< Întrebare biblică din Epistola către Romani

Î: În Epistola către Romani, de ce a scris Pavel această carte?

R: În general, Pavel întâlnise (sau înființase) bisericile cărora le scria, dar Epistola către Romani este o excepție. Fără îndoială, Pavel cunoștea câteva persoane, dar nu fusese niciodată la Roma. În cele din urmă, Pavel a scris Epistola către Romani pentru că Dumnezeu a vrut acest lucru. Dar Pavel a slujit ca apostol nu doar pentru bisericile pe care le-a înființat, ci a fost un apostol al lui Hristos pentru toți credincioșii. Epistola către Romani este considerată, în general, cea mai logică și mai bine organizată carte a unui autor bine organizat, care scria, de obicei, în mod logic.

Pavel a dorit să le scrie înainte de a-i vizita și să le prezinte, în detaliu, ce este Evanghelia, de ce avem nevoie de ea și cum funcționează. De asemenea, a dorit să explice mântuirea în contextul iudeilor și al neamurilor.

Î: Care este schița generală a cărții Romani?

R: Iată o schiță.

Romani 1:1-17 Mesajul urgent al lui Pavel

Rom1:18-3:20 Condamnarea noastră

- Rom1:18 : mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului grav, care se agravează și este mortal

- Romani 2-3:20 Atât iudeii, cât și neamurile sunt fără scuză, fiind responsabili pentru vina lor

Rom3:21 -5: Justificarea noastră

- Rom 3:21-31 Hristos ne-a îndreptățit, nu faptele noastre

- Rom 4 Avraam: îndreptățit prin credință

- Rom 5 Moartea lui Hristos ne-a adus îndreptățirea

Romani 6-8 Sfințirea noastră

- Rom 6 Am fost declarați morți față de păcat

- Romani 7: Lupta noastră continuă pentru sfințire

- Romani 8 Duhul Sfânt: puterea pentru o viață sfântă

Romani 9-11 Alegerea suverană a lui Dumnezeu în ceea ce privește Israelul și pe noi

- Rom 9 Alegerea trecută a lui Dumnezeu față de Israel

- Romani 10 Alegerea lui Dumnezeu astăzi

- Romani 11 Împlinirea alegerii viitoare a lui Dumnezeu pentru Israel

Romani 12-16 Trăirea mântuirii noastre

- Rom 12 O viață consacrată în slujba lui Dumnezeu și a celorlalți

- Rom 13 O viață plină de supunere

- Romani 14 Primirea celor slabi în credință

- - Fără a-i judeca sau a-i pune piedică, ci așa cum ar face Hristos

- Rom 15:14-16:27 Planurile viitoare ale lui Pavel și aprecierea față de ceilalți

Î: În Romani, care este diferența dintre o epistolă și o scrisoare?

R: O epistolă, de la cuvântul grecesc epistole, este un tip de scrisoare destinată să fie citită și difuzată public.

Î: În Epistola către Romani, când a murit Pavel?

R: Se acceptă în general că Pavel a murit sub domnia lui Nero, adică în timpul persecuției din anul 67 d.Hr. Astfel, el a scris totul în decurs de aproximativ 34 de ani după moartea lui Isus.

Nu cunoaștem vârsta exactă a lui Pavel, dar în Faptele Apostolilor 7:58, Saul din Tars era un tânăr, iar în Filimon 9, Pavel era un bătrân.

Î: În Romani 1:4, întrucât Isus a fost declarat Fiul lui Dumnezeu, era El Fiul lui Dumnezeu și înainte?

R: Da. O persoană poate fi ceva înainte de a fi declarată astfel în fața lumii. Isus este Fiul lui Dumnezeu în două moduri distincte.

Înainte de începutul timpurilor, Isus a fost născut (nu creat) din Tatăl. Nu a existat niciodată un moment în care Isus să nu fi fost Fiul lui Dumnezeu.

Pe pământ, Isus a fost conceput asexual de Fecioara Maria. Materialul genetic care nu provenea de la Maria (cromozomul Y etc.) a fost creat în mod miraculos de Dumnezeu Tatăl.

Așadar, deși Isus a fost întotdeauna Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu a așteptat până când Isus s-a născut pe pământ pentru a declara acest lucru omenirii.

Deci, este Isus egal cu Dumnezeu Tatăl sau subordonat lui Dumnezeu Tatăl? Să facem mai întâi un ocol și să răspundem la o întrebare mai simplă; apoi vom folosi acel răspuns pentru a reveni la această întrebare. Pe pământ, fiul tău mic este egal cu tine sau subordonat ție? Dacă spui că nu este egal cu tine, acesta este răspunsul greșit din două motive. Dacă ar avea loc un dezastru natural și doar unul dintre voi ar putea supraviețui, ai alege să te salvezi pe tine însuți pentru că fiul tău nu este atât de important pe cât (crezi tu) că ești tu? Dacă fiul tău este mai prejos decât tine, atunci, urmând aceeași logică, tatăl tău este mai mare decât tine? Tatăl lui a fost mai mare decât el? Și tatăl acestuia? Atunci stră-străbunicul tău a fost Superman? Nu, fiul tău nu este în niciun caz mai prejos decât tine sau inegal cu tine. Dar fiul tău îți ascultă poruncile (cel puțin, sperăm, în majoritatea cazurilor)? Sau tu îi asculți poruncile și te supui fiului tău? Sunt sigur că este prima variantă, și nu a doua. Tu și fiul tău aveți roluri diferite, cel puțin până când el crește și are copii. În mod similar, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt egali în natură, glorie și cinste. Dar ei diferă în ceea ce privește rolul și rangul. Pe pământ, Isus s-a supus (Evrei 5:7) și a învățat ascultarea (Evrei 5:8). Dar chiar și acum Tatăl poate fi numit „Dumnezeul lui Isus Hristos” în Efeseni 1:3. (Din păcate, unii creștini, precum Augustin din Hippo și Ambrozie din Milano, nu ar fi de acord cu acest ultim punct.)

Î: În Romani 1:7 și 1 Corinteni 1:3, având în vedere că cuvântul grecesc „kai” poate însemna atât „chiar”, cât și „și”, înseamnă oare că Isus este Dumnezeu Tatăl, așa cum învață sabellienii, modaliștii și unii (dar nu toți) penticostali unitarieni?

R: Nu. Să analizăm acest lucru în mod obiectiv.

1. Toți sunt de acord că „și” este sensul principal al cuvântului grecesc kai, dar uneori acesta înseamnă „chiar și”.

2. Nu poți dovedi unitarismul, Trinitatea sau orice altă doctrină pe baza unui cuvânt care ar putea fi tradus în ambele sensuri.

3. În acest capitol din Romani, Isus este deosebit de Dumnezeu Tatăl în Romani 1:9. Isus nu este un orfan și nici un Fiu fără Tată.

4. Isus este, de asemenea, distins de Tatăl în multe pasaje din Scriptură, inclusiv, dar fără a se limita la, Efeseni 1:3, 17; Matei 3:16-17; 12:18; Marcu 10:38-40; Luca 3:21-22; Ioan 1:1, 33; 6:38; 14:16, 26, 28, 31; 5:26; 6:28; 7:5; Faptele Apostolilor 5:31-32; 1 Corinteni 11:3; 15:25-28; Evrei 1:9; 5:7-8. La botezul lui Isus, acesta nu practica ventrilocismul.

Sabellianismul nu pare să fi avut mulți adepți, cu excepția unei scurte perioade la Roma. Iată câteva dintre învățăturile creștinilor din perioada pre-niceană, conform cărora Tatăl și Fiul sunt distincți, dar nu învățau că sunt separați.

Atenagora (177 d.Hr.) spune că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au o distincție în unitate. „O pledoarie pentru creștini”, cap. 12, p. 134

Atenagora (177 d.Hr.): „Chiar și Duhul Sfânt Însuși, care lucrează în profeți, noi afirmăm că este o emanație a lui Dumnezeu, care izvorăște din El și se întoarce din nou la El, ca o rază de soare. Cine, atunci, nu ar fi uimit să audă că oamenii care vorbesc despre Dumnezeu Tatăl, despre Dumnezeu Fiul și despre Duhul Sfânt și care declară atât puterea lor în unitate, cât și distincția lor în ordine, sunt numiți atei? Nici învățătura noastră cu privire la natura divină nu se limitează la aceste puncte; ci recunoaștem, de asemenea, o mulțime de îngeri și slujitori,…” „Apărarea creștinilor”, cap. 10, p. 133

Teofil (168-181/188 d.Hr.) (fragment) „Dumnezeu, având Cuvântul Său în interiorul ființei Sale, L-a zămislit, emițându-L împreună cu propria Sa înțelepciune înaintea tuturor lucrurilor. El a avut acest Cuvânt ca ajutor în lucrurile pe care le-a creat, și prin El a făcut toate lucrurile.” Teofil către Autolic, cartea a II-a, capitolul 10, p. 98

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) spune: „Cuvântul, adică Fiul, a fost întotdeauna cu Tatăl; și acea Înțelepciune, care este Duhul, era prezentă alături de El, înaintea întregii creații.” Apoi continuă citând Proverbe 3:19, 20 și așa mai departe, arătând că Duhul Sfânt este a treia Persoană. Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 4, capitolul 20.3, p. 488

Tertulian (c. 213 d.Hr.): „Și dacă, pentru a cita un alt pasaj, «Așa vorbește Domnul Domnului meu Hristos», Domnul care vorbește Tatălui lui Hristos trebuie să fie o Ființă distinctă. Mai mult, când apostolul se roagă în epistola sa: «Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos să vă dăruiască duhul înțelepciunii și al cunoașterii», El trebuie să fie altul (decât Hristos), care este Dumnezeul lui Iisus Hristos, cel care dăruiește darurile duhovnicești. Și, odată pentru totdeauna, ca să nu rătăcim prin fiecare pasaj, Cel „care L-a înviat pe Hristos din morți și care va învia și trupurile noastre muritoare” trebuie cu siguranță să fie, ca dătător de viață, diferit de Tatăl mort, sau chiar de Tatăl înviat, dacă Hristos, care a murit, este Tatăl.” Împotriva lui Praxeas, cap. 28, p. 625

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) a scris o lucrare întreagă împotriva lui Noet, care „susținea că Hristos era Însuși Tatăl și că Însuși Tatăl S-a născut, a suferit și a murit”. Împotriva ereziei lui Noet, cap. 1, p. 223

Ipolit (222-235/236 d.Hr.) „El [Isus] nu a spus: «Eu și Tatăl suntem unul», ci «suntem unul». Căci cuvântul «suntem» nu se referă la o singură persoană, ci la două persoane și la o singură putere.” și citează 1 Corinteni 15:23-28. Împotriva ereziei lui Noet, cap. 7, p. 226

Origen (225-253/254 d.Hr.) „Acum, sunt mulți care sunt sincer preocupați de religie și care ajung aici într-o mare nedumerire. Ei se tem că ar putea proclama doi Dumnezei, iar teama lor îi împinge spre doctrine care sunt false și răutăcioase. Fie neagă că Fiul are o natură distinctă proprie, în afară de cea a Tatălui, și îl fac pe Cel pe care îl numesc Fiul să fie Dumnezeu în toate, cu excepția numelui, fie neagă divinitatea Fiului, atribuindu-I o existență separată proprie și făcând ca sfera esenței Sale să se afle în afara celei a Tatălui, astfel încât aceștia să fie separabili unul de celălalt.” Comentariu la Ioan, cartea 2, cap. 2, p. 323

Novatian (250/4-256/7 d.Hr.) (implicit) a vorbit despre erezia lui Sabellius ca fiind sacrilegiu, deoarece acesta credea că Hristos nu este Fiul, ci Tatăl. Tratat despre Sfânta Treime, cap. 12, p. 621-622

Dionisie din Alexandria (246-265 d.Hr.) „Planta care izvorăște din rădăcină este ceva distinct de cea din care crește; și totuși este de aceeași natură cu aceasta. Iar râul care curge din izvor este ceva distinct de izvor. Căci nu putem numi nici râul izvor, nici izvorul râu. Cu toate acestea, recunoaștem că amândouă sunt una după natură și, de asemenea, una în substanță; și admitem că izvorul poate fi conceput ca tată, iar râul este ceea ce este născut din izvor.” Despre substanța unică, p. 120

Lucian din Antiohia (c. 300-311 d.Hr.) „în mod clar din Tatăl, care este cu adevărat Tată, și din Fiul, care este cu adevărat Fiu, și din Duhul Sfânt, care este cu adevărat Duh Sfânt; aceste nume nefiind atribuite în mod vag sau fără sens, ci indicând cu precizie personalitatea, ordinea și slava deosebite ale celor numiți, astfel încât, ca personalități, sunt trei, dar, în armonie, sunt una.” Crezul lui Lucian din Antiohia în *Crezurile creștinătății* de Philip Schaff, vol. 2, p. 27

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) „Căci împărăția Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt este una, așa cum substanța lor este una și stăpânirea lor este una. De aceea, cu o singură și aceeași adorare, ne închinăm singurei Divinități în trei Persoane, care subzistă fără început, necreată, fără sfârșit și căreia nu-i urmează nimeni. Căci nici Tatăl nu va înceta vreodată să fie Tatăl, nici Fiul să fie Fiul și Împăratul, nici Duhul Sfânt să fie ceea ce este El în esență și personalitate. Căci nimic din Sfânta Treime nu va suferi diminuare, fie în ceea ce privește eternitatea, fie comuniunea, fie suveranitatea. Căci Fiul lui Dumnezeu nu este numit rege pentru că, de dragul nostru, S-a făcut om”, „Discursul asupra Psalmilor”, cap. 5, p. 397. (de asemenea, „Oaspețimea celor zece fecioare”, discursul 8, cap. 10, p. 338 și cap. 11, p. 339)

Î: În Romani 1:8, cum a devenit cunoscută în întreaga lume credința creștinilor din Roma?

R: Aceasta are același înțeles ca în 1 Tesaloniceni 1:8. Având în vedere mărimea și influența orașului Roma, nu este o exagerare să spunem că biserica din Roma a jucat un rol important în formarea primelor impresii ale multor oameni despre creștinism.

Î: În Romani 1:11 și Romani 15:29, nu este Pavel puțin îngâmfat când le spune romanilor că vrea să vină să le ofere un dar spiritual?

R: Dacă Pavel ar fi fost un om obișnuit, poate că da. Dar, întrucât Pavel era un apostol al lui Hristos, el era atât sincer, cât și veridic, fără a exagera. Este în regulă să spui cuiva că îi poți fi de folos, dacă acesta este adevărul.

Î: În Romani 1:13-14, de ce a fost împiedicat Pavel să-i viziteze mai devreme pe romani?

R: Pavel nu spune că a fost din cauza opoziției satanice, așa cum face în 1 Tesaloniceni 2:18. Mai degrabă, Pavel avea multă slujire de îndeplinit acolo unde se afla, în estul Asiei Mici și în Grecia. De asemenea, trebuia să găsească un mijloc de a ajunge acolo. Uneori este în regulă dacă o slujire rodnică într-un loc te întârzie să te duci într-un al doilea loc.

Î: În Romani 1:18, cum poate fi adevărat că Dumnezeu nu se mânie niciodată?

R: Să-i întrebăm pe locuitorii din Sodoma și Gomora! Ideea că Dumnezeu nu se mânie niciodată este o dorință deșartă care contrazice Scriptura. Din păcate, această eroare de a ne baza pe propriile noastre gânduri, în loc să credem ceea ce spune Scriptura, datează încă din Epistola către Diognet (c. 130-200 d.Hr.). Clement din Roma (96-98 d.Hr.) și Origen (225-253/254 d.Hr.) sunt inconsecvenți în această privință. Cu toate acestea, 19 scriitori creștini timpurii au acceptat că Dumnezeu are mânie: Ignatie din Antiohia, Iustin Martirul, Meliton din Sardes, Teofil din Antiohia, Irineu din Lyon, Clement din Alexandria, Tertulian, Ipolit, Commodianus, Novatian, Tratatul împotriva lui Novatian, Ciprian din Cartagina, Grigorie Taumaturgul, Victorinus din Petau, Petru din Alexandria, Metodiu, Lactanțiu, Alexandru din Alexandria și Eusebiu din Cezareea (318-325 d.Hr.). Ereticul Marcion, atunci când a copiat Epistola către Romani, a tradus „mânie” în loc de „mânia lui Dumnezeu”, conform „Comentariului exegetic Wycliffe la Romani 1-8”, p. 94.

Î: În Romani 1:18, când se spune că mânia lui Dumnezeu este dezvăluită, înseamnă oare că mânia lui Dumnezeu este dezvăluită în momentul în care se predică Evanghelia, așa cum a învățat Karl Barth, sau această predicare este o reamintire a faptelor dezvăluite în istorie?

R: Este vorba despre a doua variantă. Oamenii au experimentat mânia lui Dumnezeu chiar și în vremurile Vechiului Testament, înainte ca Evanghelia să fie dată.

Î: În Romani 1:18, cum pot oamenii să țină adevărul în nedreptate?

R: Este mult prea ușor pentru oameni să fie de acord, cel puțin parțial, cu adevărul despre ceea ce este drept și cel mai bun pentru ceilalți, fără să-l pună ei înșiși în practică. Cuvântul grecesc folosit aici pentru „lipsa de evlavie”, asabeian, înseamnă mai mult decât simpla necredință în Dumnezeu. Înseamnă lipsa de respect față de Dumnezeu, așa că se referă și la cei care cred intelectual în Dumnezeu, dar nu trăiesc în conformitate cu această credință. Astăzi, unii oameni numesc asta „ateism practic”. Poate că nu spun că sunt atei, dar trăiesc ca și cum ar fi.

Î: În Romani 1:18, cum au înăbușit oamenii adevărul?

R: Unii oameni, fără să fie vina lor, sunt ignoranți în privința unor lucruri importante, dar nu despre asta este vorba aici. Nu orice ignoranță este nevinovată. Unii oameni ignoră adevărul despre ceva pentru că știau de unde să obțină informația și au ales în mod deliberat să nu afle sau să nu creadă, indiferent de dovezi. Așa cum spune un proverb din Orientul Mijlociu: „Nu poți trezi pe cineva care se preface că doarme.” Oamenii ascund adevărul despre faptul că avortul ia o viață nevinovată, nu pentru că nu-l pot vedea, ci pentru că nu vor să-l vadă. Putem observa cum oamenii ascund adevărul tot timpul astăzi în politică.

Iată un exemplu concret și flagrant al modului în care guvernul a ascuns adevărul în istoria antică. Romanii aveau multe instituții sacre păgâne pe care credeau că le dețineau din diverse motive divine sau miraculoase. Multe dintre ele au fost înființate de către unul dintre primii regi romani, Numa Pompilius. Istoricul roman Varro relatează că un fermier roman, Terentius, în timp ce ara lângă mormântul lui Pompilius, a descoperit cărțile lui Pompilius, în care erau consemnate motivele instituțiilor sacre. El le-a predat Senatului, care, după ce a văzut adevăratele motive ale instituțiilor, i-a ordonat pretorului să ardă cărțile. Puteți citi despre acest lucru în lucrarea „Orașul lui Dumnezeu” (413-426 d.Hr.) a lui Augustin din Hippo, cartea 7, capitolul 34, paginile 141-142. Când oamenii ard cele mai vechi exemplare ale cărților propriei lor religii în care pretind că cred, nu poți să nu te întrebi despre angajamentul lor față de adevăr.

Î: În Romani 1:18-23, cum le explici necredincioșilor că oamenii au o obligație față de Dumnezeu?

R: Fie că suntem copii, fie că suntem adulți, avem obligații față de părinții noștri. La școală avem obligația de a asculta de profesor. Când conducem mașini, avem obligația de a respecta legile și de a asculta instrucțiunile unui polițist. Având în vedere toate aceste obligații, pe care majoritatea oamenilor, în afara închisorii, le acceptă, de ce am crede că nu avem nicio obligație față de Creatorul nostru?

Dumnezeu ne-a dat viața, aerul, hrana și ne cere să-L recunoaștem și să-L slăvim. Pentru cei care nu doresc să-L slăvească pe adevăratul Dumnezeu, după moarte Dumnezeu îi va trimite într-un univers al lor, separat de El. Desigur, Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor bune și a iubirii. Acel alt univers este Lacul de Foc.

Î: În Romani1:19 -20, cum poate toată lumea să-L cunoască pe Dumnezeu prin natură?

R: Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Putem afla multe lucruri despre Dumnezeu prin natură. De exemplu, nicio ființă creată nu s-ar putea crea singură. Există un Creator, care este mai mare decât ființele create. De asemenea, putem vedea măreția, puterea și frumusețea lui Dumnezeu în Creație, deși Creația este căzută.

2. Oamenii pot inventa propriile interpretări ciudate ale faptelor. De exemplu, ideea generației spontane, un „fapt științific” al Evului Mediu, susținea că muștele ar putea proveni din carnea putrezită, iar viața ar putea apărea spontan din neviață.

3. Multe lucruri importante despre Dumnezeu nu le putem cunoaște prin natură, cum ar fi Trinitatea, moartea lui Isus pe cruce și revenirea lui Isus.

4. Deși natura nu este suficientă pentru a ne învăța întreaga Evanghelie a mântuirii, ea este suficientă pentru a-i învăța pe oameni că există un Dumnezeu și să-L caute.

5. Dacă cineva respinge adevărul pe care îl cunoaște despre Dumnezeul Cel Preaînalt, Dumnezeu nu S-a obligat neapărat să-i ofere mai mult adevăr.

Î: În Romani1:19 -20, toți necreștinii vor merge în Iad?

R: Există un singur răspuns corect, dar acesta are două aspecte: nu și da.

Nu, din patru motive

N1. Nu, deoarece unii oameni care încă nu sunt creștini vor deveni creștini în viitor și vor merge în Rai. Termenul biblic pentru cei care, în cele din urmă, vor fi în Rai este „cei aleși”.

N2. Nu, pentru că în Vechiul Testament, mulți evrei evlavioși, care au ascultat Legea, au murit așteptând venirea lui Mesia, fără să-L cunoască pe Mesia (Efeseni 3:4-6; 1 Petru 1:10-11; 2 Petru 1:19; ~Evrei 11:39-40). Ei au murit înainte de Hristos, dar se află în Rai.

N3. Nu, deoarece Dumnezeu S-a revelat prin Avraam, chiar dacă Avraam nu avea Legea. Dumnezeu este capabil să acționeze „în afara tiparelor” preconcepțiilor noastre și să-i aducă pe oameni la Sine prin Hristos, așa cum alege El. Putem fi siguri că toți cei care au murit fără să fi auzit vreodată de Hristos, fie că sunt copii mici, persoane cu dizabilități mintale grave sau oameni cu o ignoranță profundă, vor fi judecați în mod echitabil de Dumnezeu, care este și milostiv. (Vezi Romani4:15 ;5:12 ; ~Ioan 9:41)

N4. Unii creștini consideră că Hristos a predicat celor care muriseră deja, pe baza textelor din 1 Petru 3:19-20 și 1 Petru 4:6. Clement din Alexandria, în lucrarea sa „Stromata” (193-202 d.Hr.), cartea 6, capitolul 6, pagina 490, a afirmat că celor care erau drepți conform Legii lui Dumnezeu le lipsea doar credința. Cât despre cei care nu aveau Legea, dar erau drepți conform filosofiei lor, aceștia aveau nevoie atât de credință, cât și de pocăință față de idolatrie. „Imediat ce li s-a revelat adevărul, s-au pocăit și de comportamentul anterior [idolatr” A se vedea, de asemenea, „Stromata”, cartea 6, capitolul 6, p. 492. Irineu de Lyon (Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 4, capitolul 27.1, p. 499), Hippolit (Fragment din Comentariul la Psalmul 19 sau 20, p. 170. De asemenea, cap. 7.14, p. 189) și Origen (Origen, „Împotriva lui Celsus”, cartea 2, cap. 43, p. 448) au învățat, de asemenea, că Hristos a predicat morților pentru a-i converti pe unii dintre ei.

Alți creștini nu sunt însă de acord cu acest lucru.

Da, din patru motive

Y1. Toți cei care sunt, au fost sau vor fi vreodată mântuiți sunt mântuiți prin Singurul Mijlocitor și Mântuitor, Iisus Hristos (Faptele Apostolilor4:12 ; Ioan 10:7-8; Ioan 10:26-28).

Y2. Toți au nevoie de Isus. Isus le-a spus chiar și fariseilor evrei, oameni religioși, că, dacă nu cred în El, vor muri într-adevăr în păcatele lor (Ioan 8:24). Isus i-a avertizat că respingerea lor față de Dumnezeu îi va trimite în Iad (Matei23:33 -36).

Y3. Chiar și pruncii care au murit înainte de a comite în cunoștință de cauză vreo fărădelege au totuși nevoie de Isus pentru a-i sfinți și a-i curăți de natura lor păcătoasă. Deși nu au făcut alegeri păcătoase și nu au intenționat niciodată să facă rău, ei au totuși o natură egoistă și păcătoasă și au nevoie de transformare prin Isus înainte de a merge în cer.

Y4. Deoarece Isus îi mântuiește pe toți cei care vor fi mântuiți, atunci toți cei care vor ajunge în Rai vor crede, mai devreme sau mai târziu, în Hristos (Romani 14:10-11; Filipeni 2:9-11; Ioan 6:37, 45).

În legătură cu punctul Y3, un creștin nu a fost odată de acord cu mine în această privință și a spus că, dacă aceștia nu pot lua o decizie pentru Isus, atunci nu pot ajunge în cer. Totuși, trebuie să vedem, la cel mai de bază nivel, care este acel „lucru” care ne mântuiește? În cele din urmă, cauza principală nu este decizia noastră care ne mântuiește, pentru că nici măcar „noi” nu suntem cei care ne mântuim. La cel mai fundamental nivel, Dumnezeu este Cel care ne mântuiește. El îi mântuiește pe toți cei mântuiți prin Isus, dar nu știm exact cum va face El acest lucru în cazul pruncilor, al celor care au trăit înainte de Hristos etc. Ceea ce știm este că El este Dumnezeu!

Î: În Romani 1:20, în ce măsură pot oamenii să învețe adevărul lui Dumnezeu și Evanghelia din observarea Creației?

R: Putem învăța trei lucruri, dar nu și un al patrulea.

1. Existența unui fel de Creator (personal sau impersonal) din existența Creației.

2. Calitățile invizibile ale lui Dumnezeu, puterea Sa veșnică și natura Sa divină (Romani1:20 ).

3. O oarecare înțelegere a legii morale a lui Dumnezeu (Romani2:14 -16).

Din Creație, oamenii nu pot afla despre taina lui Hristos. (Efeseni 3:4-6,9;6:19 ; Coloseni 1:26-27; 2:2; 4:3; Romani 16:25-26; 1 Petru 1:10-12).

Î: În Romani 1:20, ar putea cineva să fie mântuit doar prin credința în ceea ce se poate învăța din Creație?

R: În realitate, nimeni nu este. În afară de Dumnezeu, nimeni nu-L caută pe Dumnezeu, așa cum spune Romani 3:9-20.

Ipotetic vorbind, întrebarea conține o premisă falsă. Întrebarea presupune că Dumnezeu este pasiv și că, dacă cineva L-ar căuta, Dumnezeu ar sta pur și simplu deoparte și nu ar dori să-l atragă spre adevăr. De fapt, Dumnezeu probabil dorește ca oamenii să creadă adevărul mai mult decât doresc oamenii înșiși să creadă adevărul.

Î: În Romani 1:24, 26, 28, din moment ce lui Dumnezeu nu-I place necredința, atunci de ce a dorit Dumnezeu să-i predea pe oamenii necredincioși unei necredințe și mai mari?

R: Lui Dumnezeu nu-I place nelegiuirea, dar dacă cineva dorește să fie nelegiuit, Dumnezeu îi lasă să meargă în direcția pe care o doresc. Romani 1 arată că una dintre consecințele păcatului este dorința de a păcătui și mai rău. Fie dorești să păcătuiești mai mult, fie ești flămând și însetat după neprihănire, așa cum a lăudat Isus în Matei 5:6. Apropo, creștinii nu ar trebui să înceteze niciodată să fie flămânzi și însetați după mai multă neprihănire.

Î: În Romani 1:24, 26, 28 se spune de trei ori: „Dumnezeu i-a lăsat în voia lor”. Cum îi lasă Dumnezeu pe oameni în voia lor și există diferite niveluri?

R: Unii artiști talentați pot desena doar câteva linii, iar tu știi deja ce a fost desenat. În mod similar, Pavel schițează pe scurt starea inimilor oamenilor. Dumnezeu i-a lăsat treptat pradă necurăției, poftelor josnice și gândirii depravate. Lumea păcătoasă este cu susul în jos. Animalele au devenit mai importante decât oamenii, genurile s-au schimbat, iar răul a devenit bine, cel puțin în ochii lumii. Același termen a fost folosit în Vechiul Testament, unde dușmanii lui Israel au fost predați lui Israel în Exodul 23:31 și Deuteronomul 7:23. Mai revelator, el este folosit și atunci când Dumnezeu a predat Israelul răzvrătit dușmanilor săi în Leviticul 26:25; Deuteronomul 28:25; Iosua 7:7; și Judecători 2:14; 6:1,13.

Faptul că Dumnezeu îi predă nu înseamnă doar că Dumnezeu Își retrage pasiv binecuvântarea, așa cum a învățat Ioan Gură de Aur, ci și că aduce în mod activ dușmani, așa cum arată Habacuc 1.

Î: În Romani 1:24, 26, 28, Dumnezeu i-a predat pentru corectarea lor, a altora sau pentru pedeapsă?

R: Nu trebuie să fie doar una dintre acestea. Pentru cei care au urechi să audă, poate fi pentru corectare. Cei înțelepți pot învăța din greșelile altora. Dar pentru oamenii nebuni care nu dau ascultare corectării, aceasta servește doar ca pedeapsă care poate duce la pedepse și mai severe. Ne putem imagina aceste păcate ca niște stâlpi înalți de metal, atașați de șindrilele de lemn ale acoperișului tău, care, în timpul unei furtuni cu fulgere, atrag mânia lui Dumnezeu.

Î: În Romani 1:25, textul grecesc nu spune „pentru o minciună”, ci „minciuna”. Ce este exact această minciună?

R: Nu este vorba de vreunul dintre păcatele individuale menționate, ci mai degrabă de totalitatea „minciunii” conform căreia nu trebuie să acorde atenție lui Dumnezeu și nu au nicio obligație să-L asculte.

Î: Romani1:26 -27 înseamnă doar că nu te poți schimba pentru a deveni homosexual, dar dacă te-ai născut homosexual, este în regulă să practici homosexualitatea?

R: Nu. Romani 1:26-27 spune că atât bărbații, cât și femeile păcătuiesc grav atunci când înlocuiesc relațiile naturale cu relații homosexuale nenaturale. Unii au sugerat că doar „înlocuirea” este păcătoasă și că este în regulă să fii homosexual dacă te-ai născut așa. Dar acest lucru nu poate fi adevărat. Nu numai că accentul în acest verset se pune pe faptul că relațiile în sine sunt „rușinoase”, dar cuvântul „înlocuire”, metallaso, este același cuvânt grecesc folosit pentru a descrie înlocuirea adevărului lui Dumnezeu cu o minciună. Așadar, problema nu este doar „înlocuirea”, ci „faptele indecente cu alți bărbați”, așa cum spune Romani1:27 . Deoarece Leviticul 18:22,24;20:13 și 1 Corinteni 6:9-10 arată că practica homosexualității este rea, desigur că nu este niciodată în regulă să te afli într-o stare rea. Acest lucru este valabil indiferent dacă imoralitatea este homosexuală sau heterosexuală, ideea fiind că toți ne naștem cu o natură păcătoasă și trebuie să ne naștem din nou pentru a fi sfinți. A se vedea, de asemenea, discuția privind Leviticul 18:22,24;20:13 și 1 Corinteni 6:9-10. Ca o paranteză, termenul grecesc „pofte rușinoase” poate fi tradus și ca „pasiuni de rușine”, conform The Bible Knowledge Commentary: New Testament, p. 443, sau „pasiuni dezonorante”, conform traducerii lui Wuest.

Pavel era evreu, iar alți scriitori evrei care au scris în limba greacă folosesc această expresie greacă „folosire împotriva naturii” (para physin) pentru a desemna homosexualitatea în „Legile speciale” 3:39 ale lui Filon și în „Împotriva lui Apion” 2.273 al lui Iosifus.

Iată o scriere evreiască cu o oarecare asemănare cu scrierile lui Pavel: „Soarele, luna și stelele nu-și schimbă ordinea; așa și voi să nu schimbați Legea lui Dumnezeu prin dezordinea faptelor voastre. Neamurile s-au rătăcit, L-au părăsit pe Domnul, și-au schimbat ordinea și s-au supus lemnelor și pietrelor, duhurilor înșelătoare. Dar voi să nu fiți așa, copiii mei, recunoscând în firmament, pe pământ, în mare și în toate lucrurile create pe Domnul care a făcut toate lucrurile, ca să nu deveniți ca Sodoma, care a schimbat ordinea naturii.” (Testamentul lui Neftali 3:2-4). Citat din „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 10, p. 27

Tertulian, în *De Corona*, cap. 6, p. 96, interpretează Romani 1:26 în sensul că bărbații și femeile și-au schimbat între ei folosirea naturală în una nenaturală „ca pedeapsă pentru greșeala lor”.

Întrebare: Referitor la Romani 1:26-27, scepticul Bart Ehrman scrie: „Când ne gândim la ce părți ale Bibliei au ceva de spus în contextul modern, este important să ne amintim perspectiva istorică conform căreia autorii biblici trăiau cu toții într-o lume diferită de a noastră și reflectau presupunerile și credințele oamenilor din lumea lor. Lumea lor, pentru a da un exemplu deosebit de elocvent, nu cunoștea conceptul pe care noi îl numim homosexualitate. Cu alte cuvinte, homosexualitatea nu exista în acea lume. De ce? Nu pentru că bărbații nu aveau relații sexuale cu bărbați (aveau) sau femeile cu femei (aveau), ci pentru că nu exista noțiunea de orientare sexuală în acea lume, sau în orice altă lume, până când această noțiune s-a dezvoltat în rândul gânditorilor occidentali în secolele al XIX-lea și al XX-lea.” (Jesus, Interrupted, p. 280)

Ehrman folosește cele două exemple precedente pentru a generaliza. „La fel se întâmplă și cu toate învățăturile Bibliei – despre femei, despre relațiile între persoane de același sex, despre relațiile sexuale extraconjugale, despre pedeapsa capitală, despre război, despre bogăție, despre sclavie, despre boli, despre… ei bine, despre tot.” (Jesus, Interrupted, p. 281)

A: Uau! Se pare că Ehrman nu a mai citit Vechiul Testament de foarte mult timp, în special Leviticul 20:13. Cu siguranță nu crede că Leviticul 20 a fost „dezvoltat în rândul gânditorilor occidentali din secolele al XIX-lea și al XX-lea”! Mai degrabă decât în secolul al XIX-lea, acesta a fost de fapt în secolul al XV-lea – î.Hr.!

Orice ar fi făcut păgânii de mai târziu, cu multe secole mai târziu, nu a afectat conceptul conform căruia relațiile între persoane de același sex erau considerate un rău pentru un evreu (cum ar fi Saul din Tars sau chiar Isus), deoarece aceștia puteau citi Vechiul Testament. Apropo, cu mult înainte de apariția gânditorilor occidentali din secolul al XIX-lea, cel puțin 11 scriitori creștini timpurii au scris în mod specific împotriva homosexualității înainte de anul 325 d.Hr. Puteți vedea aceste texte la www.BibleQuery.org/History/ChurchHistory/WhatEarlyChristiansTaught.html. În opinia mea, Ehrman este pur și simplu „uimitor” aici.

Î: În Romani1:26 -27, cum îi predă Dumnezeu pe oameni poftelor inimilor lor?

R: Una dintre pedepsele păcatului este dorința tot mai mare de a păcătui. O consecință a păcatului este că acesta constituie un cerc vicios. Vă puteți imagina păcatul nepocăit ca pe o „gaură neagră” astronomică care absoarbe tot ce se află în jurul ei. Apocalipsa22:11 și Daniel12:10 sugerează, de asemenea, că atât binele, cât și răul se vor înmulți.

Î: În Romani 1:30, cum „inventează unii modalități de a face răul”?

R: A face rău nu se limitează la lucrurile menționate explicit în Biblie, ci înseamnă a merge împotriva voinței lui Dumnezeu și a lucrurilor bune din Biblie. „Fă altora...” versus gândirea la noi modalități de a înșela oamenii, fie prin mici escrocherii, fie prin investiții, fie prin intermediul unui funcționar guvernamental cu legi ciudate. O altă modalitate este gândirea la noi modalități de a leza reputația cuiva sau de a tortura oamenii, pentru a putea arăta asta în filme. Dacă se realizează un film nou care prezintă un nou tip de groază, ai vrea să-l vizionezi? Dacă ești copil al lui Dumnezeu, atunci de ce?

Există o fabulă despre inima celor răi, numită „Broasca și scorpionul”. A fost atribuită lui Esop, dar, de fapt, nu a fost cunoscută până când a apărut în două romane rusești, în 1933 și 1940. În această fabulă, o broască și un scorpion trebuie să traverseze un râu. Scorpionul nu știe să înoate, așa că îi cere broaștei să-l ducă pe spate. Broasca ezită, pentru că, dacă scorpionul o înțeapă, se va îneca. Scorpionul îi explică că nu o va înțepa, deoarece, dacă o face, amândoi se vor îneca. Așa că broasca este de acord și începe să traverseze. La jumătatea drumului, scorpionul o înțeapă pe broască. Pe măsură ce paralizia o cuprinde, broasca îl întreabă pe scorpion de ce a făcut asta, pentru că acum amândoi vor muri. Scorpionul spune că nu s-a putut abține; așa îi stă în fire. Răul nu numai că poate face rău altora, dar adesea se sabotează și pe sine însuși.

Î: În Romani 2:1-11, de ce se schimbă tonul?

R: Pavel anticipează reacțiile cititorilor săi. Romani 1 subliniază ce au făcut „ei”; „ei” fiind oameni răi care nici măcar nu au vrut să încerce să-L urmeze pe Dumnezeu. Pentru ca cititorul să nu simtă că acest lucru se aplică doar celorlalți oameni, Pavel schimbă pronumele în „voi” în Romani 2:1, 3, 17. Aceasta este o „diatribă” sau o discuție ipotetică bidirecțională cu cititorul.

Acest lucru arată că toată lumea este cu adevărat lipsită de merite, cel puțin în afara lui Hristos. Dar, așa cum a spus un predicator, trebuie să le arăți oamenilor că sunt pierduți înainte de a le putea arăta că au nevoie de un Mântuitor. Pavel expune sistematic cazul lipsei noastre de speranță, ajungând la punctul culminant în Romani 3:23. Apoi, Pavel ne arată speranța, atunci când eram fără speranță, în Hristos.

Î: În Romani 2:2-11, ce ne învață acest pasaj despre judecata lui Dumnezeu?

R: Ne învață cinci lucruri.

1. Este conform adevărului – Romani 2:2

2. Este inevitabilă, cu excepția cazului în care o persoană este iertată. Romani 2:3

3. Este adesea amânată. Romani 2:4

4. Severitatea ei depinde de acumularea vinovăției. Romani 2:5

5. Este conform cu faptele fiecăruia. Romani 2:6-11

Î: În Romani 2:5, ce înseamnă „încăpățânare” aici?

R: Cuvântul grecesc, skeroteta, este sursa cuvântului nostru „scleroză”. Așadar, în loc de ateroscleroză, adică întărirea arterelor, aici este vorba de întărirea sufletului.

Î: În Romani 2:5, toată judecata lui Dumnezeu va avea loc într-o singură zi?

R: Termenul „zi” nu se referă aici la douăzeci și patru de ore. Se referă la momentul în care Dumnezeu va judeca. Vor fi mai multe judecăți: o judecată la scaunul de judecată pentru credincioși și o judecată la Marele Scaun Alb pentru toată lumea.

Î: Romani 2:6 face parte din secțiunea Romani 2:1-5 sau din 2:7-11?

R: Din punct de vedere gramatical, s-ar putea crede că face parte din Romani 2:1-5, datorită pronumelui „cine”.

Totuși, din punct de vedere al structurii, acesta se încadrează în Romani 2:7-11, deoarece evreii scriau și gândeau adesea în chiasme, iar acesta este un chiasm. Cuvântul „chiasm” provine de la numele literei grecești Chi, care arată ca un x. Un chiasm este o organizare simetrică a gândirii, iar Vechiul Testament este plin de astfel de structuri. Iată acest chiasm.

A1. Rom 2:6 Dumnezeu va judeca pe fiecare în mod echitabil

- B1. Romani 2:7 Cei care fac bine vor primi viața veșnică

- - C1. Rom 2:8 Cei care fac răul vor suferi mânia

- - C2. Rom 2:9 Mânia va cădea asupra celor ce fac răul

- B2. Romani 2:10 Slava pentru cei care fac binele

A2. Romani 2:11 Dumnezeu judecă fără părtinire

Î: În Romani 2:6-7, faptele bune sunt o condiție pentru mântuire?

R: Nu, aici se vorbește despre răsplata faptelor bune, nu despre mântuirea prin fapte bune. Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Toți ar trebui să fie de acord că faptele bune au o anumită legătură cu viața veșnică; cele două ar trebui să meargă mână în mână.

2. Din acest pasaj lipsește orice idee că jertfa lui Hristos ar fi incompletă sau insuficientă. De asemenea, lipsește ideea că oamenii ar merita viața veșnică.

3. Deoarece faptele nu sunt o condiție prealabilă a mântuirii, dar sunt legate de mântuire, atunci în ce fel sunt legate? Faptele sunt legate ca un rezultat, o consecință a mântuirii, așa cum arată atât Efeseni 2:9-10, cât și Iacov 2:18-26. Ele sunt un semn al mântuirii, la fel cum bătăile inimii sunt un semn că o persoană este în viață.

Î: În Romani 2:6, judecata va fi diferită pentru fiecare persoană în parte?

R: Da, în mai multe feluri.

Pentru necredincioși, pedeapsa pentru unii va fi mai severă decât pentru alții, așa cum indică Matei10:15 ;11:22 -24 și Marcu 12:40.

Pentru credincioși, vor exista răsplăți diferite în Cer, așa cum ne învață Matei 5:12;10:42 ; 6:19-21; Luca 6:23; 1 Corinteni 3:12-15; și Apocalipsa 22:12.

În general, Isus spune în Matei 5:7 că celor care arată milă li se va arăta milă.

Î: În Romani 2:7, primim viața veșnică acum sau mai târziu?

R: Primim plinătatea vieții veșnice mai târziu, dar primim promisiunea sigură a acesteia acum. Vezi discuția despre 1 Timotei 6:16 pentru mai multe informații. Un creștin are nemurirea din momentul în care crede pentru prima dată.

Î: În Romani 2:11, din moment ce Dumnezeu nu face deosebire între persoane, de ce a făcut El deosebire între iudei și neamuri (Romani 3:1-2), în special între moabiți?

