Întrebare biblică din Iuda
Î: În Iuda 1, cine este Iuda?
R: Iuda este fratele lui Iacov. Au existat mai mulți Iacovi, dar Iacovul menționat aici și Iuda erau probabil frații vitregi ai lui Isus. Alte posibilități sunt apostolul Iuda (nu Iuda Iscarioteanul) și Iuda, un lider din Ierusalim care a fost trimis împreună cu Pavel, Barnaba și Sila în Faptele Apostolilor15:22 .
Î: În Iuda 1, care sunt asemănările și diferențele dintre această carte și 2 Petru?
R: Asemănări:
1. Slujitor al lui Isus Hristos în 2 Petru 1:1 și Iuda 1
2. Mântuirea comună în 2 Petru 1 și Iuda 3
3. „Iubiți” (de 4 ori în 2 Petru și de 3 ori în Iuda)
4. Utilizarea cuvântului grecesc neobișnuit (despotes) în 2 Petru 2:1 și Iuda 4.
5. Calomnia ființelor glorioase în 2 Petru 2:10 și Iuda 8
6. Sodoma și Gomora în 2 Petru 2:6-9 și Iuda 7
7. Judecata viitoare a lui Hristos în 2 Petru 3:7, 10, 12-14 și Iuda 13-15, 21
8. Finaluri similare: „atât acum, cât și până în ziua veșniciei. Amin” în 2 Petru3:18 , și „acum și pentru toată veșnicia. Amin” în Iuda 25
Diferențe:
1. În cazul în care există asemănări, 2 Petru oferă, în general, mai multe detalii, cu excepția ființelor glorioase.
2. Apostolul 2 Petru 1:1 față de fratele lui Iacov, Iuda 1
3. Har și pace prin cunoaștere (2 Petru 1:2) față de milă, pace și iubire (Iuda 2)
4. Lungime: 2 Petru este de două ori mai lung decât Iuda (937 de cuvinte față de 458 de cuvinte în greacă).
5. Subiecte suplimentare: de exemplu, 2 Petru 3:15-16 îl menționează pe Pavel.
6. Iuda folosește metafore foarte pitorești
7. 2 Petru conține exemple suplimentare cu Noe și câini.
8. Două referințe la cărțile apocrife în Iuda
9. Lupta pentru credință în Iuda față de evitarea corupției în 2 Petru.
10. Iuda 7,13 pune accentul pe eternitate, în timp ce 2 Petru 3:3-8,12 pune accentul pe timp.
11. În timp ce Epistola lui Iuda este foarte succintă, 2 Petru este scrisă într-un mod care îi ferește pe oameni de a crede în „calvinismul rigid”. Exemple sunt: „ne dorind ca cineva să piară, ci ca toți să ajungă la pocăință” (2 Petru 3:9), „negându-L pe Stăpânul care i-a răscumpărat” (2 Petru 2:1) și cei care scapă de corupția lumii și se încurcă din nou (2 Petru2:19 -22).
Rezumat: Diferențele și asemănările pot fi explicate prin faptul că sunt scrise de doi oameni cu stiluri oarecum diferite, care foarte probabil au discutat între ei și au scris în aceeași perioadă despre probleme similare, Petru scriind o epistolă mai extinsă.
Întrebare: Scepticul Bart Ehrman scrie: „Este greu de crezut că aceste două scrisori [Iacov și Iuda] ar fi putut fi scrise de doi țărani de clasă inferioară din Galileea, vorbitori de aramaică (al căror frate mai faimos [Iisus] nu se știe că ar fi fost capabil să scrie, cu atât mai puțin să compună un tratat complicat în greacă)”. Jesus, Interrupted, pp. 134-135
În altă parte, Ehrman scrie: „Avem câteva informații despre ce însemna să fii țăran din clasa inferioară în zonele rurale ale Palestinei în secolul I. Un lucru pe care îl însemna era că erai aproape sigur analfabet. Isus însuși era o excepție deosebită, în sensul că, evident, știa să citească (Luca4:16 -20), dar nu există nimic care să indice că știa să scrie… Câți știau să citească? Analfabetismul era răspândit în tot Imperiul Roman. În cele mai bune condiții, poate că 10 la sută din populație era oarecum alfabetizată. Iar acei 10 la sută ar fi fost clasele cu timp liber… Nimic din Evanghelii sau din Faptele Apostolilor nu indică faptul că urmașii lui Iisus știau să citească, cu atât mai puțin să scrie. De fapt, există o relatare în Faptele Apostolilor în care se spune că Petru și Ioan erau „neinstruiți” (Faptele Apostolilor4:13 ) – cuvântul antic pentru analfabet.” (Jesus, Interrupted, pp. 105-106). De asemenea, în Lost Christianities, p. 203.
R: Ehrman spune acest lucru deoarece nu crede că locuitorii Galileei ar fi vorbit greaca. Și asta în ciuda faptului că aveau greacă pe monedele lor și erau înconjurați pe trei laturi de regiuni vorbitoare de greacă. Există cel puțin patru argumente care indică faptul că Ehrman greșește.
