< Întrebare biblică din Epistola către Efeseni

Î: În Efeseni 1:1, când a fost scrisă Epistola către Efeseni?

R: Conform Efeseni 3:1; 4:1; 6:20, Pavel era în închisoare în momentul scrierii. Pavel ar fi putut scrie în timp ce se afla în închisoare la Cezareea, între anii 57-59 d.Hr., sau în timp ce se afla în închisoare la Roma, între anii 60-62 d.Hr.

Î: În Efeseni 1:1, a fost oare Epistola către Efeseni scrisă cu adevărat către efeseni?

R: Cu siguranță a fost adresată bisericilor din acea zonă, dar unele manuscrise vechi nu conțin cuvintele „în Efes”.

Dovezi că expresia „din Efes” a fost adăugată ulterior:

1. Manuscrisul p46 Chester Beatty II (100-150 d.Hr.) nu prezintă lacune și nici spațiu pentru aceste două cuvinte. Acest manuscris conține, de asemenea, Epistola către Galateni, Epistola către Filipeni, Epistola către Coloseni, 1 Tesaloniceni, 1 și 2 Corinteni, iar în fiecare caz numele orașului apare acolo unde ar trebui. (Deși conține părți din Epistola către Romani, capitolele 1-4 din aceasta nu erau prezente.)

2. Manuscrisele alexandrine Vaticanus (325–350 d.Hr.) și Sinaiticus (340–350 d.Hr.) nu conțineau această mențiune. În ambele cazuri, ea a fost adăugată ulterior de un corector.

3. Scriitorii timpurii care nu menționează „în Efes” sunt Tertulian (a scris în anul 207 d.Hr.) și Origen (225-253/254 d.Hr.).

4. În lucrarea de astăzi „Manual pentru rezolvarea dificultăților biblice”, la pagina 294, se menționează că, dacă Pavel ar fi scris această epistolă doar către efeseni, ne-am fi așteptat la salutări personale adresate celor cu care trăise timp de trei ani, dar nu există niciuna.

5. În mod similar, în Efeseni 1:15 se pare că Pavel se referă la o regiune, nu doar la orașul în care locuise timp de trei ani.

6. Origen și Ieronim au afirmat că expresia „în Efes” nu se regăsea în cele mai bune manuscrise pe care le aveau, deși Ieronim, în enumerarea scrierilor Bisericii, a menționat că Pavel a scris o epistolă către efeseni (Ieronim și Gennadius (c. 485-492 d.Hr.), capitolul 5). Tertulian a spus, de asemenea, că adepții lui Marcion considerau că această epistolă era adresată laodicienilor.

Printre cei care susțineau teoria circulară se numărau Theodore Beza și arhiepiscopul James Ussher.

Dovezi că „în Efes” era textul original:

1. Scriitorul timpuriu Ignatie, în „Scrisoarea către Efeseni” (110-117 d.Hr.), în capitolul 12, menționează că Pavel face referire la efeseni în scrisoarea sa.

2. În ceea ce privește prezența cuvintelor „în Efes”, atât manuscrisul Sinaiticus, cât și cel Vaticanus au aceste cuvinte adăugate în manuscris de o altă mână.

3. Alexandrinus (c. 450 d.Hr.), Claromontanus (sec. V/VI) și Lecționarul Bizantin conțin expresia „în Efes”.

4. Scriitorul bisericesc Ioan Gură de Aur (392-407 d.Hr.) menționează acest lucru în comentariul său. Comentariile lui Gură de Aur conțin citate directe din Scriptură.

5. O scrisoare circulară ar părea să contrazică misiunea lui Tihic, aceea de a duce scrisoarea la Efes, menționată în Efeseni 6:21-22. Tihic a dus, de asemenea, o altă scrisoare colosenilor, conform Coloseni 4:7-9.

6. Nu cunoaștem alte scrisori circulare din Biserica primară care să nu menționeze numele unui oraș sau al unei persoane.

7. Aceasta ar fi fost singura scrisoare circulară cunoscută pe care Pavel ar fi scris-o.

Concluzie: fie expresia „în Efes” a fost eliminată din unele manuscrise, cum ar fi Chester Beatty II, înainte de anii 100-150 d.Hr., fie a fost adăugată în unele manuscrise înainte de aproximativ anul 117 d.Hr. Acesta este un exemplu de variantă foarte timpurie din Scriptură, în cazul căreia nu avem certitudine în niciuna dintre direcții.

Î: În Efeseni 1:1, care este structura generală a epistolei către Efeseni?

R: Aproape toată lumea este de acord că cartea este împărțită în două părți: capitolele 1-3 și 4-6. Dincolo de aceasta, există multe dezacorduri. Iată o structură.

Efeseni 1-3: Poziția noastră în Isus Hristos

- Efeseni 1: Taina voinței lui Dumnezeu

- - Efeseni 1:1-2 Salutări

- - Efeseni 1:3-14 Poziția noastră în locurile cerești

- - Efeseni 1:15-23 Trebuie să știi cum s-a schimbat totul pentru tine

- Efeseni 2 Taina vieții în Hristos

- Efeseni 3 Taina unirii dintre iudei și neamuri în Hristos

Ef 4-6 Viața noastră în Isus Hristos

- Efeseni 4 Trăiți în mod vrednic de chemarea voastră

- Efeseni 5:1-20 Fiți imitatori ai lui Dumnezeu

- Efeseni 5:21-6:9 Supuneți-vă unii altora

- Efeseni 6:10-20 Îmbrăcați-vă cu armura lui Dumnezeu

Ef 6:21-24 Mesagerul Tihic și rămas bun

Î: În Efeseni 1:3, 17 și 1 Petru 1:3, Tatăl este Dumnezeul lui Isus?

R: În cadrul Trinității, da. Evrei 1:9 arată sensuri multiple ale cuvântului „Dumnezeu” când spune: „De aceea, Dumnezeu, Dumnezeul Tău, Te-a uns” (BSB). Trebuie să se facă distincția între natură și rol. Toți trei sunt Dumnezeu în Trinitate, dar în cadrul Trinității, Tatăl are rolul preeminent, ca Dumnezeu al lui Isus. Fiul nu este inferior Tatălui, dar rolul Său este subordonat Tatălui.

Î: Deoarece Bart Ehrman susține că Efeseni 1:3-14 este o singură propoziție în limba greacă, la fel ca Coloseni 1:3-8, lungimea propoziției indică oare faptul că acestea nu au fost scrise de Pavel, care, în general, scria propoziții scurte? (Bart Ehrman a susținut acest lucru în cartea „Jesus, Interrupted”, p. 126)

R: Nu. Nu numai că Ehrman contrazice consensul privind locul în care se fac pauzele în propoziții, dar propozițiile respective nu sunt cu mult mai lungi decât cele despre care Ehrman este de acord că au fost scrise, cel mai probabil, de Pavel. Există patru argumente pentru a răspunde la această afirmație.

1) Manuscrisele grecești timpurii nu aveau semne de punctuație, așa că nu putem decât să deducem ce a fost punct, punct și virgulă sau virgulă.

2) Chiar dacă Dumnezeu ne-ar revela o „punctuație inspirată divin”, aceasta ar rămâne totuși o statistică eronată, deoarece cea mai lungă propoziție ar depinde nu numai de lungimea cărții, ci și de subiectul abordat. De exemplu, oare Pavel a scris mai multă teologie profundă la începutul cărților sale și mai multe salutări scurte la sfârșit, iar raportul dintre teologia de la început, aplicarea din mijloc și salutările de la sfârșit era diferit de la o carte la alta?

3) Efeseni 1:3-6, 1:7-10, 1:11-12 și 1:13-14 nu constituie o singură propoziție, ci patru, conform lucrării lui Aland și alții, *The Greek New Testament*, ediția a IV-a revizuită (1998). „Novum Testamentum Graece” al lui Nestle-Aland (1993) afirmă același lucru. Ehrman nu a indicat niciodată sursa pe baza căreia a considerat că este vorba doar de o singură propoziție. Cu toate acestea, cu 23 de ani mai devreme, în ediția a treia din 1975 a lucrării „The Greek New Testament” a lui Aland și colab., acestea erau prezentate ca o singură propoziție, așa că bănuiesc că el a folosit versiunea mult mai veche. Totuși, din nou, textul original în limba greacă nu conținea semne de punctuație, așa că a construi un argument pe baza locurilor în care oamenii de la sfârșitul secolului al XX-lea considerau că ar trebui să fie punctele, înainte ca aceștia să-și schimbe părerea, este, în cel mai bun caz, un argument nesigur.

4) Spre deosebire de al treilea punct, Ehrman, Aland et al. (ediția a IV-a revizuită), Aland et al. (ediția a III-a) și Nestle-Aland sunt toți de acord că Coloseni 1:3-8 constituie o singură propoziție. Aceasta are 156 de cuvinte. Ehrman scrie: „Coloseni 1:3-8 este o singură propoziție în limba greacă; este o propoziție uriașă și destul de diferită de genul de propoziții pe care Pavel le scria de obicei. Efeseni 1:3-14 este și mai lung, cuprinzând douăsprezece versete – ceea ce nu seamănă deloc cu stilul lui Pavel.” (Jesus, Interrupted, p. 126). Ehrman nu oferă niciun punct de referință pentru comparație, dar am prezentat unul mai jos.

Propoziție	Numărul de cuvinte din cele mai lungi propoziții	Numărul total de cuvinte grecești din carte	Referințe
2 Tesaloniceni	158, 57, 54	823	2 Tes 1:3-10, 2 Tes 2:8-10; 2 Tes 2:1-3a
Coloseni	156, 123, 102	1.578	Col 1:11b-20, Col 1:24-29, Col 1:3-8
Romani	139, 123, 113	7.109	Romani 9:19-26; Romani 4:16-21; Romani 2:2-8
Evrei	135, 72, 65	4.953	Evrei 8:8-12; Evrei 1:1-4, Evrei 2:2-5
Efeseni	124, 124, 104	2.421	Efeseni 2:1-7, Efeseni 4:11-16, Efeseni 3:1-7
2 Corinteni	118, 86	4.476	2 Corinteni 6:2b-10; 1:8-11
2 Timotei	105, 61, 34	1.238	2 Timotei 1:8-12; 2 Timotei 1:3-5; 2 Timotei 1:6-7
1 Tesaloniceni	104, 81	1.429	1 Tesaloniceni 3:9-13; 1 Tesaloniceni 1:2-5
1 Corinteni	95, 72	6.847	1 Corinteni 1:20-25; 1 Corinteni 12:15-18
Filimon	94, 47	335	Filemon 8-14; Filemon 4-6
Galateni	93, 76	2.230	Galateni 2:6-10; Galateni 2:14-16
Filipeni	88, 82	1.629	Filipeni 1:3-7; Filipeni 1:27-30
Tit	65, 57	659	Tit 1:1-4; Tit 3:4-7
1 Timotei	56, 56	1.591	1 Timotei 1:8-11; 1 Timotei 3:2-6
Luca 1-7	165, 95, 77	5.960	Luca 3:23-28; Luca 1:67-75; Luca 3:15-17
Faptele Apostolilor 1-6	108, 89, 87	3.582	Faptele Apostolilor 4:5-10; Faptele Apostolilor 3:12-15; Faptele Apostolilor 1:1-5
Faptele Apostolilor 7-12	72, 65, 64	3.971	Faptele Apostolilor 7:38-40; Faptele Apostolilor 10:36-38; Faptele Apostolilor 7:44-46

Ehrman este de acord că cărțile scrise cu caractere cursive sunt, cel mai probabil, scrise de Pavel. „Propoziția uriașă” de 102 cuvinte din Coloseni 1:3-8 nu este doar mai scurtă decât alte propoziții din Coloseni, ci și mai scurtă decât multe alte propoziții din cărțile pe care Ehrman le consideră a fi scrise de Pavel. Cea mai lungă propoziție din fiecare carte și cărțile pe care el le consideră a fi scrise de Pavel par alese la întâmplare.

Î: În Efeseni 1:4, cum suntem aleși de Dumnezeu?

R: Unii cred că Dumnezeu a cunoscut dinainte totul înainte de a face vreo alegere sau de a predestina ceva. Alții cred că Dumnezeu a predestinat totul înainte de a-Și folosi cunoașterea dinainte. Există doar două versete în care cunoașterea dinainte a lui Dumnezeu și predestinarea/alegerea noastră se regăsesc în același verset.

Romani 8:29 „Căci pe cei pe care i-a cunoscut dinainte, i-a și predestinat” (BSB)

1 Petru 1:2 „aleși potrivit cunoașterii prealabile a lui Dumnezeu Tatăl” (BSB)

În aceste versete, presciența precede predestinarea/alegerea.

Odată cu răstignirea lui Isus, ordinea se inversează.

Faptele Apostolilor 2:23 „El [Isus] a fost dat în mâinile lor prin planul stabilit de Dumnezeu și prin presciența Sa” (BSB)

Cu toate acestea, niciun verset din Biblie nu spune că Dumnezeu trebuia să aibă complet una înainte de a o avea pe cealaltă.

   Pe scurt, Dumnezeu ne poate alege oricum dorește El. Știm că Dumnezeu a revelat că este drept, generos și nu face nimic fără un motiv anume. Totuși, Dumnezeu nu pare să se simtă obligat să ne spună toate motivele Sale.

Î: În Efeseni 1:4-5, totul ține de predestinare?

R: Tot ceea ce există este predestinat, chiar și faptul că Dumnezeu ne permite libertatea de a face alegeri fără controlul Său total. Nimic nu se întâmplă în afară de ceea ce Dumnezeu cunoaște, permite și face parte din planul Său. Cu toate acestea, Dumnezeu permite oamenilor să facă lucruri pe care El în mod specific nu le-a dorit (vezi lucrurile rele menționate în Ieremia 5:28; 8:19; 12:8; Ezechiel 8:6).

   Așa cum spunea Francis Schaeffer în cartea sa *Biserica la sfârșitul secolului al XX-lea*: „Îl putem slăvi pe Dumnezeu, iar atât Vechiul, cât și Noul Testament spun că putem chiar să-L întristez pe Dumnezeu. Este ceva extraordinar.” (Imnuri pentru poporul lui Dumnezeu, nr. 364) Pentru mai multe informații, consultați și următoarea întrebare.

Î: În Efeseni 1:4-5, ar trebui creștinii să creadă în predestinare?

R: Odată, un creștin destul de matur mi-a spus că nu crede în predestinare. Știam că citea Biblia în mod regulat, deși trebuie să recunosc că am avut îndoieli după ce a făcut acea afirmație nechibzuită.

   Efeseni 1:5 și alte versete arată că a crede în predestinare nu este o opțiune pentru un creștin, la fel cum nici a crede că Dumnezeu este sfânt nu este o opțiune. Oamenii pot crede diverse adevăruri și erori despre predestinare, dar cuvântul în sine este clar în Biblie. Dumnezeu nu numai că știe totul despre fiecare dintre noi înainte de a ne naște, ci ne-a ales destinul înainte ca cineva să se nască. Predestinarea nu este o doctrină „calvinistă”. Ci este o doctrină biblică. Indiferent dacă un creștin se numește pe sine calvinist, necalvinist sau arminian, credința că un Dumnezeu atotștiutor ne-a ales înainte de a ne naște ar trebui să facă parte din teologia ta.

Î: În Efeseni 1:4-5, cum se încadrează predestinarea lui Dumnezeu?

R: Iată câteva lucruri pe care Scriptura le-a revelat.

1. Dumnezeu poate face ce dorește. El este suveran asupra fiecărui detaliu, în sensul că nimic nu se întâmplă dincolo de ceea ce permite Dumnezeu (Iov 1:12; Iacov 4:15).

2. Dumnezeu poate face ce dorește. El controlează direct și în mod expres fiecare eveniment pe care îl dorește (Isaia 14:24, 27; 43:13; 55:11; Ioan 10:26; Evrei 6:17).

3. Dumnezeu poate face ce dorește. El nu a ales să controleze direct și în mod expres unele evenimente (Ieremia 5:29; 8:19; 12:8; Ezechiel 8:6).

4. Dumnezeu poate face după cum dorește. Fiecare eveniment, chiar și cele permise și necontrolate, este integrat în scopul Său suprem (Efeseni 1:11; Proverbe 16:4, 33; Romani 11:36; 1 Corinteni 8:6; Apocalipsa 4:11).

Î: În Efeseni 1:4-5, care sunt unele concepții greșite despre predestinare?

R: În Efeseni 1:4-5, când se spune că Dumnezeu ne-a predestinat, atunci, dacă credem în autoritatea Scripturii, trebuie să credem că Dumnezeu ne-a predestinat. Avem, de asemenea, liber arbitru, definit corect. Poate că însă îți este greu să accepți predestinarea, deoarece se predau unele concepții greșite despre ea. Permite-mi să îți prezint patru aspecte care te-ar putea ajuta.

   Dumnezeu cunoaște totul despre viitor cu certitudine, dar cunoașterea Sa nu ne restricționează liberul arbitru și nici nu ne diminuează propria cunoaștere. Nu putem spune: „Dumnezeu știa că o să fac asta, așa că n-am avut de ales, a trebuit s-o fac.” În Faptele Apostolilor 2:23, Iisus Hristos a fost predat iudeilor prin planul stabilit și presciența lui Dumnezeu, totuși cei care L-au răstignit pe Iisus erau vinovați de păcat (Ioan 19:11). Iată un exemplu. Putem citi o carte despre traversarea râului Delaware de către George Washington, acum peste 200 de ani. Cunoașterea noastră aproape certă, dobândită din carte, nu l-a forțat pe George Washington să facă acest lucru. Să presupunem că am putea călători înapoi cu o mașină a timpului, acum 400 de ani, și să luăm cartea cu noi. Totuși, nu am făcut nimic care să-l fi forțat pe George Washington să facă ceva. Dumnezeu există atât în afara timpului (Tit 1:2), cât și în interiorul acestuia, iar presciența Sa nu ne-a obligat să facem nimic.

   Preștiința lui Dumnezeu cu privire la noi precede predestinarea/alegerea Sa în cele două versete care le menționează pe amândouă împreună (Romani 8:29; 1 Petru 1:2). Calvinistii tind să le așeze în ordine inversă. Dumnezeu îi alege pe toți pe care îi alege, iar apoi cunoaște dinainte. Arminienii tind să spună că Dumnezeu a ales înainte de începutul timpului pe baza cunoașterii Sale dinainte. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu se află cu adevărat în afara timpului, atunci ambele ar putea fi simultane.

   Suveranitatea lui Dumnezeu Atotputernicul nu neagă liberul nostru arbitru, deși calviniștii susțin adesea contrariul. Au avut loc unele evenimente care „nu au trecut prin mintea lui Dumnezeu”, cum ar fi sacrificiile de prunci din Ieremia 32:35, și au murit oameni care nu ar fi trebuit să moară, după cum se menționează în Ezechiel 13:19. Se întâmplă unele lucruri care Îl întristează pe Dumnezeu. Totuși, pe de altă parte, toate lucrurile lucrează împreună conform planului lui Dumnezeu (Efeseni 1:11). Cum se pot concilia aceste două idei? Prin conceptul de „suveranitate delegată”. Dumnezeu ar fi putut avea control total asupra tuturor lucrurilor, în așa fel încât nimic să nu-I displacă și noi toți să fim niște roboți. Cu toate acestea, Dumnezeu, care poate face orice, se pare că a ales să-Și delege suveranitatea, pentru o perioadă și în anumite limite, astfel încât noi să avem capacitatea de a alege să-L ascultăm sau să nu-L ascultăm pe Dumnezeu. Se pare că Dumnezeu a prețuit atât de mult pe omul, creat după chipul Său, încât l-a făcut astfel încât acesta să poată alege în mod liber să-L iubească. Dumnezeu prețuiește acest lucru atât de mult, încât le permite oamenilor să-L respingă și să suporte consecințele alegerii lor.

   Ce este liberul arbitru? Martin Luther a scris o carte întreagă, intitulată „Robia voinței”, în care afirma că liberul arbitru era o doctrină falsă. Luther a greșit aici, deoarece a dus lucrurile la extreme nebiblice. Ne naștem cu o voință care este înrobită păcatului (așa cum ar fi de acord și Luther), dar avem libertatea de a striga totuși după ajutor. Avem liber arbitru, iar un dependent de droguri are, de asemenea, liber arbitru. Dependentul de droguri s-ar putea să nu aibă puterea de a se elibera de viciul său, dar poate ajunge întâmplător la un centru de reabilitare, să cadă la pământ și să spună: „Ajută-mă”. Unii oameni ar face distincția între un liber arbitru moral neutru, neîngrădit (ceea ce este nebiblic) și ceea ce avem noi, numind pe acesta din urmă „libertate de alegere”. Alți oameni, în special creștinii din biserica primară, foloseau termenul „liber arbitru” pentru a se referi la conceptul biblic.

   Pe scurt, Dumnezeu ne predestinează, iar noi avem, de asemenea, liber arbitru, înțeles corect. Înainte de începutul timpurilor, alegerea lui Dumnezeu cu privire la cine va ajunge în cer nu a fost oarbă sau capricioasă, ci fiecare zi a vieții noastre a fost scrisă în cartea lui Dumnezeu (Psalmul 139:16) atunci când El ne-a ales.

Î: În Efeseni 1:4-5, având în vedere că suntem predestinați pentru mântuire conform plăcerii și voinței lui Dumnezeu, cum rămâne cu plăcerea și voința lui Dumnezeu pentru cei predestinați pentru iad?

R: Situația este similară cu cea din momentul în care prietenul lui George Washington a fost condamnat la spânzurătoare pentru trădare. Washington își iubea prietenul și nu voia să-l vadă murind. Totuși, George Washington dorea, de asemenea, ca dreptatea să fie făcută. Washington nu a făcut niciun efort să intervină împotriva sentinței juste a acelui om, care era consecința alegerilor sale.

Î: În Efeseni 1:4-13, înainte de începutul timpurilor, Dumnezeu a știut dinainte cine va fi mântuit și cine nu. Atunci de ce mai este nevoie să ne predestineze să fim „adoptați ca fii ai Săi prin Isus Hristos”, ceea ce pare oarecum redundant? Ce vreau să spun este că, din moment ce El știe că asta se va întâmpla (pentru că El există în afara timpului), nu este nevoie să o predestineze. Nu s-ar fi întâmplat oricum aceste situații chiar dacă El nu le-ar fi predestinat? De ce nu este suficientă cunoașterea dinainte? Poate că confuzia mea provine din felul în care înțeleg cuvântul „predestinare”. Sper că puteți înțelege unde am dificultăți în a înțelege acest concept.

R: Faptul că Dumnezeu ne predestinează are cel puțin trei aspecte.

1. În ultimă instanță, alegerea cu privire la cine este mântuit îi aparține lui Dumnezeu, nu nouă.

2. Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor predestinați (vezi Romani 8:28). Cu alte cuvinte, viețile noastre sunt un „proces de pregătire” pentru Rai.

3. Dumnezeu ne pregătește și un loc în Rai. Isus a spus că în casa Tatălui Său sunt multe locuințe. Nu vor exista locuințe goale în Rai, și nimeni din Rai nu va rămâne fără un loc pregătit de Dumnezeu pentru el.