R: Mai întâi trebuie să facem distincția între dreptatea veșnică și situațiile și blestemele pământești. Biblia ne învață că Dumnezeu nu face deosebire între persoane la nivel individual în multe privințe (cum ar fi mântuirea), dar face deosebire între persoane și naționalitatea lor în alte privințe. Rețineți că exemple din ambele categorii se găsesc în aceleași cărți, așa că acest contrast nu a fost o „greșeală” accidentală a diversilor autori, ci o intenție deliberată a lui Pavel.

Dumnezeu nu face deosebire între oameni în judecată și în ceea ce privește pe cei care Îl caută sau Îl resping:

Căci nu există favorizare de persoane la Dumnezeu (sau Dumnezeu nu face deosebire între oameni) în Romani2:11 și Faptele Apostolilor10:34 -35 (Petru vorbește). Toți au aceeași valoare înaintea lui Dumnezeu (Galateni3:28 ). Dumnezeu îi mântuiește pe toți cei care Îl cheamă (Romani10:11 -12). Mântuirea este aceeași pentru iudei și neamuri (Faptele Apostolilor17:26 -27)

Dumnezeu judecă după fapte, conform cu Romani 2:6; Psalmul 62:12; Eclesiastul 12:14; Osea 12:2; Proverbe 24:12 (LXX); (parțial) Matei 16:27; 2 Corinteni 11:15; 2 Timotei 4:14. În scrierile evreiești, Mishna ‘Abot 3:15.

Dumnezeu îi favorizează pe unii: Scriptura nu susține niciodată că Dumnezeu i-a făcut pe toți să se nască în circumstanțe egale. Observațiile asupra vieții confirmă acest lucru. Aaron a fost hirotonisit preot, iar acțiunile sale de la Muntele Sinai arată că nu era neapărat mai vrednic. Toți oamenii, din orice cultură, au ocazia să afle suficiente lucruri despre Dumnezeu prin Creație, încât să poată căuta să afle mai multe. Isus a promis în Matei 7:7-12 că cei care cer, caută și bat la ușă vor primi, vor găsi și li se va deschide ușa.

În concluzie,

1. În această viață, unii oameni se află în circumstanțe mai bune decât alții.

2. Dumnezeu îi judecă pe toți în mod drept și ține cont de toți factorii.

3. Indiferent de circumstanțele unei persoane, nimeni nu are nicio scuză pentru a nu acționa în conformitate cu adevărul pe care îl are deja acum.

Î: În Romani 2:12, toți cei care nu au auzit niciodată de Legea Vechiului Testament sau de Hristos vor merge în Iad fără nicio șansă de mântuire?

R: Nu. Iov nu era neapărat evreu, iar Dumnezeu i S-a revelat lui Iov. Nici Avraam și niciunul dintre cei care au trăit până la Moise nu aveau Legea Vechiului Testament. În cele din urmă, nu ascultarea de Evanghelie este cea care mântuiește, și nici măcar Evanghelia în sine nu mântuiește. Dumnezeu este Cel care mântuiește prin Isus, iar El poate face lucrurile așa cum dorește.

Î: În Romani 2:14, în ce sens li se permite neamurilor să fie o lege pentru ei înșiși?

R: Filozofii stoici aveau ideea că Legea își avea rădăcinile în natură, conform „The Wycliffe Exegetical Commentary Romans 1-8”, p. 153. Dar aici, în Romani, aceasta nu înseamnă că oamenii pot inventa orice lege și moralitate doresc să urmeze.

Aceasta înseamnă

1) Toți au o anumită idee despre adevăr, în natură și în conștiința lor (Romani1:19 -20;2:14 -16).

2) Toți sunt responsabili să urmeze tot adevărul pe care îl cunosc (Romani 2:15).

3) Toți cei care încearcă să urmeze adevărul pe care îl cunosc vor eșua (Romani 3:23) și vor fi conștienți de acest lucru.

4) Dumnezeu este drept; păcatul nu se socotește acolo unde nu există lege (Romani4:15 ;5:13 ).

5) Cu toate acestea, o anumită ignoranță nu este o ignoranță nevinovată (Romani1:21 -22,25).

Î: În Romani 2:14-15; Faptele Apostolilor 23:1; 24:16; 1 Corinteni 8:7,10,12; 1 Timotei 1:5,19, 3:9, 4:2; 2 Timotei 1:3; Tit 1:15; Evrei 9:14, 10:22; 13:18, ce spune Biblia despre conștiința oamenilor?

R: De fapt, nu se spune că Legea este scrisă în inimile lor, ci mai degrabă „lucrarea Legii”. Poți apela la conștiința oamenilor atunci când le mărturisești. Oamenii au o idee generală despre ce este bine și ce este rău – dar de ce, dacă nu există Dumnezeu? Ai vrea să ajungi într-un rai în care se află toată lumea, indiferent dacă s-a pocăit sau nu?

Î: În Romani 2:16, Psalmul 44:21; 139; Ieremia 23:24; Ioan 21:17; 1 Corinteni 14:25; Isaia 44:7; Luca 12:6, cum judecă Dumnezeu secretele oamenilor?

R: Desigur, Dumnezeu este pretutindeni și știe totul, dar aceste versete spun și ceva mai mult decât atât. Nu există nimic ce poți face care să fie ascuns de Dumnezeu și care să nu fie dezvăluit în timpul judecății. Ca creștin, poți face orice dorești, ținând minte că, pentru tot ceea ce faci, chiar și în secret, Dumnezeu vede, îngerii pot vedea, chiar și demonii ar putea vedea și, posibil, oamenii din cer. Așadar, ținând minte acest lucru, du-te și fă ce dorești. Așa cum a spus un creștin: „Dacă îți face plăcere să-I faci plăcere lui Dumnezeu, poți face cum dorești.”

Î: În Romani 2:16, Pavel are „propria sa Evanghelie” pe care o propovăduiește?

R: Există o singură Evanghelie adevărată (Galateni 1:8), dar era și a lui Pavel, la fel cum este și a noastră.

Î: În Romani 2:17-20, evreii au luat ceva bun de la Dumnezeu, Legea, și l-au pus în locul lui Dumnezeu. Care sunt alte moduri în care oamenii pot lua ceva bun de la Dumnezeu și să-l pună în locul Lui?

R: Când israeliții care rătăceau prin pustie au fost mușcați de șerpi, Dumnezeu i-a spus lui Moise să ridice un șarpe de aramă, iar când oamenii se uitau la el, rămâneau în viață. Mai târziu, pe vremea lui Ezechia, l-au numit Nehushtan și i-au adus tămâie, așa că Ezechia l-a distrus, după cum se menționează în 2 Regi 18:4. Evreii din vremea lui Ieremia își puneau încrederea în Templu, după cum se arată în Ieremia 7:1-15. De atunci, oamenii și-au pus încrederea în cunoașterea Scripturilor și în conducătorii lor. Începând cu anul 325 d.Hr., oamenii și-au pus încrederea și în dolar, în biserica lor, în faptele lor, în relicve, precum și în jertfele și ofrandele aduse lui Dumnezeu. Ei și-au pus încrederea în ajutorarea celor săraci sau în predicarea Evangheliei, ca înlocuitori ai glorificării lui Dumnezeu prin felul în care trăiesc.

Siguranța noastră este în Dumnezeu. Nu există siguranță în Lege, nici în circumcizie, nici în vreunul dintre aceste alte lucruri. Chiar dacă Isus i-a numit pe farisei „călăuze oarbe” în Matei 15:14, ei tot se lăudau că sunt călăuze pentru orbi.

Î: În Romani 2:19, care este diferența dintre a fi un călăuz pentru orbi și o lumină pentru cei aflați în întuneric, și cum pot credincioșii să fie ambele?

R: Când ești călăuz pentru un orb, îi arăți calea corectă pe care trebuie să o urmeze și îl ajuți să evite anumite pericole, obstacole și să nu cadă. Acesta poate fi un rol activ. Când ești lumină pentru cei aflați în întuneric, dai, în general, un exemplu, astfel încât ei să poată urma lumina lanternei tale și, în cele din urmă, să iasă din întuneric. Desigur, într-o peșteră nu pui lanterna într-un loc și nu stai tu în altul. Lanterna este lângă tine, iar ei văd calea în funcție de locul în care te afli. Poate că nu văd detaliile, nici capcanele de-a lungul drumului, dar văd direcția în care vor să meargă, nu atât din ceea ce spui, cât din felul în care te percep. Ca credincioși, viețile noastre trebuie să fie o mărturie, dar acestea sunt două aspecte distincte ale mărturiei noastre.

Odată, o prietenă creștină a luat un taxi de grup și a spus că este studentă la facultate pentru a beneficia de reducerea pentru studenți, chiar dacă terminase deja facultatea. Nu sunt sigur dacă ea chiar știa că a făcut ceva greșit – până când am mustrat-o pentru asta. Asta înseamnă să fii un călăuz pentru orbi. Când mergi la o petrecere organizată de companie, iar mulți oameni se îmbată, iar tu nu te îmbeți, chiar dacă alcoolul este gratuit, și ei știu că ești creștin, nu spui nimic în mod specific, dar ești o lumină.

Î: În Romani 2:20, care este diferența dintre a fi un îndrumător pentru cei neînțelepți și un învățător al pruncilor, și cum pot credincioșii să fie ambele?

R: Ca să-l citez pe Mark Twain, un nebun este cel care „știe prea multe lucruri care nu sunt adevărate”. Nebunii au nevoie de corectare, pentru a dezvăța lucrurile false pe care le-au învățat și, mai important, pentru a face diferența între lucrurile false și cele adevărate pe care le-au învățat. Un prunc sau un copil știe că are nevoie să învețe, iar tu trebuie să-i înveți adevărul, la nivelul lui.

Un proverb persan spune astfel: Cel care știe și nu știe că știe este adormit; trezește-l. Cel care nu știe și știe că nu știe este un copil; învață-l. Cel care nu știe și nu știe că nu știe este un nebun; evită-l. Cel care știe și știe că știe este un om înțelept; urmează-l.

Î: În Romani 2:21-23, cum se face că oamenilor le este atât de ușor să-i învețe pe alții, dar nu respectă ei înșiși aceleași lucruri?

R: Matei 7:3-5 și Luca 6:41-42 spun că oamenii sunt atât de dornici să scoată paiul din ochiul altuia, când au o bârnă în propriul ochi. Cu natura noastră păcătoasă și mândria noastră naturală căzută, ne concentrăm, conștient sau inconștient, asupra virtuților noastre și minimalizăm păcatele și greșelile noastre, concentrându-ne adesea asupra păcatelor și greșelilor altora. Dar, cel puțin dacă ne dăm seama că noi înșine avem această tendință, atunci suntem deja cu un pas înainte. Următorul pas este să-I ceri lui Dumnezeu să-ți arate defectele tale, inclusiv pe cele ascunse. David a spus în Psalmul 19:12-13a: „Cine poate să-și cunoască greșelile? Curăță-mă de greșelile mele ascunse. Păzește-l și pe robul Tău de păcatele voite; să nu stăpânească ele peste mine.”

Î: În Romani 2:21-25, înainte de a-i privi de sus pe acești iudei pentru că sunt inconsecvenți, uneori și noi, ca creștini, suntem inconsecvenți și ipocriți. Ce ai putea spune pentru a ajuta un creștin care este ipocrit?

R: Nu-L păcălești pe Dumnezeu; de fapt, nu păcălești pe nimeni. Chiar dacă tu și păcatul tău nu sunteți descoperiți acum, s-ar putea să fiți descoperiți mai târziu. În loc să-ți faci griji frecvent în legătură cu asta, pur și simplu nu păcătui de la bun început. Ar trebui să-ți dorești să fii un exemplu bun pentru ceilalți. Nu te gândi la plăcerea pe termen scurt, ci la situația pe termen lung în care te va pune păcatul tău. Așa cum seamănă omul, așa va culege.

Privește în oglinda retrovizoare a vieții tale și caută bunătatea și mila pe care ți le-a arătat Dumnezeu. În viitor, când te vei uita înapoi, vei fi fericit cu ceea ce vei vedea? Când te vei afla în fața scaunului de judecată al lui Hristos, vrei cu adevărat să-I explici de ce ai făcut ceea ce ai făcut, când știai mai bine?

Pentru a primi ajutor în lupta ta, găsește-ți un partener de responsabilitate. Întâlnește-te cu el față în față, la telefon sau online o dată pe săptămână, sau chiar mai des, rugați-vă împreună și spune-i sincer celuilalt cum te descurci în Domnul.

Î: În Romani 2:24, cum a fost blasfemiat numele lui Dumnezeu printre neamuri prin intermediul iudeilor și din cauza credincioșilor în general?

R: Iudeii erau poporul ales al lui Dumnezeu, însă, prin neascultarea, răutatea și respingerea lor față de Mesia, nu s-au purtat ca poporul lui Dumnezeu. Faptele rele ale celor considerați poporul lui Dumnezeu L-au dezonorat pe Dumnezeu în ochii celorlalți.

Necredincioșii știu că evreii (și credincioșii în general) Îl urmează pe Creator și respectă Scripturile. Totuși, când privesc stilul de viață al unor credincioși, „furtul” (în comerț și în alte domenii) și „pragmatismul” lor față de lucrurile religioase rele, ei se întreabă: „Care este diferența?” și nu văd niciun motiv convingător să creadă în lucruri pe care chiar și unii credincioși se comportă de parcă nu le-ar crede.

Astăzi, fiecare creștin care este cunoscut de ceilalți ca fiind creștin este un martor al lui Dumnezeu. Problema nu este, așadar, dacă ești sau nu un martor, ci dacă ești un martor bun sau unul rău. Așa cum spune „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 10, p. 34, eticheta de pe sticlă trebuie să corespundă conținutului.

Grecul Epictet îi mustră pe unii stoici pentru că nu practică ceea ce predică; la fel, Pavel îi mustră pe evreii care nu se supun lucrurilor în care cred intelectual.

Î: În Romani 2:24, de ce contează această blasfemie? Cu alte cuvinte, cine aude și vede această blasfemie?

R: Romani2:24 spune că neamurile (ne-iudeii) văd blasfemia comisă de iudei. Aceasta contează în trei moduri.

1. Faptul că cei numiți poporul lui Dumnezeu blasfemiază numele Lui tinde să-i îndepărteze pe oameni de Dumnezeu.

2. Dumnezeu spune că este un Dumnezeu gelos. O parte din aceasta constă în faptul că lui Dumnezeu nu-I place ca numele și reputația Sa să fie calomniate și dezonorate.

3. Acest lucru îi poate face pe tinerii credincioși să se poticnească; aceștia credeau că un anumit păcat este grav, dar când văd creștini mai maturi făcând același lucru, ar putea ajunge la concluzia că, până la urmă, nu este chiar atât de grav.

Î: În Romani 2:25 și Filipeni 3:2-5, în afară de Biblie, de unde știm că evreii din vremea lui Pavel se încredeau prea mult în circumcizie?

R: Se credea că „niciun om circumcis nu va coborî în Gehenna” (Exodul Rabinic 19 [81c]); vezi și Tanch. B. 60(b), 8; Geneza Rabinică 9 [30(a)]. În Geneza R 48 s-a scris că Avraam stătea chiar în fața porții Gehennei pentru a se asigura că niciun bărbat circumcis nu va ajunge acolo.

Î: În Romani 2:25-29, era Pavel împotriva iudeilor?

R: Nu. Unii oameni susțin acest lucru, dar acest verset arată exact contrariul.

În primul rând, Pavel este împotriva iudeilor ipocriți.

În al doilea rând, Pavel spune că există oameni care urmează adevărul, dar nu sunt circumciși ca evreii.

În cele din urmă, Pavel ridică aici la rangul de standard suprem faptul de a fi un adevărat iudeu. Așadar, Pavel îi laudă pe adevărații iudei care urmează Legea lui Dumnezeu fără ipocrizie.

Î: În Romani 2:27, de ce ar menționa Pavel faptul că chiar și ne-iudeii morali i-ar judeca pe iudeii care nu respectă Legea?

R: Un motiv probabil este faptul că evreii credeau că oamenii drepți vor judeca pe cei nedrepți, conform 1 Enoch 91:12; 98:12; Apocalipsa lui Avraam 29:19-21; Înțelepciunea 3:8. Cu toate acestea, Isus a spus că chiar și locuitorii Ninivei (care s-au pocăit pe vremea lui Iona) și regina din Saba se vor ridica la judecată împotriva evreilor care au respins cuvintele lui Isus, după cum se arată în Matei 12:41-42 și Luca 11:31-32.

Î: În Romani 2:27, de ce ar menționa Pavel faptul că chiar și ne-evreii cu o viață morală vor judeca pe evreii care nu au respectat Legea?

R: Un motiv probabil este faptul că evreii credeau că oamenii drepți vor judeca pe cei nedrepți, conform 1 Enoch 91:12; 98:12; Apocalipsa lui Avraam 29:19-21; Înțelepciunea 3:8. Cu toate acestea, Isus a spus că chiar și locuitorii Ninivei (care s-au pocăit pe vremea lui Iona) și regina din Saba se vor ridica la judecată împotriva iudeilor care au respins cuvintele lui Isus, conform Matei 12:41-42 și Luca 11:31-32.

Î: În Romani 3:2, ce înseamnă exact „a fi încredințat cu oracolele lui Dumnezeu”?

R: A fi încredințat nu înseamnă doar a le primi, ci și a le păstra și a le transmite mai departe.

Î: În Romani 3:4, ce înseamnă „Dumnezeu să fie adevărat, iar orice om mincinos”?

R: Aceasta nu scuză minciuna nimănui. Mai degrabă, înseamnă că Dumnezeu rămâne adevărat, chiar dacă fiecare persoană de pe pământ ar gândi altfel. Faptul că Dumnezeu este adevărat este un adevăr absolut. Efeseni 4:25 spune că trebuie să renunțăm la minciună și să vorbim cu adevăr.

Î: În Romani 3:5, cum pune în evidență/demonstrează nelegiuirea oamenilor dreptatea lui Dumnezeu?

R: Dreptatea și nedreptatea nu sunt egale și nu sunt opuse. Mai degrabă, nedreptatea este o deficiență sau o denaturare a dreptății lui Dumnezeu. Ca dovadă a acestui lucru, chiar și în nedreptatea lor, oamenii recunosc adesea că sunt nedrepți și preferă dreptatea – cel puțin la ceilalți.

Î: În Romani 3:7, minciunile oamenilor Îl slăvesc pe Dumnezeu?

R: Minciunile oamenilor nu-L slăvesc niciodată direct pe Dumnezeu. Cu toate acestea, Romani 3:7 relatează faptul uimitor că, în ciuda minciunilor și înșelăciunilor oamenilor, oamenii în general Îl recunosc totuși pe Dumnezeu și legea Sa morală.

Î: În Romani 3:8, de ce nu ar trebui să facem răul pentru ca să iasă ceva bun? (Secta rusă a Khlystilor și libertinul rău Grigori Rasputin au propovăduit acest lucru.)

R: Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci Satana ar fi adus mai mult bine decât oricine altcineva. Dumnezeu folosește de multe ori răul pentru a aduce bine. Acest lucru nu justifică faptul că oamenii să facă rău, nici nu îi scutește pe cei care au trăit ca Rasputin de a suferi consecințele în Lacul de Foc pentru răul lor. Vezi discuția despre Romani 6:1,15 pentru mai multe informații.

Când a fost întrebat de ce a spus că păcatul este indispensabil înaintea lui Dumnezeu, Rasputin a răspuns: „«Desigur, micule părinte», a spus el, «Mântuitorul nostru și sfinții părinți au condamnat păcatul, întrucât este o lucrare a Celui Rău. Dar cum poți alunga răul, micule părinte, dacă nu prin pocăință sinceră? Și cum te poți pocăi sincer, dacă nu ai păcătuit? … Pleacă cu Scripturile tale!», a tunat el. «Sfintele Scripturi! Cu adevărat, te avertizez, părinte mic, încetează această muncă zadarnică și inutilă, ca să poți sta în fața Domnului. Ia viața așa cum este, căci numai ea ți-a fost dată de Dumnezeu. Și lasă-mă să-ți spun asta. Nu te gândi mereu de unde vine păcatul, câte rugăciuni trebuie să spună un om pe zi și cât timp trebuie să postească pentru a scăpa de păcat! Păcătuiește, dacă păcatul încă se ascunde în tine; numai așa îl poți birui! Păcătuiește, apoi te vei pocăi și vei alunga răul din tine. Atâta timp cât porți păcatul în secret în tine și îl acoperi cu teamă prin post, rugăciune și discuții nesfârșite despre Scripturi, atâta timp veți rămâne ipocriți și niște buni de nimic, iar aceștia sunt urâți de Domnul. Mizeria trebuie alungată, auzi, micule părinte? Abia atunci mirosul tău va fi plăcut Domnului?” (Rasputin: Diavolul Sfânt, p. 54-55)

Observați logica lui perversă.

1) Deoarece acest lucru este rău, ar trebui să te pocăiești de păcat.

2) Nu te poți pocăi de păcat decât dacă ai păcătuit.

3) Prin urmare, pentru a învinge păcatul din tine, mai întâi du-te și păcătuiește!

Oamenii sunt destul de isteți încât să inventeze o scuză pentru a justifica aproape orice lucru rău, cel puțin în propria lor minte, dacă se străduiesc cu adevărat.

Î: În Romani 3:11, Psalmul 14:2-3, Psalmul 53:3, având în vedere că nimeni nu-L caută pe Dumnezeu, cum a putut David să-L caute pe Dumnezeu în Psalmul 27:8, 105:4; 31:1, 34:4; 28:1-2, 42:1-2; 120:1?

R: Romani3:11 , de fapt, citează din David în Psalmul 14:2. Există cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Mulți, inclusiv David, Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu (Ieremia 29:13; Deuteronom 4:29)

2. Nimeni, inclusiv David, nu-L caută pe Dumnezeu din proprie inițiativă.

3. Dumnezeu ne-a iubit înainte ca noi să-L iubim (1 Ioan4:19 ), iar Dumnezeu ne-a căutat înainte ca noi să-L căutăm. Nimeni nu poate veni la Isus dacă nu-l atrage Tatăl (Ioan 6:44).

4. Chiar și credința noastră și căutarea noastră a lui Dumnezeu sunt un dar dăruit de Dumnezeu.

5. Un rol cheie al Duhului Sfânt este acela de a convinge lumea de vinovăție în ceea ce privește păcatul, neprihănirea și judecata (Ioan 16:8-11). Astfel, Dumnezeu a dat tuturor o mărturie. Se presupune că tuturor li s-a dat darul de a avea cel puțin o anumită capacitate de a-L căuta. Totuși, unii creștini autentici nu sunt de acord cu acest ultim punct.

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) a spus următoarele în Comentariul său la Galateni, capitolul 2, versetul 20, pagina 23, referindu-se la Psalmul 63:1: „Mai mult, aceste cuvinte ne învață că fiecare individ are, pe bună dreptate, o datorie de recunoștință față de Hristos la fel de mare ca și cum El ar fi venit numai pentru el, căci El nu ar fi refuzat această coborâre a Sa nici măcar pentru un singur om, astfel încât măsura iubirii Sale față de fiecare este la fel de mare ca și față de întreaga lume. Cu adevărat, Jertfa a fost adusă pentru întreaga omenire și a fost suficientă pentru a-i mântui pe toți, dar cei care se bucură de această binecuvântare sunt numai cei care cred.” Ioan Gură de Aur menționează că cina a fost pregătită pentru toți în Luca14:16 , însă, când oaspeții nu au venit, El a chemat pe alții. (Acest citat este din „Părinții Niceeni și Post-Niceeni, Seria I”, vol. 13, p. 23.)

Î: În Romani3:13 -19, aceste pasaje din Vechiul Testament se referă la unii oameni răi sau la toți oamenii?

R: Se referă la noi toți, într-o măsură mai mare sau mai mică. Unul dintre pasajele citate, Psalmul 14:1-3, spune în mod explicit că se referă la toată lumea. În plus, Iacov2:10 spune că oricine păzește toată Legea, cu excepția unui singur punct, este totuși vinovat de încălcarea Legii.

Î: În Romani 3:20, Legea a fost un eșec?

R: Punctul tău de vedere depinde de ceea ce crezi că a fost menită să facă.

Dacă speranța cuiva era că ar putea respecta pe deplin Legea și ar putea fi în regulă cu Dumnezeu doar prin aceasta, atunci da. Dar Pavel spune altceva; în 1 Timotei 1:8 el a spus că Legea nu a fost făcută pentru cei drepți, ci pentru cei nedrepți. Ea a fost un „pedagog” menit să ne instruiască în neprihănire. O familie bogată ar putea angaja un pedagog pentru fiul lor. Un pedagog era o combinație între profesor, tutore și disciplinar strict. La fel, Romani 3:20 spune că scopul Legii era să ne facă conștienți de păcat.

Legea nu i-a făcut pe oameni răi. Mai degrabă a fost o radiografie care a scos la iveală ceea ce se afla în interiorul nostru. Nu am fi știut că o linie strâmbă poate fi dreaptă, dacă nu am fi văzut o linie dreaptă.

Î: În Romani 3:21-26, unele pasaje biblice ar putea declanșa o trezire spirituală sau chiar schimba un întreg oraș. Dar astăzi vom analiza un pasaj care a schimbat jumătate de continent. În Biblia sa, Martin Luther a numit acest lucru „punctul principal și locul central al Epistolei și al întregii Biblii”. Cum credeți că a declanșat acest lucru Reforma luterană?

R: Cea mai mare parte a religiei constă în a face ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge în rai, în nirvana sau chiar pentru a te contopi cu o flacără cosmică. În catolicismul roman (dar nu și în ortodoxia răsăriteană), scopul era să-ți scurtezi timpul petrecut în durerosul Purgatoriu. Dar Luther a descoperit din scrierile lui Pavel că adevăratul creștinism nu înseamnă „a face”, ci „a fi făcut”. Nu este vorba despre ceea ce facem noi, ci despre ceea ce Hristos a făcut deja pentru noi. Toate acele penitențe suplimentare pe care preoții spuneau că Dumnezeu voia ca oamenii să le îndeplinească atunci când păcătuiau erau, de fapt, o distragere a atenției și o deturnare de la lucrarea desăvârșită a lui Hristos. Când Martin Luther și alții au văzut acest lucru într-o lumină nouă, sunt sigur că au trebuit să se oprească și să respire adânc. A fost un eveniment care a zguduit continentul.

Î: În Romani 3:22, este vorba despre credința noastră în Isus sau despre credința lui Isus?

R: Este vorba despre credința noastră în Isus, așa cum afirmă „Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 933, „Comentariul Expositor asupra Bibliei”, vol. 10, p. 41, și „Comentariul biblic exegetic Wycliffe: Romani 1-8”, p. 224-225. Dar este vorba despre neprihănirea lui Dumnezeu, așa cum afirmă Romani 3:21, 22, 25 și 26.

Î: În Romani 3:23, care este diferența dintre „păcate” (plural) și „păcat” (singular)?

R: În Romani, „păcatele” sunt fapte: acțiuni, gânduri sau cuvinte împotriva voinței lui Dumnezeu, sau acțiuni sau cuvinte pe care ar fi trebuit să le facem, dar pe care am omis să le facem. „Păcatul” este forța motrice din spatele acelor fapte rele. „Păcatele” cu „s” se găsesc doar în Romani 3:25; 4:7; 7:5 și 11:27. În mod similar, „au păcătuit” apare doar în Romani 2:12 (de două ori), 3:23; 5:12, 14, 16. „Păcat” fără „s” este folosit în 43 de locuri din Romani, începând cu 3:9: „neamurile, că toți sunt sub păcat”.

Î: În Romani3:23 -24, dacă toți cei îndreptățiți sunt aceiași cu toți cei care au păcătuit, atunci toți vor merge în Rai, așa cum învață universalistii?

R: Nu, universalismul este o erezie. Condamnarea universală, atât a iudeilor, cât și a neamurilor, și o ofertă universală, a neprihănirii prin credință, atât pentru iudei, cât și pentru neamuri, nu înseamnă că fiecare persoană în parte acceptă oferta. Vezi discuția despre Coloseni 1:20 pentru răspuns și mai multe informații.

Î: În Romani 3:24, care sunt cele șase moduri în care suntem îndreptățiți?

R: Iată cele șase moduri.

Suntem îndreptățiți prin har, prin răscumpărarea în Hristos Isus, conform Romani 3:24.

Suntem îndreptățiți prin credință, conform Romani 5:1.

Suntem îndreptățiți prin sânge, conform Romani 5:9.

Suntem îndreptățiți prin putere, conform Romani 4:24-25.

Suntem îndreptățiți de Dumnezeu, conform Romani 8:33.

Suntem îndreptățiți prin fapte, conform cu Iacov 2:24, ceea ce înseamnă că faptele sunt dovada și rodul îndreptățirii noastre.

Î: În Romani 3:24, ce i-ai spune cuiva care ar crede că oamenii din vremurile de demult sau din alte locuri care au fost mântuiți, au fost mântuiți în afara lui Hristos?

R: Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci moartea lui Hristos pe cruce nu ar fi fost necesară, ci doar o opțiune. Când Isus S-a rugat în Grădina Ghetsimani, întrebându-L pe Dumnezeu Tatăl dacă există vreo altă cale, de ce nu i-ar fi spus Dumnezeu: „Sigur, nu trebuie să treci prin asta”?

Î: În Romani 3:25, în ce măsură moartea lui Hristos înseamnă îndepărtarea mâniei lui Dumnezeu și în ce măsură înseamnă îndepărtarea vinovăției noastre?

R: Ele merg mână în mână, precum lemnele de foc și focul. Este o îndepărtare a faptului că ne aflăm sub mânia lui Dumnezeu, deoarece este o îndepărtare a vinovăției noastre prin jertfa lui Isus Hristos.

Î: Romani 3:25 înseamnă oare că Hristos ne-a mântuit de păcatele noastre până în momentul în care am fost născuți din nou, iar după aceea suntem pe cont propriu?

R: Nu. Ideea că „dacă trebuie să se întâmple, depinde de mine” nu este biblică. Mulți membri ai Bisericii lui Hristos cred că îți pierzi mântuirea de fiecare dată când păcătuiești, dar o recâștigi când te pocăiești. Ciudat, ei nu cred că trebuie să fii botezat din nou pentru a fi mântuit din nou. Așa cum a glumit o persoană care nu aparține Bisericii lui Hristos, ei cred în a fi spălați o singură dată, iar după aceea sunt curățați chimic.

Î: În Romani 3:25, întrucât moartea lui Hristos este o jertfă de ispășire pentru toate păcatele noastre din trecut, atunci dacă un creștin păcătuiește în mod deliberat, va ajunge oare în Iad, așa cum ar putea sugera Evrei 10:26-31?

R: Nu. Dumnezeu nu numai că ne-a dăruit mântuirea, ci ne și susține mântuirea, așa cum arată 1 Ioan 1:8-10 și 1 Ioan 2:2. Dumnezeu duce la îndeplinire mântuirea noastră, pecetluindu-ne pentru mântuire, conform Efeseni 1:11-14.

Î: În Romani 3:27-28, Pavel se referă la faptele Legii lui Moise sau la faptele bune în general?

R: În primul rând, există o singură Lege, Legea lui Dumnezeu. Deși Pavel are în vedere poruncile pe care le-au învățat iudeii (Romani3:21 ), el nu a uitat părțile din Legea lui Dumnezeu pe care le aveau neamurile, întrucât le menționează în mod specific în Romani3:29 -30.

Să presupunem pentru o clipă că este adevărat ceea ce unii au afirmat în mod eronat, și anume că Pavel se referă doar la faptul că Legea mozaică nu poate contribui la obținerea mântuirii și, prin urmare, este posibil ca faptele bune să poată contribui parțial la mântuire. Or, Legea mozaică nu spunea doar lucrurile rele pe care nu le puteau face, ci specifica și lucrurile bune pe care ar fi trebuit să le facă. Dacă ceea ce au afirmat în mod eronat unii ar fi adevărat, atunci Poruncile date de Dumnezeu nu le-ar putea ajuta să-și câștige mântuirea, dar alte porunci pe care Dumnezeu nu le-a dat (din uitare, din răutate sau din orice alt motiv) ar putea face acest lucru.

Problema fundamentală aici este că există un singur Dumnezeu, iar oamenii fie încearcă să-L asculte, fie să-L nesocotească. Nu numai că acest verset nu arată că faptele bune pot aduce mântuirea, dar Efeseni 2:8-9 dovedește că nu pot.

Pentru a înțelege mai bine relația dintre o credință care se exprimă prin fapte și faptul că nu suntem îndreptățiți prin fapte, consultați capitolul următor din Biblie, Romani 4.

Î: În Romani 3:28, cum este un om „îndreptățit prin credință, fără faptele Legii”, în timp ce Iacov2:24 spune: „prin fapte este omul îndreptățit, și nu numai prin credință”?

R: Suntem mântuiți prin har, numai prin credință, dar credința adevărată nu este singură, ci este însoțită de fapte. Răspunsul este ilustrat printr-o analogie: „Este imposibil, într-adevăr, să separi faptele de credință, la fel cum este imposibil să separi căldura și lumina de foc.” Acest citat este al lui Martin Luther. Dacă tu și prietenii tăi ați fi în jurul unui foc de tabără pregătindu-vă mâncarea, un „turist” pe nume Pavel ar putea sublinia că nu lumina focului gătește mâncarea, ci căldura. El ar adăuga, de asemenea, că nici faptul de a lumina focul de tabără cu lanterna nu ajută cu absolut nimic. Un alt „turist” pe nume Iacov ar spune că nu poți ști dacă focul mai este acolo pentru a găti mâncarea decât prin lumină. El ar spune că, dacă nu ar fi lumină, atunci nu ar avea loc niciun proces de gătire.

Vezi discuția despre Iacov 2:14-25 pentru un răspuns mai detaliat.

Î: În Romani 4:1, în ce sens a fost Avraam tatăl lui Pavel „după trup”?

R: Avraam, la fel ca noi, a fost îndreptățit prin credință, conform Genezei 15:6. Cuvântul pentru „tată” era folosit și pentru „strămoș”, iar întrucât Pavel era evreu, Avraam era strămoșul său. Aceasta este singura dată când cuvântul „strămoș” este folosit în Noul Testament, conform lucrării *The Bible Knowledge Commentary: New Testament*, p. 452. De asemenea, la p. 453 se menționează că rabinii învățau că Avraam avea un surplus de merite, de care puteau beneficia descendenții săi.

Î: Cum se încadrează Romani 4 după Romani 3?

R: Romani 3 susține că există o neprihănire care vine de la Dumnezeu, independent de faptele Legii. Romani 4 oferă un exemplu scriptural: Avraam.

Î: În Romani 4:3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 11, Pavel folosește cuvântul „a fi socotit” sau „a fi socotit drept”. Cum ni se socotește neprihănirea?

R: Dumnezeu este drept, iar dacă El va pedepsi vreun păcat, pentru a fi drept, El trebuie să pedepsească toate păcatele. Moartea lui Isus pe cruce a satisfăcut cerința lui Dumnezeu de dreptate pentru păcatul nostru. Aceasta ne este creditată atunci când am crezut; creditul nu „crește” pe măsură ce facem fapte bune și nici nu se umple la moartea noastră. Romani 5 intră în detalii cu privire la acest credit.

Î: În Romani 4:4-5:15, ce contraste sunt menționate între căderea lui Adam și jertfa lui Hristos?

R: Există trei contraste.

1. Unul este un rezultat, iar celălalt este un dar (Romani 4:4-5).

2. Darul a fost diferit, ca măsură, de păcat (Romani5:15 ). Darul a compensat cu mult eșecul păcatului.

3. Ele difereau ca natură. Darul a adus îndreptățirea și viața, iar păcatul a adus condamnarea și moartea (Romani5:16 -17).

Î: În Romani 4:8,22, dacă Dumnezeu nu i-a imputat păcatul lui Avraam, a fost Dumnezeu drept față de cei cărora le impută păcatul?

R: Da. Romani 4:23-24 spune că imputarea neprihănirii în locul păcatului lui Avraam nu a fost un caz izolat. Același lucru este valabil și pentru noi, dacă credem în Dumnezeu. Cu toate acestea, cei care se încred în propria lor neprihănire în loc de cea a lui Dumnezeu vor fi judecați după ceea ce au făcut și ceea ce nu au făcut, așa cum arată Apocalipsa 20:12 și Matei 25:32-46.

Î: În Romani 4:10, de ce este important faptul că Avraam a fost declarat îndreptățit înainte de a fi circumcis?

R: Dacă s-ar fi întâmplat după aceea, s-ar putea crede că Avraam și-a câștigat îndreptățirea prin faptele pe care le-a săvârșit. Dar, în acest fel, Avraam nu a săvârșit nicio faptă prin care să-și fi câștigat îndreptățirea. Avraam a crezut doar, iar circumcizia a avut loc abia paisprezece ani mai târziu.

În al doilea rând, Avraam nu era circumcis când a fost îndreptățit, și astfel el poate fi tatăl în credință și pentru cei necircumciși.

Î: În Romani 4:15, care este diferența dintre păcat și fărădelege?

R: Păcatul înseamnă a încălca ceea ce a poruncit Dumnezeu. Încălcarea legii înseamnă a păcătui în cunoștință de cauză împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Orice încălcare a legii este păcat, dar păcatul comis din ignoranță nevinovată nu este o încălcare a legii.

Î: În Romani 4:16, de ce trebuie să avem credință, în loc de certitudine?

R: Gândește-te la asta: îngerii nu au credință ca noi, ci au cunoaștere. Nu există mântuire prin Hristos pentru îngerii căzuți, care știau la ce renunțau, conform Evrei 2:16.

Noi nu avem liber arbitru în același mod în care îl au îngerii și demonii. Ei au cunoaștere certă, noi avem credință. Dumnezeu ar fi putut alege să vină pe pământ în fiecare an, să dovedească fără nici o umbră de îndoială că urma să-i judece pe toți și apoi să le spună tuturor să aleagă în mod liber să-L accepte sau să-L respingă. Nu ar fi părut o alegere atât de mare. Mai degrabă, este ușor pentru cineva să aleagă să nu se gândească la aceste lucruri, să rămână în incertitudine și îndoială și să-și urmeze propria cale.

Dumnezeu ar fi putut crea ființe care să aleagă să-L urmeze pentru că știau cu certitudine cum stau lucrurile. Dumnezeu a făcut acest lucru, iar aceste ființe se numesc îngeri. Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii căzuți. În ciuda naturii noastre păcătoase și a faptului că nu avem cunoaștere certă, Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să alegem să venim la El.

Î: În Romani 4:17,18, în ce sens a fost Avraam tatăl multor neamuri?

R: Avraam a fost strămoșul israeliților, edomiților și madianiților, dar aceasta nu este intenția principală a acestui verset. Mai degrabă, Avraam a fost tatăl tuturor celor care cred (Romani4:11 ), atât evrei, cât și neamuri din toate națiunile.

Î: În Romani 4:18, în ce sens a fost credința lui Avraam atât „împotriva speranței”, cât și „în speranță”?

R: Avraam nu era nici orb, nici nebun, nici naiv. Pentru un soț care avea 100 de ani și o soție care avea 90, în mod firesc nu exista nicio speranță de a avea copii. Dacă erau infertili înainte, faptul că ajungeau la vârsta de 100 de ani nu urma să îmbunătățească situația. Pur și simplu nu exista nicio șansă. Dar Dumnezeu nu are nevoie de șansă, iar Avraam știa asta. Dacă Dumnezeu promisese un fiu, din Sara și din el însuși, atunci Sara și el urmau să rămână în viață până după nașterea acelui fiu. Avraam își pierduse speranța în trupurile lor și în natură, așa cum ar fi făcut orice persoană rațională. Totuși, în același timp, Avraam și-a păstrat speranța în Dumnezeu, care este Atotputernic. Puteți observa ambele aspecte la Avraam în Geneza 17:17, unde Avraam a râs de neputință când Dumnezeu i-a spus că el și Sara vor avea un fiu. Puteți observa ceva similar la Sara în Geneza 18:12.

Un fel de credință spune: „Pot totul prin Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13). Acesta este un fel de credință minunat, dar nu este genul de credință pe care Avraam l-a avut aici. Sara și Avraam nu vedeau cum ar fi putut face ceva pe cont propriu, chiar și cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu putea face o cale acolo unde nu era niciuna.

Î: În Romani 4:18, ce ne împiedică să avem o credință mare, ca a lui Avraam?

R: Există cel puțin patru aspecte importante pe care ar trebui să le luăm în considerare.

a) S-ar putea să nu avem loc în noi pentru o credință atât de mare; suntem deja în mare parte plini de o părere flatantă despre propriile noastre abilități. Avraam știa că trebuie să se bazeze pe Dumnezeu și nu voia să rămână undeva când Dumnezeu voia ca el să plece.

b) Avraam a avut nevoie de pași plini de îndrăzneală pentru a lăsa totul în urmă și a-L urma pe Dumnezeu. Ar trebui să căutăm unde vrea Dumnezeu să facem pași plini de îndrăzneală, nu pentru a ne expune la pericol fără motiv, ci pentru a-I fi ascultători.

c) Totuși, Avraam a căzut de multe ori în călătoria sa de credință. S-a temut de Faraon, s-a temut de Abimelec și a vrut să o ia pe o scurtătură cu Hagar. Dar Avraam s-a ridicat și a continuat să meargă.

d) Avraam privea spre locul în care se îndrepta. Nu se oprea asupra trecutului său, nici măcar asupra prezentului, ci asupra viitorului pe care și-l dorea, lăsând în urmă o moștenire prin care a devenit o binecuvântare pentru multe națiuni.

Î: În Romani 4:23-25, cum ne dă speranță exemplul lui Avraam?

R: Vedem speranța în trei aspecte diferite.

Prin analogie, chiar dacă trupul fizic al lui Avraam era mort pentru a mai avea copii, Dumnezeu putea schimba acest lucru. Chiar dacă oamenii sunt morți în păcat, Dumnezeu îi poate aduce la viață.

Prin exemplu, Dumnezeu l-a îndreptățit pe Avraam înainte de orice fapte, socotind credința lui Avraam drept neprihănire. La fel, Dumnezeu ne îndreptățește pe noi înainte de orice fapte, socotind credința noastră drept neprihănire.

Prin situație, Avraam a fost îndreptățit cu paisprezece ani înainte de a fi circumcis. Promisiunea îndreptățirii prin credință se extinde atât asupra iudeilor, cât și asupra neamurilor.

Dacă lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră ar depinde în totalitate de noi, atunci aș fi îngrijorat. Dar, dimpotrivă, ea depinde de lucrarea lui Dumnezeu în noi (Filipeni 2:13), și putem avea încredere în El, dacă doar ne încredem în El să-Și îndeplinească lucrarea Sa bună.

Î: Cum spune Romani 5:1-10 că are loc schimbul mântuirii?

R: Sunt menționate nouă aspecte.