1. Apropierea de Capernaum și Fenicia: Nazaretul, unde a crescut Isus, se afla la aproximativ 15 mile de Fenicia într-o direcție și la doar aproximativ 20 de mile de Capernaum, unde locuiau mulți vorbitori de greacă. Galileea era mărginită la vest, nord și est de regiuni vorbitoare de greacă. La est de Galileea se afla „Decapolis”, care în greacă înseamnă „zece orașe”. Demoniacul din Gerasa locuia în acea zonă. Turmele de porci erau crescute (și, prin urmare, consumate) de oamenii vorbitori de limba greacă care locuiau acolo. Isus a predicat acolo când a traversat Marea Galileei. Cu siguranță a vorbit în limba greacă când le-a predicat.
2. Monedele din Galileea: Citatul următor este preluat din lucrarea „Greco-Roman Culture and the Galilee of Jesus” de Mark A. Chancey (Cambridge University Press, 2005). Autorul afirmă că, analizând monedele din Galileea, „inscripțiile erau de obicei în limba greacă, deși câteva monede descoperite în Palestina prezintă inscripții în ebraică”. (p. 168) … „O altă caracteristică care diferenția monedele hasmoneene era utilizarea limitată a limbii grecești. Caractere și monograme grecești, ale căror semnificații sunt neclare, se regăsesc pe anumite monede ale lui Hyrcanus I. Majoritatea monedelor sale, însă, folosesc o scriere ebraică care era deja veche în timpul domniei sale;” (ibid., p. 169) … „cel puțin o monedă a lui Agrippa al II-lea a fost probabil bătută în Galileea, după cum o arată cuvântul grecesc «Tiberias», înconjurat de o coroană de flori, de pe reversul acesteia. Pe avers se găsesc imaginea unei ramuri de palmier și inscripția … [în greacă] «Regele Agrippa, Victoria Împăratului».” (ibid., p. 183)
3. Alfabetizarea în Imperiul Roman nu este relevantă: Ehrman uită că procentul de oameni din Imperiul Roman (Spania, Britania, Germania etc.) care nu știau să citească este irelevant; ceea ce contează este procentul de oameni educați dintre evreii din Iudeea și Galileea. Iudeii aveau un nivel de educație mult mai ridicat decât majoritatea celorlalte popoare din Imperiul Roman. Faptul că Sinedriul i-a acuzat pe Petru și Ioan că erau neinstruiți nu înseamnă că așa stăteau lucrurile.
4. Alfabetizarea în Palestina: Ca o notă marginală, la Deir Alla, în Valea Iordanului, arheologii au descoperit exercițiile de scriere ale unui elev în care era menționat de trei ori Balaam, fiul lui Beor. Acestea au fost datate prin radiocarbon la 800/760 î.Hr.
Î: În Iuda 3, a scris Iuda o altă scrisoare despre mântuirea noastră comună?
R: Iuda intenționa să scrie un anumit tip de scrisoare, dar apoi s-a răzgândit. Cuvântul grecesc tradus prin „a lupta cu stăruință” este cel de la care provine cuvântul nostru „agoniza”. Nu există dovezi, nici pro, nici contra, că Iuda ar fi scris o a doua scrisoare mai târziu. Dacă ar fi făcut-o, Dumnezeu nu era obligat să asigure păstrarea ei; Dumnezeu putea păstra orice scrisori dorea.
Mai mult, expresia de aici nu sugerează deloc că Iuda ar fi trebuit să scrie o a doua epistolă. Înseamnă pur și simplu că Iuda ar fi preferat să scrie, în schimb, despre cât de măreață era mântuirea noastră comună, și că Iuda regreta faptul că era nevoie de acest tip de epistolă.
Ca o notă marginală, atunci când îi criticăm (în mod corect și legitim) pe alți credincioși, așa cum a făcut Iuda, ar trebui să urmăm exemplul lui Iuda și să o facem cu îngrijorare și regret că situația este de așa natură încât este necesară mustrarea.
Î: În Iuda 3, în ce măsură ar trebui să ne limităm la a vorbi despre credință, față de a lupta pentru credință împotriva ereziilor?
R: Depinde într-adevăr de situația imediată și de cultura generală. Iuda a preferat să vorbească despre credință, dar a simțit nevoia urgentă de a schimba direcția, probabil pe baza a ceea ce auzise. Uneori trebuie să schimbăm urgent direcția și să abordăm învățăturile lupilor care atacă biserica. Când nu este o situație urgentă, ar trebui totuși să oferim o oarecare învățătură pentru a apăra turma. Dar, în general, în majoritatea cazurilor, ar trebui să fim ca Iuda și să preferăm să vorbim despre mântuirea noastră comună.
Î: În Iuda 4-10, cum au putut oamenii care erau desfrânați, se dedau poftelor nenaturale, corupeau trupul, petreceau împreună și urmau patimile neevlavioase să prindă o congregație nepregătită?
