauza frecvenței, fie din cauza lucrurilor rele pe care le spune, cum îi poți spune acest lucru într-un mod în care să înțeleagă mesajul, fără a-l jigni?

R: Uneori nu există altă cale decât să jignești o persoană, și este în regulă, deoarece s-ar putea ca acea persoană să aibă nevoie să fie jignită, deși de cele mai multe ori nu este cazul. Este mai ușor să-i spui cuiva cu care ai deja o relație, care știe că îl iubești, îl prețuiești și îl respecți, decât unui străin. Acea persoană trebuie să înțeleagă ce trebuie să facă și ce trebuie să înceteze să mai facă, gravitatea faptelor sale și speranța de a avea o relație bună după ce va face acest lucru. Amintește-ți că este greu să arunci cu noroi fără să-ți murdărești propriile mâini și inima.

Un creștin avea un mod unic de a se descurca cu oamenii care înjurau mult. El râdea de ei. Apoi îi întreba în glumă: „Spune-mi, deci, ce simți cu adevărat.” Dădea impresia că nici măcar nu acordase atenție cuvintelor pe care persoana respectivă le spusese înainte, dar îi oferea o a doua șansă de a se exprima într-un mod adecvat. O altă abordare este pur și simplu să numești lucrurile pe nume: un limbaj vulgar. Desigur, orice metodă ai folosi nu va fi eficientă dacă tu însuți înjuri sau folosești un limbaj urât în mod ipocrit.

Cunosc un creștin pe care nu l-am auzit niciodată înjurând, cu excepția unei singure situații. Și-a cerut scuze imediat după ce a spus acele lucruri și a spus că îi este greu să nu spună astfel de lucruri când este supărat (ceea ce era cazul). Chiar și ca creștin, uneori vechile obiceiuri sunt greu de înlăturat. Deși nu era perfect, totuși se străduia și și-a cerut scuze imediat după aceea.

Desigur, când vorbești cu un creștin care are limba prea slobodă, spune-i să recitească Epistola lui Iacov.

Î: În Iacov 3:3, cum este bârfa?

R: Iată un exemplu din „Believer’s Bible Commentary”, p. 2231. „Modul în care se răspândește flacăra bârfei este ilustrat de conversația dintre două femei din Brooklyn. Una a spus: «Tillie mi-a spus că tu i-ai dezvăluit secretul pe care ți-am spus să nu i-l spui.» Cealaltă a răspuns: «E o fățarnică. I-am spus lui Tillie să nu-ți spună că i-am spus eu.» Prima a replicat: «Păi, i-am spus lui Tillie că nu-ți voi spune că mi-a spus ea – așa că nu-i spune că ți-am spus.» Nimeni nu poate avea încredere în nimeni.

Î: În Iacov 3:6, de ce îl compară Iacov pe limbă cu un foc?

R: O limbă răutăcioasă poate fi asemănătoare unei scântei în două moduri:

Creștere: este nevoie doar de o mică scânteie pentru a declanșa un mare incendiu de pădure. La fel, sunt suficiente câteva cuvinte pentru a declanșa o reacție în lanț.

Ireversibilitate: odată ce izbucnește un incendiu, tot ce a ars nu mai poate fi „nears”.

Ca notă istorică, unul dintre cele mai mari incendii forestiere a avut loc în 2003 în taiga siberiană, după o vară secetoasă. Acesta a ars 55 de milioane de acri (22 de milioane de hectare) în Siberia, nordul Chinei și nordul Mongoliei. Încă afectează temperaturile de pe Pământ și astăzi. Pentru referință, un acru este puțin mai mic decât un teren de fotbal american, fără a include zonele de final. Pennsylvania are o suprafață de 29,5 milioane de acri, deci incendiul din taiga siberiană a distrus o suprafață de aproape două ori mai mare decât Pennsylvania.

Pentru mai multe informații, consultați și.

Î: În Iacov 3:6, cum ne aprinde limba membrele?

R: Scriptura nu spune în mod explicit cum, dar putem observa câteva moduri.

1. Multe dintre ispitele cu care ne confruntăm vin prin intermediul a ceea ce spun alții. Prin cuvinte, oamenii pot pune la cale răul, pot ispiti, seduce, calomnia pe alții, bârfi, insulta, spune glume obscene, minți, descuraja oamenii de la bine și îi încuraja să facă răul. Oamenii se pot încuraja reciproc să păcătuiască: ceva ce inițial cineva s-ar fi rușinat să facă, ajunge să considere că este în regulă pentru că și alții sunt de acord.

2. Oamenii comunică adesea și își pun în aplicare intențiile de a păcătui prin cuvinte. Oamenii pot răni sentimentele altora și îi pot calomnia pe alții cu limba lor.

Î: În Iacov 3:6, care sunt câteva caracteristici ale oamenilor de astăzi care par incapabili să-și controleze limba?

R: Mulți oameni nu îi respectă, din cauza cuvintelor lor. Ei se află mereu în situația de a „da înapoi”, încercând să repare răul pe care l-au făcut accidental cu limba lor. Dar adevărul este că nu există nicio modalitate de a repara răul care să fie la fel de eficientă ca tăcerea, adică să nu rostești niciodată cuvintele greșite de la bun început. Ei dau impresia de a fi inconsecvenți și nesinceri.

Î: În Iacov 3:6, cum este limba aprinsă de Iad?

R: Scriptura nu spune cu certitudine. Cu toate acestea, se pot face multe lucruri cu un singur organ mic. Uncie cu uncie, limba poate fi unul dintre cele mai eficiente organe din mâinile lui Satana pentru a înșela și a ispiti oamenii.

Î: În Iacov 3:6, cum ați răspunde la afirmația falsă că „cursul naturii” se referă la reîncarnare, așa cum învață unii adepți ai sectelor?

R: Acest verset vorbește despre puterea de convingere a limbajului uman. Nimic din acest verset nu a sugerat această interpretare inedită a reîncarnării nimănui din istorie până în epoca modernă. Nimic din Epistola lui Iacov nu menționează reîncarnarea, așa că acesta este un caz clar de redefinire a termenilor pentru a însemna ceea ce vor ei să însemne. Iacov se referă pur și simplu la ceea ce se întâmplă în mod natural. Eisegesisul înseamnă a citi în Scriptură ceea ce vrei tu să spună. Nu ar trebui să practicăm eisegeza, ci exegeza, adică să extragem din Scriptură ceea ce ea a vrut să spună.

Nimic din Biblie nu învață reîncarnarea. Deși învierea era cunoscută în Vechiul Testament, nu exista conceptul de reîncarnare printre evreii din Vechiul Testament sau printre primii creștini, cu excepția faptului că aceștia au scris că unele religii false credeau în reîncarnare. Hipolit (222-235/6 d.Hr.), în special, menționează reîncarnarea ca o credință, nu a creștinilor, ci a „brahmanilor” din India.

Alți creștini din perioada pre-niceană care considerau brahmanismul o religie falsă au fost Teofil din Antiohia (161-181/188 d.Hr.), Tertulian (198-220 d.Hr.) și Origen (225-254 d.Hr.).

Un adept al unui cult nu poate dovedi în mod onest o doctrină doar prin redefinirea unui termen pe care niciun creștin din primele veacuri nu l-a înțeles în acest fel.

Î: În Iacov 3:6-7, în ce fel diferă metafora otrăvii de cea a focului?

R: În timp ce focul schimbă radical aspectul exterior, otrava acționează din interior mai încet. Ambele pot ucide la fel de bine. Ambele au nevoie doar de puțin pentru a-și atinge scopul. Uneori, cuvintele rele pot fi rostite tocmai pentru a otrăvi gândirea sau inima unei persoane.

Mulți oameni cultivați erau conștienți de modul în care limba poate ucide, datorită execuției filosofului grec atenian Socrate. Socrate a fost criticat intens într-o piesă de teatru care îl calomnia, prezentându-l ca pe un om rău, nesăbuit și brutal, care îi corupea pe atenieni. După ce au văzut piesa, cetățenii au cerut ca Socrate să fie executat, iar acesta a fost obligat să bea otravă de cucută. În cele din urmă, și-au dat seama că au executat un om doar din cauza unor sentimente puternice stârnite de calomnii nedovedite. Ceva mai târziu, Atena a devenit foarte tolerantă față de diferite curente filosofice.

Î: În Iacov 3:8, în ce sens este limba un rău „neliniștit” sau „neîmblânzit”?

R: Este ca o fiară neîmblânzită. Iacov dă exemple de fiare puternice pe care oamenii le-au îmblânzit, dar oamenilor le este mai greu să-și îmblânzească propria limbă.

Î: În Iacov 3:9-12, cum ies atât binele, cât și răul din limba noastră? (Vezi Romani 7:14-25 pentru un indiciu.)

R: Din gura noastră ar trebui să iasă laude aduse lui Dumnezeu și cuvinte care să-i ajute pe ceilalți. Se pot spune atâtea lucruri bune: încurajare, corectare, învățătură, mustrare (da, și asta este bună). Dar pot ieși și cuvinte împotriva lui Dumnezeu și care rănesc oamenii, dacă nu suntem atenți. Ele pot ieși din cauza mâniei, a neglijenței sau, și mai rău, a apatiei.

Î: În Iacov 3:11, ce s-ar întâmpla dacă din același izvor ar curge atât apă dulce, cât și apă sărată?

R: Apa dulce potabilă s-ar amesteca cu apa sărată, iar apa sărată-dulce rezultată ar fi nepotabilă. Un credincios care spune lucruri bune, dar din aceeași gură rostește și cuvinte răuvoitoare sau obscene, nu ar da o mărturie bună. Ar trebui să ne încredințăm limba în mod special lui Dumnezeu.

Pe de o parte, Marea Moartă are atât izvoare de apă sărată, cât și de apă dulce, dar chiar și așa, nu există izvoare care să le aibă pe amândouă.

Î: În Iacov 3:13, ce înseamnă exact „înțelepciune” aici, în opoziție cu „cunoaștere”?

R: Cunoașterea poate fi considerată ca fiind fapte, observații și logică. Înțelepciunea înseamnă aplicarea cunoașterii în viață.

Î: În Iacov 3:13, care este diferența dintre blândețe și smerenie?