1. Îndreptățirea prin credință (5:1).

2. Pace cu Dumnezeu (nu doar sentimente de pace) (5:1)

3. Accesul prin credință (5:2) la această har (5:2).

4. Dragostea lui Dumnezeu este revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt (5:5).

5. Când eram neputincioși, Hristos a murit pentru cei neevlavioși (5:6).

6. Dumnezeu Și-a arătat iubirea (5:8).

7. În timp ce eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi, cei neevlavioși (5:8).

8. Îndreptățiți prin sângele lui Hristos (5:9).

9. Suntem împăcați prin moartea Fiului lui Dumnezeu, Isus (5:10 ).

Așa cum ne învață „New International Bible Commentary” la pagina 1324, îndreptățirea nu este doar o doctrină pe care trebuie să o definim și să o apărăm, ci un pahar de binecuvântare de care să ne bucurăm.

Î: În Romani 5:2, 9-10, mântuirea este prin har sau prin credință?

R: Originea, puterea, forța suficientă și efectul provin din harul lui Dumnezeu de a-L trimite pe Isus să moară pentru păcatele noastre. Vezi Efeseni 2:5, 8, 9. Dumnezeu a ales să mijlocească acest dar prin credința noastră în Isus. Cuvântul de aici, „a introduce” sau „a avea acces”, se poate referi la o introducere în familia regală.

Î: În Romani 5:3, se referă aceasta la suferințele pentru Hristos sau la suferințele în general?

R: Nimic nu limitează cuvântul „necaz” de aici doar la suferințele pe care le îndurăm pentru că suntem creștini. Mulți creștini trec prin necazuri din cauza sănătății, a relațiilor destrămate sau a pierderii celor dragi.

Î: În Romani 5:6, înainte ca Hristos să moară pentru noi, eram cu toții cu adevărat lipsiți de orice putere?

R: În toate privințele care contează, da. Vezi Romani 3:9-20 pentru o descriere mai detaliată a lui Pavel.

Î: În Romani 5:7, care este diferența dintre un om neprihănit și un om bun?

R: Un om neprihănit păzește Legea și, poate, nimic mai mult. Un om bun este, de asemenea, un om neprihănit, dar îl iubește și pe Dumnezeu și îi iubește pe ceilalți. Puțini oameni ar muri pentru un pustnic neprihănit, deși o persoană ar putea fi dispusă să moară pentru cineva despre care crede că ține la ea. Dar Hristos n-a făcut niciuna dintre aceste lucruri. El n-a murit pentru „oamenii buni” sau pentru cei „aproape destul de buni”. Ci Hristos a murit pentru cei nelegiuiți.

Î: În Romani 5:9, cum suntem mântuiți de mânia lui Dumnezeu?

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Nu am fost scutiți de mânia lui Dumnezeu încă de la naștere, deoarece, la un moment dat, chiar și cei aleși (cei destinați cerului) erau obiectul mâniei, după cum se menționează în Efeseni 2:3. (Charles Spurgeon subliniază același lucru în „Pentru cine a murit Hristos?”, Metropolitan Tabernacle Pulpit, vol. 20, nr. 1191, p. 11)

2. Suntem scutiți de mânia lui Dumnezeu la judecata de apoi.

3. Cu toate acestea, Dumnezeu ne poate disciplina în continuare (Evrei 12:5-11), iar noi putem suferi în continuare mânia oamenilor (Romani8:36 ).

Î: În Romani 5:9, 10, 15, 17, 21, ce vrea să spună Pavel prin expresia „cu atât mai mult”?

R: Romani 5:9 „cu atât mai mult” eliberarea de mânia lui Dumnezeu

Romani 5:10 „cu atât mai mult” păstrarea prin viața Sa înviată

Romani 5:15 „cu atât mai mult” darul harului

Romani 5:17 „cu atât mai mult” domnia credinciosului în viață.

Romani 5:21 „cu atât mai mult” harul care se revarsă din belșug.

Î: În Romani 5:9-21, ce rezultate sunt menționate datorită lui Hristos?

R: Acesta este, de fapt, un subiect complex. Iată rezultatele menționate.

1. Îndreptățiți prin sângele Lui. Mântuiți de mânia lui Dumnezeu prin El. (Romani 5:9)

2. Împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său (Romani 5:10). Împăcarea înseamnă crearea sau restabilirea unei relații. Oamenii care înainte erau dușmani sau înstrăinați sunt acum prieteni.

3. Mântuiți prin viața Lui (Romani 5:10).

4. Darul și harul lui Dumnezeu s-au revărsat asupra multora (Romani 5:15).

5. A adus îndreptățirea (Romani 5:16).

6. Harul și darul neprihănirii domnesc în viață (Romani 5:17).

7. Justificarea care aduce viață tuturor oamenilor (Romani 5:18).

8. Mulți vor fi făcuți neprihăniți (Romani 5:19).

9. Ca harul să domnească prin neprihănire spre viața veșnică (Romani 5:21).

Î: În Romani 5:10, au fost creștinii împăcați prin moartea lui Hristos sau prin viața Lui, și care este diferența pe care Pavel încearcă să o arate?

R: Pavel încearcă să arate că Isus a făcut mai mult decât un singur lucru pentru noi. Prin moartea Sa, Isus a plătit prețul pentru păcatul nostru. Prin învierea Sa, cu viața Sa înviată, El ne dă viață și a devenit viața noastră. În cele din urmă, dacă suntem îndreptățiți prin har, prin credință, dovada va fi clară, prin faptele noastre bune.

Î: În Romani 5:12, la ce se referă expresia „De aceea / Din această cauză”?

R: Aceasta se referă direct la ceea ce s-a spus anterior despre îndreptățire în Romani 5:1-11. Deoarece fiecare capitol din Romani se bazează pe părțile anterioare, se poate observa că se referă indirect la întreaga carte a lui Romani care precede.

Î: Romani5:12 , arată oare că înainte de naștere suntem doar ființe umane potențiale, și nu reale? (astfel încât avortul ar fi acceptabil)

R: Nu, există multe versete bune în favoarea vieții în Biblie, dar acesta nu este unul dintre ele. Acest verset nu se referă la perioada dintre concepție și naștere, ci la perioada lui Adam înainte de concepția noastră. Vezi și discuția despre Evrei 7:9-10

Î: În Romani5:12 -19, în ce fel a fost blestemul lui Adam asupra noastră un „tip” al imputării neprihănirii lui Hristos?

R: Toți creștinii sunt de acord cu următoarele.

1. Toți oamenii au primit moartea, stricăciunea, natura păcătoasă și blestemele din cauza faptelor lui Adam. Adam și Eva au primit imediat moartea spirituală, iar trupurile lor fizice au început să moară imediat, deși nu au murit fizic decât aproape o mie de ani mai târziu.

2. Isus a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre.

3. Cei aleși primesc viața veșnică, neprihănirea, sfințirea și binecuvântările de la Hristos.

Creștinii nu sunt de acord cu următoarele:

Unii creștini autentici spun că, de la Adam la noi, de la noi la Hristos și de la Hristos la credincioși, natura imputării este aceeași. (Charles Hodge în „Teologie sistematică”, p. 194, și în „Comentariul la Epistola către Romani”, p. 142-190). Unii merg până la a învăța că, dacă Dumnezeu nu ar fi declarat toți oamenii, inclusiv pruncii, vinovați și demni de mânia Lui pentru ceea ce a făcut Adam, atunci Dumnezeu nu ar avea „dreptul” să impute neprihănirea lui Hristos tuturor celor aleși. Toți mor, chiar și pruncii, dovedind astfel că poartă blestemul și vina lui Adam.

Cu toate acestea, există cel puțin trei inconsistențe cheie în această viziune.

1. Dacă toți oamenii au „meritat” vina lui Adam, atunci, dacă imputarea este așa cum spune Hodge, Hristos a „meritat” vina noastră. Și a meritat Isus vina Evei?

2. Dacă cei respinși au preluat vina lui Adam, atunci Adam nu mai avea vina, altfel Dumnezeu ar aplica de două ori aceeași pedeapsă pentru aceeași vină.

3. Și puii de animale mor. Natura a suportat blestemul păcatului lui Adam, dar moartea nu dovedește mai mult că puii de oameni sunt vinovați de păcatul lui Adam decât că puii de cățeluși sunt vinovați de păcatul lui Adam.

Mulți alți creștini autentici nu sunt deloc de acord cu ideea că avem vina lui Adam. Isus nu a fost vinovat de niciun păcat, nici măcar de al nostru. Mai degrabă, Isus a ales să poarte consecințele vinovăției noastre murind pe cruce și coborând în mormânt. Deși Isus a purtat păcatul nostru (Evrei9:28 ), iar Cel care nu a avut păcat a devenit păcat pentru noi (2 Corinteni5:21 ), Isus a rămas totuși fără păcat (Evrei4:15 , 1 Petru2:22 ), și în El nu este păcat (1 Ioan 3:5).

Poate că, deși nu suntem de acord, iată un lucru asupra căruia toți creștinii pot fi de acord: am fost păcătoși vinovați pentru propriile noastre păcate. Suntem la fel de vinovați pentru păcatul lui Adam pe cât este Hristos vinovat pentru păcatul nostru.

Î: În Romani5:12 -21, în ce fel diferă blestemul de neprihănirea imputată?

R: Punctul de vedere al lui Charles Hodge, conform căruia natura imputării este aceeași atât pentru Adam, cât și pentru Hristos, nu este corect din cel puțin opt motive.

1. Hristos a purtat pedeapsa noastră, iar noi primim neprihănirea Lui într-un mare schimb reciproc. Pe de altă parte, căderea a fost un transfer unilateral; Adam nu a purtat nimic din partea noastră.

2. Vinovăția noastră a fost îndepărtată de Hristos, dar vinovăția lui Adam nu a fost diminuată de noi în niciun fel.

3. Răul a intrat în noi, dar răul nu a intrat în Hristos.

4. Noi am primit stricăciunea și natura păcătoasă de la Adam, dar Hristos nu a primit stricăciunea, natura păcătoasă, vina sau învinuirea.

5. Imputarea neprihănirii lui Hristos este mediată de credința noastră, dar în păcatul lui Adam nu este implicată nici credința, nici lipsa de credință. (Douglas Moo, Comentariu la Romani 1-8, pp. 338-339.)

6. Hristos a ales să facă ispășire pentru noi; Adam nu a ales în mod voluntar să transfere nimic urmașilor săi.

7. Neprihănirea lui Hristos ne este dăruită cu consimțământul nostru față de Hristos. Blestemul lui Adam (și, după părerea unora, vinovăția) a fost involuntar din partea noastră.

8. Neprihănirea lui Hristos nu a fost „transmisă” prin părinți. Unii creștini aderă la ceea ce se numește teologia traducianistă; ei cred că vina lui Adam este transmisă prin părinți sau, mai precis, prin tată.

Dacă nu cumva cineva ar nega aceste opt diferențe (și cred că nici măcar Charles Hodge nu ar face-o), atunci este inconsecvent să spunem că natura imputării este aceeași.

Î: În Romani5:12 -21, cum este legată ispășirea lui Hristos de căderea lui Adam?

R: Toți creștinii sunt de acord că ispășirea este legată de căderea lui Adam în următoarele două moduri.

1. Așa cum am moștenit natura păcătoasă de la Adam, suntem sfințiți pentru a deveni asemenea lui Hristos.

2. În plus, întrucât ne-am născut înstrăinați de Dumnezeu din cauza lui Adam, suntem născuți din nou ca fii ai lui Dumnezeu în Hristos.

Nu toți creștinii sunt neapărat de acord cu următoarele patru moduri.

3. Biblia de studiu NIV, p. 1713, spune că versetul din Romani5:18 , „nu înseamnă că toată lumea va fi mântuită în cele din urmă, ci că mântuirea este disponibilă pentru toți. Pentru a fi eficient, darul plin de har al lui Dumnezeu trebuie primit (vezi v. 17).”

4. Am primit blestemele de la Adam și harul de la Hristos, dar Isus nu este mai vinovat pentru păcatele noastre decât suntem noi pentru cele ale lui Adam.

5. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi imputat vina lui Adam, El nu ne-ar fi putut imputa neprihănirea lui Hristos.

6. Dacă Dumnezeu nu i-ar pedepsi pe cei respinși cu chinuri suplimentare în Iad, Isus nu ar putea alege să ia asupra Sa pedeapsa noastră.

Î: În Romani5:12 -19, ce se menționează ca fiind sfera de aplicare a Căderii lui Adam și a jertfei lui Hristos?

R: Creștinii dezbat uneori dacă ispășirea lui Hristos este semnificativă pentru toți (universală) sau doar pentru unii (particulară). Ambele părți pot vedea aici aspectul care le este preferat.

Păcatul lui Adam: toți (5:12 , 18) și mulți (5:15, 19).

Justificarea lui Isus: același domeniu de aplicare. Toți (5:18 ), și mulți (5:15,19).

Adam a fost modelul (tipul), cu contraste (5:14 ); condamnarea și îndreptățirea sunt foarte simetrice în acest pasaj.

Vezi și 1 Corinteni 15:21-22,45-49.

Î: În Romani5:12 -21, care sunt legăturile dintre noi și Adam?

R: Scriptura nu spune, dar iată câteva perspective posibile. Fiecare perspectivă include perspectiva precedentă.

1. Oamenii suferă în această viață pentru ceea ce a făcut Adam.

2. Cu toții am făcut același lucru. Adam este un exemplu pentru noi.

3. Am moștenit păcatul, adică o natură păcătoasă.

4. Dumnezeu a hotărât că vom moșteni vina celui pe care El l-a ales (Adam) să fie reprezentantul nostru.

5. Copiii (inclusiv copiii evrei și croați) moștenesc vina pentru crimele strămoșilor lor. (1/3 din punctul de vedere traducian)

Î: În Romani 5:12, cum au păcătuit toți prin Adam?

R: Adam și Eva au păcătuit fără să aibă mai întâi o natură păcătoasă. Noi toți păcătuim, având natura păcătoasă a lui Adam. Dincolo de aceasta, creștinii nu sunt de acord cu privire la acest aspect. Iată câteva puncte de vedere.

Rezultatul demonstrat: Deoarece toți păcătuim, acest rezultat demonstrează că moartea și păcatul au venit asupra tuturor oamenilor născuți prin Adam.

Participarea doar la blestem: Datorită cauzei (Adam), rezultatul este că noi (omenirea) avem cu toții blestemul morții și o natură păcătoasă. (Romani 5:14)

Participarea atât la vină, cât și la blestem: Din cauza cauzei (Adam), rezultatul este că noi (omenirea) am păcătuit cu toții prin participarea alături de Adam și, de asemenea, avem cu toții blestemul morții și o natură păcătoasă.

Î: În Romani 5:12-14, dacă Dumnezeu ne-a condamnat cu vina lui Adam, atunci de ce?

R: Creștinii autentici nu sunt de acord, existând trei puncte de vedere principale.

1. Vinovăția lui Adam nu ne-a fost imputată, ci doar natura și blestemele sale.

2. La fel cum Dumnezeu este obligat să pedepsească păcatul din cauza cerințelor dreptății și sfințeniei din natura Sa, Dumnezeu este obligat de cerințele dreptății să ne impute vinovăția lui Adam.

3. Dumnezeu nu era obligat să ne impute vina lui Adam pentru a satisface cerințele dreptății, dar a făcut-o oricum din alte motive.

3a. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi făcut responsabili pentru vina lui Adam, atunci El nu ar fi putut, în mod drept, să-L „facă responsabil” pe Hristos ca jertfă pentru păcatele noastre.

Î: În Romani5:12 -18, ce este păcatul originar?

R: Păcatul originar este un concept cu două părți:

1. Cu toții am moștenit o natură păcătoasă și, prin naștere, suntem îndepărtați de Dumnezeu.

2. Cu toții avem vină, nu doar pentru păcatele noastre, ci și pentru păcatul lui Adam.

Creștinii sunt de acord cu primul punct, dar majoritatea cred că al doilea punct este greșit. Printre primii care au propovăduit al doilea punct s-au numărat Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) și Augustin al Hippo. Ambii s-au numărat printre primii creștini care au susținut persecuția necreștinilor. „Noul dicționar de etică creștină și teologie pastorală”, pag. 641-643, spune despre păcatul originar: „Mai grav, există o incompatibilitate între noțiunea de vinovăție și cea de moștenire. Limbajul nostru referitor la vinovăția persoanelor umane pare să aibă sens doar în contextul deciziilor și al faptelor în care suntem noi înșine implicați într-un fel sau altul.”

Î: În Romani5:12 -18, cum ni se impută vina lui Adam (dacă ni se impută)?

R: Romani 5:12-18 nu precizează exact cum. Creștinii au opinii foarte diferite cu privire la răspunsul la această întrebare. Iată câteva afirmații, iar oamenii pot crede în mai multe dintre ele.

1. Moștenim natura lui Adam, dar vina lui Adam nu ne-a fost niciodată imputată în vreun fel.

2. Toți au avut vina lui Adam, dar în Hristos, vina lui Adam a fost iertată și îndepărtată pentru 100% dintre oameni. (Teoria harului prevenient)

3. Vinovăția lui Adam este iertată și îndepărtată pentru toți, așa cum s-a menționat anterior, dar este aplicată din nou celor care îl resping pe Hristos (punctul de vedere al lui Millard Erickson).

4. Toți au avut vina lui Adam, dar în Hristos, vina lui Adam este iertată și îndepărtată pentru cei aleși.

5. Este posibil ca bebelușii să se afle în Lacul de Foc exclusiv din cauza vinovăției lui Adam, fără să aibă vreo vinovăție personală.

6. Oamenii din Lacul de Foc pot atribui o parte din suferința lor păcatului lui Adam.

7. Datorită imputării noastre, vina lui Adam a fost diminuată.

8. Vinovăția lui Adam nu a fost diminuată, iar Dumnezeu a socotit vinovăția de două ori.

9. Vinovăția lui Adam ne este imputată, dar nu într-un mod semnificativ.

Atât calviniștii, cât și necalviniștii pot fi de acord cu „New Geneva Study Bible” (p. 1775) în această privință. Aceasta afirmă că toți au păcătuit prin păcatul lui Adam, dar precizează că Romani 5:12-21 nu explică modul în care s-a întâmplat acest lucru.

Î: În Romani5:12 -19, care sunt unii creștini care cred că vina lui Adam nu ne-a fost imputată deloc?

R: Niciunul dintre scriitorii bisericii din perioada pre-niceeană nu a vorbit vreodată despre faptul că noi purtăm vina păcatului lui Adam, chiar dacă au citat din Romani 5.

Atanasie din Alexandria credea că am moștenit o natură păcătoasă: „Dar Atanasie din Alexandria nu sugerează niciodată că avem parte de vina reală a lui Adam, adică de culpabilitatea sa morală...” (Kelly, Early Christian Doctrines, pp. 346-347)

„Înțelegerea lui Helwys cu privire la predestinare, cu excepția, poate, a doctrinei căderii omenirii în Adam, este anticalvinistă – de fapt, tipic baptistă olandeză. Orice imputare a păcatului lui Adam sau efectul natural al căderii lui Adam este anulat în ceea ce privește mântuirea, întrucât harul este acordat tuturor, pentru a alege în favoarea sau împotriva lui Dumnezeu.” (Calvin Augustine Pater în Karlstadt ca părinte al mișcărilor baptiste, Renașterea protestantismului laic, pp. 267-268)

Li se acordă tuturor posibilitatea de a alege în favoarea sau împotriva lui Dumnezeu în ceea ce privește mântuirea? Răspunsul la această întrebare este unul dintre principalele criterii de diferențiere între un calvinist și un necalvinist.

Î: În Romani5:12 -19, care sunt unii creștini care cred că vina lui Adam ne-a fost imputată?

R: Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) (El credea, de asemenea, că toți pruncii nebotezați ajung în Iad.)

Î: În Romani5:12 -19, există alte puncte de vedere ale creștinilor autentici cu privire la faptul dacă avem sau nu vina lui Adam?

R: Există alte trei puncte de vedere.

1. Toți poartă vina lui Adam, dar Hristos a oferit „harul prevenient”, care anulează vina lui Adam pentru toți.

2. Vinovăția lui Adam ne este imputată abia după ce alegem să păcătuim

3. Noi purtăm vina pentru păcatul lui Adam și, de asemenea, purtăm vina pentru păcatul strămoșilor noștri.

Î: În Romani 5:12, există vreo scriere evreiască extrabiblică care să semene cu acest pasaj?

R: Da. Scrierile evreiești care seamănă cu Romani5:12 , sunt 4 Ezra 7:118 (= 2 Esdras 7:118), Sirach 25:25 și 2 Baruch 23:4; 48:42; 54:19.

Conform cărții „Hard Sayings of the Bible” (p. 548), iată ce spune 2 Esdras:

„[Adam] a păcătuit… Tu ai rânduit moartea pentru el și pentru urmașii lui…

Căci primul Adam, împovărat de o inimă rea, a păcătuit și a fost biruit, la fel ca toți cei care au descins din el. Astfel, boala a devenit permanentă.” (2 Esdras 3:7, 21-22)

„O, Adam, ce ai făcut? Căci, deși tu ai păcătuit, căderea nu a fost doar a ta, ci și a noastră, a celor care suntem urmașii tăi.” (2 Esdras 7:118).

Rețineți că aici se vorbește despre consecințele pentru noi: suntem căzuți, bolnavi și avem moartea. Nu se spune că suntem vinovați de păcatul lui Adam.

Î: În Romani 5:12, cum au tradus greșit acest pasaj Augustin din Hippo și Vulgata latină?

R: Romani5:12 a fost înțeles greșit de Augustin (v. 5, p. 302), potrivit lui M. Erickson (p. 636), C. Daniel (p. 242) și J.N.D. Kelly (p. 354), întrucât Vulgata latină spune „în care” (in quo), în timp ce greaca spune „pentru că”.

Î: În Romani 5:12, a învinuit Dumnezeu sau i-a „învinuit pe nedrept” pe toți atât pentru vina lui Adam, cât și pentru a lor?

R: Încă de la începutul Evului Mediu, Biserica Catolică, cea Reformată și multe biserici luterane au învățat că noi purtăm atât vina lui Adam, cât și pe cea proprie. Așa cum au afirmat unii creștini reformați când i-am întrebat, doar o parte din suferința oamenilor din Iad este pentru ceea ce au făcut ei. O parte din suferință nu este pentru nimic din ce au făcut ei, ci sunt pedepsiți de Dumnezeu pentru ceea ce a făcut Adam.

Cu toate acestea, acest concept era absent din Biserica primară (până la Ambrozie și Augustin) și era absent și la cei care vorbeau dialectul koine al limbii grecești, care era limba Noului Testament.

Iustin Martirul (c. 150 d.Hr.): „Și, din nou, dacă rasa umană nu are puterea de a evita răul și de a alege binele prin liber arbitru, oamenii nu sunt responsabili pentru faptele lor...” (Prima Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 43, p. 177) „Cuvintele citate mai sus au fost rostite de David cu 1500 de ani înainte de Hristos... Dar, pentru ca nimeni să nu presupună, din ceea ce am spus noi, că susținem că orice se întâmplă se întâmplă printr-o necesitate fatală, deoarece este prezis ca fiind cunoscut dinainte, explicăm și acest lucru.” (Prima Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 43, 44, p. 177)

Atenagora (177 d.Hr.) „La fel ca în cazul oamenilor, care au libertatea de a alege atât între virtute, cât și între viciu (căci nu ai onora binele și nici nu ai pedepsi răul, dacă viciul și virtutea nu ar fi în puterea lor)” Apologia creștinilor, cap. 24, p. 142

Vasile din Capadocia (357-379 d.Hr.) Prolegomena: „Pe de altă parte, cauza relelor din iad nu este Dumnezeu, ci noi înșine. Originea și rădăcina păcatului se află sub controlul nostru și al liberului nostru arbitru.” (Prolegomena în Nicene & Post-Nicene Church Fathers, Seria a II-a, vol. 8, p. lviii)

Î: În Romani 5:15, moartea fizică a tuturor oamenilor înseamnă oare că suntem cu toții vinovați pentru păcatul lui Adam, chiar și bebelușii?

R: Nu. Dacă moartea fizică ar fi o dovadă a vinovăției în cazul lui Adam, atunci și animalele ar fi vinovate pentru păcatul lui Adam, deoarece ele mor fizic. Moartea fizică pentru descendenții lui Adam este un blestem și o consecință a păcatului lui Adam și al Evei, dar aceasta nu dovedește că Dumnezeu ne consideră vinovați pentru păcatele altcuiva. Ezechiel 18 și Deuteronomul 24:16 arată că o persoană nu moare pentru păcatul tatălui său, ci numai pentru al său.

Î: În Romani 5:16, 18, prin ce proces a devenit condamnarea rezultatul unui singur păcat?

R: Creștinii nu sunt de acord în privința aceasta. Iată șase posibilități, iar cineva poate crede într-o combinație a acestora.

1. Nu este specificat. Nota de subsol din New Geneva Study Bible de la p. 1775 spune: „Pavel nu explică cum a fost implicată întreaga omenire în păcatul lui Adam, ci pur și simplu afirmă acest fapt. Toți au păcătuit în păcatul lui Adam.”

2. Copiii (de exemplu: bebelușii cu SIDA) pot moșteni, în această viață, consecințele păcatelor, chiar dacă nu sunt vinovați.

3. Mai important decât punctul 2, Dumnezeu ne-a condamnat pe fiecare dintre noi (pe noi și pe Adam) din cauza a ceea ce a făcut fiecare dintre noi.

4. Pe lângă punctele 2 și 3, am moștenit natura căzută, păcătoasă și separată de Dumnezeu a lui Adam, iar această natură garantează că vom păcătui și vom fi condamnați.

5. Pe lângă punctele 2-4, deoarece Dumnezeu a declarat oamenii vinovați pentru fapte pe care nu le-au săvârșit. (Astfel, nu este deloc în contradicție cu dreptatea lui Dumnezeu să trimită bebelușii și fetușii nebotezați să fie torturați pentru totdeauna în Iad, chiar dacă aceștia nu au comis niciodată vreo faptă păcătoasă și nu au încălcat nicio lege. Chiar dacă nu erau conștienți de păcate și au fost învinuiți pe nedrept pentru crimele altuia, Dumnezeu rămâne totuși drept, cu o dreptate divină, de neînțeles.) (Perspectiva „capului federal”) A se vedea „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 388-390, pentru mai multe informații despre perspectiva „capului federal”.

6. Pe lângă punctele 2-5, copiii sunt condamnați în fața oamenilor și a lui Dumnezeu pentru crimele părinților și strămoșilor lor, întrucât sufletele lor au fost create din sufletele părinților. (1/3 din perspectiva traducianistă)

Î: În Romani 5:19, cum au devenit mulți păcătoși?

R: La fel ca în întrebarea anterioară, creștinii nu sunt de acord în privința aceasta. Din nou, există șase posibilități, iar cineva poate crede într-o combinație a acestora.

1. Acest verset nu spune în mod explicit cum.

2. Am fost făcuți muritori și s-a deschis ușa păcatului.

3. Mai important decât punctul 2, așa cum Dumnezeu l-a judecat pe Adam pentru ceea ce a făcut, tot așa Dumnezeu ne judecă pe fiecare dintre noi pentru ceea ce am făcut.

4. Pe lângă punctele 2 și 3, nu suntem păcătoși doar pentru că păcătuim, ci și pentru că suntem păcătoși; cu alte cuvinte, avem o natură păcătoasă.

5. Pe lângă punctele 2-4, suntem responsabili pentru ceea ce nu este vina noastră personală (Boettner, pp. 77-78) sau pentru păcatele pe care nu le-am comis personal (ibid., p. 238).

6. Pe lângă punctele 2-5, oricine s-a născut dintr-un trădător, adulter sau păcătos ar trebui pedepsit ca trădător, adulter sau păcătos. (1/3 din viziunea traducianistă, care este contrară Ezechiel 18 și Deuteronom 24:16.)

Î: În Romani 5:19, dacă toți sunt făcuți păcătoși în Adam și toți sunt făcuți neprihăniți în Hristos, înseamnă oare că toată lumea este mântuită, așa cum învață erezia universalismului?

R: Nu. Primul „toți” se referă la toți cei care sunt în Adam. Al doilea „toți” se referă la toți cei care sunt în Hristos. Nu toată lumea este în Hristos. Secta „Copiii lui Dumnezeu” a propovăduit acest lucru. Creștinii autentici (cel puțin după Rufinus) sunt de acord că universalismul este greșit, dar necalviniștii și calviniștii au două motive foarte diferite pentru aceasta.

Printre necalviniști se numără „calviniștii cu 4 puncte”, luteranii, „calminienii”, arminienii și alții. Ei spun că Hristos a oferit ispășirea pentru toți. O ilustrare obișnuită este următoarea: să zicem că un om avea o datorie de un milion de dolari pe care nu o putea plăti. Un prieten generos și bogat a deschis un cont bancar pe numele acelui om, cu un milion de dolari în el, și i-a spus omului să retragă un milion de dolari și să-și plătească datoria. Să presupunem că omul nu l-a crezut pe prietenul bogat, sau că a retras banii și i-a risipit. Atunci omul ar fi în continuare răspunzător pentru datoria sa, în ciuda generozității prietenului bogat.

Din punct de vedere scriptural, aceasta este concluzia a trei învățături din Scriptură.

N1. Hristos a ispășit pentru toți (1 Timotei 2:5-6; 1 Ioan 2:2; Romani11:32 ; 1 Timotei4:10 ), iar Dumnezeu oferă și poruncește ascultarea de Evanghelie pentru toți (2 Tesaloniceni 1:8; Tit 2:11).

N2. Unii vor ajunge în Lacul de Foc (Apocalipsa19:20 ;20:10 -15; 21:8; Matei 13:24-43; 25:31-46).

N3. Oamenii vor rămâne în Iad pentru eternitate (Matei 18:8; 25:41,46;3:12 , Iuda 7; 2 Tesaloniceni 1:9; Apocalipsa 20:10; 14:9-11).

Calviniștii, cu o posibilă excepție a calviniștilor amyraldieni, învață că primul „toți” din Romani 5:18 are o sferă de aplicare diferită de cea a celui de-al doilea „toți” din 5:18, iar primul „mulți” din Romani 5:19 are o sferă de aplicare diferită de cea a celui de-al doilea „mulți” din 5:19. Poate că principiul fundamental al calvinismului radical nu este ispășirea definitivă, ci mai degrabă negarea ispășirii universale, adică faptul că Hristos nu a murit pentru toți. Mulți au fost creați fără nicio posibilitate de a scăpa de flăcările celei de-a doua morți.

De ce ar gândi unii calviniști în acest fel? Cred că unul dintre cele două motive principale pentru care gândesc astfel este o neînțelegere a suveranității lui Dumnezeu. Un al doilea motiv este definirea eronată a depravării umane, în așa fel încât să-L limiteze pe Dumnezeu ca fiind incapabil sau nevoit să lucreze în fiecare om.

Neînțelegerea suveranității lui Dumnezeu: Unii calviniști au ceea ce consider a fi o viziune corectă asupra suveranității lui Dumnezeu. Dumnezeu, care poate face ce dorește, poate alege să delege o parte din suveranitatea Sa pentru o perioadă limitată de timp. Dumnezeu poate permite ca anumite lucruri, precum păcatul, care Îi întristează inima, să se întâmple. Cu toate acestea, mulți calviniști nu au ajuns la această înțelegere. În schimb, ei gândesc următoarele.

#1. Multe versete biblice vorbesc despre dragostea și harul special al lui Dumnezeu pentru cei aleși, iar mulți necalviniști nu acordă atenție acestor versete. (Două exemple cheie sunt Romani 9:6-23 și Romani 11:3-23)

#2. Multe versete biblice vorbesc despre planul lui Dumnezeu, cunoscut dinainte și de neîmpiedicat, care include totul și pe toată lumea, chiar și pe cei răi. (Printre exemple se numără Efeseni 1:11; Proverbe 16:4)

#3. Din cauza atenției concentrate asupra celor două adevăruri anterioare, mulți (dar nu toți) calviniști minimalizează importanța versetelor în care Dumnezeu arată că oamenii au alegeri autentice (Iosua 24:22-23) și că Dumnezeu le-a dat oamenilor libertatea de a-I frânge inima (Ieremia 9:1; Matei 23:37-39 etc.)

De ce gândesc astfel calviniștii? Cred că există două motive principale.

Eroarea calvinistă nr. 1 (Certitudinea absolută a viitorului exclude alegerile autentice). Oamenilor le este greu să înțeleagă că Dumnezeu este mai mare decât timpul. Când oamenii nu înțeleg acest lucru, a le cere să înțeleagă cu adevărat că oamenii au alegeri autentice, iar Dumnezeu cunoaște, cu certitudine absolută, ceea ce noi numim viitor, este ca și cum le-ai cere elevilor din clasa a VII-a să înțeleagă calculul diferențial; ar părea prea confuz.

Mulți creștini de seamă se mulțumesc să accepte aceste două adevăruri împreună, fără a putea înțelege cum interacționează ele, dar crezând totuși că ambele sunt adevărate. Alții se confruntă cu dificultăți teologice, similare cu fatalismul, renunțând la adevărul că avem alegeri și transformându-ne în roboți. Alții încă se confruntă cu dificultăți teologice legate de „teologia unui Dumnezeu finit”, renunțând la adevărul că Dumnezeu cunoaște viitorul cu certitudine absolută.

Eroarea calvinistă nr. 2 (nu există cauze pierdute). Un al doilea motiv pentru care calviniștii consideră că calvinismul este adevărat este bine exprimat într-o carte calvinistă, *Putting Amazing Back into Grace*, de Michael Horton. El are un capitol intitulat „Nu există cauze pierdute”. Deoarece Dumnezeu este atotputernic, atotștiutor, suveran și nimic nu se întâmplă decât ceea ce permite Dumnezeu, Horton afirmă că Dumnezeu nu ar putea face nimic în zadar, sau nimic nu s-ar putea întâmpla fără ca Dumnezeu, într-un sens mai larg, să-și dorească acest lucru.

Cu toate acestea, Isus a plâns din cauza respingerii Sale de către iudei în Matei 23:37-39.

Fariseii „au respins planul lui Dumnezeu pentru ei înșiși” în Luca7:30 .

Pavel i-a implorat pe cei care frecventează biserica să nu primească harul lui Dumnezeu în zadar în 2 Corinteni 6:1.

Isus a plâns pentru poporul Său. De ce să plângă, dacă Dumnezeu nu dorea ca ei să facă ceva diferit?

În cele din urmă, trebuie menționat că nu toți calviniștii susțin ideea că „nu există cauze pierdute”. Răposatul Francis Schaeffer, un calvinist elvețian, a spus în cartea sa *Biserica la sfârșitul secolului al XX-lea*: „Putem să-L slăvim pe Dumnezeu, iar atât Vechiul, cât și Noul Testament spun că putem chiar să-L întristez pe Dumnezeu. Asta este ceva extraordinar.” (Imnuri pentru poporul lui Dumnezeu nr. 364) Dacă alții ar putea înțelege, așa cum a făcut-o Francis Schaeffer, exact ce a făcut Dumnezeu atunci când a făcut posibil ca oamenii să-L întristeze, uimirea noastră față de harul uimitor al lui Dumnezeu va fi cu atât mai mare.

Î: În Romani 5:19, având în vedere că universalismul este respins în alte versete, în ce fel au fost îndreptățiți toți cei care au fost făcuți păcătoși?

R: Creștinii nu sunt de acord în această privință. Iată câteva dintre punctele de vedere.

1. Baza pentru o justificare potențială pentru toți.

2. Toți cei aleși sunt de fapt îndreptățiți, iar „toți păcătoșii” înseamnă păcătoși aleși.

3. Formulare imprecisă pentru a demonstra paralela: Hristos îi influențează pe ai Săi la fel de sigur cum Adam îi influențează pe ai săi.

Î: În Romani 5:19, păcatul ne face păcătoși sau faptul că suntem păcătoși ne face să păcătuim?

R: Creștinii contestă uneori acest punct, dar răspunsul corect este ambele. Un păcătos este cel care este separat de Dumnezeu. Păcătuirea ne face păcătoși, dar chiar de la naștere ne-am născut într-o stare inițială de separare de Dumnezeu. Astfel, suntem mai întâi născuți păcătoși prin natură, iar după ce păcătuim devenim păcătoși prin faptă.

Î: În Romani 5:20, în ce sens a fost scopul Legii să sporească păcatul?

R: Romani4:15 și Romani 5:12 răspund la această întrebare, arătând că Dumnezeu nu consideră păcatul ca fiind o încălcare acolo unde nu există lege. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu consideră păcatul neintenționat până când persoana nu conștientizează că este un păcat. Romani 7:7-13 oferă mai multe detalii, concluzionând că Legea a fost dată pentru ca păcatul să fie recunoscut ca atare.

Cuvântul „a fost adăugat” poate fi tradus mai bine prin „a venit alături de”. Acesta este același verb folosit în Galateni 2:4 pentru frații falși care au venit alături de credincioșii adevărați.

Î: În Romani 6, cum se leagă acest lucru de Romani 5?

R: Romani 5 vorbește despre două persoane: omul vechi – Adam – și omul nou – Hristos. Romani 6 personalizează acest lucru, aplicându-l vieților noastre. Romani 5 se încheie triumfător cu afirmația că, acolo unde păcatul a crescut, harul a crescut și mai mult. Romani 6 explică de ce nu putem continua pur și simplu să păcătuim, având în vedere că acum avem harul.

Î: În Romani 6, care sunt cele cinci concepte-cheie comparate și contrastate?

R: Destinul nostru: (omul nostru vechi duce la moarte, iar viața nouă a lui Hristos în noi), puterea din noi (sclavi ai păcatului, liberi ca sclavi ai lui Hristos). Pavel a vorbit deja despre oamenii de dinainte și de după Hristos, despre păcat și viața nouă, precum și despre Lege și har, dar capitolul 6 arată cum se îmbină acestea.

Iată frecvența cuvintelor din acest capitol.

voi/voi înșivă/noi/al nostru (42X),

păcat/a păcătui (17X),

și a muri/a murit/moarte (16X),

a trăi/viață (8X),

Hristos/Iisus (6X),

sclavi/stăpânire/domnie (11X) (sclav/a înrobi (8X))

Alte cuvinte sunt:

Libertate (4X)

har (3X)

lege (2X)

Uniți în Hristos (2X)

Î: În Romani 6:1, ce i-ai putea spune unui necreștin care susține că creștinii cred că pot face orice doresc pentru că au „asigurare împotriva focului”?

R: Există patru motive pentru a nu face acest lucru, presupunând că este un credincios autentic care va ajunge în cer.

Romani 6:1-11 spune că nu poți, deoarece, din punct de vedere pozițional, ești unit cu Hristos.

Romani 6:12-14 spune că nu este nevoie să faci asta, deoarece, din punct de vedere al experienței, harul lui Dumnezeu a rupt stăpânirea păcatului asupra ta.

Romani 6:15-19 spune că nu trebuie să faci asta, pentru că, în mod categoric, nu vrei ca păcatul să te stăpânească.

Romani 6:20–23 spune că ar fi mai bine să nu o faci, deoarece, în cele din urmă, plata păcatului este moartea.

Î: În Romani 6:1, ce poți spune unui creștin antinomist?

R: Există o diferență între a trăi sub har și a abuza de har. Dacă ești părinte și ai un copil care se comportă necuviincios într-un centru comercial, l-ai duce acasă mai devreme. Dacă ne comportăm necuviincios, Tatăl nostru ceresc ne poate duce și pe noi acasă mai devreme. Grigori Rasputin și cultul rus al Khlystilor credeau acest lucru.

Trebuie să înțelegem că am fost născuți din nou pentru ceva mai bun decât atât. Odată, Augustin din Hippo a fost întâmpinat de o femeie care fusese amanta lui înainte de a veni la Hristos. Augustin s-a îndepărtat repede. Ea l-a strigat: „Augustin, sunt eu, sunt eu!” El i-a răspuns peste umăr: „Da, știu, dar nu mai sunt eu!”

Î: În Romani 6:1, 15, de ce nu ar trebui să păcătuim pentru ca harul să se înmulțească?

R: Este cam ca și cum ai pune următoarea întrebare: întrucât îi suntem recunoscători unui medic care ne operează pentru a ne salva viața după un accident de mașină, ar trebui să încercăm să fim implicați în cât mai multe accidente cu putință?

Așa cum a spus John MacArthur, Jr.: „De ce ar trebui să presupunem că oamenii care trăiesc într-un model neîntrerupt de adulter, desfrâu, homosexualitate, înșelăciune și orice fel de exces flagrant imaginabil sunt cu adevărat născuți din nou?”

Î: În Romani 6:1-4, ce se spune despre trecerea dintr-un tărâm în altul?

R: La fel cum un mormoloc care respiră apă devine o broască care respiră aer și nu se mai întoarce niciodată la starea anterioară, noi trecem de la a ne îndrepta cu viteză spre moarte la a trăi o viață nouă. Nu este vorba doar de faptul că „vechiul eu” și natura mea păcătoasă au fost răstignite împreună cu Hristos, ci mai degrabă că tot „eu” am fost răstignit împreună cu Hristos, pentru că așa trebuia să fie.

Î: În Romani 6:1-14 și Romani 6:15-23, care sunt asemănările și diferențele dintre cele două argumente ale lui Pavel prezentate aici?

R: Ambele părți au „puncte de început și de sfârșit”. Amândouă încep prin a menționa harul și a intra în detaliile acestuia. Prima parte se încheie cu ideea că nu suntem sub lege, ci sub har, în timp ce a doua parte se încheie cu moartea și darul [harului] vieții veșnice.

Prima parte, Romani 6:1-14, subliniază unirea noastră cu Hristos în moartea, îngroparea și învierea Lui, precum și moartea noastră față de păcat și viața nouă în Hristos. Nu spune nimic despre a fi sclavi.

A doua parte, Romani 6:15-23, subliniază faptul că fiecare este sclav al păcatului sau sclav al lui Dumnezeu. Nu spune nimic despre unirea cu Hristos.

Prima parte ar trebui să vină prima, deoarece ea este cauza principală a celei de-a doua. Prima parte subliniază identitatea noastră, iar a doua subliniază porunca lui Dumnezeu față de noi.

Î: În Romani 6:4, ce se spune despre botez?

R: A fi îngropat împreună cu Hristos în botez nu are prea mult sens prin stropire; doar scufundarea are sens.

Î: În Romani 6:5-7, este vorba despre învierea lui Hristos sau despre învierea credincioșilor?

R: Pavel se referă aici la învierea lui Hristos. Așa cum Hristos a fost înviat la viață (timpul trecut), noi avem acum o viață nouă. Vom fi înviați și fizic, dar sfârșitul veacurilor nu este menționat în mod specific aici.

Î: În Romani 6:5-7, cum suntem uniți cu Isus în moarte și în viața nouă?