   Cineva a dat această analogie. Poate că porțile Raiului au două inscripții. Pe exterior scrie: „Oricine dorește”, iar pe interior scrie: „Bine ați venit, voi cei care ați fost aleși încă de la întemeierea lumii.”

   Așadar, pe de o parte, nu fiți ca mulți calviniști care spun că, din moment ce Dumnezeu face alegerea, rolul nostru este pur și simplu pasiv, ca al unei marionete. Pe de altă parte, nu fiți ca unii arminieni și nu credeți că, din moment ce noi facem alegerea, rolul lui Dumnezeu este doar acela al unui judecător pasiv. Duhul Sfânt lucrează activ în viețile oamenilor, iar Tatăl îi atrage pe oameni la Sine; altfel, nimeni nu ar fi mântuit vreodată.

   Există un termen teologic pentru situația în care voința oamenilor alege ceva, iar Dumnezeu alege să folosească alegerea lor. Se numește „concurență”. Oamenii pot discuta dacă Dumnezeu cunoaște dinainte totul și predestinează doar pe baza cunoașterii dinainte, sau dacă Dumnezeu mai întâi predestinează totul și apoi cunoaște dinainte. În cele două pasaje în care ambele cuvinte sunt folosite în legătură cu oamenii, cunoașterea dinainte este menționată prima. Cu toate acestea, nu este nevoie să spunem că Dumnezeu este limitat să facă una înaintea celeilalte; ambele ar fi putut avea loc în același „moment”, din perspectiva unui Dumnezeu atemporal.

Î: În Efeseni 1:4-5, care sunt câteva perspective calviniste utile cu privire la liberul arbitru?

R: Deși nu sunt calvinist, pot aprecia unele dintre conceptele pe care anumiți calviniști le-au ridicat. Trebuie menționat însă că alți calviniști ar putea să nu fie de acord cu acestea.

Mister: Loraine Boettner explică: avem libertate de acțiune (dar nu liber arbitru), la fel cum peștișorii aurii pot înota liber într-un acvariu. „Predestinarea și libertatea de acțiune sunt cei doi stâlpi ai unui mare templu și se întâlnesc deasupra norilor, acolo unde privirea omenească nu poate pătrunde. Sau, din nou, am putea spune că predestinarea și libertatea de acțiune sunt linii paralele; și, în timp ce calvinistul s-ar putea să nu fie în măsură să le unească, arminianul nu le poate face să se încrucișeze.” (p. 222)

Decrete permisive: Charles Hodge, de la Seminarul Teologic din Princeton, a spus: „Dumnezeu nu decretează niciodată să facă sau să-i determine pe alții să facă ceea ce El interzice. El poate, așa cum vedem că o face, să decreteze să permită ceea ce El interzice. El permite oamenilor să păcătuiască, deși păcatul este interzis.” (Teza de doctorat a lui Curt Daniel, p. 230). În cartea *Ales de Dumnezeu*, p. 97, R.C. Sproul scrie: „[Dumnezeu] a rânduit Căderea în sensul că a ales să o permită, dar nu în sensul că a ales să o impună.”

Concurența: Louis Berkhof afirmă: „Concurența poate fi definită ca cooperarea puterii divine cu toate puterile subordonate, în conformitate cu legile de funcționare prestabilite, determinându-le să acționeze și să acționeze exact așa cum o fac.” Curt Daniel (p. 201) adaugă: „El acționează în, împreună cu și sub lucrurile naturii.”

Decretele dependente: Dumnezeu nu a decretat în mod expres totul în mod independent. Așa cum menționează W. D. Smith și Charles Hodge, deși lucrarea binelui poate produce reacții rele din partea oamenilor răi, aceste reacții rele nu pot fi puse în contul lui Dumnezeu, deși Dumnezeu le ia în calcul și pe acestea în planul Său. Ca un regizor cosmic, Dumnezeu a decretat în mod expres o serie de evenimente specifice și a lăsat filmul să se deruleze. După ce a vizionat o serie de „duple”, El a decretat dubla care I-a plăcut cel mai mult. Dacă noi suntem capabili să ștergem și să edităm casetele video după bunul nostru plac, nu poate Dumnezeu să facă același lucru?

Interacțiune: Combinând explicațiile de mai sus, iată o soluție necalvinistă privind suveranitatea și libertatea. Nu putem spera să știm totul despre lucrarea lui Dumnezeu (precum „misterul” lui Boettner), dar putem învăța ceea ce este revelat în ansamblul ideilor generale ale Scripturii, fără a nega detaliile vreunui verset. Dumnezeu a avut o voință decretată (asemănătoare decretelor lui Pink), o voință permisivă (asemănătoare decretelor lui Hodge) și o voință poruncită (adică toți trebuie să se supună lui Dumnezeu). Voința lui Dumnezeu în multe chestiuni interacționează cu voința noastră (asemănător concordanței lui Berkhof) în măsura în care Dumnezeu dorește. Poate că cel mai minunat dintre decretele lui Dumnezeu este o măsură de libertate, cu responsabilitatea corespunzătoare. Deși Dumnezeu nu dorește, nu decretează și nu vrea răul în mod direct, El permite răul (asemănător decretelor dependente) ca un „parazit existențial”, o parte a planului Său de a-Și împlini scopurile, care includ oameni care aleg în mod liber să-L iubească.

Toți calviniștii ar trebui să ia la inimă ceea ce a spus calvinistul Francis Schaeffer în *Biserica la sfârșitul secolului al XX-lea*: „Putem să-L slăvim pe Dumnezeu, iar atât Vechiul, cât și Noul Testament spun că putem chiar să-L întristez pe Dumnezeu. Asta este ceva extraordinar.” (*Imnuri pentru poporul lui Dumnezeu*, nr. 364.)

Așa cum a spus Isus în Matei 23:37: „Ierusalime, Ierusalime, care ucizi profeții și pietrezi pe cei trimiși la tine, de câte ori am dorit să adun pe copiii tăi, cum adună găina puii sub aripile ei, dar n-ai vrut!” (BSB) Dumnezeu poate fi întristat de voința noastră.

Î: În Efeseni 1:7, de ce pune Biblia un accent atât de mare pe sânge?

R: Pentru că sângele lui Isus este atât de important. Sângele Lui este atât de prețios pentru noi, deoarece Isus, vărsându-Și sângele roșu pe cruce pentru păcatele noastre, a deschis calea pentru ca oamenii să ajungă în Rai.

Î: În Efeseni 1:11 și Proverbe 16:4, 33, cum lucrează toate lucrurile împreună în conformitate cu scopul voinței lui Dumnezeu?

R: Deși toată lumea poate vedea cum Dumnezeu poate folosi lucrurile bune pentru slava Sa, Dumnezeu nu-și cere scuze pentru faptul că folosește și lucrurile rele. Vezi răspunsul din Geneza 45:8 pentru mai multe informații despre acest lucru. Iată câteva dintre modurile în care Dumnezeu poate folosi răul.

1. Pentru a îndeplini o sarcină specifică, externă (Geneza 45:8; Faptele Apostolilor 2:23)

2. Pentru a realiza o schimbare interioară a inimii (Judecători 3:7-8 etc.)

3. Ca avertisment pentru alții (Luca 13:1-5)

4. Ca mijloc de a distruge alt rău (Habacuc 1)

5. Pentru a ne rafina credința (1 Petru 1:6-7)

6. Pentru a ne ajuta să murim față de păcat (1 Petru 4:1)

7. Pentru a ne pune la încercare credința și a ne dezvolta perseverența (Iacov 1:2-4)

8. Nu pentru noi, ci pentru alții (Coloseni 1:24)

9. Ca să fie un semn pentru necredincioși (Filipeni 1:28; Ioan 9:1)

10. Face parte din a fi creștin (2 Timotei 3:12; Filipeni 1:29)

11. Pentru a le arăta lui Satan și altora calitatea vieții noastre (Iov)

12. Uneori nu vedem alte motive, decât faptul că perseverența noastră Îl slăvește pe Dumnezeu (vezi Iov 1:8-12; 2:2-6).

Î: În Efeseni 1:13, având în vedere că am fost incluși în Hristos când am auzit Evanghelia, cum am fost incluși înainte de începutul timpurilor, așa cum ne învață Efeseni 1:4, și în viitor, așa cum arată Efeseni 1:14 și Evrei 9:28?

R: Biblia sugerează că Dumnezeu este atemporal, dar și în timp. Pentru un Dumnezeu atemporal, răspunsul este toate cele trei: trecut, prezent și viitor.

Chuck Swindoll a scris o broșură excelentă de studiu biblic despre mântuire, în care discută aceste aspecte.

Aspecte legate de presciența și predestinarea din trecut: Înainte de începutul timpului, Dumnezeu cunoștea sfârșitul de la început și toate zilele noastre (Psalmul 139:16; Isaia 44:7; Efeseni 1:4; Tit 1:2).

Aspecte legate de evenimentele din prezent: Când am auzit Cuvântul adevărului și am chemat pe Domnul (Romani 10:9-10), am devenit o creație nouă (2 Corinteni 5:17). Evrei 4:2 și Faptele Apostolilor 10:44 arată, de asemenea, aspectele din prezent.

Aspecte prezente continue: Pe măsură ce punem în practică în viețile noastre mântuirea care este în noi, Dumnezeu se află în procesul de a ne transforma viețile (Filipeni 2:12-13; 1 Petru 2:2; Evrei 3:14; 4:11; 6:11).

Aspecte ale speranței viitoare: Tânjim după desăvârșirea mântuirii noastre (Evrei 9:15, 28; Romani 8:23-25; 1 Petru 1:4-5, 9, 13; 1 Corinteni 15:50-53; 2 Corinteni 5:5).

Î: În Efeseni 1:14 și 2 Corinteni 1:22, având în vedere că suntem garantați și sigilați cu Duhul Sfânt, de ce se îndepărtează unii oameni?

R: A fi creștin nu este ușor. Există o serie de motive pentru care oamenii se pot îndepărta de credință.

1. Unii nu au fost niciodată cu adevărat creștini (1 Ioan 2:18-19; Faptele Apostolilor 8:19-23).

1a. Ei pot să-i înșele pe alții (Matei 7:15; 24:11).

1b. Se pot înșela chiar și pe ei înșiși printr-o convertire falsă (Matei 7:21-23; Evrei 3:10-12).

2. Unii creștini autentici se îndepărtează, dar se întorc. Adevărații creștini vor persevera.

3. Creștinii autentici nu sunt de acord cu privire la faptul dacă un creștin autentic se poate îndepărta, să nu se mai întoarcă niciodată și să piară pentru totdeauna în Iad. Versetele pe care unii le folosesc pentru a arăta că creștinii se pot îndepărta includ Evrei 6:4-9; 10:26-32; 2 Petru 2:17-22. Versetele pe care unii credincioși le folosesc pentru a arăta că creștinii autentici vor persevera întotdeauna și nu își vor pierde niciodată mântuirea sunt 1 Ioan 5:13-14; Romani 8:29-39; Ioan 10:28-29.

Î: În Efeseni 1:14, „moștenirea cumpărată” se referă în primul rând la faptul că noi deținem mântuirea sau la faptul că noi suntem proprietatea lui Dumnezeu?

R: Creștinii pot avea păreri diferite în această privință, așa că să analizăm contextul pentru a vedea argumentele ambelor părți.

Posesiunea noastră: Efeseni 1 vorbește despre poziția noastră în Hristos, iar Efeseni 1:11,14 vorbește despre moștenirea noastră a răscumpărării. 1 Petru 1:3-4 se referă la speranța noastră vie și la moștenirea rezervată pentru noi în ceruri. Deși vedem poporul lui Dumnezeu/posesia Lui și în 1 Petru 2:9-10, restul capitolului Efeseni 1 subliniază ceea ce avem în Hristos, așa că enumeră posesiunile noastre.

Proprietatea Sa: De fapt, s-ar putea spune că Efeseni 1 nu subliniază doar ceea ce avem în Hristos, ci mai degrabă cine suntem noi în Hristos. Deși se poate spune că „deținem” mântuirea noastră în ceruri prin meritele a ceea ce a făcut Hristos pentru noi, este mai mângâietor să știm că suntem „proprietatea” lui Dumnezeu, ca bunuri cumpărate de El, iar Dumnezeu are grijă de ceea ce Îi aparține. Cartea lui John R.W. Stott, *Mesajul din Efeseni*, pp. 46-47, susține această perspectivă.

Î: În Efeseni 1:14, ce înseamnă „gaj/garanție”?

R: Cuvântul grecesc pentru „gaj/garanție”, arrabon, provine probabil inițial de la negustorii fenicieni și se referă la un contract, un depozit sau o avans. Termenul era folosit și pentru un inel de logodnă. Vă puteți gândi la Duhul Sfânt din noi ca la „inelul nostru de logodnă”, care ne promite mântuirea definitivă și cina nunții Mielului.

Î: În Efeseni 1:15, cum ar arăta viața unui creștin dacă ar avea o credință mare, dar puțină iubire?

R: Ar putea spune adevărul, dar într-un mod care nu ajută sau chiar distructiv. Fără iubire, ar fi ca și cum ai spune adevărul fără să-ți pese. Uneori, mustrarea poate fi confundată cu asta, dar, atunci când mustrarea este făcută cum trebuie, îți pasă ca acea persoană să se pocăiască și îți exprimi acest lucru. Iubirea poate fi blândă și plină de compasiune; iubirea poate fi, de asemenea, o iubire fermă. Dar un lucru pe care iubirea nu îl este este apatia. Iona a spus adevărul fără iubire, iar Dumnezeu i-a arătat că Iona iubea chiar și o plantă mai mult decât îi păsa de toți acei oameni.

Î: În Efeseni 1:15, cum ar arăta viața unui creștin dacă ar avea o iubire mare, dar fie puțină credință, fie ar cunoaște doar puțin din credință?

R: Ar fi plini de empatie și compasiune, dar, în cele din urmă, ar avea puțin de oferit în ceea ce privește sfaturile bune sau îndrumarea.

Î: În Efeseni 1:16-18, se roagă Pavel în primul rând pentru ceva ce cititorii săi au deja sau pentru o nouă binecuvântare?

R: Într-un fel, ambele, dar nu chiar niciuna dintre ele. Cititorii lui Pavel sunt credincioși, așa că au deja o oarecare cunoaștere a lui Dumnezeu și o înțelegere luminată. Dar Pavel se roagă totuși pentru ceva nou. Pavel se roagă ca cunoașterea și înțelegerea lor să se adâncească, depășind cu mult ceea ce au deja.

Î: În Efeseni 1:17, de ce era nevoie ca efesenilor să li se dea Duhul înțelepciunii și al revelației, având în vedere că toți credincioșii au deja Duhul în ei, conform Romani 8:9-11?

R: Toți creștinii autentici au Duhul Sfânt, dar Dumnezeu le poruncește totuși creștinilor autentici să fie umpluți cu Duhul Sfânt. O parte din aceasta include a fi umpluți cu înțelepciune și revelație.

Î: În Efeseni 1:18, moștenirea de aici se referă la moștenirea noastră în Hristos sau la sfinți ca moștenire a lui Dumnezeu?

R: Deși ambele afirmații sunt adevărate, compararea acestui verset cu Efeseni 1:11,14 arată că moștenirea noastră este sensul principal aici. Biblia menționează în multe locuri binecuvântările noastre ca fiind „moștenirea” noastră în calitate de fii ai lui Dumnezeu. Dar noi suntem poporul lui Dumnezeu, ales din lume. Imaginați-vă un copil dintr-o familie foarte bogată, care poate că încă trebuie să învețe să-și economisească bănuții deocamdată, dar știe că, atunci când va ajunge la vârsta majoratului, va moșteni o avere imensă. Tu ești acel copil! Dar moștenirea ta nu constă doar în niște bucăți de hârtie, pietricele sau bucăți de metal, ci în adevărate bogății din ceruri.

   O modalitate prin care un credincios poate privi acest lucru este aceea că el sau ea îl are pe Duhul Sfânt. Dar o altă modalitate de a privi acest lucru este aceea că Duhul Sfânt îi are pe ei.

Î: În Efeseni 1:20, ce părere ai despre afirmația teologului Rudolf Bultmann că „Hristos a înviat în kerygma”, adică doar în credința și propovăduirea ucenicilor Săi?

R: Rudolf Bultmann a fost un eretic destinat iadului, care nici măcar nu se pricepea prea bine să-și ascundă adevărata natură. 1 Corinteni 15:1-8 arată că, dacă cineva nu crede că Hristos a înviat din morți, într-un mod vizibil, ceea ce crede acea persoană este în zadar. Așadar, Pavel spune că, pentru o persoană care crede astfel, credința ei este în zadar, adică nu-i va aduce niciun folos.

Î: În Efeseni 1:20, Evrei 8:1; 10:12; Faptele Apostolilor 2:25; 7:56 și așa mai departe, cum se face că Isus este la dreapta lui Dumnezeu?

R: „La dreapta” era un termen care desemna locul rezervat oaspetelui de cea mai mare onoare, așa cum arată Psalmul 110:1.

Î: În Efeseni 1:21-22, întrucât Hristos este deasupra tuturor lucrurilor, este Hristos și deasupra lui Dumnezeu Tatăl?

R: 1 Corinteni 15:26-28 răspunde la această întrebare subliniind că Hristos este deasupra tuturor, însă „toate” nu îl includ în mod clar pe Dumnezeu Însuși.

Î: În Efeseni 1:23, ce înseamnă „plinătate” în acest context?

R: Acest cuvânt grecesc pentru „plinătate”, pleroma, era un termen obișnuit care putea fi folosit pentru a descrie un vas plin cu apă, o navă încărcată cu marfă sau o navă cu echipajul complet. Este cam ca și cum o casă nu este „plină” dacă nu sunt toți copiii acasă. În acest context, sensul poate fi activ, în sensul că noi completăm ceea ce aparține lui Hristos în ceruri, sau pasiv, adică Hristos umple Biserica. Deoarece există o ambiguitate gramaticală aici, ar putea fi ambele sensuri.

Î: În Efeseni 1:23, întrucât Biserica este trupul lui Hristos și plinătatea lui Hristos, ar trebui creștinii să fie venerați în mod similar cu modul în care, în cadrul unei Liturghii catolice, se venerează elementele Cinei Domnului?

R: Nu. Oamenii obișnuiți nu trebuie venerați, la fel cum nici pâinea și vinul nu trebuie venerate. Închinați-vă numai lui Dumnezeu.

Î: În Efeseni 2:1, care este diferența dintre „fărădelegi” și „păcate”?

R: Acestea sunt sinonime pentru același lucru: încălcări împotriva lui Dumnezeu. Dar cele două cuvinte grecești de aici subliniază aspecte diferite. O fărădelege (paraptoma) poate fi un pas greșit, o depășire a unei limite sau o abatere de la calea cea dreaptă. Cuvântul grecesc pentru „păcat” apare, de asemenea, în mod proeminent în Coloseni 2:13. Un păcat (hamartia) înseamnă o ratare a țintei sau o neîndeplinire a așteptărilor, ca o săgeată care ratează ținta.

Î: În Efeseni 2:1,5, în ce sens suntem „morți” în fărădelegi?

R: Aceste versete sunt un fel de raport al medicului legist. Dar, la fel cum diamantele strălucitoare ies cel mai bine în evidență pe un fundal de catifea întunecată, harul lui Dumnezeu strălucește mai puternic atunci când este pus în contrast cu starea noastră anterioară, de moarte. Toți eram morți în cel puțin trei moduri: din punct de vedere juridic, spiritual și, într-o măsură mai mică, prin descompunerea fizică.

Din punct de vedere juridic: Suntem deja morți în același sens în care un criminal condamnat, programat să fie executat a doua zi, este practic mort. Vezi și întrebarea referitoare la Coloseni 2:13.

Din punct de vedere spiritual: Deși necredincioșii pot face încă unele lucruri relativ bune (Matei 7:10-11; Luca 6:32-34), moartea noastră spirituală este atât de completă, încât nimeni nu poate veni la Dumnezeu decât dacă Tatăl îl atrage (Ioan 6:44) și Duhul Sfânt lucrează în viața necredinciosului (Ioan 16:8-11). Ei nu au ochi să vadă slava lui Hristos. La fel cum morții nu pot vorbi cu cei vii, cei morți spiritual nu au nicio comunicare cu Dumnezeu. Mai mult, ca și creștini, Hristos este în continuare necesar pentru a ne susține mântuirea (Iuda 24; Romani 8:29-39). Slavă lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa neîncetată!

Decăderea fizică: În cartea lui Haley, *Alleged Discrepancies of the Bible* (Presupuse discrepanțe ale Bibliei), la pagina 393, se menționează o a treia cale. Cu toții suferim de „boala” mortalității, iar de fiecare dată când trupul nostru se însănătoșește după o boală, aceasta nu este decât o amânare a morții.

   Totuși, aceasta nu înseamnă că nu avem sentimente sau voință. În Efeseni 2:2, cuvântul grecesc pentru „a trăi/a umbla” este peripateo, care înseamnă literalmente „a umbla”.

   Vezi „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, p. 34; „When Critics Ask”, p. 475-476; „The Tony Evans Bible Commentary”, p. 1221; „The Message of Ephesians” de John R. W. Stott, p. 72; „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 622; și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 3, p. 283 pentru mai multe informații.

Î: În Efeseni 2:2, cine este stăpânul văzduhului și de ce stăpânește?

R: Stăpânul văzduhului este Satana. Încă de la căderea omului, Satana este prințul acestei lumi (Ioan 16:11). Totuși, el nu este Regele. Satana este dumnezeul acestui veac (2 Corinteni 4:4) și stăpânul văzduhului. Întreaga lume se află sub stăpânirea celui rău (1 Ioan 5:19). Așa cum spune Epistola lui Barnaba (100 d.Hr.): „[Dumnezeu] este într-adevăr Domnul în veci de veci, dar [Satana] este prințul pentru vremea nelegiuirii” (capitolul 18).

Î: În Efeseni 2:3, de ce eram cu toții obiecte ale mâniei?

R: Mai întâi, două motive pentru care eram cu toții ținta mâniei lui Dumnezeu, iar apoi două precizări.

Cele două motive sunt ceea ce am făcut și ceea ce suntem.

Ceea ce am făcut: Romani 3:23 spune că toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.

Ce suntem: Romani 3:10-20 spune că toți s-au abătut și toți sunt fără valoare. În afara lui Dumnezeu, nimeni nu face binele.

   Există, de asemenea, două lucruri care nu atrag mânia suplimentară asupra necredincioșilor.

Păcatul strămoșilor: Copiii nu sunt vinovați pentru păcatul părinților (sau al strămoșilor) conform Ezechiel 18; Deuteronom 24:16. Copiii ar putea totuși să sufere blesteme și consecințe negative, dar nimeni care suferă în Iad nu va putea spune: „O parte din asta nu este vina mea: am fost înscenat.”

   Din păcate, există o perspectivă teologică numită traducianism, care susține că o persoană poartă vina pentru păcatele părinților săi, ale bunicilor săi și ale tuturor strămoșilor săi. Două grupuri care cred în traducianism sunt luteranii și ortodocșii orientali. În Germania lui Hitler, evreii erau acuzați că sunt „ucigași ai lui Hristos”. Toată lumea știe că poporul evreu care trăia pe atunci nu l-a ucis pe Hristos, dar implicația era că, din moment ce strămoșii lor l-au predat pe Isus romanilor, și ei erau vinovați. (Dar este ciudat că i-ar acuza doar pe evrei că sunt ucigași ai lui Hristos, și nu și pe italieni!)