R: Oamenii pot face lucruri în secret. Iuda nu spune că aceștia făceau vreunul dintre aceste lucruri în timpul adunărilor de închinare. Mai degrabă, făceau aceste lucruri fără știrea celor din congregație, sau poate chiar au încercat să-i rătăcească pe câțiva dintre cei din congregație, și totuși erau încă tolerați. Mai rău încă, unii apostați care trebuie demascați sunt lideri în biserică.
Î: În Iuda 5, care a fost rostul salvării israeliților din Egipt și apoi al distrugerii majorității dintre ei?
R: Trei aspecte de luat în considerare în răspuns.
1) Oamenii puteau alege să meargă cu Moise sau nu. De fapt, o mulțime amestecată, incluzând și neisraeliți, a mers cu ei în Exodul 12:38.
2) Oamenii au pornit la drum dispuși să plece și să-L urmeze pe Dumnezeu și pe Moise, dar apoi s-au răzgândit și și-au dorit să se întoarcă în Egipt, conform Exodul 16:3.
3) Ar trebui să învățăm că, la fel ca ei, nu ne ajută cu nimic să pornim într-o direcție bună dacă ne abatem de la ea și vrem să ne întoarcem de unde am venit.
Î: În Iuda 6, cine sunt îngerii legați la care se referă Iuda?
R: Aceștia sunt îngerii căzuți, care sunt în prezent legați. Există trei puncte de vedere diferite.
1. Unii legați, alții liberi: Astăzi, unii demoni sunt legați, iar alții sunt liberi și fac rău pe pământ. Chiar și demonii liberi pe care i-a întâlnit Isus se temeau că El îi va arunca în Abis.
2. Toți sunt parțial legați: O altă opinie este că toți demonii sunt în prezent legați, dar chiar și legați pot influența oamenii. Așa cum spune cartea *Bible Difficulties and Seeming Contradictions* (p. 225-226) prin analogie: „O persoană poate fi închisă pe viață într-un penitenciar și totuși să i se acorde privilegiul de a se plimba în curtea închisorii sau chiar în afara acesteia, sub anumite condiții și restricții.” A se vedea „Christian Theology” de Millard J. Erickson, pp. 447-448, pentru mai multe detalii despre această perspectivă.
3. Combinație: Punctul meu de vedere este un hibrid al celor două. Demoni diferiți pot avea restricții diferite și grade diferite de libertate. În mod clar, Iuda spune că restricțiile unor demoni au fost sporite. Cu toate acestea, niciun demon nu poate încălca poruncile lui Hristos.
Î: În Iuda 6, îngerii legați sunt cei din Geneza 6, unde nefilimii erau descendenții unor ființe angelice și ai unor femei omenești?
R: Părerile sunt împărțite în această privință.
Da. Cartea apocrifă evreiască 1 Enoh, în prima și cea mai veche dintre cele cinci „cărți” ale sale, spune că așa era (1 Enoh 6). Unii creștini din primele veacuri aveau un mare respect pentru cartea 1 Enoh.
Nu. Aceasta s-ar putea referi la demoni care se răzvrătesc în general. Vezi „1001 de întrebări biblice cu răspunsuri”, p. 65, pentru mai multe detalii privind acest răspuns.
Indiferent de asta, aici este vorba despre mai mulți îngeri căzuți și nu se spune nimic despre ispitirea Evei de către Satana, așa cum crede falsa religie a Bisericii Unificării a reverendului Moon.
Î: Din Iuda 6-7, putem „deduce că îngerii au căzut ca urmare a unui act imoral de poftă nenaturală”, așa cum a învățat ereticul Rev. Moon în a cincea ediție (1977) a cărții „Principiul Divin”, pp. 71-72?
R: Nu. Iuda 5-7 oferă trei exemple: israeliții care au ieșit din Egipt (versetul 5), îngerii care și-au părăsit propria locuință (versetul 6) și Sodoma și Gomora (versetul 7). Iuda nu face nicio mențiune despre căderea omenirii.
Î: În Iuda 9, când s-a certat arhanghelul Mihail cu Satana cu privire la trupul lui Moise?
R: Scriptura nu precizează acest lucru, iar acest eveniment nu este menționat nicăieri altundeva în Scriptură. Iuda face referire la acest lucru pentru a sublinia un alt aspect, așa că, aparent, el a presupus că cititorii auziseră deja despre acest eveniment. Acest lucru a fost menționat în opera apocrifă „Înălțarea lui Moise”, numită și „Testamentul lui Moise”. Avem la dispoziție cea mai mare parte a operei „Înălțarea lui Moise”, cu excepția finalului, care probabil conținea această relatare.
Î: În Iuda 11, care este calea lui Cain?
R: Cain, fiul lui Adam și al Evei și ucigașul fratelui său Abel, este menționat în Geneza 4:1-24. Știm puține lucruri despre Cain, cu excepția unui fapt semnificativ: jertfa lui adusă Domnului era fără sânge și nu a fost acceptată de Dumnezeu. Atât astăzi, în unele biserici liberale, cât și pe vremuri, în religiile gnostice, oamenii au încercat să practice un „creștinism fără sânge”; un Isus al cărui sânge nu a plătit pentru păcatele noastre.