R: Romani 6 este o explicație mai aprofundată a modului în care Dumnezeu împlinește mântuirea Sa în noi, așa cum este descris în Filipeni 2:12-13. Unii interpretează scrierile lui Pavel despre mântuire ca fiind o „justificare judiciară”, iar alții ca o „sfințire prin participare”, dar adevărul este că Pavel pune accentul pe ambele. Nu suntem îngropați în mormântul nostru, ci, mai degrabă, suntem îngropați metaforic alături de Hristos în mormântul Său. Există cel puțin trei moduri de a privi acest lucru.

O ruptură cu vechea viață, o trecere într-un alt tărâm și o naștere într-o viață nouă.

Renunțarea la un stăpân vechi și supunerea față de un stăpân nou.

Îndepărtarea de un destin vechi și îmbrățișarea unui destin nou.

Î: În Romani 6:5-7; Galateni 2:20; Coloseni 3:9; Efeseni 4:22; cum este răstignit vechiul nostru „eu” în Hristos?

R: Nu se spune „vechea noastră natură păcătoasă”, ci mai degrabă „vechiul nostru eu”, adică noi toți. Avem dorințe, țeluri, ambiții, luăm decizii și alegem cum să ne petrecem timpul și banii. A fi răstigniți împreună cu Hristos afectează fiecare dintre aceste domenii.

„Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 937, vede în aceasta o „tensiune inevitabilă” între sinele nostru autentic și sinele nostru neautentic. A veni la Hristos nu înseamnă că ai încheiat bătălia; ci înseamnă că abia acum intri într-una.

Î: În Romani 6:5; 8 și 1 Corinteni 15, credincioșii muriseră oare împreună cu Hristos, dar nu fuseseră încă înviați împreună cu El, sau fuseseră deja înviați împreună cu Hristos în Coloseni2:13 și Efeseni 2:5-6?

R: Din punct de vedere pozițional, suntem deja înviați la viață prin Hristos în duhul nostru, iar trupurile noastre vor fi înviate fizic împreună cu Hristos în viitor. Pe lângă versetele menționate în întrebare, următoarele sunt versete suplimentare pe care Pavel le-a folosit pentru a ilustra ambele aspecte.

Romani6:11 spune: „Așa că și voi trebuie să vă considerați morți față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Hristos Isus.”

Romani 8:10-11 arată clar ambele aspecte: „Dar dacă Hristos este în voi, trupul vostru este mort din cauza păcatului, însă duhul vostru este [prezent] viu din cauza neprihănirii. Și dacă Duhul Celui care L-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel care L-a înviat pe Hristos Isus din morți va [viitor] da viață și trupurilor voastre muritoare prin Duhul Său, care locuiește în voi.”

La fel, Coloseni 3:1-4 arată, de asemenea, ambele aspecte. „De aceea, întrucât ați fost înviați [perfecțul prezent] împreună cu Hristos, căutați lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele pământești. Căci ați murit, iar viața voastră este acum [prezent] ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Hristos, care este viața voastră, Se va arăta, atunci și voi vă veți arăta [viitor] împreună cu El în slavă.”

Romani 6:5; 8 și 1 Corinteni nu neagă faptul că suntem deja înviați împreună cu Hristos în duhul nostru și din punct de vedere pozițional. Dimpotrivă, ele afirmă că nu este vorba doar de o înviere spirituală, ci și de o înviere fizică viitoare. În mod similar, Coloseni 2:13 și Efeseni 2:5-6 nu neagă o înviere fizică viitoare; dimpotrivă, ele afirmă că nu este doar un eveniment viitor, ci și o viață prezentă în duh.

(Citatele biblice sunt din BSB.)

Î: În Romani 6:6, ce este mai exact „trupul păcatului”?

R: Prin compararea și contrastarea vieții vechi cu cea nouă, aceasta descrie două aspecte ale vieții noastre vechi. Înainte de Hristos, noi, în trupul nostru, suntem dornici să păcătuim și trăim pentru păcat. În al doilea rând, noi, în trupul nostru, suntem sclavi ai stăpânului nostru: păcatul. De când am venit la Hristos, trupul fizic este același, dar ceea ce animă și motivează trupul este acum diferit.

Î: În Romani 6:7, din moment ce creștinii sunt morți în Hristos și sunt eliberați de păcat, de ce mai păcătuiesc creștinii?

R: Deși creștinii vor trăi fără păcat în Ceruri, nu la asta se referă acest verset. Romani 6:7 nu spune că creștinii sunt fără păcat, ci doar că sunt eliberați de sclavia păcatului.

Cu toate acestea, la fel cum un sclav ar putea să nu fi auzit sau să nu fi crezut mesajul că este eliberat, uneori creștinii se comportă de parcă ar fi încă sclavi ai păcatului. Dacă un creștin ar spune vreodată: „Trebuie să păcătuiesc, nu am de ales”, acel creștin ar vorbi fals. Chiar dacă avem deja o viață nouă în Hristos, Dumnezeu, prin Pavel, vede necesitatea de a ne da aici o poruncă, pe care avem de ales să o ascultăm sau să o încălcăm. Chiar dacă Dumnezeu a declarat că păcatul nu mai are stăpânire, trebuie să alegem în mod activ să-l detronăm din viețile noastre.

Toți creștinii sunt de acord că suntem eliberați de păcat în două moduri, dar erudiții au opinii diferite cu privire la intenția principală a acestui verset anume.

Suntem eliberați de pedeapsa legală a păcatului

„Suntem îndreptățiți” – New International Bible Commentary, p. 1328

„Iată, de exemplu, un om condamnat la moarte pe scaunul electric pentru uciderea unui ofițer de poliție. Imediat ce a murit, el este eliberat (literalmente «îndreptățit») de acel păcat. Pedeapsa a fost plătită și cazul este închis.” Believer’s Bible Commentary, p. 1702. (Caracterele aldine se regăsesc în original.)

Comentariul „Bible Knowledge Commentary: Noul Testament”, p. 463, spune: „Următoarea propoziție (Rom. 6:6b-7) explică, de fapt, prima propoziție (v. 6a). În starea sa neregenerată, credinciosul era sclav al păcatului. Dar «omul său vechi» a fost răstignit (identificat) împreună cu Hristos, iar aceasta este baza eliberării din sclavia păcatului. Oricine a murit a fost eliberat de păcat. Cuvintele «a fost eliberat» sunt o traducere liberă a termenului dedikaiotai, care înseamnă literal «a fost îndreptățit sau declarat neprihănit». Timpul perfect al acestui verset descrie o acțiune din trecut cu un efect sau o forță continuă. Păcatul nu mai are dreptul legal de a-și impune stăpânirea și controlul asupra unui credincios, pentru că acesta a murit împreună cu Hristos.” (Caracterele aldine apar în original.)

The Expositor’s Greek New Testament, vol. 2, p. 633 „Moartea îi eliberează pe oameni de orice pretenție; în special (pentru a reveni la cazul de față), ne eliberează pe noi, cei care am murit împreună cu Hristos, de pretenția păcatului, vechiul nostru stăpân, de a mai domni asupra noastră.”

Suntem eliberați de robia păcatului

Douglas Moo discută trei interpretări ale acestei fraze: eliberați de pedeapsa legală, murind împreună cu Hristos și eliberați de robie, și afirmă că a treia interpretare este corectă. „Moartea rupe stăpânirea păcatului asupra unei persoane”. Douglas Moo în The Wycliffe Exegetical Commentary, p. 394 (referindu-se la comentatorii Godet, Michel, Kasemann).

„Eliberați de lanțurile și puterea [păcatului]” (Biblia de studiu NIV, p. 1714)

„În relația noastră cu Hristos suntem eliberați de robia păcatului; totuși, chiar și pentru un creștin este posibil să «lăsăm păcatul să domnească» (Romani 6:12).” Hard Sayings of the Bible, p. 553. (Cursivul apare în original)

„În Hristos, credincioșii sunt, potențial, stăpâni peste moarte și păcat” – „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 937

„Eliberați de stăpânirea păcatului. Stăpânirea acestuia este zdrobită.” The Expositor’s Bible Commentary, vol. 10, p. 70.

Î: În Romani 6:11, cum ne considerăm morți față de păcat?

R: Există trei aspecte.

Plătiți în întregime în trecut: Păcatele noastre au fost răstignite pe cruce prin moartea lui Hristos pentru noi. Suntem declarați sfinți, deoarece datoria noastră a fost plătită în întregime.

Viață nouă în prezent: Astăzi suntem eliberați de stăpânirea păcatului și suntem sfințiți, pentru a deveni din ce în ce mai sfinți zi de zi. Nu trebuie doar să luptăm împotriva păcatului în viețile noastre; trebuie să fim biruitori și să învingem păcatul în viețile noastre. Dacă tu, ca creștin, spui vreodată: „Sunt doar un păcătos, nu mă pot abține”, atunci ai uitat puterea care se află în tine.

Fără păcat în viitor: Într-o zi, în cer, vom fi complet fără păcat. Dorințele păcătoase, planurile și dependențele vor dispărea cu totul. Dar ar trebui să încercăm să începem să trăim astfel încă de astăzi.

Î: În Romani 6:14, cum i-ai explica unui adventist de ziua a șaptea că nu suntem sub Lege, ci sub har?

R: Nu Muntele Sinai îi face pe oameni sfinți în Hristos, ci Muntele Calvarului. Întreabă-i mai întâi dacă cred că nu suntem sub Lege, ci sub har. Dacă nu sunt de acord, citează-le Romani 6:14 și întreabă-i dacă cred că Epistola lui Pavel este Cuvântul lui Dumnezeu sau nu. Dacă spun că este, atunci spune-le că putem discuta despre faptul că nu suntem sub Lege, ci sub har, dar a spune că suntem încă sub Lege nu este o opțiune pentru un creștin care crede în Biblie.

Adventiștii de Ziua a Șaptea ar putea bănui că folosești „harul” ca o scuză pentru a face orice vrei și a păcătui. De asemenea, ar putea bănui (pe bună dreptate) că ai renunțat la vechiul cod scris. Așa este, pentru că slujești în noul mod al Duhului, nu în vechiul mod al codului scris (Romani 7:6). Vezi și 2 Corinteni 3:3, unde nu mai urmăm Legea pe care Dumnezeu a scris-o pe piatră, ci Legea pe care Dumnezeu a scris-o în inima noastră. Romani 9:32 ne avertizează să nu fim ca iudeii care nu au căutat neprihănirea prin credință, ci prin faptele Legii. Hristos a anulat Legea scrisă în Coloseni 2:14. Noul legământ l-a făcut pe cel vechi să fie depășit, conform Evrei 8:13.

Î: În Romani 6:18, 22, practic vorbind, cum suntem eliberați de păcat?

R: Suntem eliberați acum de stăpânirea și dominația păcatului. Dacă tu, ca creștin, spui vreodată: „Sunt doar un păcătos, nu mă pot abține”, atunci ai uitat puterea care se află în tine.

Î: În Romani 6:19, când Pavel vorbește „după felul oamenilor”, simplifică el lucrurile aici?

R: Da. Versiunea NIV traduce acest lucru astfel: „Exprim acest lucru în termeni umani.” Pavel este pe cale să ofere o analogie antropomorfă simplă, în termeni pe care ei îi pot înțelege. Fiecare este fie sclavul unui stăpân numit „Păcat”, fie sclavul unui stăpân numit „Ascultare”.

O viziune simplificată asupra adevărului rămâne totuși adevărată, atâta timp cât este recunoscută ca o simplificare și nu ca o imagine în oglindă a realității.

Î: În Romani 6:21, ce fel de roade ale păcatului au oamenii pentru care ar trebui să simtă rușine?

R: Iată o modalitate de a le privi.

Egoismul și timpul irosit, ignorarea lui Dumnezeu și a celorlalți

Ura și rănirea celorlalți, atât a celor dragi, cât și a celorlalți

Dependențele și atașamentul față de plăcerile de scurtă durată

Materialismul și folosirea greșită a banilor, a influenței și a resurselor

Energie și efort irosite în urmărirea celor de mai sus.

Î: În Romani 6:22, care sunt beneficiile sfințeniei?

R: Există atât aspecte prezente, cât și aspecte viitoare.

Prezent: Suntem eliberați de sclavia păcatului în Romani 6:17-19

Vom mai păcătui (1 Ioan 1:8), dar nu trebuie să rămânem în niciun păcat (1 Ioan 3:6, 9).

Păcatul nu mai domnește în noi, conform Romani 6:12, 14.

Acum putem sta fără rușine, conform Romani 6:21 și Efeseni 5:12.

Nu mai trebuie să ascundem ceea ce facem în secret, conform Efeseni 5:12.

Avem pacea lui Dumnezeu în orice situație, conform Filipeni 4:6-7.

Nu mai suntem orbi, conform Efeseni 4:18

Când ne-am „pierdut simțurile” din cauza păcatului, acestea se pot întoarce, conform Efeseni 4:19.

Acum suntem mai înțelepți și mai puțin nebuni, conform Efeseni 5:15

Un beneficiu adesea trecut cu vederea este că, odată ce încetăm activitatea păcătoasă persistentă, avem mai mult timp, după cum spune Efeseni 5:15-16. Dacă cineva care își petrece toate weekendurile petrecând sau îmbătându-se și apoi dormind pentru a-și trece mahmureala încetează să mai facă asta, acum are weekenduri libere pe care nu le avea înainte.

Trăim o viață mai plină de recunoștință, conform Efeseni 5:20.

Suntem liberi să urmărim neprihănirea. Când suntem sfinți, suntem mai asemănători cu Dumnezeu, conform 1 Petru 1:15-16.

Ne schimbăm, întrucât suntem în prezent înnoiți, conform Efeseni 4:23.

Încetăm să devenim din ce în ce mai corupți, conform Efeseni 4:22

Viitorul: Cei cu inima curată sunt cei care Îl vor vedea pe Dumnezeu, conform Matei 5:8.

Am trecut de la moarte la viață, conform 1 Ioan 3:14 și Romani 6:13

Avem o moștenire în Împărăția cerurilor, conform Efeseni 5:5

Vom fi sfinți în cer, pentru că în cer nu există nimic necurat. Cei care și-au „spălat hainele” vor fi în cerul și pământul cel nou, conform Apocalipsei 22:14-15.

Î: Ce este o diagramă a celor patru aspecte?

R: Iată o diagramă.

Imaginați-vă că cineva s-ar concentra doar pe una sau două laturi ale pătratului. Cum ar arăta teologia lor?

Stânga jos: Dacă s-ar concentra pe robia voinței și pe faptul că trebuie să ne răstignim dorințele păcătoase și egoiste, excluzând faptul că suntem acum liberi și uniți cu Hristos, ar putea pierde din vedere conceptul că suntem acum liberi de păcat. Ar putea uita că se așteaptă ca noi să fim acum liberi de păcat și să nu mai păcătuim. Acest lucru nu înseamnă că nu vom mai păcătui niciodată, dar niciun păcat nu ar trebui să aibă stăpânire asupra vieții noastre. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci nu avem o viață creștină normală.

Stânga sus: Dacă s-ar concentra pe faptul că omul vechi trebuie răstignit și că ar trebui să fim liberi să trăim o viață sfântă, fără a ține seama de măsura robiei în păcat a unei persoane pierdute și de nevoia puterii lui Hristos în noi, atunci ar putea pierde din vedere faptul că o persoană nu poate face asta singură. Este aproape ca și cum o persoană moral neutră ar trebui să audă adevărul și apoi să devină sfântă de una singură. Nu este vorba doar de faptul că Dumnezeu ne poate ajuta să fim sfinți, ci mai degrabă de faptul că trebuie ca Dumnezeu să lucreze în noi pentru a fi sfinți.

Partea dreaptă sus: Dacă s-ar concentra pe faptul că suntem liberi să trăim o viață sfântă, datorită lui Hristos care trăiește în noi, ar putea să nu aprecieze puterea păcatului care trebuie învinsă într-un creștin. Chiar și ca credincioși, pe deplin dedicați iubirii și ascultării de Dumnezeu, încă ducem o luptă în inima noastră. Se presupune că ar trebui să câștigăm lupta cu Hristos în noi, dar nu trebuie să minimalizăm gravitatea acestei lupte.

În dreapta jos: Dacă s-ar concentra pe cât de mult suntem în robia păcatului și pe faptul că Hristos trăiește în noi, cu puține sau deloc așteptări că trebuie să fim răstigniți în Hristos și să trăim o viață sfântă, atunci ar putea crede că pot avea bucuria de a fi în voia lui Dumnezeu fără pocăință, fără a-și opri păcatul.

Î: În Romani 6:22, în evanghelizare, cât de mult ar trebui să subliniem faptul că creștinii sunt sclavi ai lui Dumnezeu?

R: Până în momentul în care o persoană devine creștină, acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză pentru ea. Dacă vorbim despre acceptarea lui Hristos ca Mântuitor al tău, dar nu menționăm acceptarea Lui ca Domn al tău, am transmis doar o parte a mesajului. Despre Isus se vorbește ca Domn în propovăduirea Evangheliei din Faptele Apostolilor 10:36; 16:31; 17:24-31; 22:10, 19-20. Deși Faptele Apostolilor 13:16-41 nu menționează sclavii și Domnul, se vorbește despre pocăință în Faptele Apostolilor 13:24. Pe de altă parte, în unele discursuri scurte, Pavel nu a ajuns încă la acea parte, cum ar fi în Faptele Apostolilor 24:10-22.

Î: În Romani 6:23, cum ați rezuma acest capitol?

R: Există doi stăpâni (păcatul și Dumnezeu), două metode (răsplata și darul gratuit) și două destine (moartea și viața veșnică).

Î: În Romani 7:5, de ce „nu” pare adesea a fi o îndemnare la acțiune pentru a face acel lucru?

R: Așa funcționează adesea natura noastră păcătoasă. Cuvântul grecesc pentru „ocazie” era inițial un termen militar care însemna fortăreață sau bază de operațiuni. O parte a naturii păcătoase constă în dorința de a fi egoist în detrimentul slujirii lui Dumnezeu. Dar o altă parte constă în dorința de a fi rebel în această privință.

Î: În Romani 7:6, în această ilustrație, Legea lui Moise a „murit”?

R: Într-un fel, da. Matei 5:17 spune că Hristos nu a venit să distrugă Legea, ci să o împlinească. El a spus în Matei 5:18 că nimic din Lege nu va trece până când totul nu se va împlini. Prin răstignirea Sa, Hristos a luat cerințele Legii și, metaforic vorbind, le-a răstignit pe cruce, după cum se menționează în Coloseni 2:14. Pe de altă parte, în această ilustrație, în Romani 7:4,6, noi suntem cei care am murit față de Lege.

Î: În Romani 7:6b, cum slujim în noul mod al Duhului, și nu în vechiul mod al literei, având în vedere că Isus a spus în Luca 16:16-17 că nici o iotă [detaliu] nu va dispărea din Lege?

R: Legea nu a fost schimbată, nici de Isus, nici de altcineva. Cu toate acestea, Isus a împlinit pe deplin Legea pentru noi, iar acum slujim în noul mod al Duhului, nu în vechiul mod al legii scrise. Isus a spus în Luca 16:16 că Legea și profeții au fost valabili până la Ioan. Vechiul Legământ este depășit, conform Evrei 8:13. Pavel a spus că litera ucide, dar Duhul dă viață în 2 Corinteni 3:6.

Acest lucru diferă de conceptul musulman de abrogare. Cuvintele date prin intermediul lui Mahomed ar putea „anula” cuvintele anterioare ale lui Mahomed, ale lui Isus sau ale oricărui alt profet, aparent după bunul plac. Isus nu a anulat Legea, ci a împlinit-o pentru noi, iar acum slujim într-un mod diferit.

De exemplu, Vechiul Testament interzicea consumul de carne de cămilă, creveți și carne de porc. Isus, declarând toate alimentele curate (Marcu 7:19 ), nu a modificat Legea Vechiului Testament, ci ne-a îndrumat să slujim într-un mod nou.

Ca o paranteză, musulmanii subliniază uneori că creștinii nu respectă legile alimentare din Vechiul Testament. Nici musulmanii nu le respectă, însă, deoarece consideră că era în regulă ca pe Mahomed să mănânce carne de cămilă. Nici creștinii nu îi critică pe musulmani (sau pe oricine altcineva) pentru că mănâncă carne de cămilă. Ideea este că, dacă musulmanii ar critica pe Isus sau pe creștini pentru învățăturile care înlocuiesc Legea, orice motiv pe care l-ar invoca ar fi, cel mai probabil, o critică și la adresa lui Mahomed pentru că a mâncat carne de cămilă și a pretins că abrogă anumite lucruri.

Î: În Romani 7:9, cum a trăit Pavel în afara legii?

R: Romani 4:15 și 5:13 spun că păcatul, deși există în continuare, nu este luat în seamă acolo unde nu există lege. Pavel s-a simțit liber de vină până când a cunoscut legea. O persoană nu avea, din punct de vedere juridic, nicio vină pentru încălcarea intenționată a unei legi (morale sau de alt fel) dacă se afla într-o ignoranță nevinovată față de lege. Desigur, chiar și oamenii care nu erau familiarizați cu iudaismul aveau legea conștiinței lor scrisă în inimile lor. Pavel nu se referea la un moment specific din propria sa viață, ci mai degrabă la starea din viața fiecărei persoane.

Î: În Romani 7:9-11, cum l-a ucis Legea?

R: Nu este vorba de lege în sine, ci mai degrabă de păcatul de a nu respecta legea. Poate că Pavel se gândea la Leviticul 18:5, unde li se promite viața celor care respectă legea și moartea celor care o încalcă.

Î: În Romani 7:11, ce este mai exact „înșelăciunea păcatului”?

R: Păcatul nu-I place lui Dumnezeu, păcatul este rău, te rănește pe tine însuți, păcatul îi rănește pe alții, păcatul se răspândește și păcatul crește, dar există un alt aspect al păcatului. Păcatul înșală, și înșală în două moduri. În primul rând, păcatul te face să crezi că ceea ce faci nu este greșit, sau cel puțin nu este o greșeală foarte importantă. Oare cei care poftesc cred că dorința lor este greșită? – de obicei, nu. În al doilea rând, păcatul găsește raționalizări pentru a-și justifica acțiunile. Ei gândesc: da, a fost greșit ce i-am făcut acelei persoane, dar… și-a căutat-o sau a meritat-o. Da, a fost greșit să jefuiesc un magazin, dar afacerea făcea parte din sistem. Da, s-a distrus ceva, dar nu contează, pentru că asigurarea va plăti pentru asta. Da, s-ar putea să greșesc, dar și alții o fac, iar eu nu sunt mai rău decât ei.

Î: În Romani 7:14-24, Pavel nu critică Legea, dar ce spune el mai exact despre Lege?

R: Legea este depășită pentru noi, cei care suntem în Hristos. Curios, aici nu se spune că legea este depășită pentru cei care nu sunt în Hristos. Dacă ei îl resping pe Hristos, atunci legea este tot ce au pentru a fi mântuiți, iar Pavel spune că niciun om nu va fi îndreptățit prin lege în Romani 3:20.

Î: În Romani7:14 -24, este vorba despre o experiență precreștină sau postcreștină?

R: La nivel practic, creștinii au trăit această luptă descrisă în Romani 7:14-24 atât înainte, cât și după ce au venit la Hristos.

Înainte de a veni la Hristos: Unii necreștini încearcă să se lupte cu natura lor păcătoasă; alții au încetat complet să se mai lupte și s-au predat. Este adevărat că unele secte și anumite curente din psihologia comportamentală au determinat oamenii să renunțe la unele obiceiuri rele, cum ar fi drogurile narcotice, dar acestea sunt doar mici victorii tactice în timp ce războiul împotriva naturii noastre păcătoase continuă.

După venirea la Hristos: După ce devenim creștini, încă mai avem vechea noastră natură pământească. Cu toate acestea, acum îl avem pe Hristos, care ne dă motivație și speranță, și pe Duhul Sfânt înlăuntrul nostru, care ne ajută să biruim. Problema nu constă doar în faptele exterioare de păcat pe care le săvârșim. Problema este mult mai mare. Inimile și mințile noastre sunt corupte în interior, iar Dumnezeu ne oferă nu doar iertare, ci și curățire și un proces de transformare pentru a ne face mai asemănători cu Hristos. Augustin, Calvin, Luther și alți reformatori împărtășeau această viziune.

Amândoi: Pavel nu a vrut să precizeze, deoarece se poate referi la ambele situații. În acest pasaj, el folosește atât timpul trecut, cât și timpul prezent. Unii necredincioși nu se luptă deloc cu păcatul: se simt perfect în largul lor să păcătuiască cât vor. Alți necredincioși se străduiesc din greu să încerce să ducă o viață bună. Alții nu comit păcate grave, fără efort, și simt că duc deja o viață bună. Unii trec dintr-una dintre cele trei categorii în alta. Gândiți-vă la un necredincios care se luptă cu fumatul, cu obezitatea sau cu altceva și apoi reușește să depășească problema. Unii creștini se află în categoria celor care se luptă, iar alții în categoria celor care înving. Ar trebui să ne dorim să trecem în categoria celor care înving.

Î: În Romani 7:14-24, a existat vreo învățătură iudaică similară cu aceasta?

R: Da, similară într-o anumită măsură, dar destul de diferită în altă privință. Potrivit lui W.D. Davies în lucrarea „Paul and Rabbinic Judaism” (1948), pp. 20-27, rabinii învățau că există două impulsuri în oameni: unul bun și unul rău. Cel rău devenea mai activ odată cu atingerea maturității. Cel bun se trezea la viață atunci când deveneai fiu al Legii. Pavel vorbește aici despre două impulsuri, dar neagă ceea ce spun rabinii despre puterea de a face binele prin Lege.

Î: În Romani 7:18, de ce a spus Pavel că nimic bun nu locuiește în trupul său păcătos?

R: Pentru că nu există nimic bun. Oamenii au dorința de a fi autonomi, ca niște mici zei. Ar trebui să ne uităm la Isus de zece ori mai mult decât ne uităm la noi înșine.

Pe de altă parte, nu suntem „depravati în totalitate”, adică atât de răi pe cât am putea fi. Chiar și ateii pot face donații caritabile și pot ajuta alți oameni. Dar suntem „depravati în totalitate” în sensul că suntem într-o stare atât de proastă încât nici măcar nu putem veni la Dumnezeu fără ca El să vină mai întâi la noi.

Î: În Romani 8:1 și Romani 7:25b, ce este curios în legătură cu această tranziție?

R: Pavel folosește adesea cuvântul grecesc pentru „de aceea” atunci când trece la o nouă secțiune de gândire. Totuși, în acest caz, Pavel a folosit „de aceea” în Romani 7:25b și din nou în Romani 8:1, ca și cum ar fi vorba de o diviziune foarte clară în gândire. Primul „de aceea” rezumă secțiunea anterioară, iar al doilea arată ramificația celei anterioare.

Î: În Romani 8:2, cum ne eliberează legea vieții în Hristos de legea păcatului și a morții, având în vedere că o lege este o lege?

R: O lege poate înlocui o altă lege. De exemplu, când arunc un obiect în aer, acesta NU cade înapoi. Poate că asta se întâmplă pentru că ceea ce aruncam era un papagal viu. Așa cum spune „Believer’s Bible Commentary” la paginile 1708-1709, legea gravitației nu a dispărut niciodată, ci legea vieții păsării a înlocuit-o pe cea a gravitației. Legea care ne-a fost dată nu era rea, dar, slăbită de firea noastră omenească, era incapabilă să ne dea viață.

Î: În Romani 8:3, ce este neobișnuit la această formulare?

R: Atât în greacă, cât și în engleză, verbul principal, care este evident „Dumnezeu a făcut”, pare să lipsească. Acesta este adăugat cu caractere cursive în unele traduceri. Pavel și-a început gândul într-un fel, iar apoi, aparent, s-a abătut de la el în mijlocul propoziției. Aceasta se numește anacoluton, sau „construcție întreruptă”. Este ceva neobișnuit atât în greacă, cât și în engleză. Cunoștințele de greacă ale lui Pavel erau de fapt destul de bune, dar se pare că Pavel era entuziasmat în acest moment.

Î: În Romani 8:3, trupul nostru este rău?

R: A fost creată bună, dar a căzut în păcat. Cuvântul grecesc folosit aici este „trup păcătos” (sarx), nu „om păcătos”, așa cum apare în NIV. Isus a avut același trup ca al nostru, iar acesta nu era rău. Dar când nu ne ținem sub control dorințele trupești, atunci trupul nostru devine păcătos pentru noi. Isus a fost cu adevărat în trup, dar Isus a fost doar în „asemănarea” trupului păcătos.

Î: În Romani 8:6-7, care sunt cele patru caracteristici enumerate de Pavel cu privire la a avea o minte carnală?

R: Iată caracteristicile.

a) Moartea. Aceasta nu este doar moartea fizică, ci rămânerea în moartea spirituală.

b) Dușmănie împotriva lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă a fi împotriva a tot ceea ce poruncește Dumnezeu.

c) Nu este și nu poate fi supus legii lui Dumnezeu. Refuzul de a se supune legii lui Dumnezeu.

d) Nu poate să-I fie pe plac lui Dumnezeu. Dacă nu dorește să se supună lui Dumnezeu și are dușmănie față de El, atunci nici măcar pașii mici spre bine nu-I sunt pe plac lui Dumnezeu.

În istoria engleză există povestea lui Robin Hood, care jefuia pe cei bogați (ceea ce este rău) și dădea celor săraci (ceea ce este bine), ideea fiind că răul și binele se echilibrau oarecum. Acest lucru este complet nebiblic; dacă „stai pe gard” și nu ai o gândire spirituală, chiar și atunci când „hrănești pe cei săraci” nu-I faci plăcere lui Dumnezeu.

Î: În Romani 8:7, ar trebui să căutăm un înțeles spiritual în Biblie în loc de înțelesul literal?

R: Ar trebui să fim atenți când presupunem că există vreo contradicție între sensul literal și un „sens spiritual”. Există diferite niveluri de înțelegere și există multe adevăruri profunde în Biblie, dar adevărurile diferite se completează reciproc; altfel, nu ar fi toate adevărate.

Putem presupune că Dumnezeu a intenționat ca Cuvântul Său să fie înțeles de copiii Săi. Când cineva spune că are nevoie de cunoștințe secrete sau speciale pentru a înțelege lucruri pe care Dumnezeu nu i-a lăsat pe alți creștini să le înțeleagă, atunci „înțelegerea lor specială” este suspectă ca fiind propria lor fantezie.

Când un părinte, un prim-ministru sau un general dă un ordin, dorește ca acesta să fie îndeplinit așa cum a intenționat, nu reinterpretat ca fiind opusul a ceea ce a spus. În loc să ne întrebăm dacă ar trebui să interpretăm Biblia „literal”, „spiritual”, „la propriu” sau „alegoric”, ar trebui pur și simplu să dorim să interpretăm Biblia așa cum au intenționat Dumnezeu și autorii umani.

Î: În Romani 8:9-11, 14-15, poate cineva să fie un creștin autentic fără ca Duhul Sfânt să locuiască în el?

R: Aceste versete spun că nu. Odată, o Martoră a lui Iehova mi-a afirmat că nu avea Duhul Sfânt care să locuiască în ea, întrucât Martorii lui Iehova învață de obicei că doar cei 144.000 au Duhul Sfânt în ei. I-am arătat Romani 8:9-11, iar ea era aproape în lacrimi. Deși mi-ar plăcea să vă spun că atunci a dorit să devină creștină și să aibă Duhul Sfânt în ea, nu asta s-a întâmplat. Săptămâna următoare, s-a întors la biroul meu și mi-a spus că bănuia că, până la urmă, Duhul Sfânt era totuși în ea.

Î: În Romani 8:9-11, 14-15, dacă Duhul Sfânt trebuie să fie în tine pentru a fi fiu al lui Dumnezeu, iar vorbirea în limbi este dovada prezenței Duhului Sfânt, atunci toți cei care nu vorbesc în limbi nu sunt mântuiți, așa cum învață bisericile penticostale unitariene?

R: Nu. Vorbirea în limbi nu este singura dovadă a prezenței Duhului Sfânt și nici măcar nu este dovada principală, așa cum arată Galateni 5:22-24 și 1 Corinteni 13:1. Galateni 5:22-24 enumeră rodul (nu roadele) Duhului. 1 Corinteni 12:29-31 arată că nu toți vorbesc în limbi, la fel cum nu toți fac minuni și nu toți sunt învățători. 1 Corinteni 12:31-14:1 arată că partea cea mai centrală este iubirea, iar Ioan 14:15,21 arată că un rod esențial al vieții unui creștin este ascultarea de cuvintele lui Isus.

Î: În Romani 8:9-11,15, dacă Duhul Sfânt trebuie să fie în interiorul unei persoane, altfel acea persoană nu aparține lui Hristos, atunci a) toți bebelușii care mor merg în Iad pentru că Duhul Sfânt nu este în interiorul lor, sau b) Duhul Sfânt este în interiorul tuturor bebelușilor, sau c) altceva?

R: Răspunsul este „altceva”, deoarece Scriptura nu învață nici a), nici b). Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Cu excepția lui Isus și a lui Ioan Botezătorul (Luca1:40 -44), bebelușii nu au Duhul Sfânt. Ne naștem despărțiți de Dumnezeu (Efeseni 2:3).

2. Dumnezeu a arătat în Cuvântul Său că toți cei mântuiți vor fi mântuiți prin Hristos (Ioan 14:6; Evrei9:15 ;10:10 ,14,19).

3. Cu toate acestea, la fel cum Dumnezeu era liber să mântuiască oameni în vremurile Vechiului Testament, înainte de Evanghelie și chiar înainte de Lege, Dumnezeu poate mântui așa cum dorește prin Hristos.

Rezumat: Să fim atenți când încercăm să impunem restricții asupra modului în care Dumnezeu trebuie să lucreze. Este adevărat că Dumnezeu nu va lucra în contradicție cu ceea ce a revelat în Scriptură, dar trebuie să fim atenți să nu depășim ceea ce este scris, așa cum ne reamintesc 1 Corinteni 4:6 și Proverbe 30:5-6.

Î: În Romani 8:9, de ce este Duhul Sfânt numit Duhul lui Hristos?

R: El este Duhul lui Hristos din cel puțin trei motive.

1. În cadrul Sfintei Treimi, Duhul Sfânt a fost trimis de Tatăl și de Isus.

2. În cadrul Trinității, Duhul Sfânt din viața noastră îl reprezintă pe Isus.

3. O înțelegere mai profundă a Trinității arată că persoanele Trinității locuiesc una în cealaltă, poate într-un mod similar cu cel în care Duhul Sfânt locuiește în noi.

Î: În Romani 8:10, opoziția dintre „trup” și „duh” se referă la „carnea păcătoasă” față de „duhul nostru” sau la „noi toți” față de „Duhul Sfânt”?

R: Învățătorii creștini nu sunt de acord, iar Pavel folosește uneori cuvântul „trup” pentru a se referi la natura noastră păcătoasă, iar alteori pentru a se referi la noi toți. Pavel folosește cuvântul „Duh/duh” de 21 de ori în Romani 8 (de 17 ori în versetele 1-17), iar cel puțin 18 dintre acestea se referă la Duhul Sfânt. Pavel folosește cuvântul „trup” de zece ori în Romani 8:1-17, dar deloc în Romani 8:18-39. Cu toate acestea, Pavel nu folosește cuvântul „slavă” în Romani 8:1-16, iar în Romani 8:17-39 îl folosește de patru ori.

Carnea păcătoasă vs. duhul nostru: aceasta este o perspectivă grecească asupra lucrurilor, iar majoritatea comentatorilor sunt de acord că aceasta era gândirea lui Pavel.

Noi toți față de Duhul Sfânt: aceasta este o perspectivă ebraică asupra lucrurilor. Mulți dintre primii creștini, precum și lucrarea „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 10, p. 90, adoptă această perspectivă.

Î: În Romani 8:12-13, cum ucidem faptele trupului?

R: Acest proces pe care îl realizăm în această viață se numește „mortificare”, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 10, p. 91-92, și „The Wycliffe Exegetical Commentary Romans 1-8”, p. 529.

Î: În Romani8:15 și Efeseni3:14 -15, în ce sens este Dumnezeu Tatăl nostru?

R: În cartea „Now That’s a Good Question”, pag. 13-14, se menționează că un savant german a descoperit că, în toate scrierile evreiești biblice și extrabiblice din Italia până în secolul al X-lea d.Hr., niciodată un evreu (în afara Bibliei) nu s-a adresat lui Dumnezeu la persoana întâi ca Tată. …O, Dumnezeule, Tu ești Tatăl nostru. Isus a făcut-o, iar Pavel ne-a încurajat să facem la fel.

În Vechiul Testament, Dumnezeu este numit „Tată” la persoana întâi în Isaia 63:16 (de două ori) și în Isaia 64:8. Dumnezeu le amintește poporului Său că L-au numit „Tatăl meu” în Ieremia 3:4. În multe alte pasaje (Psalmul 68:5; Isaia 9:6; Ieremia 3:19; 31:9; Maleahi 1:6; 2:10 etc.) Dumnezeu este numit Tată, dar nu la persoana întâi.

Î: În Romani 8:16, 17, toți oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu în acest pasaj?

R: Nu. Deși Biserica Mormonă a învățat că toți oamenii sunt copii spirituali ai lui Dumnezeu (și ai numeroaselor sale soții-zeițe), Romani8:15 spune în mod specific că suntem copiii lui Dumnezeu prin adopție. Deși este adevărat că fiecare persoană, animal, plantă și demon face parte din creația lui Dumnezeu, Romani 8 se referă doar la cei care s-au născut din nou.

Î: În Romani 8:17, cine anume ar trebui să fie glorificat aici?

R: Nu este vorba de un grup select de oameni, ci mai degrabă de toți credincioșii.

Î: În Romani 8:17, putem deveni zei înălțați, așa cum învață cultul mormonismului?

R: Nu. Aceasta este o eroare foarte veche, care a precedat cu mult mormonismul. Adam și Eva au fost ispitiți cu această învățătură eronată în Geneza 3:4. Însuși Satana a vrut să devină ca Dumnezeu în Isaia 14:12-15.

Așa cum a spus David în Psalmul 23:6: „…și voi locui în casa Domnului pentru totdeauna.” Astfel, bărbații mormoni nu vor avea propriile lor planete, nici propriul harem de soții-zeițe. Un mormon mi-a spus odată: „Cred că Dumnezeu a făcut multe greșeli, iar când voi deveni zeu, mă voi descurca mai bine.” Prin urmare, scopul unui creștin, acela de a-L sluji pe Dumnezeu pentru totdeauna în Ceruri, și scopul multor mormoni sunt foarte diferite.

Î: În Romani8:19 -22 și Romani5:12 -14, moartea animalelor a avut loc înainte de Cădere?

R: Moartea microbilor a avut loc; altfel, cum ar putea peștii să mănânce plancton? Deci, până la ce nivel de complexitate a vieții a ajuns moartea înainte de Cădere? Creștinii au două puncte de vedere în această privință.

Da. Aceste versete din Romani se referă doar la moartea omului, așa că Biblia nu spune acest lucru. Dovezile fosile indică faptul că animalele mari și mici erau mâncate înainte de Căderea omului.

Nu. Aceste versete se referă la moartea tuturor animalelor care au conștiință de sine. În timp ce plantele, microbii și animalele inferioare fără „nephesh-viață” (adică conștiință de sine) au murit înainte de Cădere, animalele superioare nu au murit înainte de Cădere.

Î: În Romani8:19 -22, de ce permite Dumnezeu răul într-o lume căzută?

R: Atât ziarele de zi cu zi, cât și Biblia arată că lumea conține atât rău, cât și bine. Conform Ioan 9:1-3, omul nu s-a născut orb din cauza păcatului său sau a păcatului părinților săi. În Luca 13:1-5, galileenii uciși și cei asupra cărora a căzut turnul din Siloam ar fi putut merita aceste lucruri, dar nu le-au meritat mai mult decât oricine altcineva.

Romani 8:19-22 arată că, după Cădere, Dumnezeu a supus creația corupției. Omului corupt nu i s-a permis să trăiască într-o creație necoruptă. Avem dezastre naturale, nedreptate temporară și cruzimea omului față de om. De la Cădere, 1 Ioan5:19 spune că întreaga lume se află sub influența celui rău. Dumnezeul acestui veac este Satana, conform 2 Corinteni 4:4. Satana este prințul acestei lumi în Ioan 12:31;14:30 ,16:11 ; Efeseni6:12 ; și Coloseni 1:13. Vezi și discuția despre Efeseni 2:2 pentru mai multe informații.

Î: În Romani 8:21, libertatea unui creștin include libertatea de a face orice dorim?

R: O sectă numită „Copiii lui Dumnezeu”, cunoscută și sub numele de „Familia Iubirii”, propovăduia că membrii ei ar trebui să aibă libertate sexuală în afara căsătoriei.

Se pare că această problemă a apărut și în vremurile Noului Testament, deoarece Pavel a abordat această chestiune în 1 Corinteni 5:9-11 și Romani 6:1.

1 Corinteni 5:9-11 spune că nu ar trebui nici măcar să mâncăm împreună cu oamenii care se numesc creștini și fac aceste lucruri.

Romani 6:1 arată că este imposibil să ai această atitudine și să trăiești în Hristos.

O ghicitoare pe care am auzit-o este următoarea: „Care este minimul pe care îl poți face și totuși să fii creștin?” Răspunsul este: „Dacă încă gândești în acești termeni, încă nu ai reușit.”

Î: În Romani 8:23, credincioșii gem pentru că avem primele roade ale Duhului, sau deși avem primele roade ale Duhului?

R: Gramatica nu specifică, iar răspunsul cel mai probabil este ambele. Ai gustat vreodată puțin din ceva delicios și apoi nu ai mai avut răbdare până când ai putut să-l ai pe tot? A avea Duhul este la fel. Avem o mică gustare din bucuria Domnului în Duhul și abia așteptăm să o avem pe deplin.

Î: În Romani 8:23 suntem adoptați ca fii ai lui Dumnezeu sau născuți din nou, așa cum spune Ioan 3:16, și este vorba de prezent sau de viitor?

R: Ambele metafore exprimă adevărul. Un fiu adoptiv are toate drepturile unui fiu născut din același părinte. Toți, bărbați și femei, suntem fii ai lui Dumnezeu acum. Atât fiii născuți, cât și cei adoptați au primit moștenirea familiei, dar până acum am primit doar o mică parte din ceea ce vom primi ca fii ai lui Dumnezeu.

Î: În Romani 8:26, este Duhul Sfânt Mijlocitorul nostru, sau este Hristos Mijlocitorul nostru, așa cum spune 1 Timotei 2:5?

R: Duhul Sfânt mijlocește pentru noi în rugăciune. Cuvântul grecesc pentru „ajută”, synantilambanetai, sugerează imaginea unei persoane care o ajută pe alta să poarte o povară grea. Duhul Sfânt nu a mijlocit pentru noi pe cruce și nici nu a ispășit păcatele noastre, și nici nu a mijlocit pentru noi în calitate de Mare Preot, deoarece numai Isus a făcut asta.

Î: În Romani 8:28, cum pot toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor chemați?