Păcatul neintenționat: Păcatul nu se ia în seamă acolo unde nu există lege (Romani 4:15; 5:13). Totuși, necunoașterea legii nu ne face întotdeauna nevinovați. Dimpotrivă, atunci când aflăm că am încălcat legea fără intenție și nu regretăm acest lucru, dovedim că am fi încălcat legea lui Dumnezeu în mod deliberat dacă am fi știut.

   Creștinii neaugustinieni NU cred că Dumnezeu este extrem de mânios pe fiecare copil care se naște vreodată și că dorește să-i tortureze pe copiii reprobați în Iad doar pentru că a ales să-i creeze cu o natură păcătoasă, ca descendenți ai lui Adam.

   Cu toate acestea, atunci când cineva își dă seama că este păcătos și nu dorește să se schimbe, este vinovat pentru că nu dorește ca Dumnezeu să-l schimbe. Nu este tras la răspundere pentru faptul că s-a născut cu o natură păcătoasă, dar poate fi tras la răspundere pentru că nu dorește să fie schimbat din acea stare inițială.

Î: În Efeseni 2:3, eram cu toții obiectul mâniei, sau doar unii sunt obiectul mâniei, așa cum se spune în Romani 9:22-23?

R: Versetul următor, Efeseni 2:4, răspunde la această întrebare. Toți (inclusiv Pavel) erau inițial obiecte [destinatari prezenți și viitori] ai mâniei lui Dumnezeu. Dar mulți au fost transformați și, în ochii lui Dumnezeu, nu mai sunt obiecte ale mâniei Sale. Primul sens se referă la toți oamenii din timpul de dinainte de a veni la Hristos. Al doilea sens este unul predestinat, în sensul că cei respinși vor rămâne obiecte ale mâniei, dar cei aleși sunt/vor fi obiecte ale milostivirii.

Î: În Efeseni 2:4-5, care este diferența dintre har și milă?

R: Milostivirea înseamnă să nu primești pedeapsa pe care o meriți. Harul înseamnă a primi binecuvântarea pe care nu o meriți. În starea căzută a omenirii, din păcate, ne este prea ușor să luăm lucrurile ca pe ceva de la sine înțeles. Întregul ton al acestui pasaj se schimbă începând cu doar două cuvinte în limba greacă: „Dar Dumnezeu”. Versiunea BSB redă versetul 4 astfel: „Dar, datorită marii Sale iubiri pentru noi, Dumnezeu, care este bogat în milă” (BSB). Situația poate părea fără speranță, pentru noi, pe cont propriu, … dar Dumnezeu!

Î: Ce arată Efeseni 2:5 cu privire la ideea că o persoană poate continua să se îmbunătățească, să se reformeze, până în punctul în care ajunge să fie mântuită? De ce cred unii oameni asta?

R: Când ești mort, doar învierea poate face diferența. Altfel, de ce nu se aplică procedurile pe care le fac în spital, cum ar fi administrarea de medicamente pacienților, efectuarea operațiilor etc., într-o morgă? Există un proces prin care poți deveni treptat mai evlavios și mai sfânt, numit sfințire, dar acesta necesită Duhul Sfânt și are loc după ce suntem mântuiți.

   Alte religii încearcă să-ți spună cum să ajungi la Dumnezeu. Dar creștinismul îți spune ce a făcut Dumnezeu pentru a veni la tine.

Î: În Efeseni 2:5-8, suntem mântuiți numai prin har sau prin credință plus fapte, așa cum se menționează în Iacov 2:14-24?

R: Limbajul din Efeseni 2:8-10 este precis: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință, și aceasta nu vine de la voi; este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca nimeni să nu se laude. Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Hristos Isus pentru a face fapte bune…” (BSB). Rețineți următoarele puncte.

1. Este prin harul [lui Dumnezeu] – nu prin noi.

2. Prin credință – nu prin meritele noastre sau din noi înșine

3. Darul lui Dumnezeu – nu faptele noastre.

4. Am fost creați [și mântuiți] pentru a face fapte bune.

Așa cum a spus un creștin indian, nu suntem mântuiți prin slujire, ci mântuiți pentru a sluji.

   Cea mai rapidă modalitate de a explica acest lucru este următoarea: Efeseni 2 arată că suntem mântuiți prin har, numai prin credința adevărată, iar Iacov 2 arată că credința adevărată nu este niciodată singură, ci se exprimă prin faptele noastre. Galateni 5:6 spune că tot ce contează este „credința, exprimată prin iubire”.

   O altă modalitate de a privi acest lucru este să te întrebi: „Ai fost cucerit?” Dacă nu, atunci de ce? Credința adevărată înseamnă că viața noastră este acum ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3:3). Dacă viața ta nu aparține lui Hristos, atunci nu ai o credință mântuitoare.

Î: În Efeseni 2:5-8, cum interacționează harul, credința și faptele?

R: Putem observa unele dintre aspectele cheie ale mântuirii punând următoarele întrebări: cine, ce, cum, pentru ce și de ce. Comentatorul Zerwick numește Efeseni 2:1-10 „epistola mai scurtă către romani” datorită marii asemănări de conținut.

Cine: Dumnezeu ne-a mântuit

Mai precis, nu noi sau Dumnezeu + noi (Efeseni 2:8; 2 Timotei 1:9)

Ce: Mântuiți prin harul lui Dumnezeu, prin credința noastră. (Evrei 4:2; Efeseni 2:8) Mai exact, nu prin faptele noastre sau prin ceva cu care ne putem lăuda (Efeseni 2:8-9).

Cum a fost acordată: Harul lui Dumnezeu a fost acordat prin moartea lui Isus pe cruce pentru a face ispășire pentru noi (Evrei 2:17; 1 Ioan 2:2) și pentru a fi răscumpărarea pentru păcatele noastre (Matei 20:28; Marcu 10:45; 1 Timotei 2:6; Evrei 9:15)

Cum este primită: Harul lui Dumnezeu trebuie să fie însoțit de credința noastră (Evrei 4:2; Romani 10:10). Totuși, nici credința noastră nu este un motiv de laudă, căci chiar și aceasta ne este dăruită de Dumnezeu prin Duhul Sfânt (Efeseni 2:8, Ioan 16:8-11).

Pentru ce: pentru a face fapte bune (Efeseni 2:10), și pentru că Dumnezeu ne iubește (Ioan 3:16) și dorește să-Și arate bunătatea față de noi (Efeseni 2:7)

De ce: Din multe motive, dintre care câteva sunt: pentru a-Și arăta bunătatea (Efeseni 2:7), noi suntem lucrarea mâinilor Sale (Efeseni 2:10), pentru că El iubește lumea (Ioan 3:16); datorită propriului Său scop și har, nu datorită vreunui lucru pe care l-am făcut noi (2 Timotei 1:9)

Î: În Efeseni 2:5-8, care sunt aspectele principale ale mântuirii?

R: Iată o modalitate de a privi mântuirea.

1. Dumnezeu ne dă harul nemeritat (Efeseni 2:8-10; Tit 3:4,7).

2. Trebuie să credem și să ne pocăim (Efeseni 1:13; Romani 10:9-11).

3. Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi (Romani 8:9-11; Ioan 14:15-18; 1 Ioan 3:24; Efeseni 2:22; Tit 3:6).

4. Credința fără faptele unei vieți transformate este moartă (Iacov 2:14-20; 1 Ioan 2:6-15; 1 Ioan 3:5, 6, 9; Tit 2:11, 14; 1 Corinteni 6:9-11, 19).

5. Dumnezeu îi păzește pe aleșii Săi (Ioan 10:28-29; Romani 8:28-29; Efeseni 1:13-14).

Î: În Efeseni 2:6, această promisiune de a sta alături de Hristos pe tronul Său se referă la domnia alături de Hristos pe pământ timp de o mie de ani sau la domnia de după aceea, pentru eternitate?

R: S-ar putea referi la ambele. Totuși, Efeseni 2:6 spune că vom sta alături de Hristos „în locurile cerești”, așa că sensul său principal este probabil cel etern. Indiferent de asta, să-L lăudăm pe Dumnezeu că vom fi cu Hristos pentru totdeauna.

Î: În Efeseni 2:8, la ce se referă pronumele „acesta” din expresia „acesta este darul lui Dumnezeu”?

R: Unii spun că la „har”, iar alții că la „credință”. Totuși, ambele sunt de gen feminin din punct de vedere gramatical, iar „acesta” este de gen neutru, așa că este probabil ca „acesta” să se refere la propoziția precedentă, care vorbește despre întregul concept al mântuirii.

Î: În Efeseni 2:12-13, în vremurile Vechiului Testament, erau oare toți cei care nu erau cetățeni ai Israelului condamnați la iad, fără nicio șansă de mântuire?

R: Când vei ajunge în Rai, poți pune această întrebare unui neevreu pe nume Avraam – sau Noe, sau Matusalem, sau Enoh, sau Iov, sau Isaac. Ei nu erau israeliți și demonstrează că Dumnezeu Se poate revela oricum dorește El. Chiar și după ce Legea a fost dată lui Moise, Rahab și Rut erau neisraeliți care totuși au fost mântuiți, convertindu-se la iudaism. Cu toate acestea, toți cei care sunt mântuiți, chiar și în vremurile Vechiului Testament, sunt mântuiți prin Isus Hristos (1 Corinteni 10:4; 1 Ioan 2:2; Evrei 2:9; 1 Timotei 2:6). Atâta timp cât o persoană îl respinge pe adevăratul Isus ca fiind Calea, Ioan 8:24 și Faptele Apostolilor 2:37-40 arată că aceasta nu are altă cale de a fi mântuită. Dar Noe, Enoh și alții au fost „mântuiți în Hristos”, chiar dacă nu-I cunoșteau numele cât timp au trăit pe pământ.

Î: În Efeseni 2:12, care erau cele cinci lucruri de care ne aveau neamurile?

R: Ca neamuri necredincioși, ei erau 1) despărțiți de Hristos, 2) străini de comunitatea (politeias) lui Israel, 3) străini (xenoi) de legămintele promisiunii, 4) fără speranță și 5) fără Dumnezeu (atheoi) în lume. Se aflau într-o situație destul de sumbră.

Î: În Efeseni 2:14, care este diferența între faptul că Isus „face pace” și faptul că Isus „este pacea”?

R: Deși ambele afirmații sunt adevărate, există o diferență. Se spune că „uleiul și apa nu se amestecă”. Dar, de fapt, ele se amestecă destul de bine dacă există un emulgator. (Săpunul este un tip simplu de emulgator.) Așadar, la fel ca un emulgator, Isus face pace amestecând temeinic două grupuri care erau complet separate unul de celălalt. Dar, spre deosebire de un făcător de pace obișnuit, Isus nu a făcut asta apelând la lucrurile pe care le avem în comun. Isus Însuși este temelia unirii noastre. „Unitatea” nu este neapărat un lucru bun, dacă te unești cu ceva sau cu cineva cu care nu ar trebui să te unești. Și nu căutăm uniformitatea, deoarece avem personalități și daruri diferite, iar acest lucru este benefic pentru a ne completa reciproc. Mai degrabă, unitatea Duhului în Hristos nu este doar ceea ce suntem încurajați să facem, ci ni se poruncește să o facem. Gândiți-vă la noi nu ca la niște persoane de aceeași culoare, ci ca la un prism de lumină sau la un vitraliu care reflectă culori diferite pe măsură ce îl luminăm pe Hristos.

   Așa cum a spus Ioan Gură de Aur, nu este ca și cum Hristos ar fi topit două metale și ar fi făcut o singură sculptură din cele două. Este mai degrabă ca și cum Hristos ar fi topit argintul și plumbul și, din ele, ar fi făcut o sculptură din aur! Omiliile   lui Ioan Gură de Aur la Epistola către Efeseni, omilia 5, în „Părinții Niceeni și Post-Niceeni”, Seria I, vol. 13, p. 71.

Î: În Efeseni 2:14, care este semnificația dărâmării zidului de despărțire?

R: Sună de parcă Hristos ar fi întreprins un proiect de renovare a clădirii. În loc de separarea dintre iudei și neamuri (ne-iudei), Dumnezeu îi unește pe toți credincioșii ca frați. Orice pretenție de mândrie sau superioritate bazată pe originea etnică sau culturală, sau pe descendența în credință, este acum înlăturată și ar trebui recunoscută ca atare. Creștinul japonez, american, arab, evreu, englez sau rus nu este doar la fel de creștin ca oricine altcineva, fără a exista „creștini de mâna a doua”, ci suntem frați și surori unii altora și ar trebui să ne bucurăm de părtășie unii cu alții în Domnul. Dar, la fel cum nu avem niciun temei să simțim mândrie sau aroganță față de ceilalți, nu avem niciun temei să ne simțim inferiori față de ceilalți. Nu există un „cerc restrâns” al celor din interior față de cei din exterior în biserică.

   În afara curților Templului din Ierusalim exista un zid fizic cu o inscripție care spunea: „Niciun străin nu are voie să intre în interiorul baricadei care înconjoară sanctuarul și incinta. Oricine va fi prins făcând acest lucru va fi singurul vinovat pentru moartea care va urma.” Poate că Pavel s-a gândit la acest lucru când a spus că, în biserică, zidul a dispărut cu totul, așa cum menționează The Expositor’s Bible Commentary, vol. 11, p. 40. Cu toate acestea, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, pp. 625-626, și „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 3, p. 294, nu sunt de acord. Iosif Flavius folosește același cuvânt pentru acel zid, iar zidul respectiv era încă în picioare. Apropo, perdeaua interioară care separa Sfânta Sfintelor era o perdea, nu un zid.

   Iacov 2:1-9 subliniază foarte clar că nu trebuie să arătăm parțialitate în biserică. Dar există opinii diferite cu privire la modul în care trebuie să facem acest lucru.

Punctul de vedere „Cui îi pasă”: Înțeleg că există o diviziune între diferite tipuri de oameni în biserica voastră: cei cărora le plac sparanghelul și cei cărora nu le place. Dar cui îi pasă? În mod similar, nu ar trebui să luăm în considerare originea etnică a cuiva mai mult decât ar trebui să luăm în considerare pe cineva pentru calitatea de membru sau pentru o funcție de conducere bazându-ne, în parte, pe faptul că îi place sparanghelul.

Punctul de vedere „Aveți grijă ca nimeni să nu fie neglijat”: Din păcate, nu suntem perfecți pe pământ. Chiar și într-o biserică mare și în creștere, precum cea din Faptele Apostolilor 6:1, poate apărea situația nefericită în care un grup ar putea fi neglijat. Așadar, liderii bisericii ar trebui să vegheze pentru a se asigura că toți sunt incluși, în toate slujirile și la toate nivelurile. Acest lucru va aduce o mai mare unitate și o mărturie mai puternică în fața lumii, atunci când lumea va vedea că suntem una, așa cum s-a rugat Isus în Ioan 17:21.

Concluzie: Prima modalitate este ideală. Cu toate acestea, nu suntem creștini perfecți, iar dacă primii creștini din Faptele Apostolilor au avut nevoie să recurgă la a doua modalitate, la fel avem și noi. Și mă bucur că nu sunt un creștin de mâna a doua doar pentru că nu-mi plac sparanghelul!

Î: În Efeseni 2:15, la ce se referă desființarea dușmăniei?

R: Dușmănia este ceea ce simt dușmanii unul față de celălalt. În loc de poruncile mozaice care îi separau pe iudei de neamuri, toate acestea sunt în trecut, iar noi avem o poziție înaintea lui Dumnezeu bazată pe lucrarea desăvârșită a lui Hristos. Aceasta nu este atât o creație, cât o „recreație” care creează un singur trup din două grupuri.

Î: În Efeseni 2:15, cum a făcut Isus unul din doi?

R: În loc să existe evrei și neamuri în ochii lui Dumnezeu, acum există doar creștini în Biserica Sa.

Î: În Efeseni 2:16-18, cine sunt „amândoi” aici?

R: „Amândoi” se referă aici la iudei și ne-iudei, care au toți același acces la Dumnezeu prin Isus Hristos. Acest lucru ar putea cauza probleme din perspectivă juridică. Toți romanii erau obligați să se închine zeilor romani, cu excepția iudeilor. Dar dacă creștinii neamuri nu urmau să fie considerați iudei convertiți, asta ar fi fost o problemă. Însă, indiferent de asta, ei trebuiau să fie acceptați într-un singur trup.

Î: În Efeseni 2:20-21, având în vedere că Biserica este zidită pe apostoli și profeți, mai avem nevoie astăzi de apostoli și profeți?

R: Hristos este singurul adevărat cap al Bisericii. Cunoașterea noastră despre Dumnezeu se bazează pe învățăturile profeților din Vechiul Testament și ale apostolilor (și ale scribilor lor) din Noul Testament. Nu avem nevoie de ei în sine, dar avem nevoie de cuvintele lor astăzi. De aceea Scriptura este atât de importantă pentru creștini.

Î: În Efeseni 2:20-21, având în vedere că Isus este piatra din capul unghiului, avem nevoie de un om care să-L reprezinte pe Isus Hristos pentru a conduce Biserica lui Dumnezeu astăzi?

R: Există, probabil, multe motive pentru care unii oameni ar putea spune că avem nevoie de un vicar pe pământ. Ar fi bine să reducem următoarele lucruri rele:

1. Erezia

2. Alăturarea la religii spirituale false

3. Devotamentul față de alții în afară de Dumnezeu

4. Stagnarea intelectuală (Copernic, Galileo)

5. Uciderea și torturarea creștinilor adevărați

6. Uciderea și torturarea oamenilor în general

7. Legitimarea conducătorilor necredincioși

8. Adăugarea de doctrine omenești care se dau drept divine

Ar fi bine să îmbunătățim și următoarele aspecte:

1. Să fim un exemplu moral strălucitor pentru lume

2. Să încurajăm studierea mai aprofundată a Scripturilor

3. Unitatea creștină (ceea ce include și renunțarea la persecutarea creștinilor)

Creștinii din Europa de Vest au încercat acest lucru timp de o mie de ani; experimentul a fost numit „Biserica Romano-Catolică” și a fost un eșec lamentabil până în Evul Mediu. În loc să reducă aceste lucruri, le-a amplificat. Un aspect pozitiv al experienței Bisericii Catolice este acesta: putem învăța din greșelile trecutului și putem vedea pericolele abandonării simplității urmării lui Hristos, așa cum ne învață 2 Corinteni 11:2-4.

   Un sceptic ar putea susține (cu ironie) că întreaga Biserică Romano-Catolică a fost doar un stratagemă pentru a împlini în mod deliberat 1 Timotei 4:1-5. Voi lăsa unui catolic sarcina de a răspunde la această acuzație falsă.

Î: În Efeseni 2:21, unde poate fi găsită adevărata Biserică?

R: Adevărata Biserică nu se află neapărat acolo unde o caută lumea. Atâta timp cât cineva îl caută pe „simplul om” care este capul adevăratei Biserici, nu o va vedea. Adevărata Biserică este condusă de Isus Hristos, care este piatra de temelie (Efeseni 2:20). Adevărata Biserică nu este zidită nici din piatră, nici din cărămidă, ci este zidită din credincioși (1 Petru 2:5). Astfel, adevărata Biserică este alcătuită din creștini autentici din toate denominațiile care și-au pus credința în Isus Hristos. Când vorbim despre adevărata Biserică, putem vorbi despre „Biserica Triumfătoare” (adică credincioșii care se află acum în Cer) și despre „Biserica Militantă” (adică credincioșii care încă luptă pentru credință pe pământ).

   Din păcate, uneori creștinii se concentrează atât de mult pe denominația lor, încât pierd din vedere acest lucru. Când bănuiesc că un creștin ar putea fi așa, îl întreb din ce denominație face parte. Când îmi răspunde „XYZ”, îi spun: „Știai că în cer nu există membri ai denominației XYZ? Nici baptiști nu există în cer, iar eu, întâmplător, frecventez o biserică baptistă. În schimb, în cer există creștini care sunt „adepti ai XYZ” și există creștini care sunt baptiști, dar noi ajungem în cer numai prin Isus, și nu prin vreo organizație.”

   Minciuna, conform căreia organizația este mai importantă decât o relație personală cu Hristos, este un instrument pe care cultele precum mormonii și Martorii lui Iehova îl folosesc pentru a-i converti pe cei care frecventează biserica la evanghelia lor falsă.

   Pe de altă parte, nu spun că adunarea și organizarea împreună nu contează. Evrei 10:25 ne poruncește să nu neglijăm adunarea împreună.

   Există însă câteva implicații ale ceea ce tocmai am spus. Oamenii pot avea concepții teologice destul de greșite, dar atâta timp cât sunt corecți în privința lucrurilor esențiale (așa cum ne avertizează 1 Corinteni 15:1-4) și Îl cunosc pe Isus, toți creștinii trebuie să „se accepte unii pe alții, așa cum Hristos v-a acceptat pe voi...” (Romani 15:7, BSB). Creștinii autentici pot avea concepții greșite despre Sabat (Romani 14:5) sau despre alimentație (Romani 14:2-3). Ei pot face chiar lucruri mai grave, cum ar fi să tolereze o persoană imorală în mijlocul lor (Apocalipsa 2:20) sau un bărbat care trăiește cu soția tatălui său (1 Corinteni 5:1). Ei pot fi prinși în probleme foarte grave legate de legalism (Galateni 3:1). Totuși, chiar și creștinii neascultători aflați sub disciplina lui Dumnezeu rămân totuși creștini.

   În ceea ce privește multe dintre lucrurile asupra cărora creștinii sunt de acord, faceți clic pe „O mărturisire creștină comună” www.Biblequery.org/Doctrine/DoctrinalStatements/ACommonChristianConfession.html pentru o compilație.

Î: În Efeseni 3:1, de ce a spus Pavel că era un prizonier al lui Hristos Isus în loc să spună că era un prizonier al Romei?

R: Pavel putea să-i privească de aproape pe soldații romani care îl păzeau și să vadă că cauza imediată a închisorii sale era răul din Roma. Dar Pavel, privind imaginea de ansamblu, a văzut că scopul suprem al îndurării închisorii sale era slava lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Când te confrunți cu circumstanțe neplăcute, fie că provin din persecuție, fie că pur și simplu trebuie să suporți ceea ce îți aruncă în cale această lume căzută, te concentrezi asupra cauzei imediate sau faci din slăvirea lui Isus scopul suprem?

Î: În Efeseni 3:3, 9, de ce a folosit Pavel cuvântul „mister”, când existau religii păgâne de tip „mister”?

R: Acest lucru nu are nicio legătură cu religiile misterelor. Un „mister” aici poate fi înțeles ca ceva special, un secret care trebuie trăit, nu doar auzit în public. Pavel a „recuperat” acest sens pe care îl foloseau religiile idolatre și probabil a folosit acest termen în mod deliberat, ca un contrast față de nebunia pe care o propovăduiau acestea.