R: Sunt cuvinte diferite în limba greacă. Umilința, tapienophrosynē în greacă, înseamnă a nu te considera o persoană importantă. Cuvântul grecesc pentru blândețe, prautēs, înseamnă o blândețe activă și acceptare. Nu te gândi la cineva care este slab fizic, ci mai degrabă la o persoană puternică care este docilă și supusă.

Este interesant faptul că și filosoful grec Epictet (c. 50-135/138 d.Hr.), prin intermediul elevului său Arrian, a predicat despre blândețe. El a învățat că blândețea, asemenea umilinței excesive, era o greșeală morală.

Î: În Iacov 3:13; Matei 11:29 și 2 Corinteni 10:1, de ce Iacov, Isus și Pavel predică toți o strânsă legătură între blândețe și înțelepciune?

R: Adevărata înțelepciune ne face să ne cunoaștem locul cuvenit înaintea lui Dumnezeu și să înțelegem că nu suntem mai buni decât ceilalți.

Î: În Iacov 3:13-18, mulți oameni sunt înțelepți, dar nu cu înțelepciune cerească. Crezi că invidia amară sau ambiția egoistă îl fac pe un om nedemn de a fi înțelept cu înțelepciune cerească?

R: Ei pot avea totuși fragmente de înțelepciune cerească, dar dacă aceasta este otrăvită de invidie sau de ambiție egoistă, nu este bună. Ambiția egoistă nu înseamnă doar promovarea intereselor proprii, ci și folosirea unor mijloace nedemne și care creează dezbinare pentru a face acest lucru. Invidia și ambiția egoistă pot orbi oamenii față de ceea ce este adevărat, iar folosirea înțelepciunii lumești poate părea o soluție mai bună pentru atingerea obiectivelor pe termen scurt. Înțelepciunea cerească nu ignoră obiectivele pe termen scurt, ci așteaptă cu nerăbdare și judecata de la scaunul de judecată. Puritatea se referă aici la lipsa motivelor sau a atitudinii egoiste.

Cu toate acestea, în Filipeni 1:15-18, Pavel îl laudă totuși pe Dumnezeu pentru oamenii care propovăduiesc Evanghelia adevărată, chiar dacă unii îl propovăduiesc pe Hristos din invidie și ambiție egoistă, pentru că, cel puțin, ei propovăduiesc Evanghelia.

Î: În Iacov 3:13, 17-18, de ce produce înțelepciunea aceste lucruri?

R: Proverbe 23:7 spune: „Așa cum gândește omul în inima lui, așa este el.” Duhul folosește înțelepciunea pentru a ne transforma și a produce roadele Duhului. Adevărata înțelepciune este curată, pașnică, dispusă să cedeze, plină de milă și fapte bune, fără părtinire, fără ipocrizie. Cu alte cuvinte, ceea ce vezi este ceea ce primești.

Î: În Iacov 3:17-18, care este diferența dintre înțelepciunea cerească și cea lumească?

R: Înțelepciunea cerească vine de sus, manifestă roadele Duhului și ne arată cum să-I fim pe plac lui Dumnezeu. Înțelepciunea lumească vine de jos, încearcă să obțină avantaje în această viață și se străduiește să ne mulțumească pe noi înșine. Așa cum spune Tony Evans: „Simpla înțelepciune omenească este o expresie a planului lui Satan. Pentru a transmite înțelepciunea cerească, trebuie să comunici cu cerul.”

Ceea ce lumea numește înțelepciune poate include un stil argumentativ, sarcasm devastator, modalități inteligente sau chiar nedrepte de a-ți susține punctul de vedere etc.

Î: În Iacov 3:18, care este rodul sau recolta neprihănirii care provine din pace?

R: Creștinii au două puncte de vedere diferite, iar ambele pot fi adevărate.

Rodul Duhului, sau rodul care izvorăște din înțelepciunea neprihănirii.

Viața neprihănită în sine, care provine din cunoașterea și urmarea căii înțelepciunii lui Dumnezeu.

Combinând cele două, „recolta” pe care o obținem este o viață evlavioasă plăcută lui Dumnezeu, demonstrată prin roada Duhului.

Î: În Iacov 4:1, cum „se luptă” dorințele înlăuntrul nostru?

R: Oamenii pot fi „în conflict” cu dorințe contradictorii, hedonon în greacă, de unde provine cuvântul nostru „hedonism”. Chiar și necredincioșii care doresc să facă ceva rău adesea nu o fac, deoarece au o dorință mai puternică de a nu suferi consecințele.

Cuvintele care se referă la războaie și bătălii pot indica bătălii naționale și războaie civile. Cu toate acestea, Imperiul Roman nu se afla în război civil în acea perioadă, iar bătăliile despre care vorbește Iacov sunt cele din interior.

Î: În Iacov 4:1, cum se poate ca lupta interioară să se manifeste în exterior și să provoace ostilitate față de ceilalți?

R: Când cineva este nefericit din cauza unui conflict interior, s-ar putea să nu vadă necesitatea de a fi amabil față de ceilalți. Dacă cineva îți face zile grele sau are un conflict cu tine, ia în considerare faptul că s-ar putea să nu aibă nicio legătură cu tine. S-ar putea ca propriile lor „bătălii” interioare să se extindă și să ne atace. Ei nu pot avea pace cu ceilalți dacă sunt în război cu ei înșiși.

Unii oameni consideră că conflictul cu ceilalți este o stare normală și de așteptat. Când o persoană a fost criticată public de o a doua persoană pe care o considera prietenă, cea de-a doua persoană a justificat acest lucru spunând că a fost „foc prietenos”.

Î: În Iacov 4:1-2, cum poți opri certurile dintre creștini, fără să te implici tu însuți în certuri cu creștinii?

R: În primul rând, roagă-te pentru situația respectivă. Încearcă să înțelegi punctul de vedere al părților aflate în conflict. Nu trebuie să fii de acord cu acel punct de vedere pentru a-l înțelege. Mergi la fiecare dintre cele două părți în particular și vorbește cu ele. Dacă acest lucru nu dă rezultate, vorbește din nou cu ele, luând mai multe persoane cu tine. Dacă nici asta nu funcționează, atunci, cu reticență, adu problema în fața întregii biserici, conform Matei 18:15-17.

Din experiența mea de diacon, în biserică era un bătrân care se pronunța frecvent împotriva unui „bătrân pe viață” din biserică. Așa că, atunci când „bătrânul pe viață” a avut ocazia să predice, a vorbit tot timpul împotriva primului bătrân. Imaginați-vă ce impresie a lăsat asta vizitatorilor. Eu nu eram prezent, deoarece conduceam slujba pentru tineri. Dar am auzit cu siguranță despre asta. Am vorbit cu „prezbiterul pe viață” între patru ochi, dar el mi-a spus că altcineva i-a spus că a spus exact ce trebuia. Apoi am adunat alte zece persoane din biserică care gândeau la fel ca mine și am cerut o întâlnire la el acasă pentru a discuta problema. Am precizat clar că nu eram împotriva lui și că nu voiam ca el să demisioneze; voiam doar ca această neînțelegere să nu se manifeste într-un mod atât de urât. În cele din urmă, celălalt prezbiter a plecat, împreună cu câțiva alții, și și-au înființat propria biserică la aproximativ o oră distanță cu mașina.

Î: În Iacov 4:2, cum „ucid” creștinii?

R: Ține minte că cuvintele lui Iacov urmează imediat după învățătura lui Isus. Isus a spus în Matei 5:21-22 că nu doar uciderea fizică, ci și faptul de a te mânia pe fratele tău fără motiv sau de a numi pe cineva „cap gol” îl expun pe om la pericolul focului iadului.

Așadar, Iacov nu se referă doar la uciderea fizică a cuiva, ci și la ura față de un alt credincios.

Î: Oare Iacov 4:2-3 indică faptul că Dumnezeu ne-ar da ceva ce El vrea ca noi să avem, dacă cerem cu motive greșite? Cum îl pune acest lucru pe Dumnezeu „între ciocan și nicovală”, ca să zicem așa?

R: Dacă cerem ceva de care avem nevoie în mod legitim, dar îl vom folosi în scopuri rele, s-ar putea ca Dumnezeu să nu ni-l dea – chiar dacă avem cu adevărat nevoie de el.

Î: În Iacov 4:3, acest lucru contrazice promisiunea că Dumnezeu ne va răspunde la rugăciuni?

R: Nu, nu o neagă, ci îi impune o condiție. Uneori Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni cu „nu”. Iar alteori ne răspunde cu „așteaptă”.

Î: În Iacov 4:4, de ce i-a numit Iacov pe creștinii cărora le scria „adulterine”?

R: Cuvântul grecesc este la genul feminin aici, ceea ce este potrivit, întrucât noi toți, bărbați și femei, suntem, în ansamblu, mireasa lui Hristos.

O persoană adulterină, de obicei, nu dorește divorțul. În timp ce cineva ar putea dori divorțul pentru a se despărți de o persoană și a se căsători cu alta, un adulter sau o adulterină dorește adesea ambele lucruri. Ei vor să rămână cu soțul sau soția lor și, în același timp, să aibă pe cineva în afara căsătoriei. Iacov nu spune că acești oameni nu mai doresc să-L urmeze pe Dumnezeu. Dimpotrivă, ei vor să-L urmeze în continuare pe Dumnezeu și, totodată, să facă și lucruri lumești. A-L urma pe Hristos înseamnă a alege să elimini opțiunile de a-L nesocoti pe Dumnezeu.

Din păcate, chiar și creștinii încearcă uneori să slujească la doi stăpâni, cum ar fi Dumnezeu și lumea. Isus a spus în Matei 6:24 că nu poți sluji atât lui Dumnezeu, cât și banilor.

Generalizând, uneori creștinii au nevoie de o mustrare puternică.

Î: În Iacov 4:5, cum îi face spiritul care locuiește în creștini să fie invidioși, având în vedere că Iacov 3:16 spune că acolo unde există invidie și certuri, acolo se află fapte rele?

R: Nu există doar mândria lumească, ci poate exista și o mândrie spirituală. Mândria spirituală înseamnă să crezi că ești mai bun sau mai important datorită spiritualității sau darurilor tale. Niciunul dintre noi nu are nimic bun în afară de ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Așadar, nu avem cu adevărat nimic de care să ne mândrim. Iacov 4:5 nu spune că Duhul este rău sau invidios, ci faptul că cunoașterea faptului că Duhul Sfânt locuiește în creștini poate duce la mândrie și la sentimente de îndreptățire de sine, care sunt rele.