R: Peste milioane de ani, sau oricum s-ar număra timpul în Cer, vom putea privi înapoi și vom vedea cum a folosit Dumnezeu totul din viața noastră, chiar și lucrurile rele, pentru a ne învăța, a ne face să creștem și a ne rafina.

Î: În Romani 8:28-39, prietena mea îmi citea cartea lui Charles Stanley despre „Siguranța veșnică” și, când a ajuns la partea despre iubirea necondiționată a lui Dumnezeu, ea s-a opus acestei idei, întrebând unde scrie în Biblie că iubirea lui Dumnezeu este necondiționată? Ea este membră a denominației „Biserica lui Hristos” și consideră că o condiție pentru mântuire este botezul cu apă — prin urmare, iubirea lui Dumnezeu și mântuirea noastră depind de condiția de a fi botezați. Cum ar fi trebuit să-i răspund?

R: Charles Stanley are materiale foarte bune despre Biblie și mântuire, iar el are dreptate.

Psalmul 145:17 spune că Dumnezeu este plin de iubire față de tot ce a creat, ceea ce include mila pe care a arătat-o chiar și celor pierduți pentru eternitate.

Cu toate acestea, Biblia nu învață niciodată că Dumnezeu este „atot iubitor”, deoarece dreptatea și mânia Lui, nu iubirea față de Satana și demoni, sunt cele care îi trimit pe aceștia în Lacul de foc. Nu toți oamenii vor ajunge în cer, ci doar cei aleși pe care Dumnezeu i-a cunoscut dinainte și i-a predestinat.

Dar Dumnezeu are o iubire specială pentru unii, numiți cei aleși (cei destinați raiului). Totuși, Romani 8:28-39 ne învață că nimic nu ne poate despărți (pe cei chemați) de iubirea lui Dumnezeu. Pentru cei aleși, cât de necondiționată poate fi această iubire?

A fost oare iubirea noastră cea care a „declanșat” iubirea lui Dumnezeu față de noi, sau iubirea lui Dumnezeu a fost cea care a declanșat iubirea noastră pentru El? 1 Ioan 4:10,19 arată că Dumnezeu ne-a iubit primul. În Ioan 6:65, Isus a spus: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate veni la Mine dacă Tatăl nu i-a dat [l-a atras/i-a făcut posibil] acest lucru.” Calvinistii și necalvinistii nu sunt de acord dacă acest lucru este valabil pentru toți sau doar pentru unii:

Calviniștii celor 5 puncte: Tatăl i-a împuternicit doar pe unii. Astfel, Isus nu a murit pentru unii, iar aceștia nu au respins niciodată mântuirea pe care Isus le-a oferit-o, deoarece Dumnezeu nu a dorit să le dea nicio șansă de la bun început. Dumnezeu nu are cauze pierdute.

Toți ceilalți: Tatăl i-a făcut capabili pe toți în mod prevenient, dar unii aleg să renunțe la ceea ce li s-a oferit. Dumnezeu Fiul a simțit o mare tristețe față de cauza pierdută a celor din Ierusalim (Matei 23:37-39).

Indiferent de asta, însă, mulți membri ai „Bisericii lui Hristos” pur și simplu nu înțeleg Efeseni 2:4, 8-10. Faptele noastre nu au nicio contribuție la mântuirea noastră. Suntem mântuiți prin har, PRIN CREDINȚĂ, ... NU PRIN FAPTE. Credința este exclusă în mod specific ca faptă aici, iar botezul cu apă este o faptă care reprezintă un semn al credinței noastre, dar suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu, nu prin apă. Când trebuie să alegi între ceea ce a spus membrul „Bisericii lui Hristos” și ceea ce a spus apostolul Pavel, alege-l pe apostolul Pavel.

Î: În Romani 8:29, poate cineva dintre cei pe care Dumnezeu i-a cunoscut dinainte să ajungă în Iad?

R: Nu. Cuvântul „a cunoscut dinainte” înseamnă aici că Dumnezeu a știut dinainte că aceștia vor merge în Rai. Această întrebare conține o falsitate logică. Deoarece Dumnezeu este dincolo de timp, această întrebare este ca și cum ai întreba: „Poate cineva care a fost la Toledo să nu fi fost niciodată la Toledo?”

Î: În Romani 8:29 și Efeseni 1:4, predestinarea este doar o doctrină calvinistă?

R: Nu. Aceste versete arată că este o doctrină biblică pentru toți creștinii, atât pentru cei necalviniști, cât și pentru cei calviniști. Calviniștii ar putea avea unele erori cu privire la predestinare, dar unii dintre ei au și perspective utile.

Dumnezeu cunoaște cu certitudine totul despre viitor, dar cunoașterea Sa nu elimină liberul nostru arbitru și nici nu diminuează responsabilitatea noastră. Nu putem spune: „Dumnezeu știa că o voi face, așa că n-am avut de ales, a trebuit s-o fac.” În Faptele Apostolilor 2:23, Iisus Hristos a fost predat iudeilor prin voia hotărâtă și presciența lui Dumnezeu, totuși cei care L-au răstignit pe Iisus erau vinovați de păcat (Ioan19:11 ). Iată un exemplu. Putem citi o carte despre traversarea râului Delaware de către George Washington cu peste 200 de ani în urmă. Cunoașterea noastră aproape certă din carte nu l-a forțat pe George Washington să facă acest lucru. Să presupunem că am putea călători înapoi cu o mașină a timpului cu 400 de ani în urmă și să luăm cartea cu noi. Totuși, nu am făcut nimic care să-l fi forțat pe George Washington să facă ceva.

Dumnezeu există atât în afara timpului (Tit 1:2), cât și în interiorul acestuia, iar presciența Sa nu ne-a obligat să facem nimic.

Preștiința lui Dumnezeu cu privire la noi precede predestinarea/alegerea Sa în cele două versete care le menționează pe amândouă împreună (Romani8:29 ; 1 Petru 1:2). Calvinistii tind să le pună în ordine inversă. Dumnezeu îi alege pe toți pe care îi alege, iar apoi cunoaște dinainte. Arminienii (nu armenii) tind să spună că Dumnezeu a ales înainte de începutul timpului pe baza cunoașterii Sale dinainte. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu se află cu adevărat în afara timpului, atunci ambele ar putea fi simultane.

Suveranitatea lui Dumnezeu Atotputernicul nu neagă liberul nostru arbitru, deși calviniștii susțin de obicei contrariul. S-au întâmplat unele lucruri care „nu au trecut prin mintea lui Dumnezeu”, cum ar fi sacrificiile de prunci din Ieremia 32:35, și au murit oameni care nu ar fi trebuit să moară, după cum se menționează în Ezechiel 13:19. Se întâmplă unele lucruri care Îl întristează pe Dumnezeu. Totuși, pe de altă parte, toate lucrurile lucrează împreună conform planului lui Dumnezeu (Efeseni1:11 ). Cum se pot concilia aceste două idei? Prin conceptul de „suveranitate delegată”. Dumnezeu ar fi putut avea control total asupra tuturor lucrurilor, în așa fel încât nimic să nu-I displace și noi toți să fim niște roboți. Cu toate acestea, Dumnezeu, care poate face orice, a ales aparent să-Și delege suveranitatea, pentru o perioadă și în anumite limite, astfel încât noi să avem capacitatea de a alege să-L ascultăm sau să nu-L ascultăm pe Dumnezeu. Se pare că Dumnezeu a prețuit foarte mult omul, creat după chipul Său, pentru ca oamenii să poată alege în mod liber să-L iubească pe Domnul. Dumnezeu prețuiește acest lucru atât de mult, încât le permite oamenilor să-L respingă și să suporte consecințele alegerii lor.

Ce este liberul arbitru? Martin Luther a scris o carte întreagă, intitulată „Robia voinței”, în care afirma că liberul arbitru este o doctrină falsă. Luther a greșit aici, deoarece a dus lucrurile la extreme nebiblice. Ne naștem cu o voință care este sclavă păcatului (așa cum ar fi de acord și Luther), dar avem libertatea de a striga totuși după ajutor. Avem liber arbitru, iar un dependent de droguri are, de asemenea, liber arbitru. Dependentul de droguri s-ar putea să nu aibă puterea de a se elibera de viciul său, dar poate ajunge întâmplător la un centru de reabilitare, să cadă la pământ și să spună: „Ajută-mă”. Unii oameni ar face distincția între un liber arbitru moral neutru, neîngrădit (ceea ce este nebiblic) și ceea ce avem noi, numind pe acesta din urmă „libertate de alegere”. Alți oameni, în special creștinii din biserica primară, folosesc termenul „liber arbitru” pentru a se referi la conceptul biblic.

Pe scurt, Dumnezeu ne predestinează, iar noi avem, de asemenea, liber arbitru, înțeles corect. Înainte de începutul timpurilor, alegerea lui Dumnezeu cu privire la cine va ajunge în cer nu a fost oarbă sau capricioasă, ci fiecare zi a vieții noastre a fost scrisă în cartea lui Dumnezeu (Psalmul 139:16) atunci când El ne-a ales.

Î: Romani 8:29-30 propovăduiește erezia universalismului, conform căreia toți sunt mântuiți?

R: Nu. Romani 8:29-30 spune că toți cei care au fost cunoscuți dinainte și predestinați vor fi glorificați. Din aceste versete lipsește orice indiciu care să sugereze că toți oamenii sunt cunoscuți dinainte și predestinați pentru mântuire.

Iată ce învață falsa religie a Bisericii Unificării a lui Rev. Moon în cartea lor, „Principiul Divin” (ediția a cincea, 1977), urmată mai jos de ceea ce învață Biblia.

„Principiul Divin”, p. 190: „Scopul suprem al providenței lui Dumnezeu privind restaurarea este mântuirea întregii omeniri. Prin urmare, intenția lui Dumnezeu este de a desființa complet Iadul, după trecerea perioadei necesare pentru plata integrală a întregii despăgubiri.”

Principiul Divin, p. 191: „Când vor veni Zilele de pe Urmă, chiar și spiritele rele vor coborî la oamenii pământești de același nivel și, cooperând cu aceștia, vor lua parte la împlinirea voinței lui Dumnezeu. În cele din urmă, după o perioadă de timp cuvenită, scopul unificat al creației va fi atins.”

Principiul Divin, p. 200 „Deși momentele mântuirii lor pot diferi, toți oamenii căzuți sunt predestinați să fie mântuiți.”

Biblia: Pedeapsa necredincioșilor este veșnică și eternă. (Matei 18:8, 25:41,46, Iuda 7). Este un foc nestins (Isaia 66:24, Matei3:12 , Luca3:17 ).

Rev 14:11 spune: „Și fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Zi și noapte nu este odihnă pentru cei care se închină fiarei și icoanei ei...”

Î: În Romani 8:30, ce procent din oamenii care îndeplinesc o etapă trec la etapa următoare?

R: 100%. Toți cei care sunt predestinați sunt chemați. Toți cei care sunt chemați sunt, de fapt, îndreptățiți. Toți cei care sunt îndreptățiți sunt glorificați.

Î: În Romani 8:30, având în vedere că într-o zi vom fi creaturi glorificate în cer, cum ar trebui să trăim așa chiar acum, fără a fi aroganți?

R: Deoarece într-o zi vom fi fără păcat, fără rău, ar trebui să încercăm să trăim așa chiar acum. Dacă facem asta și suntem cât se poate de smeriți, trebuie să ne dăm seama că unii ar putea totuși să ne numească aroganți. (Este atât de arogant să crezi că ești atât de bun încât nu vei ieși să te îmbeți cu mine.) Dar, de fapt, nu ar trebui să avem deloc aroganță, pentru că Dumnezeu ne spune să fim smeriți. Un al doilea motiv este că, de fapt, nu avem cu ce să fim aroganți. Ce lucru bun ai tu care să nu fi fost un dar de la Dumnezeu?

Î: În Romani 8:32, cuvântul „alt” apare în greacă așa cum este în Traducerea Lumii Noi a Martorilor lui Iehova (revizuită în 1970 e.n., p. 1227)?

R: Nu, nu este. Traducerea „Lumea Nouă” adaugă cuvântul „altul” cu caractere cursive în anumite locuri, cum ar fi de patru ori în Coloseni 1:16-20. Cursiva arată că acesta nu se regăsește în textul grecesc. Cu toate acestea, cuvântul „alt” nu apare în Romani8:32 , nici în Filipeni 2:9 în limba greacă, iar „Turnul de Veghere” a omis să-l scrie cu caractere cursive. De asemenea, au adăugat cuvântul „alt” în Faptele Apostolilor 10:36, punându-l între paranteze drepte.

Î: În Romani 8:39, ce este interesant în legătură cu cuvintele lui Pavel referitoare la înălțime și adâncime?

R: Sensul precis era „corpuri cerești deasupra orizontului” și „corpuri cerești sub orizont”. O altă modalitate de a privi acest lucru este că nu trebuie să ne facem griji cu privire la nimic din ceruri sau din iad, nici măcar la superstițiile legate de astrologie și soartă care ne-ar putea despărți de dragostea lui Dumnezeu.

Î: În Romani 8:39, este posibil să-ți pierzi mântuirea?

R: Creștinii autentici au păreri diferite în această privință. Vezi discuția despre Evrei 6:4-12 și Efeseni 1:14 pentru mai multe informații.

Î: În Romani 9:1-4, ar trebui să simțim vreo întristare pentru cei pierduți?

R: Da. Pavel a fost cu siguranță îndurerat pentru acești oameni. La fel, Ieremia este numit „profetul plângător” din cauza durerii pe care o simțea pentru cei pierduți, așa cum se vede în Ieremia 9:1-2 și în alte pasaje. Isus a simțit o mare durere pentru cei din Ierusalim care L-au respins, după cum se arată în Matei 23:37-39. Dacă vrem să urmăm exemplul profeților, al apostolilor și al lui Isus, și nu simțim nici durere, nici regret pentru cei pierduți, atunci ceva nu este în regulă cu noi.

Evreii aveau atât sânge, cât și comportament, dar nu aveau credință în Mesia care urma să vină și nici nu vedeau nevoia de credință. Mulți dintre evrei erau mândri că se străduiau atât de mult, dar nu voiau să accepte că totul se făcea prin har, nu prin faptele lor. Un contrast interesant este între punctul de vedere al lui Pavel – durere pentru acești oameni – și cel al evreilor nemântuiți: Pavel era un trădător.

Există o glumă în care un bărbat o întreba pe o doamnă dintr-o biserică baptistă ce mai face pastorul lor. Doamna a răspuns: „Oh, l-am concediat acum ceva vreme pentru că a spus că toți cei care îl resping pe Isus vor ajunge în Iad.” Bărbatul a fost șocat, pentru că asta spun creștinii, inclusiv baptiștii. Așa că a întrebat: „Ce spune noul vostru pastor?” Doamna a răspuns: „Oh, spune că toți cei care îl resping pe Isus vor ajunge și ei în Iad.” Bărbatul a întrebat: „Atunci, care este diferența?” Doamna a spus că primul pastor a spus-o cu bucurie în glas, iar al doilea pastor a spus-o cu o lacrimă în ochi.

Î: În Romani 9:4 și următoarele, 6-9, având în vedere că promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure, de ce au fost ele ineficiente pentru unii?

R: Promisiunile lui Dumnezeu sunt bune, dar trebuie să iei în considerare sfera de aplicare a promisiunii. Uneori, sfera de aplicare se referă doar la unii, cum ar fi Isaac și nu Ismael și madianiții, Iacov și nu Esau etc. Alteori, sfera de aplicare este condiționată, cum ar fi cazul copiilor lui Israel care L-au părăsit pe Dumnezeu pentru a se închina lui Baal și au fost îndepărtați, rămânând în afara promisiunii. Mântuirea lui Dumnezeu este sigură și veșnică pentru toți cei care o acceptă.

Î: În Romani 9:8-9,27 și Romani11:13 -17,26, toți evreii vor ajunge în Rai sau nu?

R: Nu. Unii au crezut acest lucru pe baza acestor două pasaje din Romani. Totuși, Romani 8-9 subliniază că cei care merg în Rai sunt copiii promisiunii, nu cei din punct de vedere biologic. Romani9:27 subliniază că doar o rămășiță a Israelului biologic va fi mântuită. Romani 11:13-17,26 vorbește atât despre „invitația deschisă” a lui Dumnezeu adresată evreilor de astăzi, cât și despre acceptarea în masă a invitației lui Dumnezeu de către aceștia în viitor.

În plus, Isus le-a spus evreilor religioși în Ioan8:24 că, dacă nu cred că Isus este Mesia, vor muri într-adevăr în păcatele lor. În Matei 23:33, Isus îi întreabă pe învățătorii Legii și pe farisei cum vor putea vreodată să scape de condamnarea la Iad. Galateni 5:2 arată, de asemenea, că Hristos nu are nicio valoare pentru cei care se încred în circumcizie.

Vezi discuția despre Ieremia 31:37 pentru mai multe informații.

Î: În Romani9:13 și Maleahi 1:2-3, de ce l-a urât Dumnezeu pe Esau? A fost asta drept?

R: Potrivit lui R.C. Sproul în cartea *Now That’s a Good Question*, p. 570: „În primul rând, avem de-a face cu o expresie idiomatică ebraică. Este vorba de o formă de exprimare ebraică pe care o numim paralelism antitetic, prin care Scripturile vorbesc în termeni de opoziții directe. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să vedem că, orice ar însemna pentru Dumnezeu a-l urî pe Esau, aceasta înseamnă exact opusul a ceea ce înseamnă a-l iubi pe Iacov. … în contextul [Vechiului Testament] în care apare acest text, când Biblia spune că Dumnezeu îl iubește pe Iacov, aceasta înseamnă că El îl face pe Iacov beneficiarul harului și al milostivirii Sale speciale. El îi dă lui Iacov un dar pe care nu i-l dă lui Esau. El îi acordă milă lui Iacov. El îi refuză aceeași milă lui Esau, deoarece nu îi datorează milă lui Esau și își rezervă dreptul [de a o refuza]. … Persoana evreiască descrie această diferență folosind termeni contradictorii.”

Î: În Romani 9:14, care este diferența dintre dreptate și echitate? Este Dumnezeu ambele?

R: Biblia spune că Dumnezeu este drept; nu spune că Dumnezeu este echitabil. Dreptatea înseamnă a le da oamenilor ceea ce merită. Dar uneori harul și mila lui Dumnezeu prevalează asupra dreptății Lui. Dumnezeu ne dă lucruri bune pe care nu le merităm și nu ne dă lucruri rele pe care le merităm, pentru că Isus a murit pe cruce pentru noi. Totuși, dreptatea lui Dumnezeu este împlinită, deoarece Isus a luat asupra Sa pedeapsa pentru păcatele noastre. Echitatea înseamnă a da tuturor exact același lucru și exact aceleași oportunități. Biblia și viața ne arată că Dumnezeu nu este echitabil și nici nu trebuie să fie. A fost Dumnezeu echitabil față de Iacov și Esau? Unii oameni spun: „Da și nu”. Eu am un răspuns cu totul diferit: „Nu și da”. Dumnezeu NU a fost echitabil față de Iacov. Iacov credea în Dumnezeu, dar era un mincinos, un înșelător, un ticălos pe care, dacă Dumnezeu ar fi fost echitabil, L-ar fi abandonat. Pe de altă parte, Esau era fără Dumnezeu, conform Evrei 12:16; Esau nu voia să aibă nimic de-a face cu Dumnezeu, iar Dumnezeu nu avea nimic de-a face cu Esau, cu excepția faptului că Esau era prosper din punct de vedere financiar.

Î: În Romani 9:18, de ce nu-L putem învinovăți pe Dumnezeu pentru împietrirea inimii lui Faraon?

R: De șapte ori Dumnezeu a spus că El a împietrit inima lui Faraon. Dar de șapte ori Dumnezeu a spus că Faraon și-a împietrit singur inima. Mai întâi trebuie să înțelegem conceptul de împietrire înainte de a analiza modul în care Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon.

Împietrirea inimii unei persoane neevlavioase o face să rămână și mai fermă în neevlavia sa. Pe de altă parte, Dumnezeu a spus că i-a împietrit pe profeții Ezechiel și Ieremia, iar aceștia au fost împietriți într-un sens bun. Ezechiel 3:8-9 spune: „Dar Eu [Dumnezeu] te voi face la fel de neclintit și de împietrit ca ei. Îți voi face fruntea ca piatra cea mai tare...”

În Ieremia1:18 ;15:20 , Dumnezeu l-a făcut pe Ieremia ca un zid care să se opună tuturor.

Astfel, „împietrirea” nu înseamnă întotdeauna ceva rău, ci înseamnă a face pe cineva mai hotărât în căile sale, așa cum se întărește lutul.

Trimiterea de către Dumnezeu a plăgilor ar fi putut înmuia inimile unor oameni, dar a avut efectul de a împietri inima lui Faraon. În ce măsură a întărit Dumnezeu inima lui Faraon fără a folosi influențe externe, cum ar fi plăgile? Scriptura nu spune acest lucru. Indiferent de asta, lucrarea lui Dumnezeu a îndreptat inima lui Faraon în direcția în care acesta dorea deja să meargă. Când plăgile vin în viața noastră, ele pot fi o invitație de a ne împietri inima împotriva lui Dumnezeu sau de a ne întări hotărârea pentru Dumnezeu și împotriva păcatului.

Iată ce a învățat un scriitor al Bisericii primare cu privire la acest lucru.

Tertulian (198-220 d.Hr.): „Dumnezeu împietrește inima lui Faraon. El merita, totuși, să fie influențat spre pieirea sa, el care deja îl negase pe Dumnezeu, care, în mândria sa, îi respinsese de atâtea ori pe ambasadorii Săi, care impusese poveri grele poporului Său și (ca să rezumăm totul) era egiptean.” Cele cinci cărți împotriva lui Marcion, cartea 2, cap. 14, p. 308

Origen (225-254 d.Hr.) a spus, în esență, că așa cum aceeași căldură a aceluiași soare atât întărește noroiul, cât și topește ceara, tot așa lucrarea Duhului lui Dumnezeu atât îi întărește pe cei rebeli, cât și îi înmoaie pe cei pocăiți. „De Principiis” al lui Origen (atât în greacă, cât și în latină), cartea 3, capitolul 1.11, p. 311.

Î: În Romani 9:18, cine a avut ce responsabilități în împietrirea inimii lui Faraon, precum și a altor oameni?

R: Patru puncte de luat în considerare în răspuns.

A. Dumnezeu este responsabil:

A1. Tot ceea ce se întâmplă este îngăduit de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nimic nu se întâmplă în afară de ceea ce îngăduie Dumnezeu (Iacov4:15 ; Iov1:12 ; 2:6; Psalmul 103:19).

A2. Tot ceea ce hotărăște Dumnezeu se întâmplă cu siguranță. (Isaia 43:13; Isaia 55:10-11; Romani 11:29). Dumnezeu a promis (adică a hotărât) că israeliții vor părăsi Egiptul după ce vor fi fost sclavi timp de 400 de ani (Geneza15:13 -14).

A3. Dumnezeu l-a creat pe Faraon și i-a permis să trăiască.

A4. Dumnezeu a lucrat de-a lungul istoriei și a făcut ca Faraon să fie împăratul Egiptului în acea perioadă.

A5. Dumnezeu a trimis în mod specific plăgile asupra Egiptului.

A6. În cele din urmă, totul, chiar și lucrurile care „nu au trecut prin mintea lui Dumnezeu” (Ieremia 19:5; 32:35), a fost, este și va fi împletit în planul lui Dumnezeu (Efeseni1:11 ; Romani8:28 ; Proverbe 16:4).

B. Dumnezeu nu este responsabil pentru lucrurile pe care le-a permis, dar pe care nu le-a provocat direct, cum ar fi răul.

B1. Unele lucruri trezesc mânia mare a lui Dumnezeu (Ieremia 5:29;8:19 ; 12:8; Ezechiel 8:6).

B2. Unele lucruri îi frâng inima lui Dumnezeu (Ieremia 4:19-22; 9:1; Luca 19:41-44; Matei 23:37-39).

C. Faraon era responsabil:

C1. Faraonul nu a fost constrâns. De fapt, pentru majoritatea oamenilor, plăgile ar fi reprezentat o „încurajare” de a alege ceea ce era drept.

C2. Faraon a făcut propriile sale alegeri.

D. Ambii erau responsabili în comun:

D1. Faraon și-a împietrit și el inima, iar împietrirea lui a fost menționată înainte ca Dumnezeu să-i împietrească inima.

Î: În Romani9:19 -22 și Romani 11:8,10, cum ne poate face Dumnezeu responsabili pentru ceea ce El ne face să fim?

R: Poate că o ilustrație ne poate ajuta. Să spunem că ne-am născut și ne-am trăit toată viața la bordul unei nave. Să presupunem că această navă era pe punctul de a se scufunda și că era disponibilă o barcă de salvare pentru a coborî de pe navă. Dacă rămânem pe navă și ne înecăm, suntem responsabili pentru propria noastră moarte. Nu am fost responsabili pentru faptul că ne-am născut pe navă, dar am fost responsabili pentru faptul că nu am ales să coborâm de pe nava care se scufunda. Ar fi nu numai nepotrivit, ci și tragic și inutil ca o persoană să dea vina pe circumstanțele nașterii sale pentru propria alegere de a refuza oferta bărcii de salvare.

Astfel, nu am avut nicio influență și nicio responsabilitate asupra modului în care ne-am născut și asupra faptului că avem o natură păcătoasă. Cu toate acestea, oamenii sunt responsabili pentru faptul că nu aleg să vină la Dumnezeu pentru curățirea naturii lor păcătoase și iertarea păcatelor lor.

Î: În Romani 9:19, de ce Cuvântul lui Dumnezeu califică aceste întrebări ca fiind nepotrivite?

R: Aici sunt prezentate două motive distincte.

Atitudine: Orice întrebare este nepotrivită dacă atitudinea este una de a-I răspunde lui Dumnezeu (versetul 20). În loc să încerce să învețe căile lui Dumnezeu, întrebările urmăresc să-L oblige pe Dumnezeu să Se justifice.

Conținut: Chiar și atunci când sunt puse cu o atitudine plină de respect, întrebările tot nu sunt potrivite, deoarece presupun unele falsități. Trebuie să conștientizăm două adevăruri:

1. Dumnezeu are dreptul să ne creeze așa cum dorește El (versetul 21).

2. Mai mult, așa cum arată versetele 21-23, Dumnezeu nu i-a făcut pe cei aleși și pe cei respinși diferiți; cu toții ne-am născut fiind făcuți din același „lut”. Diferența nu stă în originea noastră, ci în destinația noastră. Pentru mulți oameni, „cuvântul nu se va îmbina cu credința” (Evrei 4:2), iar Dumnezeu Își va revărsa mânia Sa dreaptă asupra lor.

Î: În Romani 9:19, oamenii au liber arbitru?

R: Da, conform definiției corecte.

Nu, nimic în afara voinței dorite și hotărâte de Dumnezeu. Dacă prin liber arbitru înțelegi că omul poate acționa cu totul dincolo de limitele, cunoașterea sau capacitatea de control a lui Dumnezeu, atunci nimeni, nici măcar Adam sau Satana, nu are liber arbitru. Totuși, rareori aceasta este ceea ce se înțelege prin liber arbitru.

Da, facem lucruri în afara voinței dorite de Dumnezeu.

Liberul arbitru înseamnă adesea că Dumnezeu a ales să ne dea capacitatea de a face cu adevărat alegeri și de a face lucruri în afara a ceea ce dorește Dumnezeu. Dumnezeu cunoaște toate alegerile noastre, dar noi suntem cei care le-am făcut. Voința noastră este „liberă” în sensul că nu este constrânsă de Dumnezeu. Nu suntem marionete sau roboți. Cu toate acestea, liberul nostru arbitru nu este complet „liber”, deoarece este legat de păcat. Dependentul de droguri care tânjește după substanțe are liberul arbitru de a renunța complet dintr-o dată, dar voința lui este în robie.

Creștinii necalviniști spun că avem liber arbitru, inclusiv că fiecare are o anumită responsabilitate și capacitate de a răspunde în fața lui Dumnezeu. Creștinii calviniști spun că nu avem. Unii calviniști spun că credincioșii au liber arbitru, dar necredincioșii nu. Marele predicator (și calvinist) din secolul al XIX-lea, Charles Spurgeon, a spus că avem „liber arbitru”, dar că acesta este sclavul naturii noastre păcătoase, ceea ce este, de fapt, destul de similar cu ceea ce spun necalviniștii.

Cu toate acestea, alți calviniști spun, de fapt, că, deși oamenii au „libertate de acțiune”, ei nu au liber arbitru, nu doar pentru că Dumnezeu a ales să nu ni-l dea, ci pentru că, se presupune, Dumnezeu nu ne-ar fi putut da acest lucru și să rămână în același timp suveran.

Calvinista Loraine Boettner (p. 222) spune: „Mai mult, dacă admitem liberul arbitru în sensul că determinarea absolută a evenimentelor este pusă în mâinile omului, am putea la fel de bine să-l scriem cu F mare și W mare; căci atunci omul a devenit ca Dumnezeu – cauza primă, izvorul originar al acțiunilor – și avem atâția semi-zei câți sunt liberii arbitri. Dacă nu renunțăm la suveranitatea lui Dumnezeu, nu putem permite această independență omului.”

De fapt, Boettner amestecă aici categoriile. Dacă Boettner ar spune că „nu putem admite liberul arbitru în sensul că omul ar putea face lucruri în afara a ceea ce a permis Dumnezeu”, atunci toți creștinii ar trebui să fie de acord cu Boettner. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu a ales să aibă temporar o „suveranitate delegată”, în care Dumnezeu a hotărât că anumite lucruri, precum destinul etern al unei persoane, se vor întâmpla într-un fel sau altul în funcție de răspunsul persoanei respective la lucrarea lui Dumnezeu în viața sa, iar Dumnezeu nu a forțat această reacție, atunci Boettner greșește, cu excepția cazului în care interpretezi cuvântul „absolut” al lui Boettner într-un sens atât de larg încât afirmația să devină o tautologie logică cu care toată lumea ar putea fi de acord.

O abordare mai biblică a libertății umane, cu care pot fi de acord atât cei care nu sunt calviniști, cât și mulți calviniști, a făcut parte dintr-o prelegere ținută de R.C. Sproul în Austin, pe tema „March 9, 1991 ” (Dumnezeu este suveran, dar oamenii sunt liberi).March 9, 1991 .

„Nu cred că, în calitate de creștini, trebuie să renunțăm la conceptul foarte important al libertății și responsabilității umane – nici măcar pentru o secundă. Și mi-ar fi foarte dureros să trebuiască să renunț la ideea libertății umane. Dar, iubiților, aș putea trăi cu asta. Dacă ar trebui să renunț la ideea că Dumnezeu este suveran, aș fi abandonat creștinismul. Aș renunța la speranță, pentru că aș recunoaște acum că trăiesc într-un univers care nu se află sub autoritatea providenței divine.” Așadar, R.C. Sproul spune că suveranitatea lui Dumnezeu este mai importantă pentru el decât libertatea umană, dar el crede că ambele sunt adevărate. Din nou, Sproul nu vorbește despre o libertate totală, absolută, ci propovăduiește o libertate autentică.

În rezumat: Toți ar trebui să fie de acord că fiecare are responsabilitatea de a-L asculta pe Dumnezeu, dar, din proprie inițiativă, nimeni nu are puterea de a se supune din cauza naturii noastre păcătoase. Mulți creștini reformați, dar nu toți, spun că Dumnezeu nu le-a dat niciodată celor nealeși opțiunea, alegerea sau capacitatea de a răspunde lui Dumnezeu în vreun fel. Așa cum a spus un reformat, ești fie un robot al lui Dumnezeu, fie un robot al lui Satana.

Ca o paranteză, unii teologi reformați moderați (Spurgeon, Packer, Bunyan etc.) susțin că Dumnezeu le face tuturor o ofertă sinceră a Evangheliei. Alții (Pink, Gill, Hoeksema) susțin că Dumnezeu nu le oferă Evanghelia tuturor. Alții susțin că noi putem oferi sincer Evanghelia tuturor, întrucât nu știm cine sunt cei aleși, dar că Dumnezeu nu ar putea face o astfel de ofertă sinceră.

Vă rugăm să consultați următoarea întrebare pentru susținerea scripturală a „liberului arbitru” în sensul că, deși voința noastră este legată de păcat, toți au capacitatea de a face alegeri autentice și de a răspunde lui Dumnezeu.

Î: În Romani 9:19, oamenii sunt ca niște roboți sau marionete, sau a hotărât Dumnezeu să acorde tuturor capacitatea de a face alegeri autentice și de a răspunde lui Dumnezeu?

R: Iosua 24:22-23 arată că fie oamenii pot face alegeri, fie că Dumnezeu se mulțumește ca poporul Său să fie înșelat, crezând că aleg să facă un legământ cu El.

Dumnezeu le-a dat oamenilor libertatea de a-I frânge inima (Ieremia 9:1; Matei 23:37-39 etc.). Deși unii calviniști spun că acestea sunt doar antropomorfisme și că Dumnezeu nu simte cu adevărat astfel, acest lucru deschide o adevărată cutie a Pandorei. Ipotetic vorbind, dacă toate versetele din Biblie despre faptul că Dumnezeu simte durere și dezamăgire nu trebuie luate literal, atunci poate că la fel se întâmplă și cu toate versetele despre mânia și furia lui Dumnezeu și cu antropomorfismele, iar Dumnezeu nu are de fapt mânie. Poate că toate versetele despre iubirea lui Dumnezeu ar fi antropomorfisme și că Dumnezeu nu are, de fapt, niciun sentiment de grijă sau preocupare față de noi. Astfel, fie versetele care descriu sentimentele lui Dumnezeu au într-adevăr un înțeles, fie Dumnezeu a irosit multă cerneală în Biblie în mod inutil, când ar fi putut pur și simplu să enunțe consecințele și să spună că El este un fel de simplu computer.

Vezi discuția despre Geneza 50:19-20; Deuteronomul 1:39 și Iosua 24:21-24 pentru mai multe informații despre capacitatea oamenilor de a face alegeri.

Vezi următorul răspuns pentru o discuție mai amplă despre capacitatea omului de a face alegeri.

Î: În Romani 9:19, dacă oamenii nu sunt ca niște roboți sau marionete, ce spune Biblia despre capacitatea omului de a face alegeri?

R: Iertați-mă că insist asupra acestui punct, dar mulți calviniști nu reușesc să înțeleagă că Dumnezeu le oferă oamenilor o alegere reală și autentică în ceea ce privește căutarea Lui. Mai întâi două puncte despre Dumnezeu, apoi câteva puncte despre oameni.

TATĂL ȘI ISUS: Tatăl L-a ales, L-a chemat și L-a trimis pe Isus să fie Mântuitorul nostru. Acest lucru este conform cu Matei 12:18; 1 Petru 2:6; Evrei 5:4; 3:2; Luca 23:35; și Isaia 48:15; 49:1,6.

Cu toate acestea, alegerea, cunoașterea și planul Tatălui nu au negat faptul că Hristos Însuși a ales în continuare în mod liber să vină și să se supună, conform cu Ioan 10:18; Luca 22:42; și Evrei 10:9.

OAMENII: Toți oamenii sunt păcătoși și depravați. În afara lucrării lui Dumnezeu, nimeni nu-L va căuta pe Dumnezeu, conform Romani3:11 , care parafrazează cuvintele lui David din Psalmul 14:2 și Psalmul 53:2.

Cu toate acestea, David însuși a afirmat că L-a căutat pe Dumnezeu în Psalmul 63:1 și Psalmul 27:4,8.

Mai mult, mulți alții, cu ajutorul lui Dumnezeu, au ales să-L slujească pe Domnul.

Iosua 24:22 „Voi sunteți martori împotriva voastră înșivă că ați ales să-L slujiți pe DOMNUL”, se spune despre Israel

Matei6:33 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu

Mulți Îl caută pe Dumnezeu: 1 Cronici 16:10,11; 2 Cronici 15:12; 30:19; Ezra 6:21; Psalmul 34:10; 69:32; 70:4; Proverbe 28:5; Zaharia 8:21,22; Maleahi 3:1

Puneți-vă inima pe căutarea lui Dumnezeu 2 Cronici 11:16

1 Cronici22:19 ; 28:8,9; 2 Cronici7:14 ;12:14 ; 14:4; 15:2;15:13 ; 19:3

2 Cronici 20:3,4; 31:21; 34:3; Osea 3:5

Psalmul 9:10 și Isaia 45:19 sunt o promisiune că nu-i va părăsi pe cei care Îl caută pe Dumnezeu

Psalmul22:26 cei care Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda.

Psalmul 24:6 Așa este neamul celor ce-L caută.

Psalmul 40:16; 105:3,4; 119:2,45 toți cei ce Te caută se bucură și se veselesc

Psalmul 119:94 Am căutat poruncile Tale

Proverbe 1:28b-29 Vor căuta, dar nu vor găsi, pentru că nu s-au temut de Domnul

Proverbe8:17 : Cei ce caută înțelepciunea o găsesc

Isaia 51:1 voi, cei ce-L căutați pe Domnul

Isaia 55:6 Căutați pe Domnul câtă vreme Se poate găsi; chemați-L...

Ieremia 29:13 Veți căuta și veți găsi, dacă veți căuta din toată inima voastră

Ieremia 50:4 Israel și Iuda Îl vor căuta pe Dumnezeu

Osea10:12 „...Căci este vremea să-L căutați pe Domnul”

Amos 5:4,6;5:14 Căutați pe Domnul și veți trăi

Mai mult, cu ajutorul lui Dumnezeu, oamenii pot alege să împlinească voia Lui.

Ioan7:17 Dacă cineva dorește să facă voia Lui, va ști dacă învățătura Mea este de la Dumnezeu sau dacă vorbesc de la Mine însumi.

Iona 2:8 „Cei care se agață de idoli fără valoare părăsesc devotamentul Lui plin de iubire”

Psalmul 83:16 Dumnezeu face lucrurile pentru ca oamenii să-L caute

Psalmul 119:30 „Am ales calea adevărului;”

Psalmul 119:173 „căci am ales poruncile Tale”

Isaia 7:15 „Până când va ști să deosebească răul de bine, va mânca caș și miere.”

Isaia 56:4 „Către eunucii care păzesc Sabatele Mele, care aleg ceea ce Îmi este plăcut...”

Proverbe 8:10,16:16 Ni se poruncește să alegem învățătura înțelepciunii în locul argintului ales

Ioan5:35 Ioan a fost o lampă care a ars și a dat lumină, iar voi ați fost dispuși, pentru o vreme, să vă încălziți în lumina lui

Ioan7:17 „Dacă cineva dorește să facă voia Lui, va ști...”

Faptele Apostolilor20:21 „... pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos”

Efeseni1:13 Și în El, după ce ați auzit și ați crezut Cuvântul adevărului...

Deuteronom 30:19 Acum [israeliților], alegeți viața, ca să trăiți voi și copiii voștri

Romani11:32 Căci Dumnezeu i-a predat pe toți neascultării, pentru ca să aibă milă de toți. (cuvântul „toți”, pantas, este același în ambele cazuri)

2 Tesaloniceni2:10 cei care se pierd, fiind înșelați pentru că refuză să iubească adevărul și astfel să fie mântuiți.

Tit2:11 „Căci harul lui Dumnezeu s-a arătat, aducând mântuire tuturor.”

1 Petru1:22 „De vreme ce v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr...”

2 Petru1:10 „străduiți-vă să vă întăriți chemarea și alegerea.”

În schimb, oamenii sunt responsabili pentru faptul că nu-L caută pe Dumnezeu.

Isaia 9:12-13; Osea 7:10 Dumnezeu este mânios pentru că oamenii nu s-au întors la El și nu L-au căutat. Oare Dumnezeu este mânios pentru ceea ce a poruncit să nu facă și pentru ceea ce nu a ales să le permită să facă?

Ieremia 30:15 Din cauza vinovăției voastre mari și a multor păcate, Dumnezeu v-a pedepsit

Psalmul 10:4 Cei răi nu-L caută pe Dumnezeu. (Ce sens ar avea acest verset dacă nici oamenii evlavioși, precum David, nu L-ar căuta pe Dumnezeu?)

Proverbe1:29 , pentru că au urât cunoașterea și nu au ales să se teamă de Domnul.

REZUMAT: Deoarece chemarea lui Dumnezeu nu a eliminat alegerea lui Isus, iar Biblia spune că noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem alege pe Dumnezeu, prin urmare chemarea lui Dumnezeu nu elimină alegerea noastră.

Î: În Romani 9:19, ar fi posibil ca necreștinii să nu aibă liber arbitru, dar creștinii să aibă?

R: Nu, dar aceasta este o sugestie interesantă pe care mi-a spus-o odată un prieten calvinist al meu. Totuși, nu am auzit acest lucru de la niciun alt calvinist. Iată patru puncte de luat în considerare pentru a înțelege de ce acest lucru este incorect.

Dumnezeu este suveran, în sensul că El cunoaște tot ce se va întâmpla, inclusiv fiecare alegere pe care o vom face. De asemenea, El controlează, până în cele mai mici detalii, tot ceea ce dorește să controleze, și niciun atom nu se mișcă decât cu voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu se poate și abține. El poate alege să-Și „delegă suveranitatea” temporar și în limite, astfel încât noi să putem face alegeri pentru care noi, și nu Dumnezeu, suntem responsabili pentru consecințe.

Ce este liberul arbitru? Dacă am defini liberul arbitru ca acea parte din noi care este total independentă, pe care nici măcar Dumnezeu nu o poate controla, atunci acest tip de liber arbitru nu există. Cu toate acestea, scriitorii creștini din primele veacuri au descris liberul arbitru ca fiind capacitatea noastră de a face alegeri, precum și faptul că Dumnezeu ne permite chiar să facem alegeri care Îl nemulțumesc și care au consecințe grave. Cu toate acestea, liberul nostru arbitru este limitat de păcat, la fel cum liberul arbitru al unui alcoolic sau al unui dependent de droguri este limitat de păcatele lor. Poate că nu au puterea din proprie inițiativă să se elibereze de dependența lor, dar pot intra întâmplător într-o biserică sau într-un centru de reabilitare și să ceară ajutor.

Mulți calviniști neagă faptul că oamenii ar avea liber arbitru în orice sens al cuvântului; ei neagă că oamenii pot face alegeri. Este aproape ca și cum am fi roboți. Unii calviniști neagă că avem liber arbitru deoarece Dumnezeu este suveran. Alți calviniști, precum și Martin Luther, neagă că avem liber arbitru deoarece suntem căzuți și legați de păcat. Această întrebare sugerează că calviniștii neagă liberul arbitru din cel de-al doilea motiv.

Cei care nu sunt calviniști pot fi de acord că Dumnezeu este suveran și că voința omului este legată de păcat. Cu toate acestea, niciunul dintre aceste motive nu transformă alegerile noastre aparente într-o batjocură și nici nu face din responsabilitatea omului pentru ceea ce el nu este în măsură să facă un mister incongruent.