Î: În Iuda 11, de ce este menționat Balaam aici?
R: Balaam se deosebea de ceilalți doi prin faptul că nu a sfidat în mod deschis autoritatea lui Dumnezeu. Balaam încă Îi aducea cinste lui Dumnezeu. Dar Balaam a văzut că a fi profet era o sursă de bogăție. Tot ce credea Balaam că trebuie să facă era să încerce să pășească pe linia subțire a a fi cât mai departe de voia lui Dumnezeu, fără a merge prea departe în neascultarea față de Dumnezeu.
Î: În Iuda 11, de ce este menționat aici Core?
R: Korah a fost un levit menționat în Numeri 16:1-38. El și aliații săi erau nemulțumiți de Moise, acuzându-l că încearcă să „se numească singur stăpân peste noi” (Numeri 16:13), și erau nemulțumiți de faptul că Aaron era marele preot care aducea jertfele. Korah a convins 250 de bărbați, plus alții, să se răzvrătească împotriva conducerii lui Dumnezeu. Moise nu s-a luptat cu Korah, ci a lăsat problema în seama lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut ca pământul să se deschidă și să înghită corturile și familiile lui Korah și ale conducătorilor rebeli. Apoi, Dumnezeu a făcut să iasă foc care i-a mistuit pe ceilalți 250 de bărbați. Punctul comun între Cain, Balaam și Korah este faptul că au refuzat să se supună autorității lui Dumnezeu.
Î: În Iuda 12, ce sunt norii fără apă?
R: Pentru un pământ uscat, sunt lucruri mari, care par importante, care promit mult, dar nu dau nimic. Fac mare spectacol, dar apoi vântul le alungă.
Î: În Iuda 12, ce sunt copacii fără rod din toamnă, morți de două ori?
R: Ar putea însemna copaci cu adevărat morți sau copaci uciși de două ori. Indiferent de asta, mulți copaci par morți toamna, când frunzele lor au căzut, iar majoritatea fructelor vor apărea abia anul viitor. Dar aceștia sunt copaci care sunt cu adevărat morți, care nu vor înflori și nu vor da fructe niciodată. Vârful lor pare mort, ca al copacilor în stare de repaus, fără frunze. Dar, întrucât sunt dezrădăcinați, rădăcinile, ramurile și întregul copac sunt morți, de sus până jos.
Pentru o persoană, aceasta s-ar putea referi la a doua moarte din Apocalipsa 21:8, sau la cei care L-au cunoscut pe Hristos, dar au căzut mai târziu în apostazie, conform Evrei 6:4-8 și 2 Petru 2:20-22.
Î: În Iuda 13, de ce se menționează valurile sălbatice ale mării?
R: Valurile sălbatice ale mării au o putere imensă. Deși puterea poate fi adesea folosită în scopuri bune, cum ar fi o moară pe un râu, această putere nu va fi controlată de nimic. Apa se mișcă violent înainte și înapoi, producând doar spumă. Nu numai că puterea este inutilă, dar este, de fapt, distructivă.
Î: În Iuda 13, de ce se menționează stelele rătăcitoare?
R: Imaginea unei stele rătăcitoare se referă la una dintre cele șase sau șapte stele care nu-și păstrează locul stabilit printre celelalte stele, ci rătăcește pe cer oriunde dorește. Astăzi le numim planete. Dacă ai folosi o stea rătăcitoare ca ajutor de navigație, te-ai rătăci la fel de mult pe cât pare să fie steaua rătăcitoare.
Î: În Iuda 14, despre care Enoh este vorba?
R: Nu este vorba de Enoh, fiul lui Cain din Geneza 4:17. Ci este vorba de Enoh, descendent al lui Set și al șaptelea din linia lui Adam, menționat în Geneza 5:21-24. Acesta este același Enoh care a umblat cu Dumnezeu și pe care Dumnezeu l-a luat în ceruri. Enoh din Geneza 4:17, fiul lui Cain și al treilea din linia lui Adam, este o altă persoană.
Î: În Iuda 14-15, de ce l-a citat Iuda din Cartea pseudo-apocrifă a lui Enoh I ca fiind adevărată?
R: Pentru că acest verset este adevărat, deși există erori în alte părți din 1 Enoh, care era cunoscută înainte de anul 110 î.Hr. Patru puncte de luat în considerare în răspuns.
1. Deși citatul se găsește în 1 Enoh, nu este sigur că Iuda a citat direct din cartea 1 Enoh. Deși cuvintele sunt aproape identice, ele ar fi putut proveni dintr-o sursă comună. Sursa comună ar fi putut fi o carte care conținea această profeție adevărată, sau sursa comună ar fi putut fi Dumnezeu Însuși.