Este întotdeauna rău ca oamenii să aibă invidie, indiferent de alte aspecte. Chiar și credincioșii pot păcătui având invidie față de alți credincioși sau față de situația celor necredincioși. În Psalmul 73, Asaf vorbește cu sinceritate despre momentul în care „picioarele lui aproape că au alunecat” când i-a invidiat pe cei lăudăroși.

Nu există niciun citat în Vechiul Testament sau în apocrife care să spună: „Duhul care locuiește în noi tânjește cu gelozie”. Cu toate acestea, inițial nu exista punctuație în Scriptură. O traducere mai bună, pe care o urmează BSB, este: „Sau credeți că Scriptura spune fără motiv că Duhul pe care El L-a făcut să locuiască în noi tânjește cu invidie?” Nu se precizează dacă „duhul” de aici se referă la Duhul Sfânt sau la duhul nostru.

O altă posibilitate este ca Iacov să se refere la un citat din Scriptură: el face referire la Iacov 4:6, care citează Proverbe 3:34.

Î: Care este legătura dintre Iacov 4:6 și Iacov 3:6: „Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți.”?

R: Mândria își manifestă adesea roadele urâte prin limbă. Când ai mândrie, invidie, resentimente sau alte lucruri rele în inimă, cea mai rapidă cale de a atenua răul este să nu spui nimic, până când inima ta este îndreptată. Este greu să împiedici cuvintele rele să-și producă efectul negativ, odată ce au fost rostite. După aceasta, Iacov dă trei exemple de mândrie care izbucnește și devine vizibilă în viața noastră: calomnia în Iacov 4:11-12, lăudăroșenia în Iacov 4:13-17 și acumularea a ceea ce nu-ți aparține în Iacov 5:1-6.

Î: În Iacov 4:7, desigur, cei care nu sunt creștini ar trebui să vină la Hristos și să se supună lui Dumnezeu. Dar cum ar trebui creștinii, cărora le vorbește Iacov, să se supună lui Dumnezeu?

R: Chiar dacă ne-am supus viețile lui Dumnezeu atunci când am fost mântuiți, trebuie să ne supunem din nou lui Dumnezeu în fiecare zi. Trebuie să alegem zilnic și clipă de clipă dacă rămânem în Hristos și ascultăm sau nu. Trebuie să ne apropiem de Dumnezeu și să ne păstrăm inima curată.

Î: În Iacov 4:8, dacă cineva din cer te-ar observa în mod special, te-ar considera mai degrabă un credincios cu o singură inimă sau unul cu două inimi?

R: Sperăm că ar vedea consecvență, credincioșie și iubire loială și te-ar considera mai degrabă un credincios cu o singură inimă.

Î: În Iacov 4:8, cum face ca egoismul păcătos un credincios să înceapă să se îndepărteze de Dumnezeu?

R: Nu este o chestiune de „dacă” căutarea egoistă a propriului interes poate determina un credincios să înceapă să se îndepărteze; aceasta va determina cu siguranță un credincios să înceapă să se îndepărteze. Poți urmări cu seriozitate un singur lucru. Pe măsură ce urmărim fie plăcerea, fie ambiția egoistă, pierdem timpul și energia necesare pentru a urmări apropierea de Dumnezeu. Și reversul este adevărat. Dacă ne dedicăm toată energia posibilă urmăririi lui Dumnezeu, nu vom mai avea nici timpul, nici energia necesare pentru a urmări și lucrurile lumii.

Î: În Iacov 4:9-10, ce înseamnă să te întristezi din cauza păcatului?

R: Cuvântul grecesc folosit aici, „talaiporesate”, are o intensitate mai mare decât în limba engleză. Înseamnă a te întrista profund și se potrivește bine cu „a plânge cu amărăciune”. Când nu suntem în regulă cu Dumnezeu sau avem păcat în inimile noastre, nu ar trebui să ne comportăm de parcă totul ar fi în regulă. Ar trebui să luăm păcatul foarte în serios. Inimile noastre ar trebui să jelească și să plângă atunci când nu suntem în comuniune cu Dumnezeu.

Î: În Iacov 4:11, precum și în 1:2, 16, 19; 2:1, 5, 14; 3:1, 10, 12, de ce vorbește Iacov atât de des despre „frații mei”?

R: Vedem două motive. Primul este publicul căruia i se adresează scrisoarea. Acesta nu este un mesaj evanghelistic, ci mai degrabă o scrisoare adresată credincioșilor, atât bărbați, cât și femei. În al doilea rând, în mintea lui Iacov se afla, fie conștient, fie inconștient, apropierea și grija pe care credincioșii le au, sau ar trebui să le aibă, unii față de alții.

Î: În Iacov 4:11 și Tit 3:2, având în vedere că nu trebuie să vorbim de rău unii împotriva altora, de ce a făcut Pavel [presupus] acest lucru cu Himeneu și Filet în 2 Timotei 2:17?

R: Cuvântul grecesc folosit aici are un sens mai larg decât „calomnie”; înseamnă, în general, să nu vorbim unul împotriva celuilalt. Trebuie să spunem lucruri utile și adevărate. Pavel nu a trebuit să vorbească de rău pe nimeni în Tit 3:2. Dar Pavel însuși a trebuit să ajute biserica, avertizând-o împotriva lui Himeneu și Filet în 2 Timotei 2:17-18, precum și împotriva unor învățători falși nespecificați în 1 Timotei 1:3-7. Unii oameni se îndepărtează de adevăr din motive morale sau din cauza unei relații proaste, dar se pare că Himeneu și Filet s-au îndepărtat din motive intelectuale.

Î: În Iacov 4:11, Leviticul 19:16; Psalmul 15:3; 31:13; 38:20; 41:6-7; 50:20; 101:5, Proverbe 10:18 și următoarele; 30:10; Ieremia 6:28; Ezechiel 36:3; Mt 15:19; Mc 7:22; 2 Cor 12:20; Ef 4:31; Col 3:8; Tit 3:2; 1 Pet 2:1, care sunt câteva moduri în care creștinii ar putea păcătui prin calomnierea altor creștini și a bisericilor?

R: Când oamenii fac o afirmație falsă despre un învățător sau prezintă fapte negative, în loc să fie blânzi, aceasta este calomnie. Calomnia înseamnă a spune lucruri rele care nu sunt adevărate sau a-i denigra pe alți creștini și biserica atunci când nu ar trebui să o faci.

Dacă spui ceva negativ, asigură-te că este atât adevărat, cât și de ajutor. Dar faptul că cuvintele sunt adevărate nu înseamnă neapărat că trebuie să le spui, dacă nu sunt de ajutor. De asemenea, ar trebui să spunem adevărul în dragoste, conform Efeseni 4:15.

Î: În Iacov 4:11, ce legătură are „a judeca” cu calomnierea altor creștini și a bisericilor?

R: Calomnierea altora merge adesea mână în mână cu păcatul de a vorbi sau de a acționa ca și cum ai fi judecătorul lor. În contrast cu această învățătură din Iacov, lucrarea rabinică iudaică Pirqe Avot (190-230 d.Hr.) 1,7 spune: „Judecă pe fiecare om după cântarul meritelor”. Așadar, lasă-mă să-mi iau caietul de notițe și să te urmez peste tot ca să te judec după meritele tale în fața legii. Sunt sigur că vei aprecia cu adevărat acest lucru!😉 Eclesiastul 12:14 spune că totul va fi adus la lumină, fie bine, fie rău, dar Dumnezeu, nu noi, este Cel care va scoate totul la lumină.

Î: În Iacov 4:13-15, ce anume înseamnă să te lauzi cu ziua de mâine și cum ar trebui să ne ferim să facem asta?

R: Este arogant să pretindem că știm ceva ce nu știm. Secțiunea anterioară se referea la aroganța de a crede că putem judeca pe alții, iar aceste versete se referă la aroganța de a crede că știm cu certitudine viitorul. Când vorbim sau afirmăm că putem ști cu certitudine ce se va întâmpla în viitor, ne lăudăm cu ziua de mâine.

Cel mai simplu mod de a nu face acest lucru este să-ți reamintești realitatea; tu nu știi cu adevărat cu certitudine ce se va întâmpla mâine. De aceea este mai bine să spui: „Dacă Domnul voiește”, decât să te lauzi împotriva lui Dumnezeu, spunând: „Știu cu certitudine”.

Dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să ne facem planuri pentru viitor. Este bine să ne facem planuri „cu smerenie” și, pe măsură ce circumstanțele se schimbă, să ne adaptăm planul. Toate planurile noastre depind de voia lui Dumnezeu. Dumnezeu le poate schimba, iar planurile noastre pot fi în zadar. Dar nu este în regulă să spunem că mâine vom face cu siguranță cutare și cutare lucru, pentru că nu știm cu certitudine ce vom face mâine pe pământ, sau chiar dacă vom mai fi pe pământ. Mai degrabă, spune: „Dacă Domnul va vrea”, mâine vom face cutare și cutare lucru.

Nu uitați că planurile se schimbă.

Generalul Dwight D. Eisenhower a fost implicat în planificarea celei mai mari invazii din toate timpurile: Ziua Z în Europa. El a spus: „Planurile nu valorează nimic, dar planificarea este totul.” Planurile noastre se schimbă mereu, dar realizăm mai multe când avem un plan decât atunci când nu avem nimic.

Proverbe14:22 spune că cei care fac planuri bune găsesc dragoste și credincioșie. Proverbe 16:3 spune să încredințăm Domnului tot ce facem, iar planurile noastre vor avea succes. Totuși, ar trebui să ne dăm seama, așa cum spune Proverbe 21:30, că niciun plan nu poate avea succes împotriva Domnului.

Î: În Iacov 4:13-16, deși Dumnezeu se opune lăudării de sine, lăudării față de alții etc., de ce crezi că Dumnezeu se opune și lăudării cu privire la ziua de mâine?

R: „A te lăuda cu pretențiile tale arogante” este traducerea literală din greacă. A te lăuda că știi cu certitudine ce se va întâmpla mâine, când nu ai această capacitate, este mândrie împotriva lui Dumnezeu. A te lăuda că ești mai bun decât altcineva este mândrie împotriva acelei persoane. Cineva a spus odată că litera din mijloc atât în cuvântul „păcat”, cât și în cuvântul „mândrie” este „eu”.

Î: Iacov 4:17 – cum ar trebui să aplicăm versetul „Deci, oricine știe ce este bine să facă și totuși nu face, este vinovat de păcat.”?