Î: În Efeseni 3:3,9, care este „misterul” de aici?

R: Un „mister”, în limba greacă, era ceva ce nu fusese încă revelat. Efeseni 3:10-11 răspunde la această întrebare. Isus Hristos, care a întemeiat Biserica, era misterul, care nu era cunoscut în vremurile Vechiului Testament, așa cum afirmă Coloseni 1:26. „Mister” înseamnă aici un secret care nu fusese revelat până în acel moment.

Î: În Efeseni 3:4-6, având în vedere că oamenii din generațiile anterioare nu au putut auzi despre Hristos, putea fi mântuit cineva în vremurile Vechiului Testament?

R: Da. La cel mai de bază nivel, nu ceea ce auzim, credem sau facem ne mântuiește; nici măcar Evanghelia nu ne mântuiește. Dumnezeu este Cel care ne mântuiește. Dumnezeu poate mântui pe oricine dorește, dar știm că Dumnezeu este milostiv, dar totodată drept și sfânt.

Î: În Efeseni 3:8, în ce sens este Pavel cel mai mic dintre toți apostolii?

R: Pavel a dat două motive pentru care credea acest lucru.

1. S-a născut în mod neobișnuit (ultimul) (1 Corinteni 15:8)

2. Și, mai important, Pavel obișnuia să persecute Biserica lui Dumnezeu (1 Corinteni 15:9; 1 Timotei 1:13). Totuși, el a parcurs cel mai lung drum dintre toți: de la ucigaș la misionar.

Î: În Efeseni 3:8, având în vedere că bogățiile lui Hristos sunt nepătrunse, de ce dorește Pavel ca noi să cunoaștem măsura iubirii lui Hristos în Efeseni 3:17-19?

R: Efeseni 3:18-20 răspunde la această întrebare. Bogățiile lui Hristos sunt nemăsurate, dar noi avem sarcina plăcută (și nesfârșită) de a experimenta cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

   Cuvântul grecesc folosit aici este interesant; înseamnă literalmente „de neurmărit prin urme de pași”. Nu putem urmări exact de ce sau cât de mult ne iubește Dumnezeu, dar ne putem bucura de faptul că El ne iubește.

Î: În Efeseni 3:9, cuvântul înseamnă aici „administrare” sau „părtășie”?

R: Cuvântul grecesc, oikonomia, de la care provine cuvântul nostru „economie”, are o gamă largă de semnificații. Înseamnă administrare, cu conotația inițială a unei soții sau a unui administrator care gestionează o familie sau o gospodărie. Se poate referi la modul în care sunt gestionate lucrurile, adică la o administrare. În biserică, îl poți considera, de asemenea, ca fiind gestionarea relațiilor.

Î: În Efeseni 3:15 ar trebui să scrie „de la care fiecare familie”, „de la care întreaga Sa familie” sau „de la care toată paternitatea”?

R: Gramatica greacă este neobișnuită aici. Cuvântul „al Său” nu apare în greacă, așa că celelalte traduceri sunt probabil mai fidele în acest verset. Cuvântul grecesc pater înseamnă tată, iar cuvântul grecesc patria înseamnă familie, deși poate însemna și paternitate. Pavel făcea aici un joc de cuvinte. Sensul mai precis este „tată… familie”, deși, pentru a păstra jocul de cuvinte, unii traducători au optat pentru „Tată… paternitate”. Vezi „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 631, „The Expositor’s Greek Testament”, vol. 3, p. 312-313, și „The Message of Ephesians”, p. 133-134 pentru mai multe informații.

Î: În Efeseni 3:16-19, care este exact rugăciunea lui Pavel pentru credincioșii din Efes?

R: Ei îl au deja pe Hristos în ei. Așadar, Pavel se roagă ca Dumnezeu să le dea putere împotriva opoziției, ca Hristos să fie în centrul vieților lor, să fie înrădăcinați în iubire și să înțeleagă imensitatea iubirii lui Dumnezeu.

   În Efeseni 3:16, BSB spune „din bogățiile slavei Sale” (BSB), dar prepoziția greacă de aici înseamnă mai literal „conform”. Pavel nu-I cerea pur și simplu lui Dumnezeu să-i întărească din bogățiile Sale, așa cum un om bogat ar putea dona câțiva dolari din contul său bancar plin. Mai degrabă, Pavel Îi cere lui Dumnezeu să-i întărească „potrivit” bogățiilor Sale, așa cum un om bogat ar da proporțional cu ceea ce deține. Mântuirea lor a fost instantanee, dar sfințirea lor este progresivă.

   Ai terminat deja să crești în Hristos? – Sper sincer că îți dai seama că răspunsul corect este „nu” și că încă crești.

Î: În Efeseni 3:18, care sunt lățimea, lungimea, adâncimea și înălțimea iubirii lui Hristos?

R: Care sunt limitele iubirii lui Hristos, dacă există vreuna? Poate că Pavel s-a gândit la următoarele. Lățimea o reprezintă oamenii din întreaga lume. Lungimea, sau durata, este pentru totdeauna, de la veșnicie la veșnicie. Adâncimea nu se referă doar la cei vii, ci și la cei care au murit. Înălțimea se îndreaptă spre cer.

   Dumnezeu nu este deloc zgârcit în ceea ce dă, dar uneori noi, ca credincioși, suntem zgârciți în ceea ce vrem să primim.

Î: În Efeseni 3:19, ce înseamnă aici cele trei cuvinte grecești diferite referitoare la putere?

R: Ele subliniază diferite aspecte ale puterii lui Dumnezeu.

Puterea (dynameos), de la care provin cuvintele „dinamic” și „dinamită”, subliniază lucrarea energică a lui Dumnezeu. Ar putea fi, de asemenea, „puterea dinamică, vie”.

A întări (krataiothenai, de la kratos) înseamnă a fi încurajat sau puterea care ne este dată pentru a fi puternici și a depăși rezistența.

A înțelege (exischysete, de la ischys) poate însemna puterea de a înțelege, de a percepe sau de a cuprinde. Cu alte cuvinte, puterea cunoașterii.

Î: În Efeseni 3:19, cum putem avea „plinătatea” lui Dumnezeu?

R: Nu este vorba despre ceea ce ne umple, ci mai degrabă despre Cine ne umple. Aceasta nu înseamnă că putem înțelege infinitul, ci că putem înțelege că Duhul Sfânt Însuși se află în noi pentru a ne da putere în viață. Cuvântul grecesc de aici, „eis”, indică un scop, cum ar fi acela de a înțelege plinătatea lui Dumnezeu, nu faptul că noi conținem toată plinătatea infinită a lui Dumnezeu.

Î: În Efeseni 3:20, cum poate puterea nemăsurată a lui Dumnezeu să se manifeste prin creștinii neînsemnați?

R: Așa cum spune Tony Evans, un hidrant poate revărsa cantități uriașe de apă. Nu se datorează celor 3-5 galoane de apă pe care le conține hidrantul, ci mai degrabă a ceea ce curge prin hidrant. În mod similar, nu este vorba că avem o putere atât de mare din noi înșine, ci mai degrabă de puterea lui Dumnezeu care curge prin noi.

   Totuși, rugăciunea lui Pavel rămâne o cerere de amploare: ca întreaga putere a lui Dumnezeu să curgă prin noi.

Î: În Efeseni 4:1, ce înseamnă aici „a umbla într-un mod vrednic”?

R: Cuvântul grecesc pentru „demn” aici, axios, înseamnă „egal/greutate echilibrată” sau „a ridica cealaltă parte a balanței”, mai degrabă decât merit. Verbul folosit aici este peripateo, care înseamnă literalmente „a umbla” sau, în argoul australian, o „plimbare”. Așadar, „umblarea” voastră în viață ar trebui să aibă aceeași greutate ca ceea ce spuneți despre voi înșivă, atunci când vă numiți creștini.

Î: În Efeseni 4:1-2, care sunt câteva caracteristici utile pentru păstrarea unității?

R: Răspunsul are trei părți.

Cum poți să „suporti” să ai unitate cu un alt credincios? Poate fi o provocare să menții unitatea cu cineva care are caracteristici opuse celor menționate. O parte esențială este ultima caracteristică, care este tradusă prin „a vă suporta unii pe alții” sau „răbdare”. Răbdarea implică, de asemenea, faptul că îți ții sentimentele sub control, în loc ca sentimentele să te controleze pe tine. Amintește-ți că Dumnezeu te-a îngăduit pe tine, păcatele tale și faptul că I-ai spus atâția ani că nu poți face anumite lucruri. Deoarece Dumnezeu te iubește și te-a îngăduit, ar trebui să fii capabil să iubești și să îngădui neajunsurile altor credincioși.

Cât de ușor le este altora să vă suporte? Dar ar trebui să vă întrebați dacă este ușor pentru cineva să se înțeleagă bine cu voi. Aveți cele patru calități esențiale pentru ca oamenii să se înțeleagă bine cu voi: smerenia (tapeinophrosyne), blândețea (sau cumpătarea) (praotes/prautetos), răbdarea (makrothymias) și îngăduința față de ceilalți? Uneori putem recunoaște că avem propriile noastre ambiții, lucruri de care suntem mândri și lucruri care ne deranjează, pe care trebuie să le „înăbușim” pentru a asculta aceste versete și a deveni o persoană cu care este mai ușor să te înțelegi. Dumnezeu ar putea pune o persoană în viața cuiva pentru a-l învăța răbdarea, dar sperăm că tu nu ești acea persoană! În cultura greacă, smerenia era considerată un viciu demn doar de un sclav.

La ce ești dispus să renunți? Pavel, cel care ne spune acestea, a renunțat la multe (siguranță, libertate, poziție, prestigiu, sănătate și o viață mai lungă) pentru a-și îndeplini slujirea în biserică. La un moment dat, Pavel a suferit de o depresie gravă, după cum se menționează în 2 Corinteni 1:8-10. Cât de mult ai fi dispus să renunți nu doar pentru a lucra alături de alții, ci pentru a lucra în slujba altora, fără niciun beneficiu pentru tine însuți și fără nicio răsplată sau laudă pământească? Adesea, lucrul alături de alții nu este lipsit de un anumit cost; implică renunțarea la propriile noastre ambiții și mândrie.

Î: În Efeseni 4:3, vorbește Pavel despre unitatea într-o singură organizație, așa cum învață romano-catolicii, ortodocșii greci, mormonii, biserica locală, Bisericile Internaționale ale lui Hristos și alții?

R: În primul rând, să ignorăm pur și simplu faptul că aceste grupuri nu pot avea unitate între ele. Acest verset spune „unitatea Duhului”, nu unitatea unei organizații. El menționează șapte lucruri care sunt „unul”, inclusiv un singur trup, dar nu o singură organizație. De asemenea, spune că trebuie să păstrăm unitatea Duhului, nu să încercăm să ne creăm propria unitate. Așadar, acest verset anume nu dovedește nimic cu privire la organizații. De fapt, este posibil ca și o organizație să fie un idol. În ceea ce privește problema mai largă, dacă unitatea organizațională este de dorit, consultați următoarea întrebare.

Î: În Efeseni 4:3, este unitatea organizațională ceva ce credincioșii ar trebui să-și dorească?

R: Creștinii autentici nu sunt de acord în această privință.

Nu. Unii protestanți spun fie că nu este importantă, fie că este periculoasă atunci când devine mai importantă decât urmarea lui Dumnezeu în adevăr, așa cum istoria a arătat, din păcate, dar în mod concludent.

Da. Catolicii, ortodocșii, biserica locală și alți protestanți spun că unitatea organizațională este de dorit.

Indiferent de asta, toți cei care studiază Biblia cu seriozitate ar trebui să fie de acord cu următoarele:

1. Biblia menționează unitatea în Duhul și unitatea ucenicilor lui Isus, dar nu spune niciodată să avem unitate cu cei care resping, neagă sau denaturează în mod evident credința.

2. Deși niciun creștin nu este perfect, nici în sfințenie, nici în doctrină, trebuie să ne ferim de lupi și să ne despărțim de eretici.

3. În general, este uneori dificil să ai o unitate semnificativă cu oameni care încearcă să te omoare sau să te ardă pe rug.

4. Ar trebui să ne străduim să eliminăm tot ceea ce creează dezbinare între creștini și să ne acceptăm unii pe alții așa cum ne-a acceptat Hristos (Romani 15:7).

5. Unitatea care nu este centrată pe Isus Hristos nu este o unitate dezirabilă și ar trebui să o evităm.

Î: În Efeseni 4:4, având în vedere că există un singur trup, de ce există atât de multe biserici?

R: Există cel puțin patru motive principale.

1. La fel cum există mici diferențe între diversele școli musulmane sunnite, budiștii Mahayana, hindușii vedantici, cele două secte ale bahá'í și alte religii, tot așa și creștinii au dezacorduri cu privire la chestiuni secundare. De exemplu, Pavel și Barnaba au avut o neînțelegere cu privire la luarea lui Ioan Marcu cu ei. Ulterior, însă, s-au împăcat (Faptele Apostolilor 15:36-41; Coloseni 4:10; 2 Timotei 4:11).

2. Adăugarea: De-a lungul anilor, mulți s-au comportat ca fariseii din Marcu 7:6-8, dorind să adauge creștinismului propriile lor tradiții complexe. În general, mulți spun că ar trebui să urmezi Biblia împreună cu tradiția lor, care este pusă pe același nivel cu Cuvântul lui Dumnezeu. Creștinismul biblic înseamnă pur și simplu să urmezi ceea ce spune Dumnezeu în Biblie și să recunoști tradiția omenească ca fiind doar o creație a omului.

3. Scăderea din creștinism este prezisă în 2 Timotei 3:5, care spune că, în zilele de pe urmă, unii vor avea o formă de evlavie, dar vor tăgădui puterea ei. O serie de biserici „liberale” scot din învățătura lui Dumnezeu, spunând că Dumnezeu nu poate săvârși minuni fizice și că nu există Rai și Iad, în timp ce continuă să se prefacă că sunt creștini.

4. Perversiunea: Așa cum a fost profețit în Faptele Apostolilor 20:29-30, există „lupi” spirituali care, prin înșelăciune, atrag ucenicii după ei pentru a-și fonda propria religie creată de om, în timp ce continuă să pretindă că îl urmează pe Isus. Mulți dintre ei au propria lor carte, pe lângă Biblie. Aceste lucruri rele au fost profetizate că se vor întâmpla în 1 Timotei 4:1-5, 2 Petru 2:1-3 și Iuda 8-19.

Î: În Efeseni 4:5, este vorba despre botezul cu apă sau despre botezul cu Duhul Sfânt?

R: Unii consideră că are un sens dublu. Dar, dacă Pavel s-ar fi referit la ambele, nu ar fi fost de fapt un singur botez.

   Cu toate acestea, este puțin probabil să se refere la botezul cu Duhul Sfânt, deoarece există trei secțiuni care se referă la Duhul Sfânt, la Fiul și la Tatăl, iar aceasta se află în secțiunea care se referă la Fiul.

Î: În Efeseni 4:6 și Efeseni 1:23, dacă Dumnezeu umple totul în orice fel, este adevărat panteismul, care spune că totul este o parte din Dumnezeu?

R: Nu. Deși Psalmul 139:7-12 arată că Duhul lui Dumnezeu este pretutindeni, panteismul merge mai departe și susține că totul este o parte a lui Dumnezeu care este venerat, cum ar fi oamenii, pietrele și chiar excrementele de câine. De exemplu, o grămadă de gunoi nu este Dumnezeu, iar paginile unei broșuri ateiste, care neagă existența lui Dumnezeu, nu sunt Dumnezeu. Nu trebuie să ne închinăm lucrurilor create în locul Creatorului (Romani 1:23, 25). Dimpotrivă, așa cum arată Coloseni 1:17, toate lucrurile sunt ținute împreună de Hristos.

Î: În Efeseni 4:8, de ce a spus Pavel că Dumnezeu a „dat” daruri oamenilor, din moment ce Psalmul 68:18 spune că Dumnezeu a „primit” daruri de la oameni?

R: Creștinii au două puncte de vedere diferite.

Eroare de copiere: „A da” ar fi putut fi forma originală din Psalmul 68:18. În timp ce „a primi” se găsește în textul masoretic și în Septuaginta greacă, „a da” apare în Targumurile în limba aramaică și în Peshitta siriacă. Mai mult, întregul psalm, cu excepția, probabil, a acestui singur verset, vorbește despre ceea ce Dumnezeu dă altora.

Dintr-un Targum aramaic: O altă perspectivă este că Pavel își începe de obicei citatele scripturale cu „Este scris”, dar Efeseni 4:7-8 este diferit, începând cu „Se spune”. Acestea se potrivesc foarte bine cu tradiția orală din Targumul aramaic al Psaltirii și din Peshitta siriacă. Rabinii din vechime au aplicat acest verset lui Moise, spunând că el a primit Legea pentru a o da poporului. A se vedea „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, p. 57, și „Evangelical Commentary on the Bible”, p. 1027, pentru mai multe informații.

Rezumat general: Pavel nu cita niciun verset, ci parafraza întregul Psalm 68. A se vedea „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 634, pentru mai multe informații despre această interpretare.

În orice caz, Ioan Gură de Aur („Omiliile la Epistola către Efeseni”, c. 396 d.Hr.) observă că, în esență, nu exista nicio diferență aici. Dumnezeu atât dă, cât și primește lucruri de la oameni. A privi mântuirea ca pe faptul că Dumnezeu primește povara vinovăției noastre sau ca pe faptul că El ne dă iertarea înseamnă pur și simplu a privi cele două fațete ale aceluiași lucru.

Î: În Efeseni 4:9 și Faptele Apostolilor 2:27, după ce a murit, a coborât Isus în Iad sau nu?

R: Deși expresia „Isus a coborât în Iad” a fost introdusă în Crezul Apostolic (forma de la Aquileia, 390 d.Hr.), Biblia nu menționează în mod explicit niciuna dintre aceste variante. Iată ce spune Biblia.

Efeseni 4:9 „a coborât în părțile de jos ale pământului”

Psalmul 16:10 menționează „Sheol”, care înseamnă mormânt.

Faptele Apostolilor 2:27-28, citând Psalmul 16:10: Isus nu va fi lăsat în mormânt (Hades)

1 Petru 3:19 Isus a predicat duhurilor aflate în temniță

Conform gândirii religioase iudaice, reflectată în Cartea lui 1 Enoh, capitolul 22, și în alte scrieri, morții mergeau în două locuri: cei drepți în paradis, iar cei nedrepți în temniță.

1 Petru 4:6 menționează că Evanghelia a fost predicată celor morți. (NIV are „acum morți”, dar „acum” nu se află în greacă).

Î: Ar putea Efeseni 4:9 să însemne că Isus a coborât pe pământ, mai degrabă decât să coboare în mormânt?

R: Există trei interpretări compatibile cu contextul pasajului.

A coborât pe pământ (genitiv de apoziție)

A coborât în moarte (genitiv de comparație)

A coborât în părțile de jos care aparțin pământului (genitiv de posesie)

Î: În Efeseni 4:11, aceasta înseamnă „păstor-învățător” ca un singur rol, sau păstori și învățători ca două roluri?

R: În această listă, cuvântul grecesc kai separă păstorii de învățători. Acest cuvânt grecesc înseamnă „și/chiar”, iar în acest pasaj ar putea fi interpretat în ambele sensuri, la fel ca în limba engleză. Acum, păstorii predau (Tit 1:9; 1 Timotei 3:2; 5:17), deci există un rol combinat. Adevărata întrebare este atunci dacă Biblia susține un rol pentru învățători care nu sunt păstori. Răspunsul este un „da” clar, din cel puțin cinci motive:

Ștefan a mărturisit în fața iudeilor, învățându-i cu o cunoaștere detaliată a Scripturii, deși în Faptele Apostolilor se spune că era doar diacon.

a) Pavel l-a lăudat pe învățătorul Apolo, chiar dacă Apolo nu era pastor.

b) Barnaba, Timotei și alții au învățat și au propovăduit Cuvântul, chiar și atunci când nu erau pastori.

c) Un bătrân trebuia să fie capabil să învețe (1 Timotei 3:2), ceea ce implică faptul că ei învățau înainte de a deveni bătrâni.

d) De fapt, Coloseni 3:16 poruncește creștinilor în general să se învețe și să se sfătuiască unii pe alții.

Î: În Efeseni 4:11, având în vedere că astăzi există pastori și învățători, există și profeți și apostoli astăzi?

R: Efeseni 4:11 se referă la slujbe importante din biserică, fără a preciza care dintre ele se extind până în prezent și care nu. Nu, astăzi nu mai există oameni care să dețină slujba de apostol din Noul Testament și slujba de profet din Vechiul Testament.

Î: În Efeseni 4:11, care este diferența dintre un talent natural și un dar spiritual?

R: În primul rând, există o suprapunere în anumite domenii. O persoană care are o inimă plină de compasiune față de ceilalți ar putea avea și darul spiritual al ajutorării. O persoană care are darul spiritual al cunoașterii ar putea fi inteligentă și cu studii solide, deși nu este obligatoriu să fie așa. Nu subestimați talentele naturale, deoarece trupul Bisericii beneficiază în mare măsură de acestea, fie că este vorba de vorbitul în public, fie de funcții importante din culise, cum ar fi contabilitatea. Dar darurile spirituale depășesc abilitățile noastre naturale, iar Dumnezeu a dat fiecărui credincios cel puțin un dar spiritual, conform 1 Corinteni 12:7, deși este posibil ca darul tău să nu fie menționat acolo. (Nu, plângerile și găsirea de defecte nu sunt considerate daruri spirituale!) În cazul unor daruri spirituale, alți credincioși s-ar putea scărpina în cap și s-ar întreba: „Cum, din punct de vedere natural, ar putea face asta!” Dumnezeu poate da cuvântul pe care cineva să-l rostească, iar persoana respectivă nici măcar nu știa asta; și ea învață din ceea ce iese din propria-i gură. Cum poate o persoană să aibă puterea de a continua să iubească și să aibă grijă de ceilalți, chiar și în ciuda plictiselii, a persecuției umane sau a opoziției spirituale? Uneori, răspunsul simplu este: din punct de vedere natural, nu o face. Este puterea lui Dumnezeu care curge prin ea, ca apa nelimitată printr-un mic hidrant.

Î: În Efeseni 4:11-13, cum identifică comunitatea bisericească cine are ce daruri și cine ar trebui să îndeplinească ce roluri?

R: Unitatea nu înseamnă uniformitate. Ca creștini, avem daruri diferite și Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru asta! Însă identificarea darurilor în rândul oamenilor ar putea fi o problemă frecventă, dar adesea trecută cu vederea în multe biserici din zilele noastre. O posibilă explicație ar putea fi o înțelegere incompletă a ceea ce înseamnă cu adevărat ucenicia. Ucenicia poate fi privită ca procesul de a lua creștini tineri sau „zdruncinați” și de a-i ajuta să se maturizeze în cunoașterea și practicarea credinței, protejându-i de învățăturile greșite, astfel încât să devină creștini maturi. Această perspectivă este adevărată, dar incompletă. Ea implică, de asemenea, ca credincioșii mai tineri să-și descopere darurile și scopul specific pe care Dumnezeu îl are pentru ei chiar în acest moment. Desigur, ei ar trebui să fie deschiși la faptul că Dumnezeu poate dezvolta darurile, le poate da mai multe daruri mai târziu și le poate schimba slujirea. Așadar, o ucenicie bună include ajutarea unui credincios să-și găsească slujirea la care Dumnezeu l-a chemat acum și ajutarea lui să se integreze pentru a sluji. Slujirea credinciosului mai tânăr s-ar putea să nu semene deloc cu slujirea celui care îl ucenicizează. Este în regulă; s-ar putea să existe un moment în care cel care îl ucenicizează să-l predea altcuiva.