2. Cartea 1 Enoch a suferit modificări. Deși cartea este precreștină, unii consideră că acest citat a fost inserat după ce a fost scrisă Epistola lui Iuda și înainte de secolul al XV-lea de către un călugăr rătăcit. Decideți singuri; iată citatul din Manuscrisul de la Marea Moartă 4Q204; observați lacunele. „… miriadele sfinților săi … carne pentru toți cei … aroganți și răi …” (Acest citat este din „Manuscrisele de la Marea Moartă”, traduse de Florentino García Martínez; publicate inițial în spaniolă sub titlul „Textos de Qumrán”).
3. Nu este improbabil ca Iuda să fi citat din Cartea lui 1 Enoh, și asta este în regulă. Cartea lui 1 Enoh a avut cel puțin cinci autori diferiți, iar acest verset provine din prima și cea mai veche parte a ei. Cartea lui 1 Enoh este un amestec de adevăr și eroare, iar Dumnezeu ar fi putut să-l determine pe Iuda să citeze în mod deliberat un adevăr de acolo, astfel încât această profeție adevărată de la Dumnezeu să nu fie păstrată doar în surse extrabiblice.
4. Chiar dacă 1 Enoch conține cel puțin un adevăr divin, asta nu înseamnă că ar fi trebuit să facă parte din Scriptură. Nu este suficient ca o carte să fi păstrat câteva cuvinte de la Dumnezeu; ea trebuie să fie în întregime ceea ce Dumnezeu dorește să se regăsească în Scriptură. Scrierile lui Wesley, Luther și Calvin conțin, de asemenea, o mare parte din adevărul lui Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că vreuna dintre ele este fără eroare, iar ei înșiși s-ar fi opus ca scrierile lor să fie considerate parte din Scriptură.
Pe scurt, așa cum a spus Hank Hanegraaff în emisiunea radio „Bible Answer Man” de pe10/29/1997 : cartea 1 Enoch era foarte respectată. A fi foarte respectată înseamnă că conține multe adevăruri, dar nu înseamnă că este inspirată divin. Pot spune că Isus va veni din nou. Este adevărat, dar asta nu înseamnă că sunt inspirat divin.
Î: În Iuda 14-15, având în vedere că Iuda [se presupune că] a primit inspirație din cartea neinspirată 1 Enoh 1:9, cum pot creștinii să-l critice pe Joseph Smith pentru că a primit inspirație din Cartea Egipteană a Morților, de origine păgână, atunci când Joseph Smith a scris Cartea lui Avraam din religia mormonă?
R: Cartea lui 1 Enoh este o carte evreiască extrabiblică, de origine compozită, conținând un amestec de adevăr și eroare. Citatul lui Iuda corespunde unui verset din Cartea lui 1 Enoh. Nimic nu exclude posibilitatea ca Enoh să fi spus efectiv acest lucru.
În schimb, mulți au demonstrat că sulul pe care Joseph Smith a pretins în mod fraudulos că l-a tradus pentru a scrie Cartea lui Avraam mormonă era o carte păgână și idolatră.
În rezumat:
1. Nu se poate dovedi (nici infirma) că Iuda a copiat acest verset din Enoh.
2. Chiar dacă Iuda ar fi preluat acest verset din Cartea lui Enoh I, aceasta este o carte compusă și ar putea conține fragmente de profeții de inspirație divină.
3. În contrast puternic, traducerea falsă a lui Joseph Smith a fost realizată dintr-o carte dedicată idolilor, o „Carte a morților” egipteană.
Mai multe informații despre Joseph Smith și Cartea lui Avraam a mormonilor
Informații generale despre cartea evreiască 1 Enoch:
1 Enoh este o carte compusă, cu cinci părți scrise în diferite perioade de către diverși autori. Citatul în cauză provine din prima și cea mai veche parte. Cu toate acestea, este posibil ca citatul să fi fost adăugat ulterior. Cea mai veche copie pe care o avem este un fragment din Manuscrisele de la Marea Moartă. Totuși, cea mai veche copie care conține acest citat datează din secolul al XV-lea și provine din Etiopia. Ea conține o parte de adevăr, dar prezintă și aspecte mitologice, cu toate discuțiile despre diverși îngeri și demoni. Cartea lui 1 Enoch nu este pierdută pentru lumea modernă.
Contextul privind Cartea egipteană a morților:
„Cartea morților” egipteană probabil că nu era citită prea des. Mai degrabă, scopul ei era să fie îngropată alături de persoana decedată înstărită, pentru a acționa ca un talisman magic menit să-i ușureze intrarea în viața de apoi. Existau tot atâtea variante ale Cărții Morților câte exemplare existau, deoarece fiecare conținea numele defunctului. Mulți au tradus fragmentul propriu-zis pe care Joseph Smith l-ar fi folosit pentru a traduce, se presupune, Cartea lui Avraam. Dintr-o sursă mormonă, puteți citi traducerea în lucrarea „The Message of the Joseph Smith Papyri” de Hugh Nibley (Deseret Book, 1975). Pentru surse nemormone, puteți citi „The Changing World of Mormonism” de Jerald și Sandra Tanner (Moody Press, 1981), p. 360, sau „The Book of Abraham Papyrus Found”, p. 14. Toate cele trei traduceri sunt, în esență, identice.