R: Este evident pentru creștini că nu trebuie să facem lucruri care Îl nemulțumesc pe Dumnezeu. Dar acestea se numesc păcate de comitere. Dacă nu faci nimic rău, dar nu faci binele pe care Dumnezeu vrea să-l faci, păcătuiești. Acestea se numesc păcate de omisiune. Uneori apar ocazii de a face bine care nu făceau parte din planul tău, așa cum s-a întâmplat cu bunul samaritean. Îți vei schimba planurile pentru a face binele pe care Dumnezeu vrea să-l faci?

Când există un lucru bun care trebuie făcut și nu mai este nimeni altcineva care să-l facă, putem găsi scuze pentru a nu-l face, spunând că nu este chemarea noastră sau ceva similar. Gândește-te la pilda Bunului Samaritean. A gândi „Am nevoie de mai mult timp să mă gândesc la ce vrea Dumnezeu să fac” este valabil dacă într-adevăr nu știi care sunt direcțiile strategice pentru viața ta, dar nu și pentru a răspunde nevoilor imediate.

Trupul bisericii ar trebui să facă tot binele pe care Dumnezeu vrea să fie făcut. Aceasta include atât grupurile oficiale sau organizate care realizează lucruri, cât și indivizii singuri care iau inițiativa și fac lucruri pe cont propriu, precum și tot ce se află între aceste două extreme. Important nu este dacă o faci tu sau nu, ci dacă lucrul respectiv este realizat de trupul lui Hristos. De exemplu, o chirurgă creștină pricepută din America voia să renunțe la cabinetul ei și să plece într-o țară subdezvoltată pentru a lucra acolo ca chirurg. Dar, când a făcut calculele, și-a dat seama că, cu salariul ei din America, ar putea susține doi sau trei chirurgi din acea țară, care să facă ceea ce făcea ea. Așa că și-a păstrat cariera și i-a susținut pe acei chirurgi.

Pe de altă parte, dacă există o nevoie care nu este satisfăcută de nimeni, iar tu ai resursele, timpul, banii și darurile necesare pentru a o satisface, atunci roagă-te în legătură cu aceasta și, dacă Dumnezeu te călăuzește, apucă-te de treabă.

Î: În Iacov 5:1-3a, în ceea ce privește primele trei motive pentru care cei bogați ar trebui să plângă și să se tânguiască, care este diferența dintre avere, haine și aur și argint?

R: Bogăția poate fi savurată sau economisită, pe termen scurt sau permanent, vizibilă sau nu. Numărul familiilor care au fost odată bogate este mare, așa că poate ar trebui să te gândești la bogăția ta doar ca la ceva ce ai temporar, pentru o perioadă de timp. Dar, în acea perioadă, profită la maxim de ea.

Unele lucruri sunt ca rugina, care erodează valoarea bogăției pe termen lung. Moliile nu distrug hainele; mai degrabă lasă găuri care le fac inutilizabile. La fel ca moliile, unele lucruri pot degrada rapid valoarea bogăției vizibile. Gândește-te la un accident sau la ceva care zgârie sau îndoaie mașina nouă pe care tocmai ai cumpărat-o.

Singura comoară care poate dăinui cu adevărat este comoara din ceruri, dobândită prin a-L mulțumi pe Dumnezeu și a face voia Lui.

Î: În Iacov 5:1-6, despre cine anume vorbește Iacov când se referă la oamenii bogați?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

Dumnezeu este mulțumit de unii oameni bogați. Avraam era foarte bogat, chiar și după standardele moderne. Și Iov a fost foarte bogat la sfârșit. Solomon nu a cerut bogăție, dar Dumnezeu i-a dat bogăție. Aici este vorba despre oamenii bogați care nu-I sunt pe plac lui Dumnezeu.

Necredincioși sau credincioși? Comentatorii nu sunt de acord dacă acești oameni bogați pretind că sunt creștini sau nu. Dar răspunsul adevărat este: nu contează. Indiferent de ceea ce pretind, ei nu-L urmează pe Dumnezeu. Nimic nu-l împiedică pe Iacov să se refere la ambele categorii. Cu toate acestea, Iacov se adresează, cel puțin, oamenilor din biserică, așa că această avertizare include cu siguranță oamenii bogați răi care merg la biserică, la fel ca restul capitolului.

Ar putea să se refere la vreunul dintre noi? Dacă o mare parte a lumii nu a auzit Evanghelia și este dificil să obținem fonduri adecvate pentru misionari, cum ne va judeca Dumnezeu pentru bunurile de lux pe care ni le-am cumpărat? Așa cum spune Tony Evans, „a te agăța de bogății te poate costa veșnicia”.

Î: În Iacov 5:1-6, în ce fel sunt aceste acțiuni ale celor bogați și răi o manifestare de aroganță?

R: Biblia spune că culegem ceea ce semănăm, iar persoana bogată care face aceste lucruri crede cu tărie că nu va culege niciodată ceea ce a semănat.

Î: În Iacov 5:1-6, bogăția este un blestem sau o binecuvântare, așa cum sugerează Proverbe 15:6 și Psalmul 112:3?

R: Poate fi ambele, în funcție de modul în care este folosită. Bogăția este un factor care facilitează. Ea poate permite unor oameni care altfel nu ar avea ocazia să se îmbete, să se drogheze sau să facă alte lucruri rele. Poate ispiti oamenii să comită acte de idolatrie pentru a obține mai mulți bani, așa cum s-a întâmplat cu Ghedeon în Judecători 8:27. Bogăția poate fi o binecuvântare care le permite oamenilor să-i ajute pe ceilalți. Amintiți-vă că, în Luca 16:19-31, bogatul se află în foc nu atât pentru ceea ce a făcut, cât pentru ceea ce nu a făcut.

Totuși, a avea bogăție poate fi o chestiune delicată. De multe ori, oamenii adună bogăție pentru ceea ce consideră a fi o cauză bună, dar aceasta ajunge să fie folosită în mod egoist. Pe de altă parte, a aduna bani în mod egoist și apoi a te schimba și a-i folosi în scopuri bune nu se întâmplă prea des. Amintiți-vă, bogăția poate fi un instrument bun pe care Dumnezeu îl dă unora pentru a-l folosi. Dar aceeași bogăție prezintă un „risc ridicat” de a vă amenința pe voi și familia voastră cu mizeria.

Î: În Iacov 5:2, de ce s-ar menționa hainele alături de aur și argint?

R: Pe lângă aur și argint, hainele puteau fi folosite ca plată pentru servicii. Acest lucru este arătat în 2 Regi 5:5,22; Matei 6:19; și în apocriful 1 Macabei 11:24. Când aveau mantii și șaluri, mărimea nu conta prea mult.

Î: În Iacov 5:2-3, ce se spune despre acumularea de bogății și de ce cei bogați răi acumulează aici?

R: Cei bogați și răi de aici acumulează bogății, haine, aur, argint și chiar salariile altora. Nu este vorba doar de faptul că nu sunt generoși; ei nici măcar nu plătesc ceea ce datorează în mod corect.

Gary Brandenburg, într-o predică, a povestit odată despre un investitor, cu o avere de peste 200 de milioane de dolari, care lucra până târziu în noapte. Cineva l-a întrebat de ce lucra atât de târziu. El a răspuns: „Ca să nu fiu nevoit să dorm pe pământ.” Vedeți voi, când era copil, erau atât de săraci încât trebuia să doarmă pe pământ. Și-a amintit mereu de asta și, prin urmare, indiferent cât de bogat a devenit, s-a temut mereu că nu va avea destul și că va trebui să doarmă din nou pe pământ.

a) Oamenii pot acumula bunuri din cauza nesiguranței cu privire la viitorul lor financiar. Ei cred că viitorul lor este în propriile lor mâini, nu în mâinile lui Dumnezeu, și fac tot ce pot pentru a minimiza riscul.

b) Oamenii pot acumula lucruri din cauza neliniștii pe care le-o provoacă aruncarea lor. Păstrează o mie de obiecte în plus, pentru că, dacă nu o faci, într-o zi, într-un viitor îndepărtat, s-ar putea să ai nevoie de unul dintre acele obiecte și nu vrei să fii nevoit să-l cumperi din nou. Dar costul achiziționării ocazionale a unui obiect este mai mic decât efortul de a aglomera totul cu lucruri inutile.

c) Oamenii pot acumula lucruri și din lăcomie, pentru a avea resursele financiare necesare să investească într-o afacere profitabilă mai târziu. Dar dacă bunurile acumulate sunt nelichide, atunci probabil că nu vor fi de mare ajutor.

d) Oamenii pot acumula bunuri în urma unui eveniment traumatic din viață (TLE). Trec de la încrederea că lucrurile vor merge bine la a se agăța de tot ce mai pot.

e) Oamenii pot acumula din obișnuință; nu strică niciodată să ai mai multe lucruri. Se tem să nu rămână fără ceva sau simt că este valoros să aibă multe lucruri în jurul lor.

O persoană poate acumula orice și totul, dar, de cele mai multe ori, oamenii sunt „acumulatori selectivi”. Ei acumulează doar cărți, mașini, haine, pantofi, hârtii, reviste, calculatoare sau chiar pisici.

Oamenii pot fi mai predispuși să acumuleze lucruri dacă sunt apropiați de un membru al familiei care acumulează sau după o situație stresantă. Clinica Cleveland estimează că 2-6% dintre americani suferă de tulburare de acumulare compulsivă.

Dar, ca străini și venetici în această lume, trebuie să învățăm arta de a „călători cu bagaj ușor”, în opoziție cu „hrănirea moliilor”. Așa cum spune Alec Motyer în cartea sa „Mesajul lui Iacov”, la paginile 165-166: „Acumularea este o negare a folosirii corecte (cf. Lc. 12:33), a încrederii adevărate (cf. 1 Tim. 6:17) și a așteptării evlavioase (cf. 1 Tim. 6:18-19).”

Vezi și pentru mai multe informații.

Î: În Iacov 5:3, pe pământ, aurul nu se corodează decât în prezența acidului, iar argintul se matizează încet. De ce ar fi coroziunea acestora o mărturie împotriva unei persoane?