   Știați că aproape orice echipă de fotbal american de liceu poate învinge orice echipă de fotbal profesionistă, inclusiv pe Kansas City Chiefs, campioana Super Bowl din 2023, cu o singură condiție? În echipa profesionistă, puneți-i pe gardienii ofensivi în rolul de receptoare, pe cel mai rapid jucător la returnarea loviturii de începere în rolul de centru, pe băiatul care aduce apa în rolul de coordonator de joc, pe apărătorii secundari în rolul de linemen, pe antrenori în rolul de running back, iar pe mascota echipei în rolul de kicker și de linebacker central. Așadar, în biserică, la fel ca în sport, este important ca oamenii să ocupe pozițiile pentru care au daruri.

   Mulți oameni sunt preocupați să-și cunoască darurile spirituale și (sperăm) să le folosească în biserică. Dar n-ar trebui să avem aceeași preocupare pentru a cunoaște și a-i ajuta pe alții să cunoască darurile spirituale ale celorlalți și să le folosească în biserică? Așadar, întrebarea nu ar trebui să fie „ai o slujire creștină?”, ci „care este slujirea ta creștină?”.

   Așa cum a glumit un pastor, nimeni nu trebuie să-și facă griji că nu are un loc de muncă, pentru că biserica are o mulțime de posturi vacante. Cele mai multe dintre ele sunt însă neremunerate. Așadar, toată lumea din biserică – pensionari, tineri, adolescenți – ar trebui să aibă o slujire, iar bisericile ar trebui să depună mai multe eforturi pentru ca fiecare membru să-și aducă contribuția. O biserică nu ar trebui să fie așa cum a descris cineva un meci de fotbal american: 22 de oameni care au nevoie disperată de odihnă și 50.000 de oameni care au nevoie disperată de mișcare! Poate că o biserică este așa atunci când un pastor are o viziune deficitară asupra conducerii; el crede că majoritatea membrilor nu trebuie să slujească, pentru că el și mica sa echipă se vor ocupa de tot.

   Când un pastor se simte epuizat, unul dintre motive ar putea fi faptul că slujește lui Dumnezeu în mod greșit. Încearcă să facă prea multe singur și îndeplinește sarcinile pe care ar trebui să le îndeplinească membrii. De exemplu, într-o zi, un pastor a primit un telefon disperat de la un membru al bisericii. Membrul i-a spus că vorbise de multe ori cu un vecin al său despre Hristos, iar vecinul a decis în cele din urmă că este dispus să-L accepte pe Hristos. Așadar, ar putea pastorul să vină imediat și să se roage împreună cu el? Pastorul a spus că va veni imediat și apoi a închis telefonul. Apoi Duhul Sfânt l-a convins pe pastor, iar acesta l-a sunat înapoi. Pastorul i-a spus bărbatului: „Nu vin. Tu ar trebui să-l conduci la Hristos.”

Î: În Efeseni 4:14-15, care este diferența dintre un creștin care este un „prunc” și unul care este matur?

R: Deși un copil mic poate face multe lucruri, el nu are înțelepciunea sau capacitatea fizică de a se feri de necazuri și de a se ține departe de prizele de curent, aragazurile fierbinți, traficul și alte lucruri periculoase. Unii creștini, inclusiv unii care nu sunt chiar atât de tineri, nu au nicio idee că este important să se ferească de învățăturile eretice sau false, de păcat, precum și de prietenii și apartenențele care îi îndepărtează de Dumnezeu. Chiar și atunci când un creștin își dă seama de acest lucru, el trebuie să fie învățat cum să recunoască acele învățături și situații de care ar trebui să se ferească. În Biblie ni se spune să ne împotrivim diavolului (Iacov 4:7; 1 Petru 5:9), dar ni se spune să fugim de diverse ispite (1 Corinteni 6:18; 1 Corinteni 10:14; 2 Timotei 2:22), însă Dumnezeu ne poate da puterea să rezistăm ispitei atunci când noi nu putem (1 Corinteni 10:13).

Î: În Efeseni 4:15, care este diferența dintre „a spune adevărul”, „a vorbi cu dragoste” și „a spune adevărul în dragoste”?

R: A spune adevărul poate fi dur, fără nicio încercare de a ajunge la cel care ascultă. Într-un anumit sens, nu contează atât de mult ce spui, cât ceea ce aud ei. A vorbi cu dragoste poate însemna a spune orice pare cel mai potrivit din punct de vedere sentimental, dar poate însemna și a omite adevăruri incomode pe care ei trebuie să le afle. A spune adevărul cu dragoste înseamnă a-i spune persoanei tot ce trebuie să știe, deși poate la momentul potrivit. Dar o face într-un mod care arată că îți pasă.

   În general, a spune adevărul în dragoste poate fi mai dificil, înseamnă să transmiți ceea ce trebuie să audă (plăcut sau neplăcut), în modul corect. Trebuie să te concentrezi atât asupra tonului, cât și asupra cuvintelor. De asemenea, este mai bine să știi în ce stadiu se află o persoană înainte de a o corecta sau mustra.

Î: În Efeseni 4:16, în ce fel suntem cu toții ca articulațiile și ligamentele care cresc?

R: Răspunsul cuprinde două aspecte.

Cu toții avem roluri importante în Biserica lui Dumnezeu, chiar dacă acestea nu au un nume și pot părea minore. În corpul uman, încheieturile mâinilor pot părea neimportante, dar fără o încheietură, mâna ta este deconectată. De care articulație din corpul tău ai fi dispus să te lipsești? – probabil de niciuna. Nici în biserică nu ar trebui să ne mulțumim să ne descurcăm fără ele. Dacă un grup de oameni nu face nimic pentru Dumnezeu, iar o serie de nevoi din biserică nu sunt satisfăcute, ai ceea ce pare a fi două probleme. Dar poate că cele două probleme se pot rezolva reciproc.

Toate părțile primesc ordine de la cap. Indiferent dacă slujirea ta face parte dintr-o biserică locală sau nu, trebuie să primim ordine de la Isus Hristos, capul trupului. Dacă crezi că poți realiza mai mult luând scurtături etice sau, în general, făcând lucruri despre care știi că Dumnezeu nu vrea să le faci, atunci nu acționezi cu adevărat ca parte a trupului; dacă nu ești dispus să fii condus de cap, Isus Hristos. Avem un termen pentru celulele care cresc sănătos, dar refuză să primească ordine de la cap – le numim cancer.

Î: În Efeseni 4:17 și Romani 1:21, cum pot unii oameni să umble în zadarnicia gândirii lor?

R: Cuvântul pentru „zădărnicie” de aici, mataioteti, este folosit în Noul Testament doar aici și în Romani 1:21; 8:20 (despre Creație) și 2 Petru 2:18 (despre cuvinte). Înseamnă „bun de nimic”, „zădărnic”, „fără valoare”, deși uneori este folosit și pentru a se referi la idolatrie, care include, de asemenea, aceste lucruri.

   Imaginați-vă să gândiți, să trăiți, să planificați și să căutați ceva care este complet gol, fără valoare și, în ultimă instanță, fără scop. Nu este greu de imaginat; o molie face asta când se învârte în jurul unei flăcări. Când o persoană dorește și plănuiește un păcat care o poate răni, nu este cu adevărat atât de diferită de acea molie.

   Imaginați-vă o persoană în închisoare, de mulți ani, după ce a comis ceea ce își planificase să fie crima perfectă. Omenirea căzută nu are doar o voință păcătoasă și dorințe întunecate, ci și un intelect întunecat. „Deșertăciunea minților lor” din Versiunea King James este, de asemenea, un termen potrivit, deoarece subliniază atât inutilitatea gândirii lor, cât și sentimentele lor mândre cu privire la importanța gândirii lor, în același timp.

Î: În Efeseni 4:17, în ce moduri crezi că Dumnezeu le va spune unor creștini, la fel ca și necredincioșilor, că s-au concentrat prea mult pe lucruri care nu aveau importanță?

R: Dacă ții un jurnal (sau, și mai bine, începi unul), adună următoarele perioade de timp într-o lună.

a. Timpul petrecut rugându-te, gândindu-te la Dumnezeu și la Cuvântul Său și studiind Cuvântul lui Dumnezeu.

b. Timpul petrecut navigând pe internet, ascultând și citind știrile.

c. Timpul petrecut urmărind evenimente sportive.

d. Timpul petrecut gândindu-te la activitatea ta preferată.

e. Timpul petrecut gândindu-te la muncă, în afara programului de lucru.

f. Timpul petrecut gândindu-te la finanțe și investiții, inclusiv la imobiliare.

Care dintre acestea ți se va părea mult mai importantă decât celelalte când vei ajunge în Rai?

g. De asemenea, dacă tot ești la asta, numără timpul petrecut în relațiile cu familia și prietenii. Sper că acesta nu este cu mult mai puțin decât celelalte. Ar fi cu adevărat trist dacă ai spune, pe baza timpului petrecut, că relația mea personală cea mai apropiată este, aparent, cu YouTube!

În unele părți ale țării, cred că, contrar a ceea ce arată statisticile, oamenii sunt foarte religioși – religia lor este echipa lor sportivă!

Î: În Efeseni 4:18, ar trebui să scrie „orbire” sau „împietrire”?

R: Cuvântul grecesc, porosis, se poate referi la marmură sau la o articulație calcificată. În limba engleză, cuvântul nostru „osteoporoză” provine de acolo. Ne-am putea gândi la el ca la „petrificat”. Cu toate acestea, un comentator creștin, Armitage Robinson, susține că, întrucât nu înseamnă că persoana a ales în mod deliberat să se împietrească, este mai degrabă o tociere a simțurilor, așa că el spune că „orbire” este o traducere mai bună. Dar „împietrit” se potrivește mai bine cu greaca, atâta timp cât se înțelege că nu este vorba de un act brusc și deliberat de împietrire, ci de o pierdere treptată a percepției și a capacității de a se schimba.

Î: În Efeseni 4:19, ce înseamnă „practicarea oricărui fel de necurăție” (BSB)?

R: Aceasta poate însemna a face afaceri din orice fel de viciu sau a obține profit financiar din acesta.

Î: În Efeseni 4:25-5:2, ce spune Pavel despre aceste opt rele?

R: Fiecare dintre ele este pus în contrast cu o virtute care o contracarează. Unele dintre acestea sunt atitudini ale inimii, altele sunt acțiuni, iar altele sunt obiceiuri. Cu puterea Duhului Sfânt, trebuie să curățăm acele atitudini ale inimii, să încetăm să mai facem acele acțiuni rele și să renunțăm la acele obiceiuri proaste. Dar problema este că lucrurile tind să revină. Înlocuiți acele atitudini rele cu unele bune, acele acțiuni rele cu unele bune și obiceiurile proaste cu obiceiuri bune.

Î: În Efeseni 4:26, este un păcat să ne mâniem, având în vedere că Isus și Pavel s-au mâniat?

R: În multe cazuri, nu este un păcat să te înfurii. Cu toate acestea, Efeseni 4:26 arată că este un păcat să rămâi supărat și să porți pică. Dacă soarele apune peste mânia ta, înseamnă că ai fost supărat prea mult timp.

Î: În Efeseni 4:26, este păcat să rămâi supărat? Se pare că Dumnezeu rămâne supărat pe oamenii și demonii din Lacul de Foc.

R: Trei puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Noi nu trebuie să rămânem supărați, să fim geloși, să acceptăm închinarea sau să fim numiți Dumnezeu, dar Dumnezeu nu este obligat să facă ceea ce le poruncește slujitorilor Săi să facă.

2. Dumnezeu este infinit și poate simți lucruri diferite în același timp. El poate fi mânios pe o persoană răutăcioasă și, simultan, să se bucure de unul dintre copiii Săi. El poate face aceste lucruri în același timp pentru că este Dumnezeu.

3. Scriptura nu spune dacă Dumnezeu va rămâne sau nu mânios pentru totdeauna. Este posibil ca, în cele din urmă, Dumnezeu să nu-I mai pese deloc de cei care aleg să trăiască fără El.

Î: În Efeseni 4:26-27, care este diferența între a te mânia și a păcătui și a te mânia fără a păcătui?

R: Mânia devine păcat atunci când porți pică, refuzi să ierți, vrei să te răzbuni, îți pierzi controlul asupra emoțiilor sau te mânii din cauza unui lucru pentru care nu ar trebui să te mânii. Isus, Pavel și Moise s-au mâniat ocazional din cauza lucrurilor lui Dumnezeu.

   Mânia creștină nu este doar ceva ce se întâmplă și pentru care ar trebui să ne cerem iertare. Dimpotrivă, John R.W. Stott spune că o problemă în biserică nu este că există prea multă mânie creștină, ci mai degrabă că există prea puțină. Când viețile sunt distruse și luate, iar noi nu ne mâniem din cauza asta, ce spune asta despre dragostea noastră față de ceilalți oameni?

Î: În Efeseni 4:28, de ce creștinii lucrează în meserii în care nu muncesc cu mâinile?

R: Această expresie înseamnă o viață cinstită. Pe lângă activitățile criminale obișnuite, mulți oameni din acea vreme acumulau averi considerabile prin mită și practici politice și de afaceri corupte, care erau adesea legale, dar nu erau corecte. (Poate că vremurile acelea nu erau atât de diferite de ale noastre.) Totuși, așa cum Isus l-a iubit pe vameșul numit Matei, Isus dorește ca oamenii corupți de astăzi să se pocăiască de păcatele lor, să vină la Isus și să-și despăgubească victimele.

Î: În Efeseni 4:29, ce se înțelege aici prin „cuvinte rele”?

R: Cuvântul folosit aici pentru „rău” nu este cuvântul obișnuit pentru „rău”. În limba greacă este „sapros”, care se folosește pentru fructe putrede sau plante putrezite. Putred, corupt, stricat sau rău sunt toate traduceri bune ale ideii exprimate aici.

Î: În Efeseni 4:29, de ce este important ca creștinii să nu înjure?

R: Pur și simplu pentru că Biblia spune să nu o facem. Iacov 3:10-12 spune că nu se cuvine ca blestemul să iasă din aceeași gură cu lauda adusă lui Dumnezeu. Deși este adevărat că Petru a blestemat când L-a negat pe Hristos, Petru a plâns după aceea și s-a pocăit de păcatul său.

Î: În Efeseni 4:31-32, ce pune Pavel în contrast în aceste două versete?

R: Amărăciunea, mânia și furia sunt stări emoționale din care izvorăsc cuvintele rele. Răutatea este un termen general pentru toate acestea. Mânia (thymos) și furia (orge) sunt similare, dar ambele sunt menționate ca păcate distincte. Mânia este o izbucnire explozivă a nervilor, în timp ce furia poate fi o ură mocnită și răzbunătoare. Vă puteți imagina furia ca pe magma care se acumulează într-un vulcan și se scurge treptat, în timp ce mânia seamănă mai mult cu o erupție vulcanică.

Î: În Efeseni 5:1, în ce măsură ar trebui să fim doar imitatori?

R: Ești un imitator, care încearcă doar să facă ceea ce a făcut altcineva? – Sper că da. Așa cum un copil își imită părinții, noi ar trebui să-L imităm pe Dumnezeu (Efeseni 5:1). Un copil ar trebui să încerce să păstreze onoarea părinților săi. Suntem, de asemenea, imitatori ai lui Hristos (Ioan 15:12; 1 Ioan 3:16), imitatori ai binelui (3 Ioan 11), imitatori ai conducătorilor noștri (Evrei 13:7) și imitatori ai lui Pavel (1 Corinteni 4:16; 11:1; Filipeni 3:17; 4:9; 1 Tesaloniceni 1:6; 2 Tesaloniceni 3:7,9). Pe de altă parte, într-un sens pozitiv, putem face lucruri din proprie inițiativă, voință sau de comun acord, așa cum arată 2 Corinteni 8:17 și 9:7.

   Ca o paranteză, unii oameni susțin că, întrucât Dumnezeu este atât de mare și de vast, iar oamenii sunt atât de mici, nu putem ști aproape nimic despre Dumnezeu. Dar, ducând acest raționament prea departe, asta ne-ar scuza de neascultarea acestui verset, negând că avem capacitatea de a face acest lucru. Nu putem ști totul despre Dumnezeu; dar Dumnezeul Atotputernic și Atotștiutor a ales să ne arate, și are capacitatea de a ne arăta, atât de multe despre Sine, încât putem fi imitatori ai lui Dumnezeu.

Î: În Efeseni 5:2, ce înseamnă a umbla în dragoste și care sunt alternativele la a umbla în dragoste?

R: Mulți oameni nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă a umbla în dragoste, pentru că sunt atât de departe de a o practica. Pe măsură ce îți duci viața, fie că mergi pe jos, conduci sau faci orice altceva, care este principalul lucru la care te gândești? Este cum să câștigi mai mulți bani, cum să te bucuri mai mult sau cum să atingi un anumit obiectiv? Sper că prioritatea ta nu este niciuna dintre cele de mai sus. Este în regulă să te gândești puțin la aceste lucruri, dar gândul tău principal, cel la care te întorci mereu, ar trebui să fie cum poți să-i iubești și să-i binecuvântezi pe ceilalți, precum și relația ta plină de iubire cu Dumnezeu. Prea des încercăm să trăim conform cerințelor culturale. Ca creștini, nu ne vom integra complet în cultură și nici nu ar trebui să încercăm acest lucru.

   Pavel ne oferă un indiciu bun despre cum ne putem concentra asupra acestui lucru. Așa cum Hristos a venit în primul rând pentru a fi o jertfă și un sacrificiu pentru noi, ar trebui să considerăm viața noastră o jertfă și un sacrificiu adus lui Dumnezeu. În loc să te întrebi câți bani câștigi sau cât de mult te distrezi, întreabă-te cât de plăcută este jertfa ta (adică viața ta) pentru Dumnezeu.

   Ca creștini, uneori suntem atât de prinși de alte lucruri, încât, deși suntem mântuiți, nu trăim în dragoste. În Apocalipsa 2:4, Isus îndeamnă biserica din Efes (și, indirect, pe noi) să nu ne părăsim prima iubire. Apostolul Ioan, în 1 Ioan 2:5-6, spune că iubirea lui Dumnezeu trebuie să fie desăvârșită în noi și, prin urmare, ar trebui să umblăm așa cum a făcut Isus. Aici, Pavel ne spune, de asemenea, cât de important este pentru noi nu doar să credem ca niște creștini, ci să umblăm în iubire.

Î: În Efeseni 5:3, ce înseamnă „nici măcar o urmă de imoralitate sexuală” (BSB)?

R: Desigur, aceasta include imoralitatea sexuală, dar, mai precis, înseamnă să nu te pui într-o situație sau într-o prietenie în care ar părea că ești imoral. Aceasta se poate referi și la glume indecente, precum și la îmbrăcăminte. Când poți spune ceva amuzant, dar puțin indecent, Dumnezeu vrea să nu fii amuzant. 1 Tesaloniceni 5:22 spune, de asemenea, să eviți aparența/forma răului.

Î: În Efeseni 5:7, acest cuvânt grecesc ar trebui să fie „a te asocia” sau „a lua parte”?

R: Cuvântul grecesc din Efeseni 5:7, summetochoi, nu înseamnă că nu poți fi niciodată în preajma lor. Înseamnă să nu iei parte, să nu participi sau să nu ai niciun fel de implicare în ceea ce fac ei. Dar cum rămâne cu a face o investiție într-o companie care promovează lucruri imorale sau păcătoase în alt fel? Chiar dacă tu însuți nu faci acele lucruri, faptul că obții profit atunci când ei prosperă prin ceea ce fac este greșit.

Î: În Efeseni 5:11, cum pot creștinii să aibă părtășie păcătoasă cu faptele fără rod ale întunericului?

R: Dacă participi direct la faptele întunericului, desigur că este rău. Cu toate acestea, dacă facilitezi, susții sau obții profit din faptele fără rod ale întunericului, trebuie să încetezi și asta. Un grup care a afectat unele biserici, în special unele biserici conservatoare, ca un parazit, este francmasoneria. La nivelurile inferioare, aceasta pare a fi doar o organizație socială care desfășoară activități caritabile. Dar la nivelurile superioare, când se închină unei ființe numite Baphomet și susțin că multe dintre marile religii se închină aceluiași zeu, ei constituie o organizație religioasă care contrazice creștinismul. Când eram la liceu, nu știam nimic din toate acestea. Am fost invitat să mă alătur organizației DeMolay, care este, practic, o organizație masonică pentru băieții de liceu. Dar, înainte de a merge, am aflat că băieților de culoare nu li se permitea să participe. Mi s-a părut foarte ciudat și nu am vrut să vizitez sau să mă alătur unei astfel de organizații. Dar, indiferent de masoni, dacă există vreo organizație care exclude oameni din cauza culorii pielii sau a originii etnice, nu ai ce căuta, ca creștin, să te alături sau să o susții. Așadar, dacă biserica ta dorește să fie deschisă comunității, iar o filială masonică locală vrea să se întâlnească acolo, biserica nu ar trebui să permită acest lucru.

   Unii încearcă să combine creștinismul cu lucruri necreștine. De exemplu, Camilo Torres Restrepo, un lider al teologiei eliberării, a spus: „Dacă Isus ar fi în viață astăzi, ar fi un gherilist.”

   Într-un sens negativ, unii necreștini au decis că nu vor investi în nicio companie care nu le susține agenda socială. Grupul Blackstone a fost înființat în 1985 ca firmă de investiții alternative. Pe finance.yahoo.com, la 30 septembrie 2023, avea o capitalizare de piață de 130 de miliarde de dolari. A fost clasată pe locul 175 în topul celor mai mari companii din lume. Multe companii sunt dornice să susțină o anumită agendă socială anticreștină, nu pentru că SUA le obligă, ci mai degrabă pentru că Blackstone și alții și-ar putea retrage investițiile din ele dacă nu o fac.

Î: În Efeseni 5:11, în ce măsură suntem chemați să demascăm faptele fără rod ale întunericului, în comparație cu a tăcea pur și simplu în privința lor?

R: În primul rând, trebuie să conștientizăm că nu vom fi apreciați atunci când demascăm faptele întunericului și că s-ar putea să suferim persecuție. Dar ar trebui să demascăm faptele întunericului atunci când acestea pot ispiti pe alții sau când oamenii susțin că sunt acceptabile din punct de vedere moral. Ar trebui să-i avertizăm pe ceilalți credincioși să nu se implice în astfel de lucruri. Există momente în care simplul tăcere este un păcat.