Informații generale despre Cartea lui Avraam a mormonilor:
Potrivit lui Joseph Smith, Cartea lui Avraam din tradiția mormonă ar fi fost scrisă de Avraam despre călătoriile sale în Egipt. Joseph Smith a susținut că aceasta a fost scrisă în aceeași limbă ca și Cartea lui Mormon și că el însuși a tradus-o cu ajutor supranatural. Mormonii din Salt Lake City (LDS) au patru scripturi, iar una dintre ele, „Perla de mare preț”, conține „Cartea lui Avraam” ca una dintre cărțile sale. Cartea lui Avraam 1:21-26 este singura bază scripturală mormonă pentru doctrina anti-negri a mormonilor. Această doctrină susținea că negrii nu ar putea deține niciodată preoția supremă. Această doctrină a fost modificată de Biserica Mormonă în 1978.
Contextul afirmației lui Joseph Smith:
1. Joseph Smith a susținut că a „tradus” sulurile din „Perla de mare preț”, p. 29.
2. Trei dintre cele patru exemplare originale în limba engleză aveau caracterele egiptene alături de textul în engleză.
3. Cele trei imagini se potrivesc
4. Cel mai elocvent dintre toate este faptul că Joseph Smith a scris o carte, „Alfabetul și gramatica egipteană”, în care se presupune că a încercat să-i învețe pe alții falsul său egiptean.
5. Smith a tradus, în medie, peste 100 de cuvinte pe hieroglifă egipteană, când ar fi trebuit să fie unul sau două cuvinte pe hieroglifă.
6. Nimeni nu l-a demascat pe Joseph Smith în această fraudă la acea vreme, deoarece nu exista nimeni în America la acea vreme care să poată citi egipteana antică.
În rezumat: Mormoni au ca parte a scripturii o traducere falsă a unei cărți idolatre și păgâne. Deși unii dintre ei au observat o asemănare între situația lor și versetul din Iuda 14, care se regăsește în 1 Enoh, situația este total diferită deoarece:
1. Chiar dacă Iuda ar fi citat din cartea 1 Enoh, aceasta nu este o carte idolatră și ocultă. Este o carte iudaică care conține un amestec de adevăr și eroare.
2. Nu se poate stabili dacă Iuda a citat efectiv din cartea 1 Enoh. Este posibil ca aceștia să fi avut o sursă comună, sau acest fragment ar fi putut fi adăugat la 1 Enoh înainte de secolul al XV-lea de către un călugăr rătăcit.
R: Cuvântul grecesc de aici, hyperonka, înseamnă literalmente „umflat” sau „pufnit”. Este folosit în ambele versete, iar a rosti astfel de cuvinte „pufnite” înseamnă a face afirmații exagerate despre propria importanță și utilitate. Oamenii de astăzi pot crede că ceilalți îi vor aprecia mai mult dacă fac afirmații neadevărate sau exagerate despre ei înșiși. Prima lor greșeală este să creadă că ceilalți îi vor crede. Odată ce credibilitatea este pierdută, este greu să o recâștigi.
Î: În Iuda 21, având în vedere că nu ne putem pierde mântuirea, cum și de ce ne păstrăm în dragostea lui Dumnezeu?
R: Unii creștini autentici cred că oamenii își pot pierde mântuirea. Alții nu cred acest lucru. Indiferent de asta, toți pot fi de acord că, la fel cum un copil poate face lucruri care îi aduc lacrimi atât părinților, cât și lui însuși, și noi putem face lucruri care îi frâng inima lui Dumnezeu. La fel cum un copil poate dori să fugă de acasă, noi, asemenea lui Iona, putem încerca să fugim de Dumnezeu. Chiar și creștinii pot fi implicați într-o sectă sau se pot îndepărta de credință. Cu toate acestea, dacă vor ajunge în cer, vor persevera și se vor întoarce.
Î: În Iuda 22, care sunt cele șapte porunci date credincioșilor?
R: Există șapte porunci.
Iuda 3 Luptați cu stăruință pentru credință
Iuda 17 Amintiți-vă învățăturile și mai ales avertismentele apostolilor.
Iuda 20 Zidiți-vă în credința voastră cea sfântă
Iuda 20 Rugați-vă în Duhul Sfânt
Iuda 21 Păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu
Iuda 21 Așteptați mila Domnului nostru Iisus Hristos, care vă va aduce viața veșnică
Iuda 22-23 Arătați milă celor care se îndoiesc, salvați-i pe alții smulgându-i din foc, iar altora arătați-le milă amestecată cu teamă.
Î: În Iuda 23, ce înseamnă să smulgi pe cineva din foc?