R: Aurul pur nu se corodează deloc în contact cu aerul sau apa. Dar un obiect făcut din aur amestecat cu argint sau cu un alt metal se va coroda în timp. Aceasta va fi o mărturie că aurul nu era ceea ce se pretindea a fi. La fel, asuprirea celor săraci este o mărturie împotriva autenticității credinței cuiva. Dar, la fel cum apa regală dizolvă aurul pur, pe pământ chiar și cel mai aparent rezistent la coroziune metal poate fi totuși judecat și luat de Dumnezeu.

Iacov folosește aici o metaforă cu totul unică. El spune că aceștia și-au „adunat” mânia.

Întrebare: În Iacov 5:4, Leviticul 19:13; Deuteronom 24:14-15; Iov 7:1-2; 24:10; 31:13; 31:38-40, Proverbe 3:27-28; Ieremia 22:13; Amos 8:4-6; Maleahi 3:5; Matei 20:8, care sunt câteva moduri în care oamenii rețin în mod fraudulos salariile?

R: În mod explicit, ar putea pur și simplu să nu fi plătit salariile pe care erau obligați legal să le plătească sau să invoce justificări pentru a plăti mai puțin. Sau ar fi putut găsi lacune legale pentru a se sustrage de la plată. În mod implicit, ar putea folosi tactici dure pentru a negocia cel mai mic salariu sau plată posibilă.

Un exemplu despre care am auzit este cel al unei companii de jocuri software care plătea salarii mici, dar promitea un bonus substanțial tuturor programatorilor odată cu lansarea jocului. Apoi, chiar înainte de lansare, au concediat angajații. Un al doilea exemplu este aplicarea unor penalități financiare substanțiale pentru plățile întârziate, fără a preciza clar termenele de plată.

Un al treilea exemplu este o mare companie listată la NYSE care a redus salariile angajaților, plătind diferența sub formă de bonusuri în funcție de performanța companiei. Anul următor, compania a înregistrat profituri excepționale, dar directorii au afirmat că tot nu își atinsese obiectivele de performanță, așa că s-au plătit puține bonusuri.

Un al patrulea exemplu de fraudă corporativă este situația în care, dacă suma plătită este cu chiar și un penny mai mică decât suma totală, firma ar putea percepe o penalitate de întârziere pentru întreaga sumă. Dacă sunt datorate mai multe facturi, iar clientul plătește o parte din suma totală, la care dintre facturi ar trebui aplicată plata (cea mai veche sau cea mai recentă)? Unele firme o vor aloca plății care le este cel mai avantajoasă.

Un al cincilea exemplu este cazul în care o companie cu taxe recurente, cum ar fi o companie de telefonie, adaugă servicii (și taxe) la facturile clienților fără aprobarea sau cunoștința acestora. Când clienții află și depun reclamații, compania elimină taxele respective. Însă clienților care nu observă li se percepe în continuare suma suplimentară.

Un al șaselea exemplu îl reprezintă „comisioanele” surpriză adăugate la investiții, planurile 401K și salarii, imposibilitatea de a beneficia de avantaje sau întârzierile neanunțate în efectuarea plăților. Cunosc o persoană care și-a investit planul 401K timp de șaptesprezece ani, iar după deducerea comisioanelor, rata totală de rentabilitate a fost de 0%.

În afara Scripturii, acest lucru este menționat și în Sirach 7:20; 31:4; 34:21 și următoarele; Tobit 4:14; Testamentul lui Iov 12:4; și Pseudo-Focilide (100 î.Hr.–100 d.Hr.) 19.

Î: În Iacov 5:5, ce înseamnă mai exact „a te răsfăța”?

R: Este pur și simplu a trăi doar pentru tine însuți sau a acumula bani doar pentru tine și familia ta. Dacă nu dai nimic lui Dumnezeu sau altora, ai grijă ca bogăția să nu devină idolul tău. Răsfățul poate însemna cheltuirea banilor sau căutarea plăcerii pentru tine însuți atunci când nu ar trebui. De exemplu, acestea pot fi cumpărarea de articole de marcă, consumul de mâncăruri scumpe, vinuri scumpe etc. Se spune că „vă îngrășați inimile”, ceea ce sugerează că bogăția îți schimbă inima și caracterul. Trebuie să fii foarte atent la inima ta.

Î: În Iacov 5:5, care este diferența dintre plăcere și lux?

R: Au un sens similar, cu o ușoară diferență. Cuvântul grecesc pentru lux, „espatalesate”, este unul obișnuit în literatură; nu înseamnă un mod de viață rău, ci mai degrabă un lux moale, extravagant. Plăcerea, „etryphesate”, are conotația de a face orice își dorește inima ta, chiar și lucruri rele. O altă traducere ar putea fi „a te delecta”. Ar putea fi tipuri diferite de răsfăț, dar Iacov se pronunță împotriva amândurora.

Î: În Iacov 5:6, cum i-au ucis bogații pe săraci?

R: Există două moduri, al doilea fiind mai frecvent.

Cel puțin în orașul Roma, oricine avea bani putea angaja un asasin privat pentru a ucide pe altcineva. Cei bogați puteau pur și simplu să-i ucidă pe cei care le stăteau în cale. Cei bogați erau mai greu de ucis, deoarece puteau avea servitori care le serveau drept gărzi de corp.

Ei puteau folosi în mod nedrept legile și instanțele pentru a priva familiile sărace de hrană, a le reduce la cerșetorie și, în cele din urmă, a le lăsa să moară de foame. Este cam ca atunci când un băiețel i-a spus tatălui său că vrea să crească și să devină criminal, iar tatăl său l-a întrebat: „în sectorul privat sau în cel public?”

Î: În Iacov 5:7-8, de ce este important ca creștinii să fie răbdători?

R: Cuvântul grecesc pentru răbdare, makrothymon, înseamnă literalmente „temperament îndelungat”, cu implicația unui „echilibru interior”. În primul rând, Dumnezeu ne poruncește pur și simplu să fim răbdători. Ce obține un fermier când își seamănă recolta? Nu obține nimic imediat, cu excepția faptului că tocmai a pierdut o mulțime de bani pe semințe. El speră doar să obțină o recoltă bogată mult mai târziu. Uneori pierdem ocazii și binecuvântări când nu suntem răbdători. A fi răbdători chiar și în lucruri mici și nesemnificative ne dezvoltă capacitatea de a fi răbdători pentru lucruri mai mari. Răbdarea noastră în timpul încercărilor ar putea duce la o binecuvântare sau o ocazie mai mare pentru noi; dar uneori nu este așa. Uneori, la fel ca Iov, perseverența noastră servește exclusiv pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Putem avea răbdare când ne amintim cât de răbdător a fost (și este încă) Dumnezeu față de noi.

Cuvântul grecesc pentru „venire” folosit aici, parousia, se referă la întoarcerea lui Isus. În literatura seculară, acesta se referea la o vizită oficială a unui rege într-un oraș. Parousia este menționată și în Matei 24:3, 27, 37, 39; 1 Corinteni 15:23; 1 Tesaloniceni 2:19; 4:15; 5:23; 2 Tesaloniceni 2:1; 2 Petru 1:16; 3:4; 1 Ioan 2:28.

Ploaia timpurie cădea în perioada octombrie-noiembrie, imediat după semănat, iar ploaia târzie în martie-aprilie, chiar înainte de recoltă. Ambele ploi erau necesare pentru o recoltă bună. Ploile timpurii și târzii sunt menționate și în Septuaginta, în Deuteronom 11:14; Ieremia 5:24; Osea 6:3; Ioel 2:23 și Zaharia 10:1.

Î: În Iacov 5:7-11, care este modelul de răbdare/perseverență și al limbii?

R: Este un model alternativ.

5:7-8 tratează răbdarea ca pe cea a unui fermier

5:9 tratează limba și vorbirea de rău împotriva altora

5:10-11 tratează răbdarea și perseverența, așteptarea până la venirea Domnului

5:12 se referă la limbă și la rostirea jurămintelor

Există o legătură strânsă între răbdarea din inima noastră și abținerea cu grijă de la a rosti cuvinte nechibzuite. A avea răbdare față de Dumnezeu și față de tine însuți, însoțită de mândrie, poate duce la cârtire împotriva celor asupra cărora Dumnezeu încă lucrează. A avea statornicie în timpul încercărilor, însoțită de mândrie, poate duce la jurăminte nechibzuite, precum cel pe care l-a făcut Petru la Cina cea de Taină. Când suntem nerăbdători, în general este mai greu să ne controlăm limba.

Î: În Iacov 5:9, ce este greșit în a murmura și care sunt câteva moduri în care oamenii murmură?

R: Este greșit pur și simplu pentru că Dumnezeu ne poruncește să nu o facem, ci mai degrabă să facem toate lucrurile cu mulțumire. Dincolo de aceasta, nemulțumirea înseamnă a te plânge verbal de o persoană sau de o situație. Oamenii se plâng când lucrurile merg rău, sau par inutil de rele sau fără rost, sau nedrepte sau inechitabile. Iacov 5:13-18 conține antidotul împotriva nemulțumirii. În loc să rostești cuvinte rele către altcineva, roagă-te cu cuvinte bune către Dumnezeu.

Î: În Iacov 5:10-11, observând bebelușii și copiii mici, vedem că nu ne naștem deloc cu răbdare; aceasta trebuie învățată. Deci, cum ne dezvoltăm răbdarea?

R: Iată patru puncte.

În primul rând, amintește-ți cât de răbdător este Dumnezeu cu noi.

În al doilea rând, cere-I lui Dumnezeu să-ți facă caracterul tot mai asemănător cu al lui Hristos, inclusiv prin dobândirea răbdării.

În al treilea rând, conștientizează că a aștepta cu răbdare este mai benefic decât a fi nerăbdător în legătură cu ceva, întrucât nerăbdarea nu ajută deloc.

În cele din urmă, dezvoltarea „mușchiului răbdării” necesită „antrenament” sau exersarea răbdării. Avem nevoie de ocazii pentru a exersa roadele Duhului menționate în Galateni 5:22-23 și pentru a ne răstigni firea pământească.

Î: În Iacov 5:10-11, răbdarea și perseverența/statornicia sunt legate între ele, dar care este diferența?

R: Răbdarea înseamnă a putea aștepta cu calm ceva, pe cineva sau pe Dumnezeu. Perseverența înseamnă „a rezista” și a îndura lupta. Ai nevoie de răbdare pentru a persevera o perioadă îndelungată.