   Potrivit lui Marx, religia, în această lume a exploatării, este o expresie a suferinței și, în același timp, un protest împotriva suferinței reale. Cu alte cuvinte, religia continuă să supraviețuiască din cauza condițiilor sociale opresive. Când această stare opresivă și exploatatoare va fi eliminată, religia va deveni inutilă. În același timp, Marx considera religia ca o formă de protest a claselor muncitoare împotriva condițiilor lor economice precare și a alienării lor. A se vedea Raines, John. 2002. „Introducere”. Marx despre religie (Marx, Karl). Philadelphia: Temple University Press. p. 5-6.

Î: În Efeseni 5:11, având în vedere că creștinii nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu faptele întunericului, ar trebui avocații creștini să-și apere clienții despre care știu că sunt vinovați?

R: În general, a fi avocat specializat în apărare penală este o modalitate dificilă de a-ți câștiga existența dacă nu minți niciodată, nu denaturezi adevărul, îți încurajezi clienții să nu mintă niciodată și refuzi să aperi clienți despre care știi că mint. Iată ce ar trebui să facă un creștin pentru a fi avocat specializat în apărare penală.

   Cu toate acestea, așa cum subliniază cartea *Now That’s a Good Question*, pp. 525-527, chiar și persoanele care pledează vinovat au nevoie de un proces echitabil și pot pleda pentru o pedeapsă mai ușoară. Totuși, toți creștinii ar trebui să fie de acord că a minți și a sugera că cineva este nevinovat atunci când sunt rezonabil de siguri că este vinovat este ceva ce niciun creștin nu ar trebui să facă.

Î: În Efeseni 5:12, despre ce fel de lucruri nu ar trebui să vorbim deloc?

R: Este în regulă să menționăm că se întâmplă ceva, la un nivel general, și că este greșit să se facă așa ceva. Totuși, ar trebui să evităm „GSD” (Gross Sin Detail – detalii grosolane despre păcat), adică să menționăm păcatul într-un mod care ar putea fi o ispită pentru cineva predispus la acel păcat. De asemenea, nu ar trebui să menționăm niciun „sfat bun” despre cum să scapi nepedepsit după ce ai comis un păcat. De exemplu, am auzit de la cineva o metodă de a înșela o companie care este absolut imposibil de detectat. Vrei să auzi despre ce este vorba? – Îmi pare rău, am decis să nu spun nimănui.

Î: În Efeseni 5:14, unde a mai fost menționat acest verset anterior?

R: Aceste cuvinte exacte nu au fost rostite în Vechiul Testament, deși unele părți sunt ecouri ale versetelor din Isaia 60:1 și 26:19. Nu avem consemnat unde a fost spus acest lucru anterior. Acest verset poetic ar putea proveni dintr-o profeție, dintr-o zicere a lui Isus care nu este consemnată în Evanghelii sau dintr-un imn creștin timpuriu. Pavel a presupus că cititorii săi imediați îl vor recunoaște.

Î: În Efeseni 5:16, în ce sens sunt zilele rele?

R: Pavel nu se referă la lumina zilei, ci spune că vremurile sunt rele. Dacă vă gândiți la societate ca la un ocean, există un „curent subteran” care v-ar trage în jos dacă nu sunteți atenți. Jertfele aduse zeilor păgâni, imoralitatea, mita și corupția, precum și exploatarea altora nu erau doar practicate, ci considerate acceptabile din punct de vedere social și perfect normale.

   Scriitorul creștin Ieronim (393 d.Hr.) relatează că amiralului roman Duilius i s-a spus de către alții că avea respirație urât mirositoare. El și-a mustrat soția, Billia, pentru că nu i-a spus niciodată acest lucru. Ea i-a răspuns că nu i-a spus pentru că credea că toți bărbații au respirație urât mirositoare. El a fost foarte mulțumit, deoarece ea i-a arătat, fără să-și dea seama, că îi fusese mereu fidelă. Romanii au ridicat-o ca exemplu de mare castitate. Imaginați-vă cum ar fi să trăiți într-o societate în care o femeie se remarca cu adevărat față de celelalte tocmai din acest motiv. „Împotriva lui Jovinianus”, cartea 1, capitolul 46, p. 382

   Astăzi, curentul ascuns s-ar putea să se fi schimbat ușor, dar încă există. Noi, soții noștri și copiii noștri putem fi prea ușor cuprinși de el dacă nu trăim în mod intenționat împotriva curentului cultural.

Î: În Efeseni 5:16, ce obiceiuri sau alte lucruri putem pune în practică pentru a profita la maximum de timpul nostru?

R: Înainte de a face orice, trebuie mai întâi să realizăm cât de prețios este darul care ne-a fost dat, numit „timp”. Faceți loc pentru lucrurile pe care doriți să le faceți mai mult, renunțând la alte activități care reprezintă o utilizare mai puțin eficientă a timpului vostru.

   Așa cum spune John R. W. Stott în *Mesajul din Efeseni*, pp. 201-203: „Jonathan Edwards a scris înainte de a împlini douăzeci de ani, în *Rezoluții*: «Am hotărât: să nu pierd niciun moment, ci să-l valorific în cel mai profitabil mod cu putință.»”

Î: În Efeseni 5:17, Pavel se adresează credincioșilor, așa că cum se face că unii credincioși adevărați sunt neînțelepți?

R: Cuvântul grecesc de aici, aphrones, înseamnă „lipsit de rațiune”, iar cuvântul grecesc pentru „neînțelepți” din Efeseni 5:15 este asophoi, care poate însemna „neînțelepți”. Sunt ușor diferite, deși se suprapun. „Lipsit de rațiune” înseamnă, în esență, că ești neștiutor, fără nicio idee despre ceea ce te înconjoară sau despre ce urmează să ți se întâmple. „Nebun” poate însemna asta, sau poate însemna că crezi că vezi clar ce urmează să ți se întâmple, dar te înșeli complet. Există nebunia unui copil mic, există nebunia dobândită și există nebunia care vine doar prin practică frecventă.

   Credincioșii, nu doar oamenii în general, trebuie să rămână aproape de Dumnezeu, în Cuvântul Său, pentru a nu cădea în nebunie.

Î: Efeseni 5:18 conține două porunci, nu doar una, așa că în ce fel se leagă a doua poruncă de prima?

R: Prima poruncă este una negativă: „Nu vă îmbătați”. A doua poruncă, pozitivă, reprezintă o alternativă la timpul pe care îl petreceți ocupându-vă de beție.

    De ce se îmbată oamenii? Pot exista diverse motive, iar motivul pentru care cineva pornește pe calea beției poate fi diferit de cel care îl menține alcoolic. Oamenii se pot îmbăta pentru a-și atenua durerea, fie ea fizică, fie amintiri dureroase. Oamenii se pot îmbăta din plictiseală sau pot încerca să uite golul din viața lor și ceea ce consideră a fi lipsa de sens a vieții lor. Oamenii se pot îmbăta din plăcerea de a bea cu prietenii, sau cel puțin cu cei pe care îi consideră prieteni. Oamenii se pot îmbăta pentru stimulul sau pentru ceea ce ei percep ca fiind emoție. După un consum prelungit de alcool, oamenii se pot îmbăta din cauza poftei pe care corpul lor a dezvoltat-o pentru alcool. Ei nu văd nimic greșit sau rău în a se îmbăta. De asemenea, nu văd nimic rău în ciroza hepatică, demența sau îmbătrânirea accelerată, după ce beau suficient.

   Dar a fi umplut de Duhul Sfânt este cu totul altceva decât a fi umplut de alcool; în primul rând, nu poți pur și simplu să bei o cantitate mare de lichid pentru a obține automat această stare. Este un proces intenționat, care necesită disciplină pentru a te ruga și a te apropia de Dumnezeu, precum și pentru a spune „cu bucurie” nu lucrurilor care par plăcute și ispititoare, deoarece ai o chemare mai înaltă; Dumnezeu te dorește pentru Sine. Așa cum menționează John R.W. Stott în *Mesajul din Efeseni*, pp. 204-205, dr. Martyn Lloyd-Jones spune: „Dacă ar fi posibil să-L includem pe Duhul Sfânt într-un manual de farmacologie, L-aș plasa la secțiunea stimulentelor, pentru că acolo este locul Lui. El chiar stimulează… El stimulează fiecare facultate a noastră… mintea și intelectul… inima… și voința…” (Lloyd-Jones, *Viața în Duhul*, pp. 20-21.)

   Niciun creștin adevărat nu ar refuza să experimenteze Duhul Sfânt; însă problema apare atunci când creștinii vor ambele lucruri: atât Duhul, cât și păcatul. Asta nu înseamnă să spui „da și” Duhului, ci să spui „nu” altor lucruri și „da numai” Duhului.

   La fel cum a fi sub influența alcoolului îți afectează deciziile, judecata, autocontrolul și dorințele, a fi sub influența Duhului îți afectează, de asemenea, deciziile, judecata, autocontrolul și dorințele. Apostolii se aflau sub influența Duhului Sfânt în Faptele Apostolilor 2:13, iar acest lucru a fost confundat cu a fi sub influența alcoolului.

Î: În Efeseni 5:18, ce anume este greșit în a te îmbăta?

R: Există un singur motiv, iar acesta este suficient: Dumnezeu ne poruncește să nu ne îmbătăm. Oamenii se îmbată de obicei pentru plăcere, pentru a-și îneca amarul sau, atunci când sunt dependenți, din cauza stării de rău pe care o resimt atunci când nu își iau băutura. Un creștin nu ar trebui să-și piardă controlul sau să-și slăbească autocontrolul. Pe lângă răul pe care îl face corpului tău, acest lucru poate afecta relațiile, capacitatea ta de a-ți păstra locul de muncă și situația ta financiară. Una dintre problemele unei persoane bețe este că aceasta crede că își poate controla consumul de alcool, dar, fără să-și dea seama, alcoolul o controlează pe ea.

   Odată l-am dus pe un prieten necreștin, care se îmbăta frecvent, la un studiu biblic (care nu avea nicio legătură cu Epistola către Efeseni). Nu știu când a deschis ultima oară o Biblie, dar prima dată când a deschis-o acolo, singurul verset pe care l-a citit a fost tocmai acesta. Din păcate, nu s-a mai întors la studiul biblic, pentru că a spus că era „prea înfricoșător”!

   Pe o notă mai ușoară, în „The Communicator’s Commentary 1, 2 Regi”, p. 262, se menționează că un predicator popular a spus: „Unii dintre voi cred că își pot îneca necazurile în băutură. Vreau să vă amintiți: «Necazurile știu să înoate!»”

Î: Efeseni 5:18 se referă la o umplere unică sau la o umplere continuă cu Duhul Sfânt?

R: Timpul prezent din limba greacă arată aici că nu este vorba de o umplere o singură dată, ci de o umplere repetată.

   De asemenea, este la plural, deci este ceva pentru toți credincioșii, nu doar pentru câțiva indivizi. Este la modul pasiv, așa că „Umple-te cu Duhul Sfânt” ar fi o traducere greșită. „Fii umplut” sau „lasă Duhul Sfânt să te umple” ar reflecta modul pasiv. În cele din urmă, nu este o aspirație pe care ar trebui să încercăm să o realizăm; este o poruncă pe care se așteaptă să o împlinim.

Î: În Efeseni 5:20, ce angajament ar trebui să ne asumăm aici?

R: Pentru tot ce ți se întâmplă, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru asta și pentru felul în care El poate folosi acel lucru în viața ta. Asta nu înseamnă că tot ce ți se întâmplă este bun; unele lucruri sunt rele. Nu trebuie să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru rău, dar poți totuși să-I mulțumești pentru felul în care El îl poate folosi. Chiar și pentru lucrurile de zi cu zi, cum ar fi mâncatul, intimitatea cu soțul sau soția ta sau faptul că ești suficient de sănătos pentru a face exerciții fizice, mulțumește-I lui Dumnezeu de fiecare dată.

Î: În Efeseni 5:21, cum putem să dăm un exemplu mai bun de supunere reciprocă din respect pentru Hristos?

R: În primul rând, trebuie să renunțăm la preocuparea de a ști dacă suntem sau nu „într-o poziție de conducere” față de alții. A nu ne preocupa de avansarea rolului sau a poziției noastre este un lucru contracultural în majoritatea societăților de astăzi. Trebuie să ne mulțumim cu faptul că avem pe cineva deasupra noastră într-un anumit domeniu. Trebuie să depășim teama că aceștia ne-ar putea trata rău, ne-ar putea manipula sau exploata.

   În cele din urmă, când altcineva se supune nouă, ar trebui să-l tratăm așa cum am dori să fim tratați noi înșine. Autoritatea nu înseamnă subjugare. Ar trebui să fim atenți să nu-l tratăm rău, să nu-l manipulăm sau să nu-l exploatăm. Ar trebui să-i oferim libertatea de a face ce dorește în limitele scopului stabilit și libertatea de a alege modul de a acționa, în limitele muncii în echipă cu ceilalți.

Î: În Efeseni 5:22-6:4, de ce vorbește Pavel atât de mult despre căsătorie?

R: Pavel vorbește mult despre responsabilități și despre a da un exemplu de căsătorie și familie bune. Gândiți-vă la următorul lucru: căsătoria nu este pentru fericirea unei persoane. Aceasta este un beneficiu secundar al căsătoriei, dar scopul principal al căsătoriei, la fel ca scopul principal al restului vieții noastre, este să-L slăvim pe Dumnezeu. Arătați lumii cum puteți fi fericiți slăvindu-L pe Dumnezeu. Dar nu puteți mima fericirea la nesfârșit; oamenii își vor da seama. Ar trebui să înveți să fii pe deplin mulțumit, fericit și recunoscător în căsnicia ta.

   Interesant este că filosofii stoici spuneau că și soții ar trebui să-și iubească soțiile, dar foloseau doar cuvântul grecesc „phileo”, care se referă la iubirea frățească. Pavel spune că soții ar trebui să-și iubească soțiile, folosind cuvântul „agape”, adică iubirea jertfitoare.

Î: În Efeseni 5:22, de ce ar trebui soțiile să se supună soților lor?

R: Există două răspunsuri complementare.

1. Dacă o soție dorește să fie ascultătoare față de Dumnezeu, ea va respecta porunca de aici. Soțiile ar trebui să-și asculte soții, chiar dacă soțul nu este creștin. Cu toate acestea, soțiile trebuie să nu-și asculte soții atunci când există un conflict între ceea ce dorește soțul și ceea ce dorește Dumnezeu. În acest caz, ele ar trebui să-L urmeze pe Dumnezeu, autoritatea superioară.

2. Supunerea soțiilor față de soții lor nu este tot ce contează într-o căsătorie creștină. Soții trebuie să-și iubească soțiile așa cum Hristos a iubit Biserica (Efeseni 5:25). Tuturor li se poruncește să se supună unii altora în Hristos, conform Efeseni 5:21.

Î: În Efeseni 5:22, este adevărat că Biblia nu menționează niciodată în mod explicit că soțiile trebuie să-și iubească soții?

R: Aceasta este o afirmație falsă pe care am auzit-o. Biblia spune că femeile trebuie învățate să-și iubească soții în Tit 2:4.

Î: În Efeseni 5:22, ce este cel mai neobișnuit la această metaforă?

R: Este o metaforă ciudată aici; Hristos este propriul Său pețitor. Hristos a făcut în mod specific cinci lucruri pentru mireasa Sa. El a iubit-o, S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, a curățit-o și a prezentat-o Lui Însuși.

Î: În Efeseni 5:28, cum trebuie soții să-și iubească soțiile?

R: Contrar a ceea ce ar putea crede unii, textul grecesc NU spune doar că soții ar trebui să-și iubească soțiile așa cum se iubesc pe ei înșiși. Mai degrabă, prima parte este chiar mai puternică. Soțul ar trebui să o considere pe soție ca fiind o parte a trupului său. Efeseni 5:29-31 confirmă, de asemenea, acest lucru.

Î: În Efeseni 5:33, de ce ar trebui soțiile să-și respecte soții?

R: Ar trebui să o facă, chiar dacă nu ar exista alt motiv decât faptul că Dumnezeu poruncește acest lucru. Cu toate acestea, putem observa o serie de motive pentru care este bine pentru noi că Dumnezeu a dat această poruncă. Ca soț, apreciez respectul ei. Copiilor le este mai ușor să-și asculte și să-și respecte tatăl atunci când mama lor îl respectă. De aceea este important ca soții și soțiile să nu se critice reciproc în fața copiilor.

   De asemenea, copiii vă observă și își modelează atitudinile și comportamentul după ale voastre atunci când nu sunteți conștienți de asta, în moduri pe care nu le anticipați. Odată, i-am auzit pe copiii mei jucându-se de-a familia. Unul urma să joace rolul surorii mai mari, altul al surorii mai mici, unul al mamei, iar altul al iubitului.

   Ca o paranteză, și societatea greco-romană recunoștea că soțiile aveau o obligație față de soții lor, dar nu și că soții aveau vreo obligație față de soțiile lor, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, p. 76. Așadar, Pavel spune aici ceva „ciudat” în comparație cu ceea ce știu deja noii creștini.

Î: În Efeseni 6:1, având în vedere că copiii trebuie să-și asculte părinții, ce se întâmplă dacă părinții le spun să renunțe la credința creștină?

R: Două aspecte de luat în considerare în răspuns.

Chiar și părinții necredincioși: Efeseni 6:1 nu spune să-ți asculți părinții doar dacă sunt creștini, ci să-ți asculți părinții indiferent de credința lor.

Numai în Domnul: În Efeseni 6:1, Pavel a precizat această afirmație spunând să ne ascultăm părinții în Domnul. Ar trebui să ne supunem tuturor autorităților părintești și guvernamentale, în măsura în care acestea nu contravin Cuvântului lui Dumnezeu.

   Ca notă istorică, acest răspuns a fost dat, în esență, de Ioan Gură de Aur în „Omiliile la Efeseni”, în jurul anului 396 d.Hr.

Î: În Efeseni 6:1,4, care este limita de vârstă a cuvântului grecesc pentru „copii”?

R: Nu există o limită de vârstă, deoarece termenul grecesc înseamnă literalmente „descendenți”, nu „copii mici”.

Î: În Efeseni 6:2, de ce a spus Pavel că aceasta era „prima poruncă”, de vreme ce, de fapt, era a cincea dintre cele Zece Porunci?

R: În expresia „prima poruncă”, cuvântul „prima” nu apare în greacă. „Prima” poate însemna „principală”, iar aceasta era una dintre poruncile principale. Traducerea extinsă a lui Wuest redă această expresie astfel: „care este o poruncă de o asemenea natură încât să fie prima poruncă…” Desigur, această poruncă este și prima pe care o învață copiii mici.

Î: În Efeseni 6:3, versetul ar trebui tradus ca „în țară” sau „pe pământ”?

R: Pavel citează din pasaje din Exodul 20:12 și Deuteronomul 5:16. În ebraică și greacă (inclusiv în Septuaginta greacă) a tuturor celor trei versete, cuvântul poate însemna fie „pământ”, fie „țară”.

   Cu toate acestea, atât Exodul 20:12, cât și Deuteronomul 5:16 spun: „…ca să ai zile lungi în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău” (BSB). Astfel, contextul este „țara Canaanului” și nu „pământul”. Deoarece Pavel spune că citează porunca anterioară, ambele sensuri sunt permise, dar sensul principal era „țara”.

Î: În Efeseni 6:3, Exodul 20:12 și Deuteronomul 5:16, ce anume se promite aici?

R: Creștinii pot vedea că această promisiune este adevărată nu doar într-un singur mod, ci în patru moduri. Deși s-ar putea ca nu toată lumea să fie de acord asupra sensului principal, toate cele patru sensuri sunt adevărate.

La nivel colectiv: După cum arată răspunsul la întrebarea anterioară, promisiunea din Vechiul Testament a fost făcută inițial pentru ca poporul să poată trăi mult timp în Țara Canaanului fără a fi exilat. Acest lucru poate fi generalizat ca un principiu „colectiv”. Privind o mare parte din istoria occidentală, pentru ca creștinismul să rămână puternic într-o țară, copiii trebuie să învețe de la părinții lor.

   Un alt exemplu de promisiune colectivă se găsește în 2 Cronici 7:14: „Dacă poporul Meu, care este chemat după Numele Meu, se va smeri, se va ruga, va căuta Fața Mea și se va întoarce de la căile lui rele, atunci Eu îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și îi voi vindeca țara” (BSB).

La nivel individual: Așa cum ne învață Pavel, atât această poruncă, cât și promisiunea se aplică nouă astăzi. Efeseni 6:3 nu promite că creștinii vor trăi mai mult decât ceilalți, dar, cu protecția lui Dumnezeu, copiii creștini vor trăi mai mult pe pământ decât ar fi trăit altfel. Chiar și cineva care a murit la vârsta de 25 de ani a trăit mai mult decât dacă ar fi murit la vârsta de 20 de ani. Poate că nu trăim în țara Israelului, dar vrem să trăim în țara în care, în ochii lui Dumnezeu, ar trebui să fim.

   Un alt exemplu de promisiune individuală îl găsim în Matei 19:29-30, unde toți cei care au părăsit casele sau familia pentru numele lui Isus vor moșteni de o sută de ori mai mult și vor moșteni viața veșnică.

Calitatea vieții: Toate cele trei versete nu numai că promit o viață lungă, ci și faptul că vei trăi bine. Chiar și cuvântul grecesc pentru „lung de viață” este interesant: macrochronious, care înseamnă literalmente „de lungă durată”. Există o glumă despre o persoană care a întâlnit un bătrân beat, care se clătina, aplecat, cu riduri și pete de vârstă. Ea l-a întrebat: „Cum se face, bătrâne, că ai putut să bei atât de mult și totuși să trăiești o viață atât de lungă?” Bețivul a răspuns: „Bătrâne! Dar eu am doar 30 de ani!” Nu numai că Dumnezeu ne protejează, dar faptul că ducem un stil de viață curat, fără droguri, fără beție și fără relații sexuale ilicite, ne va prelungi adesea durata de viață pe pământ.

   Un alt exemplu de promisiune privind calitatea vieții se găsește în Exodul 23:26, unde Dumnezeu le promite israeliților ascultători că boala și avortul spontan vor fi îndepărtate de la ei și că Dumnezeu le va „împlini numărul zilelor voastre” (BSB), ceea ce sună foarte asemănător cu promisiunea din Efeseni 6:3.

Din perspectiva milenarismului: Desigur, în Apocalipsa 20:4, creștinii vor învia și vor domni împreună cu Hristos timp de 1.000 de ani, înainte ca restul morților să se întoarcă.

   Alte exemple de promisiuni care ar putea fi milenare sunt: învierea lui Israel din Ezechiel 37 și Templul din Ezechiel 40-47, inclusiv apa care izvorăște din el în Ezechiel 47.

Î: În Efeseni 6:3 și următoarele, cum te descurci cu un copil mic, sau chiar cu un adult, care în copilărie nu a primit nicio disciplină sau corecție?

R: Ar trebui să încercăm să fim o binecuvântare. Suntem o Biblie vie (2 Corinteni 3:2-3), așa că ar trebui să le arătăm adevărul. Întreabă-L pe Dumnezeu cum să te rogi pentru ei. Fă lucruri care să arate că îi respecți. Stabilește reguli precum „putem fi de acord că nu suntem de acord”.