Î: În Romani 9:20-21, în ce sens este Dumnezeu ca un olar, iar noi ca lutul?

R: Pavel face referire la ilustrația din Ieremia 18:6; Isaia 29:16; 45:9. În Geneza 2:7, când Dumnezeu l-a „format” pe om, cuvântul pentru „format” are aceeași rădăcină ca și cuvântul pentru „olărit”. Dumnezeu poate face ce dorește cu creația, iar noi avem obligația de a-L urma pe Creatorul nostru. Desigur, lutul care nu este atins de olar rămâne doar o masă fără formă și lipsită de valoare artistică.

Așa cum a spus Charles R. Erdman: „Suveranitatea lui Dumnezeu nu se exercită niciodată prin condamnarea oamenilor care ar trebui să fie mântuiți, ci, dimpotrivă, a dus la mântuirea celor care ar fi trebuit să fie pierduți.” Epistola lui Pavel către romani, p. 109. (din Believer’s Bible Commentary, p. 1719.)

Î: În Romani 9:25-33, ce face Pavel aici?

R: Pavel își susține argumentul folosind versete biblice unul după altul. Acest lucru arată că nu este vorba de o mențiune secundară într-un singur verset, ci mai degrabă de un fir conductor în Scriptură. Există un termen pentru utilizarea versetelor biblice unul după altul; se numește „catena”. Atât scriitorii Noului Testament (în special Pavel), cât și cel puțin 29 de scriitori ai Bisericii primare, înainte de Sinodul de la Niceea I, au folosit catenele, astfel încât acestea erau un mijloc obișnuit de exprimare.

Î: În Romani 9:32-33, cum și de ce L-a făcut Dumnezeu pe Isus o piatră de poticnire pentru iudei?

R: Deși acest pasaj nu precizează motivul, putem observa câteva lucruri. Isus a spus că trebuie să fii ca un copil mic pentru a veni la El, în Matei 18:3-5 și 19:14. Copiii mici, de obicei, nu sunt impresionați de propria lor cunoaștere sau înțelepciune și nu se mândresc că știu mai multe decât alții. Ei doresc pur și simplu, cu smerenie, să fie aproape de cineva care îi iubește și îi ajută în slăbiciunea lor. Dumnezeu nu se bucură de puterea noastră, ci mai degrabă de felul în care puterea Sa poate străluci prin slăbiciunea noastră. Dumnezeu i-a spus lui Pavel în 2 Corinteni 12:9b-10: „… căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune.” De aceea mă voi lăuda cu atât mai mult cu slăbiciunile mele, ca puterea lui Hristos să se odihnească asupra mea. De aceea, de dragul lui Hristos, mă bucur de slăbiciuni, de jigniri, de necazuri, de persecuții, de greutăți. Căci când sunt slab, atunci sunt puternic.” Nu toată lumea este dispusă să aibă această atitudine.

Î: În Romani 9:33, ce este neobișnuit la acest cuvânt care înseamnă „a se poticni”?

R: Acest cuvânt nu înseamnă a se împiedica. Mai degrabă, sensul său se apropie mai mult de a cădea de pe o prăpastie.

Î: În Romani 10:1-4, care sunt exemple în care zelul cuiva pentru religie îi stă în calea cunoașterii lui Dumnezeu?

R: Religia în sine, chiar și o religie bună, poate fi un idol. Dar există și religia toxică, care nu este bună. Când religia spune să arzi pe rug o femeie proaspăt văduvită sau să ucizi oameni care nu se luptă împotriva ta, pentru că nu-ți acceptă religia, atunci acea religie este toxică. Ioan 16:2 spune: „Vă vor exclude din sinagogi. De fapt, vine o vreme când oricine vă va ucide va crede că aduce un serviciu lui Dumnezeu.”

Î: În Romani 10:3, cum ar putea Dumnezeu să-i pedepsească pe israeliți în mod drept pentru ignoranță?

R: Nu există niciun exemplu în Scriptură în care Dumnezeu să pedepsească pe cineva pentru ignoranță nevinovată. Cu toate acestea, nu orice ignoranță este neapărat nevinovată. De exemplu, părinții buni nu pedepsesc un copil mic pentru ignoranță, dar un profesor bun îl sancționează pentru ignoranță pe un elev care neglijează să-și citească temele. Evreii, la fel ca noi astăzi, au o „temă” de a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu.

Î: În Romani 10:4, în ce sens este Hristos sfârșitul Legii?

R: Deși Hristos Însuși a împlinit Legea în întregime, aceasta nu ar fi sfârșitul Legii.

Hristos este sfârșitul Legii în mai multe moduri.

1. În calitate de mare preot, Hristos a împlinit Legea pentru noi. Odată pentru totdeauna, El a adus jertfa pentru noi (Evrei 9:13-14).

2. Scopul Legii este să ne conducă la Hristos. Evrei 10:1 spune că Legea era o umbră a ceea ce urma să vină.

3. Hristos este sfârșitul sau destinația Legii. Jertfele din Vechiul Testament „acopereau” păcatul (Evrei 9:9-10; 10:2-4) înainte ca Hristos să înlăture complet păcatul.

Cuvântul „sfârșit” sau „încheiere” (telos) este subliniat în limba greacă, deoarece este primul cuvânt al propoziției.

Î: În Romani 10:4, Legea este încă aplicabilă în întregime celor care nu cred?

R: Aceasta se referă la Legea lui Moise. Romani 10:4 nu precizează că aceasta este valabilă „numai pentru cei care cred”. Așadar, necredincioșii păgâni nu ar trebui să se gândească la respectarea Legii lui Moise, ci mai degrabă la Hristos și la poruncile Sale. Prin urmare, Legea lui Moise a încetat să mai fie valabilă pentru toți, dar legea binelui și a răului, inscripționată în inimile oamenilor, există în continuare.

Î: În Romani 10:5, trăim prin respectarea Legii, sau Legea aduce moartea, așa cum spune Romani 8:2?

R: O analogie ar putea fi de ajutor aici. Faptul că legea omenească aduce viață sau moarte depinde de perspectiva ta. O potențială victimă a unei infracțiuni și un criminal condamnat la execuție au perspective diferite.

Dacă cineva ar respecta perfect Legea, aceasta ar aduce viață. Cu toate acestea, încălcarea Legii pe care o cunoști aduce judecată și moarte.

Î: În Romani 10:7, ce este interesant la exemplul lui Pavel de aici?

R: Pavel a adaptat acest citat din Deuteronom 30:13, unde se spune: „Cine va trece marea?”, pentru a spune: „Cine va coborî în Abis?” Nu trebuie să coborâm în abis pentru a obține mântuirea (ceea ce oricum ar fi imposibil pentru noi), deoarece Hristos a făcut deja asta pentru noi.

Î: În Romani 10:9-10, este suficient să spui pur și simplu „Isus este Domnul” pentru a ajunge în Rai?

R: Nu, nu asta ne învață acest verset. În Faptele Apostolilor8:13 , Simon Magul „a crezut”, și totuși Petru a spus că va pieri în Faptele Apostolilor 8:18-20. Cuvântul grecesc pentru „a crede” din Faptele Apostolilor 8:13, episteuse, nu este cuvântul obișnuit folosit în Biblie pentru „a crede”. Cuvântul obișnuit, pestuvo, înseamnă a avea încredere și a avea o credință mântuitoare. Cuvântul folosit în Faptele Apostolilor 8:13 înseamnă acceptare intelectuală.

Î: În Romani 10:9, poate o persoană să fie mântuită dacă se încrede în Isus ca Mântuitor, dar nu ca Domn?

R: Nu, nimic din Scriptură nu oferă această speranță. Romani 10:9 spune că trebuie să-L numim pe Isus „Domn” sau „Stăpân”. A spune doar că Isus este Mântuitor, dar că Isus nu este Domnul meu, nu înseamnă că ai primit mântuirea lui Isus.

Î: În Romani 10:11, de ce se spune „nu vei fi niciodată rușinat”, când se face referire la Isaia 28:16, care spune în textul masoretic „nu te vei descuraja niciodată”?

R: Romani10:11 este similar cu expresia din Septuaginta „în niciun caz să nu te rușinezi”, nu cu textul masoretic. Și în multe alte locuri, citatele din Noul Testament sunt mai apropiate de Septuaginta decât de textul masoretic.

Cuvântul pentru „a se înspăimânta” din Isaia 28:16 în textul masoretic este chuwah (Concordanța Strong 2363), care înseamnă literalmente „a se grăbi”. Acest lucru are sens dacă înțelegi „se va grăbi” ca pe o fugă din bătălie în cazul înfrângerii. Cu toate acestea, se referă și la emoții, cum ar fi a fi „profund tulburat” în Iov 20:2. Așadar, textul masoretic și Septuaginta au un sens similar aici, dar Septuaginta este puțin mai precisă și mai ușor de înțeles pentru cineva care nu vorbește ebraica.

Î: În Romani 10:11, care este temeiul pentru a spune că o piatră neînsuflețită reprezintă o persoană?

R: Dumnezeu este, în sens metaforic, o piatră de poticnire în Isaia 8:14; 1 Petru 2:8. „O piatră de poticnire și o stâncă de scandal.” Psalmul 118:22 spune: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului.” Psalmistul nu ne vorbește despre clădiri; aceasta este o metaforă care se potrivește în mod natural cu Mesia.

Î: În Romani 10:12, este adevărat că „identitatea «Domnului» nu poate fi stabilită cu certitudine din context”, așa cum au învățat Martorii lui Iehova (Turnul de Veghere, 1 februarie 1977, p. 95)?

R: Nu. 1 Corinteni 12:4-6 și multe alte versete arată că este vorba de Isus Hristos.

Î: În Romani 10:13, trebuie oare să chemi în mod specific numele „Iehova” pentru a fi mântuit, așa cum învață Martorii lui Iehova?

R: Nu. Ci trebuie să-L chemi pe Dumnezeul adevărat și viu. Nici chiar vechii israeliți nu aveau cuvântul „Iehova”, deoarece nu aveau sunetul „J”. Deci, din cauza lipsei sunetului „J”, toți sfinții din Vechiul Testament nu L-au adorat pe adevăratul Dumnezeu? Desigur, asta este o prostie. Lui Dumnezeu Îi pasă de inima noastră și de cuvintele și faptele care izvorăsc din inima noastră, nu de pronunție.

Î: În Romani 10:13, poate o persoană să-L accepte pe Isus ca Mântuitor, dar nu ca Domn?

R: Nu. Din păcate, unii au învățat că trebuie doar să-L acceptăm pe Isus ca Mântuitor, iar acceptarea Lui ca Domn este o a doua etapă. O variantă susține că recunoașterea Domniei Lui este opțională. O a doua variantă, susținută de cartea *The Complete Book of Bible Answers* (p. 190), nu spune că este opțională, ci că supunerea față de Isus ca Domn nu este o decizie premergătoare mântuirii pe care să le-o ceri necreștinilor să o ia, așa cum [aparent] este acceptarea lui Isus ca Mântuitor. Acceptarea lui Isus ca Domn se produce treptat, pe măsură ce un creștin umblă cu El.

În cartea *Now That’s a Good Question*, la paginile 122-123, R.C. Sproul subliniază că a fi mântuit fără a-L accepta pe Isus ca Domn reprezintă o denaturare a adevăratului Evanghelie, numită antinomism. Calvinistii susțin că observă această învățătură antinomistă la oameni precum Zane Hodges și Charles Ryrie.

Cu toate acestea, Isus respinge antinomismul în Matei 7:21-28 și Ioan 14:21-24. Pe scurt, cei care Îl iubesc pe Isus vor asculta de învățătura Lui, iar cei care nu Îl iubesc pe Isus nu vor asculta de învățătura Lui. De asemenea, în Coloseni 2:6, Pavel spune: „așa cum L-ați primit pe Hristos Isus ca Domn”. În acest pasaj, Biblia nu se adresează celor care încearcă să-L accepte pe Isus ca Mântuitor, dar nu și ca Domn.

Î: În Romani 10:13, dacă oricine cheamă pe Domnul va fi mântuit, de unde știi dacă ai fost sincer când L-ai chemat pe Dumnezeu să te mântuiască?

R: Să punem o întrebare mai simplă, ca analogie. De unde știi că ai intenționat să iei prânzul ieri?

1. Ai mâncat din întâmplare, în loc să o faci intenționat?

2. Nu știai că vrei să iei prânzul înainte de a-l lua efectiv?

3. Te-a forțat cineva să mănânci, în loc să faci ceea ce ți-ai dorit în mod liber?

Dacă ai luat prânzul ieri, iar răspunsul la cele trei întrebări anterioare a fost „nu”, atunci ai avut intenția de a lua prânzul.

În mod similar, a-L chema pe Domnul nu este un lucru complicat, precum promovarea unui examen. Dacă L-ai chemat pe Isus în mod intenționat, știai ce făceai, nu ai fost constrâns și ai dorit să faci acest lucru din proprie voință, atunci, dacă L-ai chemat pe Isus să te mântuiască, cu adevărat L-ai chemat pe Isus să te mântuiască.

Î: În Romani 10:14-15, dacă nu ne facem datoria și nu predicăm Evanghelia, neascultarea noastră va face ca oamenii să ajungă în Iad?

R: Nu. Dumnezeu este atât atotputernic, cât și suveran, și El va pregăti o cale pentru ca toți cei aleși să vină la El. Cu toate acestea, putem împărtăși bucuria și privilegiul de a fi un instrument pe care Dumnezeu îl folosește pentru a-Și împlini voia.

Î: În Romani10:14 -15, poate cineva să ajungă în Rai dacă nu a auzit niciodată Evanghelia?

R: Au existat astfel de oameni. Ca dovadă, Enoh, Avraam, Iov și credincioșii din Vechiul Testament au urmat ceea ce le-a revelat Dumnezeu, dar nu au auzit ceea ce pentru ei era taina Evangheliei Noului Testament. Amintiți-vă că, în ultimă instanță, Dumnezeu este Cel care mântuiește, nu Evanghelia și nici răspunsul nostru la Evanghelie. Vedeți și următoarea întrebare pentru mai multe informații.

Î: În Romani10:14 -15, poate cineva să ajungă în Rai dacă nu a auzit niciodată Evanghelia, după ce Isus a înviat din morți?

R: Creștinii autentici au păreri diferite în această privință.

Unii spun că nu. Totuși, acest lucru nu înseamnă neapărat că aceștia nu au avut nicio ocazie. Dacă cineva care nu a auzit niciodată Evanghelia ar urma adevărul pe care îl cunoaște și ar răspunde la lucrarea Duhului Sfânt din viața sa, Dumnezeu poate mișca cerul și pământul pentru a-i aduce adevărul. Dumnezeu poate aranja în mod providențial ca un creștin să vină și să-i împărtășească Evanghelia lui Hristos. Un exemplu în acest sens, din Faptele Apostolilor 10:2, 22, 31, a fost un roman temător de Dumnezeu pe nume Corneliu, care era drept, se ruga și dădea milostenie. Dumnezeu a trimis un înger să-i spună lui Corneliu să trimită după Petru.

Alții nu sunt deloc de acord. În timp ce 2 Tesaloniceni 1:8 spune că cei care nu ascultă de Evanghelia lui Isus vor fi pedepsiți cu pieirea veșnică, Romani 4:15 și5:12 afirmă că păcatul nu se ia în seamă acolo unde nu există lege. Deși Scriptura nu învață că cineva ar avea o a doua șansă după moarte, unii văd o oportunitate pentru oameni de a auzi Evanghelia și de a avea o primă șansă după moarte și/sau în timpul Mileniului. Vezi discuția despre 1 Petru3:19 (două întrebări) și 1 Petru 4:6 referitoare la predicarea Evangheliei de către Isus celor morți. Vezi discuția despre Apocalipsa 20 privind posibile oportunități în timpul Mileniului. În cele din urmă, întrucât, în ultimă instanță, Dumnezeu este Cel care mântuiește oamenii, El ar putea face ca bebelușii sau oricine altcineva să ajungă în Rai fără să fi auzit Evanghelia, dacă ar dori acest lucru.

Un punct central al argumentului îl constituie Romani 10:14, care spune că oamenii nu pot chema pe Dumnezeu fără să creadă, nu pot crede fără să audă și nu pot auzi fără un predicator. Dacă ar fi paralel, Romani10:13 ar spune că nimeni nu poate fi mântuit fără să cheme pe Dumnezeu; totuși, Romani10:13 nu este paralel. Mai degrabă, spune doar că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”.

Romani 10:13-14 nu oferă un motiv mai puternic pentru a spune că fiecare adult care nu a știut niciodată să-L cheme pe Domnul va merge în Iad, decât pentru a spune că fiecare prunc care nu a știut niciodată să-L cheme pe Domnul va merge în Iad.

Î: În Romani 10:18, cum se face că evreii nu au înțeles, având în vedere că, dintre toți oamenii, ei aveau cea mai mare cunoaștere despre Dumnezeu?

R: Nu pentru că nu aveau informațiile necesare și nici pentru că nu erau suficient de inteligenți. Ci mai degrabă pentru că aveau o paradigmă alternativă, conform căreia respectarea Legii era tot ceea ce era necesar, și nu aveau loc pentru adevăr, deoarece acesta nu se potrivea cu paradigma lor.

Î: În Romani 10:19, cum i-a făcut Dumnezeu pe evrei să fie invidioși pe cei care nu sunt o națiune?

R: Evreii îl considerau pe Dumnezeu ca fiind ceva de la sine înțeles. De asemenea, considerau de la sine înțeles faptul că numai ei erau aleși de Dumnezeu. Dumnezeu urma să le arate că nu aveau cu ce să se laude. Deși puteau invidia puterea politică a altor națiuni, sensul principal aici este unul religios. Există mulți oameni neevrei care cunoșteau Vechiul Testament mai bine decât majoritatea evreilor. Ei sunt mai preocupați să-L mulțumească pe Dumnezeu decât majoritatea evreilor. Un evreu practicant ar putea vedea ceva greșit în practicarea iudaismului în acest context.

Iată ce a spus Irineu de Lyon (c. 160-202 d.Hr.) despre acest lucru. El citează 11 din cele 20 de cuvinte din Romani 10:19 și următoarele: „Mai mult, Moise spune în Deuteronom că neamurile ar trebui să fie «capul», iar poporul necredincios «coada». Și din nou spune: «M-ați provocat la gelozie cu cei care nu sunt dumnezei și m-ați mâniat cu idolii voștri; și eu vă voi provoca la gelozie cu ceea ce nu este o națiune și cu o națiune nebună vă voi mâni». Pentru că au părăsit pe Dumnezeul care este și s-au închinat și au slujit zeilor care nu sunt; și au ucis pe proorocii lui Dumnezeu și au „proorocit pentru Baal”, care era idolul canaaniților. Iar pe Fiul lui Dumnezeu, care este, L-au disprețuit și L-au condamnat, dar l-au ales pe Baraba, tâlharul care fusese prins pentru crimă; și pe Regele veșnic l-au renegat, iar pe Cezar, cel trecător, l-au recunoscut ca rege al lor. (Așa că) lui Dumnezeu I-a plăcut să le dea moștenirea lor neamurilor nebune, chiar celor care nu făceau parte din rândul celor ai lui Dumnezeu și nu știau ce este Dumnezeu.” Demonstrația predicării apostolice, cap. 95.

Î: În Romani 10:21, 11:7, de ce păreau Dumnezeu (și Pavel) dezamăgiți că evreii, ca grup, nu L-au acceptat pe Isus, având în vedere că Dumnezeu știa dinainte că vor fi neascultători?

R: Dumnezeu este atât în afara timpului, cât și în interiorul lui. Neascultarea lor a fost vina lor, iar Dumnezeu știa că se va întâmpla încă înainte ca pământul să fie creat. Dar Dumnezeu încă simte emoție în momentul în care se întâmplă. Romani 10:21 prezintă o imagine sfâșietoare: Dumnezeul atotputernic al universului, care poate sfâșia stelele, Își întinde blând și răbdător brațele către acei oameni, iar ei, ca națiune, Îi întorc spatele și nu vin la El, cel puțin nu încă.

Î: În Romani 11:1, 11, această stare de fapt nu era permanentă. Când pare o situație rea permanentă, când de fapt nu este?

R: Respingerea iudeilor a fost parțială, provizorie și temporară. Cu toate acestea, pentru un observator obișnuit, ea părea permanentă la momentul respectiv. Așa pot părea lucrurile și astăzi.

Situații neplăcute: Ceva poate părea permanent, când noi sperăm cu adevărat să nu fie așa și nu vedem nicio posibilitate de lumină la capătul tunelului. Așa cum a spus cineva odată: „Am văzut o lumină la capătul tunelului, dar era doar un tren.”

Situații plăcute: Un lucru poate părea permanent atunci când ne dorim să fie așa și cădem în capcana de a crede că speranța noastră îl face să fie așa.

Dar, cel puțin, putem recunoaște că avem tendința de a considera că unele lucruri sunt mai permanente decât sunt în realitate. Ar trebui să echilibrăm această tendință amintindu-ne că nu putem ști ce ne va aduce ziua de mâine (Iacov 4:14). În consecință, ar trebui să ne agățăm doar ușor de lucrurile acestei lumi și să recunoaștem că fiecare nouă zi, pentru noi și pentru cei dragi, este un dar.

Î: În Romani 11:14, cine a încercat să-i provoace pe iudei la gelozie: Dumnezeu, Pavel sau amândoi?

R: Textul grecesc din Romani 11:14 spune „eu”, așa că a fost cu siguranță Pavel.

Răspuns incorect: A fost doar Pavel, conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 1725.

Răspunsul: Nu a fost doar Pavel, ci și Dumnezeu, așa cum recunoaște Pavel când citează Deuteronomul 32:21 în Romani 10:19.

Provocarea la gelozie este o strategie interesantă. Când oamenii nu mai ascultă și au o surditate persistentă, consecventă și împietrită, atunci vorbește cu altcineva, cu cunoștința lor, și s-ar putea să se întrebe ce pierd.

Î: În Romani 11:16, cum se face că creștinii de astăzi sunt poporul ales al lui Dumnezeu, având în vedere că în Vechiul Testament măslinul era un simbol al israeliților?

R: Măslinul nu era simbolul etnic al israeliților; ei doar au crezut în mod eronat că era, prețuind mai mult ascendența lor decât a fi în regulă cu Dumnezeu.

Î: În Romani 11:16, care este trunchiul principal al măslinului?

R: Mai întâi, ce nu este răspunsul, iar apoi două puncte de vedere privind răspunsul.

Nu este răspunsul. Acesta nu reprezintă Israelul, deoarece neamurile care au intrat nu s-au tăiat împrejur și nu respectă Legea iudaică.

Descendența spirituală a lui Avraam: incluzând patriarhii, conform „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 484-485.

Linia de privilegiu a lui Dumnezeu, sau „statutul de națiune favorizată”, conform „Believer’s Bible Commentary”, pp. 1725-1726.

Poporul ales al lui Dumnezeu

Î: În Romani11:17 -24, ce știm despre cultivarea măslinilor?

R: Măslinii erau foarte valoroși, dar necesitau multă muncă. În timp de război, israeliților nu li se permitea să taie măslinii, conform Deuteronomului 20:19-20. Dacă măslinii ar fi fost tăiați, aceasta ar fi diminuat proviziile de hrană ale țării pentru cel puțin 20 de ani. Acest lucru explică, de asemenea, de ce tăierea măslinii era considerată un dezastru în Habacuc3:17 și Deuteronomul 28:40.

Dicționarul biblic Wycliffe, pag. 1366-1367, conține o secțiune amplă dedicată cultivării măslinului. La final, se menționează: „Măslinii se cultivă din butași care sunt altoiți pe un trunchi bătrân sau pe un copac sălbatic atunci când lăstarii sau mugurii au o lungime de aproximativ trei picioare. De asemenea, pot apărea lăstari noi din rădăcinile sau din ciotul unui copac părinte bătrân (Psalmul 128:3; Isaia 11:1). Nu se obțin fructe timp de trei-patru ani, iar o recoltă abundentă apare abia după 17-18 ani. În tot acest timp, pomul necesită o îngrijire atentă: solul trebuie arat și fertilizat în fiecare primăvară și udat cu sârguință. … Dacă este îngrijit corespunzător, un pom matur va produce o jumătate de tonă de ulei pe an și va continua să producă până când va ajunge la o vârstă incredibilă.” „The New International Bible Dictionary”, p. 802, și „Encyclopedia Britannica” din 1972, vol. 16, p. 936, conțin fotografii cu măslini vechi de 1.000 de ani. Dacă aș fi un copac, mi-ar plăcea să fiu un măslin, robust, rezistent la dăunători și să trăiesc până la vârsta de o mie de ani!

Î: În Romani11:17 -24, de ce ar altoi cineva ramuri de măslin sălbatic pe un măslin domestic?

R: În mod normal, s-ar dori să se procedeze invers. S-ar dori să se combine un pom fructifer sălbatic, cu caracteristicile sale de rezistență, cu ramuri cultivate care produc fructe cu caracteristici plăcute. Cinci puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Pavel dădea un exemplu. El nu încerca să-i învețe pe oameni cum să cultive măsline, ci dădea un exemplu despre modul în care neamurile au fost altoite. Așa cum spune „The Wycliffe Bible Dictionary” la p. 726: „Această inversare deliberată accentuează figura de stil pitorească care transmite adevărul etern al respingerii Israelului național și al alcătuirii adevăratului Israel – toți credincioșii.” A se vedea, de asemenea, „New International Dictionary of the Bible”, p. 402, pentru o descriere similară.

2. Multe plante nu sunt altoite deloc. În mod normal, s-ar altoi o ramură autohtonă doar dacă ar fi slabă, infestată de insecte sau bolnavă. Pavel spune în mod specific că aceste ramuri au fost rupte din cauza necredinței, în Romani 11:20.

3. Analogia conform căreia israeliții erau un măslin le era deja familiară, din Ieremia 11:16 și Osea 14:6. Astfel, privind lucrurile cronologic, cu rădăcina reprezentând strămoșii unui arbore genealogic, neamurile erau cele altoite, și nu invers.

4. Dacă Pavel ar fi spus că evreii erau rădăcina sălbatică, iar neamurile ramurile cultivate, atunci neamurile ar fi putut crede că Dumnezeu i-a altoit pentru că avea nevoie de anumite caracteristici dorite la ei, în loc să fie totul din har. Mai mult, nu neamurile erau cele cultivate, ci evreii.

5. Dacă s-ar folosi analogia în care neamurile ar fi rădăcina sălbatică, iar israeliții ramurile cultivate, aceasta ar fi o interpretare greșită într-un mod și mai grav. Neamurile au fost altoite în poporul ales al lui Dumnezeu și, cu siguranță, nu invers.

„New Geneva Study Bible”, p. 1787, susține că ramurile sălbatice erau uneori altoite în plante cultivate pentru a le da o nouă vitalitate. Se pare că, dacă toate ramurile ar fi fost cultivate, măslinul nu ar crește la fel de mult. Cu toate acestea, „Today’s Handbook for Solving Bible Difficulties” (Manualul de astăzi pentru rezolvarea dificultăților biblice), p. 152-153, „Believer’s Bible Commentary” (Comentariul biblic al credinciosului), p. 1726, și „The New International Bible Dictionary” (Noul dicționar biblic internațional), p. 402, afirmă că niciun cultivator de plante nu ar face acest lucru și sunt de acord că Pavel a folosit această ordine pentru a învăța despre alungarea lui Israel și altoirea neamurilor, nu despre horticultură. Poate că Pavel sugerează acest lucru și în Romani 11:24, spunând că altoirea unei ramuri sălbatice pe o rădăcină domestică era „contrară naturii”.

„The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 484, afirmă că altoirea unei ramuri sălbatice pe o rădăcină domestică nu era o practică obișnuită, deși se întâmpla.

Concluzie: Pavel ne spune în mod specific de ce tocmai israeliții erau rădăcina în această analogie. În Romani 11:18, Pavel le spune să-și amintească că ei (neamurile) nu susțin rădăcina, ci dimpotrivă, rădăcina îi susține pe ei.

Î: În Romani 11:20, care erau unele dintre obstacolele care îi împiedicau pe evrei să fie roditori pentru Dumnezeu?

R: Aveau necredință. În plus, aveau

Lipsa de iubire față de cei pierduți (precum Iona)

idolatrie și alte păcate până la exil (Osea9:10 ).

Nu găseau plăcere în Cuvântul lui Dumnezeu (Ieremia6:10 ).

Au uitat de nevoia de a persevera (Evrei10:23 , 32-35).

Au fost prinși în grijile acestei lumi, ca în cazul celui de-al treilea pământ (Matei 13:23).

Am redus Cuvântul lui Dumnezeu la un simplu set de reguli de viață

Au uitat poruncile de a-și educa copiii (Deuteronom 6:4-7).

Astfel, evreii au fost împietriți, „porosis” în limba greacă.

Î: În Romani 11:22, cum poate Dumnezeu să fie atât bun, cât și sever, fără a fi contradictoriu?

R: Cuvântul grecesc poate însemna atât sever, cât și aspru. Pe pământ, un ofițer de poliție poate fi bun ajutând un străin care are nevoie de ajutor. Același ofițer de poliție poate fi sever împușcând un criminal care încearcă să omoare pe cineva. Dacă un om poate fi atât bun, cât și sever, cu siguranță nu ar trebui să fie o problemă să înțelegi că Dumnezeu poate fi la fel, arătând milă, dar rămânând totuși fidel naturii Sale sfinte. Vezi discuția despre Romani 13:10 pentru mai multe detalii despre cum un creștin poate fi ofițer de poliție.

Î: În Romani 11:25, ce înseamnă „plinătatea neamurilor”?

R: Aceasta înseamnă că Israelul a fost lepădat ca popor al lui Dumnezeu până când neamurile care vor crede vor intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Î: În Romani 11:26, toți israeliții ajung în Rai?

R: Nu, conform Ioan 8:24 și Matei 23:33. Vezi discuția despre Romani 9:8-9,27 pentru răspuns.

Î: În Romani11:26 -27, va mai împlini Dumnezeu în viitor unele promisiuni pentru descendenții biologici ai lui Israel?

R: Aceasta este una dintre diferențele cheie dintre creștinii care sunt teologi ai legământului și creștinii care sunt dispensaționaliști.

Teologii legământului spun că nu. Toate promisiunile viitoare se vor împlini nu pentru Israelul fizic, ci pentru Israelul spiritual, adică Biserica, alcătuită din toți credincioșii adevărați de toate naționalitățile. Aceasta se numește „teologia înlocuirii”.

Dispensationaliștii spun că da. Multe promisiuni se vor împlini pentru Israelul spiritual, dar Israelul fizic va moșteni totuși țara Palestinei pentru totdeauna. Cei 144.000 din Apocalipsa 7 și 14 provin din triburile lui Israel.

Î: În Romani 11:32, ce înseamnă că Dumnezeu a supus pe toți oamenii la neascultare?

R: Dumnezeu nu a renunțat pur și simplu la standardul Său de dreptate și nici nu a coborât standardul Său de perfecțiune pentru Împărăția Cerurilor. Mai degrabă, Dumnezeu a arătat milă față de neascultarea lor prin sângele lui Isus de pe cruce.

Acest lucru se poate referi, de asemenea, la faptul că Dumnezeu a creat cel puțin cinci tipuri de ființe:

Fără moralitate: animalele

Fără păcat și care rămân fără păcat: îngerii de diferite ordine

De la fără păcat la căzuți: demoni

De la Căzuți la Fără păcat: oamenii aleși

Căzuți și care rămân căzuți: oamenii respinși

Romani11:32 arată că toți oamenii, cu excepția lui Adam, Eva și Isus, se încadrează în ultimele două categorii.

Î: În Romani 12:1, de ce spune Pavel „De aceea” aici?

R: „De aceea” înseamnă aici datorită tuturor îndurărilor lui Dumnezeu din capitolele precedente. Se referă la toate capitolele precedente din Romani, nu doar la capitolele 9-11.

Pavel împarte multe dintre epistolele sale în două părți: o parte doctrinară și una practică. Sau, după cum spune A. M. Hunter, „o latură a credinței și una a comportamentului”, așa cum menționează New International Bible Commentary, p. 1338. În Efeseni și Coloseni, acestea au aproximativ aceeași lungime, dar în Romani, partea doctrinară este de peste două ori mai lungă.

Î: În Romani 12:1, ce este interesant în legătură cu timpurile verbale ale cuvintelor grecești „conformați” și „transformați”?

R: A rezuma acest lucru prin „Nu vă conformați, ci transformați-vă” este total greșit. Aceste verbe sunt la diateza pasivă, nu la cea activă. Așadar, nu spune „nu vă conformați”, ci mai degrabă „nu fiți conformați”. Același lucru este valabil și pentru „transformați”. Așadar, din punct de vedere tehnic, Dumnezeu nu ne poruncește aici să facem ceva, ci, paradoxal, ne poruncește să se facă ceva cu noi. Prin urmare, nu este vorba că oamenii încearcă în mod explicit să se conformeze lumii, ci sunt conformați pe măsură ce urmează calea pe care au ales-o. La fel, nu ni se poruncește să ne transformăm, deoarece nu ne putem transforma singuri. Ni se poruncește în mod activ să „fim transformați”, ceea ce este un rezultat secundar al reînnoirii minții noastre prin Duhul Sfânt. În Psalmul 40:8, David a spus că Legea lui Dumnezeu era în inima lui. Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să fie și în inima noastră.

Î: În Romani 12:1, cum trebuie să fim jertfiți pentru Dumnezeu?

R: Romani 12:1 nu spune că trebuie să fim o jertfă moartă sau arsă, ci mai degrabă o jertfă vie. Desigur, o jertfă vie poate avea tendința de a vrea să se târască jos de pe altar, iar noi nu ar trebui să facem asta.

Iată o poveste. Odată, o găină și un porc se plimbau prin țară și au văzut o mulțime de oameni flămânzi. Găina a spus: „Știu ce putem face, hai să le pregătim micul dejun!” Porcul a răspuns: „Ție ți-e ușor să spui asta, dar pentru mine înseamnă un angajament total.” Acum, Dumnezeu nu ne cheamă să fim găini, ci ne cheamă să avem un angajament total de a aduce mântuirea acestei lumi. Angajamentul total nu înseamnă să murim în slujba lui Dumnezeu (deși pentru unii oameni este așa), ci ca noi toți să trăim pentru Dumnezeu.

Î: În Romani 12:1-2, care este diferența dintre a umbla și a lucra pentru Dumnezeu, și despre ce se vorbește aici?

R: Versetele 1 și 2 nu se referă, strict vorbind, la „a face”; asta vine mai târziu, începând cu versetul 3. Versetele 1 și 2 se referă la a vă oferi de bunăvoie pentru a suferi o „schimbare a ființei” a ceea ce sunteți. Sunteți dispuși să permiteți lui Dumnezeu să vă schimbe și să vă transforme? Unii oameni nu sunt, pentru că sunt prea mulțumiți de locul în care se află acum.

Î: În Romani 12:2, de câte ori trebuie să fim transformați?

R: Doar o singură dată, dar este un proces continuu, de la momentul în care am crezut pentru prima dată până în ziua în care ne vom despărți de această lume.

Î: În Romani 12:3, care sunt câteva moduri în care oamenii pot să se considere mai presus decât ar trebui?

R: În lume, oamenii pot avea o părere mai bună decât ar trebui despre inteligența lor, banii, abilitățile financiare, talentul sportiv sau muzical, atractivitatea, descendența sau statutul social. Orice lucru bun pe care îl ai este un dar de la Dumnezeu. De asemenea, acesta poate dispărea în orice moment.

În special pentru creștini, a existat o carte creștină bună, intitulată „Cele șapte virtuți mortale” de Todd E. Outcalt. Un punct central al acelei cărți este că orice virtute, orice lucru bun, devine mortală atunci când este amestecată cu mândria. Credința ta, cunoștințele biblice, chiar și iubirea ta pot părea urâte atât în ochii lui Dumnezeu, cât și în ochii celorlalți, atunci când sunt amestecate cu mândria față de acea virtute.

În Biserica primară, unii ar fi putut crede că sunt mai buni decât alți creștini pentru că erau evrei. Unii greci învățați s-ar fi putut mândri de înțelepciunea lor, iar alții, atât atunci, cât și acum, datorită bogăției lor, s-ar fi putut simți mai influenți, sau alții ar fi putut considera că sunt mai influenți, așa cum arată Iacov 2:2-5.

Se pare că chiar și Pavel cunoștea această ispită, deoarece a spus în 2 Corinteni 12:7-10 că Dumnezeu i-a dat un „mesager al lui Satan” pentru a-l chinui, astfel încât Pavel să nu devină îngâmfat. Chiar și Pavel s-a luptat cu acest lucru.

Î: În Romani 12:3, opusul acestui lucru este să considerăm că tot ce avem nu valorează nimic sau nu este bun, iar Biblia nu spune că ar trebui să avem nici această atitudine. Care ar trebui să fie atitudinea noastră?

R: Romani 12:3 spune că ar trebui să avem „judecată sobră”.

Aceste lucruri ne pot ajuta să ne bazăm pe o judecată cumpătată.

Este bine să te străduiești să câștigi o cursă sau un premiu (Filipeni 3:14). A realiza că ești mai bun la anumite lucruri decât alți oameni nu înseamnă a fi arogant, ci poate fi pur și simplu recunoașterea adevărului. Dar realizează, de asemenea, că, indiferent la ce ești foarte bun, dacă nu ești cel mai bun din întreaga lume la acel lucru, există cineva mai bun decât tine la acel lucru.

Viețile noastre aici sunt trecătoare și, oricum, vom părăsi această lume destul de curând. Vezi Iov 14:1-2; Psalmul 62:9; 103:13-16; Isaia 40:6,7; (parțial 1 Corinteni 7:31); Iacov 1:10-11; 1 Petru 1:23-24. Există o organizație care ajută pacienții cu Alzheimer, numită „Still Me”, care reamintește familiilor că pacientul cu Alzheimer ar putea să-și fi pierdut o parte din capacitatea cognitivă, dar, așa cum a spus un pacient: „Eu sunt tot eu!”

Ca norii și vântul fără ploaie este omul care se laudă cu daruri pe care nu le-a dat niciodată (Proverbe 25:14 BSB). Nu contează ce talente ai, dacă nu faci nimic cu ele.

Darurile noastre nu sunt pentru noi, ci pentru alții. Filipeni 2:17 spune că Pavel „se vărsa ca o jertfă de băutură” pentru alți creștini.

Trebuie să ne folosim darurile împreună cu ceilalți, nu doar individual, așa cum arată Romani 12:5-8 și 1 Corinteni 12:12-27.

Abilitățile și talentele noastre nu reprezintă cine ești tu. Știi multe despre un subiect, ești inteligent sau priceput la un anumit lucru? Poate va veni o zi când vei renunța la acestea și le vei lăsa în urmă, pentru totdeauna, pentru a primi ceva mai bun, când vei ajunge în cer. Dar nu le vei lăsa în urmă cu tristețe, decât dacă crezi în mod eronat că aceste lucruri temporare și de mică importanță reprezintă tot ceea ce ești.

Iubiți fără ipocrizie (Romani 12:9). Talentele și abilitățile unei alte persoane nu reprezintă esența ei. Te-ai căsătorit cu cineva pentru banii lui? – Ce s-ar întâmpla dacă ar pierde banii? Te-ai căsătorit cu cineva pentru aspectul său fizic? – l-ai părăsi dacă ar avea un accident sau și-ar pierde cumva frumusețea? Am cunoscut un băiat în liceu care avea o iubită și o mașină foarte frumoasă. Dar când a avut un accident cu mașina, ea s-a despărțit de el. Ea nu era îndrăgostită de el, ci doar de mașina lui. Îi iubim pe ceilalți datorită talentelor sau abilităților lor, sau datorită a ceea ce pot face pentru noi?

Î: În Romani 12:6-8, de ce lista darurilor este diferită de listele din 1 Corinteni 12:7-11, 1 Corinteni 13:8 și Efeseni 4:7-13?

R: Este bine că darurile enumerate sunt diferite. Dacă nu ar fi fost așa, cineva ar fi putut crede că lista respectivă este una exhaustivă și că nu mai există alte daruri care să nu figureze pe ea. Aceste liste sunt date ca exemple de categorii de daruri. Dumnezeu este liber să acorde daruri suplimentare și chiar categorii suplimentare de daruri, după cum dorește El și după cum are nevoie biserica.

Î: În Romani 12:8b, ce înseamnă a arăta milă?

R: Aceasta nu înseamnă a acorda iertare, ci mai degrabă a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.

Î: În Romani 12:9, creștinii ar trebui să aibă ură și, dacă da, cum?

R: Nu trebuie să urâm oamenii, ci trebuie să urâm răul și ceea ce acesta le face oamenilor. 1 Ioan 3:10; 4:7-8 spune că nu suntem cu adevărat credincioși dacă nu avem dragoste pentru fratele nostru. Dar oare oamenii pe care trebuie să-i iubim sunt doar credincioșii? Nu, lui Isus i s-a întrebat pe cine ar trebui să iubim, iar El a răspuns cu pilda Bunului Samaritean din Luca 10:25-37.

Așa cum a spus Augustin din Hippo: „Urăște păcatul, dar iubește păcătosul”. Să nu lăsăm ca ura noastră față de ceea ce este rău să se transforme în ură față de persoană.

Î: În Romani 12:11, cum putem cultiva faptul de a nu duce lipsă de râvnă?

R: Se pare că Dumnezeu le-a încredințat credincioșilor responsabilitatea de a veghea asupra noastră, pentru a nu deveni călduți în credința noastră. Cuvântul folosit aici pentru „răbdare”, zeontes, se poate referi și la fierbere. De obicei, credincioșii nu devin călduți dintr-o dată. Cel mai adesea, este vorba de o erodare treptată, zi de zi, a devotamentului nostru și a timpului petrecut cu Dumnezeu, care sunt înlocuite cu alte lucruri.

Î: În Romani 12:13; 1 Timotei 5:10, Matei 25:35-45, ce spune Biblia despre practicarea ospitalității?

R: Cuvântul grecesc folosit aici, philoxenos, înseamnă literalmente „dragoste pentru străini”. Are un sens mai larg decât simplul fapt de a face lucruri frumoase pentru oameni pe care nu-i cunoști, ci și de a-i iubi sincer pe cei pe care nu-i cunoști. Iată ce poruncește Biblia în general și apoi precizările referitoare la această poruncă.

Porunca pozitivă: Romani12:13 și 1 Timotei 5:10 ne spun să practicăm ospitalitatea; aceasta se referă atât la creștini, cât și la necreștini. În Matei 25:35-45, Isus a spus că, dacă ai dat mâncare, băutură, ospitalitate, îmbrăcăminte sau ai avut grijă de săraci, străini, bolnavi sau prizonieri, este ca și cum ai fi făcut-o pentru El. Evrei 13:2 spune, de asemenea, că unii au găzduit îngeri fără să știe.

Exemple negative: Iov 31:32 menționează că a nu arăta ospitalitate unui străin este un păcat. Printre alte păcate, Sodoma și Gomora nu au arătat ospitalitate, după cum se menționează în Ezechiel 16:49; de fapt, ele s-au purtat destul de rău față de străini.