Perseverența nu înseamnă a sta pasiv, ci a continua să te străduiești să faci ceea ce știi că Dumnezeu vrea să faci, în ciuda obstacolelor. Perseverența înseamnă a rezista într-o competiție, fie că este vorba de o competiție sportivă, militară sau de un război spiritual. Trebuie să perseverăm atât în suferințe scurte și intense, cât și în încercări cronice și îndelungate, fără a ne pierde bucuria sau speranța.

În cele din urmă, Iacov a spus că Iov a avut statornicie/perseverență, dar Iacov nu a spus de fapt că Iov a avut răbdare. Iov a fost statornic în credința sa în Dumnezeu, dar de multe ori Iov a fost nerăbdător față de Dumnezeu.

Î: În Iacov 5:10-11 și Iacov 1:3-4, de ce este importantă perseverența pentru un creștin?

R: Suntem chemați să îndurăm persecuții și greutăți. Nu trebuie să ne facem griji pentru viitor, pentru care nu avem nicio garanție. În pilda semănătorului din Luca 8:5-18, sămânța semănată pe stâncă a încolțit cu bucurie, dar nu a dăinuit. Sămânța semănată printre spini a crescut și ea, dar a fost sufocată și nu a dat roade. Oamenilor le place mâncarea de tip fast-food, chiar dacă nu este prea sănătoasă; la fel, unii ar dori și mâncare spirituală de tip fast-food.

Î: În Iacov 5:12, a jura se referă aici la a promite prin ceva. Aici și în Matei 5:34-37, de ce nu vrea Dumnezeu să depunem jurăminte? Ce crezi că vede Dumnezeu când cineva jură astfel?

R: Unele dintre poruncile lui Dumnezeu s-au schimbat odată cu Noul Legământ. Sub Legea mozaică, oamenii trebuiau să-și respecte jurămintele, dar sub „legea libertății” nouă și diferită din Noul Legământ, nu trebuie să depunem jurăminte deloc. Ne putem angaja să facem ceea ce ne propunem. Cu toate acestea, dacă ceva se schimbă sau avem informații noi, vrem să evităm să fim blocați în acea situație.

Î: În Iacov 5:12, Osea 4:2; Matei 5:34-37, jurămintele sunt rele sau pot fi bune, așa cum arată Geneza 21:24; Deuteronom 6:13; Apocalipsa 10:5-6?

R: Oamenii depuneau jurăminte sub Legea mozaică (Leviticul 19:12) și nu trebuiau să depună jurăminte cu ușurință, după cum se arată în Eclesiastul 5:4; Ieremia 5:2; 7:9; Osea 4:2 și Zaharia 5:3-4. Dar acum, sub Hristos, „legea libertății”, ar trebui pur și simplu să lăsăm ca „da” să fie „da” și „nu” să fie „nu”.

Jurământul poate avea trei aspecte negative. În primul rând, poate duce la mândrie, dacă juri că ceva se va întâmpla cu siguranță, când de fapt nu poți controla acel lucru. În al doilea rând, ne poate lega de angajamente pe care nu ar fi trebuit să le luăm. În al treilea rând, poate induce oamenii să creadă că importanța sincerității răspunsului lor se schimbă în funcție de ce anume jură, când de fapt nu ar trebui să fie așa, așa cum a arătat Isus în Matei 5:33-37.

Ca o paranteză, fariseii evitau jurămintele pe cât posibil, iar esenienii nu depuneau niciodată jurăminte.

Î: În Iacov 5:12, este în regulă să depui un jurământ într-o instanță de judecată?

R: Un jurământ în fața unei instanțe de judecată, pentru un martor sub jurământ, are două efecte: 1) te obligă să răspunzi cu „da” sau „nu” în loc să eviți întrebarea; 2) s-ar putea să fii de acord implicit să plătești o amendă pentru mărturie mincinoasă dacă minți. Două moduri de a depune jurământ într-o instanță din SUA sunt: „Jur să spun adevărul, tot adevărul și numai adevărul” sau „Afirm solemn că voi spune adevărul, tot adevărul și numai adevărul”, deși eu îl prefer pe cel de-al doilea.

Nu este nimic greșit în aceste jurăminte. Isus a fost pus sub jurământ de marele preot în Matei 26:63-64. Problema apare dacă juri pe Dumnezeu, pe Ierusalim, pe Biblie sau, practic, spui: „Voi spune adevărul pentru că jur pe acest alt lucru”. Cu alte cuvinte, ai sugera că unele dintre cuvintele tale sunt mai sincere decât altele. O a doua problemă, abordată în Iacov 5:13-15, este că, dacă promiți că ceva se va întâmpla în viitor, nu cunoști viitorul.

Î: În Iacov 5:13, crezi că ești mai înclinat să te rogi pentru ajutor când te afli în necaz, sau mai înclinat să aduci o rugăciune de mulțumire după ce necazul a trecut? Cum ar trebui să găsim un echilibru în această privință? (Unde sunt celelalte 9?)

R: Mulți se roagă mai des când se confruntă cu necazuri, decât atunci când lucrurile merg bine. Este ca și cum dorința lor de ajutor ar fi mai mare decât dorința de a-I mulțumi lui Dumnezeu. Nu-ți reduce rugăciunile când te afli în necaz, ci încearcă să-ți faci rugăciunile la fel de frecvente și de fervente și atunci când lucrurile merg bine.

În Iacov 5:7-12 se menționează de șapte ori răbdarea și statornicia. În versetele 5:13-19 se menționează de șapte ori rugăciunea.

Când Isus a vindecat zece leproși în Luca 17:11-19 și le-a spus să se ducă la preot, doar unul s-a întors să-I mulțumească. Ești asemănător cu acel lepros sau ești ca ceilalți nouă?

Î: În Iacov 5:13, când ai aceste emoții, te-ai gândit că Dumnezeu îți dă o poruncă aici?

R: Mulți ar considera că ar trebui să te rogi pentru suferința ta, ca aceasta să fie ușurată, dar acesta nu este punctul principal aici. Când suferim, aceasta este o ocazie de a ne apropia mai mult de Dumnezeu prin rugăciune, iar Dumnezeu ne poruncește să ne rugăm; nu doar pentru suferința noastră, ci pentru a fi mai aproape de El. A fi vesel înseamnă, literalmente, în limba greacă, „a avea inima bună”. Când suntem veseli, fie din motive evidente, fie pur și simplu ne simțim veseli fără un motiv imediat, ni se poruncește să cântăm psalmi și să-L lăudăm pe Dumnezeu. Așa cum spune Ioan Calvin, „nu există moment în care Dumnezeu să nu ne invite la El”. Sau, după cum spune Motyer, trebuie să „sfințim fiecare bucurie și să sfințim fiecare durere”.

Î: În Iacov 5:14, de ce anume trebuiau bolnavii să fie unși cu untdelemn și ar trebui să facem asta și astăzi?

R: Uleiul, într-un mediu deșertic uscat, poate avea un efect medical benefic asupra bolilor de piele. Când Irod a murit din cauza unei infestări cu viermi intestinali, Iosifus relatează că, înainte de moarte, i s-a făcut o baie în ulei, în speranța că aceasta l-ar ajuta. Așadar, efectul medical al uleiului era o practică obișnuită în acea vreme. Ei ungeau cu ulei pentru a-I cere lui Dumnezeu să vindece persoana respectivă. Rețineți că acest lucru se făcea pentru cineva care era foarte bolnav, nu doar pentru cineva care avea o simplă răceală. Bătrânii s-au dus la el; el nu s-a dus la bătrâni. Au venit bătrânii, nu medicii. Bătrânii s-au rugat pentru el, poate că el nu era conștient sau avea febră, sau nu era în stare să se roage singur.

Este bine să facem asta și astăzi. Nu este „magie”, ci mai degrabă rugăciune. Este o expresie a cererii noastre către Dumnezeu pentru acea persoană. Este bine să ceri rugăciune și este bine să soliciți ajutor medical, dar ceea ce este exclus aici este să ceri, de asemenea, incantații de la un vrăjitor sau de la un vindecător spiritual necreștin. Dacă cineva vrea să-și „asigure toate opțiunile” cerând unui creștin să se roage pentru el și, în același timp, cerând și unui spiritualist New Age sau ocultist să se roage pentru el, de ce ai crede că rugăciunea ar funcționa?

Ungerea bolnavilor cu ulei în scop medical era menționată frecvent în literatura antică. În Biblie, aceasta se găsește în Isaia 1:6; Ieremia 8:22; Marcu 6:13; Luca 10:34 (Bunul Samaritean). În afara Bibliei, este menționată în lucrarea lui Iosifus „Antichitățile iudeilor”, cartea 17, capitolul 172 (despre Irod); în „Războaiele iudeilor” de Iosifus, cartea 1, capitolul 657; în „Viața lui Adam”, capitolul 36; în „Apocalipsa lui Moise”, capitolul 9:3; în „1 Enoch” slavon, capitolul 22:8-9; 8:35; „Som.” de Filon 2.58; „Menexenus” de Platon 238; „Istoria naturală” a lui Pliniu, cartea 23, capitolele 39-40; „De Simplicium Medicamentorum Temperamentis” de Galen 2.10 și următoarele, conform lui H. Schlier, TDNT 1, 230-232.

Evreilor li s-a spus să viziteze și să îngrijească bolnavii în Git. 61a, Sofah 14a, conform Enciclopediei evreiești, vol. 11, p. 327.

Primii creștini aveau grijă de bolnavi, conform celor doisprezece scriitori creștini prenicenieni: Policarp, Iustin Martirul, „Diatessaronul” lui Tatian, Clement din Alexandria, Tertulian, Commodianus, Ciprian, conducătorii Bisericii din Roma, Pontius, Dionisie din Alexandria, Metodiu și Lactanțiu.

Ca o paranteză, Biserica Romano-Catolică a permis treptat doar preoților să ungă bolnavii și să administreze ultimele rituri. Cu toate acestea, „Ritul Ungerii și al Îngrijirii Pastorale a Bolnavilor” din 1974, p. 26, precizează că și laicii pot unge bolnavii.

Î: Susține Iacov 5:14 practica romano-catolică a „ungerii” sau a „ultimelor taine”, începută în secolul al VIII-lea și codificată în Conciliul de la Trent 15.1?