   Dar acest lucru poate fi dificil, iar prezența lor poate fi insuportabilă. S-ar putea să simțiți o oarecare milă pentru educația deficitară pe care au primit-o de la părinții lor. Dar, într-un fel sau altul, trebuie să încercați să le băgați în cap că trebuie să se schimbe și să fie dispuși să accepte corectarea și mustrarea.

Î: În Efeseni 6:4, ar trebui oare tații să-și supere vreodată copiii?

R: Uneori, da. Dar tații nu ar trebui să-și exaspereze copiii, iar Coloseni 3:21 spune, de asemenea, că tații nu ar trebui să-și amărâie copiii. Dar, mai important decât simpla disciplinare a copiilor tăi, asigură-te că le exprimi și faptul că îi iubești, îi respecți și te bucuri că sunt lângă tine. Părinții evlavioși nu au dreptul să se comporte în mod nerezonabil față de copiii lor. Ei nu ar trebui să-și supere copiii fără un motiv întemeiat, cum ar fi disciplinarea. Pedeapsa corporală (bătaia) este acceptabilă și uneori necesară, așa cum arată Proverbele 13:24; 22:15 și 23:13-14.

Î: În Efeseni 6:4, ar trebui ca și mamele să acorde atenție acestui verset?

R: Conform atât al „The Expositor’s Bible Commentary”, volumul 11, p. 82, cât și lui Gene Getz într-o predică din 16 ianuarie 2000, cuvântul grecesc pentru „tați” se referea adesea, în sens generic, la părinți. Și „New Geneva Study Bible”, p. 1870, menționează că acesta se referă la părinți. La fel, „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 642, spune că aici se adresează taților deoarece „ei reprezintă capul autoritar al familiei, asupra căruia revine responsabilitatea disciplinei copiilor”.

Î: În Efeseni 6:4, care sunt câteva moduri în care părinții îi amărâsc / înfurie / exasperează pe copiii lor?

R: Cuvântul grecesc „parorgizete” este folosit doar aici, în Romani 10:19 (cf. Coloseni 3:21). El înseamnă literalmente „a provoca la mânie”. „Expositor’s Bible Commentary”, volumul 11, p. 81, afirmă că acest verset a fost cu adevărat revoluționar, întrucât a fost rostit într-o societate în care autoritatea tatălui era absolută, iar sentimentele copilului nu erau luate în considerare.

   Ar trebui să-i disciplinezi pentru binele lor, nu pe baza sentimentelor tale. Tratează-i ca și cum ar fi la fel de importanți pentru Dumnezeu ca și tine, pentru că așa și este. Nu-i intimida, nu-i desconsidera și nu-i descuraja. Cu excepția momentelor în care ei recunosc că îi disciplinezi, ar trebui să le arăți același respect, aceeași politețe și aceeași lipsă de intimidare pe care le-ai arăta unui prieten adult al tău.

   Iată o listă cu câteva moduri în care părinții își pot exaspera copiii, prezentată de Gene Getz într-o predică din 16 ianuarie 2000.

Abuzul fizic, inclusiv pierderea cumpătului sau pedepsirea lor în timp ce furia ta este scăpată de sub control

Abuzul psihologic, inclusiv umilirea

Neglijarea lor, cu alte cuvinte, exasperarea copiilor prin ceea ce nu fac.

Să nu încerce să-i înțeleagă. Să nu manifeste niciun interes față de viața lor, educația lor, sporturile pe care le practică sau zilele lor de naștere.

Ipocrizia. Uneori, părinții așteaptă de la copiii lor un comportament pe care ei înșiși nu îl demonstrează.

Așteaptă prea mult de la ei

Să le impui un standard de performanță

A-i forța să accepte obiectivele și idealurile noastre nu va funcționa. Trebuie să fie obiectivele și idealurile lor.

Când nu suntem dispuși să ne recunoaștem greșelile.

Alte modalități sunt:

Stabilirea unor reguli mărunte – interzicerea copilului să facă lucruri arbitrare care nu sunt rele sau periculoase și pe care ceilalți copii le pot face.

A avea copii preferați

Manipularea psihologică – spunându-le că nu vor ajunge nicăieri.

Să le impunem cerințe care sunt fie nerezonabile, fie nerezonabile pentru ei, fără a le oferi explicații.

Î: În Efeseni 6:5-7, Biblia susține sclavia?

R: Biblia recunoștea că unii creștini erau sclavi și le permitea creștinilor să dețină sclavi. Cu toate acestea, în 1 Corinteni 7:21,23, ea încuraja eliberarea sclavilor. Spre deosebire de sclavia din Lumea Nouă și din lumea musulmană, oamenii nu trebuiau răpiți și vânduți ca sclavi (Exodul 21:16); sclavii nu trebuiau maltratați (Exodul 21:26-27), iar sclavii fugari nu trebuiau înapoiați stăpânilor lor (Deuteronomul 23:15-16).

   Biblia tolera atât faptul ca un creștin să fie sclav, cât și ca un creștin să dețină un sclav, întrucât sclavia era indisolubil legată de cultura vremii. Cu toate acestea, stăpânilor creștini nu li se permitea să-și trateze sclavii așa cum îi tratau stăpânii necreștini. În Noul Testament, stăpânilor nu li se permitea niciodată să-și amenințe sclavii (Efeseni 6:9), iar stăpânii trebuiau să-și trateze sclavii corect și echitabil (Coloseni 4:1).

Î: În Efeseni 6:5-8, având în vedere că sclavii creștini trebuiau să-și asculte stăpânii chiar și dacă aceștia erau răi, în ce măsură ar trebui să ne ascultăm și să ne respectăm șeful de la locul de muncă, dacă acesta este rău?

R: Da. Este cam ca și cum un copil trebuie să-și asculte părinții în Domnul, chiar dacă părinții nu sunt creștini. Biblia se adresează mai mult sclavilor decât regilor. Regii erau relativ puțini, iar, în funcție de perioadă, între jumătate și două treimi din populația Imperiului Roman erau sclavi.

Î: În Efeseni 6:7, de ce ar trebui să dăm tot ce avem mai bun când nimeni nu se uită?

R: Cineva a definit odată caracterul ca fiind „cine ești când nimeni nu te vede”. Totuși, oamenii te observă mai mult decât crezi. Poate că această zicală ar trebui corectată astfel: „caracterul este cine ești când crezi că nimeni nu te vede”.

Desigur, Dumnezeu ne veghează mereu. Cineva a spus odată că, ca creștin, poți face orice dorești. Desigur, ține minte că Dumnezeu te veghează mereu, îngerii te veghează, demonii te veghează și, poate, sfinții care au trecut în veșnicie te veghează, iar tu va trebui să dai socoteală înaintea lui Hristos pentru tot ce ai făcut. Așadar, știind că ești vegheat de toți acești oameni și că va trebui să dai socoteală, atunci, desigur, du-te și fă ce vrei!

   Un vânzător creștin a fost rugat odată de un client să-i dea mai mult decât plătise, clientul asigurându-l că angajatorul său nu se uita. Dar creștinul a răspuns: „Stăpânul meu se uită mereu!” (The Believer’s Bible Commentary, p. 1951)

Amintiți-vă că noi slujim lui Dumnezeu și oamenilor cât putem de bine, indiferent dacă vedem pe cineva care se uită sau nu.

Î: În Efeseni 6:9 și 1 Petru 2:18, de ce nu le-a spus Dumnezeu stăpânilor să-și elibereze toți sclavii?

R: Unde s-ar fi dus sclavii? Imediat după o perioadă marcată de războaie frecvente, probabil că două treimi din populația Imperiului Roman erau sclavi, care ar fi avut mari dificultăți în a-și câștiga traiul cinstit ca oameni liberi. În acea vreme, era mai bine să ai un stăpân creștin care să înțeleagă că Dumnezeu era Stăpânul amândurora, decât să fii eliberat fără nicio îndemânare sau sprijin. Un stăpân creștin nu ar abuza de sclavi, nu s-ar folosi de ei în scopuri sexuale sau în alte moduri și i-ar trata ca pe niște egali înaintea lui Dumnezeu. Vezi și întrebarea anterioară.

Î: În Efeseni 6:10-18, ce știm despre armura unui soldat roman?

R: Pavel era păzit de un soldat roman, așa că probabil putea pur și simplu să se uite și să observe ce avea un soldat roman. Un soldat roman în luptă avea întotdeauna un pilum, un fel de suliță, dar un soldat care păzea un prizonier nu avea unul.

   Un lucru care nu este spus aici, dar care este puternic sugerat, este că avem nevoie să fim protejați de atacurile diavolului. Dacă chiar și creștinii maturi au nevoie de protecție, cu cât mai mult au nevoie să fie protejați și copiii noștri și tinerii creștini? Dacă un creștin spune vreodată că copiii ar trebui pur și simplu crescuți în mod neutru și că ar trebui să-și găsească singuri calea către Dumnezeu, mă întreb dacă a citit vreodată Efeseni 6:10-18.

   Un alt aspect este că echipamentul soldatului nu este unul pe care el l-a făcut. Este dat de Dumnezeu. Nu este vorba doar de faptul că soldatul are nevoie de o parte din acest echipament; soldatul are nevoie de setul complet al acestui echipament.

   Soldații romani erau puternic blindați pentru a apăra o poziție împotriva oricărui pericol care le stătea în cale. Trebuiau să se apere împotriva atacurilor directe, cu săbii, sulițe, cuțite, buzdugane etc., precum și împotriva atacurilor pe care nu le vedeau venind, cum ar fi săgețile. Istoricul Polibius (6.23.2) a oferit o descriere detaliată a unui soldat de infanterie. Întreaga armură, numită panoplia – de la care provine cuvântul nostru „panoplie” –, era importantă pentru a nu lăsa niciun punct neprotejat pe care un arcaș să-l poată atinge.

   Iată cele șase piese ale armurii, împărțite în două categorii a câte trei fiecare. Primele trei necesitau ceva timp pentru a fi îmbrăcate și trebuiau purtate în permanență. Ultimele trei piese un soldat le putea îmbrăca rapid chiar înainte de luptă. Coiful era greu și încălzea, așa că era pus și el doar înainte de luptă.

Platoșa, sau toracele, era supranumită „protectorul inimii”. Era din bronz și acoperea atât partea din față, cât și cea din spate, deși unii ofițeri purtau în schimb zale mai ușoare. Credința și dragostea sunt numite „platoșă” în 1 Tesaloniceni 5:8.

Cureaua, sau „zona”, ținea armura la locul ei, iar de aceasta era atârnată teaca care ținea sabia. A slăbi cureaua însemna a ieși din serviciu, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, p. 87.

Scuturile din armata romană erau lungi și dreptunghiulare. Soldații romani luptau cel mai bine unul lângă altul, formând un zid de scuturi pe care îl numeau „testudo”, cuvântul care înseamnă „broască țestoasă”. Acestea măsurau aproximativ 4 x 2,5 ft, sau 1,2 pe 0,75 metri. După asediul de la Dyrachium, un soldat pe nume Sceva a găsit 220 de săgeți înfipte în scutul său.

Coiful, sau perikephalaia, care înseamnă „acoperământ pentru cap”, era din bronz, cu elemente de fixare din piele. Coiful mântuirii este menționat și ca fiind purtat de Dumnezeu în Isaia 59:17. Coiful este numit „speranța mântuirii” în 1 Tesaloniceni 5:8. Ordinea este importantă aici. Scutul era fixat de soldat cu ajutorul unui mâner, iar scutul trebuia fixat înainte ca coiful să poată fi pus pe cap.

Cizmele erau importante pentru romani pentru a nu-și pierde echilibrul. Soldații aveau cizme speciale numite caligae. Istoricul evreu Iosifus (Războaiele iudeilor 6.1.8) spune că acestea aveau cuie scurte și ascuțite în talpă pentru a le menține echilibrul. „Expositor’s Bible Commentary”, vol. 11, pp. 87-88, menționează că motivul pentru care armatele lui Alexandru cel Mare și ale Romei puteau mărșălui rapid pe distanțe lungi pe teren accidentat se datora cizmelor lor.

Sabia: Infanteristul roman dispunea de trei arme ofensive, dar, în mod curios, Pavel menționează doar una dintre ele. Existau sulița, sau pilum, sabia largă tracică, sau rhomphaia, și gladiusul, sau sabia scurtă, pe care o menționează Pavel. Gladiusul era arma preferată pentru luptele corp la corp.

   Singurul dezavantaj al acestei armuri este că dura ceva timp să o îmbraci. Dacă cineva lansa un atac surpriză, iar soldații nu erau pregătiți, trecea ceva timp până când puteau lupta. Așadar, trebuie chiar să dormim cu armura pe noi, ca să zicem așa.

Î: În Efeseni 6:10-18, în ce fel este biserica asemănătoare unei baze militare?

R: Având în vedere accentul pus pe modă și modele, vă puteți gândi la Efeseni 6:10-18 ca la un fel de „prezentare de modă creștină” sau la garderoba noastră spirituală, cu accent pe partea legată de „război”.

   O biserică poate fi comparată cu un spital pentru bolnavi, menit să-i salveze pe cei pe moarte, cu o ambasadă, cu o sală de conferințe și o școală pentru învățătură, cu o sală de părtășie pentru frații și surorile în Domnul sau cu un concert de muzică sau un spectacol de divertisment. Toate aceste lucruri sunt aspecte ale unei biserici locale, dar Pavel nu menționează nimic din toate acestea aici, deoarece el se referă la un aspect mai important. O biserică este o bază militară în timp de război, pe teritoriu ostil. Trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu, să folosim arma ofensivă a rugăciunii și să salvăm oamenii care pier prin împărtășirea Evangheliei. Oh, și, apropo, ar trebui să-i echipăm și să-i ajutăm pe alții să facă același lucru. Dar nu ajută prea mult să-i echipăm pe alții dacă noi înșine nu slujim ca soldați ai lui Dumnezeu.

   Lupta noastră nu este fizică și nu se duce cu arme de violență, ci este o luptă spirituală împotriva forțelor satanice. Uneori putem presupune în mod eronat că lupta este împotriva oamenilor pe care îi vedem. De fapt, lupta este împotriva forțelor spirituale pe care nu le vedem.

   Trebuie să luptăm, ca niște soldați, pentru a-i câștiga pe oameni pentru Domnul. Dacă nu lupți sau dacă nici măcar nu te străduiești deloc în acest sens, atunci cât de bun soldat al lui Hristos ești?

Î: În Efeseni 6:10, în ce fel se comportă diferit un creștin care este puternic în Domnul față de unul care nu este puternic în Domnul?

R: Un creștin care este puternic în Domnul ar putea tinde să exceleze în cel puțin patru domenii.

Se apropie de Dumnezeu cu deplină încredere și cu o inimă sinceră, așa cum spune Evrei 10:22-23. Sunt dornici să-și împărtășească viața, iar toată lumea le poate vedea strălucirea pe măsură ce își exprimă dragostea pentru Dumnezeu prin trăirea credinței lor.

Se bazează pe Dumnezeu. Se încred în Dumnezeu, se gândesc la Dumnezeu și nu sunt atât de predispuși la ispită, deoarece gândurile lor se odihnesc în El. Sunt dispuși să renunțe la alte lucruri, fie ele bune sau rele, de dragul lui Dumnezeu, așa cum arată Filipeni 3:7-10.

Ei pot îndura nu doar ispita, ci și vremuri grele și pierderi. Sunt ca niște alergători care participă la o cursă, așa cum spune Evrei 12:2-7.

Nu sunt atât de preocupați de ei înșiși, ci sunt sincer și cu adevărat preocupați de ceilalți. Ei consideră bunăstarea celorlalți mai importantă decât a lor, așa cum spune Filipeni 2:3.

Î: În Efeseni 6:12, care este diferența dintre „puterile întunericului acestei lumi” și „forțele spirituale ale răului din tărâmurile cerești” (BSB)?

R: Toate sunt forțe ale răului și pot fi una și aceeași, dar aceste două descrieri evidențiază aspecte diferite. Puterile întunericului acestei lumi se referă la idei, forțe și oameni răi care pot deține putere și autoritate asupra diverselor instituții, precum guvernul, școlile, companiile și mass-media. Forțele spirituale ale răului din tărâmurile cerești nu se referă la puterea pământească, ci atât la forțele demonice directe, cât și la influențele religioase malefice, atât din afara, cât și din interiorul bisericilor.

   Cuvântul grecesc pentru „stăpânii lumii” poate fi tradus și ca „stăpânii cosmici”. Este vorba de „kosmokratores”, iar acest cuvânt era folosit în imnurile orfice grecești adresate lui Zeus pentru a desemna puterile cerești care controlau soarta oamenilor.

Î: În Efeseni 6:12, împotriva cui sau a ce anume ne luptăm mai exact?

R: Este important să înțelegem că lupta noastră nu este pur și simplu împotriva ignoranței, slăbiciunii și prejudecăților umane. Nu este vorba doar de faptul că oamenii deja buni trebuie informați, ajutați și îndrumați pe calea cea bună. Ci, mai degrabă, întreaga lume se află sub stăpânirea celui rău (1 Ioan 5:19) și este ostilă față de Dumnezeu (Romani 8:7).

   Lupta noastră este neobișnuită prin faptul că Dumnezeu ne cheamă să facem lucruri care ar fi total ineficiente dacă ar trebui să le facem prin propria noastră putere. Mai degrabă, Dumnezeu se așteaptă ca noi să facem lucruri care sunt imposibile prin noi înșine, dar posibile cu Dumnezeu.

Î: În Efeseni 6:13, de ce anume este important să fim tari în Domnul și să purtăm armura lui Dumnezeu?

R: Aceasta nu este o chestiune opțională, de genul „ar fi bine să o avem”, ci o parte esențială pentru siguranța și eficacitatea noastră personală, din trei motive:

Cine este împotriva noastră: diavolul și forțele întunecate pot fi puternice, inteligente și vicleane, de un farmec dezarmant, dar totodată însetate de sânge, crude și nemiloase, iar noi avem nevoie de protecție atât împotriva atacurilor directe, cât și a celor subtile.

Misiunea noastră: Trebuie să ne împotrivim uneltirilor diavolului (Efeseni 6:11), să luptăm împotriva puterilor întunericului acestei lumi (Efeseni 6:12) și să rămânem tari în ziua răului (Efeseni 6:13-14).

Când trebuie să rămânem tari: Ca creștini, cu ajutorul și slava lui Dumnezeu, ar trebui să ne așteptăm să fim întotdeauna capabili să rămânem tari, dar mai ales când lucrurile se complică în ziua răului (Efeseni 6:13).

   La fel cum un soldat ar trebui să ezite să lupte fără armura și armele sale, și la fel cum un atlet ar trebui să ezite să concureze fără protecții și alte echipamente sportive, un creștin ar trebui să ezite la fel de mult să trăiască și să lupte pentru credință fără armura sa spirituală.

Î: În Efeseni 6:14, centura adevărului se referă la adevărul lui Dumnezeu, la sinceritatea noastră sau la capacitatea noastră de a discerne adevărul?

R: Cuvântul grecesc folosit aici pentru „adevăr” (aletheia), la fel ca și cuvântul englezesc „truth”, ar putea însemna ambele variante. Dar, pe baza contextului, există trei interpretări:

Integritatea și credincioșia credinciosului, nu faptele Evangheliei, conform „The Bible Knowledge Commentary: New Testament”, p. 643. „NIV Study Bible”, p. 1799, spune că este vorba despre caracterul nostru. „The Evangelical Commentary on the Bible”, p. 1032, spune că este vorba despre sinceritatea noastră față de ceilalți oameni. „The New International Bible Commentary”, p. 1438, spune că este vorba despre sinceritatea și integritatea noastră personală.

Sinceritatea Cuvântului lui Dumnezeu și încrederea noastră bazată pe certitudinea acestuia. „New Geneva Study Bible”, p. 1871.

Primele două: „Comentariul biblic al expozitorului”, vol. 11, p. 87

   Ioan Gură de Aur, în „Comentariul   său la Epistola către Efeseni”, dedică o întreagă omilie (23) tocmai acestui verset. El se concentrează în primul rând pe primul aspect, al vieții noastre sincere și sfinte. Dar, la p. 164, el întreabă, de asemenea, cum ne putem încinge coapsele cu adevărul și spune metaforic: „cel ce caută învățătura adevărului nu va cădea niciodată la pământ”.

Toate cele trei: „The Believer’s Bible Commentary”, p. 1952, spune: „Cu siguranță trebuie să fim credincioși în păstrarea adevărului Cuvântului lui Dumnezeu, dar este, de asemenea, necesar ca adevărul să ne țină pe noi. Trebuie să-l aplicăm în viața noastră de zi cu zi. Pe măsură ce verificăm totul prin adevăr, găsim putere și protecție în luptă.”

În rezumat: ar trebui să fim încinguți cu toate aspectele adevărului: nu ar trebui doar să credem în sursa adevărului – Dumnezeu –, ci să-l lăsăm să prindă rădăcini în viețile noastre pentru a ne transforma și, astfel, să fim capabili să discernem ce este adevărat și ce este fals în această lume.

Î: În Efeseni 6:15, cum provine pregătirea noastră din Evanghelia păcii?

R: Pregătirea poate proveni din studierea Cuvântului lui Dumnezeu, din învățare și din părtășia cu alți credincioși, dar nu despre asta este vorba aici. Această pregătire provine din speranța și entuziasmul nostru față de vestea bună pentru noi și pentru toți cei care vor crede.

Î: În Efeseni 6:16, de ce avem nevoie de un scut pe lângă celelalte părți ale armurii?

R: Este bine să avem protecție împotriva atacurilor pe mai multe straturi. Dacă inamicii trec de un strat, mai există încă un al doilea. Ei nu pot trece de armură dacă scutul îi oprește. Un scut roman era de obicei dreptunghiular, de 2 picioare pe 4 picioare, și era făcut din metal acoperit cu piele. Putea cântări 12 livre, sau poate chiar până la 15 livre. Uneori, soldații loveau inamicul cu scuturile lor, pentru a-i face să-și piardă echilibrul. Dacă ai deja centura adevărului și platoșa neprihănirii, tot trebuie să stingi săgețile aprinse ale celui rău cu scutul credinței. Evrei 11 oferă multe exemple bune de credință. Biblia de studiu NIV, p. 1799, adaugă că scuturile romane erau din metal, dar acoperite cu piele. Pielea putea fi înmuiată în apă pentru a stinge săgețile în flăcări, deși acest lucru ar fi sporit greutatea. Istoricul grec Herodot spune că săgețile erau înmuiate în smoală și aprinse. Pompei a folosit săgeți în flăcări înmuiate în smoală într-o bătălie navală cu Marc Antoniu. Octavian (Augustus) a folosit săgeți în flăcări în bătălia navală de la Actium. Nu avem cunoștință de niciun caz în care să fi fost folosite săgeți otrăvite.

Î: În Efeseni 6:17, de ce crezi că sabia este menționată ultima?

R: Înainte de a ieși cu sabia, trebuie să ai pregătită apărarea.

Î: În Efeseni 6:19-20, cum trebuie să fim noi și Pavel fără teamă?