R: Aceasta sună similar cu Amos 4:11, unde israeliții erau descriși ca „o cărbune smuls din foc”. Marele preot Iosua era, de asemenea, „un cărbune smuls din foc” în Zaharia 3:2. Când o bucată de lemn a început deja să ardă în foc, a o smulge înseamnă a o scoate din foc, astfel încât să nu ardă complet. În mod similar, vrem să împărtășim Evanghelia cu păcătoșii, astfel încât aceștia să poată auzi Evanghelia prin cuvintele noastre, iar Dumnezeu, prin noi, să-i poată smulge din focul iadului. Nu putem înlocui crucea, dar putem juca un rol important în transmiterea mesajului crucii pentru a-i conduce pe oameni la Hristos.
Î: În Epistola lui Iuda, de unde știm că această carte a fost scrisă de Iuda?
R: Autorul a spus că el era Iuda, iar aceasta este singura dovadă pe care o avem, fie ea în favoarea sau împotriva acestei afirmații.
Î: În Epistola lui Iuda, de unde știm că textul scriptural de astăzi este o păstrare fidelă a ceea ce a fost scris inițial?
R: Există cel puțin patru motive.
1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; și Matei 24:35.
2. Mărturia Bisericii primare. Iată scriitorii care au făcut referire la versetele din Iuda. Din cele 25 de versete ale epistolei lui Iuda, scriitorii din perioada pre-niceeană au citat sau au făcut aluzie la fiecare verset în parte, cu excepția a șapte (6 versete plus 2 jumătăți de verset). Acestea sunt Iuda 2, 18, 20-22a, 23b-25.
Irineu (182-188 d.Hr.) Iuda 3 „credința care ne-a fost transmisă” – Fragmentul 36 al lui Irineu, p. 574. În limba greacă, versetul 3 din Epistola lui Iuda conține „sfinții” în loc de „noi”, dar, cu excepția acestui aspect, formularea este exact aceeași. Această formulare se găsește numai în Iuda 3.
Irineu (182-188 d.Hr.) face aluzie la Iuda 7, menționând Sodoma și Gomora din zilele lui Lot, ca exemplu al judecății drepte a lui Dumnezeu. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 4, cap. 36.4, p. 516. Conceptul conform căruia Sodoma și Gomora constituie un exemplu se regăsește în Biblie doar în Iuda 7 și 2 Petru 2:6.
Canonul Muratorian (190-217 d.Hr.): „Ioan a scris Apocalipsa. Două epistole aparținând lui Ioan sau purtând numele lui Ioan. Epistola lui Iuda.” ANF, vol. 5, p. 603.
Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează Iuda 5,6 ca fiind scrisă de Iuda. „Instructorul”, cartea 3, capitolul 8, p. 282
Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) citează o parte din Iuda 19, 22b, 23a, „Stromata”, cartea 6, capitolul 8, p. 495
Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) se referă la Iuda 8-17 ca fiind „profeția lui Iuda”. Stromata, cartea 3, cap. 2, p. 383
Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează Iuda 1,4-14,19 ca fiind scris de Iuda, în fragmente din Cassiodorus, p. 573.
Tertulian (198-220 d.Hr.) menționează scrisoarea apostolului Iuda în „Despre îmbrăcămintea femeilor”, cartea 1, p. 16.
Tertulian (198-220 d.Hr.) face aluzie la Iuda 23 în lucrarea „Despre modestie”, capitolul 18, p. 94. „… refuzată păcătoșilor, în special celor care fuseseră «pângăriți de trup»”,
Origen (225-254 d.Hr.), discutând despre cărțile scripturale, citează Iuda 1 ca fiind scrisă de Iuda. Comentariul lui Origen la Matei, cartea 10, capitolul 17, p. 424. De asemenea, el citează o parte din Iuda 1 ca fiind scrisă de Iuda în comentariul său la Matei, cartea 13, capitolul 27, p. 491.
Origen (225-254 d.Hr.) citează aproximativ trei sferturi din Iuda 8. Comentariul lui Origen la Matei, cartea 10, capitolul 24, p. 430
Tratatul anonim împotriva lui Novatian (254-256 d.Hr.), capitolul 16, p. 662, citează versetele 14 și 15 din Epistola lui Iuda
După Niceea
(jumătate) „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu (323-326 d.Hr.), cartea 2, capitolul 23, p. 128, menționează că se spune că Iacov și Iuda ar fi scris epistolele care le poartă numele, deși acest lucru este contestat. „Părinții niceni și post-niceni”, seria a doua, vol. 1, p. 128
Atanasie (367 d.Hr.) nu face referire la niciun verset specific din Iuda, dar enumeră cărțile Noului Testament, inclusiv Iuda, în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552
„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează cartea lui Iuda ca parte a Noului Testament. Ea citează integral versetul 1 din Iuda.
Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) menționează Epistola lui Iuda în cadrul „Celor șapte epistole catolice ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda” în Predica 4.36, p. 28
Didim cel Orb (398 d.Hr.) face referire la Iuda 4,19. Cu toate acestea, el respinge cartea lui Iuda ca fiind Scriptură, deoarece aceasta citează cărți apocrife.