R: Nu, se spune să-i ungi pe bolnavi, nu doar pe cei care sunt pe punctul de a muri. Ritul „ungerii ultime” se concentrează asupra celor care urmează să moară, în timp ce în Epistola lui Iacov accentul se pune pe vindecare. Este bine să se facă acest lucru pentru cei care sunt pe punctul de a muri, dar nu există niciun temei pentru un sacrament diferit pentru cei care sunt pe punctul de a muri față de cei care sunt bolnavi. Din păcate, pe lângă condamnarea întregului protestantism, participanții la Conciliul de la Trent au declarat anatemă pe oricine nega că ungerea celor pe moarte era un sacrament.

Așa cum a spus preotul anglican Richard Hooker, contrastând Biserica Anglicană cu cea Romano-Catolică: „Noi ne străduim să-i învățăm pe oameni în așa fel, încât fiecare suflet rănit de păcat să învețe calea prin care să se vindece singur; ei, dimpotrivă, ar face ca toate rănile să pară incurabile, dacă preotul nu intervine.” (Richard Hooker, Laws of Ecclesiastical Polity (1888), cartea 6, capitolul 6.2.)

Î: Versetele din Iacov 5:15-16 susțin „vindecătorii prin credință” din zilele noastre?

R: Nu. Toți ar trebui să ne rugăm. Acest lucru nu înseamnă că nu putem apela și la ajutor medical.

Î: Iacov 5:16 susține practica romano-catolică a spovedaniei în fața unui preot?

R: Nu, versetul spune să ne mărturisim unii altora. Oare preoții își mărturisesc, în general, păcatele unor persoane care nu sunt preoți?

Î: În Iacov 5:16 se spune: „Rugăciunea unui om neprihănit are o mare putere de a învinge”, în timp ce Romani 3:10 spune: „Nu este nimeni neprihănit, nici măcar unul.” Dacă nimeni nu este neprihănit, atunci de ce se spune „rugăciunea unui om neprihănit”?

R: Există trei aspecte care ajută la înțelegerea acestui lucru.

Fără Hristos, Romani 3:10 vorbește despre starea umană a fiecărei persoane în parte, departe de Dumnezeu. Nimeni nu este neprihănit prin sine însuși. Dar, de când a venit Isus, suntem făcuți oameni neprihăniți; altfel, nimeni nu ar fi vizat aici.

(Deja) Din punct de vedere pozițional cu Hristos: datorită lucrării lui Hristos, suntem, din punct de vedere pozițional, 100% neprihăniți în ochii lui Dumnezeu. Totuși, nu despre asta vorbește acest verset.

(Devenind) din punct de vedere al experienței cu Hristos, ar trebui să trăim vieți neprihănite acum, în umblarea noastră cu Dumnezeu și în efortul nostru de a deveni mai asemănători cu Hristos chiar acum.

Rezumat: Dreptatea înseamnă aici a umbla corect cu Dumnezeu, nu perfecțiunea fără păcat. Conform acestei definiții, da, credincioșii pot fi și ar trebui să fie drepți chiar acum.

Î: În Iacov 5:16, trebuie să facem o mărturisire publică detaliată a fiecărui păcat în fața altcuiva?

R: Nu te mărturisi cuiva care va bârfi sau cuiva care s-ar putea poticni din cauza a ceea ce împărtășești. Nu este nevoie să mărturisești fiecare detaliu sordid, ci să mărturisești ce ai făcut, de ce și cum te simți acum în legătură cu asta.

Î: În Iacov 5:16, cum trebuie să ne mărturisim păcatele altora astăzi?

R: Un creștin poate avea unul (sau mai mulți) „parteneri de responsabilitate” cărora să-și mărturisească păcatele și de la care se așteaptă să-i pună întrebări despre umblarea sa cu Hristos. Creștinul știe că i se vor pune întrebări. Alege pe cineva care este un credincios matur și care nu va fi ispitit auzind despre păcatul tău, nici nu va bârfi altora despre păcatul tău.

Î: În Iacov 5:16, dacă o creștină ar muri și ar uita să-I ceară lui Dumnezeu iertare pentru fiecare păcat în parte, ar ajunge totuși în Rai?

R: Da. Am fost iertați la cruce. Isus este Cel care ne oferă mijloacele iertării noastre, nu cuvintele noastre de mărturisire. Cu toate acestea, tot trebuie să ne mărturisim păcatele și să aducem înaintea lui Dumnezeu tot ce ne putem aminti.

Î: În Iacov 5:16, în ce sens este puternică rugăciunea unui om neprihănit?

R: Textul grecesc nu spune „ferventă”, ci pur și simplu „s-a rugat cu rugăciune”. Cuvântul grecesc pentru „puternică” aici, ischys, se referă la un lucru sau o persoană care are puterea de a face față unei sarcini. Alec Motyer spune că ar putea fi tradus ca „resurse neexploatate”.

Î: În Iacov 5:17-18 și Luca 4:25, este Ilie un exemplu de răbdare sau de perseverență? De ce?

R: Da, Ilie a fost un bun exemplu. Ilie s-a rugat să nu plouă timp de trei ani și jumătate și a dat dovadă de răbdare, chiar dacă regina voia să-l vâneze. Ilie a fost un exemplu curajos de credință în 1 Regi 18:19-36. Cu toate acestea, Ilie nu era perfect. El a fugit la o singură amenințare, în 1 Regi 19:3. Ilie era deprimat și temător după confruntarea cu profeții lui Baal, iar regina voia să-l omoare în 1 Regi 19:4-10. Ilie s-a autocompătimit în 1 Regi 19:10. Dar dacă Ilie, în ciuda deficiențelor sale grave, poate rămâne totuși un exemplu strălucitor de om neprihănit care se roagă, atunci și noi putem.

Î: În Iacov 5:19-20, poate un credincios adevărat să se abată vreodată de la adevăr? În ce fel este mântuit de la moarte cel care se întoarce de la rătăcire?

R: Da. Chiar și cei aleși pot fi înșelați, conform Matei 24:12,24. Chiar și credincioșii evlavioși pot cădea grav, așa cum a făcut David, și se pot abate de la adevăr; dar dacă sunt credincioși autentici, se vor întoarce. Biserica este multe lucruri, dar unul dintre ele ar trebui să fie un spital spiritual.

Î: În Iacov 5:20, Proverbe 10:12 și 1 Petru 4:8, cum faptul că salvăm sufletul unui păcătos de la moarte acoperă o mulțime de păcate?

R: Se spune că „acoperă” o mulțime de păcate, nu că „iartă” o mulțime de păcate. Sângele care acoperea altarul în Vechiul Testament nu aducea iertarea în sine, ci era un mijloc de „conectare” cu iertarea dată de Dumnezeu, mai târziu prin Isus Hristos, așa cum ne învață Evrei 10:1-4. A readuce pe cineva din rătăcire este aici un mijloc pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a aduce iertarea lui Hristos acelei persoane. Dar acest lucru poate avea un efect benefic și asupra celui care împărtășește. El poate vedea mai clar întunericul păcatului și lumina iubirii lui Dumnezeu. Este mult prea ușor să ne îndepărtăm de o dedicare deplină față de Dumnezeu, și trebuie să fim atenți la noi înșine. Dar trebuie să-i ajutăm și pe ceilalți credincioși să fie atenți la ei înșiși.

De asemenea, rețineți că nu se spune în mod specific că bătrânii ar trebui să facă acest lucru. „Oricine” care este credincios ar trebui să facă acest lucru.

Î: În Epistola lui Iacov, ce părere aveți despre afirmația că s-a găsit un osuar [cutie pentru oase] care conține oasele lui Iacov, fratele Domnului?

R: Oded Golan, comerciantul de antichități care a prezentat această descoperire, a prezentat și o tablă de piatră din secolul al VIII-lea î.Hr. referitoare la reparațiile templului, foarte asemănătoare cu relatarea despre Ioas din 2 Regi. El a fost arestat de poliția israeliană sub suspiciunea de falsificare de antichități și fraudă. Un grup de arheologi israelieni a hotărât că ambele sunt falsuri; textul recent fusese adăugat pe rămășițele de piatră antice. Testele de laborator arată că „patina de vechime care se presupune că acoperea inscripția antică fusese aplicată abia recent”, Christian News, 29 iulie 2003, p. 1, 24. Analiza microscopică a cutiei a arătat că inscripția nu prezenta același strat oxidativ de vechime ca restul cutiei. Daniel Eylon, un specialist în știința materialelor de la Universitatea din Dayton, a calificat falsificarea drept „evidentă”, conform USA Today,6/19/2003 , p. 8D.

Î: În Epistola lui Iacov, de ce ar trebui ca această carte să se afle în Biblie, având în vedere că Martin Luther avea o părere atât de proastă despre ea?

R: Luther nu a negat niciodată că Epistola lui Iacov ar trebui să se afle în Biblie. Cu toate acestea, în 1520, când a existat o neînțelegere între Luther și reformatorul Andreas Karlstadt, care predica atunci pe baza Epistolei lui Iacov, Luther a minimizat importanța acesteia, spunând că, în comparație cu scrierile lui Pavel, Epistola lui Iacov era o epistolă de paie. Luther nu a respins niciodată Epistola lui Iacov, dar a plasat-o chiar la sfârșitul Bibliei.

Minimizarea lui Luther nu este atât un comentariu asupra cărții lui Iacov, cât mai degrabă un comentariu asupra unor excese ale teologiei lui Luther. Luther ne-a comparat cu Hristos ca pe niște balegă acoperită de zăpadă. Prin natură suntem urâți, dar Hristos ne acoperă. Toate acestea sunt bune și adevărate. Cu toate acestea, Luther a omis faptul că Hristos desfășoară o lucrare de sfințire a noastră. Dumnezeu nu doar acoperă „gunoiul” nostru păcătos și ne face fără păcat în cer, ci El este chiar acum în procesul de a ne rafina ca pe aur.

Î: În Epistola lui Iacov, cum știm dacă ceea ce avem astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Există cel puțin două motive.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25 și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Iată scriitorii care au făcut referire la versete din Epistola lui Iacov.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează Iacov 4:6 (la fel ca 1 Petru 5:5b; Proverbe3:34 ) în 1 Clement, cap. 30, vol. 1, p. 13. În altă parte, el face, de asemenea, aluzie la Iacov.

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.), cap. 19, p. 149, face aluzie la Iacov 1:8.