R: Cuvintele grecești pentru „fără teamă”, en parrhesia și parrhesiasomai, pot însemna „cu îndrăzneală”. Aceasta nu înseamnă „cu ochii închiși” sau fără a ține seama de riscuri, ci mai degrabă că, în ciuda riscurilor pe care le cunoaștem și a celor pe care nu le cunoaștem, facem oricum voia lui Dumnezeu.

Î: În Efeseni 6:19, ce se spune despre conceptul romano-catolic al „rezervelor de har”?

R: „Rezervele de har” reprezintă o idee romano-catolică conform căreia sfinții, și în special Maria, mama lui Isus, dispun de un har suplimentar pe care îl pot oferi celor care se roagă la ei. Însă în Efeseni 6:19, în loc ca Pavel să ofere har suplimentar altora, el le cere să se roage lui Dumnezeu să-l întărească pe Pavel. Este, de asemenea, interesant faptul că Pavel se află în închisoare (probabil în arest la domiciliu) când scrie Epistola către Efeseni. Rugăciunea sa principală nu este pentru eliberarea anticipată sau pentru siguranța sa, ci el consideră că cea mai mare nevoie a sa este aceea de a vorbi cu îndrăzneală.

Î: În Efeseni 6:20, ce este interesant la cuvântul „lanțuri”?

R: Este un cuvânt cu dublă semnificație. Oamenii bogați, inclusiv femeile și ambasadorii, purtau mici lanțuri ornamentale din aur; noi le-am numi coliere și brățări. Același cuvânt poate însemna și lanțurile unui prizonier. Ceea ce romanii ar considera lanțurile unui prizonier, Pavel s-ar putea să le considere lanțuri ornamentale, vizibile în cer.

Î: În Efeseni 6:21-24, de ce există o paralelă atât de strânsă cu Coloseni 4:7-8?

R: Pavel a scris ambele epistole aproape în același timp, iar Tihic probabil le-a dus pe amândouă la bisericile respective. Probabil că Pavel s-a grăbit să le termine înainte ca Tihic să plece. Dacă o persoană din vremuri ulterioare ar fi falsificat Epistola către Efeseni și/sau Epistola către Coloseni în numele lui Pavel, ar fi avut grijă să nu le facă atât de asemănătoare.

Î: Care sunt asemănările dintre Epistola către Efeseni și celelalte epistole ale lui Pavel?

R: Iată câteva asemănări și diferențe față de celelalte epistole ale lui Pavel. Pentru a confirma acest lucru, vom compara aceste cărți cu Epistola lui Iacov, 1 și 2 Petru, 1–3 Ioan și Iuda, care sunt epistole despre care se știe că nu au fost scrise de Pavel.

Iată câteva dintre asemănările cu Epistola către Efeseni
Pavel, apostol prin voia lui Dumnezeu	1 Corinteni 1:1; 2 Corinteni 1:1; Efeseni 1:1; Coloseni 1:1; 2 Timotei 1:1; ~1 Timotei 1:1 (porunca lui Dumnezeu)
„Har și pace vouă de la Dumnezeu * Tatăl și de la * Domnul Isus Hristos”	Rom 1:7; 1 Cor 1:3; 2 Cor 1:2; Gal 1:3; Ef 1:2; Fil 1:2; 2 Tes 1:2; Filem 3; ~1 Tim 1:2 „Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru” (BSB); 2 Timotei 1:2 „Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru” (BSB); Tit 1:4 „Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Mântuitorul nostru” (BSB); 2 Ioan 3 „Harul, mila și pacea de la Dumnezeu Tatăl și de la Isus Hristos, Fiul Tatălui, vor fi cu noi…” (BSB)
Orice binecuvântare spirituală	1 Corinteni 1:5 „îmbogățiți în toate privințele”; Efeseni 1:3; Filimon 6
Ne rugăm neîncetat pentru voi	Rom 1:8; 1 Cor 1:4; Ef 1:16; 1 Tes 1:2; 2 Tim 1:3; ~Filemon 4 „amintindu-mă de voi în rugăciunile mele”
Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ei	Romani 1:8; Efeseni 1:16
Accentul pe unitatea Duhului	1 Corinteni 12:13; Efeseni 4:3-5
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos	2 Corinteni 1:3; Efeseni 1:3; 1 Petru 1:3
Iată câteva diferențe față de Epistola către Efeseni
Pavel și „fratele nostru Timotei”	2 Corinteni 1:1; Coloseni 1:1; Filimon 1
Îi mulțumesc mereu lui Dumnezeu pentru ei	1 Corinteni 1:4; Filipeni 1:3; Coloseni 1:3; 1 Tesaloniceni 1:2; 2 Tesaloniceni 1:3; 2 Timotei 1:3; Filimon 4
Credința comună	Tit 1:4

(incomplet)

Î: În Efeseni, a scris Pavel Epistola către Efeseni?

R: Toată lumea era de acord că Pavel a scris Epistola către Efeseni până când părintele liberalismului creștin, Friedrich Schleiermacher (1768-1834), a negat acest lucru. Se susține că este diferită datorită propozițiilor lungi, cuvintelor unice și asemănărilor cu Epistola către Coloseni, despre care ei neagă, de asemenea, că ar fi paulină. Epistola către Efeseni conține 39 (sau 42) de cuvinte unice care nu se regăsesc în cărțile pe care ei le recunosc ca fiind scrise de Pavel. Cu toate acestea, Epistola către Romani conține 100, 1 Corinteni 180, 2 Corinteni 95, Galateni 33, iar Filipeni 41.

Î: În Epistola către Efeseni, ce dovezi avem că această carte ar trebui să se afle în Biblie?

R: Există cel puțin câteva motive întemeiate.

1. Pavel a scris-o, iar el a fost apostol. Petru a mărturisit că cuvintele lui Pavel erau Scriptură în 2 Petru 3:15-16.

2. Pavel însuși a spus că era apostol în 1 Timotei 1:1; 2:7, Romani 1:1; 1 Corinteni 1:1; 9:1, 2 Corinteni 1:1, 11:5; Galateni 1:1, Efeseni 1:1; Coloseni 1:1; 1 Timotei 1:1; 2 Timotei 1:1; Tit 1:1.

3. Citate și referințe din scrierile primilor creștini

Scrisoarea lui Ignatie către Efeseni (110-117 d.Hr.), capitolul 1, citează Efeseni 5:2, iar în capitolul 12 el spune că Pavel face mențiune despre efeseni în scrisoarea sa. Scrisoarea lui Ignatie către Policarp, capitolul 5, citează Efeseni 5:25.

Epistola lui Policarp către filipeni (episcop între anii 100-155 d.Hr.) citează Efeseni 2:8-9 și 4:26, alături de o serie de alte versete, fără a menționa sursa, cu excepția faptului că precizează că citatele din Psalmul 4:5 și Efeseni 4:26 sunt „declarate atunci în aceste scripturi”.

Irineu de Lyon (182-188 d.Hr.) în numeroase locuri. Într-un loc, el citează Efeseni 5:30 ca fiind al lui Pavel din scrisoarea sa către efeseni, în lucrarea lui Irineu „Împotriva ereziilor”, cartea 5, capitolul 2.2, p. 528

De la ereticul Marcion (înainte de 170 d.Hr.) avem, potrivit lui Tertulian și Epifanie, citatele sale din Efeseni 1:1,18; 3:9; 4:6; 5:14; 6:1,12,19

„Pasiunea martirilor din Scillitan” (180-202 d.Hr.) menționează că creștinii dețineau scrierile lui Pavel, fără a specifica însă care erau aceste epistole.

Canonul Muratorian (190-217 d.Hr.) menționează că Pavel a scris către șapte biserici în epistolele sale: Corinteni (2 scrisori), Efeseni, Filipeni, Coloseni, Galateni, Tesaloniceni (2 scrisori), Romani. Pavel a scris către Filimon, Tit și două scrisori către Timotei.

Clement din Alexandria (193-217/220 d.Hr.) menționează că apostolul a scris efesenilor și citează Efeseni 4:13-15. „Instructorul”, cartea 1, cap. 5, p. 213

Tertulian a scris în anul 207 d.Hr. că autorul era apostolul Pavel, în lucrarea „Despre învierea trupului”, capitolul 40. Tertulian a afirmat că Pavel a scris Efeseni 2:20 în „Cele cinci cărți împotriva lui Marcion”, cartea a 4-a, capitolul 38, p. 415.

Teodot (probabil montanist) (c. 240 d.Hr.) face aluzie la Epistola către Efeseni. „Selecții din Scripturile profetice”, cap. 20, p. 45

Naaseniștii gnostici (înainte de 235/6 d.Hr.), potrivit lui Ipolit, fac referire la Efeseni 5:14 în „Refutarea tuturor ereziilor”, cartea 5, capitolul 2, p. 51

Ipolit (222-235/6 d.Hr.) citează Efeseni 5:14 ca Scriptură în *Refutarea tuturor ereziilor*, cartea 5, capitolul 2, p. 51.

Origen (225-253/254 d.Hr.) citează Efeseni 6:12 ca fiind scris de Pavel către efeseni, în lucrarea *De Principiis*, cartea 3, capitolul 4, pagina 332

Novatian (250/254-257 d.Hr.) citează Efeseni 4:10, afirmând că este scris de Pavel în *Tratatul privind Trinitatea*, capitolul 17, pagina 627

Tratatul împotriva lui Novatian (254-256 d.Hr.), capitolul 17, p. 663, citează Efeseni 5:6,7 ca fiind scris de Apostol

Ciprian, episcopul Cartaginei (c. 246-258 d.Hr.), citează din „epistola lui Pavel către Efeseni” în Tratatul 12, cartea a treia, la versetele 7, 70, 72 și 117.

Firmilian din Cezareea, către Ciprian (256 d.Hr.), citează Efeseni 4:5-6 în „Scrisorile lui Ciprian”, scrisoarea 74, capitolul 24, p. 396.

La cel de-al șaptelea Sinod de la Cartagina (258 d.Hr.), la p. 571, Victor din Assuri parafrazează Efeseni 4:5 spunând „este scris”.

Grigorie Taumaturgul (240-265 d.Hr.) parafrazează Efeseni 5:5-13 spunând: „Scriptura spune” în „Epistola canonică”, capitolul 2, p. 18.

Adamantius (= Adamantius Judaeus) (c. 300 d.Hr.) citează Efeseni 2:11-13 ca fiind scris de apostolul către efeseni. Dialogul despre adevărata credință în Dumnezeu, partea a doua, p. 99. El se referă, de asemenea, la Efeseni 1:5 ca fiind scrisă de apostol, precum și la Efeseni 1:6-7 și 2:17-18.

Victorinus din Petau, Austria (martirizat în anul 304 d.Hr.) enumeră epistolele lui Pavel astfel: Romani, Corinteni, Galateni, Efeseni, Tesaloniceni, Filipeni, Coloseni, Timotei.

Petru din Alexandria (306, 285-311 d.Hr.) citează din Efeseni 2:8-9 ca fiind ale apostolului în „Fragmentul 2 despre Divinitate”, p. 280.

Metodiu (270–311/312 d.Hr.) citează Efeseni 5:28–30 ca fiind scris de Pavel. „Banchetul celor zece fecioare”, discursul 3, cap. 2, p. 317.

Atanasie din Alexandria (318 d.Hr., înainte de Niceea) citează Efeseni 3:18 ca fiind al lui Pavel. „Întruparea Cuvântului”, cap. 16, p. 45.

Lactanțiu (c. 303–c. 325 d.Hr.) citează jumătate din Efeseni 4:26 astfel: „Dumnezeu ne-a poruncit să nu lăsăm soarele să apună peste mânia noastră.” „Instituțiile divine”, cartea 6, cap. 18, p. 185

Eusebiu din Cezareea (318–325 d.Hr.) citează Efeseni 6:12m (nu 11, nu 15, nu 3 cuvinte) ca fiind „Sfânta Scriptură”. *Pregătirea pentru Evanghelie*, cap. 16, p. 22

„Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu (323-326 d.Hr.), cartea 3, capitolul 3, p. 134 (implicit). El spune: „Cele paisprezece epistole ale lui Pavel sunt bine cunoscute și necontestate.” Apoi spune că unii contestă dacă Pavel a scris sau nu Epistola către Evrei. De asemenea, el spune în cartea a 3-a, capitolul 25, pagina 155, că epistolele lui Pavel sunt Scriptură. Părinții de la Niceea și post-niceeni, Seria a II-a, vol. 1, pagina 155.

După Niceea

Eustatie (323-337 d.Hr.)

Asterius Sofistul (după 341 d.Hr.) face referire la Efeseni 6:12

Afrahat Sirianul (337-345 d.Hr.) „Demonstrații alese”

Hegemonius (sec. al IV-lea) citează jumătate din Efeseni 3:8 ca fiind scrisă de Pavel în Disputa cu Manes, cap. 34, p. 207.

Ammon (sec. al IV-lea d.Hr.) face referire la Efeseni 6:12

Răspunsul lui Marius către Candidus Arianul (359-362 d.Hr.)

Victorinus din Roma (după 363 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (= Vasile din Ancyra) (357-378/379 d.Hr.) citează Efeseni 4:15,16 ca fiind din „Efeseni” în lucrarea Despre Duhul, cap. 5.9, p. 61. Vasile citează, de asemenea, Efeseni 3:9 ca fiind scris de Pavel. În lucrarea Despre Duhul, cap. 11, p. 7

Atanasie din Alexandria (367 d.Hr.) enumeră cărțile Noului Testament în „Scrisoarea de sărbătoare” nr. 39, p. 552

Hilariu de Poitiers (355-367/368 d.Hr.)

„Synopsis Scripturae Sacrae” (350-370 d.Hr. sau secolul al V-lea) menționează Epistola lui Pavel către Efeseni ca parte a Noului Testament. Ea citează integral Efeseni 1:1.

Schismaticul Lucifer din Cagliari (370/371 d.Hr.) face referire la Efeseni 4:9; 5:9; 5:15

Marcellus din Ancyra (c. 374 d.Hr.) face referire la Efeseni 4:6

Titus din Bostra (înainte de 378 d.Hr.)

Efraim Sirianul, compozitorul de imnuri (350-378 d.Hr.)

Vasile din Capadocia (357-378 d.Hr.) face referire la Efeseni 4:32

Sinodul de la Laodiceea (în Frigia) (343-381 d.Hr.), canonul 60, p. 159, enumeră cărțile Vechiului Testament și ale Noului Testament. Canonul 59, p. 158, precizează că în biserică pot fi citite numai cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament.

Ambrosiaster (după 384 d.Hr.)

Chiril al Ierusalimului (c. 349-386 d.Hr.) citează Efeseni 2:10 ca fiind al Apostolului în Prelegerea 2.1, p. 8

Ambrozie al Milanului (370–390 d.Hr.)

Grigorie de Nazianzen (330-391 d.Hr.)

Grigorie din Elvira (după 392 d.Hr.)

Grigorie de Nyssa (c. 356–397 d.Hr.) face aluzie la Efeseni 3:18 ca fiind „Pavel… oamenii din Efes”. De asemenea, Marele Catehism, cap. 32, p. 150

Ioan Gură de Aur, în anul 396 d.Hr., a scris 23 de predici despre Epistola către Efeseni, pe care le mai avem și astăzi. El a afirmat că aceasta a fost scrisă de Pavel.

Didim (398 d.Hr.)

Schismaticul Lucifer din Cagliari, Sardinia (361–c. 399 d.Hr.) face referire la Efeseni 5:9, 15

Epifanie din Salamina (360–403 d.Hr.)

Rufinus (374-406 d.Hr.)

Severian (după 408 d.Hr.)

Orosius/Hosius din Braga (414-418 d.Hr.) citează jumătate din Efeseni 4:7 ca fiind cuvintele apostolului. „Apărarea împotriva pelagianilor”, cap. 17, p. 137

Ieronim (373-420 d.Hr.)

Sinodul de la Cartagina (218 de episcopi) (393-419 d.Hr.)

Cromatius din Aquileia (decedat în 407 d.Hr.) face referire la Efeseni 4:29

Nilus (c. 430 d.Hr.) face referire la Efeseni 4:32

Macarie/Simeon (sec. al IV-lea sau al V-lea)

Maximinus (secolele IV-V d.Hr.) face referire la Efeseni 4:6

Augustin din Hippo (388-28 august 430 d.Hr.) spune că Pavel (Despre iertarea păcatelor și botez), cartea 1, cap. 43, p. 31 (vol. 5), a scris cărțile Romani, 1 Corinteni și 2 Corinteni (cap. 44, p. 32), Galateni (cap. 45, p. 32), Efeseni (cap. 46, p. 33), Coloseni (cap. 47, p. 33), 1 Timotei și 2 Timotei (cap. 48, p. 33), Tit (cap. 49, p. 33), Epistola către Evrei (contestată de unii) (cap. 50, p. 34), Ioan citând Apocalipsa 5:9 (cap. 51, p. 34), Faptele Apostolilor (cap. 52, p. 34)

Ioan Casian (410-430 d.Hr.) citează Efeseni 4:28 ca fiind din Epistola către Efeseni în „Institutele lui Ioan Casian”, cartea 10.17, p. 272

Marcus din Eremita (după 430 d.Hr.)

Chiril al Alexandriei (444 d.Hr.)

Teodot din Ancyra (sec. al V-lea d.Hr.)

Hesychius din Ierusalim (-450 d.Hr.) face referire la Efeseni 5:19; 6:12

Hesychius din Ierusalim (după 450 d.Hr.)

Quodvultdeus (c. 453 d.Hr.) face referire la Efeseni 5:14

Teodoret din Cir (c. 466 d.Hr.)

Varimadum (445/480 d.Hr.)

Speculum (sec. al V-lea) face referire la Efeseni 4:19; 5:2

Teodot din Ancyra (sec. al V-lea d.Hr.)

Proclus (412-485 d.Hr.) face referire la Efeseni 4:32

Dovezi privind ereticii și cărțile apocrife

Ereticul Marcion, conform lui Tertulian și Epifanie din Salamina

Naaseniții făceau referire la Efeseni 5:12, conform lui Hippolytus

„Exegeză asupra sufletului” (gnostică) citează din Efeseni ca fiind scrisă de Pavel.

Ereticul Priscilian (ucis în anul 385 d.Hr.) face referire la Efeseni 6:12

Ereticul Pelagius (416-418 d.Hr.)

Ereticul pelagian Teodor din Mopsuestia (428 d.Hr.)

O parte din aceste informații se bazează pe Aland et al., ediția a patra revizuită, Adamantius: Dialogul despre adevărata credință în Dumnezeu și Cartea pașilor: Liber Graduum siriac.

Î: În Efeseni, cum știm că Scriptura de astăzi este o păstrare fiabilă a ceea ce a fost scris inițial?

R: Cel puțin 74 de manuscrise și scriitori ai Bisericii primare au citat sau au făcut referire la versete din Epistola către Efeseni. Avem cel puțin trei motive întemeiate.

1. Dumnezeu a promis să-Și păstreze Cuvântul în Isaia 55:10-11; Isaia 59:21; Isaia 40:6-8; 1 Petru 1:24-25; Matei 24:35.

2. Mărturia Bisericii primare. Scriitorii Bisericii primare, până la Sinodul de la Niceea I (325 d.Hr.), au citat din Epistola către Efeseni de aproximativ 208 de ori, fără a lua în calcul aluziile. Ei au citat 66% din Epistola către Efeseni, considerând versetele parțiale ca fracțiuni. Aceasta înseamnă 102,85 din totalul de 155 de versete.

   Vezi întrebarea anterioară pentru a afla numele unor scriitori care au făcut referire la versete din Epistola către Efeseni.

3. Cele mai vechi manuscrise ale Epistolei către Efeseni pe care le avem arată că există mici incertitudini manuscrisale, dar zero erori semnificative din punct de vedere teologic.

Manuscrisul p46 Chester Beatty II, datând din anii 100-150 d.Hr., conține 150 de versete din Epistola către Efeseni. Mai precis, acesta conține Efeseni 1:1-2:7; 2:10-5:6; 5:8-6:6; 6:8-18, 20-24 și alte pasaje din epistolele lui Pavel și din Epistola către Evrei. O fotografie a primei pagini din Epistola către Efeseni se găsește în *A General Introduction to the Bible*, p. 389, în *Wycliffe Bible Dictionary*, p. 532, și în *Eerdmans’ Bible Dictionary*, p. 340. În „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament” se găsește o fotografie a unei părți din p46 la p. 192. De asemenea, la p. 197-198 se menționează că calitatea și semnele stichiometrice indică faptul că acest text a fost scris de un scrib profesionist.

Prima jumătate a secolului al III-lea – 1936 – Frederic G. Kenyon, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

Secolul al II-lea, anul 200 d.Hr. – 1935 – Ulrich Wilken, conform lucrării „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”.

200 d.Hr. – 1968 – „Textul Noului Testament”.

81-96 d.Hr. – 1988 – Young Kyu Kim, conform lucrării „The Complete Text of the Earliest New Testament Manuscripts”.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1975 – Aland et al., ediția a treia.

Aproximativ 200 d.Hr. – 1998 – Aland et al., a patra ediție revizuită.

Începutul până la mijlocul secolului al II-lea – 1999 – „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament”. Aceasta se bazează, în parte, pe faptul că scrisul de mână este foarte asemănător cu cel din Papirusul Oxyrhynchus 8 (sfârșitul secolului I sau începutul secolului al II-lea) și din Papirusul Oxyrhynchus 2337 (sfârșitul secolului I).

p49 + p64 (mijlocul secolului al III-lea) Efeseni 4:16-29; 4:31-5:13 „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament” conține o fotografie a unei părți din p49 la p. 346. De asemenea, se menționează că p49 și p65 au fost scrise de același scrib.

Sfârșitul secolului al III-lea – 1968 – „Textul Noului Testament”.

p92 Efeseni 1:11-13,19-21; 2 Tesaloniceni 1:4-5,11-12 (aprox. 300 d.Hr.) Cartea „Textul complet al celor mai vechi manuscrise ale Noului Testament” conține o fotografie a unei părți din p92 la p. 614. De asemenea, se menționează că acesta datează de la sfârșitul secolului al III-lea sau începutul secolului al IV-lea, deoarece caligrafia este destul de asemănătoare cu cea din P. Bodmer IX, P. Cairo Isid. 2 și P. Rylands III 389.

Vaticanus [B] 325-350 d.Hr.

Sinaiticus [Si] 340-350 d.Hr.

I (Washington D.C.) secolul al V-lea Efeseni 3:20; 4:9,29; 5:22; 6:12; 6:19-20, altele?

Coptică bohairică [Boh] secolele III/IV

Coptic sahidic [Sah] secolele III/IV

Coptică fayyumică [Fay] secolele III/IV

Alexandrinus [A] cca. 450 d.Hr.

Claromontanus secolele V/VI

Armenă [Arm] din secolul al V-lea

Georgiană [Geo] din secolul al V-lea

Etiopică [Eth] din cca. 500 d.Hr.

Vulgata latină [Vg] secolele IV și V

Peshitta siriacă [Syr P] 400-450 d.Hr.

p13 Londra/Florența, secolele al III-lea/al IV-lea

Siriacă filoxeniană [Syr Ph] 507/508 d.Hr.

Vezi www.BibleQuery.org/Ephesians Manuscripts.html pentru mai multe informații despre manuscrisele timpurii ale Epistolei către Efeseni.