Precizare: 2 Ioan 9-11 spune că celor care sunt eretici nu trebuie să li se acorde ospitalitate. De asemenea, 1 Corinteni 5:11 spune că nu trebuie să ne asociem cu nimeni care se numește frate, dar care duce o viață neevlavioasă.

Scriitorul Bisericii primare, Clement din Roma (96-98 d.Hr.), trebuie să fi considerat că ospitalitatea era importantă, deoarece menționează patru exemple.

Î: În Romani 12:14, ce înseamnă să-i binecuvântăm pe cei care ne persecută și la ce fel de persecuție s-a referit Pavel în mod specific?

R: Pavel nu a specificat nicio persecuție anume, așa că aceasta ar putea fi persecuția pentru credința noastră sau pentru orice altceva. Aceasta înseamnă, cel puțin, următoarele lucruri.

Nu vă răzbunați și nu răsplătiți răul cu rău. Acest lucru este subliniat în Scriptură. Romani 12:19, 17; Leviticul 19:18; 1 Petru 3:9; (implicit) Matei 5:38-46; Luca 6:27-36

Faceți-le bine. Răsplătiți răul cu binecuvântare, așa cum spune 1 Petru 3:9. Faceți fapte bune, cum ar fi să-i hrăniți, conform Romani 12:20.

Nu-i urâți. Trebuie să-i iubim pe toți. 1 Ioan 3:15 spune că oricine își urăște fratele nu are viața veșnică în el.

Iubiți-i. Nu vă limitați doar la a înceta să-i urâți și a deveni apatici, ci iubiți-i cu adevărat. 1 Ioan 3:10-11,14 spune cu fermitate că a ne iubi unii pe alții este ceva ce trebuie să facem. În cele din urmă, iubirea este o alegere, nu un sentiment.

Rugați-vă pentru ei, ca să li se întâmple ce este mai bun posibil; ca ei să-L cunoască pe Domnul. Matei 5:44; Luca 6:27-28; Faptele Apostolilor 7:60; Luca 23:34.

Înfruntați răul – cu binele: Trebuie să înfruntăm răul, dar, paradoxal, Romani 12:21 spune că trebuie să înfruntăm răul cu binele, nu cu un rău similar. Este un fel de opus al expresiei „a combate focul cu foc”.

Amintiți-vă, ei vă asigură o răsplată în ceruri. Matei 5:10 spune: „Fericiți sunt cei persecutați pentru dreptate, căci a lor este Împărăția cerurilor.” (BSB) Vezi și Luca 6:23.

Î: În Romani 12:15, cum ar trebui să ne bucurăm împreună cu cei care se bucură și să plângem împreună cu cei care plâng?

R: Primul pas pentru a ne bucura și a plânge împreună cu ei, fără ipocrizie, este să ne pese de ei.

A te bucura împreună cu ei: Dacă un prieten al tău primește o promovare sau i se întâmplă ceva bun, te bucuri pentru asta, chiar dacă nu ai niciun beneficiu din asta? Sau gelozia îți macină bucuria pe care ar trebui să o simți pentru prietenul tău? Fără Dumnezeu, oamenii sunt triști când altora li se întâmplă lucruri bune, din invidie. Dar 1 Corinteni 13:4 spune că dragostea nu pizmuiește. Sau oamenii pot simți bucurie când altora li se întâmplă lucruri rele, ceea ce în limba germană se numește „schadenfreude”. Poate că Iona căuta asta când stătea în afara Ninivei. Dar 1 Corinteni 13:6 spune că dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr. Pentru cei care îi persecută pe creștini, ar trebui să ne rugăm și să le dorim tot ce este mai bun posibil; ca ei să ajungă să-L cunoască pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal, să ajungă în ceruri după ce vor face acest lucru, iar noi să putem trăi împreună cu ei în ceruri pentru totdeauna. Cunoaștem deja o persoană de acest fel cu care vom trăi în ceruri: Saul din Tars, cunoscut și sub numele de apostolul Pavel.

Să plângem împreună cu ei: Imaginați-vă pe cineva care s-ar putea bucura împreună cu cei ce se bucură, dar nu ar putea plânge împreună cu cei ce plâng. Ar putea să se bucure de momentele bune, dar, în loc să fie acolo pentru a-i asculta în momentele grele, s-ar putea retrage, ar glumi pe seama lor sau i-ar spune persoanei respective să fie puternică, fără nicio empatie. Uneori, când cineva trece printr-o pierdere și tu nu poți pur și simplu „să rezolvi problema”, acea persoană poate găsi o oarecare mângâiere în prezența ta și în faptul că îți faci timp doar să fii alături de ea, pentru că o prețuiești. Uneori ar putea avea nevoie și ar dori sfaturi, dar alteori nu. În orice caz, arată-i că îți pasă petrecând timp cu ea.

Î: În Romani 12:16, de ce se spune să trăim în armonie unii cu alții, din moment ce deja s-a spus să ne iubim, să fim devotați și să ne cinstim unii pe alții în Romani 12:9-10?

R: Am putea să le întrebăm pe Euodia și Sintiche din Filipeni 4:2, și am putea să-l întrebăm pe Syzygus/tovarășul de jug, căruia Pavel i-a încredințat sarcina extrem de importantă de a le ajuta pe aceste femei să se înțeleagă. Isus a spus că oamenii vor ști că suntem creștini după dragostea noastră în Ioan 13:34-35, și că suntem una în Ioan 17:20-21.

Dăm dovadă de unitate cu alți credincioși provenind din medii diferite, cu stiluri de viață diferite, din denominații diferite și cu diferențe de credință în chestiuni secundare? Ar trebui să ne amintim că Hristos, Cel care ne unește, este mai mare decât aceste lucruri care ne pot dezbina.

Î: În Romani 12:16, de ce ar putea cineva să nu dorească să se asocieze cu oameni de rang inferior și de ce ar trebui noi să o facem?

R: Uneori, cineva ar putea dori să evite o persoană considerată de rang inferior din cauza aroganței, dar, de cele mai multe ori, motivul poate fi teama de ceea ce ar gândi alți oameni cu poziție socială înaltă. De exemplu, Petru se asocia și lua masa cu neamurile, dar când veneau alți iudei, Petru nu mai făcea acest lucru, după cum se vede în Galateni 2:11-16. Deoarece Petru a făcut acest lucru în public, Pavel l-a mustrat public pe Petru pentru ipocrizia sa.

Dar dacă te-ai asocia cu oameni despre care se spune că au o poziție inferioară, ai putea descoperi ceva. Cu toții suntem creați după chipul lui Dumnezeu, iar în ochii Celui care contează, adică Dumnezeu, ei nu se află de fapt într-o poziție inferioară față de tine. Dimpotrivă, dacă tu ai mândrie și ei nu, s-ar putea ca, de fapt, tu să fii cel care se află într-o poziție inferioară.

Î: În Romani 12:17, care sunt metodele acceptate în societate de a răsplăti răul cu rău?

R: Romani 12:17 spune că nu există metode acceptate pentru creștini. Dar societatea, în general, ar putea considera că este în regulă să vorbești pe la spatele cuiva, să calomniezi și să minți pentru a-i distruge reputația, să te asiguri că munca lor nu are niciun efect sau să le faci farse răutăcioase lor sau mașinii lor. Ori de câte ori îți pui întrebarea „cum pot să mă răzbun pe acea persoană?”, aluneci în păcat. Romani 12:19 spune că, oricum, Dumnezeu este mai în măsură să se răzbune decât tine. Așadar, dintre toate lucrurile de care trebuie să ne preocupăm în viață, modul în care să ne răzbunăm pe cineva nu se numără printre ele.

George Washington Carver a spus odată: „Nu voi lăsa niciodată pe altcineva să-mi distrugă viața făcându-mă să-l urăsc.”

Î: În Romani 12:18, care sunt câteva modalități de a trăi în pace cu ceilalți, pe cât posibil?

R: Depui eforturi suplimentare pentru a vindeca certurile sau sentimentele negative dintre tine și altcineva? Ești un făcător de pace, așa cum ne încurajează Isus în Matei 5:9? Trebuie să fim milostivi, conform Matei 5:7.

Uneori trebuie să fim neconformiști din motive importante, și asta este în regulă. Dar nu fi niciodată neconformist doar de dragul de a fi certăreț.

Dar, dincolo de evitarea certurilor, pune-ți o întrebare: vecinii tăi sunt fericiți că locuiesc lângă tine? Soțul/soția și copiii tăi sunt fericiți că locuiesc cu tine? Colegii tăi de muncă se simt binecuvântați pentru că lucrează cu tine? Poate că nu faci nimic ostil în mod evident, dar faci lucruri care sunt prietenoase?

Î: În Romani 13:1-6 și 1 Petru2:13 -14, cum trebuie să ne supunem autorităților?

R: Trebuie să ascultăm și să respectăm legile lor atât în spirit, cât și în litera lor. Nu trebuie nici să facem răul, nici să dăm impresia că facem răul (2 Corinteni8:20 -21; 1 Tesaloniceni5:22 ). Cu toate acestea, legile unei națiuni au prioritate față de legile unei provincii, iar legile lui Dumnezeu au prioritate față de legile națiunilor. Nu trebuie să ascultăm de niciuna dintre legile unei țări care contrazic legea lui Dumnezeu. Nu trebuie să vorbim de rău despre conducătorul poporului, conform Faptele Apostolilor 23:5 și Exodul 22:28. Exodul 22:28 se referă și la conducătorii laici.

Î: În Romani 13:1-2, Dumnezeu ne spune: „Fiecare să se supună autorităților, căci nu există autoritate decât cea care vine de la Dumnezeu. Autoritățile care există au fost rânduite de Dumnezeu. Prin urmare, cine se împotrivește autorității se opune rânduielii lui Dumnezeu, iar cei care fac aceasta vor atrage judecata asupra lor.” Asta înseamnă că guverne precum cele conduse de Hitler, Stalin, Pol Pot etc. au fost rânduite de Dumnezeu și că oamenii nu trebuiau să li se opună? Mi se pare foarte greu de crezut. Dacă mi-ați putea explica acest lucru, v-aș fi foarte recunoscător.

R: Permite-mi mai întâi să-ți dau un răspuns scurt, iar apoi unul detaliat.

Pe scurt, nu, nu trebuie să ascultăm niciodată de porunci care sunt împotriva poruncilor lui Dumnezeu (cum ar fi „Să nu ucizi” etc.). Stalin, Pol Pot, Hitler etc. au fost oameni răi, pe care Dumnezeu a îngăduit să domnească. Dar amintește-ți că Biblia menționează „prințul” acestei lumi, și acela este Satana. Însă, chiar dacă acești oameni sunt răi, trebuie să respectăm autoritatea guvernamentală, în măsura în care aceasta nu este contrară autorității lui Dumnezeu.

Primii creștini s-au confruntat cu această problemă, deoarece guvernul roman le poruncea, sub amenințarea torturii și a morții, să aducă jertfe împăratului și să se închine împăratului sau zeilor romani. Ei au înțeles că trebuiau să se supună tuturor legilor romane, cu excepția cazurilor în care acestea intrau în conflict cu legea superioară, legea lui Dumnezeu. Modul în care au formulat acest lucru a fost că existau legi „legale” și legi „ilegale”, ceea ce, în limba greacă, constituie un fel de joc de cuvinte în fața morții. Așadar, chiar dacă trebuiau să nu se supună legilor care le porunceau să aducă jertfe altor zei, ei știau că totuși trebuiau să respecte celelalte legi care erau în conformitate cu legea lui Dumnezeu sau, cel puțin, nu erau împotriva ei.

Să ne imaginăm că am trăit în anii 1940, în Germania nazistă. Hitler era cu siguranță un om rău, iar orice ordin de a-i denunța pe evrei autorităților ar fi trebuit să-l nesocotim. Dar tot ar fi trebuit să respectăm regulile de circulație și (din păcate) să plătim impozitul pe venit.

Situația devine mai complicată dacă am fi fost recrutați să servim în armată. Am citit că era destul de evident pentru germanul obișnuit că mulți evrei intrau în lagăre, nimeni nu ieșea de acolo, iar aerul din jurul lagărelor mirosea a carne umană. Dacă ar fi trebuit să ne înrolăm în armată, ar fi trebuit să ne dăm seama că ne aflam într-o armată malefică și fie să ne predăm aliaților la prima ocazie, fie, și mai bine, să devenim gardieni de închisoare și să-i lăsăm pe evrei să evadeze. A existat un ofițer nazist pe nume Oskar Schindler, care a fost singurul soldat nazist onorat în Israel. El știa din proprie experiență ce se întâmpla în lagărele de concentrare și s-a străduit să salveze cât mai mulți evrei cu putință. Există un film celebru despre el, intitulat „Lista lui Schindler”. Ceea ce nu se știe atât de bine este că a existat un al doilea membru al partidului nazist, care a activat în China continentală, pe nume John Rabe, care, la rândul său, a făcut tot ce a putut pentru a salva viețile chinezilor din Nanjing și din alte locuri.

Î: În Romani 13:1-2, 4, scepticul Bart Ehrman întreabă dacă creștinii trebuiau să se supună autorităților guvernamentale [romane] sau dacă autoritățile romane vor fi nelegiuite și malefice, așa cum se menționează în Apocalipsa 17:18 (Jesus, Interrupted, pp. 97-98).

R: Am pus această întrebare fiicei mele de 14 ani, iar ea a înțeles clar răspunsul: ambele afirmații sunt adevărate. Pavel a trăit sub unul dintre cei mai detestabili și răi împărați romani din toate timpurile: Nero. Pavel știa din propria experiență cât de rău putea fi împăratul roman; nu trebuia să aștepte până la scrierea Apocalipsei (la aproape 50 de ani după martiriul său) pentru a ști că autoritățile guvernamentale puteau fi foarte rele. Cu toate acestea, Pavel ne-a învățat totuși să ascultăm de autoritățile guvernamentale. Primii creștini au ascultat de autoritățile guvernamentale, cu excepția cazurilor în care poruncile acestora contravineau poruncilor superioare ale lui Dumnezeu.

Î: În Romani 13:1-6, când ar trebui creștinii să recurgă la nesupunere civilă?

R: În general, creștinii trebuie să se supună legilor țării. Totuși, la fel cum o lege federală prevalează asupra unei legi statale, legea lui Dumnezeu prevalează asupra legilor omenești. Așadar, dacă o lege contravine poruncilor lui Dumnezeu, trebuie să ne supunem mai întâi legii lui Dumnezeu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unii creștini, precum familia ten Boom, au încălcat legea și au ascuns evrei de autorități. Au procedat corect protejând oamenii asupriți de o lege nelegiuită.

Î: În Romani 13:7, în ce sens erau funcționarii păgâni și corupți ai guvernului roman slujitori ai lui Dumnezeu?

R: Guvernul roman din vremea lui Pavel era extrem de corupt. Oamenii acumulau averi uriașe doar prin faptul că erau guvernatori ai unor provincii precum Sicilia. Acești oameni nu erau slujitori ai lui Dumnezeu nici prin alegerea lor conștientă, nici prin virtutea moralității lor. Mai degrabă, erau slujitori ai lui Dumnezeu în singurul (și unicul) sens că, întrucât ei reprezentau guvernul de fapt, creștinii trebuiau să le asculte poruncile atâta timp cât legile lor nu contraziceau legile lui Dumnezeu. În general, primii creștini respectau cu strictețe legea, cu excepția faptului că refuzau să se închine împăratului pe lângă Hristos. Din acest motiv, zeci de mii dintre ei au fost martirizați.

Î: În Romani 13:8, de ce au creștinii datorii?

R: Romani 13:8 nu spune să nu avem niciodată datorii, ci mai degrabă să nu lăsăm nicio datorie neachitată, cu excepția iubirii față de semeni. Cu alte cuvinte, prima parte a acestui verset spune că putem avea datorii, dar ar trebui să ne plătim datoriile. Uneori, legi ciudate și neobișnuite pot elibera pe cineva de obligațiile legale de a plăti o datorie valabilă. Cu toate acestea, indiferent de legile umane ciudate, tot trebuie să ascultăm de Dumnezeu.

Acest lucru nu înseamnă să nu ai niciodată datorii, ci mai degrabă să plătești ceea ce datorezi, conform „Believer’s Bible Commentary”, p. 1732, și „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 491.

Î: În Romani 13:9-10, oare „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” rezumă într-adevăr toată Legea? Dar cum rămâne cu iubirea față de Dumnezeu, așa cum spune Marcu 12:29-30?

R: Pavel a menționat aici patru dintre cele Zece Porunci. De fapt, ultimele cinci și jumătate pot fi generalizate prin „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Primele patru și jumătate de porunci pot fi generalizate prin „iubește-L pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima, sufletul și puterea ta”. Așadar, un aspect este că „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” generalizează într-adevăr toate legile referitoare la relațiile cu ceilalți oameni.

Un al doilea aspect este că este dificil să ai puterea de a-ți iubi cu adevărat aproapele din punct de vedere spiritual, emoțional, financiar și în orice alt mod, dacă nu-L iubești mai întâi pe Dumnezeu.

Î: În Romani 13:10, având în vedere că nu ar trebui să avem răutate față de aproapele nostru, poate un creștin să fie polițist și să aresteze oameni?

R: Da. Din dragoste pentru ceilalți, pentru binele societății și pentru aplicarea legilor împotriva celor care încalcă legea, un polițist creștin poate aresta oameni, folosind forța dacă este necesar. Totuși, ar trebui să facă acest lucru fără ură, răutate, mânie sau răutate față de cel care încalcă legea. Un polițist bun nu ar trebui să aibă niciodată atitudinea că el însuși se află deasupra legii sau că ceilalți ar trebui să-l trateze în mod special.

Pentru un exemplu bun despre cum este să fii un polițist creștin care patrulează în „capitala heroinei din Australia”, consultați Creation ex Nihilo, vol. 3, nr. 3, iunie-august 1998, pp. 14-16.

Î: În Romani13:11 -14, care este semnificația acestui pasaj?

R: Oamenii pot alege să trăiască așa cum doresc. Cu toate acestea, în Romani14:12 , se spune că vor trebui să dea socoteală pentru felul în care au trăit. Deoarece nu știm când va veni pentru noi sfârșitul vieții pe pământ, Romani 13:11-12 menționează urgența de a ne trezi la realitățile iminente.

Ca o notă marginală, Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) a spus că a fost adus în genunchi de Romani 13:11-14. Înainte de a deveni creștin, Augustin trăia cu iubita sa, cu care avea un fiu.

Î: În Romani 14:1, ce sunt exact „lucrurile îndoielnice” de aici?

R: Textul spune literalmente: „dar nu pentru certuri privind opiniile”. Pavel nu a definit exact lucrurile îndoielnice asupra cărora creștinii nu sunt de acord, așa că presupun că putem avea opinii diferite și asupra acestui aspect! Pavel descrie aceste lucruri îndoielnice doar prin două exemple. El vorbește despre alimentația unui creștin și despre considerarea unei zile (cum ar fi Sabatul sau duminica, fără a specifica) ca fiind mai importantă decât o altă zi. Creștinii buni pot avea opinii diferite cu privire la aceste lucruri și, în loc să răspundă la aceste întrebări, așa cum ar fi putut face apostolul, el le folosește pentru a arăta cum ar trebui creștinii să se înțeleagă, în ciuda diferențelor lor cu privire la „lucrurile îndoielnice”. Lucrurile îndoielnice sunt lucruri care nu sunt precizate în mod explicit în Scriptură și a căror înțelegere corectă nu este esențială pentru mântuire. Nu este vorba că toate lucrurile îndoielnice sunt neimportante, ci mai degrabă că ele nu sunt la fel de importante ca lucrurile învățate în mod clar.

Î: În Romani 14:1-5, cum se face că erau evrei în Roma?

R: Evreii au fost expulzați din Roma în anul 139 î.Hr. și de către împăratul Tiberiu în anul 19 d.Hr. Mai târziu, împăratul Claudius i-a expulzat pe toți evreii din Roma în anul 49 d.Hr., dar aceștia s-au întors după moartea lui Claudius, în anii 54/55 d.Hr. Așadar, la fel ca și celelalte biserici, biserica din Roma avea probabil credincioși evrei, dar probabil nu într-un procent atât de mare ca în alte biserici.

Î: În Romani 14:2, 14, 17, 20-21, având în vedere că creștinii catolici și ortodocși se abțin de la consumul de carne, cu excepția peștelui, în timpul Postului Mare, ar trebui ca toți creștinii să facă acest lucru pentru a nu-i face să se poticnească pe frații mai slabi? De asemenea, având în vedere că unii creștini cred că nu trebuie să bea niciodată alcool, ar trebui ca toți creștinii să se abțină?

R: Iată un rezumat al ceea ce ar trebui să faceți.

1. Practicați ceea ce credeți că este corect, dar nu-i priviți de sus pe cei care practică altfel.

2. Nu lăsa ca ceea ce crezi să fie considerat greșit, dacă nu este nebiblic. (Vezi Coloseni 2:16-20)

3. Dacă o persoană îți aduce aminte de această chestiune, menționează că este în regulă să faci asta, dar spune-i că, dacă aceasta este convingerea ei, nu o vei face în prezența ei.

Este important să le faci pe cele de la punctele 2 și 3 împreună. Dacă te abții pur și simplu să faci acel lucru în acel moment, acea persoană ar putea avea impresia că ești de acord să nu-l mai faci niciodată. Dacă află că ai făcut-o din nou când nu era în preajmă, va părea o ipocrizie. Așadar, abține-te să faci acel lucru în prezența ei, dar clarifică faptul că încă crezi că este corect și că nu sugerezi că te vei abține să-l faci cu totul.

Î: În Romani 14:5, este acum în regulă să lucrezi sâmbăta sau duminica, sau nu?

R: Creștinii adevărați, atât pe vremuri, cât și acum, au păreri diferite. Vezi discuția despre Exodul 20:8 pentru răspuns. Pavel a spus să se strângă bani în prima zi a săptămânii în 1 Corinteni 16:2. Primii creștini se închinau duminica, conform

următorului text:

Scrisoarea lui Ignatie către magnezieni, cap. 9, p. 62 (106-117 d.Hr.): „Dacă, așadar, cei care au fost crescuți în vechea ordine a lucrurilor au ajuns să aibă o nouă speranță, nepăzind mai mult Sabatul, ci trăind în respectarea Zilei Domnului, în care și viața noastră a înviat din nou prin El și prin moartea Sa”

Scrisoarea lui Ignatie către Efeseni, cap. 5, p. 51 (107/116 d.Hr.) „Cel care, așadar, nu se adună împreună cu Biserica, și-a manifestat chiar prin aceasta mândria și s-a condamnat pe sine însuși.”

Didache (= Învățătura celor Doisprezece Apostoli) (c. 60-120 d.Hr.), cap. 14, p. 381 (implicit): „Dar în fiecare Zi a Domnului să vă adunați împreună, să frângeți pâinea și să aduceți mulțumiri după ce v-ați mărturisit păcatele, pentru ca jertfa voastră să fie curată.”

Epistola lui Barnaba (c. 70-130 d.Hr.) cap. 10, p. 143 (implicit) spune că creștinii păzesc „a opta zi” [adică duminica], deoarece aceasta este ziua în care Iisus a înviat din morți. Ulterior, El S-a înălțat la ceruri.

Iustin Martirul (c. 150 d.Hr.): „Dar duminica este ziua în care noi toți ne adunăm în adunarea noastră comună, pentru că este prima zi în care Dumnezeu, după ce a adus o schimbare în întuneric și în materie, a creat lumea; iar Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în aceeași zi a înviat din morți. Căci El a fost răstignit în ziua de dinaintea zilei lui Saturn (sâmbătă); iar în ziua de după ziua lui Saturn, care este ziua Soarelui, după ce S-a arătat apostolilor și ucenicilor Săi, El i-a învățat aceste lucruri, pe care vi le-am prezentat și dumneavoastră [împăratule Adrian] spre luare în considerare.” Prima Apologie a lui Iustin Martirul, cap. 67, p. 188

Dionisie din Corint (170 d.Hr.) (fragment) „Am petrecut această sfântă zi a Domnului, în care am citit scrisoarea dumneavoastră, din citirea constantă a căreia vom putea trage învățături, la fel cum am făcut din citirea celei anterioare pe care ne-ați trimis-o prin Clement.” fragment 2, vol. 8, p. 765

Irineu al Lyonului (180-188 d.Hr.) (din surse secundare) este menționat în lucrarea omonimă „Întrebări și răspunsuri privind ortodoxia”: „Acest [obicei] de a nu îngenunchea duminica este un simbol al învierii, prin care am fost eliberați, prin harul lui Hristos, de păcate și de moarte, care a fost învinsă sub El. Acest obicei își are originea încă din vremea apostolică, așa cum declară fericitul Irineu, martirul și episcopul de Lyon, în tratatul său *Despre Paște*, în care menționează și Rusaliile; cu ocazia acestei [sărbători] nu îngenunchem, deoarece ea are aceeași semnificație ca și Ziua Domnului, din motivul deja invocat în legătură cu aceasta.” (Nota de subsol precizează că „duminica” se referă probabil aici la Duminica Paștelui.) ANF vol. 1, Fragmente din Irineu, fragmentul 7, pp. 569-570.

Clement din Alexandria (193-202 d.Hr.) (fragmentar, Ziua Domnului este a opta zi) „Iar despre Ziua Domnului vorbește profetic Platon în cartea a zecea a „Republicii”, cu aceste cuvinte: «Și după ce vor fi petrecut câte șapte zile fiecare dintre ei în pajiște, în a opta zi vor porni la drum și vor ajunge în patru zile.»” Stromata, cartea 5, cap. 14, p. 466

Tertulian (200-220/240 d.Hr.) spune că, în timp ce sărbătorile evreiești erau Sabatul și purificarea, creștinii au făcut din duminică ziua lor de odihnă/sărbătoare. Ad Nationes, cartea 2, cap. 13, p. 123

Origen (225-253/254 d.Hr.) „Dar dacă reiese clar din Sfintele Scripturi că Dumnezeu a făcut să cadă mană din cer în Ziua Domnului și nu a făcut să cadă nimic în ziua Sabatului, să înțeleagă iudeii că, din acel moment, Ziua Domnului nostru a fost pusă deasupra adevăratului Sabat.” Omilii la Exod (traduse de Rufinus, care a tradus foarte liber) Omilia 7, cap. 5, p. 308

Ciprian al Cartaginei (c. 253-258 d.Hr.) (parțial) „Căci în ceea ce privește respectarea zilei a opta în circumcizia trupească a iudeilor, un sacrament a fost dat mai înainte sub formă de umbră și prin obicei; dar când a venit Hristos, acesta s-a împlinit în adevăr. Căci, întrucât ziua a opta, adică prima zi după Sabat, urma să fie aceea în care Domnul să învie, să ne învie și să ne dăruiască tăierea împrejur a duhului, ziua a opta, adică prima zi după Sabat și ziua Domnului, a precedat în simbol; simbolul acesta a încetat când, în timp, a venit adevărul și ni s-a dăruit tăierea împrejur spirituală.” Scrisorile lui Ciprian, Scrisoarea 58, cap. 4, p. 354

Anatolie al Alexandriei (270-280 d.Hr.) (fragment) „Învierea Domnului, care a avut loc în ziua Domnului, ne va determina să o sărbătorim după același principiu; totuși, aceasta ar trebui făcută astfel încât începutul Paștelui…” Canonul Pașcal, cap. 16, vol. 6, p. 151

Victorinus din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) „În această zi, de asemenea, în cinstea patimilor Domnului Iisus Hristos, fie ne închinăm lui Dumnezeu, fie ținem post. În a șaptea zi, El S-a odihnit de toate lucrările Sale, a binecuvântat-o și a sfințit-o. În ziua precedentă obișnuim să postim cu strictețe, pentru ca în ziua Domnului să ne putem apropia de pâinea noastră cu mulțumire. Și să fie ziua de pregătire un post riguros, ca să nu pară că respectăm vreun Sabat împreună cu iudeii, pe care Hristos Însuși, Domnul Sabatului, spune prin profeții Săi că „sufletul Său îl urăște”; Sabat pe care El l-a desființat în trupul Său, deși, cu toate acestea, El Însuși îi poruncise mai înainte lui Moise ca circumcizia să nu treacă de a opta zi, zi care foarte des cade în Sabat, așa cum citim scris în Evanghelie.” Despre Creația lumii, p. 341-342

Sinodul de la Elvira (306-307 d.Hr.) (21 de canoane necontestate) „Dacă cineva care locuiește în oraș nu participă la slujbele bisericești timp de trei duminici, acea persoană să fie izgonită pentru o scurtă perioadă, pentru a face publică mustrarea.” Canonul 21.

Petru al Alexandriei (306, 285-311 d.Hr.) discută despre a patra zi și despre faptul că Iisus a suferit pentru noi în a șasea zi [vineri]. Apoi spune: „Dar ziua Domnului o sărbătorim ca o zi de bucurie, pentru că în acea zi El a înviat, zi în care am primit ca obicei să nu ne îndoim nici măcar genunchii.” Epistola canonică, Canonul 15, p. 278

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) (fragmentar, menționează a opta zi): „Fiul Său, pentru a le revela profeților propria Sa apariție viitoare în lume prin trup, în care vor fi proclamate bucuria și cunoașterea celei de-a opta zile spirituale, … înainte ca Biserica să fie logodită cu Cuvântul, să primească sămânța divină și să prezică tăierea împrejur a celei de-a opta zile spirituale.”

Printre eretici și cărți apocrife

Ereticul Bardaisan/Bardesan (154-224-232 d.Hr.) spune că noi [creștinii] ne adunăm în prima zi a săptămânii. Cartea Legilor Diverselor Țări, p. 733

După Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.)

Hegemonius (sec. al IV-lea) (parțial) discută modul în care Hristos a înlocuit Sabatul ca Domn al Sabatului. „Disputa cu Manes”, cap. 42, p. 216

Constituțiile Sfinților Apostoli (c. 375/390 d.Hr.) „Dar păziți Sabatul și sărbătoarea zilei Domnului; pentru că primul este comemorarea creației, iar cea de-a doua a învierii.” cartea 7, secțiunea 2.23, p. 469

Constituțiile Sfinților Apostoli (c. 375/390 d.Hr.) „Dar adunați-vă împreună în fiecare zi, dimineața și seara, cântând psalmi și rugându-vă în casa Domnului: dimineața rostind Psalmul 62, iar seara pe cel de-al 140-lea, dar mai ales în ziua Sabatului. Iar în ziua învierii Domnului nostru, care este ziua Domnului, adunați-vă cu mai multă sârguință, aducând laude lui Dumnezeu care a creat universul prin Iisus, …” cartea 2, capitolul 8.59, p. 423

Abaterile de la această practică au fost menționate de Iustin Martirul (care a scris în jurul anilor 138-165 d.Hr.) (Dialogul cu Trypho, cap. 47), care îi numește pe cei care păzesc Sabatul „frați mai slabi”, iar Eusebiu de Cezareea (324 d.Hr.) menționează că ereticii ebioniți păzeau Sabatul.

Î: În Romani 14:5, se referea Pavel aici la Sabat?

R: Se aplică atât Sabatului, cât și zilelor sfinte evreiești. Creștinii au două puncte de vedere. Pavel nu a specificat în mod explicit nici sărbătorile Vechiului Testament, nici Sabatul. Pavel a folosit expresia foarte generică „zile speciale” pentru a le cuprinde pe amândouă.

În contrast cu aceasta, editorii „New Geneva Study Bible” calvinistă, p. 1791, consideră că Pavel se referea doar la zilele sfinte evreiești. Se spune acolo: „Dacă s-ar fi avut în vedere Sabatul, ar fi fost mai firesc să se spună: «Unul consideră Sabatul mai presus decât celelalte zile.»”

Este o chestiune discutabilă să se adauge restricții la formularea din Romani 14:5, deoarece în altă parte (Coloseni2:16 ) Pavel spune în mod specific că nu trebuie să-i judecăm pe alții „în ceea ce privește o sărbătoare, o lună nouă sau Sabatele”. Astfel, Pavel a abordat problema credincioșilor care au opinii diferite și a subliniat că nu trebuie să-i judecăm pe alții nici în privința sărbătorilor, nici în privința Sabatelor.

Î: În Romani 14:5, ce părere aveți despre Eric Liddell, personajul principal din filmul „Chariots of Fire”, care a refuzat să concureze la Jocurile Olimpice în proba sa de forță, deoarece aceasta avea loc într-o duminică?

R: Eric avea convingerea personală că-L mulțumește pe Dumnezeu onorând duminica ca zi sfântă și neocupându-se cu muncă în acea zi. Participarea la o cursă ar fi fost considerată muncă. Cu toate acestea, Biblia nu spune nicăieri să nu muncim duminica. În Vechiul Testament, israeliții trebuiau să nu facă nicio muncă sâmbăta, nu duminica.

Î: În Romani 14:5, când Pavel a avut ocazia perfectă să clarifice problema Sabatului, de ce a refuzat să o facă?

R: Pentru că ideea pe care Pavel încerca să o sublinieze era mai importantă decât părerea noastră despre Sabat. Deși Pavel a dat de fapt un răspuns indirect cu privire la mâncare (Romani14:14 , 17, 20), ideea principală a acestui pasaj nu este mâncarea sau Sabatul, ci următoarele:

1. Creștinii ascultători vor avea opinii diferite cu privire la chestiuni neesențiale, și acest lucru este în regulă. Nu trebuie să-i privim cu dispreț pe cei care au alte opinii. (Romani 14:1-4, 10-13)

2. Nu lăsa ca ceea ce tu consideri bun să fie vorbit ca fiind rău. (Romani 14:16-17)

3. Nu fi o piatră de poticnire pentru alții. Chiar dacă știi că este în regulă, ar putea fi totuși un păcat pentru frații mai slabi, care nu fac acest lucru din credință. (Romani 14:13-15, 20-21, 23)

Vezi și discuția despre 1 Corinteni 8:9-13 pentru mai multe informații.

Î: În Romani 14:15, cum poate simplul fapt de a „mânca” să distrugă un frate creștin?

R: Mâncarea nu îi face rău fizic unui frate în credință, dar Pavel se referă la modul în care actul de a mânca poate distruge credința unui frate creștin. Dacă un creștin consideră că este greșit să mănânce ceva, iar un alt creștin îl ispitește pe primul să acționeze împotriva conștiinței sale, atunci acest lucru poate afecta credința primului creștin.

Î: În Romani 14:16, cum să nu permitem ca ceea ce este bun să fie numit rău?

R: Uneori s-ar putea să nu doriți să faceți anumite lucruri într-un moment anume pentru a evita să ofensați pe cineva. De exemplu, s-ar putea să nu doriți să mâncați carne de porc în fața unor evrei sau musulmani, deoarece acest lucru i-ar putea ofensa. S-ar putea să nu doriți niciodată să puneți o Biblie pe jos în fața creștinilor din Orientul Mijlociu, deoarece aceștia vor considera că este o lipsă de respect față de Biblie. Dar ar părea ipocrit să nu faceți aceste lucruri când ei sunt în preajmă, iar apoi să afle că le faceți când nu sunt prezenți. Ar fi ceva asemănător cu ipocrizia lui Petru din Galateni 2:11-18.

Cea mai bună modalitate de a gestiona această situație este să combini dorința de a nu ofensa cu Romani 14:16. Spune-le că acele lucruri sunt în regulă și că le faci, dar că nu le faci în prezența lor, ca un slujitor, pentru a nu-i ofensa. În ceea ce privește chestiunile doctrinare secundare, poate nu crezi că momentul și locul actuale sunt cele mai potrivite pentru a dezbate ceva. Spune-le pe scurt că tu crezi că o anumită doctrină este adevărată și că este bine să crezi în ea, dar că nu este necesar să intri într-o dezbatere pe această temă chiar în acel moment.

Î: În Romani 14:19, care sunt câteva modalități prin care putem lucra activ pentru a promova pacea și armonia în biserică?

R: Mai întâi, privește în jur și vezi unde este nevoie de o mai bună armonie. Uneori este vorba de o singură persoană cu care majoritatea celorlalți au dificultăți în a se înțelege. Alteori sunt două facțiuni care nu au încredere una în cealaltă sau nu se plac reciproc. Uneori este o problemă legată de frații puternici față de cei mai slabi. Pavel face apel în principal la frații mai puternici să fie sensibili față de cei mai slabi.

Î: În Romani 14:20-21, un credincios de tip C5 (care uneori nu dorește să fie numit creștin) a învățat că creștinii, chiar și în America, nu ar trebui să mănânce carne de porc, deoarece aceasta este jignitoare pentru unii musulmani, deși ei mănâncă crustacee și carne de cămilă, care contravin dietei evreilor din Vechiul Testament. Consumul de carne de vită este jignitor pentru unii hinduși. Jainii învață că nu ar trebui să mănânci după apusul soarelui. Pitagoreicii învățau că oamenii nu ar trebui să mănânce fasole. Ce ați spune despre aceste lucruri?

R: Dacă ai respecta toate obiceiurile fiecărei religii, viața ar fi mai dificilă; mai ales dacă obiceiurile unei religii contrazic obiceiurile unei alte religii. Patru aspecte de luat în considerare în acest răspuns.

1) Ca creștini, avem libertatea de a mânca orice fel de carne (sau fasole) dorim, când dorim.

2) Nu ar trebui să trecem cu vederea când oamenii spun că este greșit să mâncăm anumite alimente sau la anumite ore.

3) Cu toate acestea, din respect pentru conștiința altcuiva, nu am dori să facem în prezența lor ceea ce ei consideră ofensator.

4) Totuși, dacă suntem întrebați, nu ar trebui să mințim și să le spunem că mâncăm.

Î: În Romani 15:1-3, în ce fel s-ar deosebi un creștin care dorește să-L mulțumească pe Dumnezeu și pe sine însuși, fără să-i pese prea mult de ceilalți, de unul care trăiește pentru a-L mulțumi mai întâi pe Dumnezeu și apoi pe ceilalți?

R: Primul tip nici măcar nu ar fi interesat de răspunsul la întrebarea anterioară. Uneori, creștinii pot avea o mentalitate de „cavaler singuratic”, în care doar ei se împărtășesc cu Dumnezeu, fără să le pese de ceilalți. Un creștin se poate lăsa pradă a ceea ce știe că este în regulă pentru el, fără să recunoască sau să-i pese că acest lucru ar putea fi o piatră de poticnire pentru altcineva. Un creștin din prima categorie ar fi preocupat dacă crește spiritual, dacă este hrănit și îngrijit, dacă biserica îl ajută și dacă devine tot mai asemănător cu Hristos. Toate acestea sunt bune. Dar un creștin din a doua categorie ar fi și mai preocupat de faptul că cei din jurul său cresc spiritual, că alții sunt hrăniți și îngrijiți, de modul în care ar putea ajuta biserica și de faptul că ceilalți devin tot mai asemănători cu Hristos.

Î: În Romani 15:2, ar trebui să încercăm să-i mulțumim pe alții sau să-L mulțumim pe Dumnezeu și să nu fim oameni care caută să mulțumească pe alții, așa cum spun Efeseni 6:6; Coloseni 3:22; 1 Tesaloniceni 2:4 și Galateni 1:10?

R: Trebuie să-I facem pe plac lui Dumnezeu în primul rând. Versetele care arată că trebuie să-I fim pe plac lui Dumnezeu (nu doar să ne prefacem că Îl ascultăm) sunt Evrei 11:6; 13:21; 1 Tesaloniceni 2:4; 1 Ioan 3:12; Efeseni 5:10; 6:6; Coloseni 3:20; 3:22 și Eclesiastul 7:26.

Nu-i mulțumiți mai întâi pe ceilalți: A-i mulțumi pe ceilalți nu ar trebui să fie scopul nostru suprem; a-L mulțumi pe Dumnezeu ar trebui să fie. Isus a spus în mod specific că a-ți iubi fratele ca pe tine însuți era a doua poruncă, nu prima, în Marcu 12:28-31; Matei 22:37-40; Luca 10:27-28.

Dumnezeu ne poruncește să-i iubim și să-i mulțumim pe ceilalți, după El. Trebuie să-L mulțumim mai întâi pe Dumnezeu, și putem să-L mulțumim ascultând de poruncile Sale, inclusiv 1 Ioan 5:2 și 2 Ioan 5-6. Isus a spus că a doua poruncă cea mai mare este să-i iubim pe ceilalți așa cum ne iubim pe noi înșine. Cu siguranță, aceasta include și a-i mulțumi (cu o singură excepție menționată în punctul următor). Așadar, dacă vrem să-L mulțumim pe Dumnezeu, îi vom iubi pe ceilalți și îi vom mulțumi.

Fă-le pe plac celorlalți pentru binele lor: Romani 15:2 adaugă „pentru binele lor”. Când ar putea exista lucruri care ar putea să le facă plăcere cuiva, dar care sunt păcătoase sau le fac rău în alt fel, nu face acele lucruri. De fapt, uneori, pentru că iubim o persoană, putem și vom face lucruri care s-ar putea să nu le facă plăcere. Desigur, acest lucru contrazice ideea de a le face pe plac celorlalți cu orice preț, dar este în concordanță cu iubirea față de ceilalți și cu a-I face plăcere lui Dumnezeu.

Î: În Romani 15:2, care sunt câteva modalități bune prin care putem fi mai plăcuți celorlalți?

R: Există o serie de lucruri pe care trebuie să le facem, dar și o serie de lucruri pe care trebuie să încetăm să le mai facem.

Nu faceți lucruri care îi fac pe oameni să se simtă umiliți. Asta nu înseamnă doar să nu-i umiliți pe ceilalți; înseamnă, de asemenea, să încercați să evitați să faceți lucruri care, deși nu sunt menite să-i umilească pe ceilalți, vor avea ca efect secundar ca aceștia să se simtă umiliți.

Nu priviți de sus pe ceilalți și nu dați impresia că o faceți. Arătați-le că îi respectați, că îi prețuiți și că le acordați onoare. Tratați-i pe ceilalți ca fiind mai importanți decât voi înșivă, așa cum spune Filipeni 2:3.

Fii un slujitor, mai întâi al lui Dumnezeu, dar apoi și al celorlalți.

Ai empatie față de cealaltă persoană, încearcă să înțelegi cum arată viața prin ochii ei. Poate că nu poți înțelege pe deplin, în funcție de ceea ce a trecut ea, dar poți totuși să încerci.

Îți face plăcere să fii în preajma celeilalte persoane, așa cum menționează Pavel în Romani 15:24, 32? Dacă da, atunci arată-i că îți place să fii în preajma ei.

Ascultă: Dumnezeu ne-a dat o poruncă explicită, aceea de a-i iubi pe copiii lui Dumnezeu, în 1 Ioan 5:2 și 2 Ioan 5-6.

Î: În Romani 15:4, Scriptura ne oferă adevărul, dar în ce fel ne-a oferit Scriptura și răbdare, mângâiere și speranță?