Schismaticul Lucifer din Cagliari, Sardinia (361–c. 399 d.Hr.) face referire la Iuda 1, 3, 4, 5, 8, 12
Epifanie din Salamina (360–403 d.Hr.) face referire la Iuda 8
Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.) menționează cele patru Evanghelii, cele 14 epistole ale lui Pavel, Iacov, Petru, Ioan, Iuda, Faptele Apostolilor, Apocalipsa lui Ioan, Înțelepciunea lui Solomon și Sirach (= Ecleziasticul).
Ieronim (373-420 d.Hr.) face referire la Iuda 8,23
Ieronim (373-420 d.Hr.) menționează pe nume „Noul Testament”, Matei, Marcu, Luca și Ioan ca fiind „echipa de patru a Domnului”, cele șapte epistole ale lui Pavel către biserici, Epistola către Evrei, Epistolele către Timotei, Tit și Filimon, Faptele Apostolilor, cele șapte epistole ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda, precum și Apocalipsa lui Ioan, toate menționate în scrisoarea 53, capitolul 9, paginile 101-102.
Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) face referire la Iuda 1,19
Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) citează Iuda 19 în *Despre Botez, Împotriva donatiștilor*, cap. 50, p. 651
Augustin din Hippo citează Iuda 24 ca fiind scris de apostolul Iuda în „Despre mustrare și har”, cap. 10, p. 475 (vol. 5). De asemenea, în „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 18, cap. 38, p. 383
Ioan Casian (419-430 d.Hr.) citează Iuda 5 ca fiind scris de apostol în „Cele șapte cărți”, cartea 5.9, p. 586
Ioan Casian menționează unul dintre apostoli și citează Iuda 6 în „A doua conferință a abatelui Serenus”, cap. 8, p. 378
Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.) face referire la Iuda 4, 5, 19
3. Mărturii ale ereticilor și ale altor scriitori
Ereticul Priscilian (385 d.Hr.) face referire la Iuda 8.
4. Cele mai vechi manuscrise ale Epistolei lui Iuda pe care le avem arată că există mici variații manuscrise, dar fără erori semnificative din punct de vedere teologic.
p. 72 Papirusurile Bodmer 7 și 8: 1 Petru 1:1-5:14, 2 Petru 1:1-3:18 și Iuda 1-25. (c. 300 d.Hr.) O fotografie a unei părți din acest manuscris (care prezintă 2 Petru 1:16-2:2) se găsește în *The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts*, p. 468. Se menționează că scrisul este realizat „într-un stil documentar”.
p74 (=Bodmer 17) Faptele Apostolilor 1:2-5,7-11,13-15,18-19,22-25; 2:2-4; 2:6-3:26; 4:2-6,8-27; 4:29-27:25; 27:27-28:31; Iacov 1:1-6,8-19,21-23,25,27; 2:1-3,5-15,18-22,25-26; 3:1,5-6,10-12,14,17-18; 4:8,11-14; 5:1-3,7-9,12-14,19-20; 1 Petru 1:1-2,7-8,13,19-20,25; 2:6-7,11-12,18,24; 3:4-5; 2 Petru 2:21; 3:4,11,16; 1 Ioan 1:1,6; 2:1-2,7,13-14,18-19,25-26; 3:1-2,8,14,19-20; 4:1, 6-7, 12, 16-17; 5:3-4, 9-10, 17; 2 Ioan 1, 6-7, 13; 3 Ioan 6, 12; Iuda 3, 7, 12, 18, 24 (sec. al VII-lea)
Secolul al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament conține Iacov 2:4 și 1 Petru 1:12
Secolul al VII-lea – 1975 – Aland et al., ediția a treia
Secolul al VI-lea – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită
p. 78 (= papirusul Oxyrhynchus 2684) c. 300 d.Hr. Iuda 4-5, 7-8. „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, p. 602, indică faptul că acesta nu este un text foarte fiabil. „În patru versete, acesta conține două citiri unice și trei citiri rare, toate fiind în contradicție cu cea mai veche mărturie [p. 72].” (citat din Grenfell și Hunt, Oxyrhynchus Papyrus, 34:4) Mai vechi nu înseamnă întotdeauna mai bun.
Versiunea siriacă Peshitto nu conține Epistola lui Iuda.
Manuscrisul Sinaiticus [Si] (340-350 d.Hr.) conține întreaga epistolă a lui Iuda
Vaticanus [B] (325-350 d.Hr.) și Alexandrinus [A] (c. 450 d.Hr.) conțin întreaga Epistolă a lui Iuda.
Coptă bohairică [Boh] secolele III/IV
Coptă sahidică [Sah] secolele III/IV
Siriaca filoxeniană [SyrPh] 507/508 d.Hr.
Efraem Rescriptus [C] secolul al V-lea
Armenă [Arm] din secolul al V-lea
Siriană harcleană [SyrH] 616 d.Hr.
Georgiană [Geo] din secolul al V-lea
Etiopică [Eth] din cca. 500 d.Hr.
Consultați www.BibleQuery.org/Jude Manuscripts.html pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale lui Iuda.