„Păstorul lui Hermas” (c. 115-155 d.Hr.) citează jumătate din Iacov 4:12 în „Similitudinea 9”, cap. 23, p. 51. De asemenea, face referire la o parte din Iacov 5:19-20 în „Similitudinea 10”, cap. 4, p. 55

2 Clement (120-140 d.Hr.), capitolul 15, pagina 255, face aluzie la Iacov 2:19-25.

Irineu (182-188 d.Hr.) face referire la trei versete din Epistola lui Iacov.

¼ citat: Iacov2:23 Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 4, cap. 13.4, p. 478: „Avraam … și astfel a devenit «prietenul lui Dumnezeu». Dar Cuvântul lui Dumnezeu…” În Isaia 41:8b, Dumnezeu spune: „descendent al lui Avraam, prietenul Meu”.

¾ citat: Iacov 2:23b „și a fost numit prieten al lui Dumnezeu”. Această formulare se găsește doar în Iacov 2:23b. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 4, cap. 15.1, p. 481

Canonul Muratorian (c. 170-210 d.Hr.) nu îl menționează pe Iacov.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează Iacov 4:6 și 1 Petru 5:6 în *Stromata*, cartea 3, cap. 6, p. 390 și cartea 4, cap. 17, p. 428-429

Tertulian (198-220 d.Hr.) face aluzie la Iacov în *1:13 *. „Dar departe să fie gândul că Domnul ar părea să ispitească, ca și cum ar fi fie ignorant față de credința cuiva, fie dornic să o răstoarne.” *Despre rugăciune*, cap. 8, p. 684

Origen (225-254 d.Hr.) citează Iacov 4:17 în *De Principiis*, cartea 1, capitolul 3.6, p. 254

Tratatul anonim împotriva lui Novatian (254-256 d.Hr.) citează jumătate din Iacov 4:6, p. 661

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.) citează o parte din Iacov 1:13 în „Evanghelia după Luca”, p. 116. De asemenea, el citează jumătate din Iacov 1:13 în „O expunere a lui Luca 22, 46 etc.”, p. 119

După Niceea

½ În „Istoria bisericească” a lui Eusebiu (323-326 d.Hr.), cartea a II-a, capitolul 23, p. 128, se menționează că se spune că Iacov și Iuda ar fi scris epistolele care le poartă numele, deși acest lucru este contestat. „Părinții niceeni și post-niceeni”, seria a II-a, vol. 1, p. 128

Hilariu de Poitiers (355-367/368 d.Hr.) citează din Epistola lui Iacov

Atanasie (367 d.Hr.) nu face referire la niciun verset specific din Epistola lui Iacov, dar enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Epistola lui Iacov ca parte a Noului Testament. Ea citează integral versetul 1:1 din Epistola lui Iacov.

Sinodul de la Laodiceea (din Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) menționează Epistola lui Iacov în cadrul „Celor șapte epistole catolice ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda” în Predica 4.36, p. 28

Grigorie de Nazianzen (330-391 d.Hr.) face aluzie la Iacov

Amfilochie (-394 d.Hr.) în „Iambi ad Seleucum”

Didim cel Orb (398 d.Hr.) citează Iacov 1:12, 2:3 ca fiind scrise de Iacov. Comentariu la Zaharia 6, p. 129-130.

Didim cel Orb (398 d.Hr.) citează Iacov 1:27 ca fiind scris de Iacov. Comentariu la Zaharia 7, p. 138

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.) menționează cele patru Evanghelii, cele 14 epistole ale lui Pavel, Iacov, Petru, Ioan, Iuda, Faptele Apostolilor, Apocalipsa lui Ioan, Înțelepciunea lui Solomon și Sirach (= Ecleziasticul).

Rufinus (374-406 d.Hr.) se referă la Iacov ca la o Scriptură

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) citează ultima treime din Iacov 2:18 cu expresia „se spune”. Omilii la Evanghelia după Sfântul Ioan, Omilia 72 la Ioan 13:20, vol. 14, p. 267.

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) citează trei sferturi din Iacov 2:13 în „Omiliile la Filimon”, Omilia 3, versetul 25, vol. 13, p. 556

Cromatius (decedat în 407 d.Hr.)

Ieronim (373-420 d.Hr.)

Orosius/Hosius din Braga (414-418 d.Hr.)

Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.)

Ioan Casian (419-430 d.Hr.) citează jumătate din Iacov 1:12 în „Prima conferință a abatelui Isaac”, cap. 23, p. 395

Ioan Casian (419-430 d.Hr.) citează jumătate din Iacov 2:13 în „Prima conferință a starețului Isaac”, cap. 22, p. 395

Ioan Casian (419-430 d.Hr.) citează jumătate din Iacov 1:19 în „Prima conferință a starețului Nesteros”, cap. 9, p. 439

Ieronim (373-420 d.Hr.) analizează cărțile Noului Testament. El discută în mod specific fiecare dintre cele patru evanghelii, scrisorile lui Pavel către cele șapte biserici, Epistola către Evrei, precum și scrisorile lui Pavel către Timotei, Tit și Filimon. Ieronim analizează apoi Faptele Apostolilor. Apoi discută cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda. În cele din urmă, el analizează Apocalipsa lui Ioan. Scrisoarea 53, cap. 9, pp. 101-102.

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) îl menționează pe apostolul Iacov și face referire la trei sferturi din Iacov 2:13 în lucrarea „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 19, capitolul 26, pagina 419

Istoria ecleziastică a lui Socrate (c. 400-439 d.Hr.)

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Hesychius din Ierusalim (-450 d.Hr.) (mai târziu) face referire la Iacov 2:3

Eucherios (c. 424–455 d.Hr.) *Instructiones*

Speculum (secolul al V-lea)

Papa Leon I al Romei (440-461 d.Hr.)

Prosper din Aquitania (425-465 d.Hr.) face referire la Iacov 1:17 ca fiind scrisă de apostolul Iacov.

Ioan din Damasc (706-749 d.Hr.) „...șapte epistole catolice, și anume una a lui Iacov, două ale lui Petru, trei ale lui Ioan, una a lui Iuda...” Expunerea credinței ortodoxe, cartea 4, cap. 17, p. 90

Printre cărțile apocrife

Pseudo-Petru din Alexandria (306,285-311 d.Hr.) face aluzie la Iacov 3:2. „Faptele autentice ale lui Petru”, p. 258

3. Cele mai vechi manuscrise pe care le avem ale lui Iacov arată că există mici variații manuscrise, dar fără erori semnificative din punct de vedere teologic. Iată câteva dintre manuscrisele anterioare secolului al VIII-lea.

p20 (= papirusul Oxyrhynchus 1171), secolul al III-lea. Iacov 2:19-3:2; (6 din cele 96 de litere din 3:3); 3:4-9. O fotografie a acestui manuscris se găsește în „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, p. 96. Această carte menționează, de asemenea, că scrisul de mână al manuscrisului este foarte asemănător cu cel al manuscrisului P. Egerton 4 al cărții 2 Cronici și cu cel al manuscrisului p27 al Epistolei către Romani. Textul alexandrin

Secolul al III-lea – 1968 – „The Text of the New Testament” nu menționează 3:3.

Secolul al III-lea – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

p. 23 Urbana (începutul secolului al III-lea) (= papirusul Oxyrhynchus 1229) (Iacov1:10 -12, 15-18) O fotografie a acestuia se găsește în *The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts*, p. 102.

Începutul secolului al III-lea – 1968 – „The Text of the New Testament”.

p. 54 Secolele V-VI. (Iacov 2:16-18,2:21 ?;2:22 -26; 3:2-4) Este în concordanță cu Vaticanus, Sinaiticus și Ephraemi Rescriptus

Secolele al V-lea/al VI-lea – 1968 – Textul Noului Testament nu conține2:21 .

p74 (=Bodmer 17) Faptele Apostolilor 1:2-5,7-11,13-15,18-19,22-25; 2:2-4; 2:6-3:26; 4:2-6,8-27; 4:29-27:25; 27:27-28:31; Iacov 1:1-6,8-19,21-23,25,27; 2:1-3,5-15; 18-22, 25-26; 3:1,5-6,10-12,14,17-18; 4:8,11-14; 5:1-3, 7-9, 12-14, 19-20; 1 Petru 1:1-2, 7-8, 13, 19-20, 25; 2:6-7, 11-12, 18, 24; 3:4-5; 2 Petru 2:21; 3:4, 11, 16; 1 Ioan 1:1,6; 2:1-2,7,13-14,18-19,25-26; 3:1-2,8,14,19-20; 4:1,6-7,12,16-17; 5:3-4,9-10,17; 2 Ioan 1,6-7,13; 3 Ioan 6,12; Iuda 3,7,12,18,24 (sec. al VII-lea)

Secolul al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament conține Iacov 2:4 și 1 Petru 1:12

Secolul al VII-lea – 1975 – Aland et al., ediția a treia

Secolul al VI-lea – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită

p100 (= papirusul Oxyrhynchus 4449) Iacov3:13 –4:4; 4:9–5:1 (sec. al III-lea sau al IV-lea)

Vaticanus [B] (325-350 d.Hr.), Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) și Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.) conțin toate Epistola lui Iacov.

Coptă bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Manuscrisul italic ff (Corbiensis)

Italic s (Bobiensis) Iacov 1:1-2,10,16-3:5; 3:13-5:11; 5:19

Latină veche m (pseudo-Augustin) 1:19-20, 26-27; 2:13-17; 2:26; 3:1-8,13; 4:1,7,10-13; 5:1-3,5

Ephraemi Rescriptus (C) secolul al V-lea. Iacov 1:1-4:2

0166 Secolul al V-lea. Iacov 1:11

0173 Secolul al V-lea. Iacov 1:25-27

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Georgiană [Geo] din secolul al V-lea

Etiopică [Eth] din jurul anului 500 d.Hr.

Siriacă Peshitta [Syr P] 375-400 d.Hr.

Siriacă filoxeniană, 507/508 d.Hr.

Siriacă harcleană [Syr Her]

Siriacă palestiniană [Syr Pal] Iacov 1:1-12

Conform „New International Greek Testament Commentary” la Epistola lui Iacov, pp. 59-60, nu există texte din „familia occidentală” ale Epistolei lui Iacov, ci doar texte alexandrine și bizantine.

Alte mențiuni indică faptul că Canonul Muratorian (c. 170 d.Hr.) nu includea Epistola lui Iacov, Epistola către Evrei, 1 și 2 Petru, nici a treia epistolă a lui Ioan

A se vedea pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Epistolei lui Iacov.