R: Pe măsură ce adevărul lui Dumnezeu rămâne în noi și ne transformă viețile, ar trebui să fim mai răbdători, să avem mai multă mângâiere și mai multă speranță pe măsură ce creștem în cunoașterea lui Dumnezeu.

Î: În Romani 15:7, ce înseamnă să-i primim pe ceilalți credincioși așa cum ne-a primit Hristos pe noi?

R: Nu eram (și nici acum nu suntem) perfecți, fără păcat. Probabil că nu credeam – și nici acum nu credem – 100% corect în fiecare doctrină. Și totuși, Isus, care a trăit o viață fără păcat și cunoaște toate tainele și toată înțelepciunea, ne-a acceptat totuși ca popor al Său. Cu cât mai mult ar trebui să-i acceptăm pe ceilalți credincioși, pe care Hristos i-a acceptat, în ciuda defectelor lor. Imaginați-vă că ați gândi: „Știu că Dumnezeu ne iartă, dar nu știu cum stă treaba cu ceilalți credincioși, pentru că standardul lor este mai înalt decât al lui Dumnezeu”. Ar trebui să fim răbdători cu ceilalți, fiind recunoscători pentru cât de răbdător a fost Dumnezeu față de noi.

Î: În Romani 15:14, cum putem mustra pe ceilalți credincioși, în așa fel încât să fie mai dispuși să asculte și să accepte?

R: În primul rând, faptul că o persoană acceptă sau nu corectarea și mustrarea pe care ar trebui să le accepte ține de responsabilitatea celui care primește mustrarea. Dacă cineva îți adresează o mustrare într-un mod neadecvat, dar mustrarea în sine este corectă, ar trebui totuși să o urmezi. Cu toate acestea, în calitate de persoană care adresează mustrarea, există câteva lucruri pe care le putem face pentru a le facilita acceptarea.

Nu-l mustra ca și cum ai fi o persoană superioară care mustră pe una inferioară, ci adresează-te lui ca de la un credincios la altul. Asigură-te că subliniezi ce a fost greșit, cât de grav este și cât de urgent este să se schimbe acum. Subliniază faptul că nu-l urăști, ci îl iubești în continuare, chiar și după ce a făcut asta, dar urăști ceea ce a făcut.

O metodă care poate funcționa în anumite cazuri este abordarea „profetului Natan”. Întreabă-l care este cea mai bună cale de urmat sau cum ar gestiona el o situație similară cu a sa. Ai putea să-l întrebi ce i-ar spune unei persoane pentru a o determina să asculte și să se schimbe. Apoi explică-i că ai un prieten care se află în acea situație: el însuși. Și, folosind alte cuvinte, repetă-i același lucru. Poți citi cum a procedat Natan în mod similar cu David în 2 Samuel 12:1-15.

Î: În Romani 15:18, când nu ar trebui să împărtășești lucrurile mărețe pe care Dumnezeu le-a realizat prin tine?

R: În general, este bine să împărtășești ceea ce a făcut Dumnezeu. Cu toate acestea, nu ar trebui să o faci în circumstanțe sau într-un mod care să pară lăudăros sau care să atragă atenția asupra ta. Ar trebui să fii atent chiar și să nu o faci accidental într-un mod care să arate că ești un slujitor al lui Dumnezeu mai eficient/util/binecuvântat decât altcineva.

Î: În Romani 15:20, ce a vrut să spună Pavel prin a nu zidi pe temelia altuia și de ce era bine să eviți acest lucru?

R: Pe de o parte, ar trebui să lucrăm împreună cu alți credincioși, să ne completăm reciproc și să recunoaștem că lucrarea este a Domnului, nu a noastră. Dar ceea ce a vrut să spună Pavel aici este că nu ar trebui să lucrăm într-un mod competitiv cu alți credincioși, nici să încercăm să-i determinăm pe oamenii care ascultă în primul rând de un alt credincios bun să ne asculte pe noi în schimb. Pavel discută echilibrul în această privință în 1 Corinteni 3:4-7. Credincioșii cântă note diferite atunci când unii cântă în armonie, dar ar trebui să cântăm cu toții aceeași melodie.

Î: În Romani 15:23, după ce Dumnezeu te-a condus într-un loc sau într-o situație, cum știi că a sosit momentul în care „nu mai ai loc în aceste părți”?

R: Câmpurile sunt coapte pentru seceriș. Există multe locuri bune unde te poți duce pentru a face ucenici și a propovădui Cuvântul, dar dintre toate locurile bune în care te poți duce, care este cel mai bun loc în care Dumnezeu vrea să fii și când se schimbă acest lucru?

Dacă nu vezi o recoltă imediat, atunci roagă-te lui Dumnezeu. Poate că este timpul să te îndrepți spre un alt loc. Sau poate că Dumnezeu vrea să perseverezi mai mult acolo, semănând sămânța Cuvântului, iar recolta va veni aici mai târziu.

Poate că vezi o recoltă bună și sunt mulți culegători. S-ar putea ca, la fel ca Pavel, să fie timpul să te îndrepți spre locuri unde nu este nimeni, acum că alții pot prelua această slujire.

Uneori trebuie să aștepți mijloacele necesare pentru a face ceva. Poate că unul dintre motivele pentru care Pavel și-a detaliat aici planurile de a merge în Spania a fost că spera să primească sprijin financiar din partea bisericii din Roma pentru a pleca.

Dumnezeu ar putea să sădească în inima ta dorința de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu într-un anumit loc chiar acum.

În cele din urmă, s-ar putea ca noii creștini să fie în proces de maturizare, iar prezența ta acolo, cu toată experiența ta, să îi împiedice să se implice și să dobândească responsabilitatea și experiența necesare în rolurile în care trebuie să se dezvolte.

În cele din urmă, nu există reguli stricte și trebuie să te rogi pentru călăuzirea lui Dumnezeu.

Î: În Romani 15:24,28, a călătorit vreodată Pavel în Spania?

R: Pavel a scris Epistola către Romani în drumul său spre Ierusalim (Romani15:25 ), așa că, dacă a făcut-o, a fost neapărat după ce a fost scrisă Epistola către Romani. Iată dovezile că a făcut-o.

a) Pavel intenționa să meargă acolo, după cum reiese din Romani15:24 , 28.

b) Eusebiu a sugerat că Pavel a mers acolo în „Istoria bisericească” a lui Eusebiu 2:22:2-3.

c) 1 Clement (96-98 d.Hr.) 5 (ANF vol. 1, p. 6, precum și ANF vol. 9, p. 230-231) spune despre Pavel: „când a ajuns la marginile Occidentului, și-a dat mărturia în fața conducătorilor și astfel a părăsit această lume”. Ar fi ciudat ca „marginile apusului” să se refere la Roma, având în vedere că Clement scria din Roma.

d) Pavel a procedat conform 1 Clement, cap. 5, p. 6, Canonului Muratorian, cap. 2, rândurile 34-39, p. 603, și falselor Fapte ale lui Petru (sec. al IV-lea?), cap. 1-3. Nu aș acorda prea multă credibilitate Faptelor lui Petru, dar aș tinde să am încredere în celelalte două surse.

Î: În Romani 15:29, ce înseamnă „plinătatea binecuvântării Evangheliei lui Hristos”?

R: Aceasta se poate referi atât la viața lui Pavel, cât și la cuvintele sale. El vine la ei cu o viață plină din toată inima de binecuvântările lui Hristos. Prin cuvintele sale, el va propovădui și va învăța întreaga Evanghelie, nu doar o parte din ea.

Î: În Romani 15:30-32, care sunt cele patru cereri de rugăciune ale lui Pavel și de ce sunt ele importante?

R: Acestea seamănă cu rugăciunile tale? Pavel cere în mod specific rugăciune

1) Să fie izbăvit de necredincioșii din Iudeea. Această rugăciune nu a primit un răspuns afirmativ.

2) Ca slujirea sa față de sfinții din Ierusalim să fie plăcută. Pavel se roagă să le poată satisface nevoile, așa cum spune în Romani 1:10-11.

3) Ca Pavel să vină la ei cu bucurie, după voia lui Dumnezeu. Aici este vorba de mai mult decât simpla rostire a cuvintelor potrivite de către Pavel. Aceasta include faptul că întreaga persoană a lui Pavel să fie un vas al Evangheliei.

4) Ca Pavel și ei să fie înviorați împreună. Se pare că pentru Pavel era important ca credincioșii să aibă duhul înviorat. Pavel se roagă ca Dumnezeul păcii să fie cu ei în Romani 15:33.

Î: În Romani 15:30-32, de ce crezi că Pavel nu a cerut mai multe lucruri, cum ar fi siguranța personală sau confortul?

R: Primii creștini nu s-au rugat pentru siguranța fizică și confort în Faptele Apostolilor 4:25-31, iar cutremurul care a urmat a arătat că Dumnezeu a fost foarte mulțumit de rugăciunea lor.

Se pare că Pavel simțea că siguranța și confortul său fizic nu erau la fel de importante ca acele lucruri. Pavel știa că Dumnezeu va avea grijă de el și că nu va muri până când Dumnezeu nu va permite acest lucru. Pavel nu se concentra pe asta; el se concentra pe predicarea cu îndrăzneală a Evangheliei.

Pavel s-a rugat totuși să fie izbăvit de necredincioși în Romani 15:31.

Î: În Romani 15:32, cum putem deveni mai buni în a-i „înviora” pe ceilalți?

R: Fii un slujitor. Mai întâi, examinează-ți inima. Gândește-te că unul dintre motivele pentru care Dumnezeu te ține pe acest pământ este acela de a fi un „băiat cu apa” creștin – sau o „fată cu apa” – care oferă puțină înviorare sfinților importanți care împlinesc lucrarea Lui. Filipeni 2:3 spune să-i consideri pe ceilalți mai importanți decât pe tine însuți. Empatizează cu ceilalți; pune-te, ca să zicem așa, în locul lor.

Dar ai grijă ca „încurajarea” ta să nu fie, de fapt, o formă subtilă de descurajare. De exemplu, când îi spui cuiva: „Te descurci atât de bine, când orice persoană normală ar vedea multe lucruri despre care ar putea să se plângă pe bună dreptate”, l-ai încurajat cu adevărat sau l-ai descurajat?

Încurajați-l să meargă mai departe, să rămână neclintit și să se odihnească în Domnul. Nu vă limitați la a „vă plânge în locul lui” și a numi asta încurajare.

Î: În Romani 15:33, cum se face că Domnul este un Dumnezeu al păcii, din moment ce Exodul 15:3 spune că Dumnezeu este un războinic?

R: Biblia nu spune niciodată că Dumnezeu este doar un făcător de pace sau că Dumnezeu este pacea însăși. Dimpotrivă, Biblia menționează că Dumnezeu are mânie, pe lângă faptul că este un Dumnezeu al păcii. La fel cum un războinic poate impune și apăra pacea altora, tot așa Dumnezeu poate impune pacea.

Î: În Romani 16, această lungă listă de persoane dintr-un oraș pe care Pavel nu îl vizitase indică faptul că această scrisoare nu a fost scrisă de fapt către romani (Ghidul lui Asimov pentru Biblie, p. 1097) sau că Romani 16 nu făcea de fapt parte din Epistola către Romani (Ghidul lui Asimov pentru Biblie, p. 1093)?

R: Nu. Dintre cele peste 28 de persoane menționate de Pavel, una era din Asia, trei erau rude ale lui Pavel, iar unele erau colaboratori pe care Pavel îi cunoștea din Corint și din alte locuri. În plus, nimic nu indică faptul că Pavel i-ar fi întâlnit personal pe fiecare dintre acești indivizi; unii ar fi putut fi lucrători despre care Pavel auzise din surse indirecte și pe care dorea să-i laude. „Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 955, și „Comentariul biblic al expozitorului”, vol. 10, p. 162, adaugă că nu era neobișnuit ca oamenii să călătorească mult în lumea comercială a Imperiului Roman.

Î: În Romani 16:1-2, ce este interesant în legătură cu Febe?

R: Fie că Pavel a trimis-o ca emisară a sa, fie că Pavel știa că ea călătorea în scopul slujirii.

Nu știm însă aici dacă Pavel a trimis-o direct la Roma sau, mai probabil, dacă Pavel i-a încredințat pur și simplu scrisoarea deoarece ea se îndrepta oricum spre Roma. Cuvântul grecesc pentru „slujitoare” folosit aici, diakonon, este același cuvânt folosit pentru diaconi în Filipeni 1:1 și 1 Timotei 3:8, 10, 12. Este folosit și în Romani 15:8 și 1 Corinteni 3:5.

Numele Febe provine din cuvântul grecesc care înseamnă „strălucitoare” și este o poreclă a zeului Apolo. Era un nume păgân, dar era acceptabil ca un creștin să-și păstreze un nume păgân.

Î: În Romani 16:5, de ce se adunau creștinii în casa lor?

R: Toate bisericile se adunau în case în acea perioadă. Odată ce a început persecuția, s-au refugiat în catacombe și în locuri secrete. Clădirile bisericești au apărut abia spre sfârșitul secolului al II-lea. Aquila și Priscila, amândoi fiind făcători de corturi, se pare că își puteau permite o casă suficient de mare pentru ca un grup de credincioși să se adune la Roma. Când locuiau în Corint, aveau, de asemenea, o biserică în casa lor.

Î: În Romani 16:7, erau Andronic și Iunia apostoli, având în vedere că erau remarcați printre apostoli?

R: Nu. Aceasta înseamnă că Andronic și Iunia erau remarcați în mod special de către apostoli. Ca o notă marginală, ei nu au fost menționați deloc de scriitorii bisericești până în anul 325 d.Hr. Există o oarecare ambiguitate cu privire la sexul lui Junia. Cu toate acestea, „Comentariul evanghelic asupra Bibliei”, p. 956, afirmă că dovezile indică faptul că Junia era o femeie; dacă Junia ar fi un bărbat, acesta ar fi singurul loc din întreaga literatură greacă în care ar apărea un nume de bărbat.

Î: În Romani 16:10, de ce au fost salutate „gospodăriile”?

R: Termenul grecesc folosit aici înseamnă „a aparține”, așa că probabil nu se referea în primul rând la soție și copii. O familie înstărită ar fi avut mulți sclavi, iar aici se făcea referire la sclavi.

Î: În Romani 16:9,12, ce este interesant în legătură cu numele Trifena, Trifosa și Urbanus?

R: Numele acestor femei înseamnă „delicat” și „luxos”, calități care nu caracterizează în mod special femeile harnice. Este posibil ca ele să fi fost aristocrate, mai degrabă decât femei din clasele inferioare sau sclave. Dar Pavel spune că, indiferent de numele lor, erau femei harnice. La fel, Urbanus este un nume de bărbat care înseamnă „rafinat” sau „elegant”, și probabil că era plăcut să fii servit de un muncitor al cărui nume însemna „elegant”. Pe de altă parte, Hermas, Hermes și Ampliatus erau nume obișnuite pentru sclavi. În biserică există oameni bogați, de „neam nobil”, oameni mai săraci și chiar sclavi, care lucrează împreună în unitate, ca egali, una în Domnul.

Î: În Romani 16:13, este acest Rufus același Rufus din Marcu 15:21, care era fiul lui Simon din Cirene, cel care a purtat crucea lui Isus?

R: Ar putea fi, dar nu neapărat. Rufus, care înseamnă „roșu”, era un nume obișnuit.

Î: În Romani 16:25 și 1 Petru 1:10-12, cum a fost ținut Isus Hristos în taină până la venirea Sa, având în vedere că atât de multe profeții din Vechiul Testament se referă la Mesia?

R: La fel cum o persoană poate menționa un secret ca pe un mister fără a-l explica, Vechiul Testament menționează frecvent misterul profeției privind venirea Mesiei, fără a explica Întruparea lui Isus.

Î: În Romani 16:17-18, de ce îi avertizează Pavel pe oameni de atâtea ori cu privire la învățătorii falși sau neevlavioși?

R: Ar putea fi o combinație între ceea ce a observat la oameni, ceea ce a observat în vulnerabilitatea lor și profeția din Faptele Apostolilor 20:29-31. Pavel a profețit acest lucru și în 1 Timotei 4:1-3 și 2 Timotei 4:3-4. Cuvântul pentru „piedică” aici, skandala, nu înseamnă blocuri mari, ci mai degrabă capcane sau lațuri. Oamenii care sunt înșelați sunt denumiți „akakon” în greacă, ceea ce înseamnă neștiutori sau nevinovați. Cuvântul „nevinovat” în legătură cu ceea ce este rău este un cuvânt înrudit, „akeraios” în greacă, care poate însemna nealterat sau neamestecat.

Cu toate acestea, îngrijorarea legitimă a lui Pavel cu privire la biserică, de a se feri de falșii învățători, nu s-a diminuat de-a lungul timpului. Deși unii i-au denigrat pe credincioșii care păzesc turma numindu-i „vânători de erezii”, este important să se păzească turma de lupii spirituali.

Î: În Romani 16:17-18, cum își slujesc oamenii care provoacă dezbinare propria „pântec” sau poftele lor?

R: Oamenii provoacă adesea dezbinare pentru propriile lor scopuri, deși nu neapărat scopuri înțelepte sau inteligente.

Poate fi vorba despre ei înșiși: pot fi divizori sau neplăcuți pentru că acest lucru le conferă un sentiment de importanță de sine și le alimentează mândria. Pot simți că aduc o contribuție, fiind „câinele de pază” sau nepermițând cuiva să scape ușor cu ceva. Într-un sens ciudat, pot fi dificili, iar apoi simt că aduc o contribuție cu mărinimie atunci când, în cele din urmă, cedează și permit acel lucru.

Poate fi vorba despre bani: ar putea avea mai multe vânzări sau oportunități dacă îl pun pe altcineva la pământ. Sau cred că șeful lor ar putea fi mai mulțumit de ei dacă „manipulează” o persoană, pentru a încerca să o facă să pară în neregulă.

Poate fi vorba despre cealaltă persoană: ei creează diviziuni pentru a încerca să-l discrediteze pe altcineva, chiar dacă asta îi face să pară puțin mai puțin buni în ochii celorlalți. Unii s-au opus lui Pavel din acest motiv în Filipeni 1:15-16.

Poate fi vorba despre ceva: dacă sunt de acord și acceptă ceva, ar putea suferi o pierdere financiară.

Poate fi vorba despre publicul lor: ei cred că asta îi face să pară bine în ochii celorlalți, și uneori chiar așa este. Ei pot crede că asta îi face să pară duri, deștepți sau un bun director sau lider. Pe scurt, ei cred că își pot spori prestigiul în ochii celorlalți, arătându-se ca o forță de care trebuie să se țină seama.

Î: În Romani 16:23, ce dovezi arheologice există cu privire la Erast?

R: În Romani 16:23, Pavel îl salută pe Erastus, trezorierul orașului din care scria Pavel (Corint). Este posibil ca acesta să fie același Erastus menționat în 2 Timotei 4:20 și Faptele Apostolilor 19:22.

În 1929, în timpul săpăturilor arheologice de la Corint, pe o piatră de pavaj refolosită, a fost găsită următoarea inscripție: „Erastus, administrator al clădirilor publice, a așezat acest pavaj pe cheltuiala sa.”

Î: Când a fost scrisă Epistola către Romani?

R: Probabil în timpul iernii anului 56/57 d.Hr.

Î: De unde știm că Epistola către Romani a fost scrisă cu adevărat de Pavel?

R: Din mai multe motive:

Cartea Romani însăși afirmă acest lucru, iar Biserica primară nu a pus niciodată la îndoială acest fapt.

Canonul Muratorian (170-210 d.Hr.), cap. 3 (ANF vol. 5), p. 603, menționează că Pavel a scris către șapte biserici în epistolele sale: Corinteni (2 epistole), Efeseni, Filipeni, Coloseni, Galateni, Tesaloniceni (2 epistole) și Romani. Pavel a scris Epistola către Filimon, Epistola către Tit și două epistole către Timotei.

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) citează Romani 1:1-4 ca fiind scris de Pavel către romani. Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 3, capitolul 16.3, p. 441. De asemenea, Romani 8:36 este menționat ca fiind scris de Pavel în scrisoarea sa adresată romanilor în Irineu, „Împotriva ereziilor”, cartea 2, capitolul 22.2, p. 390

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) „Prin urmare, când Pavel expune slăbiciunea omenească, el spune: «Căci știu că în trupul meu nu locuiește nimic bun», arătând că «lucrul bun» al mântuirii noastre nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu. Și din nou: «O, om nenorocit ce sunt eu! Cine mă va izbăvi din trupul acestei morți?» [Romani 7:24] Apoi îl prezintă pe Mântuitorul, [spunând:] «Harul lui Isus Hristos, Domnul nostru.»” Irineu, Împotriva ereziilor, cartea 3, cap. 20.3, p. 450

Tertulian (207/208 d.Hr.) menționează că Pavel este autorul Epistolelor către Galateni, Corinteni, Filipeni, Tesaloniceni, Efeseni și Romani, în „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea 4, cap. 5, p. 350.

Tertulian (198-220 d.Hr.) „Dar cum a făcut Pavel, ... Așa cum se vede și în Epistola sa către Romani: «Și nu numai atât, ci ne mândrim și cu necazurile, fiind siguri că necazul produce răbdare, iar răbdarea – experiență, iar experiența – speranță; și speranța nu ne face de rușine.» [Romani 5:3-5a] Și din nou: «Și dacă suntem copii, atunci suntem și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Hristos; dacă suferim împreună cu El, ca să fim și noi slăviți împreună cu El. Căci socotesc că suferințele timpului de acum nu sunt demne să fie comparate cu slava care va fi descoperită în noi.» Și de aceea spune mai departe: „Cine ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, sau strâmtorarea, sau foamea, sau goliciunea, sau primejdia, sau sabia? (După cum este scris: «Pentru Tine suntem omorâți toată ziua; am fost socotiți ca oi pentru tăiere.») Ba dimpotrivă, în toate aceste lucruri suntem mai mult decât biruitori, prin Cel ce ne-a iubit. Căci suntem convinși că nici moartea, nici viața, nici puterea, nici înălțimea, nici adâncimea, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.” [Romani 8:17-39] Scorpiace, cap. 13, p. 646

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează Romani 1:17 ca fiind al lui Pavel, în Tratatul despre Hristos și Anticrist, cap. 64, p. 218. Vezi și Împotriva ereziei lui Noet, cap. 4, p. 225

Origen (225-253/254 d.Hr.) „Dar Pavel, ca iubitor al adevărului, spune despre anumiți înțelepți dintre greci, atunci când afirmațiile lor sunt adevărate, că «deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu și nici nu I-au mulțumit». Și el mărturisește că aceștia L-au cunoscut pe Dumnezeu și spune, de asemenea, că acest lucru nu li s-a întâmplat fără voia divină, prin următoarele cuvinte: «Căci Dumnezeu le-a arătat-o»; făcând, cred eu, o aluzie vagă la cei care se înalță de la lucrurile simțurilor la cele ale înțelegerii, când adaugă: «Căci lucrurile nevăzute ale lui Dumnezeu, de la crearea lumii, se văd clar, fiind înțelese prin lucrurile făcute, chiar puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui; astfel încât ei sunt fără scuză: pentru că, deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu și nici nu I-au mulțumit.»” [Romani 1:19-21a] Origen, Împotriva lui Celsus, cartea 3, cap. 47, p. 483

Novatian (250-257 d.Hr.) menționează Romani 1:20 ca fiind scris de apostolul Pavel. Tratat privind Sfânta Treime, cap. 3, p. 614

Ciprian al Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.) menționează „Epistola lui Pavel către romani” în Tratatele lui Ciprian – Mărturii, cap. 45, p. 546.

La cel de-al șaptelea Sinod de la Cartagina (258 d.Hr.) (parțial), Paulus din Obba citează jumătate din două versete, Romani 3:3b-4a, ca fiind ale apostolului, la p. 570

Adamantius (c. 300 d.Hr.) citează Romani 7:12 ca fiind al lui Pavel în „Dialogul despre credința adevărată”, partea a doua, cap. 20, p. 105. A se vedea, de asemenea, ibid., partea întâi, cap. 21, p. 64

Victorinus din Petau (martirizat în anul 304 d.Hr.) menționează Vechiul și Noul Testament în „Comentariul său la Apocalipsa Sfântului Ioan”, p. 345. El a enumerat epistolele lui Pavel: Romani, Corinteni, Galateni, Efeseni, Tesaloniceni, Filipeni, Coloseni, Timotei și citează 1 Timotei 3:15 în cap. 16, p. 345. El continuă citând 1 Corinteni 15:53 la p. 346

Metodiu (270-311/312 d.Hr.) citează Romani 8:19-21 spunând: „Pavel mărturisește clar”. Discurs despre Înviere, partea 1, capitolul 8, p. 365

Î: În Epistola către Romani, cum știm că Scriptura de astăzi este o păstrare fiabilă a ceea ce a fost scris inițial?

R: La un nivel general, înainte de anul 325 d.Hr., manuscrisele biblice și scriitorii creștini timpurii citează 84,5% din Epistola către Romani. Aceasta înseamnă toate versetele, cu excepția a 65,6 din 433. Vezi https://www.biblequery.org/Bible/BibleCanon/EarlyChristianNTQuotes.xlsx pentru mai multe informații. Analizând mai în detaliu, există trei răspunsuri complementare.

1. Dumnezeu a promis că va păstra Cuvântul Său în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25 și Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Scriitorii Bisericii primare, până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.), au citat din Epistola către Romani de aproximativ 497 de ori, fără a lua în calcul aluziile. Acești 21 de scriitori au citat 57% din Epistola către Romani, considerând versetele parțiale ca fracțiuni. Adică 246,0 din totalul de 433 de versete. Vezi https://www.biblequery.org/Bible/BibleCanon/EarlyChristianNTQuotes.xlsx pentru toate detaliile.

Iată scriitorii din perioada pre-niceeană care au făcut referire la versete din Epistola către Romani, urmați de scriitorii din perioada ulterioară.

Clement din Roma (96-98 d.Hr.) citează Romani 1:32f (9 din 23 de cuvinte) în 1 Clement, cap. 34, vol. 1, p. 14; vol. 9, p. 239

Policarp (c. 150 d.Hr.) Romani 14:10b, 12 – un citat de 1 ½ Epistola lui Policarp către Filipeni, cap. 6, p. 34

(În „Părinții ante-niceeni”, vol. 1, p. 591, există patru referințe în operele lui Iustin Martirul, menționate în anexă, dar, în opinia mea, acestea nu sunt suficient de clare pentru a fi considerate referințe.)

Teofil din Antiohia (a scris între anii 168-181/188 d.Hr.) citează Romani 2:7 și 2:8,9 în „Teofil către Autolic”, cartea 1, capitolul 14, p. 93. El citează o parte din Romani 13:7,8 în lucrarea „Teofil către Autolic”, cartea 3, capitolul 14, p. 115. Acestea sunt singurele locuri în care face referire la Epistola către Romani.

Creștinii din Viena și Lugdunum (177 d.Hr.) – ANF, vol. 8, p. 778 – citează 15 din cele 17 cuvinte din Romani 8:18

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) citează Romani 1:1-4 ca fiind scris de Pavel către romani. Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 3, capitolul 16.3, p. 441. De asemenea, el face referire la Romani8:36 ca fiind scris de Pavel în scrisoarea sa adresată romanilor, în Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 2, capitolul 22.2, p. 390

„Pasiunea martirilor din Scillitan” (180-202 d.Hr.), p. 285 (fragment, Pavel): „Ce se află în cufărul tău? Speratus a răspuns: «Cărți și epistole ale lui Pavel, un om drept.»”

Canonul Muratorian (170-210 d.Hr.), ANF, vol. 5, p. 603, menționează că Pavel a scris către șapte biserici în epistolele sale: Corinteni (2 epistole), Efeseni, Filipeni, Coloseni, Galateni, Tesaloniceni (2 epistole) și Romani. Pavel a scris Epistola către Filimon, Epistola către Tit și două epistole către Timotei.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) citează Romani 16:19 din Epistola către Romani a Apostolului. „Instructorul”, cartea 1, cap. 5, p. 214

Tertulian (198-220 d.Hr.) spune: „Apostolul îi mustră pe romani” și citează Romani 13:1 în „Scorpiace”, cap. 14, p. 647.

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează Romani 1:17 ca fiind al lui Pavel, în Tratatul despre Hristos și Anticrist, cap. 64, p. 218

Commodianus (c. 240 d.Hr.) (parțial) vorbește despre Solomon și despre apostolul Pavel. „Instrucțiunile lui Commodianus”, cap. 31, p. 209

Teodot, probabil montanist (c. 240 d.Hr.), citează o pătrime din Romani 8:15, care este, de asemenea, o pătrime din Galateni 4:6, în scrisoarea sa, cap. 19, p. 45

Origen (225-253/254 d.Hr.) citează Romani 9:16 ca fiind „la Pavel” [atât în versiunea latină, cât și în cea greacă]. Origen, Împotriva lui Celsus, cartea 3, cap. 1, p. 307

Novatian (257 d.Hr.) se referă la Romani 1:20 ca fiind al apostolului Pavel. Tratat despre Sfânta Treime, capitolul 3, pagina 614

Tratatul „Împotriva lui Novatian” (254-256 d.Hr.), capitolul 12, p. 661, citează Romani 14:4 ca fiind al apostolului. Citează fragmente din Romani 2:11 în capitolul 16, p. 662.

Ciprian (c. 246-258 d.Hr.) citează din „epistola lui Pavel către romani” în Tratatul 12, cartea a treia, capitolul 17, printre alte locuri.

Moyses și alții, referindu-se la Ciprian (250-251 d.Hr.), citează Romani 8:35 ca fiind al apostolului. Scrisorile lui Ciprian, Scrisoarea 25, capitolul 4, p. 303

La cel de-al șaptelea Sinod de la Cartagina (258 d.Hr.), la p. 570, Paulus din Obba citează jumătate din două versete, Romani 3:3 (citat complet); 3:4a (11/26 cuvinte citate), ca fiind ale apostolului.

Dionisie din Alexandria (c. 246-265 d.Hr.) se referă la o treime din Romani 14:23 ca fiind cuvintele apostolului. Epistola către episcopul Basilides, canonul 4, p. 96.

Adamantius (c. 300 d.Hr.) face referire la Romani 2:16. El citează, de asemenea, Romani 6:13 ca fiind al Apostolului și citează Romani 7:12 ca fiind al lui Pavel

Victorinus, episcop de Petau în Austria (martirizat în anul 304 d.Hr.) Menționează Vechiul și Noul Testament în Comentariul său la Apocalipsa Sfântului Ioan, p. 345. El a enumerat epistolele lui Pavel ca fiind Romani, Corinteni, Galateni, Efeseni, Tesaloniceni, Filipeni, Coloseni, Timotei și citează 1 Timotei 3:15 în cap. 16, p. 345. El continuă citând 1 Corinteni 15:53 la p. 346

Petru din Alexandria (306, 285–311) – Romani 10:8–10. „Epistolele canonice”, canonul 5, p. 271. El citează jumătate din Romani 2:11 în „Epistolele canonice”, canonul 7, p. 272.

Metodiu (270–311/312 d.Hr.) citează Romani 8:19–21 ca fiind „mărturia clară a lui Pavel”. Discurs despre Înviere, partea 1, capitolul 8, p. 365

Atanasie din Alexandria (c. 318 d.Hr.) citează Romani 1:26 și următoarele (13/22 cuvinte citate); 1:27a (24/35 cuvinte citate) „așa cum a spus Pavel, sfântul slujitor al lui Hristos” În împotriva păgânilor, cap. 26, p. 17

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) face aluzie la Romani 1:22 în „Instituțiile divine”, cartea 2, cap. 3, p. 44. El face aluzie la Romani 1:21-23 în „Instituțiile divine”, cartea 4, cap. 1, p. 101

Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.) citează Romani 8:32 ca fiind al Sfântului Pavel. „Epistole privind erezia ariană”, Epistola 1, cap. 8, p. 294

Eusebiu de Cezareea (318-339/340)

De la Niceea la Efes (325 d.Hr.–431 d.Hr.)

Afrahat/Afraates (337-345 d.Hr.) se referă la Romani ca la o scriptură. Demonstrații alese

Hegemonius (sec. al IV-lea), citându-l pe Archelaus (262-278 d.Hr.), citează Romani 5:14 ca Scriptură în disputa cu Manes. Disputa cu Manes, cap. 29, p. 202

Filon din Carpasia (sec. al IV-lea) face referire la Epistola către Romani 10:15

Serapion (după 362 d.Hr.)

Răspunsul lui Marius către arianul Candidus (359-362 d.Hr.)

Victorinus din Roma (după 363 d.Hr.)

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în Scrisoarea de sărbătoare 39, p. 552

Hilariu din Poitiers (355-367/368 d.Hr.) citează Romani 1:2-4 ca fiind scrisă de Pavel. În lucrarea „Despre Sfânta Treime”, cartea 7, capitolul 25, p. 129

Hilary din Poitiers (355-367/368 d.Hr.) citează Romani 6:10-11: „din nou, către romani, el [binecuvântatul Apostol] scrie”, în lucrarea „Despre Sfânta Treime”, cartea 9, capitolul 13, pagina 159

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Epistola lui Pavel către romani ca parte a Noului Testament. Ea citează integral Romani 1:1.

Canonul de la Cheltenham (= Catalogul Mommsen) (c. 360-370 d.Hr.)

Titus din Bostra (înainte de 378 d.Hr.)

Efraim Sirianul (350-378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378/379 d.Hr.) citează Romani 11:36 ca fiind scris de Pavel. În lucrarea „Despre Duhul”, capitolul 5, pagina 5

Sinodul de la Laodiceea (în Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, spune că numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament pot fi citite în biserică.

Ambrosiaster (după anul 384 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) menționează Romani 8:14 ca fiind scris de Pavel către romani, prelegerea 14.29, p. 102

Apollinaris din Laodiceea (c. 390 d.Hr.)

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) citează Romani 1:24-25 ca fiind scris de „Pavel, care, plin de Duhul lui Dumnezeu”. În „Despre credința creștină”, cartea 1, cap. 16.101, p. 218.

Ambrozie al Milanului (370-390 d.Hr.) citează Romani 8:32 ca fiind Scriptură. În lucrarea „Despre credința creștină”, cartea 1, capitolul 17.109, p. 219.

Grigorie Nazianzen (330-391 d.Hr.)

Pacian din Barcelona (342-379/392 d.Hr.) citează Romani 2:4-5 ca fiind scris de apostolul Pavel. În „Despre pocăiți”, cap. 11.2, p. 84

Grigorie din Elvira (după 392 d.Hr.) face referire la Romani 7:22 și la alte pasaje

Amfilochie (-394/397 d.Hr.) în „Iambi ad Seleucum”

Grigorie din Nyssa (c. 356-397 d.Hr.) afirmă că Romani 1:1 este scris de Pavel în „Împotriva lui Eunomius”, cartea 2, capitolul 4, p. 105, iar Epistola către Romani în „Împotriva lui Eunomius”, cartea 2, capitolul 9, p. 117

Didim cel Orb (398 d.Hr.)

Diodor (398 d.Hr.)

Schismaticul Lucifer din Cagliari, Sardinia (361-c. 399 d.Hr.)

Cartea siriacă a treptelor (Liber Graduum) (350-400 d.Hr.)

Catalogul sirian al Sfântei Ecaterina (c. 400 d.Hr.)

Macarie/Simeon (sec. IV/V)

Asterius din Emesa (c. 400 d.Hr.)

Macarie/Simeon (sec. IV/V)

Maximinus din Torino (sec. IV/V)

Epifanie din Salamina (360-403 d.Hr.)

Papa Inocențiu I al Romei (c. 405 d.Hr.)

Rufinus (374-406 d.Hr.)

Gaudentius (după 406 d.Hr.) face referire la Romani8:35 și alte versete

Cromatius (decedat în 407 d.Hr.)

Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) a scris 32 de predici despre Epistola către Romani.

Severian (după 408 d.Hr.)

Niceta din Remesianus (361-c. 415 d.Hr.)

Rufinus (374-406 d.Hr.), traducând citate din Origen (225-253/254 d.Hr.) din Romani 1:1-4 din Epistola lui Pavel către Romani. de Principiis, cartea 2, cap. 4.2, p. 276

Orosius/Hosius din Braga (414-418 d.Hr.)

Sinodul de la Cartagina (393-419 d.Hr.)

Ieronim (374-420 d.Hr.) citează Romani 7:6 ca „spune apostolul”. Scrisorile lui Ieronim, Scrisoarea 69, cap. 7, p. 146

Augustin din Hippo (388-430 d.Hr.) menționează că apostolul a scris Epistola către Romani în lucrarea „Orașul lui Dumnezeu”, cartea 20, capitolul 1, pagina 421

Semi-pelagianul Ioan Casian (419-430 d.Hr.) citează versetele 11 d14:10 ul din Epistola către Romani ca fiind „apostolul… scriind romanilor” în „Cele șapte cărți ale lui Ioan Casian”, cartea a 3-a, capitolul 7, pagina 566

Nilus (c. 430 d.Hr.) face referire la Romani 7:12.

Marcus din Eremita (după anul 430 d.Hr.)

Sinodul de la Efes (iunie-septembrie 431 d.Hr.) face aluzie la Epistola către Romani.

Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife

Marcion (c. 160 d.Hr.) se referă la Epistola către Romani ca fiind scrisă de Pavel, potrivit lui Adamantius și Tertulian.

Tatian (c. 172 d.Hr.) face aluzie la Romani 1:20 în „Discursul lui Tatian către greci”, cap. 4, p. 66.

Ereticul Manes (262-278 d.Hr.) acceptă ca scriptură lucrarea lui Archelaus, care citează Romani 5:14. „Disputa cu Manes”, cap. 29, p. 202

Ereticul maniheist Faustinus din Milevis/Milevum (după 383 d.Hr.)

Ereticul Priscilian (c. 385 d.Hr.) face referire la Romani 8:11

Ereticul donatist Tyconius (după 390 d.Hr.)

Eunomius din Cyzicus, arian extrem (c. 360-383/394 d.Hr.)

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.)

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (392-423/429 d.Hr.)

Ereticul pelagian Iulian din Eclanum (c. 454 d.Hr.)

Le avem pe toate și astăzi.

3. Cele mai vechi manuscrise ale Epistolei către Romani pe care le avem arată că există mici variații manuscrisale, dar zero erori semnificative din punct de vedere teologic. Cele 7 manuscrise ale Epistolei către Romani de până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.) citează 63,5% din Epistola către Romani. Adică 275 de versete citate din totalul de 433 de versete. Vezi https://www.biblequery.org/Bible/BibleCanon/EarlyChristianNTQuotes.xlsx pentru toate detaliile.

p27 Romani 8:12-22,24-27;8:33 -9:3; 9:5-9 (sec. al III-lea) Cartea „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts” conține o imagine a unei părți dintr-o pagină a p27 la p. 109.

Secolul al III-lea – 1968 – Textul Noului Testament.

p40 Rom 1:24-27; 1:31-2:3; 3:21-4:8; (2 din 19 litere din 6:2; 7 din 62 de litere din 6:3) 6:4-5; (7 din 56 de litere din 6:15); 6:16; 9:17,27 (sec. al III-lea) text alexandrin.

Secolul al III-lea – 1968 – Textul Noului Testament nu menționează versetele 6:2-3, 15

p46 Chester Beatty II 100-150 d.Hr. Romani 5:17-6:3; 6:5-14; 8:15-25,27-35; 8:37-9:32; 10:1-11:22; 11:24-33; 11:35-15:9; 15:11-16:27 , precum și alte pasaje din epistolele lui Pavel și din Epistola către Evrei. (233 de versete din Epistola către Romani) Cartea „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts” conține o fotografie a unei părți din p46 la p. 192. De asemenea, la p. 197-198 se menționează că calitatea și semnele stichiometrice indică faptul că acest manuscris a fost scris de un scrib profesionist.

Prima jumătate a secolului al III-lea – 1936 – Frederic G. Kenyon, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

Secolul al II-lea, anul 200 d.Hr. – 1935 – Ulrich Wilcken, conform lucrării „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts”.

200 d.Hr. – 1968 – „Textul Noului Testament”.

81-96 d.Hr. – 1988 – Young Kyu Kim, conform lucrării „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts”.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1975 – Aland et al., ediția a treia.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.

Începutul până la mijlocul secolului al II-lea – 1999 – Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament. Aceasta se bazează parțial pe faptul că scrisul de mână este foarte asemănător cu cel din Papirusul Oxyrhynchus 8 (sfârșitul secolului I sau începutul secolului al II-lea) și Papirusul Oxyrhynchus 2337 (sfârșitul secolului I).

Colecția Green (începutul secolului al III-lea) Romani 9:18-21 și o parte din Romani 10

p. 113 (= Papirusul Oxyrhynchus 4498) Romani2:12 -13,20 (sec. al III-lea)

Uncial 0220 (c. 300 d.Hr.) Romani4:23 -5:3; 5:8-13 (c. 300 d.Hr.) În lucrarea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”, la pagina 646, se menționează că acest manuscris este în concordanță cu Vaticanus în toate părțile, cu excepția versetului Romani 5:1. De asemenea, se precizează că, deși versetele Romani 5:8-13 se regăsesc și în acest manuscris, ele sunt prea deteriorate pentru a putea fi reconstituite.

După Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.)

Vaticanus [B] 325-350 d.Hr.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

p. 10 (= Papirusul Oxyrhynchus 209) Romani 1:1-7 (sec. al IV-lea). Text alexandrin

Secolul al IV-lea – 1968 – Textul Noului Testament.

Siriacă veche (c. 400 d.Hr.)

Coptică bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptică fayyumică [Fay] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Peshitta siriacă (443-)

Efraem Rescriptus (444 d.Hr.)

Alexandrinus [A] cca. 450 d.Hr.

Gotic [Goth] 493-555 d.Hr.

Efraim Rescriptus [C] secolul al V-lea

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Claromontanus [D] secolele al V-lea/al VI-lea

Etiopic [Eth] din cca. 500 d.Hr.

p. 26 Romani 1:1-16, cca. 600 d.Hr. Este în concordanță cu Sinaiticus și Alexandrinus

c. 600 d.Hr. – 1968 – Textul Noului Testament.

p. 61 Romani 16:23, 25-27; 1 Corinteni 1:1-2, 4-6; 5:1-3, 5-6, 9-13; Filipeni 3:5-9, 12-16, Coloseni 1:3-7, 9-13, 1 Tesaloniceni 1:2-3; Tit 3:1-5, 8-11, 14-15; Filimon 4-7. c. 700 d.Hr.

c. 700 d.Hr. – 1968 – Textul Noului Testament.

Aproximativ 700 d.Hr. – 1975 – Aland et al., ediția a treia și 1998 – Aland et al., ediția a patra revizuită

p. 94 Romani 6:10-13, 19-22 (sec. al V-lea/al VI-lea)

p. 31 Romani 12:3-8, secolul al VII-lea. Este în concordanță cu Sinaiticus

Secolul al VII-lea – 1968 – Textul Noului Testament.

Vezi www.BibleQuery.org/Romans Manuscripts.html pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Epistolei către Romani.